Ninge peste Parlament şi peste PMAN...

Ninge peste România. Ninge peste Moldova. Ninge peste Parlamentul moldovenesc. Cu un alb imaculat. Până aici e frumos, cu toate codurile de ninsoare şi vijelie, anunţate de meteorologi. Dar în rest? Albul zăpezii poate acoperi negrul pământului, dar nu poate masca negrul din cerul... gurii. Gura deputaţilor noştri dragi. 

A trecut o lună de la alegeri, a trecut şi prima şedinţă a plenului aleşilor, dar nu se aude nimic îmbucurător. Aceşti aleşi nu au apreciat deloc faptul că li s-a oferit o şansă de reabilitare. Plini de importanţă, ei se complac în noua sală de şedinţe şi proliferează lipsa de respect pentru cei care i-au promovat în acele fotolii moi. Spun asta, pentru că nimic, niciun semn, nicio aluzie, nicio tresărire de muşchi de pe feţele neted bărbierite sau, mă rog, pudrate din abundenţă, nu a lăsat să se subânţeleagă că există o mişcare „freatică” intensă, cu ciocniri de principii şi valori în numele dragostei de ţară. O mişcare, ce va da în curând roade, va repune lucrurile la locurile lor şi va anunţa o etapă calitativ nouă în arealul politic moldovenesc. Nimic. 

Dacă s-ar putea să iei covorul roşu de cele patru colţuri, strângându-le frumos de-asupra, sub plafonul de cristal  (precum faci cu o faţă de masă, pe care zac o grămadă de vase de unică folosinţă murdare), şi să arunci totul la gunoiul istoriei... Dar nu se poate! Trebuie să avem răbdare. Căci de revoluţie nu poate fi vorba: nu avem pe cine pune în loc şi... ninge. Ninge peste PMAN şi e tare frig! Frig e şi în suflet, dacă stai să te gândeşti la urmările negoţului dintre cele trei (patru?) partide parlamentare, care screm o majoritate „funcţională”. PLDM+PD+PCRM, se pare, e formula de coaliţie „pro-europeană”, care ni se pregăteşte. Şi aşa cum, prin ipocrizia politicienilor din anii 1994-etc. a fost devalorizată ideea renaşterii naţionale şi a fraternităţii româneşti de pe cele două maluri ale Prutului, tot aşa este pa cale de a fi descalificată şi ideea unităţii europene, a parcursului nostru pro-vestic. Încetişor şi cu măliguţă!

Impasul, în care ne-am pomenit, permite câteva raţionamente, ancorate în realitatea imediată:
    
Clasa politică actuală este total depăşită. Avem nevoie de jucători noi. Aceştia nu pot fi „răsăriţi” peste noapte, ci trebuie ajutaţi să acceadă la un anume nivel de vizibilitate. Ei pot fi identificaţi şi promovaţi. Cum? Fiecare e în măsură să contribuie prin mijloacele sale disponibile. Klaus Iohannis a fost primar de Sibiu şi a fost promovat de cei care au avut încredere în integritatea şi capacităţile sale de lider.

Oligarhizarea şi poftele aberante, diabolice, ale capilor politici de la noi fac imposibilă păstrarea unei direcţii pro-europene veritabile, precum şi reformarea instituţiilor statului, eradicarea corupţiei. Asta înseamnă că va trebui să fim mai activi din punct de vedere social. Protestele în legătură cu orice mârşăvie comisă de oamenii politici mafioţi trebuie să revină pe ordinea de zi. Nu mă refer la proteste organizate de opoziţia politică. Ci de societatea civilă. De ce pe timpul comuniştilor ieşeam la greve, organizam marşuri de protest etc., iar acum nu o mai facem? Vorba lui Sergiu Mocanu:”Comuniştii şi mafia de la guvernare sunt o apă şi un pământ!” Atunci?!

Activitatea socială a cetăţenilor e extrem de importantă, după cum spuneam. Dar, în momentul crucial al scrutinelor, ea trebuie să fie materializată în potenţial politic. Să se manifeste nu doar în calitate de material votant, dar şi în calitate de componentă puternică a partidelor noi. Asta înseamnă că liderii partidelor neparlamentare, care vor continua cu fermitate lupta politică (sau vor apărea dintr-o zi în alta) trebuie determinaţi să recruteze intelectuali, profesionişti de calitate, oameni populari integri din societatea noastră. Un partid, care îşi doreşte şanse electorale, nu poate fi constituit doar din lider şi vreocâţiva oameni devotaţi lui. El trebuie să fie o forţă reală, şi nu un clan sau gaşcă.

Mocanu, Chirtoacă, Hadârcă şi alţii...

În curând se împlineşte o lună din ziua alegerilor parlamentare. Despre secretomania celor trei partide negociatoare s-a scris deja destul. S-a vorbit şi despre faptul că Plahotniuc a reuşit să pună mâna pe toate componentele politice din viitorul parlament (mai puţin pe socialişti?), curăţind prevăzător listele PLDM şi PCRM de toţi oponenţii săi virulenţi sau, cel puţin, vorbitori. Omorul ticălos al lui Ion Butmalai a pus capac la toate. Situaţia actuală este, pe puţin, dramatică. Subiecţii politici, se vede, nu au înţeles nici o iotă din voinţa poporului lor. Probabil, ei cred că i-am votat din mare dragoste... Inconştienţii!..

Să vedem ce şanse avem. Şi pe cine putem miza ca lucrurile să nu deraieze irecuperabil. Societatea civilă s-a trezit? Să zicem. Mai multe ONG-uri, brusc, au devenit  vizibile şi s-au apucat să se revolte pe la conferinţe de presă. Probabil, au primit o suliţă în coastele, obişnuite deja cu comoditatea şi căldurica meselor rotunde şi simpozioanelor plătite generos din afară. De oameni , care aşteaptă nu doar rapoarte financiare exacte, dar şi eficienţă reală în urma banilor investiţi.  Ok, gata cu scepticismul vis-a-vis de societatea noastră civilă, sper doar ca această revoltă să nu fie doar unul dintre goal-urile sau objectives-urile unui alt proiect ordinar, câştigat recent.

Mai departe. Societatea civilă nu înseamnă doar ONG-urile instituţionalizate, ci şi fiecare cetăţean, activ civic, în parte. După comportamentul matur al electoratului cu viziuni proeuropene  la 30 noiembrie, putem spune că există o masă critică activă şi conştientă în Republica Moldova şi diaspora. Întrebarea este dacă aceşti oameni pot influenţa procesul politic în mod eficient, dincolo de comentariile enunţate la bucătărie, printre prieteni, în presă, bloguri sau pe reţelele de socializare. Toate aceste opinii sunt ca o dospeală, care bolboroseşte, dar nu iese din perimetrul  ligheanului. Nu iese, dar ar putea să o facă în orice clipă. În ce condiţii? Aici intervine cea de-a treia componentă a şansei.

În campania electorală au existat multe voci vehemente, care optau pentru exclusivitatea votului oferit partidelor mici, „curate”. Preferinţele oscilau între Mişcarea populară „Antimafie”, PLR, Partidul Forţa Poporului şi candidatul independent Oleg Brega. Ultimul a luat neaşteptat de multe voturi, oferite, în mare parte de tineret, probabil. 

Totuşi, de ce majoritatea electoratului provestic nu a investit prea mult în aceste partide puţin cunoscute? Pentru că – avem acum demonstraţia pe faţă – nu au suficientă forţă, perseverenţă, atitudine militantă, nebunie, dacă vreţi, pentru a influenţa lucrurile. S-au agitat puţin în campania electorală şi gata, au obosit, sărmanele. Au revenit la bloguri şi postări pe FB. Acolo unde suntem noi, cei care nu avem partide şi pretenţii politice personale. 

Or, dacă liderii acestor partide mici vor să fie votaţi în alegeri, ar trebui să conştientizeze că  acum este momentul să înceapă o altă campanie electorală. Vehementă şi vizibilă. De sacrificiu. Nu neapărat singulară. Dimpotrivă, solidarizarea lor ar demonstra o experienţă politică demnă de respectul celor care s-ar putea să-i aleagă peste 4 ani. Aştept o conferinţă de presă cu participarea lui Sergiu Mocanu, Nicolae Chirtoacă, Ion Hadârcă, etc. O conferinţă de presă în care aceşti pretendenţi la încrederea noastră să ne spună clar şi răspicat, că nu o vor înşela şi, dacă va fi nevoie de manifestaţii stradale pentru a influenţa şi controla actualii guvernanţi, ei vor fi cu poporul. Patetic? Da. Dar altă soluţie nu avem. 

1 decembrie a venit după 30 noiembrie cu o (înj)urătură. După care au venit Vasile Năstase şi Ion Sturza.

