miercuri, 28 decembrie 2011

Anul vechi....Anul nou.....

Obişnuim să tragem linii. Mai ales la sfârşit de an. De parcă nu tot noi am inventat tranşarea timpului (etern şi rectiliniu în esenţă) în bucăţi "comestibile" pentru mintea noastră finită. 

Mă rog la Dumnezeu să-mi prelungească zilele – încă nu sunt gata să plec, îi zic pentru orice eventualitate. Încă nu am înţeles de ce am venit pe lume, care a fost scopul renaşterii mele. Adică am impresia că abia încep viaţa conştientă, că nu am dezlegat misterele pe care trebuia să le dezleg, că totul e început şi nimic nu e dus la capăt... 

E o stare minunată – sunt mereu în faţa unei descoperiri şi îmi doresc să trăiesc din plin. Deşi... în legătură cu scopul existenţial... Nu cred că viaţa omului are unul singur. Cred că există mai multe perioade cruciale în viaţa noastră, fiecare cu raţiunea ei de a fi, cu finalitatea proprie. Toate adunate una după alta (una peste alta) constituie scara la cer. Sau la... spre sine. 

Apropo, într-o seară, după ce am venit acasă (fusesem cu cele două grupe de copii de la şcoala mea în excursie la postul Publika tv), am primit un mesaj pe FB. Mesaj care, dincolo de plăcerea egoistă a laudei în sine, confirmă justeţea alegerii făcute în legătură cu crearea acestei şcoli de televiziune. 

„ Bună seara, d-na Aramă! După ce am coborăt de la sediul şcolii tv, Andreea a urcat în maşină şi:,, Mami, tati, am foarte multe lucruri să vă povestesc..." şi aşa a durat pînă am ajuns acasă... atătea impresii, emoţii, noutăţi... Ei încep şcoala dimineaţa cu un mesaj. Cum credeţi, care-i ştirea pregatită pentru mâine? :) Am auzit-o cum repeta în camera ei... gen:,, Stimaţi colegi, ieri împreună cu profesoara şi colegii mei de la şcoala tv am plecat în vizită la Publika tv, acolo...." ş.a.m.d. Vă mulţumim încă o dată şi, dacă nu vă plictisesc, vă mai scriu impresiile după următoarele lecţii. O seară cît mai liniştită!” 

Citesc şi zâmbesc. Asta se numeşte împlinire?

miercuri, 14 decembrie 2011

Una posomorâtă, dar nu despre alegeri

Cerul e greu. Îl simt fizic. Nu că m-ar apăsa, dar cu certitudine îl duc pe umeri. La fel cum o face toată lumea. Chiar dacă nu conştientizează asta. În această lumină gri toate culorile pălesc. Absorb o nuanţă rece şi pierd ascuţimea, stridenţa. Şi portocalele par patinate, ca nişte obiecte de anticariat vândute de-a valma pe tarabele de pe Ştefan cel Mare. Parcă ar transpare prin coaja lor substanţa chimică cu care sunt stropite pentru export. Formalină? Hm... 


Totuşi, e o zi frumoasă. Pentru că e unică. Aşa posomorâtă cum este. Mă gândesc să las fumatul. Nu, nu vă bucuraţi, prieteni, doar mă gândesc...Păi da, şi fumul de ţigară contribuie la grizonarea peisajului...

luni, 12 decembrie 2011

Şi din nou despre alegeri... Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină

Mai sunt 4 zile...

Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină. Evident, cea mai de neinvidiat poziţie pe tabla de şah a politicii moldoveneşti este cea a lui Vlad Filat. Pe de-o parte, să nu-l voteze pe Marian Lupu ar însemna să-şi asume responsabilitatea unor alegeri anticipate. 

Pe de altă parte, votându-l pe candidatul AIE, îşi surpă şansa de a mai păstra postul de prim-ministru. Solicitarea de a i se oferi garanţii în vederea nealierii ulterioare a PD cu PCRM pentru a-l demite, vorbeşte de la sine. Ce garanţii, însă, poate oferi PD? Să semneze un angajament? Uşor! Dar asta nu înseamnă că acesta va fi respectat!

Avem exemple de motivare (argumentată la greu!) a unor acţiuni şi mai dubioase decât o aliere cu PCRM atunci când există scopuri comune. Cât se poate miza pe jurământul unor democraţi conduşi de afacerişti despre care se spune că au recurs la şantaj ca şi cum s-ar spăla pe dinţi dimineaţa? Greu de spus... În situaţia asta doar PL ar avea de muncit la spălarea propriei imagini. Dar s-ar putea să se înţeleagă cu PD să nu participe la votul PD+PCRM împotriva PLDM... 

De fapt, pericolul revenirii comuniştilor la guvernare este cât se poate de real în ambele cazuri. Popularitatea lor creşte din cauza înrăutăţirii explicite a condiţiilor de viaţă a populaţiei şi, deci, se poate estima un procent semnificativ al sufragiilor acordate PCRM în cazul unor alegeri parlamentare. 

Ce-i de făcut? O întrebare retorică, s-ar zice. Dar se ştie că Dumnezeu nu-ţi pune în traistă decât dacă ai trecut la acţiune. În cazul dat, probabil, Mihai Ghimpu ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Ideea unei alianţe-beton îi aparţine!

marți, 6 decembrie 2011

Una dadaistă...

Chişinău e oraşul contrastelor. Chiar şi verdele abundent, atât de lăudat în Europa (mă refer la vegetaţie) are reversul său, dezavuat în zilele golaşe de toamnă-iarnă. Trotuare cu pavajul spart, carosabil peticit şi kitch-ul faţadelor "euro"-reparate... Nu mai zic de paradoxul nostru identitar...

De exemplu, la 1 decembrie tinerii scandau slogane proromâneşti şi defilau fericiţi pe lângă vitrinele pline de calcuri ruseşti cum ar fi "Reduceri absolut LA TOT!"...Mă rog,aceştia suntem noi, chişinăuenii, românii Basarabiei moldave, vorba contrariată a cântecului. Avem şi noi farmecul nostru! Ceva-ceva tot avem! Chiar dacă lipsa preşedintelui în stat ne frustrează cumva demnitatea naţională. În schimb suntem mândri de bradul din PMAN! Să zică cineva că nu e frumos! 

Şi dacă se spune despre un om voinic că e ca bradul, de ce să nu zicem şi invers, că bradul nostru e ca un ditamai om, adică preşedinte! Măcar până la 16 decembrie. După asta găsim o metaforă nouă. Că preşedinte nu cred să avem nici atunci.

Apropo, nu s-a gândit nimeni să-i ceară lui moş Nicolae o soluţie politică? De fapt, avem deja una de un roz bombon, dar nu cred că ne e de mare ajutor. Hm...Totuşi plouă şi asta e bine - potoleşte necugetul şi setea pământului. Doar că iarăşi (instantaneu!) am probleme cu Focusatul - n-am semnal decât la Animal planet! O fi acesta un semn?

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Voronin şi cadavrul inamicului

Situaţia politică din RM devine tot mai interesantă. Nu oferă nici un dram de speranţă în plus, dar, cel puţin, excelează prin spectacol. Serialele pălesc în faţa intrigilor ţesute de scenariştii politici. La 28 octombrie am asistat la un show care mi-a trezit nostalgia filmului odată faimos "Ones upon a time in America". Ce rol a făcut acolo de Niro! Dramă, dragoste, şantaj, sfere de influenţă, omoruri, sânge, ură, mister, scheme de anihilare a inamicului, reguli obscure de joc, casinouri şi prohibiţie...Altă lume, alte valori...Şi alte principii, evident. Dar aceeaşi sete de a învinge, de a zdrobi concurenţa. 

Bine, să încercăm a dezlega iţele. Atacul lui Vlad Filat asupra partidului condus de Vlad Plohotniuc, pardon, Marian Lupu, a fost destul de temerar pentru că presupunea demiterea procurorului general şi chiar a Preşedintelui Parlamentului. Wow, am zis atunci. Şi cu zisul am rămas pentru că, iată, PD-ul a contraatacat prin şantaj public, aruncând mingea din nou pe terenul PLDM: dacă mai continuaţi aşa, vă deschidem dosare penale! Buuun. Din păcate, reacţia Premierului a fost...ca şi inexistentă (şi-a chemat la sfat partidul). De ce? Pentru că altceva nu a putut să facă în acel moment din simplu motiv că în instituţiile (controlate de democrat-liberali) vizate de Zubko în raportul său într-adevăr, se pare, există funcţionari corupţi şi, deci, şantajabili. Cutia Pandorei, vorba mitului şi a lui Marian Lupu, s-a deschis! Dar încă nu s-a căscat suficient de tare ca să înceapă a ieşi de acolo toate mizeriile. 

