Șase posturi TV din Republica Moldova au rămas fără licență. E de bine, e de rău?

Războiul din vecinătate nu este o joacă de copii și nu vizează exclusiv Ucraina. Acest război înghite nu doar femei, copii, bătrâni, bărbați în floarea vârstei, orașe și infrastructuri critice ucrainene. El spulberă stabilitatea, securitatea noastră, a tuturor. Acest război ne schimbă viața zilnic și este dus nu doar pe câmpul de luptă, ci și în fiecare casă dincolo de Ucraina. Pe roate este pusă nu doar cucerirea pământurilor, ci și a minților, a rațiunii umane. Și asta se face prin mijloace de propagandă accesibile pentru populație, precum sunt televiziunile rusești. 

Manipularea, crearea unei imagini distorsionate a realității, se face nu doar prin propagandă directă, nu doar prin fake-uri și minciuni crase. Nu este suficient să interzici știrile absurde și emisiunile „analitice” care distorsionează penibil fapte și continuă să glorifice invadatorii. Emisiunile de divertisment produse de ruși sunt la fel de toxice: ele propagă „artiști” putiniști, creând o toleranță enormă față de tot felul de bascovi, chircorovi, gazmanovi și alți purtători ai ideologiei șovine imperialiste induse de Moscova oficială. Filmele, serialele rusești, din nou, sunt purtătoare ale acestei ideologii, elogiind personaje care crează, fictiv, iluzia unor valori, de facto inexistente, într-o Rusie dărâmată de sărăcie lucie, alcoolism și mentalitate medievală. Nu mai zic de sumedenia de reclame care propagă beneficiile înrolării voluntare în armata rusească ocupantă etc.

Nu în zadar, din al nouălea pachet de sancțiuni UE face parte inițierea procedurii de suspendare a licențelor de difuzare în Europa a canalelor rusești de televiziune NTV, Mir, Russia-1, REN-TV și Pervîi Canal, care sunt afiliate Kremlinului. Capacitatea Rusiei de a-și continua agresiunea asupra Ucrainei  trebuie lovită nu doar prin sancțiuni economice, ci și prin sancțiuni drastice menite să slăbească acoperirea propagandistică a Kremlinului. Zombificarea oamenilor incapabili să-și creeze propria opinie asupra lucrurilor, informându-se exclusiv din surse rusești, trebuie stopată. Astfel, decizia CSE privind sistarea a șase posturi TV din Republica Moldova (TV6, Orhei TV, Primul în Moldova și Accent TV, NTV Moldova și RTR Moldova) care propagă forțe politice locale acolite regimului putinist, distorsionează realitatea în folosul acestor forțe, manipulează, inclusiv prin omitere, adevărul despre războiul din Ucraina, crează riscuri iminente pentru securitatea națională și au tangențe de proprietate cu persoane supuse sancțiunilor internaționale, este perfect legitimă. 

Eu chiar cred că sistarea licențelor oricăror posturi tv și radio care mai retransmit content rusesc sau proprietarii cărora pot fi calificați drept „prieteni” și agenți ai regimului putinist, trebuie să fie permanentă, nu doar pe perioada stării de urgență. Trebuie să scăpăm odată și odată din strânsoare acestui „dans” penibil cu Moscova care ne ține captivi de 30 de ani într-o zonă a insecurității în care suntem ostatici și nu stăpâni ai propriilor destine.

Îmi iubesc ȚARA și sunt împotriva majorării cotei conținutului audiovizual de limbă rusă în Republica Moldova. Aveți ceva cu asta?

Astăzi, 5 octombrie, IREX Moldova organizează o sesiune deschisă, care permite părților interesate de a prticipa la Fondul de dezvoltare a conținutului de divertisment în limba rusă (un proiect cu durata de 22 luni finanțat de Ambasada SUA în Republica Moldova și implementat de organizația IREX) să adreseze întrebări. Întrebarea mea este simplă: WTF?!

Poate îmi explică și mie cineva de ce și de când Republica Moldova are nevoie stringentă de content audiovizual în limba rusă, după ce ani de zile am luptat pentru a ridica din genunchi și a promova, așa cum i se cuvine de drept, limba română? Puțin content rusesc avem? Ne mai trebuie oleacă? 

Eu aș înțelege dacă acest Fond ar fi orientat spre contracararea propagandei rusești, spre informarea corectă, obiectivă, a reprezentanților etniei minoritare rusești, spre demolarea, demontarea, falsurilor concepute sistemic de regimul de la Moscova ce inundă spațiul nostru informațional. După modelul canalului FREEDOM din Ucraina. Dar văd cu stupoare că „scopul proiectului este diversificarea contentului televizat de divertisment în limba rusă în Moldova prin intermediul producerii conținutului original și licențierea programelor TV regionale”. Fără nicio altă explicație... În loc să investim în divertismentul de limbă română care să concureze cu cel moscovit... 

Poate că aș fi trecut cu vederea acest accident mediatic, dar aud tot mai des că unele cercuri ale puterii sunt tot mai preocupate de creșterea volumului de conținut audiovizual în limba rusă și mă întreb de ce oare. Mai ales că, conform legislației în vigoare, nu ai cum să încaleci cu impertinență cota de 80% de produs autohton de limbă română. 

Se prea poate să fie o preocipare strict electorală pe fondul scăderii ratingurilor partidului de la guvernare în bazinul alegătorilor de etnie rusă? Nu știu. Dar ceea ce știu cu siguranță este că o putere responsabilă își crește aserțiunea populară printr-o activitate cu adevărat eficientă, prin abilitatea de a o comunica fără ezitare și minciuni de adormit copiii cu cetățenii săi, prin transparență și deschidere, prin cooptarea întregii societăți la elaborarea politicilor de guvernare, prin curajul de a asuma decizii nepopulare și a le explica oamenilor cu toate argumentele acasă, prin profesionalism și sacrificiu etc. Nu prin investiții în veșnice campanii electorale, manipulare și divertisment! Aceste investiții „inteligente” nu vor desființa corturile instalate de penalii politici în fața parlamentului, nu-i vor descuraja pe aceștia să toarne zoi în capul guvernării actuale și nu vor stopa declinul încrederii în vectorul european al Republicii Moldova! 

Ceva timp în urmă am urmărit la postul ucrainean de limbă rusă FREEDOM (înființat deschis, argumentat și fără a umbla cu abureli, tocmai ca alternativă a propagandei regimului lui putin pentru vorbitorii de limbă rusă din întreaga lume) un interviu oferit de Marat Gheliman, organizatorul forumului culturii ruse în Europa „Slovo-novo”, care, fiind născut în orașul Tighina (Bender, zice el) a primit de curând, foarte repede, cetățenia RM. 

Dânsul a vorbit cu mare entuziasm despre invitația de a se întâlni cu președinta Republicii Moldova și despre propunerea doamnei Sandu de a participa în cadrul unui grup de lucru care se va ocupa de „modernizarea culturală” a Republicii Moldova. Gheliman a rămas extrem de încântat de această întâlnire și de președinta noastră, ceea ce e ok. 

Dar ceea ce nu e chiar ok este faptul că noi, cetățenii, habar nu avem de intenția guvernării de a ne moderniza cultural și de ceea ce presupune aceasta. Păcat, pentru că propunerea de a aduce în spațiul informațional al RM canalul tv DOJDI (lucru care atunci s-a auzit la fracțiunea PAS din parlament, a fost o discuție la care a participat Gheliman) ar fi fost primită bine de societate. Asta printre alte propuneri similare, gen, inocularea ideii că opoziția ideologico-politică nu ar trebui să fie Rusia versus Europa, ci Rusia lui putin versus Rusia europeană, emise, confrom lui Gheliman, de Maia Sandu. 

Idei bune pentru asumarea publică a cărora, însă, nu există curaj. E unul din handicapurile guvernării noastre și tocmai de aceea foarte puține sau niciuna nu sunt duse până la capăt. De frica de a nu supăra pe cineva, de frica de a nu ieși din tiparul prestabilit de finanțatorii electorali, de teama de a nu pica din balansuarul dintre est și vest se recurge la manipulare, jonglare, slalom timorat printre provocări, inclusiv cea de a-i obijdui cumva pe ruși, pe de o parte, și pe români pe de alta. Da, și, probabil, pe americani pe cea de-a treia. 

Gheliman aplaudă și aceste lucruri, de fapt, atunci când apreciază entuziast explicațiile „diplomatice” oferite în acest sens de oficialii noștri: faptul că rezoluția adoptată în urma ședinței comune a legislativelor României și Republicii Moldova nu prevede niciun fel de Unire, aplanând tensiunea cu care au așteptat-o, cică, rușii de la noi; faptul că guvernarea nu aplică „măsuri drastice” (dorind să păstreze „democrația” și „pacea” etnică) privind canalele rusești de televiziune – ei nu au interzis Pervâi canal, ci doar programele de știri ale acestuia etc. Eu îl înțeleg pe el, nu-i vorbă. Dar mă înțeleg și pe mine, cetățeanul care s-a săturat să fie tratat drept un idiot util.

Racordând spusele lui Gheliman despre ceea ce a înțeles dânsul din acele întâlniri  privind situația actuală din RM în concepția oficialilor de top la ceea ce a început „a foi” acum în context, se clarifică faptul că preocuparea pentru electoratul de etnie rusă nu este de azi sau de ieri și acest lucru nu este neapărat detestabil. Dar, repet, satisfacerea exclusivă și cumva pe sub masă a mofturilor sale șoviniste nu va conduce la deșteptarea acestuia. Și, odată cu apa, va fi aruncat din scăldătoare și copilul - electoratul pro-european de etnie românească. 

Da, îmi iubesc ȚARA și sunt împotriva majorării cotei conținutului audiovizual de limbă rusă în Republica Moldova. Aveți ceva cu asta? Da? Atunci, ieșiți, bl**, și argumentați!

Filip îndeamnă străinii să ne facă presă veridică, căci noi nu avem bani pentru aşa ceva!

De curând premierul Pavel Filip a lansat un îndemn extrem de ciudat la adresa organizaţiilor mass-media internaţionale. Cică, să vină să investească în Republica Moldova "unde eşti binevenit şi poţi fi respectat". Investiţiile respective ar contribui la "dezvoltarea democraţiei" în statul nostru, căci, vezi Doamne, "avem resurse financiare limitate" şi speranţa e doar ca "mass-media occidentală să se implice mai mult". Nimic deosebit în toată această adresare ingenuă venită de la premierul uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa. Şi totuşi...

Pluralismul de opinii în mass-media noastră este bulversat nu din cauza unor presupuse penurii financiare. Să fim serioşi! Piaţa audiovizuală este destul de rodnică din perspectiva numărului de radiodifuzori. Altceva este că majoritatea lor sunt proprietatea unei singure persoane, iar ştirile şi subiectele sunt tirajate fără prea mari menajamente de la un canal la altul. Filip se întreabă ipocrit "ce poate fi făcut pentru ca presa să devină cu adevărat a patra putere în stat şi unul dintre pilonii de consolidare a democraţiei". Răspunsul e simplu: presa trebuie demonopolizată. 

Codul Audiovizual din Republica Moldova a fost amendat abuziv pentru a legifera monopolul pe piaţa audiovizuală. În loc de doi radiodifuzori prevăzuţi a fi proprietatea legitimă a unei singure persoane, cifra a fost modificată la tocmai... cinci! În Republica Moldova, ţară mică, să prevezi aşa ceva este inadmisibil, pur şi simplu! S-a ajuns la paradoxul prin care Plahotniuc deţine legal Prime, Canal 2, Canal 3, Publika, CTC şi posturi de radio, numărul cărora deja îmi scapă. Dacă mai punem la toate astea şi măsurătorul de audienţă, care tot la cheremul lui Plahotniuc este, despre ce fel de pluralism putem vorbi?!

Mă întreb în ce măsură, totuşi, ar fi binevenită investiţia pe care o solicită premierul şi cine s-ar încumeta la o asemenea aventură. Filip argumentează cererea prin "lipsa surselor de informare", care "îi împiedică pe jurnalişti "să spună adevărul". Deci, străinii ar trebui să investească în surse de informare veridice, căci noi nu suntem capabili să informăm obiectiv pentru că nu avem presă. Oare cei din străinătate pot fi minţiţi cu atâta neruşinare? Avem presă şi avem şi bani pentru ea. doar că, repet, ea este monopolizată împreună cu piaţa de publicitate. Şi nimeni nu le poate garanta străinilor că aşa cum a făcut cu ceilalţi radiodifuzori, de i-au încăput lejer pe mânecă, Plahotniuc nu va face acelaşi lucru şi cu investiţiile străine. Căci mintea lui le încape pe toate. spre deosebire de mintea lui Filip, care probabil, chiar crede în ceea ce spune.

Digitalizarea şi monopolizarea nu au nimic în comun? Ba au!

Aseară la Clubul de Presă s-a discutat problema digitalizării audiovizualului autohton. Au venit reprezentanţi ai Ministerului de resort, ai CCA-ului etc. etc. Ei ne-au vorbit despre pregătirea infailibilă a trecerii la digitalizare, despre multiplexurile dornice de a fi "populate" de radiodifuzori, despre convenţii europene, parte a cărora suntem etc. Aparent, totul este gata pentru ca la 31decembrie 2017 să fim în rând cu lumea, să avem un consumator de programe fericit, care recepţionează un semnal super-performant, tocmai HD! În aceeaşi zi vom cânta un recviem televiziunii analoge, care va fi volens-nolens bruiată de semnalul digital şi va dispărea în neantul trecutului patriarhal. Civilizaţia va triumfa prin progesul tehnologic iminent!

Până aici toate bune, dar dincolo de pregătirea inginerească, tehnică a digitalizării, pentru care instituţiile de resort merită toată gratitudinea, există o problemă. Maaare. Pentru cine se face reforma - aceasta e întrebarea. Ea decurge din faptul că nu există nicio strategie a serviciilor de programe, care merită să fie incluse în procesul de digitalizare, pregătit cu mare pompă. Costurile contractuale de includere în primul multiplex sunt exorbitante pentru orice radiodifuzor autohton. Fiecare pretendent trebuie să se angajeze să plătească lunar circa 5600 euro, plus alte cheltuieli adiacente. Cine îşi poate permite asemenea lux?! Corect, cei care au monopolizat piaţa publicitară din Republica Moldova!

Şi cine sunt aceştia?! Corect: Prime, Canal 2, Canal 3, Publika... şi televiziunea lui Dodon. Nimeni altcineva! Comentariile sunt de prisos, cred. Dincolo de discursurile glorioase despre implementarea digitalizării, care, în mod normal, ar presupune un progres extraordinar în ceea ce priveşte recepţionarea deverselor posturi de televiziune la scară naţională, se ascund interesele private ale celor care dispun de suficiente mijloace financiare pentru a acapara definitiv spaţiul informaţional al Republicii Moldova.

Se presupune a se desfăşura o amplă campanie de informare a populaţiei despre importanţa trecerii la digitalizare şi necesitatea procurării convertoarelor pentru recepţionarea semnalului digital. Gratuit vor fi acordate convertoare celor 72.000 de familii social-vulnerabile. Doar că în această campanie nimeni nu va spune că de semnal digital vor dispune doar canalele lui Plahotniuc şi Dodon, celelalte fiind private din start de acest beneficiu, căci nu au cum să concureze echitabil cu cei care au monopolizat într-un mod ipocrit piaţa publicitară şi dispun de măsurătorile de audienţă după bunul lor plac. Cum ar putea concura cu ele posturile locale, regionale de televiziune, care nu au bugete mari? Dacă nici chiar radiodifuzorii din capitală. cu excepţia celor menţionaţi, nu au cum să onoreze taxele contractuale de digitalizare!

Strategia trecerii la semnalul digital trebuie regândită urgent, altfel, de la 31 decembrie, 2017, nu va exista nici diversitate, nici pluralism şi nici concurenţă în domeniul audiovizual al Republicii Moldova, iar creierii populaţiei "digitalizate" vor fi spălaţi irecuperabil.

Nu Codul Audiovizualului trebuie schimbat, ci clasa politică!

În contextul discuțiilor din ultimele săptămâni, despre pericolele pe care le comportă în sine concentrarea proprietăților mass-media în mâinile unui grup restrâns de persoane, portalul media-azi.md mi-a solicitat opinia. Iată răspunsul meu, publicat azi pe portalul respectiv.

Din păcate, din 2009 încoace, amendamentele la Codul audiovizualului nu au avut menirea să îmbunătățească cadrul legal, ci, dimpotrivă, au creat contradicții și au menajat interese obscure. Nu cred că un nou Cod ar soluționa problema, căci o lege poate funcționa doar în condițiile existenței unei voințe politice mature de interes național, ceea ce în RM lipsește cu desăvârșire, așa cum arată acum lucrurile.

Pluralismul și descurajarea monopolului pe piața audiovizuală din RM au fost prevăzute în mai multe articole din lege. În articolul 7, care este ignorat de instituția de reglementare în domeniu, se spune explicit că ”pentru a proteja pluralismul şi diversitatea politică, socială şi culturală, concentrarea proprietăţii este limitată la dimensiuni care să asigure eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii dominante în formarea opiniei publice.” Și în articolul 23 este stipulată excluderea posibilității creării premiselor pentru instituirea monopolului şi concentrării proprietăţii în domeniul audiovizualului.

