Pentru că pe FB postarea despre dragoste a stârnit interes, e firesc să continui. Cu ce? Cu ceea ce mi-a sugerat unul dintre comentatori – sacrificiul în dragoste. Da, da, ştiu că aşa se cuvine, aşa ne învaţă religia noastră, aşa ne educă moralitatea: sacrificiul în dragoste este iminent! Este absolut firesc şi necesar. Este indiscutabil! Well, domnilor, eu aş îndrăzni...să discut.
Evident, există loc pentru sacrificiu în dragoste, mai bine zis unele sacrificii pot fi făcute doar din dragoste. Exemplul lui Isus este unul de referinţă. Dar, pornind de la interpretarea eronată a înseşi noţiunii de iubire, îndrăznesc să afirm că această teză a sacrificiului este luată drept acoperire de oamenii care nu prea îşi asumă responsabilitatea pentru viaţa proprie, ci mai degrabă trec drept jertfe ale acesteea. Exemplul cel mai la îndemână este cel al femeilor „părăsite” de bărbat: eu am făcut atâtea sacrificii pentru el, eu mi-am jertfit tinereţea pentru el...Acelaşi lucru în raportul părinţi-copii. De câte ori am auzit: eu te-am crescut, n-am dormit nopţile, dar tu...Aici urmează deobicei o tiradă de reproşuri care culminează cu isteriacale şi crize de nervi...Avem de a face aici cu nobleţea sacrificiului, egoismul proprietarului sau frica de abandon? Eu zic că ultimele două sunt mai plauzibile...
Deci, ce e sacrificiul în dragoste, dincolo de situaţiile biblice sau extreme, cand mama e pusă în faţa dilemei de a oferi sau nu un rinichi pentru copilul său bolnav?..Sacrificiul cotidian, nu cel eroic?.. Altfel spus, vorbim cu adevărat despre sacrificiu atunci când pronunţăm cu mare patos şi încredere: Aş face ORICE pentru tine? Şi mai presus de toate: are nevoie obiectul dragostei noastre de această jertfă?
Am trecut prin situaţia când mi se reproşau până şi cratiţele Zepter, ridicate pe postamentul sacrificiului material în numele familiei...Am trecut şi prin situaţii când eu, la rându-mi îi reproşam cuiva trădarea, tânguindu-mi sacrificiul personal de excepţie făcut în numele iubirii totale... Dar...dacă sacrificiul voluntar cere la un moment dat răsplata „binemeritată”, e acesta un sacrificiu veritabil sau manifestarea aceluiaşi egoism trivial omenesc?
Hm, e greu să recunoşti că ceea ce numeşti tu personal sacrificiu nu este altceva decât dorinţa de a te simţi util, dorinţa de a nu fi rămas singur pe lume, de a fi apreciat, iubit, nevoia de a te simţi indispensabil cuiva... Frica subconştientă de singurătate – oare nu acesta este mobilul predispoziţiei noastre de a face tot posibilul ca să „legăm” de noi persoanele apropiate? Şi atunci despre ce fel de sacrificiu e vorba?
E de gândit aici... Închei cu o întrebare la care nu e foarte simplu să dai un răspuns tranşant (mă refer inclusiv şi la mine): în ce măsură eşti dispus să-i oferi libertate deplină celui pentru care crezi că te-ai sacrificat? Să-i oferi libertate şi să fii fericit pentru el, acel ce se bucură de ea fără tine?..
Biblia: 1 Ioan 4. 1-21.
RăspundețiȘtergereoho, asa de multe intrebari :) la care toti cauta vreun raspuns :) insa intrebarea de final e tare tare tare buna - preamo v tociku! adica v tociku pentru ca e o intrebare la care nu vrem sa ne gandim cu siguranta, o evitam, e mai comod asa :) Cum n-am invarti, cum n-am drege, totusi omul nu poate fi scutit de fricile umane interioare cat de curajos si puternic nu ar fi, aceasta este o specifitate dureroasa a omenirii...
RăspundețiȘtergereAdevarat...oricat de puternici am fi in toate celelalte aspecte ale vietii, dragostea ne face nu doar fericiti, ci si vulnerabili...Curios e faptul ca dupa experienta unei dureri dramatice in drgagoste femeile si barbatii se comporta diferit. Femeile, deobicei devin si mai dependente de relatie, barbatii se ascund intr-o cochilie protectoare si abia daca mai ies de acolo, protejandu-se...
RăspundețiȘtergeredragostea de copii, de frate, de parinti, poate presupune sacrificii fara a afecta relatia pe viitor
RăspundețiȘtergeredragostea fata de iubita/iubit... e putin altceva
asa dragoste e egoista prin definitie
iubesti si vrei sa fii iubit, pretuiesti si vrei sa fii pretuit
in ce priveste sacrificiul in asemenea dragoste...
eram o persoana care era gata sa faca orice sacrificiu
am ajuns sa ma conving ca o dragoste poate dura mult si o relatie poate fi fericita si de durata..
doar daca ambele persoane se accepta asa cum sunt fara a depune efort şi impreuna se simt in largul lor fără a face sacrificii
am întîlnit aşa o persoană, am fost împreună pentru două zile, am fost sacrificat pentru a i se da o ultimă şansă prietenului la care incă ţinea
acum o văd tristă
dragostea trece.. urma sacrificiului rămîne
sacrificiile in dragoste, dacă-s de moment, sunt ca şi ruleta:
abia pe urma vezi dacă ai pariat pe culoarea corectă
dacă îs sacrificii făcute zi cu zi.. dupa o perioada nu vrei sa le mai faci
Dragostea nu este un sacrificiu pentru cineva. Dragostea este voluntara si este deruita cu toata inima inspirand fericire. Nu se pune problema de sacrificiu. Cea ce faci din dragoste pentru aproapele ar trebuii sa fie cu bucurie si nu un sacrificiu, de altfel cum se mai numeste dragoste. Uitand de tine si avand partasie cu cel de langa tine este o bucurie nu un sacrificiu. Dradostea este o daruire cu bucurie din inima, un devotament si o forma sau stil de viata, niciodata nu poate fi vorba de sacrificiu. Un sacrificiu pe care ai impresia ca comiti nu este dragoste si este egoism. Ori egoism nu e dragoste. Isus nu s-a sacrificat. El din iubire s-a dat pe sine jerfa ca prin acest lucru sa avem parte cu el in imparatie Lui. Insusi Dummezeu a creat omul ca si obiect al dragostei Lui. A sacrificat el pe Isus pentru noi? Nu... Si din dragoatea Lui nemarginita l-a trimis.
RăspundețiȘtergereDragostea nu este sacrificiu. Sacrificiu nu inseamna dragoate. Dragostea se ofera simplu si neconditionat.