vineri, 19 august 2022

900 de români au adunat peste 65 000 euro pentru armata ucraineană!

Mă frământă o chestie legată de activismul nostru civic. Deși Republica Moldova a primit și sprijinit zeci de mii de refugiați ucraineni, dincolo de acest ajutor - impresionant, e adevărat - nu există aici o susținere solidară, fățișă, puternică a Ucrainei care astăzi, ce să mai vorbim, este singurul scut de nădejde al statului nostru împotriva agresiunii ruse. Nu scoatem drapele ucrainene la balcaone, nu protestăm în fața ambasadei orcilor, nu ieșim la manifestații consolidate de condamnare a războiului. Suntem leneși și nu avem nicio zvâcnire de unitate națională, inclusiv anti-război. Trăim de azi pe mâine și paștem iarba propagandei putiniste, că, cică-i secetă și n-avem de unde să luăm alta.

 Radu Hossu
la manifestația de susținere a Ucrainei.
Martie 2022, Brașov.
În acest context mă bucură enorm faptul că, alături de polonezi și cetățeni ai țărilor baltice, românii de dincolo de Prut se solidarizează exemplar cu ucrainenii și organizează strângeri de fonduri pentru armata ucraineană. Astfel, din cele anunțate de Radu Hossu (un tânăr activist, jurnalist, analist politic de la Brașov) aflăm că în campania de donații pe care a demarat-o, peste 900 de români au adunat circa 65.000 de euro pentru armata ucraineană!

Radu Hossu publică în fiecare dimineață pe FB rezumatul nopților ucrainene și în curând chiar va pleca în Ucraina. El ține legătura cu Andrei, un luptător din Garda Teritorială Civilă din Donbas

„Acest efort extraordinar făcut pentru Andrei și colegii lui în primul rând, dar și pentru cetățenii părăsiți de speranță din satele din Donbas și nu numai, cu siguranță va avea un impact extrem de puternic asupra lor. Când i-am spus ieri lui Andrei suma aproximativă, și-a pierdut cuvintele. Pur și simplu nu știa cum să vă mai mulțumească.” - scrie Radu Hossu. 


Deși perioada de donații a fost extinsă, deja în acest moment, cu banii obținuți, automobilul Volvo din anii '90 pe care-l folosea o trupă din Garda Teritorială Civilă a Ucrainei a fost substituit de un Suzuki Grand Vitara 4x4, cu revizia făcută la zi. Radu Hossu își amintește cum îi povestea Andrei despre faptul că, cu acel Volvo vechi trebuiau să patruleze pe câmpuri și la un moment dat mașina s-a răsturnat: soldații au trebuit să coboare și s-o reașeze pe roți, chiar dacă începuse bombardamentul. Atunci lui Radu i-a venit ideea să apeleze la ajutorul concetățenilor săi români și iată că scopul a fost atins!

Să mai spun că Radu Hossu a depus actele către Primăria Brașov pentru organizarea unei adunări publice dedicate Zilei Independenței Ucrainei care este marcată la 24 august. De asemenea el anunță că această zi va fi sărbătorită la fel și la Timișoara, și la București. Radu explică de ce acest lucru este important pentru moralul soldaților ucraineni de pe front:

„Refugiații de la noi din țară vor posta imagini de la aceste evenimente pe canalele lor de Telegram, ele se vor viraliza, iar asta îi va face și pe cei de pe front să simtă că nu sunt singuri. Că familiile lor sunt susținute și respectate de către "străinii" printre care stau acum.”

Întrebarea mea retorică este: How are you, Chishinău? Tăt normal?

joi, 18 august 2022

Andrei Koncealovsky - un alt creator rus megalitic care demonstrează prăbușirea morală a națiunii sale

