Dar cine a zis că nu am voie? Cine a spus că trebuie să facem doar ceea ce primeşte aprobarea...cui, de fapt? Viaţa noastră pe pământ este acel fragment de eternitate în care acumulăm experienţe. Şi cum să le acumulăm altfel decât trecând cu încredere prin încercări, tentaţii, bucurii, provocări, iluzii etc.
Toate acestea ne formează ca spirite şi definesc esenţa care trece dintr-o viaţă în alta pentru a atinge perfecţiunea. Adică ascensiunea pe nivelele celeste. Dincolo de transcedentalul nebulos pentru mulţi dintre noi, orice experienţă este utilă pentru că ne satisface curiozitatea. Aşa ne debarasăm de superficialitate, de lene, de regrete, de plictis – unul din cele mai detestabile păcate.
De multe ori sunt întrebată cum de reuşesc să fac atâtea...Eu, însă, mă întreb de ce oamenii nu încearcă mai multe în viaţa asta? De ce ne ambalăm în hârtia colorată oferită de părinţii şi educatorii noştri şi ne e frică s-o schimbăm măcar arareori, explorând viaţa? Şi nu e om să nu fi scris o poezie...Eu zic: şi nu e om să nu aibă dreptul la fericire. Fericirea însemnând să fii liber să faci orice îţi doreşti cu imaginaţia ta.
De data aceasta eu personal am făcut nişte lucrări în ulei. Şi am descoperit că e foarte plăcut, relaxant şi revitalizant în aceeaşi măsură. Evident, nu e profesionist. Dar este expresia inspiraţiei şi energiei mele. Iar acestea nu trebuie să-şi confirme zilnic dreptul la viaţă. Ele sunt viaţa înseşi, esenţa mea omenească.
Vernisajul expoziţiei de pictură LUNĂ PLINĂ va avea loc la MolDeco, b-dul Moscovei, 14/1, tel.311-281
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu