Ninge peste Republica Moldova

Ninge. Nu mai ştiu dacă e tocmai ninsoarea pe care şi-au dorit-o agricultorii. S-ar putea să fie deja inoportună. Sau prea insistentă. Totuşi, ninge. Cred că azi nu mai merg la şcoală cu maşina - e un troian de zăpadă peste ea. Abia de mai pot deschide uşa de afară. Ştiu asta pentru că Iris, pisicul meu, şi-a meunat partitura de "lasă-mă să ies"! Am împins uşa cu putere şi abia de am întredeschis-o, aşa de multă zăpadă s-a aşternut în pridvor. Iris a sărit ca o veveriţă peste nămete şi am avut impresia că răceala covorului alb îi frige pernuţele labelor.

Daaaa... Ninge!!! E aşa de alb totul! Curat, imaculat... Zăpada acoperă gropile viclene de pe carosabile, gunoaiele inestetice dosite prin colţurile neaierisite ale curţilor, ne-zâmbetul ostentativ al concetăţenilor mei... Albul e culoarea iernii. De fapt, abia acum realizez că e iarnă adevărată!

Stau la geam şi mă gândesc...S-ar putea ca această ninsoare să fie mai mult decât o simplă precipitaţie atmosferică? Hai să fiu poet pe-un sfert de ceas! S-ar putea ca ea să şteargă nişte regrete şi decepţii? Să însemne o pagină nouă ce aşteaptă a fi scrisă? Sunt un om optimist, aşa că vreau să cred asta. Mă refer, oricât de patetic şi preţios ar părea, la istoria RM. Care mă discriminează iarăşi, mă face să mă simt stânjenită din nou. 

Trăiesc într-o ţară în care clasa politică întârzie să înţeleagă ce înseamnă să-ţi asumi plenar responsabilitatea guvernării. O face doar atât cât această responsabilitate nu-i afectează interesele de moment. Luaţi pe rând toţi liderii noştri politici sunt extrem de simpatici, joviali, bine îmbrăcaţi şi deştepţi. Adunaţi grămadă....hai să zic, sunt altfel...Şi totuşi, ne reprezintă! Sunt şi ei nişte vecini care îşi strigă socotelile peste gard, supăraţi că găinile cumătrei au făcut ravagii în via cumătrului, iar cânele cumătrului s-a...vorba ceea...drept în covata cu rufe spălate ale cumătrei...Eeh!

Acum că ninge, poate se vor mai schimba lucrurile - e cam frig să stai la gard cu ocara în vârful mustăţii îngheţate. La focul sobei moldovenii se domolesc...Ei hai, noroc, vecine, să dea Dumnezeu să avem şi noi preşedinte, că restul...Vom mai vedea la primăvară!

La moartea unei dive...

Whitney Houston o fost găsită moartă în camera ei de hotel...Că o fi băut un pumn de calmante, că o şi-o fi administrat o supradoză de droguri...nu se ştie. A murit...Şi brusc, toate reţelele de socializare, jurnalele de ştiri şi benzile de actualităţi au explodat într-un elogiu lugubru: Oh! Ah! Legenda muzicii pop! Singura care a avut 7 albume de platină consecutive! Voce inegalabilă!..

Cred că e firesc să realizăm ce sau pe cine pierdem abia atunci când pierdem acest lucru sau fiinţă irevocabil. Adică e firesc ca moartea cuiva să fie un prilej de amintire plină de regrete, de tânguiri ale irecuperabilităţii. Dar nu prea cred că toate aceste strigăte de durere la moartea lui Whitney Houston demonstrează un interes real pentru creaţia cântăreţei. Atâta timp cât era în dizgraţia publicului (după ce s-a dedat excesurilor) tot noi dădeam a lehamite din mână: Ai cântat? Îmi pare bine! Acum joacă dacă poţi! Drogato, beţivanco! Pentru noi, publicul exaltat altă dată, Whitney a dispărut în trivialul vieţii atunci când am ostracizat-o pentru beţie şi narcomanie. Doar moartea ei a mai putut să ne zguduie încă o dată (ultima!) pentru a o vedea în deplina ei strălucire. Şi această ultimă izbucnire de artificii a fost poate cel mai frumos şi inspirat spectacol regizat vreodată de Whitney, care, probabil, şi-a dorit să nu o blamăm, ci să ne închinăm în faţa a ceea ce este ea dincolo de vicii. 