În general, CCA trebuia să elaboreze Strategia de acoperire teritorială cu servicii de programe în concordanţă cu Planul naţional al frecvenţelor radioelectrice și să acționeze în strictă conformitate cu aceasta, lucru care nu a fost făcut nici astăzi, la nouă ani de la adoptarea Codului audiovizualului. Acest fapt lipsește CCA de viziune plenară, de perspectivă și îl determină să gestioneze domeniul audiovizualului haotic, fără a ține seama de niște lucruri elementare, ci doar de interesele particulare ale politicului corupt.

Dincolo de acestea, modificările făcute în 2010 la articolul 66 din Cod, prin care o persoană fizică sau juridică poate deţine  cinci licenţe de emisie (!) în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, trimit clar la un lobby făcut domnului Plahotniuc, care, astfel, și-a legiferat monopolul asupra pieții audiovizuale din RM. Or, dacă ar fi existat o minimă bunăcredință a forului legislativ și a CCA, această prevedere trebuia lăsată în forma inițială (era vorba de două licențe) și completată, introducându-se reglementări clare vizavi de cotele de piață, evitându-se categoric situația în care un singur proprietar concentrează (monopolizează) în mâinile sale 70% din piața audiovizualului din RM!

Pe scurt, nicio lege, oricât de minuțios ar fi elaborate în ea tot felul de mecanisme de funcționare, nu poate garanta o reglementare practică satisfăcătoare a domeniului vizat, dacă este pusă în aplicare de un mediu politic bolnav, corupt, eminamente mafiot. Nu Codul trebuie schimbat, ci clasa politică.

Eu - capra ispășitoare. Țap e Codul. Audiovizualului

Pe marginea scandalului în jurul excluderii postului Jurnal TV din pachetul de servicii ai mai multor distribuitori (cabliști), mulți și-au dat cu părerea, inclusiv EU și UE. Pro și contra, pe lângă și pe după, în pofida și datorită... Toți au tunat și fulgerat despre libertatea de exprimare, unii au vociferat și despre libertatea în afaceri. Cineva a dat cu bâta în Plahotniuc, învinuindu-l de monopol și apucături mafiote, altcineva - în frații Țopa, făcându-i fugari. Duelul mediatic s-a bazat pe argumente consistente, dar și pe emoții fulminante. Cu toții au căutat vinovatul și cu toții l-au găsit. Fiecare pe al lui. Pe Pocaznoi l-au identificat mai mulți: și cei de la Jurnal tv, și mulți dintre telespectatorii lor (pentru obediență politică), dar, probabil și cei care au făcut comanda - pentru infantilitate și sabotaj al ordinelor din culpă.

Urmăream evenimentele, ca tot omul, trecând prin diverse stări: lichidă, solidă și gazoasă. Pardon: lucidă, ușor nervoasă și explozivă. Cel mai mult m-a iritat faptul că sub pretextul „
românizării” audiovizualului din RM, proiectul (cu pricina) de hotărâre al CCA promova niște posturi total rusificate. Bun, am vorbit despre asta la ”Ora expertizei” pe 13 ianuarie. Nu mai insist.

Revin la lista de țapi. Ispășitori. Ei au fost căutați și la ședința Comisiei parlamentare de specialitate, întrunită joi, 16 ianuarie. Comuniștii ziceau de democrați și CCA, democrații - de CCA și comuniști etc. Probabil, al treilea război mondial ar fi început în scurt timp, dacă președintele comisiei nu ar fi găsit soluția împăciuitoare: liniștiți-vă, oameni buni, că de vină e... Codul Audiovizualului! 

„Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat pentru că în legislaţie nu este prevăzută relaţia dintre radiodifuzori şi distribuitori de servicii. Atâta timp cât în legislaţie acest lucru nu este stipulat, noi riscăm ca legislaţia să fie interpretată astfel încât să fie luate decizii în defavoarea telespectatorilor şi a radiodifuzorilor”, a declarat Lucinschi. Altfel spus, cei care au dorit moartea Jurnal TV (căci de o televiziune fără telespectatori nu are nevoie nici cel care o finanțează), de fapt, nu au făcut-o cu bună știință. Pur și simplu, ei, fiind extrem de bine intenționați (mai ales când au chemat cabliștii la securitate și le-au ordonat să se debaraseze de Jurnal TV) au greșit pentru că... legea e defectuoasă. 

Deci, de vină sunt... eu, autorul de facto al legii în vigoare! Eh, și acum ce să fac? Stau cu capul în șemineu (acolo a rămas puțină cenușă de la cheful de revelion) și aștept protestatarii... să se mute de la CCA la poarta casei mele...

P.S. Comisia lui Lucinschi a creat un grup de lucru pentru amendarea Codului Audiovizualului. Formată din 10 persoane. Nu știu cine sunt aceștia. Puteți să râdeți, dar sper să fie profesioniști neimplicați politic. Îmi exprim dorința de a participa la lucrările ei. M-am săturat să o modifice tot felul de diletanți, așa cum au făcut autorii amendamentului prin care a fost legalizat monopolul în audiovizualul din RM. Nu mai țin minte, ce a spus Lucinschi atunci - de ce nu era bună legea așa cum era?..

Consiliul de Observatori ai TRM ne-a tras din nou în ţeapă

Trebuia să scriu despre asta acum 5 zile, ca să fiu în pas cu actualităţile, dar mi-a luat ceva timp să mă decid: mai are rost să scriu despre aşa ceva?.. Are! Cel puţin, pentru a nu crea impresia că nimeni nu este preocupat de ceea ce se întâmplă cu adevărat la TVM.

La 14 septembrie a eşuat cel de-al doilea concurs de suplinire a funcţiei de director al postului de televiziune Moldova 1, deşi de această dată şi-au depus dosarele cel puţin trei candidaţi puternici: Arcadie Gherasim, Mircea Surdu, Dorin Scobioală. Toţi cu o experienţă importantă în televiziune şi în management. Nu mai spun că Mircea Surdu activează şi în prezent la acest post de televiziune şi cunoaşte cel mai bine situaţia de acolo, investind în emisiuni de audienţă respectabilă efort maxim.

De fapt, ce s-a întâmplat? 4 membri ai CO au votat în ultimă instanţă pentru Mircea Surdu, iar alţii doi pentru Dorin Scobioală. Nu a fost desemnat nici unul din cei doi candidaţi, căci pentru a alege directorul TVM e nevoie de 5 voturi pro. La prima vedere, concursul a fost un exerciţiu democratic şi regulile acestuia au fost respectate: nimeni nu poate impune voinţa proprie membrilor Consiliului de Observatori, organ, care  „confirmă în funcţie, în bază de concurs, preşedintele companiei, directorul radiodifuziunii şi directorul televiziunii” (art.58, p.f, al Codului Audiovizualului din RM).  Nimeni, decât PL în persoana Corinei Fusu (cel puţin până nu demult) şi propriul ego al membrilor CO - personalităţi strivite de povara sacralităţii lor monstruoase. De această dată nici măcar nu sunt sigură că eşecul a fost determinat de factorul politic, cel de al doilea ieşind prea mult în evidenţă. Trist, dar adevărat: televiziunea naţională este în continuare tratată drept o jucărie de fiţe. Nu-l votez pe Mircea Surdu, pentru că m-a criticat pe Facebook – acesta, spre exemplu, a fost unul din argumentele, pentru care a eşuat concursul... Glamour moldovenesc...Off!

În general, confirmarea în funcţie a directorului TVM nu este doar o invitaţie, aluzie sau sugestie făcută membrilor CO. Aceasta este una din responsabilităţile, atribuţiile directe ale CO, stipulată prin lege. Concluzia pe care o trag după repetatele eşecuri reprobabile ale actualului consiliu este una: demisia in corpore. De ruşine şi din respect pentru propria persoană. Cine îl mai are.

De fapt, în varianta iniţială a Codului Audiovizualului din RM, acest CO nu exista. După lungi consultaţii cu regretatul Constantin Pârţac, am fost convinsă, la fel ca şi Domnia sa, că aceasta ar fi o soluţie benefică pentru funcţionarea practică a televiziunii publice. Atribuţiile CO ar fi fost îndeplinite de CCA. Nu zic că CCA este un organism de reglementare minunat  – acum la noi totul e relativ, dar astfel, cel puţin, ar fi fost economisite surse financiare din bugetul RM. Acum membrii CO ridică peste 7-8 mii de lei lunar fiecare, doar pentru că vin la şedinţe. Cu cât mai multe şedinţe, cu atât mai mulţi bani în buzunarul lor. Pentru ce?! 

NIT şi altele...

Două subiecte „grele” bulversează de ceva timp opinia publică din RM – retragerea licenţei de emisie postului NIT şi implicarea unor persoane cunoscute de la noi în (deja!) scandalul „7 aprilie”. Ultimul este extrem de „galben” în sensul nivelului la care se duce aşa-zisul război mediatic între autorii nevăzuţi ai filmului plasat pe internet şi cei vizaţi ca fiind autori ai violenţelor . 