Butonul care deschide capacul e setat deocamdată la liniuţa "şantaj". Următoarea e "sacrificare selectivă" şi ultima e, probabil, "terminator" sau "erasier". Adică la acest nivel de deschidere a capacului vor fi scoase în vileag toate mişmaşurile presupuse ale lui Vlad Filat şi ale colegilor săi de la nivelurile superioare de guvernare. Şi atunci el va fi învins de Vlad Plahotniuc. 

Hm...dar cutia asta zglobie nu e chiar aşa de simplu de manipulat! Cu siguranţă că Vlad Filat deţine la rândul său materiale compromiţătoare la adresa lui Vlad Plahotniuk şi a anturajului său... Adică nu cred că în Cutia Pandorei nu ar fi de toate pentru toţi! Asta înseamnă că (pauză) capacul nu va trece mai departe de liniuţa "sacrificare selectivă" în mişcarea sa ameninţătoare spre deschidere completă. Căci dacă încep a ieşi de acolo toate relele comise de actualii şi foştii politicieni... se înneacă toată ţara! Rămânem nu doar fără Preşedinte, ci şi fără opoziţie parlamentară! Iar asta chiar nu e democratic! 

Vă amintiţi o poezie a lui Mihalkov (sau Ciukovski?) "a u nas v kvartire gaz....a u nas segodnea koşka rodila vcera koteat...a u nas....a u vas..." şi tot aşa. Apoi iată cam aşa se întâmplă acum în politica moldovenească: doi se ceartă, etalându-şi muşchii, iar al treilea, adică noi, spectatorii, roadem gulerele cămăşilor uitându-ne ba la unul, ba la altul, ba la unul, ba la altul...Ceilalţi actori din spaţiul public, comuniştii, nici măcar nu se obosesc să se uite. Doar profită. Ba de unul, ba de altul. Situaţia lor le permite genul de relaxare anecdotică: cel mai înţelept e să nu întreprinzi nimic, ci să stai liniştit pe malul râului şi să aştepţi să plutească în aval cadavrul inamicului tău.

luni, 17 octombrie 2011

De moartea mea rog să fie învinuit Vladimir A.!

M-a mirat foarte mult faptul că pentru prima dată printre sursele de trafic ale blogului meu am descoperit ieri și site-ul prime.md... Nu i-aș fi acordat prea multă importanță, dacă tot ieri nu aș fi primit următorul comentariu la postarea precedentă: 

„Stimata doamna, totusi nu inteleg cu ce te-a suparat pe dumneata Plahotniuc?!... si de unde esti atat de sigura ca el este balaurul iar Filat este fat frumos ca doar nici unul ditre cei ce scrieti asa frumos, cu epitete si metafore nu aduceti nici macar un argument in srijinul afirmatiilor ca Plahotniuc este vinovatul in tot dezastrul din tara? V-ati vandut si dvs pe 30 de arginti, imi pare rau, o sa va tin minte”

Așa deci... Cineva o să mă țină minte...Cred că e clar pentru ce...că doar nu pentru a mă ferici cu niște bani în plus la cei 30 de arginți pe care pretinde că i-am luat de la Filat! Oh, mamă dragă, ce sensibilitate exacerbată la critică! De data aceasta cred că am încurcat-o rău de tot! Povestea cu gogoașa, care a tot scăpat de devoratori, se apropie de sfârșit?! 

Măi, ce talent am de a-i stârni pe toți împotriva mea! Roșca nu vorbește cu mine pentru că am plecat din partid, Filat nu mă ia în seamă pentru că nu l-am huiduit pe Roșca atunci când am plecat din partid, Ghimpu nu mă mai recunoaște pentru că l-am votat pe Voronin în 2005, Voronin nu mă iubește pentru că i-am dat bătăi de cap cu grevele și „voobșce” sunt româncă... Acum și Plohotniuc se pare că mă amenință cu nemurirea din cauză că l-am lăudat pe Filat și nu pe procurorul general... 

 Apropo de balauri și feți frumoși - nu cred că vreunul dintre politicienii autohtoni merită să deţină exclusivitate în privinţa acestor supranume. Nu obișnuiesc să operez cu dihotomii, etichetările îmi repugnă. Și nu cred că există oameni prin excelență buni sau răi. Îngerul și demonul își dau mâna în fiecare dintre noi... 

Da, și mai e ceva! Oamenii politici sunt în primul rând expresia noastră, a celor care îi votăm și nu ne mai săturăm să consumăm la greu mitul Eliberatorului. Și-i facem de zor acestuia din urmă statui. Și le văruim cu alb-dalb de sărbători, și le lustruim cu mâneca de la unicul costum de haine, scuipându-le drăgăstos, și ne facem a nu vedea că au greșit, că au cedat, că s-au împotmolit, că s-au lăsat şantajaţi şi mituiţi... 

Exact invers procedăm cu cei „răi”, adică Ne-eliberatorii - îi înjurăm și-i blestemăm de mama focului, chiar dacă enunţă şi lucruri logice...ca să avem pe cine să învinuim de absolut toate relele. Asta durează până în momentul când realizăm că nu am fost eliberați ca lumea! Atunci spargem statuile și alegem alți Eliberatori...Și iar scuipăm și lustruim, scuipăm și lustruim... 

Pe scurt, cui îi trebuie toată filosofia asta?..De fapt am vrut să declar la modul cel mai serios (aşa cum a făcut eroul unui film rusesc tare faimos prin anii 1979-80) că dacă mi se întâmplă ceva rău sau, Doamne fereşte, ireversibil, de acest fapt rog să fie considerat culpabil autorul comentariului cu pricina, Vladimir A.! Adică... Anonimus. 

Şi mai propun să interzicem acest nume pe teritoriul Republicii Moldova, că taaaare ne-a mai zăpăcit începând cu Vladimir Lenin...

vineri, 14 octombrie 2011

Vlad Filat, Vladimir Voronin şi AIE-ul mamei lor!

Aşa dar, s-a întâmplat! De luni de zile aştept manevra (aruncând la coş un scenariu după altul) şi trebuie să recunosc că aceasta a fost înfăptuită profesionist. Acum, când Plohotniuk a pierdut "puţin" contactul cu realitatea şi şi-a imaginat că este invulnerabil şi intangibil, că Republica Moldova este imaşul cu oile lui taică-său, că AIE-ul este scutul lui şi stindardul pentru care poporul va rupe gâtul trădătorului...hop! şi inoportunitatea pe nume Vlad Filat! Şi când te gândeşti că tot gaşca lui Plohotniuk a fost iniţiatoarea demersului de a-l invita pe Prim-ministru în Parlament! Pentru a-l urechea, se vede...Doar că în politică intenţiile nu sunt întotdeauna un atu...Uneori ele merg mână în mână cu dama de verde, mascată într-o muză ispititoare. O sirenă care te mângâie pe cap cu osanale "preaînţeleptului" şi "neîntrecutului" şi...îţi înfige pumnalul sub platoşa bleagă. Hâc!


Şi acum - dincolo de metafore. Am spus mai demult că aşa cum se profila situaţia politică în Republica Moldova, lui Vlad Filat îi va reveni responsabilitatea de a sparge AIE-ul mai mult decât nefuncţional şi de a găsi soluţia înainte de a fi prea târziu. Soluţia în vederea stabilizării politice a statului. Soluţia în vederea stopării urgente a ambiţiilor oligarhice ale lui Plohotniuk, care a reuşit să-l îngurgiteze nu doar pe Marian Lupu, ci şi pe Mihai Ghimpu cu nepoţi cu tot! Da, ştiu! Acum voi fi iarăşi învinuită de 4 aprilie 2005. Nu e o problemă, am deja imunitate. Nu scriu pentru acei care operează cu retorici isterizate. 

Nici mie nu-mi convine antiromânismul şi prosovietismul lui Voronin, nici mie nu-mi place deloc bădărănismul semidocţilor comunişti. Dar, înainte de a pune punctul pe un enervant şi totodată ineluctabil „i”, susţin că prefer alierea sporadică, pe interese comune concrete (preferabil, naţionale) cu comuniştii, decât acest balamuc mafiot care poartă un titlu frumos - AIE. 

Acum, punctul pe „i”. Dacă Vlad Filat a făcut un prim pas spre normalizarea situaţiei politice (să zicem, că preşedintele ţării va fi ales), trebuie să urmeze şi ceilalţi paşi. Şi nu mă refer la paşii "în horboţică" a unei sârbe lăutăreşti. Mă refer la dezvăluirea adevăraţilor autori ai atacurilor raider, adevăraţilor autori ai evenimentelor din 7 aprilie 2009, la dezavuarea tuturor schemelor de monopolizare a pieţelor pe diverse segmente din Republica Moldova etc. 

