Şcoală de televiziune! Ceva absolut special!

Da, da! Ceva absolut special pentru că e pentru acei care sunt absolut speciali! Există timp pentru veghe, există timp pentru somn. Este timp pentru dragoste, este timp şi pentru ură. Este timp pentru strânsul pietrelor, dar şi pentru aruncatul lor... pentru muncă, dar şi pentru odihnă... Ceea ce fac eu prin şcoala mea, însă, nu e de găsit în cărţile despre filosofia existenţială... Le adun pe toate: studiul şi distracţia, odihna şi munca... Aşa înţeleg eu viaţa şi aşa îi voi învăţa pe alţii s-o înţeleagă. Dincolo de astea, hai să fiu ceva mai serioasă. Deci!
Realitatea de ultimă oră din Republica Moldova denotă o dezvoltare rapidă a domeniului audiovizual. În ultimul timp au apărut mai multe instituţii de televiziune şi radio şi la un moment dat s-a produs o criză sesizabilă în sfera cadrelor de specialitate. În Republica Moldova aproape că nu există instituţii, în cadrul cărora s-ar instrui pe scară largă viitorii profesionişti în televiziune, deşi solicitarea creşte. Prevederile de bază ale Codului Audiovizualului din Republica Moldova cer imperativ mărirea volumului de produs autohton, ceea ce înseamnă că va fi nevoie în continuare de specialişti calificaţi în domeniu. Acest fapt nu limitează deloc accesul la Scoală a celor care îşi pun alte scopuri decât acel de a fi om de televiziune. Experienţa unei asemenea Şcoli este unică şi oferă posibilitatea de a vă cultiva nişte caracteristici noi, cum ar fi dezinvoltura unui discurs în public sau în faţa presei.
Obiectivele cela mai importante ale şcolii de televiziune sunt următoarele:


 Asigurarea unei pregătiri de ordin general (iniţiere) în arta comunicării audiovizuale, dobândirea abilităţilor necesare pentru o carieră timpurie în televiziune.

 Cunoaşterea diverselor domenii de televiziune (prezentator, reporter, regizor, realizator, producător etc.), care ar permite participanţilor la training să-şi expună ideile în vocabular tv şi să creeze produse audiovizuale.

 Crearea abilităţilor de munca în echipă, de depăşire a situaţiilor de conflict şi valorificarea calităţilor personale de socializare.

 Descoperirea talentelor de comunicare ascunse, dezinhibarea personalităţii, perfecţionarea şi corectarea dicţiei, asumarea unui comportament adecvat în faţa camerei de filmat sau a unui auditoriu, aprecierea obiectivă a concurenţei.

 Iniţierea şi dezvoltarea potenţialului fiecărui participant la training.

 Valorificarea şansei de a crea un produs cu perspectivă de publicare on line.

METODE DE PREDARE:
- cursuri;
- laboratoare practice de creaţie;
- vizite de cunoaştere la studiouri tv din RM;
- întâlniri periodice cu specialişti şi vedete tv pentru schimb de experienţă;
- master-class-uri cu personalităţi în domeniu.;
- realizare de produse tv cu perspectivă de publicare on line.

2 ore cumulative de curs de două ori pe săptămână.
După 4 luni de studii diploma e garantată!


Școala oferă și alte cursuri intensive.
Grupele sunt formate din nu mai mult de 10 persoane.
Doritorii de a participa la curs se pot înscrie simplu:
La nr de tel. 069163422;
Pe adresa scoala.televiziune@gmail.com;
Pe FB prin mesaj pentru mine;
Aici, pe blog, prin comentariu.
Lăsaţi următoarea informaţie: numele, vârsta, nr de tel.

Filosofia ca unitate convențională...

Există, totuşi, dincolo de logica şi raţiunea omenească, lucruri pe care nu le putem controla, nu le putem stăpâni. In pofida sistemelor şi construcţiilor masive de înţelepciune cu care ne baricadăm, crezând că iată, am descoperit formula non-suferinţei. E destul să se întâmple o boare de vânt cu o amintire vagă şi gata, buf! - toate scuturile se prăbuşesc, chiar dacă au fost ridicate cu multă motivaţie. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, să înţelegem ce vrem de fapt...

Hm, și iarăşi formulăm greşit - să înţelegem?! Mintea nu e în stare să cuprindă tot universul subconstientului nostru. Viața noastră e o pistă cu obstacole. După fiecare victorie petrecem ceva timp într-un salon SPA și pornim din nou la drum. Sau...viața noastră este un coridor luuuung, cu multe uși. Uneori se întâmplă să zăbovim ani și ani într-un modul al coridorului, lărgindu-l, construind castele. Uneori rămânem acolo până la moarte, alteori hotărâm să plecăm mai departe, să explorăm... 

Succesul depinde în mare măsură de modul în care închidem ușa modulului după ce am plecat. Dacă o lăsăm întredeschisă, nu reușim să ne desprindem de trecut. Facem un pas înainte și ne oprim sau ne întoarcem și apucăm de clanță. Frica, obișnuința și confortul care l-am avut ne împiedică să fim temerari până la capăt. 

Uneori nu avem puteri să închidem ușa etanș. Lumina amăgitoare care răzbate în urma noastră, ne amestecă gândurile și pașii. Mergem ca niște rătăciți în pădure. În momentul când ni se pare că am zărit luminișul, ne dăm seama că am mers în cerc...

A venit, a venit toamna...

Da, a venit...Chiar dacă mai este cald afară, mai sunt deschise terasele şi berea consumată acolo nu-ţi îngheaţă încă de-a lungul tractului digestiv, chiar dacă premierul Filat îşi mai plimbă estivalii-pectoralii peste valurile Nistrului şi prin televizoarele noastre, chiar dacă e tocmai timpul potrivit să mergem la mare prin străinătăţi la jumătate de preţ, chiar dacă încă e foarte greu să-ţi trezeşti copilul dimineaţa: hai, că s-a terminat vacanţa! A venit! Toamna, adică. 

Ei şi? O toamnă în plus, una în minus...Nişte alegeri în plus, nişte alegeri în minus...Hm, oare va fi toamna asta tocmai acea toamnă care contează? Adică să determine ea nişte schimbări esenţiale în structura socio-politică a Republicii Moldova?.. Eh, mai are oare rost să ne istovim neuronii cu grijile statului? Preşedintele interimar zice că mai există o speranţă - Curtea Constituţională urmează să răspundă acum, în septembrie, la o interpelare care ar putea permite depăşirea impasului prin modificarea Constituţiei, în aşa fel încât preşedintele să poată fi ales prin votul majorităţii simple a deputaţilor. 

Şi Premierul zice că există speranţe, dar nu e vorba de cele legate de decizia Curţii Constituţionale, care ar putea permite modificarea Constituţiei prin lege organică...Să se gândească oare la o înţelegere cu opoziţia comunistă? S-ar putea...Dar...a îmbătrînit parcă şi Voronin, deşi o mai face pe politicianul zglobiu.

Hahaha! Nu mai e tânăr nici Pulbere...Chiar să fie tot ei speranţa noastră naţională? Păi, la aşa popor - aşa speranţă! Daaaaa, a venit, a venit toamna...acoperă-mi inima cu ceva...Cu umbra unui copac sau mai bine... Numai nu cu o factură de la Moldova-Gaz!

Aflu ca sunt o paria in RM pe motiv ca am fost deputat...

Ce zice dictionarul despre paria? Zice că în India, în concepția brahmanilor, paria era o persoană care se afla în afara castelor și care era lipsită de orice drepturi. Prin extensie, poate fi vorba de un grup social din care face parte o astfel de persoană. Iar la figurat prin paria se subintelege o persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept.

Buuuun. De ce brusc m-am apucat sa consult dicționarul cu atâta înverșunare? Pentru că am vrut să știu cu exactitate cine sunt, care este statutul meu în Republica Moldova. Că am făcut ceva pentru ea, și ea mai puține pentru mine, nu contează - un om puternic nu caută vinovați, ci își asumă responsabilitatea pentru viața lui. Și...pretind că sunt un om puternic, deci, responsabil. 