Scrutinul s-a încheiat. Am constatat că  (indiferent dacă pun sau nu virgulă, ca să evit cacofonia), carul cu proşti încă e aici, nu s-a mutat cu nicio iotă. Din căpiţa de fân din loitre se aud chiote viscerale despre „drujba cu rassia... mati, na!” Stau, ascult şi mă gândesc  că, dacă ar fi să pot, aş înhăma la carul acesta trei boi (unul democrat, altul liberal-democrat şi al treilea pur şi simplu, liberal) şi, hăcuindu-i cu biciul ruşinii, le-aş spune: aţi cântat? Vă pare bine? Acum... dansaţi-o, în puii mei, de aici! Mutaţi carul, că voi l-aţi umplut cu draci!

Dar nu pot face asta. Căci eu sunt educată şi reprezint a patra generaţie de intelectuali a neamului meu. Şi, cum necum, pledez pentru exprimarea democratică, la orice nivel. Şi cel al proştilor din car, şi cel al boilor. Şi, dacă stau să mă gândesc bine, nimic grav nu s-a întâmplat. Suntem în status quo. Dreapta e aceeaşi, stânga s-a schimbat la faţă, dar, în fond, e şi ea aceeaşi. Acum patru ani se întâmpla exact la fel. Numai că Voronin şi Dodon erau în acelaşi partid. De fapt, ar trebui să mă bucur pentru scorul din acest scrutin. La măgăriile pe care le-a făcut guvernarea „democrată”, chiar e de-a mirării că mai deţine majoritatea. I-a salvat votul nostru geopolitic, evident. Mă întreb dacă cineva din cei trei... lideri de partid conştientizează acest lucru. Nu cred. Ei habar nu au cum e să te culci în pat cu un boşorog gras, moale şi păros, căruia îi pute din gură, doar pentru că acesta te-a ameninţat că-ţi dă foc la casă şi-ţi trimite copiii în Siberia. 

De ce spun asta? Pentru că asta am făcut noi, cei care am votat cele trei partide democrate, mama lor de găinari! Asta am făcut, i-am votat pentru că am fost şantajaţi. Am fost forţaţi  să ne apărăm  libertatea printr-un act de umilinţă greţoasă în masă. Am făcut-o conştient, da – pentru ca RM să nu părăsească parcursul european, ne-am băgat în pat cu duşmanul, vorba filmului. Pentru că, momentan, nu am avut altă soluţie. Nu am avut! (Cei care susţin, că unica soluţie era să votăm doar partide extraparlamentare şi candidaţi independenţi sunt frumoşi şi naivi în romantismul lor politic, nu vreau să-i supăr.)

Întrebarea este: câte scrutine  ne vom mai sacrificato-prostitua aşa? Eu, personal, nu mai vreau s-o fac (transcripţia engleză se acceptă). Şi de acum înainte nu am de gând să suport nicio mizerie din partea „drugarilor” de viitoare coaliţie. Aşa că, pe ziua de azi, am căutat şi găsit pe FB, cel puţin, două idei, care m-au determinat să pun cemadanul la loc. 

Una e cea a lui Vasile Năstase, care propune să le cerem guvernanţilor să facă publice negocierile lor ulterioare. Cel puţin, dacă nu ne dau pâine, să ne săturăm de circ, mama lor! Of, iarăşi sunt sarcastică... Evident nu pentru asta e bine să cerem transparenţă, ci pentru a reabilita şi impune voinţa noastră, a celor care i-am ales şi nu vom accepta să fim din nou umiliţi şi nu mai vrem păpuşi obediente în toate funcţiile-cheie şi în toate instituţiile statului. 

A doua idee îi aparţine lui Ion Sturza, care a anunţat că, în câteva luni, va lansa o platformă civică activă, non-politică, cu denumirea „Moldova deschisă”, pentru „a pune politicul sub un control riguros al societăţii”. Cred că este o intenţie realistă şi oportună. Care, evident, a fost imediat comentată, că doar e site de socializare, nu? Parcurgând comentariile, mi-am zis că... un singur pericol o paşte. Pe ea, pe intenţia nobilă a lui Ion Sturza – moldovenii când se strâng, la un colţ de masă cântă, la alt colţ de masă... rânză! Da, iată aşa un banc sec...

Ce aşteptări am de la alegerile din 30 noiembrie? Mă refer la cele reale, nu la vise.

Poimâine ieşim la vot. Adică, ieşim, nu stăm să ne uităm cum ies alţii. Cu asta ne-am înţeles, da? Buuuun. Acum să vedem cu cine votăm. Mai analizăm o dată în plus situaţia, că nu strică.Deci, păcatele guvernării actuale ne sunt binecunoscute, nu le mai trecem în revistă. Dar ele trebuie diferenţiate. Din perspectiva răului mai mic. Asta este situaţia acum. Cine vă vine în minte, atunci când vorbim despre captivitatea instituţiilor de drept, atacuri raider, şantaj, monopol în audiovizual etc. etc.? Plahotniuc, evident, cel care are la degetul mic un coşcogea partid - PD. Acesta este promotorul mentalităţii mafiote, a coruperii şi corupţiei. Eu sunt sigură, că fără el, Parlamentul nostru ar avea o şansă proeuropeană.

Deci, prima mea aşteptare este diminuarea prezenţei (preferabil - excluderea) PD din viitorul Parlament.

 Celelalte două PLDM şi PL - să intre. Dincolo de păcate reprobabile, acestea au şi atuuri: PLDM este susţinut de Iohannis, respectiv, de Merkel, iar PL, cel puţin, este pro-român, ireversibil. Fără Plahotniuc, care trebuia demult deferit justiţiei, aceste două partide au şansa de a se reabilita. Nu integral, că nu au cum. Iar ca asta să se întâmple, avem nevoie de o forţă nouă în Parlament. Dincolo de speculaţiile sondajelor cumpărate, oricine are o şansă să intre în legislativ, doar să dorim noi, alegătorii. Am zis oricine, dar nu toţi odată. Deci, trebuie să coordonăm votul pentru unul, maxim, doi candidaţi din cei cotaţi cu o şansă mai mică. Cea mai activă forţă politică, datorită căreea am aflat multe dintre măgăriile făcute de actuala guvernare, în special a oligarhului Plahotniuc, a fost şi este Mişcarea Populară Antimafie. 

A doua mea aşteptare este ca Mişcarea Populară Antimafie să ajungă în Parlament, pentru a diminua pofta de putere a PLDM şi PL.

Ştiu că sunt şi alţi candidaţi de treabă printre cei zişi cu şanse reduse de a câştiga alegerile. Dar, cu toată stima pentru candidaţii independenţi, inclusiv Oleg Brega, nu ne putem permite acum risipa de voturi, precum şi de locuri în Parlament. 

Atât. Nu mai întind vorba. Cred că sunt aşteptări reale şi, în conjunctura actuală, realizabile. Mai mult decât atât nu pot să-mi doresc. ACUM. 

Toată lumea se întreabă cu cine să voteze la 30 noiembrie. Iată răspunsul meu. Dar nu înainte de a expune şi logica lui.

Deci, scurt pe doi. Subiecţii electorali din aceste alegeri, cu foarte mari aproximaţii, evident,  pot fi împărţiţi în trei grupe distincte:

1.       Partide proeuropene, care corespund unuia sau mai multor din următoarele criterii: cunoscute (mai vechi), cu pondere reală, cu lideri experimentaţi  sau cu experienţă parlamentară ca fracţiune:

PLDM, PD, PL, PLR, PNL

2.       Partide proeuropene, care corespund unuia sau mai multor din următoarele criterii: relativ noi, cu lideri ceva mai puţin cunoscuţi sau fără experienţă parlamentară ca fracţiune:

Partidul Forţa Poporului, Mişcarea populară Antimafie, Partidul Democraţia Acasă, Partidul Popular, Partidul Acţiunea Democratică, Partidul Verde Ecologist, Partidul Pentru Neam şi Ţară

3.       Partide pro-ruseşti, anti-europene, anti-NATO:

Partidul Socialiştilor, Blocul Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală, Partidul Comunist Reformator, Partidul Renaştere, Partidul Patria, PPCD, PCRM, Mişcarea Ravnopravie, Patrioţii Moldove, Uniunea Centristă.

Cu toată stima pentru candidaţii independenţi, nu-i iau în calcul aici, pentru că, în ceea ce îi priveşte, e o risipă de voturi, pe care nu ne-o putem permite. 

