Un nebun i-a dat doar trei zile. Au trecut, însă, 180! Ucraina, la mulți ani!

Astăzi este Ziua Independenței Ucrainei. După șase luni de război, în pofida tuturor, Ucraina e în continuare liberă și chiar mai puternică decât altă dată. Mereu am spus că Ucraina nu poate fi învinsă în acest război pentru că poporul său, de la mic la mare, s-a solidarizat exemplar, cu o crâncenă voință și demnitate sacră, în fața unui agresor perfid și lipsit de orice atingere umană. Până și copiii adună bani pentru armata ucraineană cântând pe străzi, jucând șah (cel care pierde plătește), creând posturi „de control”, vânzându-și obiectele de manufactură etc. 

Aflu că Viktor Karachun și Evhen Yermakov, coproprietari ai ATB Corporations (unul dintre cele mai mari lanțur de supermarketuri din Ucraina) au trimis Forțelor de Apărare ucrainene 90 de camionete AWD. Este vorba de o donație în valoare de peste 95 de milioane UAH (peste 2,5 milioane de dolari)! Și ăsta e doar un singur exemplu, cel mai recent, care demonstrează limpede determinarea businessului ucrainean de a pune capăt războiului. 

De fapt, fiecare ucrainean găsește modul în care poate să ajute armata să țină piept agresorilor. Fiecare! Chiar și curajul și capacitatea de a supraviețui în orașele și satele ocupate temporar de ruși este, la fel, un mod de a înfrânge dușmanul. Nu mai zic de partizanii care acționează din ce în ce mai vizibil în aceste zone, dezasperând la culme dușmanii.

Am scris mult despre acest război, despre oamenii acestui război. Și despre ne-oamenii care l-au declanșat. Astăzi, de Ziua Independenței Ucrainei, mă gândesc că cineva, un nebun dezaxat ascuns într-un buncăr de lux, i-a dat acestei țări demne doar trei zile. Trei zile de la 24 februarie încoace! Au trecut, însă, 180 de zile și Ucraina rezistă, Ucraina își țese consecvent, zi de zi, victoria.

 La mulți ani, Ucraina! Fii puternică pentru tine și pentru noi!

Cazul Daria Dughina. FSB fentat de o femeie și un copil de 12 ani?!

Nu voi specula pe seama autorilor asasinării propagandistei ultra-naționaliste ruse Daria Dughina, nu cred că vom cunoaște vreodată realitatea. S-ar putea să fi fost Armata Națională a Rusiei în ideea că se presupunea că în acel automobil s-ar afla însuși Alexandr Dughin, tatăl și mentorul ei, ideologul principal al lui putin, care a pledat mereu pentru edificarea unui stat euroasiatic sub hegemonia rusească. S-ar putea să fost chiar FSB - rușii au nevoie imperoasă acum  de o justificare a războiului și de compromitere a Ucrainei. Nu știu. Sunt sigură, însă, că acest act nu a fost pus la cale de ucraineni pentru că nu le folosește la nimic.

Faptul că autoarea asasinatului a fost „descoperită” de serviciile ruse în doar două zile este, însă, de domeniul fantezismului pueril. Să ne amintim că ucigașul jurnalistei Anna Politkoskaia nu este descoperit nici acum, după 5798 de zile de la tragedie. Hilar e că nu s-a ținut cont de faptul că versiunea rușilor denotă clar  impotența serviciilor secrete ruse care nu au fost capabile să identifice în timp real „pericolul” iminent prezentat de ucrainenacei Natalia Vovc și fetița sa de doar 12 ani - reiese că acestea au fentat coșcogea FSB în cel mai compromițător mod.

Federația Rusă „creează lumi fictive” „desemnând” o femeie ucraineană cu copilul ei de 12 ani ca fiind vinovate de aruncarea în aer a mașinii Dariei Dughina, spune Mihail Podolyak. Potrivit consilierului șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, este surprinzător că rușii nu au găsit la fața locului și o carte de vizită a Sectorului de dreapta (Правый сектор) sau o viză pentru Estonia.

Daria Dughina, asasinată la vârsta de 29 de ani, a fost o susținătoare înverșunată a ideologiei tatălui său și o disimina la toate canalele televizate de propagandă pro-Kremlin și nu doar acolo. Ea spunea să Rusia nu luptă împotriva Ucrainei, ci împotriva întregului Occident și a globalismului. „Luptătorii din Azov nu sunt ucraineni - nu asta e identitatea lor autentică. Ei sunt creați artificial, contrar identității adevărate a ucrinenilor care este „prieten al rușilor” - spune Dughina. Ea mai afirma că „Ucraina în aspect geopolitic este un cordon saitar, este spațiul care desparte Rusia de Europa și compromite orice interacțiune dintre acestea: energetică, politică, culturală, la toate nivelurile.” Crimele comise de militarii ruși în Ucraina erau prezentate cumva poetic de Dughina drept o luptă dreaptă pentru a salva cetățenii pașnici ucraineni din Moarte. „Unitatea reală a Ucrainei a fost pierdută în timp, acum ea se identifică exclusiv prin numeroase  grupări cu diverse ideologii agresive, marcate de o rusofobie absolută” - susținea fiica lui Alexandr Dughin. 

Nu mi-e milă de tatăl Alexandr Dughin care-și deplânge fiica moartă. Compasiunea mea pentru dramele acestui gen de ruși se încheie în fața catafalcelor cu copii ucraineni omorâți de criminalii lui putin. În fața porților orașelor Bucea, Mariupol, Kramatorsk...

Astăzi, de Ziua Drapelului Național al Ucrainei pot să zic din toată inima doar atât: cred din toată inima în victoria ucrainenilor, дякую, що захищаєш мене! 

УКРАЇНА ПЕРЕМОЖЕ!

Developarea diplomației ruse: Nicio milă pentru populația ucrainiană!

Fața hidoasă a regimului de la Moskova transpare tot mai pregnant și acolo unde aceasta ar trebui să fie ascunsă cel mai bine - în diplomația rusă. După ce, anterior, Ambasada Rusiei în Marea Britanie a cerut execuția prin spânzurare a luptătorilor capturați ai regimentului Azov, iată că și reprezentantul permanent al Federației Ruse la Viena, Mihail Ulianov, a developat-o cu mare succes. Reacția sa la anunțul lui Zelenschy despre un alt pachet de ajutorare militară (în valoare de 775 mln de dolari) oferit de SUA Ucrainei a stârnit o revoltă justificată pe rețelele de socializare și nu doar acolo. Și ministerul austriac de externe a luat atitudine, comunicând că este „revoltat de declarațiile inumane ale reprezentantului permanent al Rusiei” și l-a convocat pentru astăzi, duminică, pentru explicații. 

Ce a declarat, totuși, acest așa-zis diplomat rus? Deși a șters ulterior tweet-ul, nu mai are cum să șteargă și miile de screenshot-uri care păstrează pentru istorie această monstruozitate: „No mercy to the Ukrainian population!” (Nicio milă pentru populația ucrainiană), a scris el. Acest apel la genocid reflectă exact, de altfel, adevărata intenție a Kremlinului privind Ucraina, precum o fac și sutele de atacuri aeriene și de alt gen asupra civililor din țara agresată. 

Numai noaptea trecută, în urma atacului asupra orașului  Voznesensk, regiunea Nikolaev, a fost, practic, spulberată o clădire cu cinci etaje, iar printre numeroasele victime sunt și patru copii, acum internați în stare foarte gravă. Unei fetițe schijele i-au smuls pur și simplu un ochi...

Mai târziu Ulianov a încercat s-o scalde, justificându-se prin faptul că nu a fost înțeles: „Trebuie să-mi cer scuze. Am uitat cu cine am de-a face. Desigur, mă refeream la SUA și aprovizionarea cu arme și la președintele Ucrainei care a declarat chiar ieri că respinge orice discuții de pace. Într-adevăr, nicio milă din partea lor față de populația ucraineană. Asta am spus.” Serios? Asta ai spus?!

Rușii vor să transforme „tribunalul” de la Mariupol într-un proces exemplar de condamnare a nazzismului

Rușii pregătesc un proces demonstrativ al condamnării prizonierilor ucraineni în formatul Tribunalului de la Nürnberg. Prima etapă a înfăptuirii acestei „justiții” odioase va avea loc la Mariupol. 