Să vedem ce va urma...Că va urma, sunt convinsă...Da acum, cu hramul, oameni buni!

miercuri, 12 octombrie 2011

Şcoală de televiziune! Ceva absolut special!

Da, da! Ceva absolut special pentru că e pentru acei care sunt absolut speciali! Există timp pentru veghe, există timp pentru somn. Este timp pentru dragoste, este timp şi pentru ură. Este timp pentru strânsul pietrelor, dar şi pentru aruncatul lor... pentru muncă, dar şi pentru odihnă... Ceea ce fac eu prin şcoala mea, însă, nu e de găsit în cărţile despre filosofia existenţială... Le adun pe toate: studiul şi distracţia, odihna şi munca... Aşa înţeleg eu viaţa şi aşa îi voi învăţa pe alţii s-o înţeleagă. Dincolo de astea, hai să fiu ceva mai serioasă. Deci!
Realitatea de ultimă oră din Republica Moldova denotă o dezvoltare rapidă a domeniului audiovizual. În ultimul timp au apărut mai multe instituţii de televiziune şi radio şi la un moment dat s-a produs o criză sesizabilă în sfera cadrelor de specialitate. În Republica Moldova aproape că nu există instituţii, în cadrul cărora s-ar instrui pe scară largă viitorii profesionişti în televiziune, deşi solicitarea creşte. Prevederile de bază ale Codului Audiovizualului din Republica Moldova cer imperativ mărirea volumului de produs autohton, ceea ce înseamnă că va fi nevoie în continuare de specialişti calificaţi în domeniu. Acest fapt nu limitează deloc accesul la Scoală a celor care îşi pun alte scopuri decât acel de a fi om de televiziune. Experienţa unei asemenea Şcoli este unică şi oferă posibilitatea de a vă cultiva nişte caracteristici noi, cum ar fi dezinvoltura unui discurs în public sau în faţa presei.
Obiectivele cela mai importante ale şcolii de televiziune sunt următoarele:


Asigurarea unei pregătiri de ordin general (iniţiere) în arta comunicării audiovizuale, dobândirea abilităţilor necesare pentru o carieră timpurie în televiziune.

 Cunoaşterea diverselor domenii de televiziune (prezentator, reporter, regizor, realizator, producător etc.), care ar permite participanţilor la training să-şi expună ideile în vocabular tv şi să creeze produse audiovizuale.

Crearea abilităţilor de munca în echipă, de depăşire a situaţiilor de conflict şi valorificarea calităţilor personale de socializare.

Descoperirea talentelor de comunicare ascunse, dezinhibarea personalităţii, perfecţionarea şi corectarea dicţiei, asumarea unui comportament adecvat în faţa camerei de filmat sau a unui auditoriu, aprecierea obiectivă a concurenţei.

Iniţierea şi dezvoltarea potenţialului fiecărui participant la training.

Valorificarea şansei de a crea un produs cu perspectivă de publicare on line.

METODE DE PREDARE:
- cursuri;
- laboratoare practice de creaţie;
- vizite de cunoaştere la studiouri tv din RM;
- întâlniri periodice cu specialişti şi vedete tv pentru schimb de experienţă;
- master-class-uri cu personalităţi în domeniu.;
- realizare de produse tv cu perspectivă de publicare on line.

2 ore cumulative de curs de două ori pe săptămână.
După 4 luni de studii diploma e garantată!


Școala oferă și alte cursuri intensive.
Grupele sunt formate din nu mai mult de 10 persoane.
Doritorii de a participa la curs se pot înscrie simplu:
La nr de tel. 069163422;
Pe adresa scoala.televiziune@gmail.com;
Pe FB prin mesaj pentru mine;
Aici, pe blog, prin comentariu.
Lăsaţi următoarea informaţie: numele, vârsta, nr de tel.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Filosofia ca unitate convențională...

Există, totuşi, dincolo de logica şi raţiunea omenească, lucruri pe care nu le putem controla, nu le putem stăpâni. In pofida sistemelor şi construcţiilor masive de înţelepciune cu care ne baricadăm, crezând că iată, am descoperit formula non-suferinţei. E destul să se întâmple o boare de vânt cu o amintire vagă şi gata, buf! - toate scuturile se prăbuşesc, chiar dacă au fost ridicate cu multă motivaţie. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, să înţelegem ce vrem de fapt...

Hm, și iarăşi formulăm greşit - să înţelegem?! Mintea nu e în stare să cuprindă tot universul subconstientului nostru. Viața noastră e o pistă cu obstacole. După fiecare victorie petrecem ceva timp într-un salon SPA și pornim din nou la drum. Sau...viața noastră este un coridor luuuung, cu multe uși. Uneori se întâmplă să zăbovim ani și ani într-un modul al coridorului, lărgindu-l, construind castele. Uneori rămânem acolo până la moarte, alteori hotărâm să plecăm mai departe, să explorăm... 

Succesul depinde în mare măsură de modul în care închidem ușa modulului după ce am plecat. Dacă o lăsăm întredeschisă, nu reușim să ne desprindem de trecut. Facem un pas înainte și ne oprim sau ne întoarcem și apucăm de clanță. Frica, obișnuința și confortul care l-am avut ne împiedică să fim temerari până la capăt. 

Uneori nu avem puteri să închidem ușa etanș. Lumina amăgitoare care răzbate în urma noastră, ne amestecă gândurile și pașii. Mergem ca niște rătăciți în pădure. În momentul când ni se pare că am zărit luminișul, ne dăm seama că am mers în cerc...

vineri, 2 septembrie 2011

A venit, a venit toamna...

Da, a venit...Chiar dacă mai este cald afară, mai sunt deschise terasele şi berea consumată acolo nu-ţi îngheaţă încă de-a lungul tractului digestiv, chiar dacă premierul Filat îşi mai plimbă estivalii-pectoralii peste valurile Nistrului şi prin televizoarele noastre, chiar dacă e tocmai timpul potrivit să mergem la mare prin străinătăţi la jumătate de preţ, chiar dacă încă e foarte greu să-ţi trezeşti copilul dimineaţa: hai, că s-a terminat vacanţa! A venit! Toamna, adică. 

Ei şi? O toamnă în plus, una în minus...Nişte alegeri în plus, nişte alegeri în minus...Hm, oare va fi toamna asta tocmai acea toamnă care contează? Adică să determine ea nişte schimbări esenţiale în structura socio-politică a Republicii Moldova?.. Eh, mai are oare rost să ne istovim neuronii cu grijile statului? Preşedintele interimar zice că mai există o speranţă - Curtea Constituţională urmează să răspundă acum, în septembrie, la o interpelare care ar putea permite depăşirea impasului prin modificarea Constituţiei, în aşa fel încât preşedintele să poată fi ales prin votul majorităţii simple a deputaţilor. 

Şi Premierul zice că există speranţe, dar nu e vorba de cele legate de decizia Curţii Constituţionale, care ar putea permite modificarea Constituţiei prin lege organică...Să se gândească oare la o înţelegere cu opoziţia comunistă? S-ar putea...Dar...a îmbătrînit parcă şi Voronin, deşi o mai face pe politicianul zglobiu.

Hahaha! Nu mai e tânăr nici Pulbere...Chiar să fie tot ei speranţa noastră naţională? Păi, la aşa popor - aşa speranţă! Daaaaa, a venit, a venit toamna...acoperă-mi inima cu ceva...Cu umbra unui copac sau mai bine... Numai nu cu o factură de la Moldova-Gaz!

miercuri, 17 august 2011

Aflu ca sunt o paria in RM pe motiv ca am fost deputat...

Ce zice dictionarul despre paria? Zice că în India, în concepția brahmanilor, paria era o persoană care se afla în afara castelor și care era lipsită de orice drepturi. Prin extensie, poate fi vorba de un grup social din care face parte o astfel de persoană. Iar la figurat prin paria se subintelege o persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept.

Buuuun. De ce brusc m-am apucat sa consult dicționarul cu atâta înverșunare? Pentru că am vrut să știu cu exactitate cine sunt, care este statutul meu în Republica Moldova. Că am făcut ceva pentru ea, și ea mai puține pentru mine, nu contează - un om puternic nu caută vinovați, ci își asumă responsabilitatea pentru viața lui. Și...pretind că sunt un om puternic, deci, responsabil. 

și chiar dacă nu aș fi făcut nimic pentru țara asta, tot cred ca aș fi avut niște drepturi stipulate în Carta europeană a drepturilor fundamentale ale omului și în Constituția RM. Dar, se pare că pentru faptul că am fost deputat în Parlamentul RM de legislatura a 16...n-am nici un drept. Cel puțin, nu în fața actualei puteri. Pe care, de altfel, am votat-o. Cred că dacă săream cu scandal dintr-o barcă partiinică în alta, problema nu s-ar fi pus cu atâta patetism. 

De fapt, despre ce este vorba? Mă anunță o prietenă cu care am încercat să fondăm un ONG acum vreo doi ani, după ce am abandonat politica activă (nu am mai găsit întelegere în partidul din care făcusem parte) că are probleme din cauza că am figurat în calitate de președinte al ONG-ului respectiv (am renunțat la presedenție în scurt timp pentru că aveam alte priorități). Ce fel de probleme, zic. Păi, într-o scrisoare semnată de actualul secretar de stat (scrisă de un consilier de al său - un domn Furculița) este menționat ca "La momentul înregistrării ONG-ului Dvs, președintele acestuia figura d-na Angela Arama, care în perioada 2005-2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea aceluiași partid politic. Anume din aceste motive considerăm ca ONG-ul ... nu poate fi obiectiv și imparțial". 

Wow! Ce chestie! Chiar mă simt excesiv de importantă. Mă simt ca și cum prin denigrarea mea se naște o nouă castă - cea a politicienilor și onegistilor imaculați. Figurez în calitate de "argument" al Guvernului! Ce mai! 

Pe scurt. Că mă plictisește subiectul... Nu m-a făcut mama deputat sau onegist... Acestea sunt domenii...cum să zic...pentru cei cu stea în frunte, pentru cei inzestrați cu aripi de îngeri, pentru sfinți. Eu nu am factura respectivă, acesta mi-e destinul. Și rog actualul secretar de stat să nu-mi mai dea atâta importanță. Să mă lase, dracului, în pace! 

Căci dacă mi se sugerează că în RM sunt o paria pe motiv că am fost om politic, atunci și pe el îl paște același statut - de paria. Doar dacă nu cumva este un privilegiat al sorții...adică are în spate o parașută de zburător peste legile fundamentale ale sarmanelor ființe umane...

vineri, 12 august 2011

Banii aduc fericirea? Ah, această libertate de a consuma în voie!

Criză...Cuvântul acesta devine atât de uzual, încât nici nu ne mai deranjează. Criza încet încet îşi desfăşoară forţele distructive în toate domeniile vieţii noastre şi o face nestingherit. O privim ca pe o mobilă de care ochiul nu se mai împiedică, atât de comună habitatului nostru este! Dar nu vreau să vorbesc despre criză acum. Pentru mine e demult cert că omenirea a nesocotit natura arhetipală a sa şi a perseverat pe un drum nu zic greşit, ci impropriu. Toate sistemele pârâie gata să crape. Păi sa crape dar! Ptiu, ce limbaj violent! Angelica, fii cuminte! Ok. Sunt acum. 

Mă bag în geantă după o carte, dar scot de acolo portmoneul. Deschid şi număr banii. Mai am... Banii...Ce ne facem fără ei? Murim, asta e! Şi nu cred că e bine, că aceasta e intenţia Creatorului nostru trist. Nu cred că banii sunt valoarea supremă. Dar...suntem dependenţi de ei, asta e! Mă întreb cum de trăiau oamenii când nu exista această monedă de schimb? Şi de ce au ajuns să fie mai importanţi decât orice altceva? Nu pentru toţi, evident, dar pentru mulţi...Mult prea mulţi...Banii ne oferă libertate!- acest argument mă deprimă, dar e utilizat prea serios şi pregnant ca să-l ignor. Totuşi reformulez: banii ne oferă libertate într-o societate de consum. Libertatea de a consuma în voie! Şi de toate! Chiar dacă nu avem nevoie de asta...

Puterea omului se măsoară în bani. În saci cu bani! Puternic şi slab sunt antonime care de fapt înseamnă bogat şi sărac, fericit şi nefericit, cu drepturi depline şi fără nici un drept, demn de onoruri şi demn de dispreţ. Nu vorbesc de culaci şi sărăntoci. Adică de oameni harnici şi oameni beţivi. Adică de oameni muncitori şi oameni leneşi. Cei muncitori nu e neapărat că au bani. Ba dimpotrivă, nu ştiu cum... 

Şi iarăşi nu despre bani am vrut să vorbesc. Mi-a venit aşa... că am scos portmoneul în loc de carte din geantă. Mă gândeam doar că unii sunt atât de dependenţi (obsedaţi?) de bani, încât devin irascibili numai la gândul că ar trebui să scoată ceva din portmoneu for good. Ceva nu e în regulă cu noi...Nu pentru că avem nevoie de bani, ci pentru că această nevoie reuşeşte să ne facă nefericiţi dacă se pune problema să ne despărţim de o parte din ei. 


Ceea ce nu conştientizează mulţi dintre noi este că nu economisirea pisăloagă şi obsesia faţă de bani te face bogat. Dimpotrivă - legile universale funcţionează tocmai în sens invers. Cel care pune un preţ excesiv pe orice (inclusiv bani) va pierde obiectul adoraţiei exagerate. Dacă eşti dependent de bani, îi vei pierde mai devreme sau mai târziu. De ce? Poate pentru că nu tocmai banii aduc fercicirea şi te fac să te simţi liber...ci altceva, mult mai preţios...Ceva prin ce ne identificăm ca oameni?..

luni, 27 iunie 2011

Digitalizarea: oportunitate pentru cine?

Am revenit dintr-o scurtă vacanţă la mare şi, evident, m-am pus pe citit ştiri. Nu se cade să ratez bucuria construcţiei unei societăţi democratice după izbânda în alegerile locale...Hm, dar ce mi-a fost dat să văd? 

AIE-ul e cu bulină roşie în continuare! Adică nu e deloc sigur nici acum blocul acesta! Materialele de construcţie s-au pus, dar liantul lipseşte cu desăvârşire, aşa că rafalele de vânt sunt un pericol real pentru ditamai edificiu...Ce păpuşar a comandat vremea asta de cod galben-roşu pentru furtună?! 

Apropo de Cod...Codul Audiovizualului, desigur. Că ce ştiu eu altceva?! Deci, de curând CCA a publicat proiectul Strategiei de acoperire naţională cu servicii de programe - aşa cere legea. Am citit şi eu proiectul şi cred că nu prea am ce comenta. Apa e cum să zic...Se duce...Dar iată pietrele rămân. Despre ele nu se vorbeşte în Strategie, dar eu m-am împiedicat de unele...Toate s-au adunat la cotitura spre digitalizare. 

Hai să fiu mai explicită! Nu o singură dată în ultimul timp s-a pomenit această noţiune vis-a-vis de viitorul audiovizualului din Republica Moldova. Ceea ce nu este subliniat de regulă, este faptul că trecerea la acest format de transmisiune este nu doar un pas important în dezvoltarea tehnologică, ci şi o mare oportunitate de a lua sub control acest domeniu, inclusiv - a gestiona sume uriaşe de bani. Şi cum la noi suspiciunile sunt mai întotdeauna confirmate de fapte ulterioare, mă întreb, cine îşi doreşte să "păpuşească" multiplexurile şi distribuirea în cadrul acestora a canalelor televizate în RM? Cum şi cine va crea condiţiile în care urmează să se desfăşoare procesul de digitalizare? În ce măsură va fi deturnat pericolul monopolizării prestării serviciilor pe multiplex? Cine va fi proprietarul multiplexurilor? Statul, persoană privată, juridică? 

Ceea ce este evident deocamdată este că amendamentele la Codul Audiovizualului operate până în prezent de Parlament au fost extrem de utile pentru cei care şi-au dorit crearea monopolului în audiovizualul moldovenesc. Oare la fel se va proceda şi cu amendamentele privind digitalizarea? 

Regulamentul cu privire la distribuirea de licenţe pentru includerea în multiplex, criteriile după care se vor acorda aceste licenţe, regulile de desfăşurare a concursurilor respective, modul în care se vor determina proprietarii multiplexurilor nu este nici măcar conturat. Nimeni nu cunoaşte măcar cine se ocupă de el, de acest Regulament. Totul e mult prea incert, confuz şi asta mă îngrijorează. 