Deci, în total sunt 26 de subiecţi electorali, minus candidaţii independenţi – 22. Din aceşti 22 din start omitem grupul al treilea. Rămân 13. Da, cifra dracului, care ne dă mari bătăi de cap. Abia aici începe adevărata problemă – pe cine votăm din cei 13?! Să vedem... Există două opţiuni deja clare, enunţate de public: unii vor vota un partid cunoscut, pentru a nu pierde votul, alţii, categoric nu vor să mai vadă „bandiţii, oligarhii etc.” în noul parlament. Logic ar fi să identificăm două partide (unul din grupul 1., şi altul din grupul 2.) pentru a le face câte o ofertă electorală pasabilă celor două tipuri de alegători şi a nu fragmenta viitorul parlament.

Să zicem că ar trebui să stabilim nişte criterii de care să ne conducem pentru a lua decizia potrivită. Eu mă orientez după următoarele: lider experimentat, echipă puternică, cu merite profesioniste şi grad mai mic de coruptibilitate. Zic grad mai mic, pentru că trebuie să ne fie foarte clar: de această dată alegem răul cel mai mic, căci nu avem alternative. Oricum, e necesar să ALEGEM, dacă nu dorim ca majoritatea parlamentară să fie constituită de Renato Usatâi şi Igor Dodon.

Să vedem ce avem în prima categorie.

PNL are lider, nu are echipă. PLR are echipă, nu are lider. PL are (relativ!) echipă, are şi lider, dar liderul poate „mătura” echipa în orice clipă, după cum îi este dispoziţia. PD-ul... şi el are echipă plus lider, dar...  îl are şi pe Plahotniuc. Şi am convenit de la bun început, că votăm răul cel mai mic, nu răul cel mai mare. A rămas PLDM. Are lider, are echipă, are experienţă parlamentară, are relaţii internaţionale de calitate. Nu mai aduc argumente. Ele nu folosesc la nimic, căci contraargumente sunt mult mai multe şi asta nu mă ajută să identific la rece vreun subiect eligibil. Judec matematic. Deci, din prima grupă aleg PLDM.

Acum trecem la a doua. Handicapul majorităţii partidelor de aici este faptul că nu le prea cunoaştem echipele. Doar liderii, dar şi aceştia au un grad diferit de notorietate. A  trebuit să accesez Google-ul ca să mă documentez în privinţa liderilor PpNŢ (Nicolae Uţica – nu-l cunosc), Partidul Popular (ah, e Alexandru Oleinic, fostul AMN-ist taciturn cu afaceri la Soroca, clar). Partidul Democraţia Acasă e condus de Vasile Costiuc, iar Partidul Verde Ecologist – de Anatolie Prohniţchi. I-am cunoscut personal la nişte dezbateri publice, până atunci i-aş fi căutat şi pe ei în Google. Acţiunea Democratică, condusă de Mihai Godea nu s-a prea manifestat şi nici nu am habar de echipa lor. Deşi Nicolae Chirtoacă e o personalitate cu multă carismă, Forţa Poporului e cam puţină – m-am uitat acum pe site-ul lor. Antimafia lui Sergiu Mocanu e cea mai cunoscută şi mai activă entitate  politică din grupul aşa-zis al doilea.

Gata. Fără a sta mult pe gânduri, căci mă enervez, am ales: PLDM şi Mişcarea Populară Antimafie. Acestea sunt propunerile mele pentru 30 noiembrie. Şi pentru că o grămadă de reproşuri şi dubii mă atacă instantaneu, închid, ca să nu cumva să-mi treacă prin cap să nu ies la vot pe 30 noimebrie, pe motiv că, totuşi, n-am pentru cine.

Apropo, ca să nu mi se întâmple asemenea tentaţii, mi-am pus pe perete fotografiile lui Usatâi şi Dodon... Revigorează!

Klaus Iohannis a câştigat, urmează încă o luptă...

Spuneam mai devreme pentru  Jurnal.md, că alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie vor arăta în ce măsură electoratul din România, inclusiv diaspora românească, este pregătit şi are voinţa de a schimba ceva în modul în care se face politică la Bucureşti de la Revoluţie încoace. În ce măsură mentalitatea poporului român a reuşit să acceseze un nou nivel, a depăşit dihotomia patriarhală şi s-a pătruns de un spirit nou, proaspăt, liber de a-şi asuma responsabilităţi.

De ce spuneam asta? Pentru că Iohannis şi Ponta reprezintă, în primul rând, două viziuni, practic, diametral opuse ale parcursului socio-politic al României, ale modului de a face politică. "Lucrul bine făcut versus demagogia populistă. Sobrietatea, sinceritatea şi precizia soluţiei optime pentru ţară versus spoiala şcolită a zâmbetului ipocrit şi preocupat de propriul interes. Klaus Iohannis este un tip nou de politician, educat de şcoala vieţii în spiritul faptelor pentru prosperarea comunităţii din care face parte. El este părtaşul concreteţii şi-i repugnă orice fals. Minciunile, isteţimea replicii, elucubraţia verbală, manipularea şmecheră a auditoriului, pisicismul în faţa şefilor şi alura de „rupător” în faţa camerelor de filmat nu sunt atuurile lui Iohannis. Sunt avantajele (dacă e să le numim astfel) lui Ponta (primarul de Sibiu nu vorbeşte mult, dar a făcut foarte mult, fără a aştepta mită sau asanale). Altfel spus, Iohannis este conţinutul într-o formă nepoleită, iar Ponta este forma poleită fără conţinut".

Mă bucur enorm pe motiv că, deşi prim-ministrul român a umblat cu pomenile pe la Chişinău, acest fapt nu ne-a derutat. Or, dacă votăm pe cineva doar pentru că “ne-a dat”, merităm să continuăm a trăi într-o mahala obscură, pupând ghiului de pe mâna celui care ne aruncă o coajă de pâine de la festinul său, fie acesta Ponta, fie acesta Plahotniuc.

Mai ziceam că "e timpul să renunţăm la mentalitatea umilului, altfel cei plecaţi din cauza condiţiilor de subzistenţă nu vor putea să se reîntoarcă acasă. Altfel, în zadar vom aştepta Europa. Acolo nu se votează pentru un ceas (oferit de PD pentru Ponta) ori un pachet de macaroane (oferit de Dodon sau oricine altcineva pentru Putin). Acolo eşti de-al lor, doar atunci când îţi asumi responsabilitatea propriei bunăstări. Aşa cum a făcut toată viaţa un neamţ român pe nume Klaus Iohannis."

Ce să mai spun? Biruinţa din 16 noiembrie e a celor care nu au mai stat cu mâna întinsă în aşteptarea lui Godot, ci s-au deşteptat, rânduindu-şi propria viaţă. De această dată românii au avut şansa (în premieră!) de a alege între bine şi rău. Nu a fost uşor, dar mai uşor decât va fi la noi pe 30 noiembrie. Atunci RM va alege, ca şi până acum, nu între bine şi rău, ci între răul cel mare şi răul mai mic.S-ar putea ca abia peste alţi 4 ani să avem şi noi posibilitatea de a alege între rău şi bine, dacă între timp va apărea şi la noi o forţă politică de altă sorginte, bazată pe o motivaţie constructivă, sinceră, benefică pentru ţară, în primul rând. Nu acum, însă. 

De aceea decizia noastră electorală va fi mai complicată, ea trebuie precedată de o analiză conştientă a situaţiei şi o judecată rece, aproape matematică, o trecere în revistă a consecinţelor şi eventualelor "formatări" ale peisajului politic de la noi, în funcţie de subiecţii care vor ajunge în Parlament. Nu avem încotro - pentru următoarele 2 săptămâni trebuie să ne transformăm în (of, ce nu-mi place cuvântul...) analişti politici veritabili, imuni la sloganele ticluite de directori de imagine plătiţi cu bani grei. 

.

Vino, vino, printre flori! Nu te teme c-ai să mori! (cântec popular)

Se pare că în postarea precedentă mi-am permis luxul de a fi optimistă. Exagerat de optimistă...Doamna Veronica Bacalu nu vine la Chişinău. Cel puţin deocamdată. Asta înseamnă că data alegerilor prezidenţiale rămâne a fi o nebuloasă politică. Mihai Ghimpu nu doreşte să voteze "mâţa în sac", iar Vlad Filat nu vrea în ruptul capului să invite candidatul la Chişinău doar pentru a satisface curiozitatea colegului de alianţă. Ştiinţa psihologică ne învaţă că bărbaţii rămân copii toată viaţa, doar că îşi schimbă jucăriile pe unele mai mari şi mai scumpe. Nu insinuez nimic, doar încerc să înţeleg logica evenimentelor.

Mihai Ghimpu îl detestă pe Vlad Filat pentru că acesta "îi dictează". Vlad Filat nu cedează nici el pentru că nu-l consideră pe Mihai Ghimpu suficient de "greu" în politica moldovenească. De fapt asistăm la o luptă infantilă a orgoliilor.

