vineri, 3 noiembrie 2017

Gânduri de a doua zi după mărturiile publice ale lui Proca.

După mărturiile lui Proca, nimic nu va mai fi la fel. Acum profilul lui El Coordonatore este mult mai deslușit și nu mai poate fi lustruit de trepădușii holdingului. Dacă până ieri cei care îi duc olița de noapte, au avut o scuză, două, trei, legate de lipsa altor locuri de muncă, de azi scuzele nu mai sunt pertinente. De azi toți sunt puși în fața dilemei categorice: mă mai fac că plouă sau îi dau cu umbrela peste bot.

Plahotniuc a fost și rămâne o rușine enormă pentru noi toți. Nu omul, căci acesta, iată că a fost deconspirat nu doar prin judecăți de valoare, ci cu probe incontestabile: e un bandit de la drumul mare, un criminal, locul căruia e la pușcărie pentru sute de ani, și nu în fruntea unei țări. El a comandat la viața lui nu doar cocaină, nu doar prostituate, ci și asasinate și alte lucruri oribile, despre care vom afla pe parcurs, căci istoria obiectivă, în ce-l privește, abia începe.

Și când spun că istoria abia începe, evident, nu mă refer la brusca trezire a procuraturii moldovenești. După emisiunea de aseară de la Jurnal TV, Vitalie Gămurari, purtător de cuvinte bâlbâite al PD, amenință: „lucrăm acum asupra instituirii unui grup de avocaţi care vor urmări tot ce ţine de activitatea legală atât în România, cât şi în Republica Moldova în rezultatul acestui show...” Nagacevschi va sta de acum încolo la pândă și ne va stroci dosare. Fiecăruia, cu treabă și fără treabă, doar dacă vom spune ceva de rău despre șeful său. Iată toată sesizarea! A procuraturii, inclusiv! Speranța legată de justiția noastră a murit înaintea ei, negând adevărul imuabil al legilor universale. Dar instanțele internaționale se vor sesiza-activiza, cu siguranță. Asemenea probe nu pot fi ignorate de ele! Așa că din acest punct de vedere Val, Alina și ceilalți Jurnal-iști au făcut un lucru temerar, istoric.

Deci, ziceam de Plahotniuc. Nu de om, ci de simptom. Căci plahotniucismul este simptomatic pentru Republica Moldova. Altfel, cum, naiba, am ajuns să fim conduși atâta timp de acest monstru?! El e consumator de cocaină? Dar noi ce suntem? Una din două sau ambele: dacă nu consumatori de alcool, de să dăm prin garduri, atunci consumatori de iluzii. Exact ca niște drogați. El e hoț? Dar noi ce suntem? Sau, poate îl slujesc niște extratereștri? Sutele de cetățeni cu mintea (aparent întreagă!) ai Republicii Moldova, care-i mănâncă din palmă bănuții furați și mânjiți de sânge, ce sunt?! El e criminal? Dar noi ce suntem? Cine e procurorul, judecătorul, care bagă la închisoare oameni la comandă? Cine este inspectorul, controlorul care răspunde obedient la comanda „fas!” și distruge afacerile oamenilor cinstiți?! Cine e jurnalistul, care linșează mediatic oameni vii, nu figuri de stil? Aaa, el e psihopat? Dar ceilalți politicieni, membri simpli și compuși, care au lins apetisant și zgomotos fundulețele șefilor lor, care, la rândul lor, lingeau alte funduri și tot așa, până la sfântul cur al Coordonatorului? Ei cine sunt? Sau ei nu știau că după gardul lor de metal forjat copiii se sinucid de dor de mamă, iar bătrânii ies la cerșit cu ochii în lacrimile neputinței?!

Eu nu zic aici de canzi, dodoni, ghimpi, cavcaliuci, filipi, jizdani, luchianiuci, tănași, gandraburi, cristali, tabere, mihăieși și alte mizerii de teapa lor, care și fără cocaină sunt duși rău cu pluta. Eu vorbesc despre noi, ceilalți. Care, parcă n-am pupat chiar așa de entuziast partea dorsală a corpului epilat și parfumat al lui Plahoniuc. Dar am trăit în ocolul lui, fără a crâcni, adaptându-ne la sistemul mafiot, prefăcându-ne surzi și muți atunci când alții ne implorau să ieșim la un protest, gudurându-ne pentru un loc de muncă la buget, mulțumindu-ne cu ce ni se aruncă de la masa unui rege nebun și gol, decimând cu mare talent opoziția în tot felul de „presă independentă” și extraordinar de unionistă, prostindu-ne definitiv, înghițând strategiile geopolitice încropite la GBC sau, și mai rău, propagându-le cu bună știință, zăpăcind oamenii cărora li s-a luat totul, inclusiv drepturile elementare...

Inacțiunea, supunerea, conformismul, lașitatea, dorința de îmbogățire ușoară, vanitatea noastră... Cine ar fi Plahotniuc fără toate acestea?! Un nimeni! 