Mă rog, poate că mă agit degeaba şi lucrurile se vor desfăşura în condiţii de normalitate, dar paza bună trece primejdia rea, se zice... Da, depinde doar de paza cui vorbim...

duminică, 15 mai 2011

Despre sacrificiul în dragoste

Pentru că pe FB postarea despre dragoste a stârnit interes, e firesc să continui. Cu ce? Cu ceea ce mi-a sugerat unul dintre comentatori – sacrificiul în dragoste. Da, da, ştiu că aşa se cuvine, aşa ne învaţă religia noastră, aşa ne educă moralitatea: sacrificiul în dragoste este iminent! Este absolut firesc şi necesar. Este indiscutabil! Well, domnilor, eu aş îndrăzni...să discut. 

Evident, există loc pentru sacrificiu în dragoste, mai bine zis unele sacrificii pot fi făcute doar din dragoste. Exemplul lui Isus este unul de referinţă. Dar, pornind de la interpretarea eronată a înseşi noţiunii de iubire, îndrăznesc să afirm că această teză a sacrificiului este luată drept acoperire de oamenii care nu prea îşi asumă responsabilitatea pentru viaţa proprie, ci mai degrabă trec drept jertfe ale acesteea. Exemplul cel mai la îndemână este cel al femeilor „părăsite” de bărbat: eu am făcut atâtea sacrificii pentru el, eu mi-am jertfit tinereţea pentru el...Acelaşi lucru în raportul părinţi-copii. De câte ori am auzit: eu te-am crescut, n-am dormit nopţile, dar tu...Aici urmează deobicei o tiradă de reproşuri care culminează cu isteriacale şi crize de nervi...Avem de a face aici cu nobleţea sacrificiului, egoismul proprietarului sau frica de abandon? Eu zic că ultimele două sunt mai plauzibile...

Deci, ce e sacrificiul în dragoste, dincolo de situaţiile biblice sau extreme, cand mama e pusă în faţa dilemei de a oferi sau nu un rinichi pentru copilul său bolnav?..Sacrificiul cotidian, nu cel eroic?.. Altfel spus, vorbim cu adevărat despre sacrificiu atunci când pronunţăm cu mare patos şi încredere: Aş face ORICE pentru tine? Şi mai presus de toate: are nevoie obiectul dragostei noastre de această jertfă? 

Am trecut prin situaţia când mi se reproşau până şi cratiţele Zepter, ridicate pe postamentul sacrificiului material în numele familiei...Am trecut şi prin situaţii când eu, la rându-mi îi reproşam cuiva trădarea, tânguindu-mi sacrificiul personal de excepţie făcut în numele iubirii totale... Dar...dacă sacrificiul voluntar cere la un moment dat răsplata „binemeritată”, e acesta un sacrificiu veritabil sau manifestarea aceluiaşi egoism trivial omenesc? 

Hm, e greu să recunoşti că ceea ce numeşti tu personal sacrificiu nu este altceva decât dorinţa de a te simţi util, dorinţa de a nu fi rămas singur pe lume, de a fi apreciat, iubit, nevoia de a te simţi indispensabil cuiva... Frica subconştientă de singurătate – oare nu acesta este mobilul predispoziţiei noastre de a face tot posibilul ca să „legăm” de noi persoanele apropiate? Şi atunci despre ce fel de sacrificiu e vorba? 

E de gândit aici... Închei cu o întrebare la care nu e foarte simplu să dai un răspuns tranşant (mă refer inclusiv şi la mine): în ce măsură eşti dispus să-i oferi libertate deplină celui pentru care crezi că te-ai sacrificat? Să-i oferi libertate şi să fii fericit pentru el, acel ce se bucură de ea fără tine?..

marți, 10 mai 2011

Lună plină. Vă invit la expoiția mea de pictură!

După ce i-am spus că vreau să organizez expoziţia personală de pictură, prietena mea cea mai bună a întrebat, zâmbind: "Bine. Pe când organizezi şi un concert solo la tubă cu Orchestra Simfonică Naţională?" Ha-ha-ha, am râs eu... că ce altceva eram să fac, dacă într-adevăr mă apuc de tot ce-mi trece prin cap... 

Dar cine a zis că nu am voie? Cine a spus că trebuie să facem doar ceea ce primeşte aprobarea...cui, de fapt? Viaţa noastră pe pământ este acel fragment de eternitate în care acumulăm experienţe. Şi cum să le acumulăm altfel decât trecând cu încredere prin încercări, tentaţii, bucurii, provocări, iluzii etc. 

Toate acestea ne formează ca spirite şi definesc esenţa care trece dintr-o viaţă în alta pentru a atinge perfecţiunea. Adică ascensiunea pe nivelele celeste. Dincolo de transcedentalul nebulos pentru mulţi dintre noi, orice experienţă este utilă pentru că ne satisface curiozitatea. Aşa ne debarasăm de superficialitate, de lene, de regrete, de plictis – unul din cele mai detestabile păcate. 

De multe ori sunt întrebată cum de reuşesc să fac atâtea...Eu, însă, mă întreb de ce oamenii nu încearcă mai multe în viaţa asta? De ce ne ambalăm în hârtia colorată oferită de părinţii şi educatorii noştri şi ne e frică s-o schimbăm măcar arareori, explorând viaţa? Şi nu e om să nu fi scris o poezie...Eu zic: şi nu e om să nu aibă dreptul la fericire. Fericirea însemnând să fii liber să faci orice îţi doreşti cu imaginaţia ta. 

De data aceasta eu personal am făcut nişte lucrări în ulei. Şi am descoperit că e foarte plăcut, relaxant şi revitalizant în aceeaşi măsură. Evident, nu e profesionist. Dar este expresia inspiraţiei şi energiei mele. Iar acestea nu trebuie să-şi confirme zilnic dreptul la viaţă. Ele sunt viaţa înseşi, esenţa mea omenească. 

Vernisajul expoziţiei de pictură LUNĂ PLINĂ va avea loc la MolDeco, b-dul Moscovei, 14/1, tel.311-281

miercuri, 27 aprilie 2011

Despre dragoste

În comentariile la postarea anterioară cineva m-a întrebat dacă iubirea este egoistă... Din păcate dragostea dintre doi oameni este nu doar egoistă, ci, în mare parte, configurează expresia netă a egoismului uman. Tocmai de aceea provoacă atâta suferinţă. Durerea din dragoste este de fapt durerea orgoliului rănit, egoului respins. Cu cât mai nesigur pe sine e omul, cu atât mai răvăşit îi este egoul propriu. Cu atât mai insistentă este nevoia de confirmare din afară (permanentă) a importanţei, a indispensabilităţii sale. Mă iubeşti? Mă iubeşti? Mă iubeşti? Dacă - da, da, da, orgoliul e împăcat şi răspunde prin manifestări gingaşe celui care emite afirmaţia.

Ceea ce zic este doar o constatare. Aceste manifestări ale orgoliului nu au conotaţie pozitivă sau negativă. Ele doar există şi au tot dreptul să o facă. Undeva la Carlos Castaneda am citit că cel care reuşeşte să scape de propriul orgoliu, este invulnerabil. Eu personal nu am întâlnit în viaţa asta, cel puţin, un om invulnerabil în acest sens. Mă închin în faţa celui care poate să-mi spună cu mâna pe inimă că mă iubeşte fără a-mi cere ceva în schimb. Adică fără a-mi cere reciprocitate, acceptându-mă exact aşa cum sunt. Pe mine, veni vorba. Pe oricine altcineva...

Evident, dragoste necondiţionată există. Ea este atribuită spiritelor puternice, oamenilor iluminaţi, îngerilor, mamelor. Deşi pot fi găsite multe argumente în defavoarea existenţei acesteea chiar şi la aceste nivele. Dacă un copil se dedă istericalelor în public, mama poate să-şi piardă controlul, pedepsindu-l fără pic de milă, trecând prin momente de agresiune incontrolabilă. E o manifestare a orgoliului care zice: te iubesc, DACĂ eşti cuminte. Evident, după ce conflictul este epuizat dragostea de mamă revine. Constatăm doar că oricum "sincope" există şi aici.

Ne rămîne să credem că poate doar Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat. Şi chiar dacă nu ne primeşte în rai pe toţi, o face fără nervi, fără manifestări nefaste ale orgoliului rănit pe motiv că nu-l ascultăm şi nu suntem exact aşa cum îşi doreşte El. O face spre binele nostru, pentru a ne da şansa să perseverăm în perfecţiune într-o altă viaţă, cu blândeţe şi dragoste infinită...

luni, 18 aprilie 2011

Despre egoism

Egoismul este întotdeauna opusul toleranţei şi presupune axarea exclusivă pe propriile sentimente şi gânduri. Uneori egoismul este confundat cu demnitatea. Cum să-l disociem? Simplu!

Demnitatea este însoţită de emoţii pozitive: dragoste, compasiune. Ea presupune putere de voinţă şi curajul de a ierta. Demnitatea este apanajul înţelepciunii şi nu umileşte prestaţia semenilor, oricât de imperfectă ar fi.

Egoismul, însă, se manifestă ca un orgoliu rănit sau ca o pretenţie exagerată. Egoistul care îşi supraevaluează personalitatea în raport cu ceilalţi face parte din categoria etichetată de filozofia populară astfel: prostului nu-i şade bine dacă nu-i şi fudul, nu-i ajungi cu prăjina la nas etc. Orgoliul este cel care conduce un asemenea om şi îl face susceptibil, uşor de manipulat prin laude excesive. Asemenea oameni sunt foarte previzibili în rolul de şefi, politicieni de top sau capi de familie. Orgoliul nesatisfăcut provoacă suferinţă, îl chinuie pe om, îl face irascibil şi intolerant cu cel care a îndrăznit să-l contrazică. Nu în zadar se spune că dacă reuşeşti să renunţi la propriul ego, devii invulnerabil. Nimeni nu te mai poate face să suferi şi, deci, să acţionezi iraţional. Acceptarea dreptului celorlalţi de a se manifesta este condiţia intrinsecă a eliberării de orgoliul propriu.

Celălalt tip de egoism, provenit din subaprecierea personalităşii proprii, nu este cu nimic mai bun. De fapt, este aceeaşi ambiţie de unicitate, doar că în sensul invers, a pretenţiei de a fi cel mai amărât om de pe pământ. Eu sufăr cel mai tare şi nu încercaţi să mă convingeţi că există un chin mai mare decât cel îndurat de mine! Tristeţea balcanică a devenit deja un truism, iar pesimismul şi criticismul basarabean - o oază, un mediu perfect pentru "microbul" mediocrităţii.

De ce mi-a venit să vorbesc despre egoism? Pentru că egoismul este una dintre cele mai slabe verigi ale noastre. El vine din frustrările istorice, tradiţional provinciale şi de educaţie. Şi dacă nu identificăm problema, nu avem nici o şansă să o soluţionăm. Ba mai mult, o cocoţăm prin intermediul oamenilor politici (pe care-i alegem după chipul şi asemănarea noastră) în fruntea ţării şi... prindem a ne plânge duios de milă...

De parcă am merita altceva...

marți, 5 aprilie 2011

Tabletă psihologică... Eu și cactusul

Se spune că tot ce ne înconjoară în aşa zisa viaţă reală este exact ceea ce suntem. Adică ceea ce e în exterior este oglindirea stării noastre interioare. Dacă te înjură cineva, înseamnă că ai meritat-o din plin, deci. Ai în tine o oarecare cantitate de agresivitate, resentimente sau cine ştie ce alte deşeuri emoţionale... Dacă cineva îţi spune vorbe de dragoste, înseamnă că asta eşti - iubire. Dacă te împiedici şi-ţi zdreleşti genunchii, se prea poate că inconştient nu vrei să mergi acolo unde mergi... În sfârşit, dacă nu te caută nimeni la telefon, undeva în interiorul tău respingi omenirea...sau ai pretenţii prea mari faţă de apropiaţii tăi...

Ok, să zicem...mă rog, chiar cred că e adevărat. Şi deci...Mă uit în jurul meu... Oare se pune şi cactusul din cana cu inscripţia FRANZ KAFKA? E o cană adusă de la Praga. Am pus în ea nisip. am pus în el un pui de cactus...Acum e măricel - a inhalat destulă radiaţie de la computerul de pe masa mea de lucru, sărmanul.

Am tot aşteptat, exersând starea de veghe a ochiului al treilea, dar... Timp de jumătate de oră, ba mai mult, nu s-a întâmplat nimic deosebit... nici măcar nu a intrat nimeni la mine în birou. Suntem doar noi doi: eu şi cactusul. Ce ar trebui să deduc din asta? Că sunt spinoasă pe dinăuntru, că am nisip la rinichi, că viaţa mea e absurdă şi norul acesta nesuferit este totuşi radioactiv?!

joi, 31 martie 2011

Adio, Mărţişor... îmi doresc să aflu dragostea necondiţionată

Vorbeam pe Facebook despre o eventuală postare pe blog. De teme politice nu prea îmi arde acum, în plină primăvară. Am zis mai în glumă mai în serios că ce ar fi să scriu despre scopul aflării noastre pe acest Pământ...Ei na, chiar aşa? Mai interesează asta pe cineva? Şi totuşi, risc să scriu... 

Trăim sute şi mii de vieţi pe Pământ pentru a învăţa dragostea necondiţionată. Este cea mai firească şi cea mai greu de cultivat calitate a sufletului omenesc. Este limpezimea ochilor noştri netulburată de resentimente, invidie, ură şi gelozie. Este partea noastră care ne asemuieşte Creatorului. Este exact măsura credinţei noastre. 

Aşa că astăzi, înainte de a-mi agăţa mărţişorul de ramul copacului, îmi voi pune următoarea dorinţă: fie ca pacea şi armonia să-mi umple sufletul, îmi doresc să aflu dragostea necondiţionată, facă-se Voia Ta!

luni, 28 martie 2011

Martie. Poem social. Decadent.

E primăvară...

S-ar zice că inspiraţia trebuie să "colcăie" sub streaşina poetică
a ţest-elor-ţest-oase-lor expuse la soare...

Bine, nu zic de surpriza babei, care ne-a răcorit subversiv duminică. Dincolo de acest ultim cojoc hibernal, e primăvară, zic, şi toţi ar trebui să fim oleacă îndrăgostiţi... de te miri ce. Adică de ce te miri că mai ai pe lângă casă...un membru (doi?!) ...ai familiei, un kilogram (!) de aur (adică de hrişcă), facturi cu multe zer-ouri (sau zer-ouă?), etc-uri enigmatice, şamd-uri de sorginte sovietică pe cale (slavă Domnului!) de dispariţie...

În fine, lista averii declarate rămâne deschisă. Deschisă şi descrisă în poemul numai bun de aruncat la coş. Căci adevărata poezie e imaterială... e fumul unei ţigări stinse in scrumiera unei nopţi de amor, e nostalgia aruncată cu duh, ochind într-o tinereţe exuberantă...

E primăvară...
S-ar zice că e anotimpul re-învierii... 
Am o singură întrebare...Ca să re-înviem...e musai-musai să murim?..

duminică, 20 februarie 2011

Scafandrul şi fluturele

Uneori tocmai când te aştepţi mai puţin, ai parte de momente revelatorii, momente care dau sensuri existenţiale trecerii tale prin această viaţă pământeană, momente care te marchează profund. Acestea te fascinează în măsura în care rămâi tăcut ore în şir şi nici nu observi că în jurul tău lumea continuă să-şi macine rutina.

Duminica aceasta nu prevestea nimic neobişnuit, ba dimpotrivă, unica promisiune clară era lâncezeala vegetală la televizor. Tocmai am terminat de scris romanul asupra căruia aştept să se pronunţe Gheorghe Erizanu, şeful editurii CARTIER. Am terminat de tricotat şi jacheta pentru care am folosit toate resturile de aţă dosite prin pungi mai vechi şi mai noi. A ieşit o chestie neobişnuită, remarcabilă prin combinaţia neaşteptată a culorilor şi a materialelor asortate (împletitura pestriţă destul de groasă, împodobită cu dantelă fină de culoare turcoaz). Altceva nu prea aveam chef să fac, doar să citesc ceva din cărţile autorilor ruşi (reprezentanţi ai psihologiei mileniului trei), cumpărate de la librăria din incinta teatrului CEHOV. Dar, spre seară, a venit cineva (un om drag) la mine şi ne-am propus să urmărim un film. 

Cafeaua a umplut livingul cu o aromă ospitalieră şi inspiraţia a ales un disc încă împachetat de nou. Mi-am amintit că îl cumpărasem de ceva vreme, dar nu prea am avut chef de el. Premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de la Cannes 2007..., premiul Cezar pentru cel mai bun actor etc... Le scaphandre et le papillon. Aşa se numeşte filmul. Acţiunea lui...sau, mai bine, inacţiunea se întâmplă în mintea unui om paralizat total. Unica posibilitate de a comunica cu lumea exterioară este oferită de ochiul stâng, care poate vedea şi, cel mai important, poate clipi în semn de "da" sau "nu". În rest, te simţi împreună cu eroul, la limita sufocării, plumbuit într-un scafandru greu, imposibil de manevrat, străin şi morbid ca înseşi fatalitatea. 