Singura care poate să ne scoată din impas este doamna Bacalu, cred eu. Dacă îi pasă de soarta RM, Veronica Bacalu nu ar trebui să aştepte invitaţia oficială a lui Filat pentru a-şi vizita ţara. Şi nici nu e nevoie să accepte ipostaza de victimă a lui Ghimpu. Nimeni nu-i cere asta. Un potenţial preşedinte de ţară poate şi trebuie să accepte orice întâlniri cu alegătorii săi, dacă asta o cere situaţia. Nu văd nimic umilitor în asta. Evident, cine nu şi-ar dori să intre în Chişinău ca şi Cleopatra în Roma? Victorioasă, intangibilă şi fastuoasă? Dar Chişinăul , din păcate, nu e Roma. 

Chişinăul e capitala unui stat mic şi indecis, care se frământă în căutarea numărului de telefon al ambulanţei. Politicienii nu-l ajută deloc, pentru că fiecare are cartea sa de telefoane cu numere de telefon care nu coincid...

Deci, care e soluţia? Poate ar fi cazul să organizăm o strângere de fonduri pentru a-i înlesni doamnei Bacalu vizita la Chişinău, iar invitaţia să i-o facem noi, cetăţenii RM?

Primăvară în ţară sau Mihai Ghimpu şi mirele

De ani buni istoria politică a Republicii Moldova a acumulat maxime şi aforisme care, probabil, ar umple deja câteva volume bune. Printre ultimele sunt cele cu călcatul pe lopată şi mâţele din sacii partidelor din AIE - vorbe de duh de-ale lui Mihai Ghimpu, liderul PL. Dar, dincolo de vorbe năstruşnice, pre(în)tinsele negosieri politice provoacă deja (cronic!) o senzaţie de discomfort. Pentru că avem multe experienţe (totul e posibil în Republica Moldova!), când interesele de grup au pereclitat absolut spectaculos şi, din păcate, nefericit, procesul politic autohton.  Şi nu e cazul s-o facă şi acum.

Chiar dacă  nu este neapărat panacee pentru toate problemele societăţii noastre, alegerea preşedintelui este acel prim pas absolut necesar pentru stabilizarea situaţiei politice şi reabilitarea imaginii  RM. Se pare că (în sfârşit!) componentele AIE au realizat clar că nu există alternativă. Nu mă refer la apariţia bruscă a unei conştiinţe naţionale supreme în partidele alianţei. Motivul ar putea fi mult mai elocvent şi...prozaic - un preşednte ales înseamnă şansă de supravieţuire pentru ele. Pentru fiecare în parte.

Atunci de ce Mihai Ghimpu continuă să ne ţină pe jar şi se erijează în postura unei mirese capricioase? Să vedem... Pentru că nu i s-au oferit suficiente garanţii pentru eventuale funcţii importante în stat? Pentru că vrea să compenseze greşeala de a nu fi participat la identificarea candidaturii comune pentru fotoliul de preşedinte? Pentru că e firesc să vadă cu cine se căsătoreşte înainte de nuntă? De fapt, şi cetăţenii RM (în calitatea lor de nuntaşi) şi-ar dori să cunoască mai bine mirele. Ca să estimeze cât pun pe masă şi cum vor petrece la nuntă.

Până aici suspiciunea liderului liberal poate fi înţeleasă. Dacă e până aici...
Oricum, deznodământul e aproape - se aude că doamna Veronica Bacalu vine la Chişinău. Argumentele în favoarea unui asemenea preşedinte de ţară sunt (cel puţin până la o probă contrarie) solide. Plus la toate (inteligenţă, competenţă, afirmare şi susţinere internaţională) contează mult că mirle nostru este...femeie. Eu zic că un cadou de primăvară mai frumos pentru doamnele şi domnişoarele din RM mai rar...

De ce Mihai Ghimpu nu calcă pe lopată

Nu zic că moldovenii aşteaptă să fie ales preşedintele RM cu sufletul la gură. Cred că s-a şi creat un soi de imunitate "emoţională" faţă de criza politică. Totuşi, o parte activă a populaţiei este afectată de această dilemă sâcâitoare şi conştientizează importanţa luării unei decizii în acest sens. Un preşedinte ales ar însemna în primul rând sfârşitul unei lungi agonii electorale, în al doilea - stoparea declinului catastrofal al încrederii în clasa politică moldovenească, în al treilea rând s-ar putea să fie salvată (reabilitată) ideea de stat democratic, democraţie în general, ca argument al bunăstării. În al patrulea rând am scăpa (în ceasul al doisprezecelea?) de stigmatul ruşinos al imaturităţii politice crase în opinia europenilor. Ar fi infantil să credem că râurile de lapte şi-ar deschide izvoare nebănuite pe aici, dar totuşi...

În acest moment asistăm la un proces spasmotic de soluţionare a problemei respective. Clasa politică s-a copt. Până şi ea înţelege că inactivitatea în această problemă va fi devastatoare pentru actuala alianţă de guvernare. Alegerile parlamentare ar schimba vizibil raportul de forţe în legislativ. Nu zic că cei decepţionaţi de "democraţi" ar vota pentru PCRM. Ei pur şi simplu nu ar mai vota pentru nimeni, adică ar ignora scrutinul. Şi de această dată revenirea comuniştilor la putere ar însemna un dictat roşu de lungă durată. Mult mai lungă decât o generaţie de politicieni incapabili să găsească un compromis.

Deci, ce se întâmplă dincolo de aparenţe? Faptul că trei grupări politice sunt solidare în stabilirea datei alegerilor e salutar. Dar... singura garanţie că preşedintele va fi ales, nu este neapărat stabilirea acestei date de către Parlamentul actual, ci, înainte de toate, identificarea unui candidat convenit de comun acord între Filat, Lupu, Ghimpu şi Dodon. Or, despre acesta politicienii nici măcar nu discută deschis. Nu zic în public, ci în anturajul lor "ezoteric". Cel puţin, nu  toţi jucătorii iau parte la acest proces.

Mihai Ghimpu este vădit în afara circuitului discuţiilor tainice. Este singurul care nu ştie ce culoare are mâţa din sacul pus pe masa negocierilor. Faptul că Igor Dodon îl atacă, insinuând că liberalii au un comportament suspicios de racordat la cel al comuniştilor, crează impresia că persoana propusă pentru cea mai înaltă funcţie în RM provine din anturajul acestuia.

S-ar putea ca reticenţa liberalilor apropo de stabilirea datei alegerilor să fie dovada că ei nu sunt mulţumiţi de oferta propusă de ceilalţi "negociatori" politici. Adică, dincolo de faptul că preşedintele RM nu va fi omul lor, nici o altă funcţie înaltă în stat nu le va reveni în urma repartajării acestora. Totuşi, ar putea fi la mijloc şi dorinţa lui Mihai Ghimpu de a nu-şi dezamăgi electoratul (deloc neglijabilă pentru un preşedinte de partid). Adică liberalii nu vor să participe la alegerea unui preşedinte care nu întruneşte nişte standarde elementare compatibile cu păstrarea simpatiilor politice ale votanţilor PL.

Totuşi, indiferent de motivul comportamentului său, Mihai Ghimpu procedează raţional. Утром деньги - вечером стулья! Adică stabilim între noi, şefii politici, candidatul şi apoi convenim repejor data alegerii lui. Şi nu invers. Căci invers, odată pornit cronometrul, nu va mai fi loc pentru un eşec ordinar. Va fi loc doar pentru unul mare. Taaaare mare!

A treia forţă - despre gladiatorii potențiali ai politicului moldovenesc

Impresia că (după anunţarea intenţiei de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei) nimic important nu se mai întâmplă în Republica Moldova este penibilă (O, tempora! O, mores!), dar totuşi falsă. Cel puţin, electoratul mai are nişte speranţe. Unii aşteaptă zilele de protest în PMAN, alţii se uită la televizor, pescuind ştiri de ultimă oră. Unii se încred în continuare în partidele pe care le-au susţinut în ultimul scrutin, alţii spun că e nevoie de o a treia forţă politică. 

Menirea acesteea ar fi să intre pe arena bătăliei (deja plictisitoare!) dintre câţiva gladiatori obosiţi şi enervanţi şi să le arate cum e cu „mama lui Kuzea”. Nu zic, ar fi curioasă o asemenea turnură, dar identificarea acestei forţe este extrem de nebuloasă acum. Să vedem... 

 Igor Dodon. După ieşirea din PCRM, secundat de două doamne cu o identitate politică recunoscută, a început prin a-şi impune foarte rigid condiţiile de participare la alegerea preşedintelui RM. Chiar dacă se pronunţă în continuare pentru identificarea comună a unui candidat apolitic (în ideea alegerii preşedintelui ca singura cale de soluţionare a crizei politice), Dodon nu dă semne distincte că ar fi susceptibil de un real compromis. Iar partidul pe care şi l-a procurat de curând nu este în măsură să dicteze condiţii din simplul motiv că are un electorat restrâns. Activitatea sporadică a socialiştilor în ultima perioadă de timp nu poate fi compensată (cel puţin deocamdată) prin popularitatea noului lor lider. Consilierii municipali care au decis să-l urmeze, spărgând (lucru bun!) blocajul din Consiliu, nu sunt totuşi o forţă cu adevărat importantă pentru creşterea ratingului lui Igor Dodon. 

Iurie Roşca. Magnetismul incontestabil al fostului preşedinte al PPCD a atras în PMAN sute (sau mii) de oameni, chiar dacă mulţi dintre ei au venit din pură curiozitate sau în interes de serviciu. Totuşi, rebrandingul PPCD este prea vag – creat că o forţă proromânească (cu elemente legionare chiar) acum mai bine de 20 de ani, acest partid nu are cum să renască peste noapte ca o grupare politică de orientare „multinaţională”, axată pe patriotism de sorginte moldovenească. Faptul că în loc de „domnul preşedinte creştin-democrat” auzim tot mai des adresarea (respectuoasă!) „Iurii Ivanovici” , denotă o schimbare radicală a spectrului simpatizanţilor lui Roşca. Iar o astfel de schimbare, pentru a da roade electorale, are nevoie de timp, strategii, investiţii şi fundamentare. Flancat de Alexei Tulbure şi Anatol Plugaru pe post de Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, jneperismul altădată electrizant şi frumos golănesc al lui Iurie Roşca s-ar putea să nu-şi mai regăsească firescul. 

Ion Sturza. Revenirea magnatului în politica moldovenească ar fi un eveniment greu de trecut cu vederea. Deşi, se pare că a făcut-o cumva prin proiectul politic legat de PLDM acum câţiva ani. Această presupusă implicare, totuşi, nu a avut efectul scontat. O spune chiar Sturza într-un interviu pentru „Ziarul de gardă”, referindu-se la relaţia actuală cu Vlad Filat: 

 “Demult, de vreun an de zile, nu mai discutăm, doar ne felicităm cu prilejul sărbătorilor. O facem în stil diplomatic, politicos. Întotdeauna mi-am dorit ca Vlad Filat, politicianul, să se desprindă de opinia că ar fi un proiect al lui Ion Sturza şi că ar fi manipulat din umbră de Sturza.” 

Atitudinea distantă şi voit corectă faţă de actualul prim-ministru al RM, denotă că în acest moment Ion Sturza este reticent faţă de eventuala sa operă politică şi chiar s-ar putea să regrete aşa-zisa investiţie. 

S-ar putea să existe şi alte presupuneri apropo de apariţia unor terţi (jucători) pe arena politică moldovenească. Totuşi, responsabilitatea AIE pentru actul guvernării nu a anulat-o nimeni. Nici măcar acei care manifestă supăraţi împotriva actualei conduceri a RM. Nu aduce anul cât aduce ceasul, vorba înţelepţilor şi a moldoveanului răbdător...

Protestele continuă! Deci...eu cu cine votez?!

A doua zi de proteste în PMAN demonstrează consecvenţa iniţiatorilor. Dacă după prima duminică cineva ar mai fi contat pe iminenţa gerurilor, acum acel cineva ar trebui să se pună serios pe gânduri. Protestele nu vor înceta, dimpotrivă, vor fi şi mai ample prin participarea (din 4 februarie) a PCRM la manifestaţii similare. 

De fapt, lipsa de perspicacitate şi viziune politică în ansamblu a AIE (probabil, din prea multă versatilitate politică), a împins situaţia spre prăbuşirea lentă a ideii de democraţie în RM ca factor al bunăstării. Cei de la putere şi-au creat iluzia că alegătorii îi înţeleg, îi iartă şi îi iubesc aşa cum sunt (doar pentru faptul că se numesc democraţi , că au obţinut un vot de încredere de la europeni) şi se comportă aşa, de parcă opoziţia parlamentară şi partidele extraparlamentare au murit demult. De parcă “animalul politic” de dincolo de AIE a dispărut din RM şi nu mai amuşină eventuale avantaje inspirate din stângăciile şi greşelile actualilor oameni de stat. Spun asta cu amărăciune. Pentru că întrebarea cetăţeanului turmentat devine deja supărator de “eternă”, mama lui de Caragiale! 

Încă la 30 aprilie 2009 scriam în jurnal: “După cum am presupus atunci când am aflat că azi la Varşovia are loc congresul PPE (la care au fost invitate toate partidele afiliate), Iurie Roşca a profitat de ocazie din plin. Chiar a ţinut un discurs în ideea prezentării PPCD drept singurul partid în stare să menţină stabilitatea politică în RM. Nu s-a abţinut de a arunca invective la adresa opoziţiei „imature” care nu ştie să respecte alegerea făcută în mod „democratic” de cetăţeni. Deci, din nou un discurs plin de argumente credibile, seducător şi... în engleză. 

Am zis că cei care l-au şters de pe lista politicienilor activi, s-au grăbit. Este “periculos” prin inteligenţă şi sentimentul că nu poate fi înfrânt. Pentru el nu există resemnare. Va aştepta.” A aşteptat… Acum redresarea situaţiei spre o finalitate “democratică” şi fericită este din ce în ce mai subţire. Dacă AIE va insista să menţină puterea prin orice mijloace sau dacă va accepta alegerile anticipate, rămâne de văzut, dar în acest moment nimic nu mai poate salva populaţia de o dezamăgire cumplită. 

Mitul regimului democratic instaurat în RM e pe cale de a se prăbuşi la fel ca multe altele. Nu-mi rămâne decât să sper că ne-am învăţat lecţia. Sau că ne-o vom învăţa în următorii 40 de ani… 

Acum “eu cu cine votez?” este întrebarea care împarte spectrul politic activ în trei segmente (care de facto, sunt două). Protestele şi nemulţumirea tot mai sesizabilă a populaţiei care nu înghite inconsegvenţa democraţilor de la putere îi va face pe aceştia din urmă să găsească compromisuri pentru a menţine AIE. Aşa dar, oricât de “păpuşar” ar fi vicepreşedintele Parlamentului, liberal-democraţii vor fi nevoiţi să se conformeze şi să fortifice alianţa. Ceea ce va fi pe placul liberalilor. Aşa că cei mai bogaţi oameni din RM se vor alia pentru a-şi apăra averile. Al doilea segment aparţine PCRM. Dincolo de fluctuaţiile din acest partid, el rămâne a fi destul de puternic prin fidelitatea alegătorilor săi. Al treilea segment, condus de Iurie Roşca, destul de pestriţ deocamdată, s-ar putea să atragă o parte din nemulţumiţii dezamăgiţi de prestanţa AIE, dar incapabili să voteze comuniştii. 

Acest al treilea segment rămâne a fi incert deocamdată, dar s-ar putea să crească. O fi susţinute financiar protestele de dezirabilii acum fraţi Ţopa? S-ar putea, dacă ne amintim, că apelul de a merge la proteste a fost făcut pentru prima data tocmai la Jurnal TV… Dacă ne conducem de logica de mai sus, atunci în eventualitatea unui scrutin, va trebui să alegem de fapt între două alianţe oligarhice: Filat plus Plahotniuc şi Voronin plus Ţopa. Alegere deloc simplă…

Şi din nou despre alegeri... Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină

Mai sunt 4 zile...

Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină. Evident, cea mai de neinvidiat poziţie pe tabla de şah a politicii moldoveneşti este cea a lui Vlad Filat. Pe de-o parte, să nu-l voteze pe Marian Lupu ar însemna să-şi asume responsabilitatea unor alegeri anticipate. 

Pe de altă parte, votându-l pe candidatul AIE, îşi surpă şansa de a mai păstra postul de prim-ministru. Solicitarea de a i se oferi garanţii în vederea nealierii ulterioare a PD cu PCRM pentru a-l demite, vorbeşte de la sine. Ce garanţii, însă, poate oferi PD? Să semneze un angajament? Uşor! Dar asta nu înseamnă că acesta va fi respectat!

Avem exemple de motivare (argumentată la greu!) a unor acţiuni şi mai dubioase decât o aliere cu PCRM atunci când există scopuri comune. Cât se poate miza pe jurământul unor democraţi conduşi de afacerişti despre care se spune că au recurs la şantaj ca şi cum s-ar spăla pe dinţi dimineaţa? Greu de spus... În situaţia asta doar PL ar avea de muncit la spălarea propriei imagini. Dar s-ar putea să se înţeleagă cu PD să nu participe la votul PD+PCRM împotriva PLDM... 