și chiar dacă nu aș fi făcut nimic pentru țara asta, tot cred ca aș fi avut niște drepturi stipulate în Carta europeană a drepturilor fundamentale ale omului și în Constituția RM. Dar, se pare că pentru faptul că am fost deputat în Parlamentul RM de legislatura a 16...n-am nici un drept. Cel puțin, nu în fața actualei puteri. Pe care, de altfel, am votat-o. Cred că dacă săream cu scandal dintr-o barcă partiinică în alta, problema nu s-ar fi pus cu atâta patetism. 

De fapt, despre ce este vorba? Mă anunță o prietenă cu care am încercat să fondăm un ONG acum vreo doi ani, după ce am abandonat politica activă (nu am mai găsit întelegere în partidul din care făcusem parte) că are probleme din cauza că am figurat în calitate de președinte al ONG-ului respectiv (am renunțat la presedenție în scurt timp pentru că aveam alte priorități). Ce fel de probleme, zic. Păi, într-o scrisoare semnată de actualul secretar de stat (scrisă de un consilier de al său - un domn Furculița) este menționat ca "La momentul înregistrării ONG-ului Dvs, președintele acestuia figura d-na Angela Arama, care în perioada 2005-2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea aceluiași partid politic. Anume din aceste motive considerăm ca ONG-ul ... nu poate fi obiectiv și imparțial". 

Wow! Ce chestie! Chiar mă simt excesiv de importantă. Mă simt ca și cum prin denigrarea mea se naște o nouă castă - cea a politicienilor și onegistilor imaculați. Figurez în calitate de "argument" al Guvernului! Ce mai! 

Pe scurt. Că mă plictisește subiectul... Nu m-a făcut mama deputat sau onegist... Acestea sunt domenii...cum să zic...pentru cei cu stea în frunte, pentru cei inzestrați cu aripi de îngeri, pentru sfinți. Eu nu am factura respectivă, acesta mi-e destinul. Și rog actualul secretar de stat să nu-mi mai dea atâta importanță. Să mă lase, dracului, în pace! 

Căci dacă mi se sugerează că în RM sunt o paria pe motiv că am fost om politic, atunci și pe el îl paște același statut - de paria. Doar dacă nu cumva este un privilegiat al sorții...adică are în spate o parașută de zburător peste legile fundamentale ale sarmanelor ființe umane...

Banii aduc fericirea? Ah, această libertate de a consuma în voie!

Criză...Cuvântul acesta devine atât de uzual, încât nici nu ne mai deranjează. Criza încet încet îşi desfăşoară forţele distructive în toate domeniile vieţii noastre şi o face nestingherit. O privim ca pe o mobilă de care ochiul nu se mai împiedică, atât de comună habitatului nostru este! Dar nu vreau să vorbesc despre criză acum. Pentru mine e demult cert că omenirea a nesocotit natura arhetipală a sa şi a perseverat pe un drum nu zic greşit, ci impropriu. Toate sistemele pârâie gata să crape. Păi sa crape dar! Ptiu, ce limbaj violent! Angelica, fii cuminte! Ok. Sunt acum. 

Mă bag în geantă după o carte, dar scot de acolo portmoneul. Deschid şi număr banii. Mai am... Banii...Ce ne facem fără ei? Murim, asta e! Şi nu cred că e bine, că aceasta e intenţia Creatorului nostru trist. Nu cred că banii sunt valoarea supremă. Dar...suntem dependenţi de ei, asta e! Mă întreb cum de trăiau oamenii când nu exista această monedă de schimb? Şi de ce au ajuns să fie mai importanţi decât orice altceva? Nu pentru toţi, evident, dar pentru mulţi...Mult prea mulţi...Banii ne oferă libertate!- acest argument mă deprimă, dar e utilizat prea serios şi pregnant ca să-l ignor. Totuşi reformulez: banii ne oferă libertate într-o societate de consum. Libertatea de a consuma în voie! Şi de toate! Chiar dacă nu avem nevoie de asta...

Puterea omului se măsoară în bani. În saci cu bani! Puternic şi slab sunt antonime care de fapt înseamnă bogat şi sărac, fericit şi nefericit, cu drepturi depline şi fără nici un drept, demn de onoruri şi demn de dispreţ. Nu vorbesc de culaci şi sărăntoci. Adică de oameni harnici şi oameni beţivi. Adică de oameni muncitori şi oameni leneşi. Cei muncitori nu e neapărat că au bani. Ba dimpotrivă, nu ştiu cum... 

Şi iarăşi nu despre bani am vrut să vorbesc. Mi-a venit aşa... că am scos portmoneul în loc de carte din geantă. Mă gândeam doar că unii sunt atât de dependenţi (obsedaţi?) de bani, încât devin irascibili numai la gândul că ar trebui să scoată ceva din portmoneu for good. Ceva nu e în regulă cu noi...Nu pentru că avem nevoie de bani, ci pentru că această nevoie reuşeşte să ne facă nefericiţi dacă se pune problema să ne despărţim de o parte din ei. 

Ceea ce nu conştientizează mulţi dintre noi este că nu economisirea pisăloagă şi obsesia faţă de bani te face bogat. Dimpotrivă - legile universale funcţionează tocmai în sens invers. Cel care pune un preţ excesiv pe orice (inclusiv bani) va pierde obiectul adoraţiei exagerate. Dacă eşti dependent de bani, îi vei pierde mai devreme sau mai târziu. De ce? Poate pentru că nu tocmai banii aduc fercicirea şi te fac să te simţi liber...ci altceva, mult mai preţios...Ceva prin ce ne identificăm ca oameni?..

Digitalizarea: oportunitate pentru cine?

Am revenit dintr-o scurtă vacanţă la mare şi, evident, m-am pus pe citit ştiri. Nu se cade să ratez bucuria construcţiei unei societăţi democratice după izbânda în alegerile locale...Hm, dar ce mi-a fost dat să văd? 

AIE-ul e cu bulină roşie în continuare! Adică nu e deloc sigur nici acum blocul acesta! Materialele de construcţie s-au pus, dar liantul lipseşte cu desăvârşire, aşa că rafalele de vânt sunt un pericol real pentru ditamai edificiu...Ce păpuşar a comandat vremea asta de cod galben-roşu pentru furtună?! 

Apropo de Cod...Codul Audiovizualului, desigur. Că ce ştiu eu altceva?! Deci, de curând CCA a publicat proiectul Strategiei de acoperire naţională cu servicii de programe - aşa cere legea. Am citit şi eu proiectul şi cred că nu prea am ce comenta. Apa e cum să zic...Se duce...Dar iată pietrele rămân. Despre ele nu se vorbeşte în Strategie, dar eu m-am împiedicat de unele...Toate s-au adunat la cotitura spre digitalizare. 

Hai să fiu mai explicită! Nu o singură dată în ultimul timp s-a pomenit această noţiune vis-a-vis de viitorul audiovizualului din Republica Moldova. Ceea ce nu este subliniat de regulă, este faptul că trecerea la acest format de transmisiune este nu doar un pas important în dezvoltarea tehnologică, ci şi o mare oportunitate de a lua sub control acest domeniu, inclusiv - a gestiona sume uriaşe de bani. Şi cum la noi suspiciunile sunt mai întotdeauna confirmate de fapte ulterioare, mă întreb, cine îşi doreşte să "păpuşească" multiplexurile şi distribuirea în cadrul acestora a canalelor televizate în RM? Cum şi cine va crea condiţiile în care urmează să se desfăşoare procesul de digitalizare? În ce măsură va fi deturnat pericolul monopolizării prestării serviciilor pe multiplex? Cine va fi proprietarul multiplexurilor? Statul, persoană privată, juridică? 

Ceea ce este evident deocamdată este că amendamentele la Codul Audiovizualului operate până în prezent de Parlament au fost extrem de utile pentru cei care şi-au dorit crearea monopolului în audiovizualul moldovenesc. Oare la fel se va proceda şi cu amendamentele privind digitalizarea? 

Regulamentul cu privire la distribuirea de licenţe pentru includerea în multiplex, criteriile după care se vor acorda aceste licenţe, regulile de desfăşurare a concursurilor respective, modul în care se vor determina proprietarii multiplexurilor nu este nici măcar conturat. Nimeni nu cunoaşte măcar cine se ocupă de el, de acest Regulament. Totul e mult prea incert, confuz şi asta mă îngrijorează. 

Mă rog, poate că mă agit degeaba şi lucrurile se vor desfăşura în condiţii de normalitate, dar paza bună trece primejdia rea, se zice... Da, depinde doar de paza cui vorbim...