P.S. Am citit azi comentarii de genul: ei, și ce, nimeni nu poate face nimic împotriva lui Plahotniuc! Permiteți-mi să răspund. Tu-vă mama voastră de nătângi, cum adică nimeni nu poate face nimic?! Spuneți-le asta lui Val Butnaru, Alinei (jurnalista, care a mers la Jilava pentru a realiza interviul cu Proca), Nataliei Morari, lui Constantin Cheianu, lui Dumitru Alaiba, lui Andrei Năstase, lui Sergiu Tofilat, Anei Ursachi, Maiei Sandu, lui Alexandru Machedon, lui Petrică, băiețelul protestelor, lui Pașa Parfeni... Spuneți-le asta tuturor celor care luptă! Da, dacă ne vom limita la bocitul pe la bucătării (sau la plescăitul cinic din buzele intelectual țuguiate), nu se va întâmpla nimic! Plahotniuc și banda lui de criminali tocmai pe bocetul disperat contează, pe el s-au ridicat. Dar! Fiecare protest, fiecare acțiune este importantă. Fiecare manifestare consolidată este o fisură în pereții GBC. Azi - un raport Kroll publicat, mâine - o mărturie a lui Proca, poimâine - o căutare internațională, anunțată de Interpol și tot așa! Dap cum ați crezut?!

luni, 16 octombrie 2017

Poate, totuși... fasole?

Am scris acest text pe când eram producător general la un post TV. Au trecut șapte ani! Multe s-au întâmplat (de ex. ochelarii ăștia nu-i mai am și nu mai lucrez în TV, deși tare mi-e dor), dar nimic din ceea ce ar putea cataloga acest articol drept desuet, nevalabil azi. Din păcate!.. Și e chiar mai optimist decât aș scrie acum... Mama mă-sii!
                       
                                 

Uneori, se întâmplă (după ce m-am culcat cu o senzaţie de fericire tihnită şi împăcare - ca să vezi, lucrurile se aranjează de minune!), să mă trezească dimineaţa un apel telefonic sau  să mă împiedic de  cine ştie ce altă chichiţă de doi bani, şi, gata, simt că trebuie s-o iau de la capăt.  E prea întuneric şi frig ca să mai ies la jogging,  câinele nu mai dă din coadă la fel de  drăguţ ca aseară,  cafeaua nu e suficient de tare şi o arunc, iritată, în chiuvetă,  serviciul, la care tocmai mă grăbesc cu noaptea în cap,  îmi stârneşte o repulsie mocnită şi abia mă abţin să nu-l înjur în gura mare, iar garderoba – ce să zic, tocmai acum observ că m-am îngrăşat iremediabil! Încep să-I reproşez tacit lui Dumnezeu, că m-a uitat, şi această slăbiciune mă enervează şi mai tare. Ies afară în sfârşit, tot zicându-mi  „lasa, că va fi bine” şi...realizez punctual că: 1. ar fi fost cu adevărat ”bine” să fi trecut aseară pe la spălătoria auto (dar eram prea obosită), 2. poliţistul zgribulit observă numaidecât trecerea mea pe verde intermitent (era galben?!) şi 3. de fapt, vara s-a terminat demult şi n-am înţeles mai nimc din concediu.

Apoi deschid uşa de la birou, mă tuflesc în fotoliu şi înţeleg că subalternii mei nu sunt cei mai conştiincioşi indivizi, că tocmai în momentul când m-am relaxat, crezând că totul e pus pe roate, s-au relaxat şi ei - au făcut-o de oaie. Trăgând cu ochiul la emisunea live, care se întâmplă în studioul alăturat, răsfoiesc notiţele şi dau de problemele nerezolvate.  Chem, prin legătura internă, prima persoană responsabilă de ceva anume şi, între timp, îmi fac cafeaua. Notez gafele şi momentele de inspiraţie. Apoi discut cu unul cu altul, sorb din ceaşcă, pun repede la punct totul, spun un banc. Merg să văd şi să aprob (sau nu) o lucrare, prind privirea unui bărbat, zâmbesc, revin în birou. Găsesc pe mobil un apel pierdut, iar pe mail câteva mesaje, unul dintre care chiar mă interesează. Ah, da, e ora şedinţei! E mai scurtă ca de obicei, pentru că nu prea am chef de ceartă şi, în general, dacă ascult colegii, înţeleg că totul nu e chiar aşa de grav. Şi că, deşi e deja destul de frig afară, soarele insistă să răzbată printre jaluzelele pe care le-am uitat trase din vară. Le dau la o parte. Pe toate.

Simt cum, prin pleoapele închise, lumina mă penetrează. Adânc. Zâmbesc iar – aproape că am reuşit să fiu pornografică. Valul de căldură ajunge în piept şi deodată vreau să arunc povara de pe umeri. O fac, rotindu-i, aşa ca să simt vertebrele eliberându-se. Expir energic – hu! – şi trec la treabă.                         

Într-o cutie, pe birou (nu-mi plac bibelourile de porţelan!), ţin nişte mostre de rocă vulcanică adunate de pe Teide. Sunt nişte pietre rotunde, poroase, aproape negre. Ele nu cunosc noţiunea de liber arbitru. Ele pur şi simplu există şi nu trebuie să-şi confirme mereu identitatea. Spre deosebire de mine, care sunt om. Şi sunt nevoită să-mi certific alegerea în fiecare zi. Zi de zi! Intru în politică sau plec de acolo? Pe cine votez (am avut ocazia să aflu destule, ca să fiu sceptică)? Mă conformez unei decizii imbecile a şefului sau nu? Îmi asum riscurile? Mănânc o bucată de tort pe noapte sau reuşesc să-mi înfrâng pofta? Am încredere în ziua de mâine sau îL mânii pe Dumnezeu? Mă bucur pentru ceea ce am sau mă las strivită de durere, pentru că m-au trădat cei mai apropiaţi oameni?  Rămân eu însămi sau îi cânt osane alianţei  de la guvernare? Mă accept aşa cum sunt sau vreau, cu aviditate, să se spună despre mine prin oraș că sunt o „femeie de succes” şi alerg la „salon” să-mi întind părul și să-mi injectez botox? Răspund la atacuri sau îmi cultiv glacial imunitatea? Iert răul care mi s-a făcut, evit persoana care m-a atacat sau mă răzbun, ireconciliabilă? Mă apuc să citesc Gavalda sau, totuşi, Ortega? Vreau să fiu iubită şi să iubesc sau dau afirmativ din cap, când prietena mea spune, că toţi bărbaţii sunt idioţi? Sunt câinele care latră sau caravana care trece?  Arunc toate mărgăritarele în treuca porcului sau îi dau să mănânce lăturile lui preferate, scărpinându-l după ureche?  Ehe-he...Dar cine a spus că va fi uşor? Data viitoare îL rog pe Dumnezeu să mă facă broască sau fasole, nici o problemă!