Fiecare va trage propriile concluzii apropo de veridicitatea materialelor din film, apropo de importanţa vieţii private a Nataliei Morari pentru destinul acestei ţări, apropo de Carabas Barabasul tenebros care a manipulat grămada de marionete înainte şi după acel 7 aprilie. Există şi suficiente comentarii de caz ca să mai lansez din solidaritate civică încă unul. Întrebarea mea este alta. Când instituţiile de drept din Republica Moldova vor înceta să fie o sursă de zvonuri şi manipulări de doi bani? Când acestea  nu-şi vor mai deturna atribuţiile şi vor face publice clar şi oficial versiuni  responsabile ale subiectelor care macină societatea noastră? Este evident că filmul se bazează pe materiale secrete filmate de persoane instruite în acest sens. Este la mintea copiilor că asemenea scurgeri de informaţii pot avea loc doar cu girul oficial. De ce atunci această mascaradă informaţională? Pentru că nimeni din actuala guvernare nu-şi asumă curajul de a spune adevărul? Pentru a nu-şi strica relaţiile cu X sau cu Y? Asta înseamnă cu adevărat o guvernare de coaliţie? Probabil că da...

Acum despre NIT. Mă întreb unde sunt acei care acum câţiva ani învinuiau solidar CCA că nu-şi îndeplineşte datoria de a reglementa echidistant activitatea în domeniu? De câte ori veghetorii imaculaţi ai libertăţilor noastre au sărit cu gura în acest sens pe respectiva autoritate publică, inculpându-i  partizanatul tacit în favoarea unui post eminamente comunist? Nu sunt avocatul CCA şi sunt conştientă de toate inadvertenţele legislative de care este culpabilă această instituţie. Şi este absolut ieşit din comun să fie retrasă licenţa de emisie unui post de televiziune, oricare ar fi politica lui editorială. Dar...în acest caz concret acţiunea CCA a fost conformă legislaţiei în vigoare. 

Pe parcursul ultimelor 3 ani NIT-ul a fost avertizat şi sancţionat multiplu în urma monitorizărilor efectuate după metodologia experţilor europeni. Şi nu e vorba aici de emisiunile de autor ale lui Constantin Starâş, în care acesta şi-a exprimat absolut nestingherit opinia politică fără a fi atenţionat nici de legea permisivă în acest sens, nici de vreo altă instituţie de stat. Încălcările grave ale NIT-ului au fost constatate mereu în zona realizării ştirilor. Iar acestea din urmă nu pot fi tolerate dacă nu corespund măcar în mare parte normelor deontologice, morale, profesionale şi, evident, legislative naţionale şi internaţionale. 

Ponderea televiziunii în domeniul informării populaţiei şi formării opiniei publice este incomparabil mai mare decât cea atribuită presei scrise. Doar 7 la sută din cetăţenii unei ţări se informează din ziare şi reviste. Restul „se uită” la televizor! Deci impactul şi, respectiv, responsabilitatea televiziunlor pentru informarea corectă, echidistantă şi pluralistă (adică cu solicitarea părerii tutror părţilor implicate într-o situaţie de conflict) este greu de supraestimat.  

Tocmai de aceea articolul 7 din Capitolul II al Codului Audiovizual (citiţi-l măcar o dată, oameni buni!) reglementează foarte clar modul de realizare a ştirilor în vederea respectării unor principii elementare pentru toată lumea democratică: echilibrul social-politic, echidistanţa, obiectivitatea şi pluralismul. Din păcate ceea ce au făcut cei de la NIT ani de zile numai pluralism nu s-a numit, ci propagandăn agresivă, fără perdea, a poziţiei unui singur partid. Cei care apără NIT-ul invocă două argumente în special.

Primul – e o televiziune privată! Da, dar asta nu-i aboleşte deloc obligaţia de a se supune legii (democraţia nu înseamnă anarhie!). Nu furi şi nu omori cu pretenţia că ai drepturi şi libertăţi! Şi, alta la mână, frecvenţele cu acoperire naţională pe care le utiliza NIT-ul în interesul PCRM nu aparţin acestui post de televiziune, ci sunt PATRIMONIU NAŢIONAL. Acum NIT-ul poate să-şi desfete oricât doreşte fanii în subsolurile sau garajele închiriate, dar nu mai poate folosi pentru asta frecvenţele care ne aparţin nouă tuturor.

Al doilea argument  – odată cu NIT a dispărut şi pluralismul de opinie în Republica Moldova! Aici trebuie să remarc o interpretare voit greşită, ipocrită, a noţiunii de „pluralism”. Or, pluralism nu înseamnă existenţa atâtor posturi de televiziune câte partide, minorităţi sexuale, dogme religioase etc. există într-un stat. Ci obligaţiunea FIECĂRUI post de televiziune de a respecta dreptul acestora la opinie.

Ar mai fi de discutat multe în acest spaţiu de nedumerire publică, dar să vedem ce se mai întâmplă...

Digitalizarea: oportunitate pentru cine?

Am revenit dintr-o scurtă vacanţă la mare şi, evident, m-am pus pe citit ştiri. Nu se cade să ratez bucuria construcţiei unei societăţi democratice după izbânda în alegerile locale...Hm, dar ce mi-a fost dat să văd? 

AIE-ul e cu bulină roşie în continuare! Adică nu e deloc sigur nici acum blocul acesta! Materialele de construcţie s-au pus, dar liantul lipseşte cu desăvârşire, aşa că rafalele de vânt sunt un pericol real pentru ditamai edificiu...Ce păpuşar a comandat vremea asta de cod galben-roşu pentru furtună?! 

Apropo de Cod...Codul Audiovizualului, desigur. Că ce ştiu eu altceva?! Deci, de curând CCA a publicat proiectul Strategiei de acoperire naţională cu servicii de programe - aşa cere legea. Am citit şi eu proiectul şi cred că nu prea am ce comenta. Apa e cum să zic...Se duce...Dar iată pietrele rămân. Despre ele nu se vorbeşte în Strategie, dar eu m-am împiedicat de unele...Toate s-au adunat la cotitura spre digitalizare. 

Hai să fiu mai explicită! Nu o singură dată în ultimul timp s-a pomenit această noţiune vis-a-vis de viitorul audiovizualului din Republica Moldova. Ceea ce nu este subliniat de regulă, este faptul că trecerea la acest format de transmisiune este nu doar un pas important în dezvoltarea tehnologică, ci şi o mare oportunitate de a lua sub control acest domeniu, inclusiv - a gestiona sume uriaşe de bani. Şi cum la noi suspiciunile sunt mai întotdeauna confirmate de fapte ulterioare, mă întreb, cine îşi doreşte să "păpuşească" multiplexurile şi distribuirea în cadrul acestora a canalelor televizate în RM? Cum şi cine va crea condiţiile în care urmează să se desfăşoare procesul de digitalizare? În ce măsură va fi deturnat pericolul monopolizării prestării serviciilor pe multiplex? Cine va fi proprietarul multiplexurilor? Statul, persoană privată, juridică? 

Ceea ce este evident deocamdată este că amendamentele la Codul Audiovizualului operate până în prezent de Parlament au fost extrem de utile pentru cei care şi-au dorit crearea monopolului în audiovizualul moldovenesc. Oare la fel se va proceda şi cu amendamentele privind digitalizarea? 

Regulamentul cu privire la distribuirea de licenţe pentru includerea în multiplex, criteriile după care se vor acorda aceste licenţe, regulile de desfăşurare a concursurilor respective, modul în care se vor determina proprietarii multiplexurilor nu este nici măcar conturat. Nimeni nu cunoaşte măcar cine se ocupă de el, de acest Regulament. Totul e mult prea incert, confuz şi asta mă îngrijorează. 

Mă rog, poate că mă agit degeaba şi lucrurile se vor desfăşura în condiţii de normalitate, dar paza bună trece primejdia rea, se zice... Da, depinde doar de paza cui vorbim...

Codul Audiovizualului şi frecvenţele lui Plahotniuc

Concursul CCA pentru atribuirea frecvenţelor terestre unor pretendenţi din domeniul audiovizualului a dezvăluit de fapt nişte lucruri bine cunoscute. Practic toate frecvenţele disponibile au fost preluate cu uşurinţă de instituţiile, despre care se spune că sunt ale lui V.Plahotniuc. Deşi pentru frecvenţa pe Chişinău au fost depuse câteva solicitări "grele" (Jurnal TV, Publika TV etc.), aceasta a fost câştigată de VDT, un post de televiziune totalmente obscur (şi la propriu şi la figurat). Se spune că şi acesta este proprietatea lui Plahotniuc. Precum este şi Maestro FM, care a obţinut tot ce a cerut pe domeniul radio. Fără nici o motivaţie consistentă membrii CCA au ridicat mânuţele în favoarea marelui guru financiar al Republicii Moldova. Doar Ludmila Vasilache a fost o excepţie şi, din păcate, a confirmat regula culpabilităţii celorlaţi. De fapt, cum a fost posibil ca situaţia să degenereze în halul respectiv? 