Despre sacrificiul în dragoste

Pentru că pe FB postarea despre dragoste a stârnit interes, e firesc să continui. Cu ce? Cu ceea ce mi-a sugerat unul dintre comentatori – sacrificiul în dragoste. Da, da, ştiu că aşa se cuvine, aşa ne învaţă religia noastră, aşa ne educă moralitatea: sacrificiul în dragoste este iminent! Este absolut firesc şi necesar. Este indiscutabil! Well, domnilor, eu aş îndrăzni...să discut. 

Evident, există loc pentru sacrificiu în dragoste, mai bine zis unele sacrificii pot fi făcute doar din dragoste. Exemplul lui Isus este unul de referinţă. Dar, pornind de la interpretarea eronată a înseşi noţiunii de iubire, îndrăznesc să afirm că această teză a sacrificiului este luată drept acoperire de oamenii care nu prea îşi asumă responsabilitatea pentru viaţa proprie, ci mai degrabă trec drept jertfe ale acesteea. Exemplul cel mai la îndemână este cel al femeilor „părăsite” de bărbat: eu am făcut atâtea sacrificii pentru el, eu mi-am jertfit tinereţea pentru el...Acelaşi lucru în raportul părinţi-copii. De câte ori am auzit: eu te-am crescut, n-am dormit nopţile, dar tu...Aici urmează deobicei o tiradă de reproşuri care culminează cu isteriacale şi crize de nervi...Avem de a face aici cu nobleţea sacrificiului, egoismul proprietarului sau frica de abandon? Eu zic că ultimele două sunt mai plauzibile...

Deci, ce e sacrificiul în dragoste, dincolo de situaţiile biblice sau extreme, cand mama e pusă în faţa dilemei de a oferi sau nu un rinichi pentru copilul său bolnav?..Sacrificiul cotidian, nu cel eroic?.. Altfel spus, vorbim cu adevărat despre sacrificiu atunci când pronunţăm cu mare patos şi încredere: Aş face ORICE pentru tine? Şi mai presus de toate: are nevoie obiectul dragostei noastre de această jertfă? 

Am trecut prin situaţia când mi se reproşau până şi cratiţele Zepter, ridicate pe postamentul sacrificiului material în numele familiei...Am trecut şi prin situaţii când eu, la rându-mi îi reproşam cuiva trădarea, tânguindu-mi sacrificiul personal de excepţie făcut în numele iubirii totale... Dar...dacă sacrificiul voluntar cere la un moment dat răsplata „binemeritată”, e acesta un sacrificiu veritabil sau manifestarea aceluiaşi egoism trivial omenesc? 

Hm, e greu să recunoşti că ceea ce numeşti tu personal sacrificiu nu este altceva decât dorinţa de a te simţi util, dorinţa de a nu fi rămas singur pe lume, de a fi apreciat, iubit, nevoia de a te simţi indispensabil cuiva... Frica subconştientă de singurătate – oare nu acesta este mobilul predispoziţiei noastre de a face tot posibilul ca să „legăm” de noi persoanele apropiate? Şi atunci despre ce fel de sacrificiu e vorba? 

E de gândit aici... Închei cu o întrebare la care nu e foarte simplu să dai un răspuns tranşant (mă refer inclusiv şi la mine): în ce măsură eşti dispus să-i oferi libertate deplină celui pentru care crezi că te-ai sacrificat? Să-i oferi libertate şi să fii fericit pentru el, acel ce se bucură de ea fără tine?..

Lună plină. Vă invit la expoiția mea de pictură!

După ce i-am spus că vreau să organizez expoziţia personală de pictură, prietena mea cea mai bună a întrebat, zâmbind: "Bine. Pe când organizezi şi un concert solo la tubă cu Orchestra Simfonică Naţională?" Ha-ha-ha, am râs eu... că ce altceva eram să fac, dacă într-adevăr mă apuc de tot ce-mi trece prin cap... 

Dar cine a zis că nu am voie? Cine a spus că trebuie să facem doar ceea ce primeşte aprobarea...cui, de fapt? Viaţa noastră pe pământ este acel fragment de eternitate în care acumulăm experienţe. Şi cum să le acumulăm altfel decât trecând cu încredere prin încercări, tentaţii, bucurii, provocări, iluzii etc. 