Sună telefonul. Totuşi am ales o melodie reuşită, nu mă irită deloc, dimpotrivă. Ascult, preţ de câteva secunde, „Don’t worry, be hapy” şi răspund. A, tu erai? Nu, nu, acum sunt ocupată, dar... Da, da, sigur. Da... Da... Sigur. Închid, în sfârşit. Dumnezeule, ce soare!.. 
O,  nu, sigur nu vreau să fiu fasole!

Încui uşa de la birou, arunc o privire prin sala cu jurnaliştii, care mai au ceva de scris pe ultima sută de metri. Sunt cei pe care am reuşit să-i învăț ceva meserie, le surâd, luându-mi la revedere. Le amintesc, în glumă, să nu întârzie mâine la emisie. Cobor scările, formulând în minte ideile pentru articolul pe care îl voi scrie pentru  o revistă de bun simţ,  mă gândesc şi la o eventuală cină pe care o merit din plin, pornesc motorul şi o iau spre casă, sperând că va veni timpul când cineva va aprinde focul în şemineu, așteptându-mă...

La lumina misterioasă a flăcărilor mintea hăulește printre fantasme. Ehe, numai Yoricii nu mai au dileme: o parte a urcat în cer,  o parte a rămas pe (în) pământ, asemeni  rocilor de pe Teide. Viaţa omului umple acest spațiul vertical. Urc sau cobor?

miercuri, 4 octombrie 2017

Invitație la vals. La extrema „normalității”...

Am citit de atâtea ori că femeile, care iubesc prea mult, nu sunt sănătoase mental, încât chiar am crezut în asta ani buni, considerându-mă cumva alterată, atinsă de patologie, nevoită să ascund „boala” ca pe ceva ce m-ar incrimina, m-ar condamna la oprobriu, la singurătate. Suferința nu e la modă astăzi, ea fiind calificată drept rudiment atavic, drept deviere de la normalitate. De parcă există indici confirmați de o autoritate supremă în acest sens! Ce e normalitatea și de ce oamenii se consideră în drept să stabileasă criteriile ei? De ce sinuciderea e atât de blamată, iar nesimțirea e admirată și sărbătorită drept putere? Nu, nu-mi răspundeți, nu mai vreau să ascult predici și sfaturi, destui psihologi și terapeuți spirituali s-au perindat prin viața mea, vreau doar să iubesc și să fiu iubită. Dacă nu e posibil, atunci ce rost are viața? Ce rost, în afară de dragoste și creație, mai poate avea viața?

Societatea actuală a făcut un fetiș din putere și bani. A fi „om de succes”, slogan promovat la greu de diverși traineri, guru, animatori, moderatori, vorbitori, invitați speciali, plătiți la greu, înseamnă, de fapt, să fii un nesimțit cu bani. Căci altfel, cum învingi concurența, cum te zgaiberi pe treptele carierei, renunțând la prieteni, la compasiune, la iubire, cum te guduri pe lângă magnați, șefi, politicieni și funcționari corupți, învățând să tragi foloase din orice?! Ș-apoi trebuie să trăiești „ca oamenii” într-o casă cu piscină, să mergi la fitness, la masaj, să ai mașini scumpe, să fii îmbrăcat în brand-uri, să se vadă de departe strălucirea pantofilor și a dinților, dacă se poate, mai albi ca neaua și mai mulți decât 32! Propaganda aceasta e atât de intensă, încât toți, care mai de care, se zbat să atingă aceste „culmi ale succesului”, altfel spus, să-și rezerve locul binemeritat de rotiță perfectă în mecanismul unei mașinării complicate, hidoase, veșnic flămânde, fără de care capitalismul militant nu poate exista. Deși exagerez intenționat, nu sunt socialistă – a nu mi se incrimina asta. Sunt doar o femeie, care, ca atâtea altele, iubește, de regulă, prea mult. Altfel spus, o paria, o condamnată. Căci nu mă înscriu în categoria „oamenilor de succes” în sensul fidel modernității. Probabil, am venit aici de pe altă planetă. Și sunt sigură, că nu sunt singura.

A fost așa și Mihaela, fata din romanul „Invitație la vals”. Fata din spectacolul omonim creat de trupa teatrului „Geneza ART”. Nu știu de ce Daniela Burlaca, regizoarea spectacolului, a ales acest text, precum nu știu nici de ce Mihail Drumeș l-a scris. Ambii au riscat enorm. Au riscat să nu fie înțeleși, să fie proiectați într-un spațiul acoperit de praful istoriei. Căci, dacă Romeo și Julieta s-ar fi născut azi, oare nu erau ei ambii pacienți ai vreunui spital clinic de psihiatrie? Cine mai dă doi bani pe sacrificiul în dragoste, pe totala supunere acestei stări pe cât de sublime, pe atât de autodistrugătoare, mistuitoare? Cine ar ridica astăzi monumente îndrăgostiților, care se sinucid? Bolnavi la cap! Asta ar fi sentința emisă de o societate, în care sentimentul profund, total, este stigmatizat, este izgonit, ca un lepros, din categoria valorilor umane!

