miercuri, 29 februarie 2012

Primăvară în ţară sau Mihai Ghimpu şi mirele

De ani buni istoria politică a Republicii Moldova a acumulat maxime şi aforisme care, probabil, ar umple deja câteva volume bune. Printre ultimele sunt cele cu călcatul pe lopată şi mâţele din sacii partidelor din AIE - vorbe de duh de-ale lui Mihai Ghimpu, liderul PL. Dar, dincolo de vorbe năstruşnice, pre(în)tinsele negosieri politice provoacă deja (cronic!) o senzaţie de discomfort. Pentru că avem multe experienţe (totul e posibil în Republica Moldova!), când interesele de grup au pereclitat absolut spectaculos şi, din păcate, nefericit, procesul politic autohton.  Şi nu e cazul s-o facă şi acum.

Chiar dacă  nu este neapărat panacee pentru toate problemele societăţii noastre, alegerea preşedintelui este acel prim pas absolut necesar pentru stabilizarea situaţiei politice şi reabilitarea imaginii  RM. Se pare că (în sfârşit!) componentele AIE au realizat clar că nu există alternativă. Nu mă refer la apariţia bruscă a unei conştiinţe naţionale supreme în partidele alianţei. Motivul ar putea fi mult mai elocvent şi...prozaic - un preşednte ales înseamnă şansă de supravieţuire pentru ele. Pentru fiecare în parte.

Atunci de ce Mihai Ghimpu continuă să ne ţină pe jar şi se erijează în postura unei mirese capricioase? Să vedem... Pentru că nu i s-au oferit suficiente garanţii pentru eventuale funcţii importante în stat? Pentru că vrea să compenseze greşeala de a nu fi participat la identificarea candidaturii comune pentru fotoliul de preşedinte? Pentru că e firesc să vadă cu cine se căsătoreşte înainte de nuntă? De fapt, şi cetăţenii RM (în calitatea lor de nuntaşi) şi-ar dori să cunoască mai bine mirele. Ca să estimeze cât pun pe masă şi cum vor petrece la nuntă.


Până aici suspiciunea liderului liberal poate fi înţeleasă. Dacă e până aici...
Oricum, deznodământul e aproape - se aude că doamna Veronica Bacalu vine la Chişinău. Argumentele în favoarea unui asemenea preşedinte de ţară sunt (cel puţin până la o probă contrarie) solide. Plus la toate (inteligenţă, competenţă, afirmare şi susţinere internaţională) contează mult că mirle nostru este...femeie. Eu zic că un cadou de primăvară mai frumos pentru doamnele şi domnişoarele din RM mai rar...

joi, 23 februarie 2012

Meaaaau!

Pisicile au invadat oraşul Chişinău. Ba chiar întreaga republică! Motani graşi cu colacii furaţi din cozile câinilor (jigăriţi din cauza crizei politice şi economice) umblă pe străzi şi se gudură pe lângă politicienii noştri. Luaţi-mă pe mine! Uitaţi-vă la mine! Nu-i aşa că sunt gras şi frumos, cel mai frumos? Daaa, de-a mai mare dragul! 

Deci, chiar dacă zvonul că motanii şi mâţele nu vor mai ieşi din ascunzişuri ne-a speriat puţin, acesta s-a dovedit a fi fals. Problemă e doar incompatibilitatea viziunilor estetice ale politicienilor noştri. Unii consideră că un motan frumos e acel care are multe pete, altul - că e cel in dungi, al treilea - că roşcaţii au ieşit din modă, al patrulea crede că un motan valoros trebuie să fie gras, al cincilea zice că are dreptate primul...

Există şi din acei care tac deocamdată. Şi aşteaptă să fie dezlegaţi la gură toţi sacii. Căci, am uitat să vă spun, felinele noastre sosesc la oamenii politici în saci de lux. Ca să nu-i vadă nimeni! Ca să fie mai surprinzătoare apariţia în public....Ta-ta-taaaam!