Am mai spus că războiul din Ucraina, dincolo, de atrocitatea sa, este o hârtie de turnesol care indică cât se poate de clar esența umană a fiecăruia dintre noi. Din păcate, acest indicator al moralității și demnității umane aruncă în aer tot ce am crezut până acum despre marea cultură rusă. Șocul și dezamăgirea de a descoperi că mulți dintre cei mai mari oameni de cultură de la Moscova îl susțin pe putin în demersul său diabolic de a nimici Ucraina, mă urmărește constant. O fac actori și regizori mari, pentru care am avut până acum respect enorm, pe unii i-am considerat monștri sacri și le-am urmărit creația cu sufletul la gură. Nikita Mihalkov, Vladimir Mashkov... Și iată, lista se ompletează cu un nume pe care, pe bună dreptate, l-am considerat de referință pentru cinematografia rusă - Andrei Koncealovsky. Da, acțiunile sale din ultimii ani mi-au trezit multe dubii privind simpatiile sale politice și viziunea conservatistă asupra unor lucruri, dar nu m-am așteptat să-l susțină atât de tranșant pe monstrul de la Kremlin în contextul dramei poporului ucrainean.

Jurnaliştii de la "Аргументы и факты" l-au întrebat pe Konchealovsky ce crede despre faptul că Rusia nu va mai fi admisă la festivaluri internaţionale de film. Dar în loc să răspundă direct la acestă întrebare, maestrul a început să-l laude pe Putin:

„Ați încercat să calculați câți temerari au existat în lume în ultimii 60 de ani dintre cei care au îndrăznit să pună capăt dominației dolarului american? A făcut-o președintele american Kennedy. A fost asasinat. Apoi De Gaulle a făcut o încercare. Și au urmat revolte studențești în Franța și tentative de asasinat în Africa de Nord. Apoi au fost Saddam Hussein și Muammar Gaddafi - principalii dușmani ai dictatului american la nivel global. Astăzi, tocmai Putin este cel care conduce lupta împotriva principalului rău mondial!"

El a adăugat că acum Putin își demonstrează curajul și își riscă viața. Nu voi înțelege niciodată cum un creator de talia lui Konchealovsky poate să emită diferambe pentru un monstru care ucide zilnic femei și copii, care comite zilnic crime de război inimaginabile, care bombardează zilnic orașe cu oameni nevinovați... Doar în această noapte atacurile militarilor ruși asupra localităților din Ucraina au răpus și rănit zeci de oameni, le-au distrus casele și le-au măcelărit iremediabil viețile. La 4.30 dimineața Harkovul a fost lovit de opt rachete ruse, făcând praf, inclusiv, un cămin unde locuiau familii cu copii, pensionari. Sunt mulți morți și răniți. Printre victime e și un copil de 11 ani. Mă întreb cum poți să ignori asemenea grozăvii comise de idolul tău politic?! Cum poți să-i fii complice atunci când tu însuți cunoști durerea strașnică de a-ți vedea copilul aproape mort zăcând pe stradă?! Când ai trecut prin drama nemiloasă de a-ți ști propria fiică în comă (ani de zile!) după un tragic accident rutier pe care tot tu l-ai provocat?! 

Andrei Koncealovsky, prin 2011, dacă nu greșesc, a fost invitatul de onoare al Festivalului de Film Internaţional “Bucureşti”, Atunci maestrul a susţinut și o conferinţa de presă, urmată de masterclass-ul “Life and Its Reflections” la UNATC, în sala Ileana Berlogea. Filmele sale de mare valoare Unchiul Vania şi Siberiada au fost atunci proiectate în prezenţa regizorului rus... Ce se alege, în contextul actual, din moștenirea culturală a unui artist uriaș care, în calitatea sa de Om este, de facto, un mizerabil? E un subiect care merită discutat, evident. Dar respectul meu pentru asemenea persoane/personalități se stinge ca un foc uitat pe o insulă nelocuită.

miercuri, 17 august 2022

Avertismentul unui spion rus: dacă nu va fi oprit la timp, în curând acest maniac va arunca civilizația umană într-un alt masacru mondial!

Probabil, vă mai amintiți de cazul ofițerului serviciilor secrete ruse, Alexandr Litvinenko, care a fost otrăvit cu poloniu în 2006, după ce a obținut azil politic în Marea Britanie. El ajunsese să fie persecutat, arestat și re-arestat în Federația Rusă pentru că, în noiembrie 1998, împreună cu alți câțiva ofițeri ai FSB, și-a acuzat superiorii în mod public pentru ordinul de asasinare a lui Boris Berezovsky. Fiind deja la Londra, Litvinenko a scis două cărți în care a mai acuzat serviciile secrete ruse și de alte acte de terorism, inclusiv pe însuși Putin de coordonarea asasinării jurnalistei Anna Politkovskaya. 