Dana Ciobanu și Iurie Gologan, în rolurile eroilor princiali (Mihaela și Tudor) sunt atât de convingători, încât îți vine să le strigi din sală: „Stați! Ce faceți?! Cum nu înțelegeți că vă iubiți?! Lăsați naibii vanitatea, orgoliul, întindeți doar mâinile și veți atinge marea!” De altfel, spectatorii sunt implicați în acest miracol al dragostei, aprinzând la un moment dat niște lanterne mici cu lumini albastre, legănându-le, unduindu-le, ca apa mării în nopțile fosforescente...
Spectacolul este complex, cu o scenografie pe cât de simplă, pe atât de funcțională, inedită, ca și cum ar fi și ea un personaj viu, care se mișcă în ritmul dansurilor, replicilor, mișcărilor... Îmi pot doar imagina cum s-a lucrat la acest spectacol... Un mănunchi de oameni (grav bolnavi de iubire!), care au stat zile și nopți, inventând ritualuri magice transpuse în coregrafie, costume, cântece, lumini și sunete...


Gata, am strigat destul. M-am eliberat. Mergi la spectacol, poate te vei elibera și tu...

...

marți, 22 august 2017

Instantaneu politic într-o zi sumbră de august

Republica Moldova a ajuns un stat captiv și, în ultimă instanță, o durere de cap pentru partenerii săi de dezvoltare. Văzută din exterior, ea este o entitate statală mică, caracterizată în cei peste 25 de ani de independență oficială printr-o instabilitate politică intermitentă, acalmiile scurte alternând cu crize profunde, grave, copleșitoare pentru populația pauperizată. Pentru Europa interesul constant față de Republica Moldova a fost cel de securitate. Să nu uităm, că Republica Moldova, situată geografic exact între Uniunea Europeană și spațiul ex-sovietic, hărțuit mereu de o Rusie cu veleități imperiale, nu a reușit niciodată să depășească complexul fiicei vitrege. Nici în fața Europei, care a tratat-o superficial în măsura în care să nu devină un cap de pod rusesc, nici în fața Rusiei, care nu abandonează categoric rolul ”fratelui mai mare”, intoxicând spațiul informațional din jurul său, șantajând și sancționând la greu orice manifest de nesupunere. 

Republica Moldova nu a evoluat dincolo de complexul fiicei vitrege nici în fața României, care nu a valorificat momentele istorice favorabile unirii și, de multe ori a făcut jocul Rusiei, îngrijindu-se doar de interesele sale de moment. Relația dintre România și Republica Moldova nu a mers mai departe de podurile de flori și de interconexiunile culturale, România cedând impardonabil rușilor spațiul informațional moldovenesc, nefiind niciodată interesată realmente de apropierea de facto, prin interferențe economice puternice, a celor două state, mergând doar până acolo, până unde i-a permis Rusia.

Republica Moldova, la rândul ei, și-a păstrat cu sfințenie bleagă ”genomul abandonului” în politicile sale, mușcând, împreună cu partenerii de dezvoltare, nada toxică a pericolului geopolitic. În cadrul scrutinelor electoratul moldovean a fost pus în fața alegerii guvernării centrale și locale anume din această perspectivă. S-a votat cu corupții naționali, doar pentru a nu admite venirea pro-rușilor la putere. Ani la rând Europa a susținut guvernări corupte, doar din cauza factorului geopolitic. Oricine  a promis ”stabilitate” și a fluturat vectorul european ca pe un stindard, fie și fals, a avut lumină verde din partea partenerilor de dezvoltare. Așa s-a întâmplat în 2005, când Vladimir Voronin a fost ales Președinte al Republicii Moldova cu susținerea partenerilor de dezvoltare, obținând avizul lor după ce a refuzat să semneze așa-numitul pact Cozac, care prevedea expres federalizarea republicii. Așa s-a întâmplat în ultimul timp, când s-a mizat exclusiv pe guvernarea condusă (neoficial, dar sigur) de Vladimir Plahotniuc, un fost proxenet, ajuns ”nașul” Republicii Moldova prin devalizarea băncilor, capturarea instituțiilor publice și atacurile raider asupra întreprinderilor de stat.

Epoca Vladimir Plahotniuc a afectat Republica Moldova mai mult decât orice altă perioadă din istoria modernă a țării. Asemenea lipsă de bun simț și un asemenea grad de voracitate nu s-a pomenit până la el. Un banc aruncat pe rețelele de socializare spune că, probabil, Plahotniuc a descoperit secretul vieții veșnice, căci nu există niciun alt motiv plauzibil pentru ca să furi atât de mult. Anvergura de capturare și devalizare a statului a atins cote incompatibile cu noțiunea de stat, mi te stat de drept. Republica Moldova a ajuns o captură a unui clan mafiotic, condus de cel căruia opinia publică i-a dat supranumele ”El Coordonatore”. Mai mult decât atât, Plahotniuc a reușit să corupă, să cumpere pe față nu doar funcționari și deputați moldoveni, ci și o serie de oficiali români, europeni și americani, care i-au lustruit cu asiduitate imaginea de om politic. 

De exemplu, relația mai mult decât amicală a lui Plahotniuc cu fostul premier român Viorel Ponta, este binecunoscută. Probabil, istoria, în timp, va scoate la lumină multe aspecte obscure ale relațiilor ”coordonatorului” politicii moldovenești cu mediul politic și de afaceri român, publicând nume la care nici nu ne-am putut gândi. Ca să înțelegem cum funcționează metoda de corupere a lui Plahotniuc, e suficient să facem o comparație. Partidul Democrat, al cărui Președinte este, a obținut în cadrul ultimului scrutin 19 locuri în Parlament și a intrat la guvernare împreună cu alte două partide: PLDM, condus de Vlad Filat și PL, condus de Mihai Ghimpu. 

