sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Epistolă către colegii mei, jurnaliști din România.

Dragi colegi din România! 
Republica Moldova fierbe. Zeci de mii de cetățeni revoltați protestează de luni de zile la Chișinău și în centrele raionale, înfruntând frigul iernii. Alte zeci de mii nu au bani să se deplaseze din sate și înearcă să urmărească protestele la televizor, în speranța că, în sfârșit, cineva le va auzi revendicările. Sau, mai bine zis, va reacționa la auzul lor. Acum să vedem cine e acel cineva.

1.        Parlamentul, Guvernul, Președinția RM. Ar fi firesc pentru o țară civilizată ca guvernarea să aibă o reacție la revendicările protestatarilor, numărul cărora a atins și peste o sută de mii, nu-i așa? Cel puțin, în România Victor Ponta e demisionat în scurt timp după revoltele cetățenilor, care au avut ca punct de pornire tragedia Colectiv. S-a întâmplat ceva similar în RM în urma protestelor masive, demarate încă în februarie 2015? A demisionat cineva? Nu, și nici nu o va face, căci între conducere și popor s-a căscat o prăpastie atât de mare, încât de frica ultimului, guvernul Filip și-a depus jurământul în fața lui Nicolae Timofti noaptea, pe furiș, fără presă, fără alai, în șoaptă – ca într-un ritual al societăților secrete obscure. S-ar putea aduce multe motive ale reticenței celor trei instituții de stat, dar cea mai gravă este... că ele nu există decât în acte. De facto ele sunt marionete ale unei singure persoane, care conduce în stil mafiot Republica Moldova. Numele acestei persoane este Vlad Plahotniuc, cunoscut în România și cu cealaltă identitate a sa, ilicită, evident,  – Vlad Ulinici.

2.        Presa liberă din RM. Nu cred că niște manifestații stradale de asemenea anvergură nu s-ar fi oglindit în titlurile principale ale presei scrise și electronice din România. În RM, însă, lucrurile stau altfel. A fost nevoie de proteste și în fața televiziunii publice ca aceasta să ”observe” într-un târziu că se întâmplă ceva în țară. Dincolo de asta, reflectarea manifestațiilor a fost pur și simplu o manipulare, o dezinformare crasă. Iar singurul post TV care a transmis live protestele de la începutul lor, precum și alte câteva, care au încercat să o facă de curând, recent au fost pur și simplu scoase din grila Moldtelecom (unicul distribuitor de servicii de stat pe întreg teritoriul RM). Da, da, știu, îmi veți spune că nici în România presa nu este liberă, căci mogulii o controlează după bunul lor plac. Totuși, la noi – ca la nimeni. Voi aveți moguli, noi avem... mogul. El controlează peste 70% din piața audiovizuală prin firma ”Casa Media”, deținând în proprietate și 7 posturi de radio și televiziune, inclusiv cu acoperire națională (de exemplu, rețeaua de frecvențe, pe care, cândva s-a retransmis TVR), o armată de sute de blogheri și postaci plătiți în medie cu 50 euro per postare pe blog și ceva mai puțin pentru trollerismul practicat la greu, mai controlează și unicul măsurător de audiență pe piața audiovizuală din RM (compania locală TV MR MLD SRL cunoscută şi sub denumirea de AGB Moldova), dar și Consiliul Coordonator al Audiovizualului în întregime. Numele acestui mogul este Vlad Plahotniuc, cunoscut în România și cu cealaltă identitate a sa – Vlad Ulinici.

