Se afișează postările cu eticheta PCDA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PCDA. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Epistolă către colegii mei, jurnaliști din România.

Dragi colegi din România! 
Republica Moldova fierbe. Zeci de mii de cetățeni revoltați protestează de luni de zile la Chișinău și în centrele raionale, înfruntând frigul iernii. Alte zeci de mii nu au bani să se deplaseze din sate și înearcă să urmărească protestele la televizor, în speranța că, în sfârșit, cineva le va auzi revendicările. Sau, mai bine zis, va reacționa la auzul lor. Acum să vedem cine e acel cineva.

1.        Parlamentul, Guvernul, Președinția RM. Ar fi firesc pentru o țară civilizată ca guvernarea să aibă o reacție la revendicările protestatarilor, numărul cărora a atins și peste o sută de mii, nu-i așa? Cel puțin, în România Victor Ponta e demisionat în scurt timp după revoltele cetățenilor, care au avut ca punct de pornire tragedia Colectiv. S-a întâmplat ceva similar în RM în urma protestelor masive, demarate încă în februarie 2015? A demisionat cineva? Nu, și nici nu o va face, căci între conducere și popor s-a căscat o prăpastie atât de mare, încât de frica ultimului, guvernul Filip și-a depus jurământul în fața lui Nicolae Timofti noaptea, pe furiș, fără presă, fără alai, în șoaptă – ca într-un ritual al societăților secrete obscure. S-ar putea aduce multe motive ale reticenței celor trei instituții de stat, dar cea mai gravă este... că ele nu există decât în acte. De facto ele sunt marionete ale unei singure persoane, care conduce în stil mafiot Republica Moldova. Numele acestei persoane este Vlad Plahotniuc, cunoscut în România și cu cealaltă identitate a sa, ilicită, evident,  – Vlad Ulinici.

2.        Presa liberă din RM. Nu cred că niște manifestații stradale de asemenea anvergură nu s-ar fi oglindit în titlurile principale ale presei scrise și electronice din România. În RM, însă, lucrurile stau altfel. A fost nevoie de proteste și în fața televiziunii publice ca aceasta să ”observe” într-un târziu că se întâmplă ceva în țară. Dincolo de asta, reflectarea manifestațiilor a fost pur și simplu o manipulare, o dezinformare crasă. Iar singurul post TV care a transmis live protestele de la începutul lor, precum și alte câteva, care au încercat să o facă de curând, recent au fost pur și simplu scoase din grila Moldtelecom (unicul distribuitor de servicii de stat pe întreg teritoriul RM). Da, da, știu, îmi veți spune că nici în România presa nu este liberă, căci mogulii o controlează după bunul lor plac. Totuși, la noi – ca la nimeni. Voi aveți moguli, noi avem... mogul. El controlează peste 70% din piața audiovizuală prin firma ”Casa Media”, deținând în proprietate și 7 posturi de radio și televiziune, inclusiv cu acoperire națională (de exemplu, rețeaua de frecvențe, pe care, cândva s-a retransmis TVR), o armată de sute de blogheri și postaci plătiți în medie cu 50 euro per postare pe blog și ceva mai puțin pentru trollerismul practicat la greu, mai controlează și unicul măsurător de audiență pe piața audiovizuală din RM (compania locală TV MR MLD SRL cunoscută şi sub denumirea de AGB Moldova), dar și Consiliul Coordonator al Audiovizualului în întregime. Numele acestui mogul este Vlad Plahotniuc, cunoscut în România și cu cealaltă identitate a sa – Vlad Ulinici.