Pentru început - o explicaţie. Am mai spus că audiovizualul este un domeniu în care se împletesc politicul şi comercialul. Dividentele sunt mari în ambele sensuri. Acesta e motivul pentru care domeniul trebuie reglementat cu deosebită echidistanţă, competenţă şi perseverenţă. Unul din principiile pe care se bazează această reglementare este pluralismul de opinii. Mecanismul prin care acest principiu este asigurat ţine de evitarea monopolului în audiovizual. Un singur proprietar nu poate deţine prea multe posturi de televiziune şi radio (fie şi de nişă) pentru a nu influenţa decisiv, pentru a nu controla exhaustiv formarea opiniei publice într-un stat (în egală măsură pentru a nu monopoliuza piaţa din domeniu, strangullând concurenţii). Tocmai din aceste considerente Codul Audiovizualului a prevăzut limitarea posibilităţii unui proprietar de a deţine mai mult decât decât două instituţii audiovizuale. 

Revin acum la întrebarea de mai sus. Dacă zvonurile precum că Plahotniuc deţine Prime tv, 2Plus, Maestro FM, Prime FM şi VDT (precum şi cea mai mare casă de vânzări în audiovizual Casa Media) sunt veridice, atunci acesta a reuşit să concentreze în mâinile sale practic toată piaţa audiovizuală (conform cotelor de vânzări şi acoperire). Şi, respectiv, nu a făcut-o de unul singur. Chiar dacă a reuşit să corupă (mituiască) majoritatea membrilor CCA, Plahotniuc nu ar fi obţinut tot ce şi-a dorit fără un esenţial suport politic. De unde a venit acesta? Ipoteza ne conduce spre PD. Ar mai exista şi AMN, care, se zice, i-a vândut funcţia de procuror general. Totuşi, Plahotniuc a avut nevoie de acoperire legislativă pentru monopolul său în audiovizual. În caz că se schimbă ponderea pionilor politici, mă gândesc. El şi-ar fi dorit să deţină acest monopol nu doar de facto, dar şi perfect legitim. Ceea ce a şi făcut prin intermediul... PL. E doar o deducţite, bineînţeles, dar... 

Încă în sesiunea precedentă, dacă nu greşesc, primarul de Chişinău a intervenit la Parlament cu o scrisoare prin care solicita schimbarea articolului 66, alineatul 3 în sensul legiferării monopolului în audiovizual. Reacţia CCA a fost atunci promtă şi solicitarea a fost pusă într-un sertar. Nu prea adânc. Apropo, nu s-a întrebat nimeni cum de PL a reuşit să procure un sediu nou în centrul oraşului? Nu cumva solicitarea domnului primar coincide ca perioadă de timp cu procurarea sediului? Mă rog, e doar o supoziţie. Până la urmă, Codul Audiovizualului a fost modificat. Repede şi fără tam-tam. Nici un fel de discuţii cu societatea civilă, cu autorii Codului în vigoare, cu instituţiile europene. 

Acum alineatul e reformulat aşa: "o persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult cinci licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea". De parcă în Republica Moldova ar exista câte o sută de posturi de televiziune şi radio într-un singur sat sau chiar raion! Modificarea a trecut atât de suspicios prin Parlament, fiind datată cu 9 iulie 2010 (oare acesta era cel mai important proiect de lege în pragul dizolvării Parlamentului?!) încât se crează impresia că cineva a "strecurat-o" cu multă abilitate. Nici nu i-a fost prea greu. 

Chiar dacă aş presupune buna intenţie a Preşedintelui Comisiei de profil, nu e de mirare că a semnat amendamentul, susţinându-l pe Dorin Chirtoacă - în cadrul emisiunii Chestiunea Zilei de la Jurnal TV am descoperit că d-na Fusu nu deosebeşte nici măcar noţiunea "frecvenţă" de "licenţă" (deşi se declară autor al unui Nou Cod al Audiovizualului care va descoperi bicicleta din perspectiva mileniului tehnologiilor avansate!). Oare la ce să ne mai aşteptăm? De ce oare politicienii nu înţeleg că dincolo de ţara lui Plahotniuc există oameni care vor să voteze cu partidele democrate, dar... n-au cu cine?

Amendamente periculoase

Chiar dacă am criticat proiectul de lege (elaborat în prezent de APEL) pentru a substitui Codul Audiovizualului în vigoare şi (poate) am resuscitat atitudinea preconcepută faţă de mine şi faţă de poziţia mea socială, insist asupra operării unor schimbări legislative judicioase şi evolutive. Raţiunile mele analitice nu sunt în nici un caz bazate pe resentimente şi atitudini personale faţă de acei care m-au blamat şi s-au dat în spectacol isteric atunci când scriam Codul Audiovizualului.

Dimpotrivă, mă inspiră doar analiza obiectivă şi intenţia de a conduce spre o finalitate civilizată grevele jurnaliştilor de la Moldova 1 (prin mijloacele puţine de care dispunem). Aşa că, astăzi, când am luat cunoştinţă de declaraţia ONG-urilor de profil (apropo de avizul pozitiv al Comisiei parlamentare de specialitate la două amendamente la Codul audiovizualului), am fost fericită să ştiu că nu sunt singura care se pronunţă în acest sens. Şi sprijin pe deplin îngrijorarea manifestată de autorii declaraţiei. 

Primul amendament ţine de articolul care vizează pluralismul şi demonopolizarea domeniului audiovizualului. Legea prevede că un singur subiect nu poate deţine mai mult de două unităţi audiovizuale. Popular vorbind, conform legii noastre, mogulii de presă electronică nu au şanse de a controla cu desăvârşire formarea opiniei în RM. Cineva, însă (probabil), are un interes mare (şi milioane de cheltuit) de a monopoliza piaţa audiovizuală din republică, pretinzând că ar avea voie să deţină 5 (!!!) unităţi (posturi de televiziune sau radio). Asta prevede amendamentul propus şi vine în contradicţie flagrantă cu recomandările Consiliului Europei! De altfel, această idee nu este promovată pentru prima dată. Anul trecut o asemenea solicitare oficială (!) a parvenit la CCA pentru avizare şi era semnată, nici mai mult nici mai puţin, de primarul Dorin Chirtoacă. 

Al doilea amendament vizează independenţa editorială a Companiei Teleradio-Moldova. A impune prin lege compania publică să ofere gratuit timp de emisie partidelor politice este o ingerinţă clară în activitatea editorială şi financiară a instituţiei. Din păcate ONG-urile nu s-au revoltat şi atunci când Parlamentul a adoptat modificarea articolului ce reglementează modul de prelungire (de drept) a licenţei de emisie. Acum TOŢI vor prelungi licenţele într-o veselie, fără a trece prin concurs o dată la 7 ani. 

Precedentul creat de PRO TV a animat, probabil, dorinţa unor deputaţi de a profita (populist!) de acel magnific spectacol politic şi a mai scoate nişte dividente. Acest amendament a defavorizat nemotivat radiodifuzorii care au trecut deja prin concurs, apărându-şi proiectele. Şi a favorizat evident trei posturi de televiziune: PRIME (cineva a făcut lobby pentru Plohotniuc?!), N4 (...şi pentru PCRM?!) şi TV7 (Golea a şmecherit pe cineva, uitând să amintescă şi de celalţi doi profitori ai modificării?).

În concluzie aş vrea să menţionez că domeniul audiovizualului este un organism complex. Dacă diletanţii, profitorii, politicienii populişti (lista poate continua) vor opera tot felul de amendamente şi modificări accidentale (aparent minore) la legislaţia în vigoare, va suferi imediat tot sistemul şi repercusiunile se vor face simţite imediat. Orice incursiune pripită poate deteriora irecuperabil tot sistemul care abia se conturează. Cel mai grav e că, dacă se intră acolo cu picioare de elefant (chiar dacă acestea sunt "tapiţate" cu ciorăpaşi albi de vată), fără a analiza şi a prevedea consecinţele, degeaba ne-am mai răcit gura cu reforma.

Codul...poveste fără de sfârşit...(2)

Am promis că voi reveni asupra proiectului de Cod al audiovizualului pregătit de APEL şi deputatul C.Fusu. Ceea ce mă intrigă cel mai mult este insistenţa cu care autorii promovează ideea abrogării legii adoptate în 2006. Citesc cu creionul în mână proiectul şi nu găsesc nici un motiv pentru asemenea acţiuni radicale, mai ales că legea în vigoare a fost avizată pozitiv de europeni.