E un film realizat după o istorie reală, cea a redactorului-şef al revistei ELLE FRANCE. În anul 1995, la vârsta de doar 43 de ani Jean Dominique Bauby a suportat un insult îm urma căruia a fost paralizat. Se mişca, după cum am spus, doar ochiul stâng. Ceea ce împresionează cu adevărat, însă, nu este starea jalnică a bolnavului, nu este lipsa speranţei de vindecare. Nu este nici măcar compasiunea pentru acest cadavru viu şi vaga exultare pe motiv că ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva. Ceea ce impresionează este puterea de valorificare a acestei ipostaze, voinţa de a păstra capacitatea de a rămâne activ, vizibil, util. Capacitatea de a rămâne om. În doi ani, cât a mai trăit, Jean Dominique a reuşit să...scrie o carte! 

Ajutat de doamna care pronunţa pe rând literele alfabetului, el o identifica pe cea dorită printr-o clipire a pleoapei stângi. Rând pe rând literele constituiau un cuvânt, iar peste ore de muncă - un pasaj, un gând, o imagine. Tortura psihologică, dar şi zborul fanteziei unui om imobilizat, captiv în corpul devenit inutil şi străin au fost descrise în cartea apărută la 7 martie 1997. Două zile mai târziu Jean Dominique Bauby a murit. 

De fapt, câte dintre problemele invocate de noi în viaţa de zi cu zi sunt reale şi câte nu sunt altceva decât nişte invenţii ruşinoase? De câte ori ne-am asumat cu adevărat responsabilitatea pentru viaţa noastră fără a da vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă? În ce măsură realizăm că fiecare clipă destinată reproşurilor, bârfelor, smiorcăielilor provinciale este, de fapt, timpul sustras vieţii noastre în favoarea inexistenţei? Vieţii pe care adesea o considerăm mizerabilă fără a înţelege valoarea ei, valoarea fiecărei clipe petrecute în acest corp supus voinţei noastre, dorinţelor noastre atât de nesăbuite uneori... Acest recipient binecuvântat în care sufletul nostru este chemat să-şi creeze propria nemurire...

joi, 17 februarie 2011

Între...bare

Mi-e somn...
Astăzi e o zi peste care guvernează somnolenţa.
Cel puţin în ceea ce mă priveşte.
E întuneric - norii şi-au ieşit din margini ca aluatul
din covata unei gospodine beţive.
Şi se răsto-o-a-a-arnă peste oraş cu nonşalanţă.
În relanti.
Ca o meduză în călduri.
Ieri, se zice, au fost nişte furtuni magnetice -
soarele a răbufnit.
I-au sărit şi lui capacele.
L-o fi enervat, exasperat ceva...
Ce anume?

luni, 7 februarie 2011

Bucuraţi-vă, prieteni, e primăvară!..

De dimineaţă am dat fuga de vreo câteva ori prin site-urile informaţionale şi m-am prins la gândul că nu mă prea interesează noutăţile de acolo. Ori m-am obişnuit cu incertitudinile noastre politice, ori încep să mă blazez, vorba dex-ului. 

Marian Lupu a plecat la Moscova. Şi? Oricum nu vom şti niciodată ce pun ei la cale cu Grâzlov de-a adevăratelea. Marian Lupu nu are consilieri. Şi? Contează dacă îi are pe cei de la curtea lui Plahotniuc? 

Igor Dodon zice că primarul de Chisinău e pervers, adică gândirea lui e perversă din simplul motiv că e unionist. Ei şi? Ce mare noutate, nici Mihai Ghimpu nu-i menajează pe comunişti, recurgând la limbajul indecent al gloatei. 

Am senzaţia că "noutăţile" nu mai sunt chiar aşa de noi, că totul se învârte într-un spaţiu etanş ca motocicliştii într-o sferă de la circ.

Şi nimeni nu se bucură că azi e primăvară...

marți, 1 februarie 2011

My article about Russian calques în romanian from Christofer Culver's Linguistics Weblog

Russian calques in the Romanian of Moldova November 19th, 2010 While the intonation of Romanian in the Republic of Moldova does not greatly differ from across the border in Romania’s province of Moldavia, several decades in the USSR instilled the Moldovan language with a great many Russian calques. I was quite taken aback the first time I heard someone use the exhortation daţi să… ‘let’s’, a translation of Russian давай instead of the standard Romanian hai să. Doing a little research on the topic, I came across an article by Angela Arama that is a strident call to do away with these calques and return to a more traditionally Romanian way of speaking. I’ve added the Russian original of some of these calques to give an idea of how the Romanian mirrors it. 
                                                                                  Christofer Culver

Daţi să vorbim pe româneşte!: On Russian calques 

The grand-scale return of the Romanians of the Republic of Moldova to their ancestral identity is far from over. Awareness of the true scale of the Soviet ideological machine’s disastrous impact has grown over these years of national reawakening. However, the repercussions of this massive de-nationalization are still noticeable and a return to normalcy requires not only a sustained effort on the part of citizens, but also the adoption of a clear and realistic language policy by the authorities of the Republic of Moldova. 

Why is this aspect of national politics so important in Moldova? To speak Romanian correctly, the state of this language in communication, is not simply a whim of intellectuals, it’s not an apple of discord thrown from the ivory tower of the Moldovan elite. It is a barometer showing the transformation of a society profoundly altered by a Soviet mentality, into one with European structure and aspirations. The argument is as simple as can be. 

The ideology of the USSR was to create through the Russian language (and the language itself can’t be blamed!) a new people, a completely content homo sovieticus. The Russian language was placed in the unhappy role of butchering local cultures and histories. of forcing down the throats (băga în capul, as Chiriţei put it) of representatives of Soviet ethnicities grandiose, Leninist, Marxist, imperialist aspirations. Thus the people spoke and thought in Russian. One day, the next, for a decade, for 70 years. Entire generations. Even if, after the restoration of independence in 1989, Moldova’s citizens have made an enormous effort to cast off Russian influence and learn their native literary language (in classes, from dictionaries and from the works of the newly rediscovered great Romanian authors), for a long time Romanian words were strung on a Russian string. People long thought in Russian, simultaneously translating their ideas into Romanian.

Coincidence or not, the democratic parties have been supported by those who not only manage to express themselves in Romanian, but also to think in Romanian. Of those who still vote for the Communists because of conviction or convenience (I’m referring solely to those who identify themselves as Moldovans), the vast majority speak an approximation of Romanian, continuing to employ Russian words and to construct their sentences on a Russian model. Even if their active vocabulary gradually grows, literal translation from Russian still creates a lot of headaches.

Calques based on Russian continue to be a major handicap in expressing ourselves in Romanian. For example, on billboards and in television commercials there persists slogans along the lines of Dacă ferestre, atunci – Veco. The words might be Romanian, but the sense of it is hard to grasp, because it is a word-for-word translation from Russian. The winter holidays will probably bring us an avalanche of advertisements which greet us with Cu Anul Nou! [С новым годом] instead of wishing us La mulţi ani!, while the weather forecast informs us that things have gotten cooler by saying 2 grade căldură [Два градуса тепла]. 

Unfortunately, the majority of advertising slogans are created in Russian first, then (and not always, because the law does not require advertising in the state language) they are translated into Romanian. And then we could cite Haine pentru copii din piele on one street corner, Autospălătorie on another and between them an advertisement to a cadona [дарить] some cosmetics for your significant other. For example, tonac (for fond de ten, foundation for makeup) or umbre (for fard de pleoape, mascara). 

Generally, thanks to educational programmes and politicians’ (relatively successful) change of approach to the languages spoken in the Republic of Moldova, there has been quite a bit of progress in speaking Romanian correctly. One of the major problems that remain is a common source of information: television. The impact of television on consumers is crucial compared to other media formats. Though 7% of the country’s population read newspapers, everyone watches television. Moldova’s media regrettably remains dominated by Russian-language channels. The channels (which belong to us all!) were initially redistributed without concern for the interest of the majority of the population or, rather, to maintain Moscow’s influence over it. 

Media in Moldova is still a zone of Russian interference. Everyone watches films, entertainment programmes, news, etc. in Russian. This is why we are casting off Russian calques so slowly. Evening after evening, entire families watch their favourite shows, and during the day they share their experiences using ‘compromised’ expressions: Aseară am văzut pe televizor seria asta, dar n-am dovedit de la început, Ei, acolo a mers vorba despre război, Eu undeva de la mijloc am aprins televizorul, Daţi să ne suim în rutieră şi am să ma stărui să vă povestesc ce-a fost. Obviously, after the enormous pressure methodically placed on regions annexed by the USSR (for years and years) to deny their roots, it’s impossible to solve everything overnight. But there is clearly an urgent need to offer as many sources as possible, without militarily instituting the study of Romanian. This can be done through the medium of television. That’s why media reforms must go on, especially based on the stipulations of article 11 of the Media Law of the Republic of Moldova. CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) must ensure that, starting from 1 January 2010, at least 70% of channels offer Romanian-language programmes, while locally made news and analysis programmes for radio and television must be 80% in Romanian. 