3.        Partenerii de dezvoltare ai RM. Aici, pot bifa niște succese, având în vedere sistarea finanțărilor către RM din partea acestora și condiționarea reluării ei prun reforme, în special în justiție, lupta cu corupția fiind primordială. În rest, partenerii noștri  salută creearea recentă a unei coaliții ”proeuropene” în Parlamentul de la Chișinău și instaurarea unui guvern, fie și Filip, în RM. Și atunci, de ce oare revolta cetățenilor continuă?! De ce acest ”salut” nu a fost gustat deloc de protestatari? De ce, în urma unui for civic, la care au participat zeci de persoane publice, formatori de opinie, ONG-uri și partide neparlamentare, s-a votat o rezoluție prin care s-a consfințit necesitatea solidarizării TUTUROR forțelor de opoziție, indiferent de preferințele geopolitice și simpatiile partiinice, pentru a suplimenta, a fortifica presiunea populară asupra guvernării, pentru a cere alegerile anticipate ca unică soluție a crizei politice? Partenerii noștri știu răspunsurile la aceste întrebări, ei știu și că  ”salutul european” nu este decât o concesie flască unei  așa-zise stabilități în zonă, ei știu că această așa-zisă ”coaliție proeuropeană” a fost creeată prin șantaj și cumpărare a deputaților (sumele oferite oscilează de la 200.000 la 3 mln euro), ei știu că guvernul Filip este, de fapt, guvernul mafiei, ei știu că nu vor fi niciun fel de reforme și nicio luptă cu corupția, căci mafia nu se încarcerează singură pe sine. Mai ales când absolut toate instituțiile de drept sunt în buzunarul ei și face cu ele ce vrea. Dar, deocamdată ei nu pot renunța la gestul formal al salutului diplomatic, ei nu pot denunța realitatea obiectivă (însemnând că prin inactivitatea lor, ne țin ostateci ai unui regim criminal, care a capturat întregul stat), chiar dacă știu foarte bine că pentru moldoveni răul cel mare nu vine din afară, ci din interior, că sperietoarea cu schimbarea vectorilor geopolitici în cazul anticipatelor este o biată papușă de paie în comparație cu dictatura polițienească pe care o va instala în RM un proxenet, bandit, mafiot, trișor etc. Numele acestuia este Vlad Plahotniuc, da, da, cel cunoscut în România și cu cealaltă identitate a sa – Vlad Ulinici.

4.        România. O mamă, indiferent de problemele copilului său, îi este alături. Chiar dacă a fost nevoită să-l abandoneze într-un orfelinat, în care cu tot dinadinsul s-a dorit să i se schimbe identitatea, ca la o eventuală întâlnire cu mama, să nu o mai recunoască. Totuși, în cazul nostru, susținerea mamei e atât de condiționată de diverși factori, încât îți vine să strigi peste Prut: Heeei, mamă, mă mai ții minte?! Bun, emoțiile nu contează, revin la factori. Aceștia sunt următorii. România, prin declarația Președintelui său, a salutat instaurarea guvernului Filip pentru că este încorsetată de  obligații față de UE, membră a căreea este, și nu are cum să obstrucționeze poziția acesteea (citește punctul 3). Politicul român este, ca și politicul din RM, șantajabil și corupt (despre asta ne vorbesc sutele de dosare ale politicienilor români, instrumentate de DNA, declarațiile recente ale lui Traian Băsescu în legătură cu relațiile unoir politicieni români întreținute intens și acum cu cel mai mare bandit din RM, prietenia (afișată cu mare fast) pe cât de strânsă, pe atât de dubioasă a fostului prim-ministru Victor Ponta cu  pușcăriabilul nr 1 din RM etc.) Consider că presa românească nu reflectă obiectiv situația din RM din cel puțin, două motive: este patronată de politicienii vizați mai sus (sau de partenerii lor de afaceri), prieteni mari cu oligarhul din RM (a rămas unul, că celălalt, Filat, a fost ”păpat” de acesta) sau, pur și simplu, din indiferență, informațiile fiind preluate arbitrar de la postul  tv  Publika sau alte surse, deținute sau controlate de oligarhul moldovean. Și are destule (citește punctul 2). Cine este acest oligarh, care are dexteritatea să profite și de UE, și de RO, și de... nu contează ce abreviere puneți? Da, da... același Plahotniuc-Ulinici.

Acum mă întreb, iubiți colegi de breaslă, cât o să ne f.., nu, hai să fiu civilizată... cât o să dispună Vlad Plahotniuc de noi, de voi, de UE, de orice?! Că este stăpân pe politicul moldovean (nu și pe cetățenii deșteptați și revoltați din RM) e de înțeles... Dar chiar e stăpân și pe presa din România, profitând de indiferența (sau conformismul) editorilor de știri pentru subiectul ”ce, naiba, se întâmplă în RM?!” Cât o să dați știri hilare gen Plahotniuc a ieșit în fața mulțimii ca un James Bond (în fond un personaj de ficțiune pozitiv) sau știri total eronate că protestatarii sunt filoruși, și protestează împotriva vectorului european, că protestatarii sunt ”pestriți” (de parcă nu ar fi existat niciodată o Platformă Civică Demnitate și Adevăr, fondată de personalități publice, formatori de opinie, care a organizat luni în șir proteste de anvergură împotriva capturării instituțiilor statului de către o singură persoană, publicând rezoluții clare cu revendicările protestatarilor, și la care au aderat segmente importante ale societății civile din RM, etc.), că nu există alternativă proeuropeană pentru RM în afara coaliției parlamentare (citește coaliției Plahotniuc), de parcă nu ați cunoaște nume notorii ca Andrei Năstase, Maia Sandu, Ion Sturza, care s-au implicat în viața politică din RM și pot să schimbe clasa politică deloc proeuropeană (confuzie mare!), ci... da, da, pro- Vlad Plahotniuc-Ulinici?

Gândiți-vă doar o clipă cât de mare ni se pare nouă, cetățenilor din RM, răul unei dictaturi marca Plahotniuc prin partidul său de ”borsetcă”, dacă protestul împotriva ei a unit recent oameni de orientare geopolitică total incompatibilă până în prezent? Nu știți ce-i aia ”borsetcă”?! Înseamnă că trebuie să mai umblați la sursele de informare pe care v-ați obișnuit să le accesați pe subiectul RM...



luni, 30 noiembrie 2015

Investigarea internațională a crimelor lui Plahotniuc - o necesitate stringentă

Când am citit acest titlu (”UE trimite la Chişinău echipe de experţi pentru a evalua instituţiile de drept; CNA şi CNI vor fi verificate de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi”) am avut o reacție firească de exultare. Dar a trebuit să mă calmez, căci reacția mea nu a fost (ca și orice altă reacție exaltată de acest gen) racordată la realitate, ci doar la niște așteptări.
Deci, după cum își imaginează specialiștii din UE, noi avem nevoie de reevaluări și, în consecință, sfaturi. Acestea ne vor fi livrate pe la sfârșitul lui martie, anul viitor, când misiunea de evaluare își va da sfârșitul obștesc. Evident, până atunci Plahotniuc va privatiza un hectar sau mai multe din actualul MoldExpo și se vor întâmpla și alte minunății comise de acest criminal cu complicitatea tuturor celor care constiuie azi ”armata”  lui, substituind instituții de stat, plătite din bani publici, adică din banii părinților mei, ai Dvs, ai rudelor Dvs etc. Totuși, nu pot să cred că această măsură extraordinară este întreprinsă de UE doar pentru a calma spiritele protestatare și a-și asigura o minimă stabilitate în iminența pericolului ISIS. Nu se specifică ce atribuții și drepturi va avea șefa DNA. Dacă Domnia sa va avea acces la dosarele (probabil, inexistente în RM) ce-l vizează pe mafiotul Plahotniuc și acoliții săi, pe de altă parte, dacă se vor lua în calcul dosarele existente in UE, vizând acest personaj dubios… 
Ceea ce contează foarte mult, repet, este intenția UE. Una din două. Prima, de a stabiliza criza din RM prin ”ungerea” ochilor protestatarilor în ideea unui sfârșit de poveste, când Făt-Frumos s-a însurat cu aleasa inimii. Sau, a doua, de a spune lucrurilor pe nume și a-l anihila printr-un dosar pertinent si bazat pe fapte reale, pe Plahotniuc, de rând cu slugile sale șantajabile. Să fie clar, sunt pro-europeană până în seva osemintelor mele și ale părinților mei, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă prefac că plouă, atunci când birocrația de acolo tolerează crimele celor care au distrus opțiunea pro-europeană în RM. 
Spiritul civic al cetățenilor din RM s-a trezit, presiunea populară a atins apogeul… Acum mingea e și pe terenul lor, al celor care s-au făcut că fluieră când protestele gemeau, al celor care  mai cred că mai pot miza pe ”stabilitate regională” prin susținerea unei așa-zise „coaliții pro-europene”, al celor care, pentru că au ascuns sub preș prea multe probleme, s-au pomenit acum cu o zonă extrem de instabilă la graniță.Situația dezastruoasă din RM a fost provocată de criminalii de la putere: de Plahotniuc, de toți șefii de partide, care i s-au supus, crezând că nu e chiar așa de grav dacă fac mișmașuri cu el. Din păcate, această situație a fost cumva susținută și de UE prin finanțare masivă și „oarbă”  în numele unei idei, care nu a fost decât un paravan pentru mafioți. Acum finanțările sunt stopate. E bine. Acum în Parlamentul European răsună critici dure la adresa guvernanților noștri și a lui Plahotniuc. E minunat! Dar, e puțin. 
Nu doar de sfaturi avem nevoie (corupții nu trebuie sfătuiți, ci arestați), ci de realizarea revendicărilor din rezoluția protestelor din 29 noiembrie (care, ciudat, sunt trecute cu vederea de presa de peste Prut, inclusiv cea occidentală), prin care, în particular se solicită instituţiilor internaţionale ”să înceapă investigarea oligarhului monitorizat de Interpol, Vladimir Plahotniuc-Ulinici, pentru atacurile raider, pentru spălarea a 18 miliarde de dolari din Rusia prin intermediul judecătorilor corupţi, jaful miliardelor din sistemul bancar, alte infracţiuni privind privatizarea ilegală a proprietăţilor statului şi tragerea la răspundere pentru infracţiunile comise, cu sechestrarea activelor și restituirea lor statului.”

luni, 14 septembrie 2015

Încă o dată despre unioniști și protestele din PMAN

Iată că protestele au luat amploare, precum, respectiv, s-au intensificat și atacurile împotriva Platformei civice Demnitate și Adevăr. Despre armata așa-zișilor jurnaliști, bloggeri, interpuși în discuțiile de pe rețelele de socializare nu mai e cazul să pomenesc. O asemenea campanie de denigrare masivă a unui grup de cetățeni, nu a existat în RM nici pe timpul celor mai dictatoriale regimuri. Voronin e copil mic pe lângă actuala guvernare așa-zis pro-europeană în acest sens.

Oricum, asta mai treacă-meargă, dar o crimă deosebit de gravă a actualei conduceri meschine a RM este devalorizarea criminală a unor valori naționale, pe care acest popor le-a transpus în idealuri ale neamului. Mă refer la, cel puțin, două: integrarea europeană și unirea cu România. Profanarea ideii de a ne regăsi în familia europeană, susținerea căreea a scăzut catastrofal în RM, este ”opera” hoților de rasă de la guvernare, care au sărăcit atât de mult populația, încât acțiunile lor antisociale pot fi echivalate cu un genocid. Fa fel ei se fac vinovați și de conflictele artificiale dintre protestatarii din PMAN și tinerii unioniști.

Profitând de caracterul rebel și non-conformist al tinereții, slugile bine mascate ale lui Plahotniuc, induc ideea falsă, că unioniștii nu sunt bineveniți la proteste. Dar oare nu e o crimă să folosești în scopuri murdare inocența tinerilor, care, în mare parte, te-au instalat la guvernare?! Eu sunt unionistă și româncă nu de azi sau de ieri, dar în ceea ce privește realizarea idealului respectiv, am o părere responsabilă.
 Vă rog să o citiți în articolul postat ceva mai devreme pe blogul meu http://aarama.blogspot.ro/2015/05/sacrificiul-unirii-inteligente.html.

De fapt, oricine înțelege că acum unirea cu România este total imposibilă și contravine legislației ambelor state, e nevoie de referendumuri și deschidere politică masivă din partea RM, României, UE etc. Și apoi, cui i-o cerem aceasta unire?! Angelei Merkel? Lui Obama? Lui Putin și Rogozin? Lui Ghimpu, Streleț, Filat? Lui Plahotniuc?! Sau poate, lui Ponta, care, din moment ce a sosit la Chișinău a alergat să pupe mâna păpușarului?! Vor românii reunirea? Câte procente din populația RM și-o dorește? Și, nu vă supărați, ce guvern normal la cap, ar accepta tam-nisam să plătească datoriile imense interne și externe, acumulate de RM în ultima perioadă? Sau poate, crede cineva, că Iohannis va dispune vărsarea unui miliard de euro în sistemul nostru bancar, ca să amelioreze criza generată de furtul secolului... așa, de ochii noștri frumoși?! Sau de blajini, moi și pufoși ce suntem?!
E clar că unionismul, mai bine zis, contrapunerea dezideratului respectiv cu scopurile concrete ale manifestanților din PMAN este utilă doar actualei guvernări, care urmează perfid maxima ”devide et impera”. Din păcate, dezinformarea și haosul total din media actuală, încă au impact asupra oamenilor. Deaceea mai scriu la acest subiect, că nu mă doare mâna. Istericalele intenționate, lansate de plahotniuciști, că, cică, unioniștii au fost alungați din PMAN la protestul de ieri, sunt niște insinuări menite să aprofundeze conflictul. De fapt, tinerii provocați de cine știe ce mesaje subliminale, s-au postat cumva ostentativ, exact în fața scenei, acoperind-o cu pancartele lor, îngrădind accesul vizual al celorlalți protestatari. Așa că au existat niște neînțelegeri și chiar altercații verbale între tinerii respectivi și veteranii războiului de pe Nistru, aceștia din urmă fiind responsabili pentru buna desfășurare a protestului.
Incidentul s-a consumat repede, iar tinerii unioniști au putut să-și etaleze pancartele ceva mai în spate, printre alți protestatari, manifestând fără impiedimente în continuare. De ce atunci, se isterizează în continuare pe acest subiect? Oare nu-ți rogi prietenul să se dea la o parte, atunci când  se postează între tine și televizor, în momentul când începe meciul de fotbal sau filmul, pe care l-ai așteptat toată săptămâna? Ah, că veteranii de război au folosit un limbaj mai dur? Să-mi fie iertată scuza, dar veteranii de război au avut și o viață ceva mai duricică decât noi, ceilalți, care ne-am uitat la lupte ca la kino la club în sat. Nu credeți? Poate ar fi cazul să le cerem noi iertare, că nu am știut să le apreciem sacrifiul și nu prea ne-am bătut capul în ce condiții locuiesc, cât de bolnavi sunt în urma rănilor și ce-i în sufletul lor atunci când țara, pentru care și-au pus viața în primejdie, îi desconsideră?
Și, în sfârșit reiterez ideea, că Platforma Civică DA a fost creeată pentru a consolida diverse segmente ale populației, pentru a spori spiritul civic al cetățenilor RM, pentru a contribui la decaptivizarea statului prin înlăturarea legală a mafioților de la guvernare și a menține cursul european al RM. Noi nu impunem nimănui aceste deziderate. La proteste sunt bineveniți toți acei care le susțin, dar, să fie clar, nu vom tolera niciun fel provocări. Rugămintea de a veni la proteste doar cu steagurile RM și UE rămâne valabilă și apelează la un bun simț elementar.
Voi încheia cu două fraze extrase din discuțiile de pe FB, care nu-mi aparțin: ”Adevărații unioniști simt românește, restul urlă..”  ”Un unionist adevărat se simte - el e cult și adecvat, mai mult ca oricine altul!”

