O familie din Zaporojie cu doi copii minori împușcată pe loc. Genocidul continuă...

În noaptea de 21 noiembrie, rușii au lovit din nou într-o clădire rezidențială din districtul Kupyansky din regiunea Harkov. Sub dărâmături s-ar putea să fie oameni, serviciile de urgență sunt în stare de alertă și-și fac treaba. Deocamdată se știe că o persoană a murit, iar alta a fost transportată la spital în stare foarte gravă. 

De asemenea, pe parcursul nopții trupele ruse au lansat circa 60 de rachete Grad și de artilerie grea asupra districtului Nikopol din regiunea Dnepropetrovsk. Un bărbat de 78 de ani a fost rănit, o mulțime de case particulare au fost avariate.

În teritoriile temporar ocupate din regiunea Herson, agresorii ruși năvălesc în casele oamenilor și le jefuiesc. Ei fac asta sub pretextul că ar căuta grupuri de diversioniști. Mai mult ca atât, ei le interzic categoric copiilor să învețe în școlile ucrainene. Se știe că, cel puțin, în unul din satele regiunii, ocupanții au spart porțile și au doborât ușile caselor pentru a verifica dacă nu cumva copiii studiază online folosind diverse gadget-uri. Totodată, ei continuă să terorizeze populația, recurgând la relocarea forțată a băștinașilor din propriile lor case. Astfel, spre exemplu, locuitorii din Belovodsk au fost mutați cu forța în orașul Lugansk.

Familia Darmobedov. R.I.P.

Satrapii ruși continuă să comită crime inimaginabile în teritoriile temporar ocupate. Deja se știe ce orori descoperă procurorii după eliberarea localităților. Camere de tortură, gropi comune... În noaptea din 18 noiembrie, rușii au împușcat o întreagă familie cu doi copii minori în regiunea Zaporojie. Potrivit Ukrayinska Pravda, asasinarea familiei Darmobedov a avut loc în satul Kamysh-Zarya, unde bandiții militari din așa zisa republică din Doneșk și cei din regimentul lui Kadârov s-au instalat în vecinătatea acestei familii. La un moment dat ei s-au îmbătat și au acostat-o pe mama copiilor, Natalia, iar Alexandru, soțul acesteia, i-a sărit în apărare. L-au împușcat pe loc, iar apoi au tras în femeie și cei doi băieți minori: Volodymyr de 13 ani și Kyrylo de 6. O familie frumoasă a încetat să mai existe într-o clipită - soarele a fost înghițit de un monstru căruia omenirea este datoare să-i curme existența.

Nu vreau să arunc pietre în grădina nimănui. Doar amintesc că la 14 aprilie, Rada Supremă a recunoscut acțiunile Rusiei în Ucraina drept genocid al poporului ucrainean și a cerut comunității internaționale să facă același lucru. De asemenea Ucraina cere statelor considerate civilizate să recunoască Federația Rusă drept stat terorist, mai ales după ce aceasta aplică masiv tactica distrugerii infrastructurii energetice a Ucrainei în prag de iarnă și a bombardării masive regulate a orașelor ucrainene. 

I s-a spus că-i vor lua copilul și nu-l va putea găsi nicodată. Istoria Marianei Mamonova.

Mariana Mamonova cu fetița ei, Anna

Mariana Mamonova, medic militar ucrainean, era în vehiculul cu care, împreună cu alți soldați din unitatea sa, se îndrepta spre poziția lor de luptă din Mariupol. Totul în jur exploda din cauza atacurilor inamice continue și, deși era întuneric și foarte frig, cerul se lumina mereu de „artificiile” rachetelor cu fosfor. Mariana era pe front, în prima linie, chiar din februarie și abia de două săptămâni aflase că este însărcinată.

În acea noapte de început de aprilie, mașina în care se afla Mariana și camarazii săi a fost oprită și ea a auzit cum cineva le-a spus: „Din acest moment sunteți prizonieri ai Federației Ruse. Шаг влево, шаг вправо - расстрел!” Mariana povestește că s-a întors către băieți și a șoptit disperată: „spuneți-mi că nu suntem capturați, spuneți-mi că nu ne fac prizonieri!” Dar, din păcate, tocmai asta s-a întâmplat. 

Mariana și colegii ei au fost duși într-un depozit, unde au stat trei zile înainte de a fi duși la penitenciarul din Olenivka în partea temporar ocupată din estul Ucrainei. Pentru Mariana acest moment a fost începutul unui calvar de șase luni în care a dormit pe jos și a fost privată de acces la hrană sănătoasă și aer curat. Era intimidată și amenințată în timpul interogatoriilor nesfârșite. 

În special, Mariana era terifiată de gândul că copilul ei se va naște în captivitate și-i va fi luat. Despre asta îi spusese un oficial rus în timpul interogatoriilor. Mai mult ca atât, el a avertizat-o că dacă nu răspunde „cum trebuie”, copilul ei va fi dus în Rusia și va fi transferat de la un orfelinat la altul, astfel încât ea să nu-l mai poată găsi niciodată. Pentru a obține declarații false de la ea, satrapii aduceau și câini care lătrau, gata s-o sfâșie. 

În tot acest răstimp, Mariana era deținută într-o cameră pentru șase persoane, în care, de fapt, se aflau 40 de femei. Femeile mai în vârstă dormeau câte două sau trei într-un pat. Mariana cu o prietenă dormeau pe podea, sub un pat, învelindu-se cu o pătură. Abia când sarcina a devenit foarte vizibilă, la șapte luni, un medic i-a spus că are nevoie de mai mult aer curat și i s-a permis să se plimbe prin curte, dar asta se întâmpla în funcție de dispoziția gardianului aflat în tură.

în ultima lună de sarcină Mariana a fost transferată la o maternitate din Donețk unde a fost tratată bine, dar i s-a comunicat clar că are în față doar două scenarii posibile după naștere: fie că va fi trimisă la o închisoare din Donețk unde ar putea sta cu copilul ei atât timp cât îl alăptează, fie că va fi dusă la o unitate din Rusia, unde copilul îi va fi luat după ce va împlini trei ani. Era atât de speriată, încât nici nu avea curajul să întrebe ce scenariu îi este destinat. A plâns și a plâns...

Mariana cu soțul ei, Vasyl,
care a militat intens pentru eliberarea ei

Atunci când, în septembrie, s-a auzit despre un eventual schimb de prizonieri, Mariana a știut că acesta ar fi ultima ei speranță. Dar într-o vineri ea a primit vestea de care se temea îngrozitor - că din cauza situației de pe front, cele două părți nu au putut să se pună de acord asupra schimbului. Mariana a fost devastată - deja era în perioada când nașterea putea să se declanșeze în orice clipă. 

Totuși, în scurt timp, ceva s-a schimbat și deja marți ea a fost transferată împreună cu alte zeci de prizoniere într-un oraș din Rusia, lângă granița cu Ucraina. Acolo, după ce a fost legată la ochi (i-au fost legate și mânile) ea a urcat într-un avion militar și a fost transportată în Belarus. Deși zborul a durat vreo 20 de ore, soldații ruși nu au lăsat-o să meargă la toaletă.

Din Belarus Mariana, împreună cu alte femei eliberate din detenție a fost condusă până la granița cu Ucraina și  s-a întors acasă. Doar patru zile mai târziu, ea a născut o fetiță sănătoasă și a numit-o Anna.

Istoria Marianei Mamonova a fost publicată de jurnaliștii de la BBC. Textul integral în engleză îl puteți accesa aici: 

https://www.bbc.com/news/world-europe-63464868

 

A mai murit un copil în Ucraina... O postare cu înjurături de Elon Musk - interzis puritanilor!

Băiețelul de 11 ani care a fost salvat ieri din dărâmăturile unui bloc prăbușit în urma atacului aerian al rușilor asupra cartierelor rezidențiale din Nikolaev, a murit în spital. 

Am urmărit cu sufletul la gură momentul când salvatorii îl scot de sub blocurile de beton - băiețelul a fost prins sub ele timp de șase ore. Am văzut cum tatăl, obosit și fericit, strigă de-asupra tărgii: „Сыночек, сынуличка!”, învelindu-l cu ceva peste folia termoizolatoare cu care l-au acoperit salvatorii. Am plâns când am zărit cum băiețelul îl cuprinde pe tatăl său cu o mână și, slavă domnului, este viu... 

Vestea că, totuși, copilul nu a putut fi salvat, a frânt ceva în mine. Nu se poate așa ceva, cum să mai trăiești după ce speranța a renăscut în tine ca apoi să se năruie atât de groaznic, iremediabil?! Băiețelului i-a cedat inima și a murit. Ce e cu inima tatălui său?!

Crimele Rusiei fasciste sunt incalificabile. Războiul ăsta trebuie să se termine cât de curând în condițiile Ucrainei. Pentru mine este cert acest lucru. Și atunci când aud miorlăieli „pragmatice” care justifică lentoarea decizională în orice zonă decisivă pentru stoparea dezastrului, mă înfior, mă enervez, încep să urăsc...

Elon Musk, miliardarul „vizionar” cu tot felul de planuri cosmo-inovatoare, a declarat că nu mai poate finanța sistemul Starlink în Ucraina. S-a supărat pentru că a fost ridicat pe sus după ce și-a anunțat planul „genial” de încheiere a războiului în care Ucraina, practic, satisfăcea toate mofturile expansioniste ale dementului de la Kremlin. Își ia jucăriile, bosumflat, și pleacă din „pesociniță”. Această decizie va îngreuna mult avansarea militarilor ucraineni pe linia frontului. Această decizie favorizează enorm armata rusească. 

Ce m-am săturat să trăiesc într-o lume condusă de psihopați, narcisiaci, criminali... Da, astăzi lumea e condusă de ei, atât timp cât cei „normali” îi cocoloșesc și caută soluții diplomatice pentru a le face față, atât timp cei „normali” reacționează la atrocități și nu le previn, atât timp cât defensiva celor „normali” e mai puternică decât ofensiva pe care o cere Ucraina și realitatea care urlă a catastrofă.

De fapt, intenționam să scriu despre altceva, dar știrea cu Musk m-a dat gata. Fuck Tesla, fuck putin, fuck imbecilii care în loc să îndrepte armele împotriva unui dement, se înghesuie să zdohnească pe pământurile ucrainene! Iaka așa o dispoziție înainte de weekend, fuck me...

Un câine bătrân care urlă, plângând, pe ruinele casei în care a fost spulberată familia sa... Să ierți? Cum?!

Contraofensiva surprinzătoare a ucrainenenilor și protestele împotriva mobilizării din Rusia, reprimate crunt de forțele de ordine care îl slujesc în continuare pe satrapul din buncăr, au ținut titlurile zilei în ultimul timp. Dar paranoia lui putin mă întoarce mereu la crimele pe care continuă să le comită cu disperare și ferocitate soldații ruși în Ucraina. Deja putin nu mai are încredere în  propriul minister al apărării, în corpul superior de comandă al armatei sale de orci. În calitatea de comandant suprem, el emite ordine contradictorii și, probabil, a început să comunice direct cu comandanții ruși de pe teren. Astfel, atacurile feroce asupra infrastructurii civile și oamenilor pașnici din Ucraina ating din nou cote apocaliptice. 

29 septembrie 2022, Nikolaev,
stație de transport public

Vitali Kim anunță că și la Nikolaev noaptea a fost grea: cel puțin opt persoane au fost rănite după ce o rachetă a nimerit într-un bloc rezidențial cu nouă etaje. Amintesc că aseară, ca urmare a bombardării orașului, a avut loc o explozie în zona unei stații de transport public în urma căreia 3 persoane au fost ucise pe loc, iar 12 au fost rănite...

Doar în ultimele ore au fost bombardate șapte comunități din regiunea Sumy: în satul Pavlovka au fost distruse cinci case de locuit, sunt persoane rănite, iar una a decedat din cauza rănilor în drum spre spital. Liniile electrice și internetul au fost din nou deteriorate în mai multe localități. Trupele ruse au  atacat cu rachete și orașul Zaporojie- există oameni răniți și acolo, datele se precizează...

Tot ieri, în apropiere de orașul Zaporojie, rușii au bombardat un convoi de mașini cu civili care încercau să-și scoată rudele din teritoriile ucrainene ocupate. 30 de morți (inclusiv doi copii) și 92 de răniți... cifre preventive deocamdată. Atacul a venit la o zi după ce dictatorul rus a anunțat că va semna declarația de anexare a regiunilor ocupate, inclusiv a regiunii Zaporojie. Russkii mir...

Krym... No comment

La Dnipro, în urma atacului nocturn cu rachete Iskander, cel puțin trei persoane au murit și alte cinci au fost rănite. O întreprindere de transport a fost distrusă: au ars 52 de autobuse, altele 98 sunt deteriorate substanțial. În plus, au fost de-a dreptul mutilate mai multe blocuri supraetajate, un gimnaziu, un magazin și câteva clădiri administrative. 

Cel mai strașnic, totuși, a fost să aflu că acolo, ieri, o rachetă a nimerit direct într-o casă privată, nimicind-o complet. Toată familia a fost, pur și simplu, spulberată. S-a evaporat într-o clipă!
 