Toate acestea ne formează ca spirite şi definesc esenţa care trece dintr-o viaţă în alta pentru a atinge perfecţiunea. Adică ascensiunea pe nivelele celeste. Dincolo de transcedentalul nebulos pentru mulţi dintre noi, orice experienţă este utilă pentru că ne satisface curiozitatea. Aşa ne debarasăm de superficialitate, de lene, de regrete, de plictis – unul din cele mai detestabile păcate. 

De multe ori sunt întrebată cum de reuşesc să fac atâtea...Eu, însă, mă întreb de ce oamenii nu încearcă mai multe în viaţa asta? De ce ne ambalăm în hârtia colorată oferită de părinţii şi educatorii noştri şi ne e frică s-o schimbăm măcar arareori, explorând viaţa? Şi nu e om să nu fi scris o poezie...Eu zic: şi nu e om să nu aibă dreptul la fericire. Fericirea însemnând să fii liber să faci orice îţi doreşti cu imaginaţia ta. 

De data aceasta eu personal am făcut nişte lucrări în ulei. Şi am descoperit că e foarte plăcut, relaxant şi revitalizant în aceeaşi măsură. Evident, nu e profesionist. Dar este expresia inspiraţiei şi energiei mele. Iar acestea nu trebuie să-şi confirme zilnic dreptul la viaţă. Ele sunt viaţa înseşi, esenţa mea omenească. 

Vernisajul expoziţiei de pictură LUNĂ PLINĂ va avea loc la MolDeco, b-dul Moscovei, 14/1, tel.311-281

Despre dragoste

În comentariile la postarea anterioară cineva m-a întrebat dacă iubirea este egoistă... Din păcate dragostea dintre doi oameni este nu doar egoistă, ci, în mare parte, configurează expresia netă a egoismului uman. Tocmai de aceea provoacă atâta suferinţă. Durerea din dragoste este de fapt durerea orgoliului rănit, egoului respins. Cu cât mai nesigur pe sine e omul, cu atât mai răvăşit îi este egoul propriu. Cu atât mai insistentă este nevoia de confirmare din afară (permanentă) a importanţei, a indispensabilităţii sale. Mă iubeşti? Mă iubeşti? Mă iubeşti? Dacă - da, da, da, orgoliul e împăcat şi răspunde prin manifestări gingaşe celui care emite afirmaţia.

Ceea ce zic este doar o constatare. Aceste manifestări ale orgoliului nu au conotaţie pozitivă sau negativă. Ele doar există şi au tot dreptul să o facă. Undeva la Carlos Castaneda am citit că cel care reuşeşte să scape de propriul orgoliu, este invulnerabil. Eu personal nu am întâlnit în viaţa asta, cel puţin, un om invulnerabil în acest sens. Mă închin în faţa celui care poate să-mi spună cu mâna pe inimă că mă iubeşte fără a-mi cere ceva în schimb. Adică fără a-mi cere reciprocitate, acceptându-mă exact aşa cum sunt. Pe mine, veni vorba. Pe oricine altcineva...

Evident, dragoste necondiţionată există. Ea este atribuită spiritelor puternice, oamenilor iluminaţi, îngerilor, mamelor. Deşi pot fi găsite multe argumente în defavoarea existenţei acesteea chiar şi la aceste nivele. Dacă un copil se dedă istericalelor în public, mama poate să-şi piardă controlul, pedepsindu-l fără pic de milă, trecând prin momente de agresiune incontrolabilă. E o manifestare a orgoliului care zice: te iubesc, DACĂ eşti cuminte. Evident, după ce conflictul este epuizat dragostea de mamă revine. Constatăm doar că oricum "sincope" există şi aici.

Ne rămîne să credem că poate doar Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat. Şi chiar dacă nu ne primeşte în rai pe toţi, o face fără nervi, fără manifestări nefaste ale orgoliului rănit pe motiv că nu-l ascultăm şi nu suntem exact aşa cum îşi doreşte El. O face spre binele nostru, pentru a ne da şansa să perseverăm în perfecţiune într-o altă viaţă, cu blândeţe şi dragoste infinită...