sâmbătă, 15 februarie 2020

Câinii străzilor - ce facem cu ei?

Revin la problema maidanezilor, despre care scriu în ultimul timp pe FB. 
Soluţionarea ei depinde foarte mult de disponibilitatea autorităţilor de a nu mai sabota Regulamentul adoptat de municipalitate care revede un mecanism foarte bun de reglementare spre a elibera spaţiile urbane de haitele de câini: Capturare prin mijloace condescendente – Vaccinare – Sterilizare – Repunerea în mediul cu care s-au obişnuit a câinilor sănătoşi, deja incapabili să se reproducă. Aceste acţiuni conectate la politici legislative dure îndreptate spre protecţiea animalelor, luarea la evidenţă prin mecanisme bine puse la punct a tuturor patrupezilor, plus campanii naţionale emergente de stimulare a adopţiei, desigur, ar da un rezultat palpabil în timp. Metode civilizate, mature, empatice. 

Dar chiar dacă, printr-o minune, toate acestea s-ar întâmpla printr-o trezire bruscă şi fericită a factorilor de decizie, mă îndoiesc că problema ar dispare. De ce? Vă dau trei argumente.

     Pentru că la noi încă persistă mentalitatea defensivă, sloganul conştiinţei colective fiind "las-că!": vreau să fie soluţionată problema, scriu despre asta pe FB, merg chiar la un protest, două, dar... ar fi bine s-o soluţioneze realmente altcineva: eu nu am timp, sunt obosit după serviciu, am problemele mele, las-că mâine, mi-e jenă să-l dau pe mâna poliţiei pe vecinul care-şi maltratează câinele (totuşi mai beau un pahar de vin cu el), tac când altul îşi aruncă câinele în stradă (că-i bătrân şi nu mai latră ca lumea, că s-a săturat pur şi simplu de el, că e căţea pe cale de a făta, nefiind sterilizată la timp sau, şi mai grav, cu tot cu pui, după ce i-a adus pe lume) etc. Una dintre justificările curente: Ei, da ce să-i fac, că doar n-oi lua toţi câinii abandonaţi la mine acasă!

     Nu există educaţia timpurie a atitudinii corecte faţă de animalele domestice de companie, care trebuie să fie o atitudine extrem de responsabilă, onestă, tolerantă. Trăim într-o societate patriarhală, înapoiată în acest sens. Această educaţie ar trebui să fie făcută şi în cadrul şcolii, dar şi în familie. Manifestul sadic, abandonul şi torturarea animalului prin lipsirea lui de necesităţi elementare (hrană, apă, protecţie de vreme rea) trebuie să devină motiv de reacţie promptă, intolerantă, a oricăui cetăţean şi aceast lucru se obţine prin educaţie corectă, de mic copil.

     Snobismul. Dau mii de lei pe un câine de rasă, dar detest maidanezul, care e semn de sărăcie. Or, fiecare maidanez, spre deosebire de câinii de rasă (pe care îi înmulţim cu dăruire şi inconştienţă socială) este unic în felul său, irepetabil în frumuseţea sa şi este mult mai imun la boli, la infecţii. Şi, da, este mult mai recunoscător pentru dragostea pe care i-o oferim. Într-o societate civilizată adopţia unui câine al străzii trebuie să fie tratată ca un act de caritate şi responsabilitate socială pozitiv, firesc, normal. Şi, da, acesta trebuie făcut doar dacă eşti sigur că te descurci, că-l vei vaccina la timp, îl vei steriliza şi-i vei oferi măcar minimul necesar. Un patruped nu este o jucărie pe care o cumperi pentru distracţie sie sau copilului, el este un membru al familiei care are nevoie de grijă şi tratament responsabil. 

     Câinii străzilor nu poartă nicio vină pentru că există. Absolut toată responsabilitatea cade pe umerii noştri, ai oamenilor. E timpul să ne-o asumăm şi să reacţionăm conform dimensiunii noastre umane.