Astăzi, situația e total diferită. Fracțiunea PDM este cea mai numeroasă – 34 de deputați! La ea au aderat 14 deputați intrați în Parlament pe listele PCRM. De remarcat că traseismul politic a luat o amploare demnă doar de grotescul absurdului. PLDM a rămas doar cu 8 deputați, fiind distrus și eliminat de la guvernare după încarcerarea liderului său, Vlad Filat. PL a renunțat și el la guvernare, după ce CNA a făcut ravagii la primăria Chișinăului, însuși primarul liberal (nepotul lui Mihai Ghimpu) fiind reținut, ulterior plasat în arest la domiciliu. Acum PDM e singur la guvernare, controlează efectiv toate instituțiile statului și are o poziție dominantă în Parlament, dacă luăm în considerație că noul grup ”popular-european” condus de Valeriu Ghilețchi este totalmente obedient lui Plahotniuc (acest grup a fost creat prin corupere din doi membri ai partidului lui Iurie Leancă plus transfugi din PLDM), iar PSRM votează cum dictează Igor Dodon, actualul Președinte al Republicii Moldova, care are o misiune aparte în toată canavaua politică de la Chișinău (de sperietoare mătăhăloasă numită ”pericolul rusesc”, pe care Plahotniuc o fâlfâie în fața europenilor și americanilor ori de câte ori vrea niște finanțări din vest).

Decalajul dintre potenţialul financiar al lui Plahotniuc şi cel al actorilor politici și de afaceri reprezentativi din Republica Moldova, luați împreună, este imens. Unele surse estimează că Plahotniuc ar dispune de active în valoare de 2-2,5 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din PIB-ul ţării. El controlează, practic toate instituțiile și întreprinderile de stat, inclusiv cele din justiție și de combatere a corupției, forțele de ordine etc. Se spune, că în fața subalternilor, Plahotniuc nici nu încearcă să-și ascundă adevăratele intenții, el afirmă cu mândrie și satisfacție nedisimulată, că, da, a capturat țara, ssssuka!..

De fapt, am scris acestea pentru istorie, în caz că mafia va sugruma și ultimul exemplar de presă independentă sau toată opoziția va fi terminată cu presiuni și linșaje nu doar mediatice. Anul 2018, când ultimul cui va fi bătut în capacul mortuar al democrației din Republica Moldova, e aproape! Ei, și ce...







marți, 28 martie 2017

Filip îndeamnă străinii să ne facă presă veridică, căci noi nu avem bani pentru aşa ceva!

De curând premierul Pavel Filip a lansat un îndemn extrem de ciudat la adresa organizaţiilor mass-media internaţionale. Cică, să vină să investească în Republica Moldova "unde eşti binevenit şi poţi fi respectat". Investiţiile respective ar contribui la "dezvoltarea democraţiei" în statul nostru, căci, vezi Doamne, "avem resurse financiare limitate" şi speranţa e doar ca "mass-media occidentală să se implice mai mult". Nimic deosebit în toată această adresare ingenuă venită de la premierul uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa. Şi totuşi...

Pluralismul de opinii în mass-media noastră este bulversat nu din cauza unor presupuse penurii financiare. Să fim serioşi! Piaţa audiovizuală este destul de rodnică din perspectiva numărului de radiodifuzori. Altceva este că majoritatea lor sunt proprietatea unei singure persoane, iar ştirile şi subiectele sunt tirajate fără prea mari menajamente de la un canal la altul. Filip se întreabă ipocrit "ce poate fi făcut pentru ca presa să devină cu adevărat a patra putere în stat şi unul dintre pilonii de consolidare a democraţiei". Răspunsul e simplu: presa trebuie demonopolizată. 

Codul Audiovizual din Republica Moldova a fost amendat abuziv pentru a legifera monopolul pe piaţa audiovizuală. În loc de doi radiodifuzori prevăzuţi a fi proprietatea legitimă a unei singure persoane, cifra a fost modificată la tocmai... cinci! În Republica Moldova, ţară mică, să prevezi aşa ceva este inadmisibil, pur şi simplu! S-a ajuns la paradoxul prin care Plahotniuc deţine legal Prime, Canal 2, Canal 3, Publika, CTC şi posturi de radio, numărul cărora deja îmi scapă. Dacă mai punem la toate astea şi măsurătorul de audienţă, care tot la cheremul lui Plahotniuc este, despre ce fel de pluralism putem vorbi?!

Mă întreb în ce măsură, totuşi, ar fi binevenită investiţia pe care o solicită premierul şi cine s-ar încumeta la o asemenea aventură. Filip argumentează cererea prin "lipsa surselor de informare", care "îi împiedică pe jurnalişti "să spună adevărul". Deci, străinii ar trebui să investească în surse de informare veridice, căci noi nu suntem capabili să informăm obiectiv pentru că nu avem presă. Oare cei din străinătate pot fi minţiţi cu atâta neruşinare? Avem presă şi avem şi bani pentru ea. doar că, repet, ea este monopolizată împreună cu piaţa de publicitate. Şi nimeni nu le poate garanta străinilor că aşa cum a făcut cu ceilalţi radiodifuzori, de i-au încăput lejer pe mânecă, Plahotniuc nu va face acelaşi lucru şi cu investiţiile străine. Căci mintea lui le încape pe toate. spre deosebire de mintea lui Filip, care probabil, chiar crede în ceea ce spune.

joi, 23 martie 2017

Digitalizarea şi monopolizarea nu au nimic în comun? Ba au!