3.        Partenerii de dezvoltare ai RM. Aici, pot bifa niște succese, având în vedere sistarea finanțărilor către RM din partea acestora și condiționarea reluării ei prun reforme, în special în justiție, lupta cu corupția fiind primordială. În rest, partenerii noștri  salută creearea recentă a unei coaliții ”proeuropene” în Parlamentul de la Chișinău și instaurarea unui guvern, fie și Filip, în RM. Și atunci, de ce oare revolta cetățenilor continuă?! De ce acest ”salut” nu a fost gustat deloc de protestatari? De ce, în urma unui for civic, la care au participat zeci de persoane publice, formatori de opinie, ONG-uri și partide neparlamentare, s-a votat o rezoluție prin care s-a consfințit necesitatea solidarizării TUTUROR forțelor de opoziție, indiferent de preferințele geopolitice și simpatiile partiinice, pentru a suplimenta, a fortifica presiunea populară asupra guvernării, pentru a cere alegerile anticipate ca unică soluție a crizei politice? Partenerii noștri știu răspunsurile la aceste întrebări, ei știu și că  ”salutul european” nu este decât o concesie flască unei  așa-zise stabilități în zonă, ei știu că această așa-zisă ”coaliție proeuropeană” a fost creeată prin șantaj și cumpărare a deputaților (sumele oferite oscilează de la 200.000 la 3 mln euro), ei știu că guvernul Filip este, de fapt, guvernul mafiei, ei știu că nu vor fi niciun fel de reforme și nicio luptă cu corupția, căci mafia nu se încarcerează singură pe sine. Mai ales când absolut toate instituțiile de drept sunt în buzunarul ei și face cu ele ce vrea. Dar, deocamdată ei nu pot renunța la gestul formal al salutului diplomatic, ei nu pot denunța realitatea obiectivă (însemnând că prin inactivitatea lor, ne țin ostateci ai unui regim criminal, care a capturat întregul stat), chiar dacă știu foarte bine că pentru moldoveni răul cel mare nu vine din afară, ci din interior, că sperietoarea cu schimbarea vectorilor geopolitici în cazul anticipatelor este o biată papușă de paie în comparație cu dictatura polițienească pe care o va instala în RM un proxenet, bandit, mafiot, trișor etc. Numele acestuia este Vlad Plahotniuc, da, da, cel cunoscut în România și cu cealaltă identitate a sa – Vlad Ulinici.

4.        România. O mamă, indiferent de problemele copilului său, îi este alături. Chiar dacă a fost nevoită să-l abandoneze într-un orfelinat, în care cu tot dinadinsul s-a dorit să i se schimbe identitatea, ca la o eventuală întâlnire cu mama, să nu o mai recunoască. Totuși, în cazul nostru, susținerea mamei e atât de condiționată de diverși factori, încât îți vine să strigi peste Prut: Heeei, mamă, mă mai ții minte?! Bun, emoțiile nu contează, revin la factori. Aceștia sunt următorii. România, prin declarația Președintelui său, a salutat instaurarea guvernului Filip pentru că este încorsetată de  obligații față de UE, membră a căreea este, și nu are cum să obstrucționeze poziția acesteea (citește punctul 3). Politicul român este, ca și politicul din RM, șantajabil și corupt (despre asta ne vorbesc sutele de dosare ale politicienilor români, instrumentate de DNA, declarațiile recente ale lui Traian Băsescu în legătură cu relațiile unoir politicieni români întreținute intens și acum cu cel mai mare bandit din RM, prietenia (afișată cu mare fast) pe cât de strânsă, pe atât de dubioasă a fostului prim-ministru Victor Ponta cu  pușcăriabilul nr 1 din RM etc.) Consider că presa românească nu reflectă obiectiv situația din RM din cel puțin, două motive: este patronată de politicienii vizați mai sus (sau de partenerii lor de afaceri), prieteni mari cu oligarhul din RM (a rămas unul, că celălalt, Filat, a fost ”păpat” de acesta) sau, pur și simplu, din indiferență, informațiile fiind preluate arbitrar de la postul  tv  Publika sau alte surse, deținute sau controlate de oligarhul moldovean. Și are destule (citește punctul 2). Cine este acest oligarh, care are dexteritatea să profite și de UE, și de RO, și de... nu contează ce abreviere puneți? Da, da... același Plahotniuc-Ulinici.