De fapt, pericolul revenirii comuniştilor la guvernare este cât se poate de real în ambele cazuri. Popularitatea lor creşte din cauza înrăutăţirii explicite a condiţiilor de viaţă a populaţiei şi, deci, se poate estima un procent semnificativ al sufragiilor acordate PCRM în cazul unor alegeri parlamentare. 

Ce-i de făcut? O întrebare retorică, s-ar zice. Dar se ştie că Dumnezeu nu-ţi pune în traistă decât dacă ai trecut la acţiune. În cazul dat, probabil, Mihai Ghimpu ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Ideea unei alianţe-beton îi aparţine!

Voronin şi cadavrul inamicului

Situaţia politică din RM devine tot mai interesantă. Nu oferă nici un dram de speranţă în plus, dar, cel puţin, excelează prin spectacol. Serialele pălesc în faţa intrigilor ţesute de scenariştii politici. La 28 octombrie am asistat la un show care mi-a trezit nostalgia filmului odată faimos "Ones upon a time in America". Ce rol a făcut acolo de Niro! Dramă, dragoste, şantaj, sfere de influenţă, omoruri, sânge, ură, mister, scheme de anihilare a inamicului, reguli obscure de joc, casinouri şi prohibiţie...Altă lume, alte valori...Şi alte principii, evident. Dar aceeaşi sete de a învinge, de a zdrobi concurenţa. 

Bine, să încercăm a dezlega iţele. Atacul lui Vlad Filat asupra partidului condus de Vlad Plohotniuc, pardon, Marian Lupu, a fost destul de temerar pentru că presupunea demiterea procurorului general şi chiar a Preşedintelui Parlamentului. Wow, am zis atunci. Şi cu zisul am rămas pentru că, iată, PD-ul a contraatacat prin şantaj public, aruncând mingea din nou pe terenul PLDM: dacă mai continuaţi aşa, vă deschidem dosare penale! Buuun. Din păcate, reacţia Premierului a fost...ca şi inexistentă (şi-a chemat la sfat partidul). De ce? Pentru că altceva nu a putut să facă în acel moment din simplu motiv că în instituţiile (controlate de democrat-liberali) vizate de Zubko în raportul său într-adevăr, se pare, există funcţionari corupţi şi, deci, şantajabili. Cutia Pandorei, vorba mitului şi a lui Marian Lupu, s-a deschis! Dar încă nu s-a căscat suficient de tare ca să înceapă a ieşi de acolo toate mizeriile. 

Butonul care deschide capacul e setat deocamdată la liniuţa "şantaj". Următoarea e "sacrificare selectivă" şi ultima e, probabil, "terminator" sau "erasier". Adică la acest nivel de deschidere a capacului vor fi scoase în vileag toate mişmaşurile presupuse ale lui Vlad Filat şi ale colegilor săi de la nivelurile superioare de guvernare. Şi atunci el va fi învins de Vlad Plahotniuc. 

Hm...dar cutia asta zglobie nu e chiar aşa de simplu de manipulat! Cu siguranţă că Vlad Filat deţine la rândul său materiale compromiţătoare la adresa lui Vlad Plahotniuk şi a anturajului său... Adică nu cred că în Cutia Pandorei nu ar fi de toate pentru toţi! Asta înseamnă că (pauză) capacul nu va trece mai departe de liniuţa "sacrificare selectivă" în mişcarea sa ameninţătoare spre deschidere completă. Căci dacă încep a ieşi de acolo toate relele comise de actualii şi foştii politicieni... se înneacă toată ţara! Rămânem nu doar fără Preşedinte, ci şi fără opoziţie parlamentară! Iar asta chiar nu e democratic! 

Vă amintiţi o poezie a lui Mihalkov (sau Ciukovski?) "a u nas v kvartire gaz....a u nas segodnea koşka rodila vcera koteat...a u nas....a u vas..." şi tot aşa. Apoi iată cam aşa se întâmplă acum în politica moldovenească: doi se ceartă, etalându-şi muşchii, iar al treilea, adică noi, spectatorii, roadem gulerele cămăşilor uitându-ne ba la unul, ba la altul, ba la unul, ba la altul...Ceilalţi actori din spaţiul public, comuniştii, nici măcar nu se obosesc să se uite. Doar profită. Ba de unul, ba de altul. Situaţia lor le permite genul de relaxare anecdotică: cel mai înţelept e să nu întreprinzi nimic, ci să stai liniştit pe malul râului şi să aştepţi să plutească în aval cadavrul inamicului tău.

Vlad Filat, Vladimir Voronin şi AIE-ul mamei lor!

Aşa dar, s-a întâmplat! De luni de zile aştept manevra (aruncând la coş un scenariu după altul) şi trebuie să recunosc că aceasta a fost înfăptuită profesionist. Acum, când Plohotniuk a pierdut "puţin" contactul cu realitatea şi şi-a imaginat că este invulnerabil şi intangibil, că Republica Moldova este imaşul cu oile lui taică-său, că AIE-ul este scutul lui şi stindardul pentru care poporul va rupe gâtul trădătorului...hop! şi inoportunitatea pe nume Vlad Filat! Şi când te gândeşti că tot gaşca lui Plohotniuk a fost iniţiatoarea demersului de a-l invita pe Prim-ministru în Parlament! Pentru a-l urechea, se vede...Doar că în politică intenţiile nu sunt întotdeauna un atu...Uneori ele merg mână în mână cu dama de verde, mascată într-o muză ispititoare. O sirenă care te mângâie pe cap cu osanale "preaînţeleptului" şi "neîntrecutului" şi...îţi înfige pumnalul sub platoşa bleagă. Hâc!

Şi acum - dincolo de metafore. Am spus mai demult că aşa cum se profila situaţia politică în Republica Moldova, lui Vlad Filat îi va reveni responsabilitatea de a sparge AIE-ul mai mult decât nefuncţional şi de a găsi soluţia înainte de a fi prea târziu. Soluţia în vederea stabilizării politice a statului. Soluţia în vederea stopării urgente a ambiţiilor oligarhice ale lui Plohotniuk, care a reuşit să-l îngurgiteze nu doar pe Marian Lupu, ci şi pe Mihai Ghimpu cu nepoţi cu tot! Da, ştiu! Acum voi fi iarăşi învinuită de 4 aprilie 2005. Nu e o problemă, am deja imunitate. Nu scriu pentru acei care operează cu retorici isterizate. 

Nici mie nu-mi convine antiromânismul şi prosovietismul lui Voronin, nici mie nu-mi place deloc bădărănismul semidocţilor comunişti. Dar, înainte de a pune punctul pe un enervant şi totodată ineluctabil „i”, susţin că prefer alierea sporadică, pe interese comune concrete (preferabil, naţionale) cu comuniştii, decât acest balamuc mafiot care poartă un titlu frumos - AIE. 

Acum, punctul pe „i”. Dacă Vlad Filat a făcut un prim pas spre normalizarea situaţiei politice (să zicem, că preşedintele ţării va fi ales), trebuie să urmeze şi ceilalţi paşi. Şi nu mă refer la paşii "în horboţică" a unei sârbe lăutăreşti. Mă refer la dezvăluirea adevăraţilor autori ai atacurilor raider, adevăraţilor autori ai evenimentelor din 7 aprilie 2009, la dezavuarea tuturor schemelor de monopolizare a pieţelor pe diverse segmente din Republica Moldova etc. 

Să vedem ce va urma...Că va urma, sunt convinsă...Da acum, cu hramul, oameni buni!

A venit, a venit toamna...

Da, a venit...Chiar dacă mai este cald afară, mai sunt deschise terasele şi berea consumată acolo nu-ţi îngheaţă încă de-a lungul tractului digestiv, chiar dacă premierul Filat îşi mai plimbă estivalii-pectoralii peste valurile Nistrului şi prin televizoarele noastre, chiar dacă e tocmai timpul potrivit să mergem la mare prin străinătăţi la jumătate de preţ, chiar dacă încă e foarte greu să-ţi trezeşti copilul dimineaţa: hai, că s-a terminat vacanţa! A venit! Toamna, adică. 

Ei şi? O toamnă în plus, una în minus...Nişte alegeri în plus, nişte alegeri în minus...Hm, oare va fi toamna asta tocmai acea toamnă care contează? Adică să determine ea nişte schimbări esenţiale în structura socio-politică a Republicii Moldova?.. Eh, mai are oare rost să ne istovim neuronii cu grijile statului? Preşedintele interimar zice că mai există o speranţă - Curtea Constituţională urmează să răspundă acum, în septembrie, la o interpelare care ar putea permite depăşirea impasului prin modificarea Constituţiei, în aşa fel încât preşedintele să poată fi ales prin votul majorităţii simple a deputaţilor. 