Aseară la Clubul de Presă s-a discutat problema digitalizării audiovizualului autohton. Au venit reprezentanţi ai Ministerului de resort, ai CCA-ului etc. etc. Ei ne-au vorbit despre pregătirea infailibilă a trecerii la digitalizare, despre multiplexurile dornice de a fi "populate" de radiodifuzori, despre convenţii europene, parte a cărora suntem etc. Aparent, totul este gata pentru ca la 31decembrie 2017 să fim în rând cu lumea, să avem un consumator de programe fericit, care recepţionează un semnal super-performant, tocmai HD! În aceeaşi zi vom cânta un recviem televiziunii analoge, care va fi volens-nolens bruiată de semnalul digital şi va dispărea în neantul trecutului patriarhal. Civilizaţia va triumfa prin progesul tehnologic iminent!

Până aici toate bune, dar dincolo de pregătirea inginerească, tehnică a digitalizării, pentru care instituţiile de resort merită toată gratitudinea, există o problemă. Maaare. Pentru cine se face reforma - aceasta e întrebarea. Ea decurge din faptul că nu există nicio strategie a serviciilor de programe, care merită să fie incluse în procesul de digitalizare, pregătit cu mare pompă. Costurile contractuale de includere în primul multiplex sunt exorbitante pentru orice radiodifuzor autohton. Fiecare pretendent trebuie să se angajeze să plătească lunar circa 5600 euro, plus alte cheltuieli adiacente. Cine îşi poate permite asemenea lux?! Corect, cei care au monopolizat piaţa publicitară din Republica Moldova!

Şi cine sunt aceştia?! Corect: Prime, Canal 2, Canal 3, Publika... şi televiziunea lui Dodon. Nimeni altcineva! Comentariile sunt de prisos, cred. Dincolo de discursurile glorioase despre implementarea digitalizării, care, în mod normal, ar presupune un progres extraordinar în ceea ce priveşte recepţionarea deverselor posturi de televiziune la scară naţională, se ascund interesele private ale celor care dispun de suficiente mijloace financiare pentru a acapara definitiv spaţiul informaţional al Republicii Moldova.

Se presupune a se desfăşura o amplă campanie de informare a populaţiei despre importanţa trecerii la digitalizare şi necesitatea procurării convertoarelor pentru recepţionarea semnalului digital. Gratuit vor fi acordate convertoare celor 72.000 de familii social-vulnerabile. Doar că în această campanie nimeni nu va spune că de semnal digital vor dispune doar canalele lui Plahotniuc şi Dodon, celelalte fiind private din start de acest beneficiu, căci nu au cum să concureze echitabil cu cei care au monopolizat într-un mod ipocrit piaţa publicitară şi dispun de măsurătorile de audienţă după bunul lor plac. Cum ar putea concura cu ele posturile locale, regionale de televiziune, care nu au bugete mari? Dacă nici chiar radiodifuzorii din capitală. cu excepţia celor menţionaţi, nu au cum să onoreze taxele contractuale de digitalizare!

Strategia trecerii la semnalul digital trebuie regândită urgent, altfel, de la 31 decembrie, 2017, nu va exista nici diversitate, nici pluralism şi nici concurenţă în domeniul audiovizual al Republicii Moldova, iar creierii populaţiei "digitalizate" vor fi spălaţi irecuperabil.

vineri, 3 februarie 2017

La Chişinău se desfăşoară Afacerea Est!

Aseară am vizionat în premieră la Chişinău filmul lui Igor Cobâleanschi "Afacerea Est". Mă bucur enorm pentru înaintarea (anevoiasă, e adevărat) a cinematografiei autohtone, care, iată obţine şi premii internaţionale. După "La limita de jos a cerului" Regizorul şi scenaristul Igor Cobâleanschi face un salt semnificativ în naraţiune şi ritm de desfăşurare a acesteia (la fel de negrabnic, ca să utilizez un arhaism, dar mult mai disciplinat, mai focusat). Un fel de film gen Kin-dza-dza, realizat în anul 1986 de marele Danelia ca şi cardiografie în amalgam cu absurdul caraghios şi realist al filmelor lui Kusturica. Dar dincolo de aceste aproximaţii, încercări de a aplica grade de comparaţie, filmul e cu certitudine marca Igor Cobâleanschi, mai ales dacă stăm să ne amintim şi scurtmetrajele timpurii ale regizorulu, care au stârnit mare vâlvă cel puţin pe internet, serialul "Umbre", documentarele sale etc.

O comedie care nu stârneşte mâncărimi hohotite, dar adesea râsul izbucneşte chiar acolo unde nu te aştepţi şi acţiunea lentă se sparge prin reacţia simultană a sălii - da, e bună asta! Eroii interpretaţi spumos de Ticu Puşcaşu (un intelectual prins în capcana iluziilor) şi Ion Sapdaru (un şmecher prin care curg idei de abureală în loc de sânge) sunt, de fapt eroii zilelor noastre, deşi, se pare, Cobâlenaschi a scris scenariul acum ani buni. Visul profesorului de muzică este să facă nişte bani cu o afacere cu... potcoave. El trebuie să le cumpere de la nişte georogieni (50. 000 de bucăţi!) să le transporte cu trenul de la Leova la Bălţi şi să le vândă acolo unui alt afacerist, care va face din ele... lame. Petro (Ion Sapdaru) pică în proces exact când totul părea pus pe roate şi schimbă odată şi pentru totdeauna soarta afacerii, dar şi a profesorului.

După ce încearcă tot felul de stratageme dincolo de orice imaginaţie (de ex. storpitul contra bani a găinilor cu apă chioară, cică, împotriva gripei aviare sau impunerea profesorului să cânte la chiatară, erijându-l în apropiat al lui Iurii Gagarin, astfel cerşind bani de la trecători) eroul lui Sapdaru iese uscat din toate situaţiile, însuşindu-şi fără scrupule banii profesorului, iar acesta din urmă ajunge în penitenciar, unde este impus să cânte de nişte deţinuţi feroce. Nu intenţionez să povestesc subiectul filmului - acesta va rula de astăzi în cinematografele republicii. Vreau doar să atenţionez asupra unui eveniment fericit care s-a produs nu doar în cinematografia moldovenească, ci şi în cultura noastră în general.

În situaţia când RM este văduvită de cele mai active conştiinţe (din cauza politicului aberant), acestea fiind nevoite să migreze pentru a-şi asigura un mod decent de viaţă, un asemenea eveniment este nu doar binevenit, ci chiar de domeniul fantasticului (pe lângă fenomenul teatral, care mai produce încă opere de artă). Politicul despre care pomeneam, este nelipsit în "Afacerea Est" şi, dacă veţi merge la film, veţi vedea cât de simplu un pişicher gen Pedro, poate să se infiltreze în domeniu şi chiar să aibă şanse să ajungă ales al poporului buimăcit de-a binelea cu o sticlă de votcă.

P.S. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai ambasadelor, dar şi actuala ministră a culturii Monica Babuc, care a anunţat că a reuşit să obţină pentru prima dată în istoria RM opt milioane de lei pentru dezvoltarea cinematografiei moldoveneşti. Vreau să cred că aceşti bani nu vor fi canalizaţi spre "prieteni", ci vor fi investiţi în proiecte merituoase, oricine ar fi autorul. Faptul că i-am zărit la premieră pe cunoscuţii regizori la scară naţională şi dincolo de ea Valeriu Jereghi şi Sergiu Prodan m-a bucurat şi sper ca informaţia adusă public de doamna ministră le-a trezit inspiraţia. Dar sper că şi Anatol Durbală, care nu a fost la premieră, (dar a meritat toată consideraţia din partea diriguitorilor dătători de premii măcar şi pentru lungmetrajul "Ce viaţă minunată!", consacrat evenimentelor din 7 aprilie 2009) va beneficia în condiţii echitabile de alocaţiile amintite. Un talent artistic nu se măsoară după prieteşugul cu guvernarea ci, dimpotrivă, după capacitatea de a-i menţine boala stelară (căreia îi este extrem de susceptibilă) "la limita de jos a cerului".

joi, 26 ianuarie 2017

Nu cedăm! Republica Moldova e a noastră, nu e a lor!

În ce se transfrormă Republica Moldova? Mai întâi i s-a furat bunăstarea, penuria materială afectând grav majoritatea populaţiei. Flămândul e mai uşor de manipulat de către cei sătuli, ghiftuiţi, bolnavi de înavuţire. După asta cei mai activi au fost alungaţi din ţară. Da, e adevărat, nu cu mătura sau prin decrete oficiale. Cu impunerea unor condiţii inumane de trai. Apoi populaţiei i s-a interzis dreptul de a alege. Celor alungaţi în primul rând. Frauda a fost atât de evidentă, încât doar maidanezii nu au putut-o vedea. 

Între timp populaţia a fost lipsită de accesul la informaţie veridică. Au fost construite sau cumpărate pentru redirecţionare fabrici de macaroane, care produc tone de paste. Atât cât să ajungă nu doar pentru a acoperi urechile populaţiei, ci şi gura. Astfel, oamenii au rămas muţi şi surzi, clămpănind doar din ochii speriaţi, repetând în spume albe ceea ce le dictează lucrătorii de la fabricile respective. Cei care nu s-au aruncat asupra macaroanelor, au avut voce şi asta a deranjat, aşa că pentru ei au fost deschise temniţe. Şi nişte cyborgi au început să-i arunce acolo. Ah, da, pe lângă aceşti cyborgi şi lucrători anonimi de la fabricile de paste au fost create şi armate de mercenari. Aceştia laudă, justifică ceea ce fac primii, denigrează sarcastic ceea ce fac ceilalţi, mint cu o neruşinare perversă, denaturând cras adevărul şi iau pentru asta bani buni. 

Totuşi, au rămas prea mulţi din cei care au rezistat tenataţiilor şi s-a recurs la o altă stratagemă - ei sunt ameninţaţi ca să tacă. Să tacă cu orice preţ. Şi, mai ales, să nu îndrăznească să facă investigaţii, să nu afle mai multe despre cei care recurg la acţiunile de desfiinţare a statului RM, descrise mai sus. A început o adevărată "vânătoarea de vrăjitoare", "vrăjitoarele" fiind jurnaliştii şi activiştii civici, care nu s-au vândut, care îşi fac cu demnitate meseria, cărora nu le curg balele după cei treizeci de arginţi oferiţi cu generozitate de Plahotniuc şi acoliţii săi. 

Oricum, oricât de abominabilă ar fi situaţia din Republica Moldova, societatea mai are o şansă. Faptul că ea, atâta cât a mai rămas în stare de veghe, s-a solidarizat cu jurnaliştii şi activiştii persecutaţi, a şubrezit sistemul. Acesta a făsut un pas înapoi - se vede că nu orice îi este permis, căci mai există factori de influenţă  (s-ar putea ca aceştia să vină dinafară). 