În urma acelui atac, au murit patru persoane: doi copii, mama și bunica lor, povestește primarul orașului Dnipro Boris Filatov: „A fost până nu demult o familie... Când a început războiul, mama a decis să mute copiii de pe bulevardul Polya într-un loc mai sigur. În sectorul privat. La bunica. Astăzi, o rachetă rusă a lovit în plin casa lor... Oamenii s-au evaporat literalmente. Bunica Alla, mama Natasha, fiica Vasilisa de 12 ani, băiețelul Ivan de 8 ani. Și cățelușul Jack.” 

„Când au sosit salvatorii, pe ruine l-au găsit doar pe bătrânul câine Krym. Stătea acolo și urla... Apoi a venit tatăl copiilor. El luptă pe front în Forțele Armate Ucrainene. Sub Liman. Vă rog, se poate să nu mai continui?”, a mai scris Filatov.

Krym în primele clipe după atac...

Krym (născut în Crimeea, de unde i se trage și numele) a fost preluat de veterinarii de la „Zookontroli”. Ei spun că, în urma tragediei, câinele s-a ales cu o contuzie și insuficiență cardiacă. „Îi este foarte frică”- spun veterinarii, care fac tot posibilul să-l stabilizeze cu preparate cardiace... 

Cum e posibil așa ceva?! O cuprind pe Greta, care e la fel de roșcată - seamănă cu Krym... Îl pup pe Darius care, probabil, e la fel de mic ca și Jack... Se poate și eu să mă opresc aici?..

După eliberarea regiunii Harkiv începe documentarea crimelor comise acolo de ocupanți. Primele cifre ale ororii...

Izyum... Rănile ocupației

 Al doilea sentiment după euforia victoriilor   armatei ucrainene în regiunea Harkiv, a fost   teama de ce vor găsi acolo după eliberare. Din   păcate, ea s-a adeverit. Mi-e greu să-mi   imaginez cum au supraviețuit oamenii sub   ocupația rusă. Și asta se întâmplă în secolul   XXI! 

 În primul rând vidul informațional și   imposibilitatea de a comunica cu apropiații - nu   aveau nici telefonie și nici internet. Timp de   jumătate de an ei au trăit doar cu o speranță   îndărătnică de ucrainean. Da, ei n-au știut   despre atrocitățile din Bucea, dar nici despre   faptul că nu a fost capturată capitala. Ei nu au știut despre distrugerea Mariupolului, despre zeci de mii de civili, practic, îngropați în molozul de acolo, dar nici despre consolidarea întregii Europe și a SUA în sprijinul armatei ucrainene, care este mai puternică ca niciodată...

Apoi teroarea. Starea de asediu cu obligativitatea de a ieși din casă exclusiv cu banderolă albă pe braț... Perchezițiile care aveau loc chiar în stradă, bărbații fiind dezbrăcați până la chiloți pentru a fi examinați de tatuaje... Beciurile în care erau aruncați fără niciun motiv bărbați, femei, chiar și copii... Torturile la care erau supuși pentru a denunța cunoscuți, rude, prieteni care au legătură cu armata ucraineană sau organele de drept legitime ale Ucrainei... În Balaklya asemenea camere de torutră erau chiar în subsolurile „poliției”. Oamenii din vecinătate nu puteau dormi nopțile din cauza strigătelor celor torturați acolo. În special cu curent electric. Criminalii opreau ventilația ca să se audă mai bine... Nu aveau milă nici de copii - polițiștii de frontieră ucraineni au salvat cinci adolescenți pe care rușii i-au ținut închiși într-un subsol timp de o săptămână, aruncându-i acolo după cinci zile de „filtrări”...

Mama, tata, fetița de 6 ani...

Sute de oameni omorâți... Familii întregi șterse de pe fața pământului... Într-o pădure din apropiere de cimitirul din Izyum au fost descoperite gropi comune. De asemenea pe teritoriul vechiului cimitir Izyum sunt în jur de 500 de morminte noi - majoritatea ale locuitorilor orașului - marcate cu cruci simple făcute din două scânduri. Pe majoritatea crucilor sunt indicate niște numere de serie, mai rar - numele de familie și data morții... Astăzi încep exhumările și vom afla adevărul despre crimele ascunse în pământul atât de bolnav al acestui război inuman...

De altfel, pe urmele eliberării, deja au fost documentate oficial peste 40 de crime comise de ruși. Un singur caz: în satul Zokrema un locuitor a fost obligat să sape o groapă în care au fost aruncați doi bărbați împușcați de ocupanți. Aveau urechile tăiate...

Oficialii spun că s-ar putea ca la Izyum numărul oamenilor omorâți de invadatori să fie mult mai mare decât al celor din Bucea... Consilierul șefului Ministerului Apărării, Aleksey Kopytko, a spus ieri că „distrugerea cauzată de ocupanții din Izyum este comparabilă ca amploare cu distrugerea din mai multe Borodyanka și din punct de vedere al numărului de victime - cel puțin cu două Bucea”. 

Potrivit lui Kopytko, trupele ruse „au aruncat mai multe rachete asupra orașului Izyum decât peste Mariupol, deși populația din Izyum era de aproximativ 10 ori mai mică”. „Există clădiri rezidențiale cu mai multe etaje peste care bombele au fost aruncate în mod deliberat. S-au prăbușit intrări întregi. Zeci de morți...”

Și totuși... pe parcursul contraofensivei și eliberării localităților temporar ocupate soldații ucraineni au fost întâmpinați (mai peste tot!) cu drapele ale Ucrainei! Cum în aceste condiții de groază locuitorilor din teritoriile ocupate nu le-a fost frică să ascundă aceste steaguri, să le păstreze, împăturite frumos laolaltă cu speranța de a-și dobândi libertatea? Incredibili! Mă închin cu un respect enorm în fața acestor oameni... Slavă Ucrainei!

Nastya a ars de vie... Cu cine și cum luptă armata lui putin

Nastya Tahirova 

Nastya a ars de vie. Ca o torță. Avea doar 19 ani... Era studentă în anul doi și făcea voluntariat, împărțind alimente oamenilor aflați în zonele fierbinți ale războiului din Ucraina și îi ajuta să se evacueze din Cernihiv, oraș aflat atunci temporar sub ocupație.

„Iată ce fac, canaliile! Ah, aici era și fata aceea, cu dreaduri!” Da, era... Militarii ucraineni care au ajuns la fața locului nu au mai putut să facă nimic - o singură mașină din tot convoiul nu a fost atinsă de foc, restul au ars în clipe numărate...

Rușii au atacat cu mortiere convoiul cu microbuzele voluntarilor. Nastya nu a avut nicio șansă - rezervorul de combustibil a luat foc chiar lângă ea. Tatăl tinerei, Mikola, s-ar putea împăca cu moartea singurului său copil - e război - dar gândul că a ars de vie îl terifiază, îl înnebunește.

Nastya și tatăl său au făcut voluntariat în Cernigiv chiar de la începutul războiului. Dar atunci când orașul a ajuns să fie bombardat masiv din avioanele care nu mai conteneau să survoleze cartierele rezidențiale, părinții au decis să trimită fetița lor în Polonia. Ea le suna de pe un număr de telefon polonez, deci cu siguranță a fost în Polonia - spun ei. Doar că fata s-a reîntors în Cernihiv în secret. Le-a zis înainte să revină în Ucraina că merge la un centru de voluntariat polonez și va fi foarte ocupată – s-ar putea să nu le mai răspundă la telefon. Părinții s-au liniștit pentru un timp. Dar peste câteva zile au tot sunat-o și ea nu mai era de găsit... Nastya a murit în ultima zi de atacuri aeriene intense ale Cernihivului. A doua zi rușii au început retragerea. Doar două zile au despărțit-o de viață.

Mikola Tahirov

A fost singurul copil al familiei Tahirov, acum casa e pustie, sufletele părinților sunt pustii. Dar ei sunt ucraineni, așa cum a fost și Nastya. De aceea, Mikola și Olga au adunat deja tot pachetul de acte pentru adopție: „Avem loc destul în casă, avem și dragoste destulă în suflet – dorim să oferim toate astea unui copil...” În războiul din Ucraina mulți copii au rămas orfani, prea mulți... 

Istorii ca aceasta sunt sute și mii în Ucraina devastată de orgoliul bolnav al unui nebun secundat de cohorte de entități zombificate, care, în demența lor, nu se mai pot opri. Astăzi putin amenință o lume întreagă. Șantajul energetic e pe față. De fapt, legendara bărbăție a „velicanilor” ruși se dovedește a fi un mit, o scornire romantică - s-a văzut clar că armata lor nu este decât o simbioză jalnică de incompetență și rugină, salvată exclusiv de cantități enorme de carne de tun și munți de rămășițe de metal. Sovietice. Arma lui putin nu are nimic comun cu bărbăția și profesinalismul veritabil. Arma lui putin pute a r*hat de hienă: șantaj, propagandă, minciună, manipulare în masă. Nu i-a mers în Cosovo, încearcă în altă parte, pentru a destabiliza Europa. I-a reușit să provoace proteste în Cehia. 

Praga, 3 septembrie 2022,

protest împotriva guvernului, a UE și NATO,

organizat de forțe radicale,

pe care premierul ceh le acuză ca fiind proruse.

Sâmbătă, la Praga, zeci de mii de persoane au manifestat împotriva guvernului ceh, i-au cerut să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie, să încheie contracte directe cu Rusia și și-au proclamat vehement opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO. 

Rusia va continua să alimenteze instabilitatea politică în Europa, asta știe să facă cel mai bine. Așa că, repet, trebuie să fii deștept pentru a-ți continua viața cât de cât decentă în condițiile acestui război total, dar ești, sorry, un prost, dacă consideri pe bune că acest război nu te privește.

Ați obosit de război? Felicitări! Tocmai asta a așteptat putin să facem!

Navigam printre știrile despre războiul din Ucraina și, brusc, am realizat că se întâmplă inevitabilul: șocul începutului a trecut, încep să mă raportez la aceste informații ca la simple statistici. Această „revelație” m-a cutremurat. Măcelarul de la Moskova asta își dorește - să obosim de război, să nu-l mai percepem ca pe un dezastru care ne privește, să ne plictisim și să nu-i mai acordăm o atenție mereu vigilentă.

Asta în timp ce bombardamentele cartierelor rezidențiale din orașele Ucrainei continuă (doar în ultimele 24 de ore în regiunea Donețk au fost uciși patru civili, iar peste zece oameni au fost grav răniți), în timp ce familii întregi trăiesc zilnic coșmarul atacurilor aeriene, pitindu-se prin beciuri, în timp ce deportarea cetățenilor și, mai ales, a copiilor ucraineni, continuă, în timpul ce lagărele de triaj diabolic se înmulțesc, în timp ce instituțiile europene abilitate nu au acces la colonia din Elenovka și la prizonierii din regimentul Azov (nu știm ce e cu ei, cum sunt întreținuți și dacă mai sunt vii), în timp ce pericolul unei catastrofe nucleare persistă, chiar dacă misiunea AIEA a ajuns la centrala din Energodar, în timp ce Lavrov continuă să amenințe Moldova cu „eliberarea” rușilor și găgăuzilor, inventând persecuții inexistente, în timp ce din cauza șantajului cu gaze ne amenință o iarnă grea...

În această dimineață ocupanții au tras asupra grădiniței „Теремок” din Slaveansk. Au distrus-o, la fel cum au făcut cu alte mii de grădinițe, școli și spitale din Ucraina. Imaginați-vă că asta s-a întâmplat azi dimineață cu grădinița la care tocmai vă pregăteați să vă duceți copilașul... Statistică, ziceți?

Nu, nu avem dreptul moral să „obosim”. Consider că războiul din Ucraina trebuie să facă în continuare titlurile zilei, să ne intereseze nu doar pentru „a fi la curent cu evenimentele”, ci pentru că este pus în joc viitorul Moldovei, a Europei, a lumii întregi. Și pentru că este de datoria noastră să nu cădem pradă (din cauza acestei „plictiseli”!) falsurilor scoase pe bandă rulantă de propaganda rusească. Ea nu obosește, ea nu se plictisește, ea își face treaba zombificatoare... 

O altă Angela. Cea care, copilă fiind, a reușit să se salveze dintr-un război inimaginabil în secolul XXI!

Angela, o fetiță de 14 ani, a reușit să scape, practic - de una singură, din Hersonul ocupat de ruși. Repet: de doar 14 ani! Și asta pentru că viața sub ocupația rusă a fost mult mai înfricoșătoare pentru acest copil decât provocarea de a trece prin peste 20 de puncte de control inamice și a parcurge tot acest drum dificil spre libertate. 

Evident, decizia de a părăsi orașul natal nu a fost deloc ușoară: „Înțelegi că acesta este orașul tău natal, străzile tale natale, locurile, oamenii, școala, tot ce-ți este mai drag, dar trebuie să lași totul și să alergi undeva”.

Soldații ruși s-au stabilit chiar lângă casa Angelei, într-unul dintre licee. Ocupanții cutreierau orașul, amenințănd civilii cu arme. Toate prețurile din magazine au crescut brusc, mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, rezervele de alimente se epuizau văzând cu ochii. Zilele s-au transformat în săptămâni de foame și anxietate...

Angela își amintește cum îi era frică să părăsească apartamentul, a stat zile întregi în casă. Dar chiar și acolo îi era deja imposibil să se simtă în siguranță, odată ce un avion de luptă rus a zburat foarte aproape de asupra casei ei, iar bubuiturile puternice ale exploziilor din apropiere pur și simplu îi amorțeau întregul corp. Teroarea devenea insuportabilă.

Fetița a înțeles că singura soluție pentru a rămâne în viață este să ajungă cu orice preț pe teritoriul Ucrainei neocupate. Împreună cu o prietenă au convenit să plece definitiv. Conștientizau ce primejdii vor trebui să înfrunte - dușmanul era rău și crud.

Povestea parcurgerii drumului ei spre libertate va trebui spusă mai târziu printre sutele și miile de istorii pline de groază și speranță ale copiilor ucraineni supuși unor atrocități care nu au avut ce căuta în Europa secolului XXI. Acum să zic doar că, în cele din urmă, fetele au reușit să ajungă cu bine în Zaporozhye, unde au fost întâmpinate de voluntari, parteneri ai organizației Salvați Ucraina/Спасемо Україну, Acolo li s-a oferit un adăpost temporar, hrană și asistența necesară. 

Mai târziu, Angela a fost urcată într-un tren de evacuare către Lviv. Fetița este acum în siguranță cu mama ei. Visul  cel mai mare al Angelei rămâne a fi să se întoarcă acasă și să meargă în continuare la școala sa.

Îmi amintesc că eu, o altă Angela, la 14 ani am lăsat-o pe sora mai mare a prietenei mele să-mi aranjeze (pentru prima dată în viață!) părul cu „ploika” și să-mi vopsească abia sesizabil genele. Mergeam la o serată la școală și tremuram de emoție - după serată se anunțau dansuri. Când am ajuns, m-a prins de mână șefa de studii și m-a certat, aproape făcându-mă curvă, în fața tuturor. Cum am îndrăznit să mă boiesc?! Acea șefă de studii, deși descendentă din părinți deportați pe timpul lui Stalin, era personificarea ocupației sovietice. Elevii o numeau „vipera”...

Mama Lisei - fetița ucisă de ruși la Vinnița - a ieșit din spital: „Era o tăcere de moarte de jur împrejur... M-am așezat și am început să țip...”

Irina Dmitrieva locuia la Vinnița, dar avea un vis - să se mute la Kiev. Înainte de război, ea a reușit să se pună pe picioare: a închiriat o locuință, și-a găsit un nou loc de muncă bun, a continuat să facă totul pentru fiica ei, Lisa, care s-a născut cu sindromul Down, împărtășindu-și regulat experiența pe rețele sociale pentru a încuraja alți părinți să le ofere copiilor cu acest sindrom o educație și o copilărie plină de lumină. De curând au început să frecventeze și un logoped... Viața ei a început să prindă contur frumos, era fericită. Le spunea tuturor că este mamă de înger și-și iubea enorm copilașul...

Însă, la 14 iulie, fiica de 4 anișori a Irinei, Lisa, a fost ucisă de o rachetă lansată de ruși asupra orașului Vinnița. Irina a fost internată în spital în stare gravă - a reușit să supraviețuiască acelui atac criminal, deși s-a ales cu numeroase răni abdominale. Când și-a revenit după operație, nu înțelegea de ce îi era bandajat tot corpul. Acum Irina își amintește că, uitându-se la acele bandaje, puțin câte puțin a realizat că coșmarul prin care a trecut nu a fost un simplu vis. 

La început, medicii le-au interzis rudelor să-i comunice Irinei despre moartea Lisei. Tânăra femeie spune că pe patul de spital se gândea la fiica ei pe care o credea în viață: „Am crezut mereu că fiica mea este în viață, pentru că altfel nu se poate - copilul meu nu poate muri!” 

Despre acel moment teribil care i-a schimbat într-o clipă întreaga viață, Irina mai povestește următoarele:

„Am auzit un vuiet puternic și m-am gândit că nu poate fi un avion. Mi-am ridicat capul și am văzut o rachetă mare. Părea că e la câțiva metri deasupra capului Lisei. Racheta zbura spre casa ofițerilor, așa că i-am întors spatele - m-am gândit să acopăr copilul cu corpul meu. Nu a durat nici măcar o secundă, mult mai puțin. Am ținut strâns căruciorul în care era Lisa, m-am aplecat spre ea... țin minte cum capul ei era lângă al meu... Apoi am auzit o explozie puternică și s-a cutremurat pământul. Nu am căzut, nu am simțit deloc durere, doar o liniște mormântală s-a instalat în jur... Era mult fum negru, nu se vedea nimic. N-am auzit a doua explozie, n-am auzit alarme auto, n-am auzit nimic. Am văzut doar trupușorul sfâșiat al scumpei mele fetițe... Am mai alergat câteva minute, căutând oameni care să mă ajute să o scot pe Lisa din cărucior, dar era o tăcere de moarte, asurzitoare, de jur împrejur... M-am așezat și am început să țip...”

