Fața hidoasă a regimului de la Moskova transpare tot mai pregnant și acolo unde aceasta ar trebui să fie ascunsă cel mai bine - în diplomația rusă. După ce, anterior, Ambasada Rusiei în Marea Britanie a cerut execuția prin spânzurare a luptătorilor capturați ai regimentului Azov, iată că și reprezentantul permanent al Federației Ruse la Viena, Mihail Ulianov, a developat-o cu mare succes. Reacția sa la anunțul lui Zelenschy despre un alt pachet de ajutorare militară (în valoare de 775 mln de dolari) oferit de SUA Ucrainei a stârnit o revoltă justificată pe rețelele de socializare și nu doar acolo. Și ministerul austriac de externe a luat atitudine, comunicând că este „revoltat de declarațiile inumane ale reprezentantului permanent al Rusiei” și l-a convocat pentru astăzi, duminică, pentru explicații.
Ce a declarat, totuși, acest așa-zis diplomat rus? Deși a șters ulterior tweet-ul, nu mai are cum să șteargă și miile de screenshot-uri care păstrează pentru istorie această monstruozitate: „No mercy to the Ukrainian population!” (Nicio milă pentru populația ucrainiană), a scris el. Acest apel la genocid reflectă exact, de altfel, adevărata intenție a Kremlinului privind Ucraina, precum o fac și sutele de atacuri aeriene și de alt gen asupra civililor din țara agresată.
Mai târziu Ulianov a încercat s-o scalde, justificându-se prin faptul că nu a fost înțeles: „Trebuie să-mi cer scuze. Am uitat cu cine am de-a face. Desigur, mă refeream la SUA și aprovizionarea cu arme și la președintele Ucrainei care a declarat chiar ieri că respinge orice discuții de pace. Într-adevăr, nicio milă din partea lor față de populația ucraineană. Asta am spus.” Serios? Asta ai spus?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu