Ieri am văzut o pereche. El - un bărbat inteligent, energic, puternic, cu o voinţă de fier şi pasiune nebună pentru destinul său. Puţin cam scund, dar foarte bine făcut fizic. Ea – probabil altă dată ceva mai înaltă decât el, acum era de-a dreptul cocoşată. Slabă şi cocoşată. Probabil, iubindu-l, a renunţat mai întâi la tocuri. Apoi i s-a părut că oricum este mai înaltă şi... s-a cocoşat. Cocoşată de dragoste! Sau din lipsa acesteea...O fi fericită? Cu siguranţă nu vreau să ajung o femeie care se sacrifică în halul ăsta. Şi oare cum e cu psihologia bărbatului care-i permite aşa ceva? E vorba de provincialism, de o atitudine patriarhală faţă de relaţiile dintre un bărbat şi o femeie? Sau poate de indiferenţă, preaplinul propriei importanţe, egoism?
Nu pot să ştiu, dar cu siguranţă nu este o relaţie pe care pot s-o accept.
.jpg)
Dragostea si este jertfa.
RăspundețiȘtergereDragostea in primul rand e intelepciune si mare bucurie. Femeile care suporta violenta in familie se jertfesc pe altarul dragostei? Eu cred ca Dumnezeu ne-a facut liberi si fericiti. Acum, ce am facut noi cu darurile astea...e alta poveste.
RăspundețiȘtergereReferitor la cazul deschis, poate femeia avea hernie de disc, iar cocoasa vine in general de la prea mult purtat de tocuri...la fel, faptul ca era slaba poate fi de la prea multe calmante pentru spate. Am inteles insa ideea si e perfect adevarat ca fara respect si intelegere reciproca, "dragostea" nu e dragoste.
RăspundețiȘtergereEu am avut o relatie in care m-am simtit pretuita, in care dorintele mele contau egal cu ale lui, dar ... pana la urma el a trecut la alta. A fost dragoste? Da, a fost pana la un punct, apoi a intervenit ceva si nu a mai fost. A fi sau a nu fi - asta e intrebarea :)
Andreea
A, si am un comentariu pt Andrei: dragostea este (si) jertfa, dar sa fie reciproca! Altfel este dezechilibru. Nu cred ca o femeie poate fi fericita jertfindu-se mereu, numai ea...poate cativa ani, dar la un moment dat toate asteptarile si sperantele si viata irosita se aduna intr-o mare frustrare. De aia si avem atatea femei de varsta de mijloc de-a dreptul isterice, rele, nemultumite, satule de viata. Din cauza frumoaselor "jertfe" de o viata pe altarul barbatului, apoi al copiilor care preiau modelul tatalui de multe ori ...
RăspundețiȘtergereA2
Andreea, intrebarea e DE CE?! Uneori echilibrul armonios plictiseste. De cele mai multe ori- barbatul. O fi fost unul care, totusi, iubeste cocosatele(?):)
RăspundețiȘtergereAm văzut şi bărbaţi cocoşaţi...
RăspundețiȘtergerePentru anonim.Da este foarte adevarat ca jertfirea trebuie sa fie reciproca. Dar fiinta umana in sine este foarte egoista si cel mai putin este gata sa se jertfeasca pentru celalalt.
RăspundețiȘtergereDar este un exemplu extraodinar de jertfire care nu a asteptat in schimb nimic pentru sacrificiul facut, exemplul lui Dumnezeu. El ne-a iubit pe cand noi inca nu-l iubeam si nu-i recunosteam Dumnezeirea. El s-a sacrificat pentru noi ca noi sa putem trai vesnic. Aceasta este adevarata dragoste. Intelegand sacrificiul Lui poti si tu sa iubesti in asa masura, si sa fii rasplatit la rindul tau cu reciporcitate.
Andrei, jertfa lui Cristos este justificata. Dar oare care este sensul asa zisei jertfe aduse de femeia cocosata? Exista macar o sansa ca barbatul acela sa devina mai bun atunci cand fiinta de langa el este pustiita si hartuita? Sau el va fi mantuit doar pentru ca femeia se roaga pentru el si rabda badaranismul?
RăspundețiȘtergereNarbatii cocosati sunt de-a dreptul ridicoli.
RăspundețiȘtergereuitate la tine gito
RăspundețiȘtergereHopa, a ap[rut si frustratul!
RăspundețiȘtergere