Brusc, Irina a simțit o durere puternică. Atunci ea și-a văzut sângele șiroind pe pământ și a început să se sufoce...

„Creierul meu refuză să creadă... Această imagine teribilă mi se tot perindă în fața ochilor din nou și din nou. Îmi amintesc totul până la ultimul detaliu... Teroriștii ruși, aceste creaturi, mi-au ucis copilul, au atentat la sfânta sfintelor. De câte dovezi mai are nevoie lumea pentru a opri uciderea în masă a poporului ucrainean?” – mai scrie Irina pe FB.

Această întrebare a Irinei, știu sigur, ne chinuie pe mulți. Sute de copii ucraineni au fost uciși în acest război, și mai mulți s-au ales cu răni grave, mulți au rămas schilodiți pe viață. Ce vină au ei?! Ce vină au oamenii omorâți noaptea în somn sau la stațiile de așteptare a trasportului în comun? Ce vină au cei torturați, arși în automobilele în care încercau să fugă de război, exterminați prin foame și sete? Cum mai poți să-ți justifici  indiferența față de ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina sau teama de a-l supăra pe putin?

Amintesc că la 14 iulie, ocupanții ruși au lansat rachete de înaltă precizie spre centrul orașului Vinnița. În urma acestui atac terorist, au murit 26 de persoane, inclusiv trei copii. Și vorbim aici doar despre un singur atac dintre sute de alte atatcuri pe care canaliile lui putin le desfășoară zi de zi, noapte de noapte!

Amnesty International versus Dasha, fetița care și-a tăiat părul

Scandalul provocat de raportul Amnesty International prezentat la 4 august, în care distincția între agresor și agresat este foarte vagă (prin acuzele aduse  Kievului precum că forțele sale militare pun în pericol civilii, instalându-se în clădiri rezidențiale, școli și spitale), aduce în vizor influența Kremlinului asupra multor instituții din occident. Din păcate, ceea ce a știut să facă foarte bine regimul odios de la Moscova este infiltrarea puternică în tot felul de ONG-uri, instituții publice, alt gen de organizații influente în vechea Europă, racolarea unor entități politice și non-politice vizibile, extinderea rețelelor de spionaj și propagandă etc. Nu-mi amintesc acum suma exactă, dar am citit undeva că investițiile rușilor în acest gen de activitate, în războiul informațional și propagandistic, sunt mai mari decât investițiile în înarmarea propriu-zisă. 

Raportul respectiv a stârnit o imensă indignare în Ucraina, dar și dincolo de ea. Zelenski a declarat că Amnesty a încercat „să amnistieze statul terorist și să transfere responsabilitatea de la agresor la victimă". 

Șefa biroului Amnesty International din Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat, acuzând organizația din care a făcut parte, că a preluat propaganda Kremlinului. De menționat că, într-adevăr, la scurt timp după publicarea raportului, acesta l-a și utilizat pentru a-și justifica raidurile aeriene asupra cartierelor rezidențiale și a infrastructurii civile din Ucraina. Că veni vorba, așa, ca fapt divers: directorul executiv al biroului Amnesty International din Republica Moldova, Veaceslav Tofan, nu a demisionat și nici nu a venit cu vreo reacție la acest raport. 

În concluzie vreau să spun că, oricât de mult s-ar strădui putin să corupă occidentul, să-și racoleze orci de prin lumea largă și de prin închisorile din Rusia, eu cred în victoria deplină a Ucrainei în acest război de-a dreptul incalificabil în secolul XXI. Un popor copiii căruia își apără țara de rând cu părinții, prin metodele inventate de ei înșiși, nu are cum să ajungă în robie.

Dasha Bezuhla, în vârstă de 10 ani, și-a tăiat părul, l-a vândut și a donat 10.400 UAH armatei ucrainene. Fetița și-a crescut părul timp de patru ani, iar acum e fericită să poată contribui la procurarea hranei și a medicamentelor pentru soldații care luptă pe front. Părinții Dashei au fost surprinși, dar i-au susținut decizia. Ce reacție ar fi avut într-un asemenea caz părinții din RM? Vă las pe dvs să răspundeți...