luni, 11 mai 2015

Sacrificiul Unirii inteligente

După protestul din 3 mai, când circa 50.000 de persoane au venit în PMAN (iar alte sute au protestat în diaspora) să-și manifeste oripilarea față de crimele actualei guvernări, lucrurile s-au schimbat. Nu vorbesc despre brusca trezire la viață a troll-ilor de pe internet, a analiștilor angajați la cei doi hoți din fruntea statului, la oameni pur și simplu frustrați în autosufuciența lor de monștri sacri și nici de marii ”eroi” ai subteranelor, care au început să critice care mai de care prestația celor din Platforma Civică Demnitate și Adevăr la meteengul respectiv. Că a fost bine, dar nu chiar bine, că vorbitorii nu au avut ce spune, că nu s-au dat soluții clare, că rezoluția a fost sub orice nivel, că nu toți cei de pe scenă meritau să stea acolo, că trebuia sa fie așa și așa și iak-așa… Pe scurt, dacă erau alții, adică ei, totul ar fi fost mult mai profesionist și mai nu știu cum… De parcă i-a împiedicat cineva să o facă până atunci sau să-și pună umărul la bătaie acum, zău!
Bun, revin la gândul de început. Când zic despre schimbare, mă refer la conștientizarea puterii populare de către cetățenii RM. Scepticismul gen ”ei și ce dacă vom protesta – nimic ne se va schimba” a dat un chix cert. Oamenii au înțeles că… se schimbă! Dacă suntem mulți, lucrurile pot fi schimbate! După protestul din 3 mai guvernarea a început să se precipite așa cum nu a făcut-o niciodată de când s-a instaurat la conducere: ședințe de guvern, invitația protestatarilor la întrevederi, publicarea raportului Kroll, arestul la domiciliu a lui Shor, audieri în Parlament… Și toate în doar o săptămână de la protest. Mișcări puțin eficiente, e adevărat, dar totuși, mișcări ce denotă clar frica față de popor. Nu mai stărui, cred că scopul acestui protest de a ne demonstra  în primul rând nouă, cetățenilor, că presiunea populară este extrem de importantă, a fost atins. Acum întrebarea este: ce să facem ca să fim mai eficienți, adică să fim mulți, mult mai mulți?
Evident, primul pas trebuie să fie prioretizarea problemelor, căci este mai mult decât cert, că avem destule. Ce se întâmplă acum? Toată lumea fierbe, simte deslușit criza și încearcă să găsească rezolvări sporadice. Știut lucru, în situații de genul acesta (criminalii aflați la guvernare fură ca în codru, noi suntem supuși unui genocid social, când facturile sunt mai mari decât capacitatea noastră de plată etc.) sporește nemulțumirea, care adeseori este proiectată asupra celor care pledează pentru soluția proprie, considerând-o cea mai bună, mai oportună. Certurile ajung la conflicte pe viață și pe moarte, iar soluțiile proprii, apărate militant, dezvoltă o agresiune excesivă a unuia față de celălalt. Din nemulțumire solidară față de crimele guvernării, polemicile trec imediat la injurii pline de ură între cetățenii cu opțiuni diferite asupra soluției. Iar atunci când doi se ceartă, indiscutabil câștigă al treilea. Aceeași guvernare, care râde de se prăpădește, când ne aude urlând unul la altul, intransigenți, lipsiți de înțelegere, compasiune, toleranță și determinare de a găsi un numitor comun. Hai să fim sinceri, așa e!
Mai departe. Hai să stăm strâmb și să judecăm drept. De fapt, ce ne dorim cu toții? Să trăim decent, să ne bucurăm de viață, să nu ne fie rușine de noi înșine și să fim în rând cu lumea civilizată. Adică să coabităm într-un spațiu cu reguli normale, aplicabile tuturor în aceeași măsură (altfel spus, justiție independentă), cu viitor palpabil pentru copiii noștri, cu șanse egale de afirmare pentru tineret, cu o asigurare umană a bătrâneților etc.