De fapt, organizatorii acestui spectacol macabru nu-și propun doar să judece „exemplar” luptătorii din regimentul Azov, ci să transforme procesul într-un act de condamnare a „ideologiei nazzismului”, astfel justificându-și invazia prin obiectivul fals de „denazzificare” a Ucrainei.

Rușii intenționează să organizeze astfel de „tribunale” în mai multe orașe. Mariupol va fi doar primul dintre acestea. A doua astfel de locație, conform serviciului de informații ucrainean, ar putea fi Herson, ar urma și alte orașe aflate, temporar, sub ocupația Federației Ruse. Bine, că, în aceste cazuri, totul depinde de situația de pe front. S-ar putea ca „justițiarii” ruși să anunțe cu mare fală verdictele de condamnare a prizonierilor ucraineni în zilele când sunt planificate referendumurile ilegale privind anexarea teritoriilor ocupate la Rusia.

Cele mai crunte scenarii, conform interlocutorilor portalului Украинская Правда, sunt prevăzute în raport cu cei mai celebri dintre prizonieri, reprezentanți ai comadamentului regimentului „Azov” și al grupului „Urșii”. După cum declară ocupanții, la aceste „tribunale” vor participa nu numai reprezentanți ai teritoriilor ocupate ale Ucrainei, ci și ai Rusiei și Belarusului, vor fi invitați și reprezentanți ai Siriei și Coreei de Nord (deocamdată aceștia nu și-au confirmat prezența). Oficiali ai serviciilor de informații nu exclud, de asemenea, ca la proces vor fi atrași și tot felul de proscriși și „bolnavi mintal non-violenți” care au cetățenia țărilor UE și a Statelor Unite. De asemenea, este posibilă implicarea reprezentanților țărilor africane și ai teritoriilor ocupate ale Georgiei -  Abhazia și Osetia de Sud, precum și a unor așa-ziși martori instruiți anterior.

Desfășurarea așa-zisul tribunal de la Mariupol este preconizată pentru 24 august, Ziua Independenței Ucrainei. Acolo, în acest scop, se apropie de sfârșit „renovarea” clădirii Filarmonicii. Pe scena acesteia rușii montează cuști de fier în care îi vor ține pe apărătorii de la Azovstali pe parcusrul „procesului”. De facto, rușii transformă Filarmonica din Mariupol într-o închisoare. Pe lângă cuștile tributare inchiziției din evul mediu, aceștia construiesc în afară și un buncăr-garaj special pentru a primi vagoanele care vor transporta prizonierii ucraineni. 
Serviciile de inteligență nu exclud că rușii ar putea planifica în această zi un atac țintit asupra Filarmonicii din Mariupol, învinuind de acesta forțele militare ale Ucrainei, așa cum au făcut în cazul coloniei de la Elenovka. 

În acest context absolut dramatic, care pur și simplu mă depășește emoțional, am un singur îndemn pentru cititorii mei: să nu uităm niciodată sacrificiul plin de curaj și demnitate al apărătorilor orașului-martir Mariupol, să facem să explodeze internetul cu mesaje de susținere a Eroilor regimentului Azov măcar în zilele când vor avea loc așa-numitelor tribunale, să demonstrăm prin diverse acțiuni civice suportul necondiționat pe care-l acordăm Ucrainei și bravilor săi apărători, să insistăm asupra indamisibilității continuării acestui război barbar și să cerem eliberarea prizonierilor ucraineni în fața tuturor ambasadelor Federației Ruse din lume. Cel puțin, să ne alăturăm fără ezitare
manifestațiilor de acest gen organizate de alții, dacă pe noi nu ne duce capul și sentimentul solidarității să avem propria inițiativă în acest sens.

Slava Ucrainei! Glorie Eroilor!

900 de români au adunat peste 65 000 euro pentru armata ucraineană!

Mă frământă o chestie legată de activismul nostru civic. Deși Republica Moldova a primit și sprijinit zeci de mii de refugiați ucraineni, dincolo de acest ajutor - impresionant, e adevărat - nu există aici o susținere solidară, fățișă, puternică a Ucrainei care astăzi, ce să mai vorbim, este singurul scut de nădejde al statului nostru împotriva agresiunii ruse. Nu scoatem drapele ucrainene la balcaone, nu protestăm în fața ambasadei orcilor, nu ieșim la manifestații consolidate de condamnare a războiului. Suntem leneși și nu avem nicio zvâcnire de unitate națională, inclusiv anti-război. Trăim de azi pe mâine și paștem iarba propagandei putiniste, că, cică-i secetă și n-avem de unde să luăm alta.

 Radu Hossu
la manifestația de susținere a Ucrainei.
Martie 2022, Brașov.

În acest context mă bucură enorm faptul că, alături de polonezi și cetățeni ai țărilor baltice, românii de dincolo de Prut se solidarizează exemplar cu ucrainenii și organizează strângeri de fonduri pentru armata ucraineană. Astfel, din cele anunțate de Radu Hossu (un tânăr activist, jurnalist, analist politic de la Brașov) aflăm că în campania de donații pe care a demarat-o, peste 900 de români au adunat circa 65.000 de euro pentru armata ucraineană!

Radu Hossu publică în fiecare dimineață pe FB rezumatul nopților ucrainene și în curând chiar va pleca în Ucraina. El ține legătura cu Andrei, un luptător din Garda Teritorială Civilă din Donbas. 

„Acest efort extraordinar făcut pentru Andrei și colegii lui în primul rând, dar și pentru cetățenii părăsiți de speranță din satele din Donbas și nu numai, cu siguranță va avea un impact extrem de puternic asupra lor. Când i-am spus ieri lui Andrei suma aproximativă, și-a pierdut cuvintele. Pur și simplu nu știa cum să vă mai mulțumească.” - scrie Radu Hossu. 

Deși perioada de donații a fost extinsă, deja în acest moment, cu banii obținuți, automobilul Volvo din anii '90 pe care-l folosea o trupă din Garda Teritorială Civilă a Ucrainei a fost substituit de un Suzuki Grand Vitara 4x4, cu revizia făcută la zi. Radu Hossu își amintește cum îi povestea Andrei despre faptul că, cu acel Volvo vechi trebuiau să patruleze pe câmpuri și la un moment dat mașina s-a răsturnat: soldații au trebuit să coboare și s-o reașeze pe roți, chiar dacă începuse bombardamentul. Atunci lui Radu i-a venit ideea să apeleze la ajutorul concetățenilor săi români și iată că scopul a fost atins!

Să mai spun că Radu Hossu a depus actele către Primăria Brașov pentru organizarea unei adunări publice dedicate Zilei Independenței Ucrainei care este marcată la 24 august. De asemenea el anunță că această zi va fi sărbătorită la fel și la Timișoara, și la București. Radu explică de ce acest lucru este important pentru moralul soldaților ucraineni de pe front:

„Refugiații de la noi din țară vor posta imagini de la aceste evenimente pe canalele lor de Telegram, ele se vor viraliza, iar asta îi va face și pe cei de pe front să simtă că nu sunt singuri. Că familiile lor sunt susținute și respectate de către "străinii" printre care stau acum.”

Întrebarea mea retorică este: How are you, Chishinău? Tăt normal?

Andrei Koncealovsky - un alt creator rus megalitic care demonstrează prăbușirea morală a națiunii sale

Am mai spus că războiul din Ucraina, dincolo, de atrocitatea sa, este o hârtie de turnesol care indică cât se poate de clar esența umană a fiecăruia dintre noi. Din păcate, acest indicator al moralității și demnității umane aruncă în aer tot ce am crezut până acum despre marea cultură rusă. Șocul și dezamăgirea de a descoperi că mulți dintre cei mai mari oameni de cultură de la Moscova îl susțin pe putin în demersul său diabolic de a nimici Ucraina, mă urmărește constant. O fac actori și regizori mari, pentru care am avut până acum respect enorm, pe unii i-am considerat monștri sacri și le-am urmărit creația cu sufletul la gură. Nikita Mihalkov, Vladimir Mashkov... Și iată, lista se ompletează cu un nume pe care, pe bună dreptate, l-am considerat de referință pentru cinematografia rusă - Andrei Koncealovsky. Da, acțiunile sale din ultimii ani mi-au trezit multe dubii privind simpatiile sale politice și viziunea conservatistă asupra unor lucruri, dar nu m-am așteptat să-l susțină atât de tranșant pe monstrul de la Kremlin în contextul dramei poporului ucrainean.

Jurnaliştii de la "Аргументы и факты" l-au întrebat pe Konchealovsky ce crede despre faptul că Rusia nu va mai fi admisă la festivaluri internaţionale de film. Dar în loc să răspundă direct la acestă întrebare, maestrul a început să-l laude pe Putin:

„Ați încercat să calculați câți temerari au existat în lume în ultimii 60 de ani dintre cei care au îndrăznit să pună capăt dominației dolarului american? A făcut-o președintele american Kennedy. A fost asasinat. Apoi De Gaulle a făcut o încercare. Și au urmat revolte studențești în Franța și tentative de asasinat în Africa de Nord. Apoi au fost Saddam Hussein și Muammar Gaddafi - principalii dușmani ai dictatului american la nivel global. Astăzi, tocmai Putin este cel care conduce lupta împotriva principalului rău mondial!"

El a adăugat că acum Putin își demonstrează curajul și își riscă viața. Nu voi înțelege niciodată cum un creator de talia lui Konchealovsky poate să emită diferambe pentru un monstru care ucide zilnic femei și copii, care comite zilnic crime de război inimaginabile, care bombardează zilnic orașe cu oameni nevinovați... Doar în această noapte atacurile militarilor ruși asupra localităților din Ucraina au răpus și rănit zeci de oameni, le-au distrus casele și le-au măcelărit iremediabil viețile. La 4.30 dimineața Harkovul a fost lovit de opt rachete ruse, făcând praf, inclusiv, un cămin unde locuiau familii cu copii, pensionari. Sunt mulți morți și răniți. Printre victime e și un copil de 11 ani. Mă întreb cum poți să ignori asemenea grozăvii comise de idolul tău politic?! Cum poți să-i fii complice atunci când tu însuți cunoști durerea strașnică de a-ți vedea copilul aproape mort zăcând pe stradă?! Când ai trecut prin drama nemiloasă de a-ți ști propria fiică în comă (ani de zile!) după un tragic accident rutier pe care tot tu l-ai provocat?! 

Andrei Koncealovsky, prin 2011, dacă nu greșesc, a fost invitatul de onoare al Festivalului de Film Internaţional “Bucureşti”, Atunci maestrul a susţinut și o conferinţa de presă, urmată de masterclass-ul “Life and Its Reflections” la UNATC, în sala Ileana Berlogea. Filmele sale de mare valoare Unchiul Vania şi Siberiada au fost atunci proiectate în prezenţa regizorului rus... Ce se alege, în contextul actual, din moștenirea culturală a unui artist uriaș care, în calitatea sa de Om este, de facto, un mizerabil? E un subiect care merită discutat, evident. Dar respectul meu pentru asemenea persoane/personalități se stinge ca un foc uitat pe o insulă nelocuită.

Avertismentul unui spion rus: dacă nu va fi oprit la timp, în curând acest maniac va arunca civilizația umană într-un alt masacru mondial!

Probabil, vă mai amintiți de cazul ofițerului serviciilor secrete ruse, Alexandr Litvinenko, care a fost otrăvit cu poloniu în 2006, după ce a obținut azil politic în Marea Britanie. El ajunsese să fie persecutat, arestat și re-arestat în Federația Rusă pentru că, în noiembrie 1998, împreună cu alți câțiva ofițeri ai FSB, și-a acuzat superiorii în mod public pentru ordinul de asasinare a lui Boris Berezovsky. Fiind deja la Londra, Litvinenko a scis două cărți în care a mai acuzat serviciile secrete ruse și de alte acte de terorism, inclusiv pe însuși Putin de coordonarea asasinării jurnalistei Anna Politkovskaya. 

Am adus vorba despre acest spion rus pentru că am dat de niște gânduri vizionare ale sale. Mai bine zis, de avertizarea privind esența tiranică a lui Putin și a eventualelor repercusiiuni ale acțiunilor acestuia în viitor. Nu știu dacă atunci, în 2006, l-a luat cineva în serios, dar, cel puțin, de acum încolo, ar trebui să fim mult mai vigilenți atunci când persoane scăpate de sub teroarea unor regimuri totalitare, criminale, ne cer să preîntâmpinăm unele lucruri. 

Deci, ce scria Litvinenko despre Putin? Traduc:

„În moment ce o lume întreagă este preocupată de un virtual Bin-Laden, salvându-se de un „terorism global”, în spatele zidurilor de la Kremlin crește ca pe drojdii următorul monstru, seamăn cu Hitler. Și dacă nu va fi oprit la timp, în curând acest maniac va arunca civilizația umană într-un alt masacru mondial, în colimatorul căruia se vor măcina milioane și milioane de vieți omenești.”

Zeci de ani crimele lui Putin au fost tolerate de Occident. Chiar dacă, după ocuparea peninsulei Crimeea, acesta a impus unele sancțiuni împotriva Federației Ruse, acestea au continuat să fie eludate înclusiv de state precum Franța și Germania. A trebuit să se ridice tot poporul ucrainean împotriva acestei canalii (in)umane, să accepte sacrificiul eroic și plin de demnitate o națiune întreagă, pentru ca lumea civilizată să se trezească și să conștientizeze urmările toleranței sale nesăbuite. 

Papa:
În cazul Dvs, sinuciderea nu este
un păcat!

Ceasul al doisprezecelea a sunat. Sper că Occidentul înțelege că nu poate admite o eventuală catastrofă nucleară care se coace în jurul centralei din Zaporojie și că nu mai poate fi vorba de o încheiere a războiului printr-o pace condiționată de ruși.

Victoria Ucrainei trebuie să fie deplină și temeinică. Doar așa Europa și lumea întreagă își va putea vedea de viață în continuare, revenind, încet încet, la firescul cotidian, care, apropo, oricum nu va mai fi la fel. Problemele climaterice din ce în ce mai dramatice, ecosistemul vulnerabil și resursele naturale pe cale de epuizare vor continua să fie provocări serioase cărora va trebui să le facem față și de acum încolo.

Nu luăm nimic cu noi dincolo. Nici măcar propriul trup.

Se împlinesc 40 de zile de la moartea mamei și, dacă mă uit în urmă la cele douăsprezece luni, cât fac un an, realizez că acesta a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru mine. A trebuit să petrec pe ultimul drum cei mai apropiați oameni: tata, mama, mătușa... Au plecat ca un stol de cocori, doar că nu se vor mai întoarce nici la primăvară, nici la o altă înflorire în vecii vecilor. 

Simt moartea ca pe o entitate care mă amușină. E rece și distantă. Sunt stânjenită de ea pentru că nu o cunosc, mi-e total străină și îmi apare ca un hău în care nu vreau să privesc. Totodată, nu mi-e frică de ea. Am văzut cum pleacă omul. E ca și cum s-ar sbate să adoarmă. Iar când reușește, rămâne în același pat, liniștit și la fel de prezent. 

E ciudat că atunci când merg la Cornești, nu mai cotesc deodată spre casă. O țin tot înainte, spre cimitir. Abia apoi revin și deschid poarta verde ce dă spre curtea unde nimeni nu mă mai așteaptă. Decât doi căței triști și, totodată, fericiți că am venit. Casa părintescă nu-mi mai aparține. Nici în acte și nici în inimă. Fără părinți e doar un muzeu rece...

Totuși, nu sunt tristă. Știu că totul decurge firesc. Ne naștem și plecăm, ne naștem și plecăm... Am căutat mult, am căutat mereu sensul acestui act, dar, deși mi s-a părut de sute de ori că, în sfârșit, l-am găsit, astăzi continuă să-mi scape. Am renunțat să mai sap în spiritualitate, în dumnezei și în citate motivaționale. 

Am învățat, încă, ceva. Ceva de mare mare preț. Am învățat să mă bucur. De viață, de nori, de valurile mării, de liniștea de pe morminte, de vânzoleala cățeilor mei care mă întâlnesc de fiecare dată ca și cum fără mine le-a fost greu să respire, de copii mei fantastici, de cei o mie-două de lei pe care-i mai am pe card, deși habar n-am când vor veni alții, de înghețata cu ciocolată, de seriale tâmpite, de mașinuța mea veche, dar foc de drăguțică, de sunetul cheii rotite în broasca de la ușa apartmentului meu cocoțat de-asupra orașului, de laptop-ul conectat la Wi-Fi, de victoriile ucrainenilor care-i pi*desc pe orci, de faptul că mă enervează cei care depășesc pe dreapta coada regulamentară, iar când banda lor se termină într-o fundătură, se înghesuie să intre înapoi, de parcă ar avea patru coa*e și-un penis de rezervă în protabagaj (nu le permit!), de faptul că încă mai exist... Mai exist!..

Nu luăm nimic cu noi dincolo. Nici măcar propriul trup. Așa că nu avem de ce să ne facem griji. Clipele nu trebuie numărate, ci trăite. Trăite în deplină armonie cu propria conștiință, cu valorile umane și cu densitatea aerului pe care avem fericirea să-l respirăm fiecare cât îi este sortit. Iar sensul vieții și al morții... dă-l încolo! 

O altă Angela. Cea care, copilă fiind, a reușit să se salveze dintr-un război inimaginabil în secolul XXI!

Angela, o fetiță de 14 ani, a reușit să scape, practic - de una singură, din Hersonul ocupat de ruși. Repet: de doar 14 ani! Și asta pentru că viața sub ocupația rusă a fost mult mai înfricoșătoare pentru acest copil decât provocarea de a trece prin peste 20 de puncte de control inamice și a parcurge tot acest drum dificil spre libertate. 

Evident, decizia de a părăsi orașul natal nu a fost deloc ușoară: „Înțelegi că acesta este orașul tău natal, străzile tale natale, locurile, oamenii, școala, tot ce-ți este mai drag, dar trebuie să lași totul și să alergi undeva”.

Soldații ruși s-au stabilit chiar lângă casa Angelei, într-unul dintre licee. Ocupanții cutreierau orașul, amenințănd civilii cu arme. Toate prețurile din magazine au crescut brusc, mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, rezervele de alimente se epuizau văzând cu ochii. Zilele s-au transformat în săptămâni de foame și anxietate...

Angela își amintește cum îi era frică să părăsească apartamentul, a stat zile întregi în casă. Dar chiar și acolo îi era deja imposibil să se simtă în siguranță, odată ce un avion de luptă rus a zburat foarte aproape de asupra casei ei, iar bubuiturile puternice ale exploziilor din apropiere pur și simplu îi amorțeau întregul corp. Teroarea devenea insuportabilă.

Fetița a înțeles că singura soluție pentru a rămâne în viață este să ajungă cu orice preț pe teritoriul Ucrainei neocupate. Împreună cu o prietenă au convenit să plece definitiv. Conștientizau ce primejdii vor trebui să înfrunte - dușmanul era rău și crud.

Povestea parcurgerii drumului ei spre libertate va trebui spusă mai târziu printre sutele și miile de istorii pline de groază și speranță ale copiilor ucraineni supuși unor atrocități care nu au avut ce căuta în Europa secolului XXI. Acum să zic doar că, în cele din urmă, fetele au reușit să ajungă cu bine în Zaporozhye, unde au fost întâmpinate de voluntari, parteneri ai organizației Salvați Ucraina/Спасемо Україну, Acolo li s-a oferit un adăpost temporar, hrană și asistența necesară. 

Mai târziu, Angela a fost urcată într-un tren de evacuare către Lviv. Fetița este acum în siguranță cu mama ei. Visul  cel mai mare al Angelei rămâne a fi să se întoarcă acasă și să meargă în continuare la școala sa.

Îmi amintesc că eu, o altă Angela, la 14 ani am lăsat-o pe sora mai mare a prietenei mele să-mi aranjeze (pentru prima dată în viață!) părul cu „ploika” și să-mi vopsească abia sesizabil genele. Mergeam la o serată la școală și tremuram de emoție - după serată se anunțau dansuri. Când am ajuns, m-a prins de mână șefa de studii și m-a certat, aproape făcându-mă curvă, în fața tuturor. Cum am îndrăznit să mă boiesc?! Acea șefă de studii, deși descendentă din părinți deportați pe timpul lui Stalin, era personificarea ocupației sovietice. Elevii o numeau „vipera”...