Că practicile nu sunt pe potrivă, sunt de acord. Dar pentru ca acestea să corespundă intenţiei legiuitorului, e nevoie de „material uman” calitativ, incoruptibil, de bună credinţă. Iar aşa ceva pe la noi e o raritate. Ceea ce nu înseamnă că suntem condamnaţi la disperare sau la schimbare exhaustivă a cadrului legislativ de îndată ce se schimbă şi guvernarea. O guvernare nouă nu înseamnă schimbarea intrinsecă a mentalităţii unui popor! 

Remarc de la bun început că membrii CCA (conform Codului în vigoare) au fost aleşi pe principiul eşalonării şi (nu mai e mult!) îşi încheie rând pe rând mandatul - chiar în toamnă vor fi trei posturi libere. Spun asta pentru că pentru mine e evident, că nu dezvoltarea domeniului audiovizual e important pentru cei care se chinuie să schimbe legea, ci plasarea „oamenilor lor” în CCA. Şi nu oricum, dar rapid, cât nu s-a schimbat algoritmul! Se vede că legea în vigoare e, totuşi, prea bună, dacă protejează atât de clar membrii singurului organ de reglementare a audiovizualului, astfel încât aceştia nu pot fi demişi atunci când vrea „cel de sus” şi basta! 

Apropo de posturile libere de la CCA. Deja de câteva luni bune un post de membru CCA e vacant, iar conform legii, Comisia parlamentară de profil demu-u-ult trebuia să anunţe concursul pentru suplinire. Dar… cum să-l împarţi în patru?! 

Revin la conţinutul proiectului. Şi repet, în afară de noţiunile legate de sistemul digital de transmisiune şi prevederile despre modul de finanţare a radiodifuzorului public (care pot fi incluse prin operarea amendamentelor respective la legea în vigoare), nu există nimic de luat în considerare în noul proiect. Totul se repetă oarecum prin alte formulări sau prin... copy-paste din actualul Cod. Evident, mă refer aici la articolele lucide din proiect şi nu la cele hilare precum modul de alegere a membrilor CCA (despre care am vorbit deja) sau faptul că pentru a angaja un şofer la lucru, directorul televiziunii publice va trebui să convoace un întreg Consiliu de calificare (cu Preşedinte, remunerare, regulament, şedinţe, prezidiu etc.)! 

Ceea ce m-a amuzat copios este faptul că, deşi de nenumărate ori am vorbit în presă despre prevederile care au fost reformulate de deputaţii comunişti atunci când făceam lobby pentru actualul Cod al audiovizualului, acestea au fost trecute cu copy-paste în aşa-zisul Cod nou. 

Spuneam că intenţia noastră a fost să stipulăm în lege că radiodifuzorii care emit pe frecvenţe terestre (patrimoniu al statului) vor difuza 80% din serviciul de programe în limba de stat. Dar Mark Tcaciuk a venit cu „corectarea” (spre a reduce substanţial cota emisiunilor realizate în limba română) pe care o găsim, copiată fidel, şi în noul proiect: 

“Radiodifuzorii prevăzuţi în alin.(4) vor difuza, în limba de stat, producţie proprie şi autohtonă cu caracter informativ şi analitic în proporţie de 80%.” (!) Cuvânt în cuvânt! Felicitări! 

Va urma…

Codul...poveste fără de sfârşit...

Ambiţiile celor care-şi doresc substituirea actualului Cod al Audiovizualului cu o lege nouă, prinde contur. Şi atunci e firesc să mă întreb: de ce se insistă asupra adoptării noului Cod, tocmai acum, când acest demers nu este deloc primordial? Răspunsul îl găsim în nota informativă: „APEL a lucrat asupra primelor 6 capitole din Cod, modificările venind să reformeze cadrul legislativ din domeniul audiovizualului, având drept obiectiv principal racordarea acestuia la noile realităţi”.

Deci, întrebarea capitală este ca şi formulată: despre ce “noi realităţi” este vorba şi în ce măsură o lege de asemenea anvergură poate şi trebuie să fie conjuncturală? Unul dintre factorii care justifică amendarea cadrului legislativ (nu şi abrogarea acestuia) este iminenţa digitalizării serviciilor audiovizuale (ceea ce în 2006, când a fost adoptat Codul în vigoare, era o perspectivă prea vagă). Trecerea la sistemul digital de transmisie înseamnă, de fapt, racordarea la standardele internaţionale de transmisie a semnalelor (de la staţiile de emisie către utilizatorii finali) sub formă de multiplex. Această performanţă ar permite decongestionarea concurenţei acerbe pentru atribuirea frecvenţelor terestre. Într-un limbaj popular asest sistem ar garanta un loc sub soare fiecărui radidifuzor competitiv. Totuşi, cele 6 capitole “elaborate” denotă că dincolo de noţiunile bine structurate, acest aspect nu a preocupat la modul serios (din start) autorii proiectului de lege. 

“Noile realităţi”, de facto, se rezumă la actuala situaţie politică şi, în mod prioritar, la faptul că Preşedintele Comisiei parlamentare de profil intenţionează să deţină controlul exhaustiv asupra organului de reglementare în domeniul audiovizual din Republica Moldova - Consiliul Audiovizualului. Probabil, Corina Fusu crede că va deţine acest post toată viaţa! Iată cum vor fi desemnaţi membrii Consiliului Audiovizual (art.22): Comisia parlamentară de profil emite o invitaţie publică pentru candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Audiovizualului, adoptă un regulament de organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiei respective. În termen de 30 de zile de la anunţarea concursului, invită candidaţii care au depus dosarele la un test scris de evaluare a cunoştinţelor în domeniul audiovizualului, tehnologiilor informaţionale şi mass-media. Apoi cineva verifică “lucrările” şi decide asupra persoanelor care vor fi promovate spre a fi aprobate de Parlament. Răspunsurile candidaţilor la test se fac publice. Minunat! 

Numai că această “evaluare” este mai mult decât suspectă! CINE va întocmi testele, CINE va verifica corectitudinea răspunsurilor, cum vor putea fi contestate rezultatele “examenului”, în ce măsură o singură persoană este capabilă să fie specialist exemplar în toate domeniile enunţate ca obiect de examinre? De fapt, ca martor atent la derularea activităţii Comisiei parlamentare de profil, pot să spun exact cine va dirija “orchestra” implementării acestor prevederi: Corina Fusu, Eugen Râbca şi Alexandru Dorogan. Cine dintre oamenii serioşi, fără deformare psihologică de carierist-sinecurist-pup…ist, va accepta să-şi depună dosarul în asemenea condiţii? 

Mai departe e şi mai interesant. Autorii proiectului de lege (probabil, pentru a se asigura că PLDM îl va vota) îi aruncă un os lui Vlad Filat. Prin stipularea (art.27) că Preşedintele CA va fi propus de Prim-ministru. De parcă Filat şi-a bătut în cuie aspiraţiile politice tocmai pe cea mai impunătoare uşă din Guvern! Şi dacă după alegeri Filat devine Preşedintele Republicii Moldova? Ei, atunci va trebui să se mulţumească cu atribuţia de a confirma, a numi preşedintele CA din două ori. A treia oară nu mai are dreptul să respingă candidatul propus de Prim-ministru. Trebuie să se conformeze. 

Mă întreb dacă mai observă cineva ingerinţa directă a politicului în sfera audiovizualului…Nu mai zic că mi-e şi groază să-mi imaginez ce ar însemna aceste reglementări în cazul accederii la putere a unor forţe de formaţiune totalitară… 

Va urma…

Mari(n) se vorbiră şi se sfătuiră...

Mulţi dintre membrii actualului CO de la Compania "Teleradio-Moldova" pentru prima dată în viaţa lor au gestionat un concurs în calitate de persoane publice, oficiale. Evident, pentru prima dată s-au confruntat cu tăvălugul suspiciunilor, învinuirilor fondate sau nefondate, atacurilor la persoană. Într-un cuvânt cu disconfortul psihologic pe care-l simţi atunci când cei mai apropiaţi prieteni brusc îşi schimbă atitudinea fără a da cele mai mici semne de toleranţă sau discernământ analitic. 

Am trecut prin asta şi ştiu sigur că e nevoie de mare voinţă să te aduni de pe jos după ce ai citit nişte insulte gratuite şi colcâind a "inspiraţie" alcoolică la adresa ta, să te descurci manevrând printre pietrele aruncate selectiv şi direcţionat de "sfinţii" presei independente, să nu o iei razna, lăsând baltă dorinţa de a contribui cu ceva la "bunăstarea poporului" care te înjură pentru că-i for free. 

"Codul de Aramă" m-a costat multă sănătate. Nu contează, mă bucur că multă lume face trimitere la el, apărându-şi identitatea audiovizuală. Cel puţin acum sunt sigură că a fost citit şi acceptat de bun de mult mai multă lume decât atunci când aceeaşi lume îl dădea de asfalt şi habar nu avea ce conţine. 

Revenind la membrii CO cărora li se dă pe la coaste de "monştri sacri" ai presei independente, vreau să zic un lucru. Vor rezista acei care ştiu exact cum trebuie să arate o instituţie publică, ŞTIU în ce mod urmează să acţioneze şi îşi doresc asta foarte tare. În rest, pleava se alege: nu poţi fi simpatic pentru toată lumea. Mai ales că astăzi lumea se mişcă în (algo)ritmul unei pendule dezaxate care şi-a pierdut ceasul în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Trandafirii lui...se ofilesc pe sticlă...

Concursul pentru suplinirea posturilor de Preşedinte şi cei doi vicepreşedinţi ai Companiei "Teleradio-Moldova" capătă o turnură cel puţin palpitantă. Astăzi aflăm că Adela Răileanu a reuşit să obţină câştig de cauză la Curtea de Apel, unde a contestat legalitatea concursului în desfăşurare. Ceea ce înseamnă că pentru o perioadă de timp directorul postului de televiziune Moldova1 va rămâne în incertitudinea interimatului. Din câte ştiu şi Valentin Todercan a contestat acelaşi lucru în instanţă, şi directorul Radio-Moldova a înaintat aceleaşi pretenţii, dar... instanţa nu a reacţionat la fel de categoric, chiar dacă e vorba de legitimitatea aceleeaşi proceduri.

Hm...Straniu...De ce? Că doar nu suntem atât de naivi să credem, că brusc, justiţia noastră s-a "independenţit"!

Ceea ce-mi trece prin cap este următoarea deducţie trăsnită: AIE nu s-a pus de acord asupra viitorului director de televiziune publică. Din informaţia "secretă" despre care vorbeşte tot târgul şi care se strecoară virtiginos din culisele şedinţelor comune ale partidelor din AIE, se ştie că acest post ţine de "ograda" PD. Iar PD îl promovează în postul respectiv pe Valeriu Frumusache, candidat foarte puţin agreat atât de ceilalţi membri AIE, cât şi de unii membri ai CO. Cunoscând modul de a "negocia" al lui Diacov, pot să presupun că el nu concepe să propună pe altcineva (ca şi în cazul lui Boris Focşa) cedând spre binele menţinerii AIE.

Deci, problema a fost "soluţionată" inteligent: d-le Diacov, vedeţi că de fapt noi respectăm înţelegerile în AIE, dar instanţa de judecată, bat-o vina, a hotărât că Adela are dreptate! Nu putem numi acum omul Dvs conform algoritmului nostru! Dar...keep us in tuch!

Nu am depus niciun dosar pentru vreun post de conducere! Ogoiți-vă!

Astăzi câteva persoane m-au întrebat dacă e adevărat că mi-am depus dosarul pentru vreo funcţie de conducere în cadrul companiei "Teleradio Moldova". Una dintre ele, ba chiar două, mi-au "relatat" că de fapt, toată lumea e convinsă că mi l-am depus, acest lucru vehiculându-se cu multă certitudine. Se zice că "mă susţin" unele forţe politice şi e sigur că voi trece, că deocamdată dosarul meu se ţine "la rece" ca să iasa la iveală mai aproape de concursul propriu-zis...

Mă conving a câta oară că sosia mea gândită şi inventată în laboratoarele "opiniei publice" e mereu vie. Ca Lenin, Dumnezeu să-l ierte, dacă poate. Multe am auzit despre umila mea persoană, mai ales de când m-am aventurat în politică. Nu am răspuns decât în cazuri speciale. Unul dintre acestea este cel enunţat.

Deci, scumpii mei "biografi", consemnaţi următorul fapt: nu am depus niciun dosar pentru Companie, nu am avut nici cea mai anemică intenţie în acest sens. 

Uno - pentru că am deja un loc de muncă, duo - pentru că am ieşit din politică. Adică - mă simt minunat acolo unde sunt, am de gând să realizez multe proiecte super-interesante acolo; nu aş candida pentru un post care mi-ar limita libertatea de exprimare creativă şi m-ar pune în situaţia unei marionete politice. Am trecut printr-o "râşniţă" prea cumplită, ca să nu realizez preţul libertăţii. 

Din păcate, cele trei posturi vacante de la Teleradio Moldova rămân a fi subordonate politic şi despre o instituţie publică veritabilă nu putem vorbi nici acum, după schimbarea forţelor politice de la Guvernare.

Apropo, nu e prima dată când se insinuiază că mor de dorul unui post de director de televiziune. Ori eu nu înţeleg nimic în viaţa asta, ori nu sunt "setată" corect, dar am oroare de asemenea funcţii administrative. Mai ales acum, când am scăpat de câteva belele stânjenitoare rău în sensul libertăţii personale, nu-mi bag capul în laţ nici de voie, nici de nevoie. Gata.

Mâine CCA selectează candidaţii pentru CO

Dincolo de convulsiile lui Corneliu Mihalache care a acţionat în judecată CCA pentru că a anunţat un nou concurs (după părerea dânsului - nelegitim) pentru suplinirea posturilor vacante din Consiliul de Observatori la Teleradio Moldova, CCA a demarat concursul. Au fost depuse mai mult de 30 de cereri.

Din informaţia care s-a strecurat deja spre public - a şi avut loc o şedinţă care a fost suspendată din lipsă de cvorum - cunoaştem deja unii dintre candidaţi. În primul rând este salutară prezenţa pe liste a foştilor grevişti Viorica Cucereanu şi Constantin Luncă. Eugen Râbca este un candidat serios, care cunoaşte cel mai bine, probabil, domeniul adiovizualului din punct de vedere al mecanismelor generale de funcţionare. Ghenadie Brega insistă, deşi (decizie incomprehensibilă pentru mine) a fost respins data trecută de comisia parlamentară de profil pe motiv de "lipsă de profesionalism". Câţiva oameni de cultură de renume se regăsesc printre candidaţi: Viorica Meşină, Sandu Vasilache, Alexandru Leancă, Marian Stârcea.

De ce urmăresc procesul cu atâta atenţie? Pentru că indiferent de criticile acerbe (tendenţioase şi manipulatore) şi atacurile la persoană din presă în momentul elaborării Codului Audiovizualului, acesta funcţionează! Şi sper ca reforma începută cu atâta "scârţ" să continue.

Îmi permit o digresiune "lirică" apropo de cum se schimbă optica politică în funcţie de anturaj şi circimstanţe de moment. Curios lucru: după 4 aprilie 2005 şi până acum cei care au votat pentru Voronin, în special eu şi colegii mei de partid de atunci - am fost făcuţi zob, decimaţi, "trădătorizaţi" de 60 de ori pe minut, iar lui Vlad Filat, să zicem, nu i se imputa niciodată nimic - selecţia mediatică a funcţionat impecabil. Acum lucrurile se prezintă altfel - 4 aprilie a fost un act de curaj şi s-au votat principii, s-a votat stabilitatea politică, ceea ce comuniştii nu doresc să facă acum, zice Alexandru Tănase, vicepreşedinte al PLDM. Păi, cine a votat atunci şi cine a elaborat cele zece principii? A-a-a, păi, a votat Vlad Filat şi ăştea...cum le zice?..

Aşa e şi cu Codul - fu-u-u, ce lege "comunistă" a făcut Aramă. Dar hai să încercăm, poate reuşim să obţinem vreo funcţie...Nu mă refer la cei nominalizaţi, ci la indivizi de genul filologului Gheorghe Lupuşoru etc. (care nici nu au citit legea, altfel ar fi înţeles că Domniile lor nu întrunesc nici una din abilităţile profesionale referitoare la postul râvnit), dar care îşi doresc să fie "nacealnici pe zdanie" cu orice preţ. În cazul dânşilor "zdania", probabil, nu contează.

P.S. Revin la tema postării enunţând un dubiu care transpare ca o ţeapă într-o viaţă de om fericit. Mă întreb, totuşi: faptul că nu se fac presiuni asupra CCA în acest moment îseamnă că lucrurile revin la normalitate sau...că până la urmă Codul va fi abrogat, înlocuit printr-o altă lege (aşa cum a anunţat mai devreme dna Corina Fusu) şi toţi cei aleşi acum vor fi sacrificaţi în favoarea unor persoane impuse de cei de la guvernare? Dumnezeule, ce-mi veni?! Nu se poate, că doar sunt democraţi la putere!

PRO TV versus CCA: verde pentru Moldova!

Astăzi CCA a prelungit de drept licenţa postului PRO TV. Aş vrea să-l felicit din toată inima, dar nu pot. Am pătimit de multe ori pentru că nu am făcut jocul celor "care trebuie". Risc totuşi să spun un adevăr. Această "victorie" are un gust amar pentru că de la bun început a fost un truc, un bluf, un spectacol politic, dacă doriţi. Evident, atunci când Iurie Roşca se apucă să ameninţe public pe cineva, te cam trec fiorii, dată fiind "povestea vieţii lui" - se ştie că acest politician ştie să-şi atingă scopurile. Dar...