vineri, 17 februarie 2012

De ce Mihai Ghimpu nu calcă pe lopată

Nu zic că moldovenii aşteaptă să fie ales preşedintele RM cu sufletul la gură. Cred că s-a şi creat un soi de imunitate "emoţională" faţă de criza politică. Totuşi, o parte activă a populaţiei este afectată de această dilemă sâcâitoare şi conştientizează importanţa luării unei decizii în acest sens. Un preşedinte ales ar însemna în primul rând sfârşitul unei lungi agonii electorale, în al doilea - stoparea declinului catastrofal al încrederii în clasa politică moldovenească, în al treilea rând s-ar putea să fie salvată (reabilitată) ideea de stat democratic, democraţie în general, ca argument al bunăstării. În al patrulea rând am scăpa (în ceasul al doisprezecelea?) de stigmatul ruşinos al imaturităţii politice crase în opinia europenilor. Ar fi infantil să credem că râurile de lapte şi-ar deschide izvoare nebănuite pe aici, dar totuşi...

În acest moment asistăm la un proces spasmotic de soluţionare a problemei respective. Clasa politică s-a copt. Până şi ea înţelege că inactivitatea în această problemă va fi devastatoare pentru actuala alianţă de guvernare. Alegerile parlamentare ar schimba vizibil raportul de forţe în legislativ. Nu zic că cei decepţionaţi de "democraţi" ar vota pentru PCRM. Ei pur şi simplu nu ar mai vota pentru nimeni, adică ar ignora scrutinul. Şi de această dată revenirea comuniştilor la putere ar însemna un dictat roşu de lungă durată. Mult mai lungă decât o generaţie de politicieni incapabili să găsească un compromis.

Deci, ce se întâmplă dincolo de aparenţe? Faptul că trei grupări politice sunt solidare în stabilirea datei alegerilor e salutar. Dar... singura garanţie că preşedintele va fi ales, nu este neapărat stabilirea acestei date de către Parlamentul actual, ci, înainte de toate, identificarea unui candidat convenit de comun acord între Filat, Lupu, Ghimpu şi Dodon. Or, despre acesta politicienii nici măcar nu discută deschis. Nu zic în public, ci în anturajul lor "ezoteric". Cel puţin, nu  toţi jucătorii iau parte la acest proces.

Mihai Ghimpu este vădit în afara circuitului discuţiilor tainice. Este singurul care nu ştie ce culoare are mâţa din sacul pus pe masa negocierilor. Faptul că Igor Dodon îl atacă, insinuând că liberalii au un comportament suspicios de racordat la cel al comuniştilor, crează impresia că persoana propusă pentru cea mai înaltă funcţie în RM provine din anturajul acestuia.

S-ar putea ca reticenţa liberalilor apropo de stabilirea datei alegerilor să fie dovada că ei nu sunt mulţumiţi de oferta propusă de ceilalţi "negociatori" politici. Adică, dincolo de faptul că preşedintele RM nu va fi omul lor, nici o altă funcţie înaltă în stat nu le va reveni în urma repartajării acestora. Totuşi, ar putea fi la mijloc şi dorinţa lui Mihai Ghimpu de a nu-şi dezamăgi electoratul (deloc neglijabilă pentru un preşedinte de partid). Adică liberalii nu vor să participe la alegerea unui preşedinte care nu întruneşte nişte standarde elementare compatibile cu păstrarea simpatiilor politice ale votanţilor PL.

Totuşi, indiferent de motivul comportamentului său, Mihai Ghimpu procedează raţional. Утром деньги - вечером стулья! Adică stabilim între noi, şefii politici, candidatul şi apoi convenim repejor data alegerii lui. Şi nu invers. Căci invers, odată pornit cronometrul, nu va mai fi loc pentru un eşec ordinar. Va fi loc doar pentru unul mare. Taaaare mare!

marți, 14 februarie 2012

Ninge peste Republica Moldova

Ninge. Nu mai ştiu dacă e tocmai ninsoarea pe care şi-au dorit-o agricultorii. S-ar putea să fie deja inoportună. Sau prea insistentă. Totuşi, ninge. Cred că azi nu mai merg la şcoală cu maşina - e un troian de zăpadă peste ea. Abia de mai pot deschide uşa de afară. Ştiu asta pentru că Iris, pisicul meu, şi-a meunat partitura de "lasă-mă să ies"! Am împins uşa cu putere şi abia de am întredeschis-o, aşa de multă zăpadă s-a aşternut în pridvor. Iris a sărit ca o veveriţă peste nămete şi am avut impresia că răceala covorului alb îi frige pernuţele labelor.