Am adus vorba despre acest spion rus pentru că am dat de niște gânduri vizionare ale sale. Mai bine zis, de avertizarea privind esența tiranică a lui Putin și a eventualelor repercusiiuni ale acțiunilor acestuia în viitor. Nu știu dacă atunci, în 2006, l-a luat cineva în serios, dar, cel puțin, de acum încolo, ar trebui să fim mult mai vigilenți atunci când persoane scăpate de sub teroarea unor regimuri totalitare, criminale, ne cer să preîntâmpinăm unele lucruri. 

Deci, ce scria Litvinenko despre Putin? Traduc:

„În moment ce o lume întreagă este preocupată de un virtual Bin-Laden, salvându-se de un „terorism global”, în spatele zidurilor de la Kremlin crește ca pe drojdii următorul monstru, seamăn cu Hitler. Și dacă nu va fi oprit la timp, în curând acest maniac va arunca civilizația umană într-un alt masacru mondial, în colimatorul căruia se vor măcina milioane și milioane de vieți omenești.”

Zeci de ani crimele lui Putin au fost tolerate de Occident. Chiar dacă, după ocuparea peninsulei Crimeea, acesta a impus unele sancțiuni împotriva Federației Ruse, acestea au continuat să fie eludate înclusiv de state precum Franța și Germania. A trebuit să se ridice tot poporul ucrainean împotriva acestei canalii (in)umane, să accepte sacrificiul eroic și plin de demnitate o națiune întreagă, pentru ca lumea civilizată să se trezească și să conștientizeze urmările toleranței sale nesăbuite. 

Papa:
În cazul Dvs, sinuciderea nu este
un păcat!

Ceasul al doisprezecelea a sunat. Sper că Occidentul înțelege că nu poate admite o eventuală catastrofă nucleară care se coace în jurul centralei din Zaporojie și că nu mai poate fi vorba de o încheiere a războiului printr-o pace condiționată de ruși.

Victoria Ucrainei trebuie să fie deplină și temeinică. Doar așa Europa și lumea întreagă își va putea vedea de viață în continuare, revenind, încet încet, la firescul cotidian, care, apropo, oricum nu va mai fi la fel. Problemele climaterice din ce în ce mai dramatice, ecosistemul vulnerabil și resursele naturale pe cale de epuizare vor continua să fie provocări serioase cărora va trebui să le facem față și de acum încolo.


marți, 16 august 2022

Nu luăm nimic cu noi dincolo. Nici măcar propriul trup.

Se împlinesc 40 de zile de la moartea mamei și, dacă mă uit în urmă la cele douăsprezece luni, cât fac un an, realizez că acesta a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru mine. A trebuit să petrec pe ultimul drum cei mai apropiați oameni: tata, mama, mătușa... Au plecat ca un stol de cocori, doar că nu se vor mai întoarce nici la primăvară, nici la o altă înflorire în vecii vecilor. 

Simt moartea ca pe o entitate care mă amușină. E rece și distantă. Sunt stânjenită de ea pentru că nu o cunosc, mi-e total străină și îmi apare ca un hău în care nu vreau să privesc. Totodată, nu mi-e frică de ea. Am văzut cum pleacă omul. E ca și cum s-ar sbate să adoarmă. Iar când reușește, rămâne în același pat, liniștit și la fel de prezent. 

E ciudat că atunci când merg la Cornești, nu mai cotesc deodată spre casă. O țin tot înainte, spre cimitir. Abia apoi revin și deschid poarta verde ce dă spre curtea unde nimeni nu mă mai așteaptă. Decât doi căței triști și, totodată, fericiți că am venit. Casa părintescă nu-mi mai aparține. Nici în acte și nici în inimă. Fără părinți e doar un muzeu rece...

Totuși, nu sunt tristă. Știu că totul decurge firesc. Ne naștem și plecăm, ne naștem și plecăm... Am căutat mult, am căutat mereu sensul acestui act, dar, deși mi s-a părut de sute de ori că, în sfârșit, l-am găsit, astăzi continuă să-mi scape. Am renunțat să mai sap în spiritualitate, în dumnezei și în citate motivaționale. 