There’s a reason that the Media Law stipulates that artistic or documentary films shall be shown with dubbing or subtitles, preserving the original soundtrack, while films for children shall be dubbed or voice-acted in the state language. When films are dubbed in Russian (a common practice in Moldova), no one reads the Romanian subtitles any more. 

Reforms in language policy in the media must lead to the gradual yet complete elimination of simply re-broadcasting the Russian-language channels. The current state of Article 11 was achieved through bloody negotiations with the former Communist majority in parliament, who didn’t accept extending Romanian-language broadcasting of any kind, not only news and analysis programmes. But I think it’s not too late to take ‘the macaroni from our ears’ and continue the reform. 

It’s sad that just as this writer is passionate about liberating his language from Russian calques, here in Cluj I encounter advertising slogans translated out of English daily, of which I’m certain the tremendously awkward Burger: berea oficială a statului de vorbă is an example.

joi, 27 ianuarie 2011

love, love, love...

I am happy when I feel that I am loved, but I am happier if I love too. I think that love is the most important thing in our life. Love for a person, for other people, for all around us.

We have to learn what love is lifelong, to be closer to God or to the power of intelligence that runs the universee. I believe that we live many lives and we have to accomplish some tasks, to develop our spiritual qualities - this is my existential philosophy. 

What saddens me is that people hate and hurt each other, that people do not trust each other, that people impose their wishes and are not tolerant of those who believe differently. 

About a relationship I think that is very important to live in harmony - it is not about to compress two worlds in one, to subject one world (woman) to another, more powerful (man). It is about understending and enlarging both of them through love.

marți, 18 ianuarie 2011

Sunt român şi...iac-aşa!

M-am gândit mult (vreo 5 minute!) dacă e cazul să afişez această "noutate". M-am hotărât, totuşi! Da, dragii mei, de ieri sunt cetăţean român cu acte în regulă. Mă refer la certificatul care atestă această calitate a mea, că celelate (adeverinţă de naştere, paşaport) urmează să le fac. 

Am aşteptat evenimentul timp de 8 ani! Cred că în acest răstimp aş fi putut deveni cetăţean al oricărei alte ţări din UE. Dar am avut ambiţia să fiu tocmai cetăţean ROMÂN! Ce să zic, sunt fericită. 

Nu pot să dau multe detalii asupra modului în care s-a desfăşurat depunerea jurământului. Foarte bine organizat, fără excese şi cozi. Am cântat imnul României, am aşteptat să mi se strige numele şi să-mi iau certificatul de cetăţean român. Bineînţeles, am reacţionat îngăduitor - toţi cei prezenţi în sală - la rugămintea funcţionarei de la Agenţia Naţională pentru Cetăţenie de a oferi prioritate celor care au copii în braţe, femeilor însărcinate şi oamenilor în etate. Am aşteptat atâţia ani, mai aşteptăm puţin, care e problema. Bucuria redobândirii unor bunuri te umple nu ştiu cum de compasiune, de toleranţă, te înalţă... mă uitam cu dragoste la copilaşii cocoţaţi pe braţele mămicilor, la tinerele doamne etalându-şi glorios rotunzimile delicate ale burticilor... 

Doar că nu am înţeles la ce categorie de prioritate se referă Serafim Urecheanu, care a fost strigat şi el printre cei privilegiaţi. Deobicei oamenii politici nu recunosc că sunt oameni în etate, dimpotrivă - demonstrează mereu că sunt tineri, energici şi plini de viaţă... Hm, oare preşedintele AMN s-a şi resemnat, recunoscându-şi ieşirea la pensia binemeritată, că doar n-o fi însărcinat?! Deşi... se vedea că nu e încă obişnuit cu noua ipostază. 

A intrat furişându-se în sală pe o uşă lăturalnică şi nu ca toată lumea - urcând zgomotos şi euforic scările spiralate de afară până la etajul patru. Îşi ferea privirea, se jena să cânte imnul şi a ieşit (pitindu-se după bodygardul său ex-deputatul Balan) pe altă uşă imediat ce i s-a dat certificatul de român... 


Acuma, după ce am scris, mă gândesc dacă nu cumva destăinui nişte secrete...politice. Ei, dar nu cred că Putin citeşte blogurile unor bieţi români basarabeni...

marți, 4 ianuarie 2011

Top 5 pentru VIP magazin (2010)

Printre experţii (doar bărbaţi!) "accesaţi" să-şi dea cu părerea (de bordură?) despre cei mai influenţi moldoveni ai anului 2010, m-am rătăcit şi eu - unica femeie. Şi trebuie să recunosc că sunt mândră de asta, chiar dacă nu sunt deloc sigură că cineva s-a arătat interesat de acele "expertize" din catalogul editat de revista VIP magazin. Aşa că, mândrindu-mă în continuare, reproduc aici "verdictul" meu. Probabil, după sărbători, nu am inspiraţie să scriu ceva mai serios...  

Anul politic 2010 a fost un an al (dez)iluziilor. Oamenii politici ne-au alimentat speranţele în aceeaşi măsură în care ne-au dezamăgit. Aşa că din acest punct de vedere a fost un an relativ rectiliniu. Cei care au menţinut vie atenţia cetăţenilor asupra evenimentelor politice au fost: 

 1.Vlad Filat – mereu în formă şi conectat la orice îi poate aduce dividende de imagine; perseverent şi autoritar – ceea ce nu le displace cetăţenilor noştri obişnuiţi să se lase conduşi; este primul Prim-ministru care a promis şi chiar a construit case pentru sinistraţi. 
2. Mihai Ghimpu – şi-a păstrat intactă imaginea omului din popor ajuns Preşedinte de ţară; după Sangheli este primul pe lista oamenilor de stat cu cea mai bogată colecţie de vorbe de duh; s-a făcut remarcabil prin Decretul cu privire la ziua de 28 iunie şi „pelerinajul” inedit prin discoteci. 
3. Serafim Urecheanu – şi-a încheiat în 2010 destul de îndelungata carieră politică, reuşind să-şi menţină discursul politic tradiţional; cea mai ineficientă (deşi cea mai „grea”) componentă a AIE; prin tranzacţiile cu funcţii partajate conform algoritmului a compromis multe promisiuni electorale ale AIE. 
4. Marian Lupu – a avut răbdare să-şi aştepte ceasul politic; după un an de relativ anonimat, a devenit după scrutinul din 28 noiembrie cea mai mediatizată figură politică din RM; la un moment dat de decizia lui a depins crucial viitorul ţării. 
5. Valeriu Pasat – a încercat ceea ce e greu de imaginat chiar şi pentru politica autohtonă – să „privatizeze” creştinismul în RM; a avut cea mai neinspirată şi prăpăstioasă campanie electorală, în special reclamele stradale şi spoturile tv. 

Anul economic 2010 a continuat strategiile de supravieţuire şi adaptare la realităţile crizei mondiale. Aşa că eroi sunt toţi acei care au reuşit să-şi păstreze afacerile în condiţii de incertitudine politică şi economică. 

Anul cultural 2010 a fost mai sărac în evenimente, deşi unele dintre acestea au fost cu adevărat remarcabile. Cu atât mai sincer e elogiul pentru temerarii care s-au aventurat să schimbe ceva spre a ne lumina. 
 1. Petru Vutcărău şi Andrei Locoman - promotorii şi organizatorii Bienalei Teatrului Eugen Ionesco. Ediţia din 2010 ne-a bucurat prin prezenţa unor personalităţi de talie mondială la Chişinău (Viktiuk, Păcuraru) 
2. Arcadie Suceveanu - poetul care a reuşit să devină Preşedinte! Al Uniunii Scriitorilor... deocamdată. 
3. Petre Guran - director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu“ inaugurat cu multă speranţă la Chişinău… fără a I se repartiza un sediu. 
4. Napoleon Helmis - regizorul care a reuşit să creeze cozi la cinematografele din Chişinău pentru un film autohton (co-producţia România-Moldova "Nunta în Basarabia") 
5. Pavel Turcu şi Lenuţa Burghilă - monumente ale accidentului în cultură. 

 Acesta e topul meu, publicat în VIP magazin. La mulţi ani!