Daaaa... Ninge!!! E aşa de alb totul! Curat, imaculat... Zăpada acoperă gropile viclene de pe carosabile, gunoaiele inestetice dosite prin colţurile neaierisite ale curţilor, ne-zâmbetul ostentativ al concetăţenilor mei... Albul e culoarea iernii. De fapt, abia acum realizez că e iarnă adevărată!

Stau la geam şi mă gândesc...S-ar putea ca această ninsoare să fie mai mult decât o simplă precipitaţie atmosferică? Hai să fiu poet pe-un sfert de ceas! S-ar putea ca ea să şteargă nişte regrete şi decepţii? Să însemne o pagină nouă ce aşteaptă a fi scrisă? Sunt un om optimist, aşa că vreau să cred asta. Mă refer, oricât de patetic şi preţios ar părea, la istoria RM. Care mă discriminează iarăşi, mă face să mă simt stânjenită din nou. 

Trăiesc într-o ţară în care clasa politică întârzie să înţeleagă ce înseamnă să-ţi asumi plenar responsabilitatea guvernării. O face doar atât cât această responsabilitate nu-i afectează interesele de moment. Luaţi pe rând toţi liderii noştri politici sunt extrem de simpatici, joviali, bine îmbrăcaţi şi deştepţi. Adunaţi grămadă....hai să zic, sunt altfel...Şi totuşi, ne reprezintă! Sunt şi ei nişte vecini care îşi strigă socotelile peste gard, supăraţi că găinile cumătrei au făcut ravagii în via cumătrului, iar cânele cumătrului s-a...vorba ceea...drept în covata cu rufe spălate ale cumătrei...Eeh!

Acum că ninge, poate se vor mai schimba lucrurile - e cam frig să stai la gard cu ocara în vârful mustăţii îngheţate. La focul sobei moldovenii se domolesc...Ei hai, noroc, vecine, să dea Dumnezeu să avem şi noi preşedinte, că restul...Vom mai vedea la primăvară!

duminică, 12 februarie 2012

La moartea unei dive...

Whitney Houston o fost găsită moartă în camera ei de hotel...Că o fi băut un pumn de calmante, că o şi-o fi administrat o supradoză de droguri...nu se ştie. A murit...Şi brusc, toate reţelele de socializare, jurnalele de ştiri şi benzile de actualităţi au explodat într-un elogiu lugubru: Oh! Ah! Legenda muzicii pop! Singura care a avut 7 albume de platină consecutive! Voce inegalabilă!..

Cred că e firesc să realizăm ce sau pe cine pierdem abia atunci când pierdem acest lucru sau fiinţă irevocabil. Adică e firesc ca moartea cuiva să fie un prilej de amintire plină de regrete, de tânguiri ale irecuperabilităţii. Dar nu prea cred că toate aceste strigăte de durere la moartea lui Whitney Houston demonstrează un interes real pentru creaţia cântăreţei. Atâta timp cât era în dizgraţia publicului (după ce s-a dedat excesurilor) tot noi dădeam a lehamite din mână: Ai cântat? Îmi pare bine! Acum joacă dacă poţi! Drogato, beţivanco! Pentru noi, publicul exaltat altă dată, Whitney a dispărut în trivialul vieţii atunci când am ostracizat-o pentru beţie şi narcomanie. Doar moartea ei a mai putut să ne zguduie încă o dată (ultima!) pentru a o vedea în deplina ei strălucire. Şi această ultimă izbucnire de artificii a fost poate cel mai frumos şi inspirat spectacol regizat vreodată de Whitney, care, probabil, şi-a dorit să nu o blamăm, ci să ne închinăm în faţa a ceea ce este ea dincolo de vicii. 

A fost poate unica soluţie să ne mai ştie o dată ahtiaţi şi înnebuniţi după ea! Şi a ales soluţia perfectă pentru a ne preface instantaneu în fanii ei cei mai înrăiţi!...Pentru că, brusc, am simţit pierderea şi ne-am dorit cu ardoare ca ea să mai fi trăit puţin! Atâta timp cât să-i spunem că am iubit-o aşa cum a fost: talentată rău şi disperată rău...
Că We Will Always Love You!..

miercuri, 1 februarie 2012

A treia forţă - despre gladiatorii potențiali ai politicului moldovenesc

Impresia că (după anunţarea intenţiei de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei) nimic important nu se mai întâmplă în Republica Moldova este penibilă (O, tempora! O, mores!), dar totuşi falsă. Cel puţin, electoratul mai are nişte speranţe. Unii aşteaptă zilele de protest în PMAN, alţii se uită la televizor, pescuind ştiri de ultimă oră. Unii se încred în continuare în partidele pe care le-au susţinut în ultimul scrutin, alţii spun că e nevoie de o a treia forţă politică. 