Am învățat, încă, ceva. Ceva de mare mare preț. Am învățat să mă bucur. De viață, de nori, de valurile mării, de liniștea de pe morminte, de vânzoleala cățeilor mei care mă întâlnesc de fiecare dată ca și cum fără mine le-a fost greu să respire, de copii mei fantastici, de cei o mie-două de lei pe care-i mai am pe card, deși habar n-am când vor veni alții, de înghețata cu ciocolată, de seriale tâmpite, de mașinuța mea veche, dar foc de drăguțică, de sunetul cheii rotite în broasca de la ușa apartmentului meu cocoțat de-asupra orașului, de laptop-ul conectat la Wi-Fi, de victoriile ucrainenilor care-i pi*desc pe orci, de faptul că mă enervează cei care depășesc pe dreapta coada regulamentară, iar când banda lor se termină într-o fundătură, se înghesuie să intre înapoi, de parcă ar avea patru coa*e și-un penis de rezervă în protabagaj (nu le permit!), de faptul că încă mai exist... Mai exist!..

Nu luăm nimic cu noi dincolo. Nici măcar propriul trup. Așa că nu avem de ce să ne facem griji. Clipele nu trebuie numărate, ci trăite. Trăite în deplină armonie cu propria conștiință, cu valorile umane și cu densitatea aerului pe care avem fericirea să-l respirăm fiecare cât îi este sortit. Iar sensul vieții și al morții... dă-l încolo! 

duminică, 14 august 2022

O altă Angela. Cea care, copilă fiind, a reușit să se salveze dintr-un război inimaginabil în secolul XXI!

Angela, o fetiță de 14 ani, a reușit să scape, practic - de una singură, din Hersonul ocupat de ruși. Repet: de doar 14 ani! Și asta pentru că viața sub ocupația rusă a fost mult mai înfricoșătoare pentru acest copil decât provocarea de a trece prin peste 20 de puncte de control inamice și a parcurge tot acest drum dificil spre libertate. 

Evident, decizia de a părăsi orașul natal nu a fost deloc ușoară: „Înțelegi că acesta este orașul tău natal, străzile tale natale, locurile, oamenii, școala, tot ce-ți este mai drag, dar trebuie să lași totul și să alergi undeva”.

Soldații ruși s-au stabilit chiar lângă casa Angelei, într-unul dintre licee. Ocupanții cutreierau orașul, amenințănd civilii cu arme. Toate prețurile din magazine au crescut brusc, mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, rezervele de alimente se epuizau văzând cu ochii. Zilele s-au transformat în săptămâni de foame și anxietate...

Angela își amintește cum îi era frică să părăsească apartamentul, a stat zile întregi în casă. Dar chiar și acolo îi era deja imposibil să se simtă în siguranță, odată ce un avion de luptă rus a zburat foarte aproape de asupra casei ei, iar bubuiturile puternice ale exploziilor din apropiere pur și simplu îi amorțeau întregul corp. Teroarea devenea insuportabilă.

Fetița a înțeles că singura soluție pentru a rămâne în viață este să ajungă cu orice preț pe teritoriul Ucrainei neocupate. Împreună cu o prietenă au convenit să plece definitiv. Conștientizau ce primejdii vor trebui să înfrunte - dușmanul era rău și crud.

Povestea parcurgerii drumului ei spre libertate va trebui spusă mai târziu printre sutele și miile de istorii pline de groază și speranță ale copiilor ucraineni supuși unor atrocități care nu au avut ce căuta în Europa secolului XXI. Acum să zic doar că, în cele din urmă, fetele au reușit să ajungă cu bine în Zaporozhye, unde au fost întâmpinate de voluntari, parteneri ai organizației Salvați Ucraina/Спасемо Україну, Acolo li s-a oferit un adăpost temporar, hrană și asistența necesară. 

Mai târziu, Angela a fost urcată într-un tren de evacuare către Lviv. Fetița este acum în siguranță cu mama ei. Visul  cel mai mare al Angelei rămâne a fi să se întoarcă acasă și să meargă în continuare la școala sa.

Îmi amintesc că eu, o altă Angela, la 14 ani am lăsat-o pe sora mai mare a prietenei mele să-mi aranjeze (pentru prima dată în viață!) părul cu „ploika” și să-mi vopsească abia sesizabil genele. Mergeam la o serată la școală și tremuram de emoție - după serată se anunțau dansuri. Când am ajuns, m-a prins de mână șefa de studii și m-a certat, aproape făcându-mă curvă, în fața tuturor. Cum am îndrăznit să mă boiesc?! Acea șefă de studii, deși descendentă din părinți deportați pe timpul lui Stalin, era personificarea ocupației sovietice. Elevii o numeau „vipera”...

sâmbătă, 13 august 2022

Vă invit la dezbateri: De ce cetățenii Federației Ruse trebuie să fie lipsiți de vize pentru călătorii în occident?

Subiectul restricționării accesului cetățenilor ruși la vacanțe de lux și alte călătorii în Europa este astăzi la ordinea zilei și, chiar dacă îmi voi atrage oprobriul unora, mărturisesc că le dau dreptate celor care pledează pentru această restricție. De ce în aceste vremuri dramatice cetățenii ruși nu ar mai trebui să beneficieze de dreptul la libera circulație în UE? Răspund punctual.

Federația Rusă, după părerea mea, este un stat terorist și războiul declanșat de acesta în Ucraina pune în pericol nu doar țara agresată direct, ci și întreaga Europă. Mai mult decât atât: această invazie barbară, crimele de război săvârșite de armata rusă pe teritoriul Ucrainei, sfidarea crasă a legislației internaționale, propaganda și minciuna ridicată la nivel de politică de stat, amenință întreaga ordine mondială, aruncă în aer securitatea globală și spulberă orice speranță de supraivețuire într-o lume bântuită de haos. 

Pentru tot acest dezastru nu este de vină doar putin și nici, exclusiv, regimul instaurat de acesta prin acoliții săi. Nu sunt adepta „crucificării” tuturor rușilor și nici măcar nu este vorba aici de etnii. Dar membrii unei comunități nu pot fi absolviți de responsabilitatea pentru acțiunile colective ale acesteia. Un stat este așa cum este pentru că așa și l-au edificat cetățenii săi. Prin voința lor, prin atitudinea sau lipsa acesteia, prin indiferență sau, dimpotrivă, prin activism civic. Prin felul lor de a fi, de a se percepe ca societate, de a privi lumea. Or, șovinismul rus, veleitățile imperialiste, pretențiile fudule 
de „frate mai mare” până și al ultimului alcoolic din adâncurile Siberiei, sunt demonstrate prin studii și sondaje, precum și prin istoria de secole a acestei entități teritoriale cu titlul generic Rusia.

Cetățenii Federației Ruse trebuie să înțeleagă odată și odată că există o vină colectivă pentru ceea ce face statul lor nu doar în interiorul, ci și în afara țării. Nu se poate să justifici crimele inumane comise de concetățenii tăi, genocidul, extreminarea ucrainenilor, și să pretinzi, totodată, un tratament civilizat din partea comunității oripilate de aceste crime. 

Crimele de război din Ucraina nu sunt comise de putin în persoană. Ele sunt comise de cetățeni ai Federației Ruse. Tați, feciori, frați, verișori ai celor rămași acasă. Celor care, în majoritate, susțin acțiunile rudelor sale pe teritoriul statului vecin. Soldatul ucrainean, prizonier de război, nu a fost castrat de putin în persoană. Orașele ucrainene cu tot cu locuitorii lor, femei, copii, bătrâni, nu au fost șterse de pe fața pământului de putin în persoană. Locuitorii din Bucea nu au fost torturați și uciși fără milă de putin în persoană. Automobilele cu familiile care încercau să fugă de război nu au fost mitraliate de putin în persoană. Și tot așa. Răspunderea o poartă fiecare executor, fiecare susținător vocal sau tacit al acestuia.

Federația Rusă nu și-a recunoscut niciodată crimele împotriva umanității săvârșite pe parcursul istoriei sale. Nu și-a asumat vina și responsabilitatea pentru gulaguri, holodomoruri, deportări, enclave separatiste dobândite prin măcelul populației băștinașe, masacre etc. Dimpotrivă, și-a atribuit mereu un rol excesiv, aproape mesianic, de salvatoare a umanității printr-o putere distorsionată, ideologizată, mereu exagerată, vanitoasă, politizată, xenofobă în esență. Cetățenii ruși trebuie împinși către conștientizarea adevăratei esențe a țării lor. Ei trebuie să se trezească din somnul „de moarte” și să se îngrozească de ceea ce a devenit țara lor. Ei nu mai pot fi premiați pentru că visează frumos în paturi din osemintele celor uciși tot de ei. 

Cetățenii ruși trebuie să rămână acasă și să hotărască odată și odată ce fac cu țara lor. Prin stoparea acordării vizelor de călătorie prin Europa doar îi ajutăm să facă treaba asta. Și, da, pot fi excepții. Dar ele trebuie să fie aplicate exclusiv cetățenilor ruși care și-au manifestat deschis condamnarea războiului din Ucraina, care au o
poziție civică bine definită în acest context, care au reușit să spargă cupolele negre ale propagandei militante și să-și obțină pe bune dreptul de a fi OM.

vineri, 12 august 2022

Mama Lisei - fetița ucisă de ruși la Vinnița - a ieșit din spital: „Era o tăcere de moarte de jur împrejur... M-am așezat și am început să țip...”

Irina Dmitrieva locuia la Vinnița, dar avea un vis - să se mute la Kiev. Înainte de război, ea a reușit să se pună pe picioare: a închiriat o locuință, și-a găsit un nou loc de muncă bun, a continuat să facă totul pentru fiica ei, Lisa, care s-a născut cu sindromul Down, împărtășindu-și regulat experiența pe rețele sociale pentru a încuraja alți părinți să le ofere copiilor cu acest sindrom o educație și o copilărie plină de lumină. De curând au început să frecventeze și un logoped... Viața ei a început să prindă contur frumos, era fericită. Le spunea tuturor că este mamă de înger și-și iubea enorm copilașul...

Însă, la 14 iulie, fiica de 4 anișori a Irinei, Lisa, a fost ucisă de o rachetă lansată de ruși asupra orașului Vinnița. Irina a fost internată în spital în stare gravă - a reușit să supraviețuiască acelui atac criminal, deși s-a ales cu numeroase răni abdominale. Când și-a revenit după operație, nu înțelegea de ce îi era bandajat tot corpul. Acum Irina își amintește că, uitându-se la acele bandaje, puțin câte puțin a realizat că coșmarul prin care a trecut nu a fost un simplu vis. 

La început, medicii le-au interzis rudelor să-i comunice Irinei despre moartea Lisei. Tânăra femeie spune că pe patul de spital se gândea la fiica ei pe care o credea în viață: „Am crezut mereu că fiica mea este în viață, pentru că altfel nu se poate - copilul meu nu poate muri!” 

Despre acel moment teribil care i-a schimbat într-o clipă întreaga viață, Irina mai povestește următoarele:

„Am auzit un vuiet puternic și m-am gândit că nu poate fi un avion. Mi-am ridicat capul și am văzut o rachetă mare. Părea că e la câțiva metri deasupra capului Lisei. Racheta zbura spre casa ofițerilor, așa că i-am întors spatele - m-am gândit să acopăr copilul cu corpul meu. Nu a durat nici măcar o secundă, mult mai puțin. Am ținut strâns căruciorul în care era Lisa, m-am aplecat spre ea... țin minte cum capul ei era lângă al meu... Apoi am auzit o explozie puternică și s-a cutremurat pământul. Nu am căzut, nu am simțit deloc durere, doar o liniște mormântală s-a instalat în jur... Era mult fum negru, nu se vedea nimic. N-am auzit a doua explozie, n-am auzit alarme auto, n-am auzit nimic. Am văzut doar trupușorul sfâșiat al scumpei mele fetițe... Am mai alergat câteva minute, căutând oameni care să mă ajute să o scot pe Lisa din cărucior, dar era o tăcere de moarte, asurzitoare, de jur împrejur... M-am așezat și am început să țip...”

Brusc, Irina a simțit o durere puternică. Atunci ea și-a văzut sângele șiroind pe pământ și a început să se sufoce...

„Creierul meu refuză să creadă... Această imagine teribilă mi se tot perindă în fața ochilor din nou și din nou. Îmi amintesc totul până la ultimul detaliu... Teroriștii ruși, aceste creaturi, mi-au ucis copilul, au atentat la sfânta sfintelor. De câte dovezi mai are nevoie lumea pentru a opri uciderea în masă a poporului ucrainean?” – mai scrie Irina pe FB.

Această întrebare a Irinei, știu sigur, ne chinuie pe mulți. Sute de copii ucraineni au fost uciși în acest război, și mai mulți s-au ales cu răni grave, mulți au rămas schilodiți pe viață. Ce vină au ei?! Ce vină au oamenii omorâți noaptea în somn sau la stațiile de așteptare a trasportului în comun? Ce vină au cei torturați, arși în automobilele în care încercau să fugă de război, exterminați prin foame și sete? Cum mai poți să-ți justifici  indiferența față de ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina sau teama de a-l supăra pe putin?

Amintesc că la 14 iulie, ocupanții ruși au lansat rachete de înaltă precizie spre centrul orașului Vinnița. În urma acestui atac terorist, au murit 26 de persoane, inclusiv trei copii. Și vorbim aici doar despre un singur atac dintre sute de alte atatcuri pe care canaliile lui putin le desfășoară zi de zi, noapte de noapte!



joi, 11 august 2022

Războiul la zi. Ce se mai întâmplă în Mariupolul ocupat?

M-am întrebat zilele astea ce se mai întâmplă în Mariupol, orașul care a opus o rezistență exemplară invadatorilor, dar, totuși, a fost ocupat (temporar!) de forțele ruse. Am căutat pe net știri. Ceea ce am găsit este la fel de îngrozitor ca și atunci când ne rugam ca luptătorii regimentului Azov să suraviețuiască o zi în plus dezastrului. În Mariupol și astăzi cadavrele civililor mai zac pe străzi...

Consilierul primarului de Mariupol Petr Andryushchenko spune că doar la intersecția străzilor Lomizov și Azovstalskaya, sunt două cadavre împachetate în pungi de plastic. Maidanezii flămânzi sfâșie sacii și târăsc hălcile de carne ofilită prin zonă... Ocupantii refuză să reacționeze la apelurile localnicilor, răspunzându-le perfid: „să le îngroape cui îi încurcă”...

Morgile continuă să fie pline de cadavre ale civililor omorâți, iar ocupanții recurg la metode barbare pentru a le identifica - le fotografiază și le arată lucuitorilor orașului ca aceștia să-și „aleagă” mortul. Cât de greu în aspect psihologic poate fi să fii nevoit să te uiți la zeci și sute de poze de acest fel în speranța că-ți vei găsi măcar rămășițele pământești ale feciorului, fiicei, mamei, tatălui... îmi este imposibil să-mi imaginez.

Din cauza condițiilor insalubre, a lipsei apei potabile, a sistemului de sănătate precar, practic, inexistent, a crescut numărul cazurilor de infecții intestinale acute (preponderent sunt afectați copiii), mortalitatea în oraș a crescut și ea în ultimul timp de circa cinci ori. În jur de 30 de oameni mor săptămânal în Mariupol! 

Până acum, majoritatea curților și a clădirilor urbane nu au fost examinate și curățate de mine, pericolul de a sări în aer, chiar și la o scurtă deplasare prin oraș, rămânând extrem de mare. Orășenii trebuie în continuare să se deplaseze cu grijă, inclusiv prin parcuri, unde ocupanții s-a întâmplat să fixeze grenade chiar de picioarele băncilor.

Oamenii în continuare duc lipsă de alimente, medicamente și apă. Rânduri imense se formează imediat ce rashiștii aduc cisterne cu apa care este repartizată aproape porționat...

Pe lângă toate acestea, ocupanții au demarat în oraș un proces (deocamdată neoficial) de mobilizare a bărbaților apți de luptă. Oficial, mobilizarea va fi anunțată imediat după așa-zisul referendum de anexare a regiunii la Federația Rusă, preconizat pentru 11 septembrie. 

Русский мир!.. Este incredibil că asemenea lucruri se întâmplă în Europa secolului XXI. Această teroare o întrece, probabil, pe cea instituită de fasciștii germani în localitățile ocupate de ei pe timpul celui de-al doilea război mondial. Nu-mi imaginez cum Rusia va putea să se spele de mizeria în care s-a pomenit. Și nu e vorba aici doar de putin. E vorba despre o națiune întreagă bolnavă de velități imperialiste, o națiune care, mistuită de sărăcie medievală, se hrănește din orgolii revanșarde și ideologii utopice inumane. Excepțiile confirmă regula și în acest caz, din păcate...



miercuri, 10 august 2022

Răzbunarea lui Putin: atacuri aeriene nocturne asupra civililor. Va recurge oare și la provocări nucleare?

Deși exploziile de pe aerodromul din Novofeodorovka (în apropiere de orașul Saki, penisula Crimeea) nu au fost asumate oficial de Ucraina, rușii s-au și apucat să le răzbune (apropo, de pe aerodromul respectiv avioanele forțelor ruse atacau regulat regiunile Nikolaev, Herson și Zaporojie).  

În această noapte orcii au lansat rachete asupra regiunii Zaporojie și Dnepropetrovsk. În Zaporojie ucrainenii au reușit să anihileze două rachete, dar, totuși, au fost distruse și avariate peste 30 de case, iar o femeie a murit. În regiunea Denepropetrovsk situația este mult mai gravă: conform datelor preliminare, în Nikopol 11 persoane au fost ucise, sunt mulți grav răniți. 

Președintele Administrației Militare Regionale Dnepropetrovsk Valentin Reznichenko a scris în Telegram: "Noapte tragică... În regiunea Nikopol, armata rusă a ucis 11 oameni, 13 sunt răniți. Inamicul a lansat 80 de rachete Grad în zone rezidențiale. A lovit în mod deliberat și perfid când oamenii dormeau în casele lor."

De asemenea, în Marganetz (Nikopol) au fost avariate peste 20 de blocuri rezidențiale, un palat al culturii, un cămin, două școli, clădirea Consiliului Local și alte câteva sedii administrative. Mii de oameni au rămas fără electricitate. 

Aceste bombardamente ale cartierelor rezidențiale pe timp de noapte, când oamenii dorm în apartamentele și casele lor, este o tactică lașă la care recurge un putin disperat și plin de ranchiună pentru că altfel nu e capabil să ducă un război. Pe câmpul de luptă rușii sunt neputincioși, le lipsește viziunea, motivația și profesionalismul. Carne de tun e tot mai puțină - rușii de rând nu mai vor să lupte în Ucraina. Tocmai de aceea, pericolul nu se diminuiază, cu sporește: în starea în care se află animalul feroce prins în colț, acesta poate recurge la gesturi și mai disperate. 

Unii experți atenționează asupra faptului că s-ar putea ca putin să pregătescă o provocare de proporții: să arunce în aer centrala nucleară de la Zaporojie și să acuze Ucraina pentru această crimă împotriva umanității. Avem deja precedentul din Elenovka, când rușii au omorât prizonieri de război ucraineni, aruncând vina asupra Kyiv-ului. De fapt, pentru putin aceste tehnici monstruoase nu sunt o noutate - anume prin ele acest criminal a ajuns la putere. Să ne amintim că înainte de a-și începe „domnia”, putin a recurs la organizarea unor teracte similare - a aruncat în aer blocuri rezidențiale în Cecenia, a dat vina pe ceceni și a declanșat un război care a rămas o rană sângerândă și astăzi.

Dacă cineva crede că războiul din Ucraina nu este războiul lui, nu-l privește și nu-l afectează, greșește. Dincolo de dezmățul prețurilor, criza energitică și alimentară, riscul de a nu-i supraviețui este mult mai mare. O eventuală explozie la centrala nucleară din Zaporojie ne amenință teribil pe toți. Putin înțelege că nu poate declanșa un atac nuclear direct asupra Ucrainei și occidentului, căci asta ar provoca o reacție nimicitoare imediată, tocmai de aceea este tentat să comită, în stilul său denaturat și fățarnic, provocarea de la centrala nucleară din Zaporojie pe care a pus stăpânire premeditat. 

Așa că orice efort al nostru și, mai ales, al statelor democratice puternice din Europa, al SUA, trebuie să fie îndreptat spre dmilitarizarea eficientă, fermă și cât mai rapidă a monstrului estic care a persecutat o lume întreagă de secole și a demonstrat astăzi că nu mai poate fi tolerat și, cu atât mai mult, îmblânzit.