Acum mă întreb, iubiți colegi de breaslă, cât o să ne f.., nu, hai să fiu civilizată... cât o să dispună Vlad Plahotniuc de noi, de voi, de UE, de orice?! Că este stăpân pe politicul moldovean (nu și pe cetățenii deșteptați și revoltați din RM) e de înțeles... Dar chiar e stăpân și pe presa din România, profitând de indiferența (sau conformismul) editorilor de știri pentru subiectul ”ce, naiba, se întâmplă în RM?!” Cât o să dați știri hilare gen Plahotniuc a ieșit în fața mulțimii ca un James Bond (în fond un personaj de ficțiune pozitiv) sau știri total eronate că protestatarii sunt filoruși, și protestează împotriva vectorului european, că protestatarii sunt ”pestriți” (de parcă nu ar fi existat niciodată o Platformă Civică Demnitate și Adevăr, fondată de personalități publice, formatori de opinie, care a organizat luni în șir proteste de anvergură împotriva capturării instituțiilor statului de către o singură persoană, publicând rezoluții clare cu revendicările protestatarilor, și la care au aderat segmente importante ale societății civile din RM, etc.), că nu există alternativă proeuropeană pentru RM în afara coaliției parlamentare (citește coaliției Plahotniuc), de parcă nu ați cunoaște nume notorii ca Andrei Năstase, Maia Sandu, Ion Sturza, care s-au implicat în viața politică din RM și pot să schimbe clasa politică deloc proeuropeană (confuzie mare!), ci... da, da, pro- Vlad Plahotniuc-Ulinici?

Gândiți-vă doar o clipă cât de mare ni se pare nouă, cetățenilor din RM, răul unei dictaturi marca Plahotniuc prin partidul său de ”borsetcă”, dacă protestul împotriva ei a unit recent oameni de orientare geopolitică total incompatibilă până în prezent? Nu știți ce-i aia ”borsetcă”?! Înseamnă că trebuie să mai umblați la sursele de informare pe care v-ați obișnuit să le accesați pe subiectul RM...



vineri, 15 ianuarie 2016

Să nu cedăm în fața agoniei unui criminal!

Situația critică din Republica Moldova denotă pe de o parte, că Plahotniuc nu se va lăsa dus cu binișorul, pe de alta, că populația a reușit să se consolideze printr-un spirit civic acut, fiind și ea pregătită să reziste în fața pericolului instaurării unei dictaturi totale a oligarhului în cauză. Deci, forțele ”beligerante” sunt cât se poate de conturate. Aș vrea doar să pun un accent.
 Înainte de a-și înainta al doilea candidat la funcția de prim-ministru (un as de compromis aparent, scos isteric din mâneca unui sacou de milioane), PD a făcut un comunicat de presă în care a strecurat o amenințare subtilă. Deși președintele Timofti nu s-a lăsat intimidat de aceasta, înaintându-l pe Păduraru la funcția râvnită de Plahotniuc, aș vrea să zăbovesc puțin asupra documentului. Citind printre rânduri declarația respectivă (în special, momentul, unde se susține că prelungirea crizei politice ”riscă să ducă la violențe, care nu sunt de dorit”) înțeleg următoarele: că această grupare criminală îl avertiza pe Timofti că va recurge la soluții extreme, altfel spus, va provoca moarte și sânge, dacă Plahotniuc nu va fi ales prim-ministru. Avertizarea de tip mafiot nu este deloc o scăpare a elegantului stil adoptat de obicei de Marian Lupu și  nu este un bluf copilăresc. Ea derivă din panică, din frică animalică. Plahotniuc știe foarte bine că nu are unde se retrage din RM, deaceea își dorește cu disperare un ”țarc” controlat doar de el, un ”lot” de pământ, unde să se simtă în siguranță. În nebunia lui, s-a crezut invincibil și intangibil, și-a imaginat că e zeu, împingând lucrurile până acolo, unde nu mai este loc de manevre. Așa că ”zeul” nu poate merge nici în occident, căci îl așteaptă dosare și, implicit, cătușe, nici în Rusia, căci este indezirabil pentru mafia de acolo, care ”l-a născut” și pe care el a sfruntat-o. Gașca lui e speriată rău, căci fără șeful-zeu ea este ca și încarcerată. Un șacal rănit cu garda lui de hiene fricoase - acesta e PD-ul actual. Pe cât de penibil, pe atât de periculos în deznădejde.


Tocmai din acest considerent acum trebuie să fim uniți ca niciodată. Mă refer și la intelectualii care au fost extrem de reticenți vis-a-vis de proteste până în acest moment. Frustrările, cinismul și ambițiile personale trebuie lăsate pentru mai tarziu, pentru manifestarea acestora întotdeauna se gasește vreme. Trăim acum istoria la modul activ, nu contemplativ, și implicarea fiecăruia contează mai mult ca niciodată. Sloganul din PMAN ”Noi suntem poporul!” nu este o conveniență, ci o realitate. Dincolo de ea e o dictatură, care ne pândește și valorifică neîntârziat orice slăbiciune a noastră.