Menirea acesteea ar fi să intre pe arena bătăliei (deja plictisitoare!) dintre câţiva gladiatori obosiţi şi enervanţi şi să le arate cum e cu „mama lui Kuzea”. Nu zic, ar fi curioasă o asemenea turnură, dar identificarea acestei forţe este extrem de nebuloasă acum. Să vedem... 

 Igor Dodon. După ieşirea din PCRM, secundat de două doamne cu o identitate politică recunoscută, a început prin a-şi impune foarte rigid condiţiile de participare la alegerea preşedintelui RM. Chiar dacă se pronunţă în continuare pentru identificarea comună a unui candidat apolitic (în ideea alegerii preşedintelui ca singura cale de soluţionare a crizei politice), Dodon nu dă semne distincte că ar fi susceptibil de un real compromis. Iar partidul pe care şi l-a procurat de curând nu este în măsură să dicteze condiţii din simplul motiv că are un electorat restrâns. Activitatea sporadică a socialiştilor în ultima perioadă de timp nu poate fi compensată (cel puţin deocamdată) prin popularitatea noului lor lider. Consilierii municipali care au decis să-l urmeze, spărgând (lucru bun!) blocajul din Consiliu, nu sunt totuşi o forţă cu adevărat importantă pentru creşterea ratingului lui Igor Dodon. 

Iurie Roşca. Magnetismul incontestabil al fostului preşedinte al PPCD a atras în PMAN sute (sau mii) de oameni, chiar dacă mulţi dintre ei au venit din pură curiozitate sau în interes de serviciu. Totuşi, rebrandingul PPCD este prea vag – creat că o forţă proromânească (cu elemente legionare chiar) acum mai bine de 20 de ani, acest partid nu are cum să renască peste noapte ca o grupare politică de orientare „multinaţională”, axată pe patriotism de sorginte moldovenească. Faptul că în loc de „domnul preşedinte creştin-democrat” auzim tot mai des adresarea (respectuoasă!) „Iurii Ivanovici” , denotă o schimbare radicală a spectrului simpatizanţilor lui Roşca. Iar o astfel de schimbare, pentru a da roade electorale, are nevoie de timp, strategii, investiţii şi fundamentare. Flancat de Alexei Tulbure şi Anatol Plugaru pe post de Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, jneperismul altădată electrizant şi frumos golănesc al lui Iurie Roşca s-ar putea să nu-şi mai regăsească firescul. 

Ion Sturza. Revenirea magnatului în politica moldovenească ar fi un eveniment greu de trecut cu vederea. Deşi, se pare că a făcut-o cumva prin proiectul politic legat de PLDM acum câţiva ani. Această presupusă implicare, totuşi, nu a avut efectul scontat. O spune chiar Sturza într-un interviu pentru „Ziarul de gardă”, referindu-se la relaţia actuală cu Vlad Filat: 

 “Demult, de vreun an de zile, nu mai discutăm, doar ne felicităm cu prilejul sărbătorilor. O facem în stil diplomatic, politicos. Întotdeauna mi-am dorit ca Vlad Filat, politicianul, să se desprindă de opinia că ar fi un proiect al lui Ion Sturza şi că ar fi manipulat din umbră de Sturza.” 

Atitudinea distantă şi voit corectă faţă de actualul prim-ministru al RM, denotă că în acest moment Ion Sturza este reticent faţă de eventuala sa operă politică şi chiar s-ar putea să regrete aşa-zisa investiţie. 

S-ar putea să existe şi alte presupuneri apropo de apariţia unor terţi (jucători) pe arena politică moldovenească. Totuşi, responsabilitatea AIE pentru actul guvernării nu a anulat-o nimeni. Nici măcar acei care manifestă supăraţi împotriva actualei conduceri a RM. Nu aduce anul cât aduce ceasul, vorba înţelepţilor şi a moldoveanului răbdător...