Tragedia din
clubul Colectiv ne-a marcat pe toți. Astăzi iarăși am plâns... Știu că după
câteva zile de șoc și agitație pentru
pregătirea înmormântărilor, părinții, soțiile, soții, apropiații celor decedați
vor trebui să înfrunte ceva și mai grav – durerea, care va crește pe măsură ce
vor conștientiza că pierderea este irecuperabilă și viața lor de aici încolo nu
va mai fi deloc la fel, dorul cumplit le va arde inimile și nopțile vor fi tot
mai groaznice... Va fi nevoie de timp pentru ca rănile să se prindă, căci nu
știu dacă se vor cicatriza vreodată... Și
la propriu și la figurat... Cu cât mai clar realizez aceste lucruri, cu atât
mai perfidă mi se pare reacția celor care au calificat tragedia drept un act
punitiv al lui Dumnezeu. Cel mai grav este faptul că printre acești primitivi se
află și mai mulți preoți. Ei ne spun că bostanii sculptați sunt apanajul
diavolului, iar rockul este satanic (toate de-a valma, chiar dacă trupa Goodbye
to Gravity și-a lansat albumul, nu a sărbătorit Halloween-ul). Și își freacă
mâinile a mulțumire pe sub sutane, căci se consideră complicii lui Dumnezeu în
”dreptatea” lor infailibilă, făcându-i cu ochiul. Se pare că avem Dumnezei
diferiți... Al meu nu-i pedepsește pe mascații care merg de secole la colindat
cu tradiționala ”capră” și nici pe copiii care ascultă cu ochii holbați de
fascinație și spaimă, povești cu baba Hârca, Statu-palmă-barbă-cot, zmeul cel
cu șapte capete și Muma Pădurii. De când tradițiile populare, poveștile cu personajele lor malefice cu tot sunt
considerate blasfemice?! Mă rog, tipologiile basmului popular românesc și
originea celtică a sărbătorii Halloween-ului (care nu are nimic în comun cu
invocarea diabolică a spiritelor rele), precum și originea adevărată și
semnificațiile semnului rock, sunt subiecte care pot fi studiate chiar cu un
simplu efort de a da căutare pe Google. Este, cel puțin, ignorant să afirmi că
muzica rock e satanică, chiar dacă există și trupe care promovează ocultul. E
ca și cum, dacă un preot, doi, păcătuiesc frecvent cu preacurvia, să afirmi că
a fi preot înseamnă să fii ușier la bordel. Tocmai pentru că rockul este cel
mai complex gen de muzică, accesând adesea polifonia simfonică, acesta este, în
mare parte, ascultat de lume inteligentă, diversă prin componenta intrinsecă a
gândirii, liberă în cuget și în forul interior, cu gusturi ceva mai elevate. Și
tocmai asemenea oameni au fost în seara fatidică la clubul Colectiv. De fapt,
am avut intenția sa scriu despre altceva, dar lucrurile de mai sus s-au
proclamat singure, căci mă dor. 
Dar cert e un lucru. După cum
spuneam, calitatea oamenilor care au pierit în focul mistuitor, precum și a
celor care au supraviețuit dezastrului, este incontestabilă Dincolo de
valoarea lor intelectuală, e de remarcat că mulți din cei aflați acolo s-au
comportat ca niște eroi. Ceea ce trebuie să facem, cei vii și nevătămați, este
să ne gândim cu atenție și reculegere la ceea ce au avut a ne spune cei care au
plecat în veșnicie. Adrian Rugină ne-a lăsat drept testament manifestul său
publicat pe FB la alegerile din 2014. Acest manifest nu trebuie să piară în
istorie, ci sa fie memorat, pentru a educa generațiile noi. Trupa Goodbye to
Gravity ne-a spus multe prin textele excelente ale pieselor. Fiecare din cei
doi chitariști mistuiți de flăcări, au avut, astfel mesaje clare pentru noi și
cei care vin după noi. Fiecare din cei plecați, cu siguranță a spus sau a scris
vreodată ceva, ce, prin efortul unei plimbări prin amintiri, ar putea fi extrem
de elocvent pentru a le defini trecerea prin această viață odată cu mesajele pe
care nu l-au lăsat.
Astăzi în parcul Cișmigiu a apărut un mic altar. Mimi
Voicu avea acolo o bancă preferată, pe care a pictat-o în cadrul campaniei
”Mândru de România”. Împreună cu mai mulți colegi ea a scris și pe alte bănci:
”călătorește”, ”vizitează”, ”fotografiază”... Pe scurt, ne-a îndemnat să fim
mândri pentru că suntem români. Nu voi uita mesajul ei niciodată. Da, Mimi,
sunt mândră că sunt româncă, nu te voi dezamăgi... Pace sufletului tău... Amin.