Dar am spus-o şi în emisiunea "În profunzime"- isteria provocată de refuzul CCA de a prelungi licenţa de drept postului PRO TV a fost de la bun început un spectacol pentru amatori. Mai ales mă deranjează totala lipsă de bun simţ când se invocă argumentul că această prelungire de pomină este conformă legii. Nu este. E adevărat, Codul prevede într-un articol special modul de prelungire de drept a licenţelor. Dar tot Codul în ultimul său capitol zice că legea anterioară este abrogată, iar radiodifuzorii vor activa în baza licenţelor vechi doar până la expirarea acestora.

Deci toată lumea trebuie să-şi ridice licenţele noi şi asta se face în cadrul concursului. Toţi sunt egali în faţa legii. Faptul că Iurie Roşca a pornit un război împotriva PRO TV nu înseamnă decât că a făcut o gafă politică pentru care electoratul l-a taxat cu vârf şi îndesat. PCRM nu ar fi făcut aceeaşi gafă pentru că şi-ar fi tras clapa în faţa europenilor şi nu aveau nevoie de aşa ceva în campania electorală.

În general PRO TV a făcut un joc murdar. Spun asta cu mare părere de rău tocmai pentru că sunt un telespectator fidel al acestui post tv. De la bun început a exploatat situaţia pentru a-i face campanie electorală PLDM, care a convocat mitinguri de solidaritate prin raioane. Apoi a continuat să incite spiritele publicând imagini pe muzică tensionată titrând "PRO TV fără licenţă", deşi emitea bine mersi cu acordul CCA. A indus intenţionat confuzia de termeni "a refuza acordarea licenţei DE DREPT" cu teribilistul "A refuza acordarea licenţei". Apoi a dezinformat opinia publică internaţională, ceea ce îmi displace şi chiar îmi repugnă.

Bu-u-un. Acum Curtea Supremă de Justiţie a OBLIGAT CCA să-i facă pe plac PRO TV, deşi, atenţie!, Curtea Constituţională a declarat perfect legal regulamentul CCA care prevede că licenţele vechi vor fi substituite prin licenţe de tip nou în cadrul concursurilor pe măsură ce acestea expiră. Deci e clar că decizia Curţii Supreme a fost făcută la indicaţia celor care au promis acest lucru PRO TV-ului în schimbul unei politici editoriale "corecte" în campania electorală.

Ceea ce e total dezgustător este şantajul pe care PRO TV continuă să-l exercite asupra CCA. Cică "PRO TV solicită CCA ca acesta să scoată imediat la concurs TOATE frecvenţele (şi să i le dea pe tavă! - n.a.) pentru ca PRO TV să aibă acoperire naţională". De ce? "Pentru că e "singurul post de televiziune care merită" aşa ceva. Modestia întruchipată!

Adevărul este, probabil, că PRO TV se teme (tare!) de concurenţa cu care se va confrunta acerb în timp foarte scurt. Jurnal TV şi Publika TV, dacă vor realiza intenţiile declarate, vor schimba radical situaţia de pe piaţa audiovizualului din Republica Moldova. Se ştie că acum PRO TV se confruntă şi cu o fluctuaţie neplăcută de cadre, acestea îndreptându-se spre cele două posturi menţionate.

Repet, sunt un fan PRO TV, vreau ca în Republica Moldova să existe mai multe posturi tv de limbă română. Dar comportamentul acestora în relaţia lor cu instituţia de reglementare şi în special prieteniile cu factorii politici, nu trebuie să depăşească limita raţională şi de bun simţ. 

Acum să înţeleg că dacă CCA nu va acorda PRO TV toate frecvenţele pe care şi le doreşte, acesta va porni o nouă campanie de blamare şi va apela din nou la tutorii politici pentru a corupe justiţia? Asta în timp ce presa are menirea să identifice actele de corupţie şi să le facă publice?

Să vedem. Remarc doar că frecvenţele se calculează destul de greu şi momentan nu mai sunt prea multe de calculat. Deci, PRO TV va dori la următorul concurs să deposedeze mai mulţi radiodifuzori de frecvenţele pe care emit după ce au trecut prin concurs şi au investit în valorificarea acestora bani grei. Da-a-a... Să-mi spună şi mie cineva care e diferenţa dintre comportamentul PRO TV şi cel al lui Sâtnic care strigă în gura mare, săriţi libertatea de exprimare e în pericol pentru că CCA nu mă lasă să retransmit Golos Rossii? Argumentul "PRO TV e mai bun, că-i de-al nostru" nu ţine. Şi nu trebuie să ţină într-o ţară democratică.

P.S. Cu PRO TV acum e acelaţi lucru ca şi cu AIE. Nu se poate să-i critici, dă-le tot ce vor şi fă-te că nu vezi gafele lor pentru că altfel se va spune că eşti cu comuniştii. Ce tâmpenie, pardon. Nu contest faptul că s-au comis multe ilegalităţi pe timpul comuniştilor. Dar tocmai de asta am ales democraţii - ca să ne se mai întâmple. Şi să fie clar: dacă în Republica Moldova vor fi retrase licenţele radiodifuzorilor - fie acesta PRO TV, fie acesta NIT etc., libertatea de exprimare şi implicit visul european al Republicii Moldova va sucomba ca lebăda lui Saint-Saens întinzându-şi gâtul ofilit peste primul gard de sârmă ghimpată de la Prut.

Am scăpat de Voronin, ca să dăm de Ghimpu!

Acum câteva ore am discutat cu nişte persoane care şi-au pus mari speranţe în AIE şi au susţinut o campanie electorală pentru "democraţi" fără a face parte din organizaţii de partid teritoriale şi fără a aspira la avantaje personale. Au muncit în campanie aşa, "pentru patrie". Acum sunt dezamăgiţi. În special de comportamentul celor din Partidul Liberal. Ei nu înţeleg cum de cei pe care i-au votat îşi permit acum să se comporte ca nişte neciopliţi şi calcă în picioare cele mai elementare reguli de comportament politic? 

Şedinţele Parlamentului amânate pe motiv că avem oaspeţi în ţară, replici aruncate în public ca la bâlciul hahalerelor (vorba intelectualului Becali, şi acesta parlamentar european, Doamne mă iartă!) etc., etc. Am scăpat de Voronin ca să ne convingem că e veşnic viu? Probabil comportamentul de oameni care au venit la putere dintr-o întâmplare neaşteptată (dacă nu se constituia Alianţa, PL-ul nu ar fi avut aceiaşi cotaţie), vine dintr-o precaritate, deficienţă de pregătire morală, politică, din lipsă de maturitate, pur şi simplu. 

Constantin Cheianu scrie că cei trei - Ghimpu, Filat şi Lupu ar constitui împreună prototipul lui Voronin. Eu aş spune că cea mai defectuoasă componentă a acestui Frankenstein este Ghimpu, secundat de colegii de partid. 

Zilele acestea Corina Fusu a anunţat de la tribuna Parlamentului că nu mai revizuieşte Codul Audiovizualului, ci înlătură "lacunele" din el. Care sunt acestea? Cele care vizează alegerea membrilor CCA şi CO, mai bine zis, proporţia de trei cincimi din numărul deputaţilor prin votul cărora numirea în funcţia de membru a acestor instituţii este legitimă. Şi respectiv proporţia de două treimi din numărul membrilor CO care pot numi sau destitui Preşedintele Teleradio Moldova. Tocmai prevederile care protejează audiovizualul de dictatura exhaustivă a unui partid majoritar oricare ar fi acesta!

Deşi nu accept deloc politica editorială a Companiei Teleradio Moldova cred că Todercan a avut dreptate într-o măsură mare atunci când a zis că Fusu este ghidată şi de un impuls revanşard "Angela Aramă a făcut Codul, păi ea tot trebuie să facă ceva!" Păi, să facă, dar nu cu preţul revenirii la o dictatură, chiar dacă de o altă sorginte - cea "liberală"! 

Acum, după ce prevederile respective au fost înlăturate, în cazul în care anticipatele nu vor putea fi evitate şi printr-un concurs de împrejurări comuniştii vor obţine o majoritate confortabilă, aceştea lesne vor acapara fără jenă tot ce înseamnă televiziune şi radio în Republica Moldova. Nu "lacunele" au fost înlăturate, ci impiedimentele în faţa dictaturii. 

Şi ceea ce e mai neplăcut este că Fusu încearcă să ne mintă. Zi, dragă, că altfel nu poţi să schimbi oamenii compromişi din cele două instituţii, că vrei să-i promovezi acolo pe cei mai buni specialişti în audiovizual! Evident, mă îndoiesc deja că se doreşte aşa ceva - cred că tot de rude de-a lui Mihai Ghimpu va fi vorba. Acum, cine a trădat greva noastră, Corina?