Altfel spus, raportând la situația obiectivă curentă din RM, cu toții vrem să fie restituit miliardul furat, aeroportul și alte bunuri de valoare jefuite, criminalii să ajungă la pușcărie, să fie asanat sistemul bancar, să fie stopată devalorizarea leului, sa fie racordate la un nivel normal de viață pensiile și salariile, să fie stopate exodul masiv, sărăcia crasă și, în consecință, falimentul RM. Oare nu aceasta e problema prioritară, oare nu asta ne dorim cu toții, indiferent de etnie și limbă maternă, indiferent de deziderate mai generale, fundamentale și, pentru mine cel puțin, corecte și inevitabile legate de unirea cu România sau integrarea în spațiul european? Chiar și cei care tânjesc nostalgic după URSS și poartă aiurea niște funde dungate, crezând că își manifestă astfel demnitatea etnică (fiind de fapt, victimele unor oligarhi ipocriți ca Putin, Rogozin, Dodon, Voronin ș.a.) s-ar mai ogoi, dacă ar trăi mai bine, căci vectorul estic numai de bunăstare nu poate fi numit.
Bun. Prioritatea fiind stabilită, să vedem ce e de făcut. Am văzut că presiunea populară are o influență extrem de mare, deci trebuie să o facem mai puternică. Cum? Nu, cu aia-n drum nu merge, va asigur. Dar cu sute de mii în PMAN ar fi o șansă, pe care o putem materializa numai prin UNIRE în interiorul RM a tuturor cetățenilor afectați de mârșăviile comise de actualii guvernanți. Acest îndemn nu înseamnă să renunțăm la valorile naționale, să trădăm aspirațiile proprii. Nicidecum. Dar asta înseamnă să ne abținem, cel puțin tranzitoriu, de la dezideratele ce scindează societatea, ce ne fragmentează în grupuri relativ mici, incapabile să valorifice revolta firească de sinestătător, astfel, minimalizând presiunea populară asupra guvernării. Abținerea trebuie să fie evidentă și pentru cei care se consideră români cu vederi unioniste, și pentru cei care se numesc români basarabeni, și pentru cei care se consideră în exclusivitate moldoveni, dar și pentru cei care consideră că Rusia este tărâmul făgăduinței. Tărâmuri ale făgăduinței nu există! Mai ales pentru acei care nu sunt capabili să-și facă ordine în propria casă. Mai ales că visele trebuie să se bazeze pe realități concrete – nimeni, oricât de bine intenționat ar fi, nu va veni să ne măture prin ogradă și nu ne va pune în cratiță copane de curcani bio gratis. Așa dar, momentan, cel puțin, trebuie să renunțăm categoric la certuri proliferate încă de propaganda sovietică, pentru a incita spiritele pe motive etnice. Acestea sunt distructive și din ele nu vor câștiga cetățenii, fie că vor sau nu vor uniri sau dez-uniri cu diverse entități statale. Din ele au câștig barosan doar criminalii de la guvernare și alți nemernici care așteaptă să profite și mai mult decât au făcut-o până acum. Nu este nevoie să-I ajutăm cu o dedicație inconștientă!
La 3 mai a.c. 50.000 de cetățeni ai RM au spus răspicat că vor miliardul înapoi, justiție independentă, scoaterea instituțiilor statului din captivitate, presă liberă, neadmiterea transformării banilor jefuiți în datorie de stat, îndeplinirea cerințelor înaintate de fermieri etc. Adică ei și-au manifestat dorința și fermitatea de a obține dreptul de a trăi normal. Și eu vreau același lucru! Sunt sigură că și tu, cititorule, ești de acord cu ei și înțelegi că asta este o prioritate.

P.S. Acum e necesar să consolidăm societatea, să învățăm a identifica prioritățile și a ne solidariza pentru binele nostru. Și da, am scris românește, pentru că știu că responsabilitatea în ceea ce privește  realizarea solidarității civile revine celor care scriu și citesc (fie și printre rânduri!) ca și mine.