Şi Premierul zice că există speranţe, dar nu e vorba de cele legate de decizia Curţii Constituţionale, care ar putea permite modificarea Constituţiei prin lege organică...Să se gândească oare la o înţelegere cu opoziţia comunistă? S-ar putea...Dar...a îmbătrînit parcă şi Voronin, deşi o mai face pe politicianul zglobiu.

Hahaha! Nu mai e tânăr nici Pulbere...Chiar să fie tot ei speranţa noastră naţională? Păi, la aşa popor - aşa speranţă! Daaaaa, a venit, a venit toamna...acoperă-mi inima cu ceva...Cu umbra unui copac sau mai bine... Numai nu cu o factură de la Moldova-Gaz!

Sunt român şi...iac-aşa!

M-am gândit mult (vreo 5 minute!) dacă e cazul să afişez această "noutate". M-am hotărât, totuşi! Da, dragii mei, de ieri sunt cetăţean român cu acte în regulă. Mă refer la certificatul care atestă această calitate a mea, că celelate (adeverinţă de naştere, paşaport) urmează să le fac. 

Am aşteptat evenimentul timp de 8 ani! Cred că în acest răstimp aş fi putut deveni cetăţean al oricărei alte ţări din UE. Dar am avut ambiţia să fiu tocmai cetăţean ROMÂN! Ce să zic, sunt fericită. 

Nu pot să dau multe detalii asupra modului în care s-a desfăşurat depunerea jurământului. Foarte bine organizat, fără excese şi cozi. Am cântat imnul României, am aşteptat să mi se strige numele şi să-mi iau certificatul de cetăţean român. Bineînţeles, am reacţionat îngăduitor - toţi cei prezenţi în sală - la rugămintea funcţionarei de la Agenţia Naţională pentru Cetăţenie de a oferi prioritate celor care au copii în braţe, femeilor însărcinate şi oamenilor în etate. Am aşteptat atâţia ani, mai aşteptăm puţin, care e problema. Bucuria redobândirii unor bunuri te umple nu ştiu cum de compasiune, de toleranţă, te înalţă... mă uitam cu dragoste la copilaşii cocoţaţi pe braţele mămicilor, la tinerele doamne etalându-şi glorios rotunzimile delicate ale burticilor... 

Doar că nu am înţeles la ce categorie de prioritate se referă Serafim Urecheanu, care a fost strigat şi el printre cei privilegiaţi. Deobicei oamenii politici nu recunosc că sunt oameni în etate, dimpotrivă - demonstrează mereu că sunt tineri, energici şi plini de viaţă... Hm, oare preşedintele AMN s-a şi resemnat, recunoscându-şi ieşirea la pensia binemeritată, că doar n-o fi însărcinat?! Deşi... se vedea că nu e încă obişnuit cu noua ipostază. 

A intrat furişându-se în sală pe o uşă lăturalnică şi nu ca toată lumea - urcând zgomotos şi euforic scările spiralate de afară până la etajul patru. Îşi ferea privirea, se jena să cânte imnul şi a ieşit (pitindu-se după bodygardul său ex-deputatul Balan) pe altă uşă imediat ce i s-a dat certificatul de român... 

Acuma, după ce am scris, mă gândesc dacă nu cumva destăinui nişte secrete...politice. Ei, dar nu cred că Putin citeşte blogurile unor bieţi români basarabeni...

Toooooţi la alegeri!

Ce vedem dimineaţa în oglindă? Un chip răvăşit de somn pe care îl agreem sau nu în funcţie de capacitatea de a ne iubi pe noi înşine. Şi precum în Republica Moldova educaţia de sorginte sovietică ne-a învăţat că iubirea de sine este un anacronism intelectual, iar învăţăturile creştine sunt distorsionate până la înţelegea că a te iubi înseamnă a fi ultimul păcătos, putem deduce că dimineaţa de obicei vedem în oglindă un chip care ne trezeşte silă. Această mentalitate colectivă se transferă uşor peste felul nostru cotidian de a ne manifesta. Cu complexe, invidie şi dorinţă acerbă de a fi bogaţi, ca să crape vecinul de ciudă. Evident, avem şi calităţi, dar acestea sunt suficient de vehiculate în descrierile romantico-istorice, aşa că nu le reiterăm. 

Aşa deci, ne vom trezi şi în dimineaţa de 28 noiembrie, ne vom uita în oglindă şi într-un târziu vom merge la vot. Pe cine vom alege? Oricât ne-am perpeli şi ne-am pierde în argumente pro şi contra, oricât de tare am insista pe lustruirea unora şi pe denigrarea altora (mă refer la candidaţii de pe liste)...ne vom alege pe noi înşine. Adică exact pe cei care ne reprezintă. Chiar dacă ne e silă... Aşa funcţionează legile Universului. Atragem ceea ce suntem. 

Înainte de a arunca cu piatra în mine, mai îngăduiţi puţin. Să încercăm să exemplificăm. Serafim Urecheanu nu ne place în special pentru că a vândut funcţia de procuror general. Bu-u-un. Dar câţi dintre noi nu şi-ar vinde şi fratele pentru două milioane de euro?! Puneţi-vă întrebarea sincer, în intimitate... 

Să vedem ce i se reproşează lui Vlad Filat. Că a făcut din politică o afacere şi este excesiv de autoritar. Bine, dar oare nu noi suntem aceia care bravăm cu zicala "frate, frate, dar brânza e pe bani"? Şi ni se pare că suntem chiar destul de sclipitori în această inteligenţa ancestrală? Despre autoritarism, ce să spun... Într-o societate patriarhală nu ne putem aştepta la altceva. Bărbaţii sunt autoritari. Motivat sau nemotivat, acasă în familie sau la serviciu. 

De Marian Lupu nu vorbesc, că la ei lista începe de la nr.2. Vladimir Plahotniuc...Numai după cum a procedat în cazul TVR e cât se poate de clar că poate concura lejer pentru titlul de cel mai mare ipocrit din lume. Să fim şi noi prezenţi în Guinness book! Dar... oare nu noi suntem acei care cultivăm ipocrizia în viaţa noastră de zi cu zi ca pe o floare dalbă din poveste? Hai, că am dat-o pe poezie... ca şi scriitorii (elita noastră naţională!) care i-au ciugulit cuminţi din palmă, ca şi mu-u-u-ulţi alţii. 

Trecem la Mihai Ghimpu. Dansează cu fetele la discoteci când lumea moare de foame? Corect! Oare nu noi suntem acei care ne mândrim din răsputeri cu înţelepciunea noastră populară, care "stipulează" clar că: moldovenii la un colţ de masă cântă, la alt colţ de masă plâng? 

Aşa, şi ce se mai spune şi despre Vladimir Voronin? Că e bădăran şi are mentalitate sovietică? Păi bădărănie şi nostalgie din asta la noi e cât cuprinde... 

Despre cei mai mici nu mai comentăm, că la lista aceea de un metru nu-mi ajung nici două bloguri. 

Deci, la 28 noiembrie nu avem altă soluţie decât să ne alegem pe noi înşine. Să ne conducem aşa cum merităm, că doar n-o să aducem oameni de import! Că trebuie să alegem oameni în Parlament nu încape vorbă. Cât am fi de vicioşi, dar fără gospodar la casă tot nu ne place să rămânem. Cum mai zicem noi din moşi strămoşi: rău cu rău, dar mai rău fără de rău. Aşa că, eu zic să ne mai dăm o şansă. Fără resentimente şi prăbuşiri zgomotoase de idealuri. 

În rest, să încercăm să fim mai buni. Mai responsabili, mai verticali, să ne tratăm reciproc cu mai multă compasiune...La urma urmei, să mai mâncăm şi altceva decât brânza cumpărată de la fratele nostru, tovarăşi! Şi să ne respectăm pe noi înşine, să ne placă ce vedem în oglindă dimineaţa. Aşa, încet, încet, peste ani, tot pe noi înşine ne vom alege într-un eventual scrutin, dar poate o vom face cu mult mai mult elan sufletesc!

Yes la vot... ori nu Yes?!

Printr-o pagină specială creată pe Facebook - "Yes la vot pe 28" - Tudor Darie invită persoanele înregistrate în această reţea de socializare să participe la alegerile parlamentare. Adevărat este că de această dată problema şi îngrijorarea cea mare nu este randamentul partidelor raportat la concurenţa dintre ele, ci eventualul absenteism al votanţilor. Oricât de convingători şi bine intenţionaţi ar fi democraţii, e demonstrat că (...) comuniştii ştiu să asigure prezenţa la urne a simpatizanţilor săi. Ei au parte de un electorat mult mai disciplinat, crescut în doctrina dihotomică a partidului iubit, un electorat care nu discută, ci execută. AIE, însă, cu politicile sale eclectice pe parcursul guvernării sale, a reuşit să dezamăgească electoratul său (e o temă de discuţie prea complexă şi o omit aici). 

Altă dată bătălia se dădea între subiecţii politici şi, paradoxal, era mult mai captivantă. Intriga şi speranţa scoteau oamenii la vot. La acest scrutin nu se mai pune problema avantajului politic al partidelor din AIE. Se pune problema indeciziei electoratului AIE. Această lipsă de entuziasm ar putea fi fatală pentru cei care se consideră anticomunişti. Există multe (prea multe chiar) argumente inhibitoare vis-a-vis de aplecarea spre un partid sau altul. Tocmai deaceea nu le invoc. Dacă stăm să judecăm prestaţia fiecărui partid din AIE ajungem să ne dezicem pe rând de fiecare dntre ele. Din păcate deloc în favoarea unui altul, mai eficient, de aceeaşi orientare (cel puţin declarată) anticomunistă. Pe de o parte suntem dezamăgiţi şi supăraţi, pe de alta nu ne dorim reinstaurarea guvernării comuniste... Deci, ce e de făcut?! Înainte de a răspunde la întrebare, mai pun una. Cât de tare ne dorim să evităm o guvernare totalitară?.. Dacă dornţa e foarte mare, atunci aceasta ar trebui să fie mobilul care ne va scoate la vot pe data de 28 noiembrie. Căci altfel... regimul totalitar nu numai va fi inevitabil, ci va fi mult mai dur şi mai greu de suportat. 

Paradoxal este că tot democraţii au aşternut covorul roşu pentru un asemenea scenariu. Dacă presupunem doar că anemia noastră electorală i-ar avantaja pe comunişti şi ei ar obţine majoritatea hotărâtoare în Parlament, atunci trebuie să fim conştienţi că aceştia vor acapara fără menajamente (în câteva săptămâni) toate instituţiile statului. Exagerez, dar nu prea tare. Ei vor pune mâna pe Parlament, Guvern, Instituţia Publică a Audiovizualului. Şi nu pentru că vor recurge la revoluţie, ci pentru că legile modificate fără prea mare previzibilitate de chiar cei din AIE, le permit să facă acest lucru. 

Legea despre statutul deputatului în Parlament le va permite să păstreze concomitent mandatul de deputat şi funcţia de ministru timp de 6 luni. Plus 30 de zile, la o interpretare mai şmecheră a articolului 5. Amintesc conţinutul art.4, modificat cu mare scandal şi impertinenţă acum un an: "Persoanele numite în organele centrale ale administraţiei de stat pot cumula exercitarea acestei misiuni cu mandatul de deputat pe o durată de cel mult 6 luni". Chiar dacă Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţională această modificare (hotărârea Nr.9 din 08.04.10), ea a rămas înscrisă în textul legii respective şi, deci, perfect valabilă. 

La fel e şi cu compania "Teleradio-Moldova". Nu va mai fi nevoie de opoziţie ca să se reinstaureze cenzura totală acolo, pentru că au fost omise tocmai acele prevederi ale legii, care impuneau acest lucru. Din articolul 56 a fost iradiată prevederea conform căreia Parlamentul confirmă membrii Consiliului de Observatori prin votul a 3 cincimi din numărul deputaţilor. Acum ei sunt aleşi prin majoritatea simplă, precum este ales şi Preşedintele Companiei - respectiv, cu majoritatea simplă a membrilor CO. Deci cu Parlamentul, Guvernul şi cea mai influentă porta-voce în mână, nu cred că există prea multe şanse ca (...) comuniştii să mai plece vreodată de la guvernare. 

Aşa că răspunsul la întrebarea "ce e de făcut?!" este unul singur. De mers la vot în 28 noiembrie! Indiferent de dezamăgirile provocate de AIE. Altfel riscăm să ajungem şi mai dezamăgiţi şi... mai comunişti decât am fost vreodată.

Muşuroi cu referendum

Acum că referendumul a rămas în trecut şi, după cum era de aşteptat, nu a dat nici o soluţie în vederea depăşirii crizei politice, trebuie să tragem nişte concluzii. Întotdeauna mi s-a părut că actuala clasă politică a investit în acest act electoral o prea mare speranţă de ieşire din impas. De fapt, ce putea să ofere o eventuală validare a rezultatelor referendumului? Eventualitatea unei alte crize! Unde-i groapa cu furnici? E aici? Ba nu-i aici!

Dacă o ehidnă vrea să se înfrupte cu furnici, ea îşi bagă ciocul direct în muşuroi şi nu încearcă să aspire furnicile printr-un pai lung de un kilometru printr-o gaură lăturalnică: poate - poate furnicile nu o vor observa şi se vor lăsa supte în neştire.

Ideea e simplă: dacă nu se schimbă mentalitatea (sau măcar abordarea politică) alte alegeri (fie că preşedintele va fi ales în mod direct de către popor, fie că va fi ales de Parlament), cu certitudine ne vor conduce spre alt impas. Muşuroiul nu e aici! Oricâte variante de depăşire a problemelor politice vor fi invocate, niciuna nu va funcţiona. Legea este un act de reglementare extrem de important, dar ea poate fi tratată ca un set de stipulări susceptibile interpretării, rescrise şi manipulatoare. Oricând şi oriunde!.. dacă nu există principiul separării intereselor personale de cel naţional, dacă nu există abilitatea de a comunica, de a face compromisuri raţionale. Atât timp cât cei care râvnesc puterea o vor transforma în business, cât nu se vor împărţi portofolii, ci se vor vinde funcţii, cât nu se va miza pe oameni competenţi, ci pe oameni devotaţi şi obedienţi, cât nu se va ţine cont că o mare parte a populaţiei (a electoratului) este influenţată ireversibil de comunişti, lucrurile vor stagna. În alte vremuri asemenea situaţii provocau războaie civile. Acum provoacă doar o bâlbâială politică. Da, iată un motiv de bucurie...

Rezulatatul referendumului din 5 septembrie era previzibil cu mult înainte ca acesta să aibă loc din mai multe motive: lipsa de coerenţă în acţiunile celor din AIE, mesajul difuz al fiecărui partid în parte, confuzia creată de afişajul desprins parcă din altă campanie electorală - cea prezidenţială, decepţia generală din cauza complicităţii care a substituit unitatea în acţiuni eficiente ale actualei guvernări (tăcerea în scandalul Plohotniuc şi dosarele deschise instantaneu tuturor acuzatorilor, ascunderea adevărului despre 7 aprilie, faptul că nici un "hoţ de ţară" nu a fost tras la răspundere, comerţul cu funcţii - în special cea de procuror general etc.). Paradoxal şi hilar este că mesajul comuniştilor de a boicota referendumul a fost mai "elaborat" decât cel (cele?!) transmise de AIE. Un mesaj clar, simplu, pe înţelesul alegătorilor PCRM, printre care s-au pomenit, din păcate, şi reprezentanţii etniilor minoritare din Republica Moldova.

De fapt, acest plebiscit ratat a fost o lecţie pentru oamenii politici. În special pentru cei care afişează brand-ul democraţiei. Nu cred că rata scăzută de participare la vot ar putea fi un prilej real de bucurie pentru comuniştii care interpretează matematic datele procentuale. Nici că ar fi semnul unei apatii politice. Dimpotrivă, este un indiciu clar că cetăţenii Republicii Moldova nu mai vor să fie marionete mânuite de jucători politici. Căci, acesta e adevărul: politica în Republica Moldova nu a reuşit să depăşească faza unui joc. Curat, murdar, cum o fi de la caz la caz. Într-un an de existenţă AIE nu a reuşit să-şi convingă electoratul că schimbarea unui articol din Constituţie ar fi o mişcare eficientă pentru ca statul nostru să aibă un conducător puternic şi inteligent, capabil să gestioneze lucrurile în interesul naţional, să aducă la masa de negocieri oponenţii politici, să nu-şi subordoneze instituţiile statului, să susţină tranşant eradicarea corupţiei.

Dar acest fapt, odată constatat, nu înseamnă decât că jocul trebuie să se transforme în politică adevărată chiar din acest moment. Iar după dizolvarea Parlamentului - într-o luptă electorală explicită, cu toate răspunsurile la întrebările generate de reticenţa impusă de păstrarea unităţii AIE.

Paiele de plastic nu sunt instrumentele potrivite pentru a intra în muşuroi. Ori ai cu ce mânca furnici, ori te dezici de această consumaţie.