Iată că a fost semnată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a jurnalistei Mariana Raţă, care este vizată într-un proces iniţiat în urma sesizării depuse de Vladimir Botnari, ex-comisar al Chişinăului. Vezi, Doamne, acesta s-a plâns că în cadrul investigaţiei efectuate de jurnalistă, i-au fost accesate ilegal datele personale. Prinţesa Botnari, de fapt, este unul din criminalii judecaţi penal pentru neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, fapt care nu i-a împedicat pe mai marii zilei să-l numească mare şef de securitate la Moldtelecom, instituţie controlată de Plahotniuc, se pare.

Tentacolele sinistre ale guvernării se întind pe zi ce trece, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Tentative de a urmări penal oamenii cu verticalitate sunt şi vor mai fi (e în plină desfăşurare urmărirea penală a magistratei Domnica Manole, activistul civic Andrei Donică riscă cinci ani de puşcărie, postul de televiziune Jurnal TV a fost, practic, desfiinţat în situaţia în care Plahotniuc deţine mai toată piaţa publicitară audiovizuală din RM, etc.) Vom avea nevoie de multă putere de solidarizare. E unica noastră şansă.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Şcoala mea de televiziune şi Şcoala de creaţie DaVinci vă oferă un curs inedit - "Descoperă vedeta din tine!"

Timpul trece, iar ideile şi dorinţele nevalorificate transformă cărările noastre în poteci înguste acoperite de frunze uscate, care trosnesc şi oftează odată cu fiecare pas leneş pe care-l facem, plictisiţi de viaţă. Gata cu asta, basta! Vă oferim oportunitatea de a ieşi din spaţiul confortabil care vă turmenteză, vă îngraşă, vă taie elanul, vă îndepărtează de viaţa plină de culoare şi plăcere a creaţiei şi a făuririi propriei personalităţi. E vorba de un proiect inedit iniţiat de Şcoala de televiziune a Angelei Aramă şi Şcoala de creaţie DaVinci, condusă de Valentina Zeleniuc. De această dată ne-am unit eforturile, înfiinţând Şcoala de televiziune şi dezvoltare personală, pentru a oferi beneficiarilor un curs exhaustiv în vederea reorientării spre o viaţă de calitate chiar şi în condiţiile precare din Republica Moldova. Pe scurt, după acest curs veţi fi un alt om, un om care îşi cunoaşte potenţialul şi ştie să se bucure de el, un om care poate face televiziune, dacă acesta îi este visul.

Obiectivele cele mai importante ale cursului "Descoperă vedeta din tine!", oferit de Şcoala de televiziune şi dezvoltare personală:

 Cunoaşterea diverselor domenii de televiziune (prezentator, reporter, regizor, realizator, producător etc.), care ar permite participanţilor la training să-şi expună ideile în vocabular tv şi să creeze produse audiovizuale, perfecţionarea şi corectarea dicţiei, asumarea unui comportament adecvat în faţa camerei de filmat sau a unui auditoriu, aprecierea obiectivă a concurenţei.

Depășirea complexelor și blocajelor personale prin intermediul tehnicilor aplicate, a fricii de a se expune în public. Descoperirea talentelor de comunicare ascunse, dezinhibarea personalităţii. Crearea abilităţilor de munca într-o echipă profesionistă, de depăşire a situaţiilor de conflict şi valorificarea calităţilor personale de socializare, comunicare.


Descoperirea talentelor de comunicare ascunse, dezinhibarea personalităţii, perfecţionarea şi corectarea dicţiei, asumarea unui comportament adecvat în faţa camerei de filmat sau a unui auditoriu, aprecierea obiectivă a concurenţei, dar şi cultivarea respectului faţă de sine şi de ceilalţi.


Depășirea prin intermediul tehnicilor aplicate a complexelor și blocajelor personale, a fricii de a vorbi în public. Descoperirea talentelor de comunicare ascunse, dezinhibarea personalităţii. Crearea abilităţilor de munca într-o echipă profesionistă, de depăşire a situaţiilor de conflict şi valorificarea calităţilor personale de socializare.

Posibilitatea de a practica un discurs autonom din punct de vedere al gândirii în fața camerei de luat vederi, (implicit, în faţa unui auditoriu) - exercitiu indispensabil unui businessman de succes, care dorește să producă o impresie publică favorabilă și să-și promoveze personalitatea și afacerea în mass media, .

Descoperirea şi dezvoltarea potenţialului fiecărui participant la training, deschizând calea spre o viaţă de calitate, adaptată şi deschisă faţă de schimbare.


METODE DE PREDARE:
- cursuri teoretice interactive;
- laboratoare practice de creaţie;
- vizite de cunoaştere la studiouri tv din RM;
- întâlniri periodice cu specialişti şi vedete tv pentru schimb de experienţă.

Cursul "Descoperă vedeta din tine!" se ţine 2 ore cumulative de două ori pe săptămână într-un anturaj cald, comod, confortabil, adaptat, în centrul oraşului Chişinău.

Vârsta de la care se poate beneficia de curs e 14 ani, unlimited.



Începem la 1 februarie, 2017, ora 17.00

După 4 luni de studii diploma e garantată!
Taxa de studiu - 145 euro per lună.
Grupele sunt formate din nu mai mult de 10 persoane.
Doritorii de a participa la curs se pot înscrie simplu:
La nr de tel. 069163422; 069846840
Pe FB prin mesaj pentru Angela Aramă, Valentina Zeleniuc
sau pe pagina   https://www.facebook.com/scoalatv/
Aici, pe blog, prin comentariu.
Lăsaţi următoarea informaţie: numele, vârsta, nr de tel.