Există, totuşi, dincolo de logica şi raţiunea omenească, lucruri pe care nu le putem controla, nu le putem stăpâni. In pofida sistemelor şi construcţiilor masive de înţelepciune cu care ne baricadăm, crezând că iată, am descoperit formula non-suferinţei. E destul să se întâmple o boare de vânt cu o amintire vagă şi gata, buf! - toate scuturile se prăbuşesc, chiar dacă au fost ridicate cu multă motivaţie. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, să înţelegem ce vrem de fapt...Hm, și iarăşi formulăm greşit - să înţelegem?! Mintea nu e în stare să cuprindă tot universul subconstientului nostru.
Viața noastră e o pistă cu obstacole. După fiecare victorie petrecem ceva timp într-un salon SPA și pornim din nou la drum.
Sau...viața noastră este un coridor luuuung, cu multe uși. Uneori se întâmplă să zăbovim ani și ani într-un modul al coridorului, lărgindu-l, construind castele. Uneori rămânem acolo până la moarte, alteori hotărâm să plecăm mai departe, să explorăm...
Succesul depinde în mare măsură de modul în care închidem ușa modulului după ce am plecat. Dacă o lăsăm întredeschisă, nu reușim să ne desprindem de trecut. Facem un pas înainte și ne oprim sau ne întoarcem și apucăm de clanță. Frica, obișnuința și confortul care l-am avut ne împiedică să fim temerari până la capăt.
Uneori nu avem puteri să închidem ușa etanș. Lumina amăgitoare care răzbate în urma noastră, ne amestecă gândurile și pașii. Mergem ca niște rătăciți în pădure. În momentul când ni se pare că am zărit luminișul, ne dăm seama că am mers în cerc...
Filosofic, dar dureros de adevarat. Și totuși, orbecăirea interminentă a unora dntre noi se datorează nu atît luminii din urma noastra, cit, mai mult, lipsei celei din fața noastră...Or, mulți suntem cei care vrem s-o rupem cu fostele module, să îmbrăcăm mănuși de catifea și să apucăm a deschide alte uși, numai că...lumina călăuzitoare, cea din față...lipsește...și atunci orbecăirea prin beznă este tot de ce suntem în stare.
RăspundețiȘtergereSi asta e adevarat...Dar daca intentia de a trai cu adevarat pana la moartea fizica este serioasa, insistenta, vie, atunci perioada de timp in care ne simtim asa cum ai descris este doar o perioada de amortizare, de asteptare. Rabdarea este foarte importanta aici. Si Universul are nevoie de timp pentru a ne ajuta sa rescriem itinerarul...Uneori perioadele de "acalmie" dureaza ani de zile! Dar rezultatul vine oricum. Neaparat!
RăspundețiȘtergere