A fost poate unica soluţie să ne mai ştie o dată ahtiaţi şi înnebuniţi după ea! Şi a ales soluţia perfectă pentru a ne preface instantaneu în fanii ei cei mai înrăiţi!...Pentru că, brusc, am simţit pierderea şi ne-am dorit cu ardoare ca ea să mai fi trăit puţin! Atâta timp cât să-i spunem că am iubit-o aşa cum a fost: talentată rău şi disperată rău...

Că We Will Always Love You!..

A treia forţă - despre gladiatorii potențiali ai politicului moldovenesc

Impresia că (după anunţarea intenţiei de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei) nimic important nu se mai întâmplă în Republica Moldova este penibilă (O, tempora! O, mores!), dar totuşi falsă. Cel puţin, electoratul mai are nişte speranţe. Unii aşteaptă zilele de protest în PMAN, alţii se uită la televizor, pescuind ştiri de ultimă oră. Unii se încred în continuare în partidele pe care le-au susţinut în ultimul scrutin, alţii spun că e nevoie de o a treia forţă politică. 

Menirea acesteea ar fi să intre pe arena bătăliei (deja plictisitoare!) dintre câţiva gladiatori obosiţi şi enervanţi şi să le arate cum e cu „mama lui Kuzea”. Nu zic, ar fi curioasă o asemenea turnură, dar identificarea acestei forţe este extrem de nebuloasă acum. Să vedem... 

 Igor Dodon. După ieşirea din PCRM, secundat de două doamne cu o identitate politică recunoscută, a început prin a-şi impune foarte rigid condiţiile de participare la alegerea preşedintelui RM. Chiar dacă se pronunţă în continuare pentru identificarea comună a unui candidat apolitic (în ideea alegerii preşedintelui ca singura cale de soluţionare a crizei politice), Dodon nu dă semne distincte că ar fi susceptibil de un real compromis. Iar partidul pe care şi l-a procurat de curând nu este în măsură să dicteze condiţii din simplul motiv că are un electorat restrâns. Activitatea sporadică a socialiştilor în ultima perioadă de timp nu poate fi compensată (cel puţin deocamdată) prin popularitatea noului lor lider. Consilierii municipali care au decis să-l urmeze, spărgând (lucru bun!) blocajul din Consiliu, nu sunt totuşi o forţă cu adevărat importantă pentru creşterea ratingului lui Igor Dodon. 

Iurie Roşca. Magnetismul incontestabil al fostului preşedinte al PPCD a atras în PMAN sute (sau mii) de oameni, chiar dacă mulţi dintre ei au venit din pură curiozitate sau în interes de serviciu. Totuşi, rebrandingul PPCD este prea vag – creat că o forţă proromânească (cu elemente legionare chiar) acum mai bine de 20 de ani, acest partid nu are cum să renască peste noapte ca o grupare politică de orientare „multinaţională”, axată pe patriotism de sorginte moldovenească. Faptul că în loc de „domnul preşedinte creştin-democrat” auzim tot mai des adresarea (respectuoasă!) „Iurii Ivanovici” , denotă o schimbare radicală a spectrului simpatizanţilor lui Roşca. Iar o astfel de schimbare, pentru a da roade electorale, are nevoie de timp, strategii, investiţii şi fundamentare. Flancat de Alexei Tulbure şi Anatol Plugaru pe post de Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, jneperismul altădată electrizant şi frumos golănesc al lui Iurie Roşca s-ar putea să nu-şi mai regăsească firescul. 

Ion Sturza. Revenirea magnatului în politica moldovenească ar fi un eveniment greu de trecut cu vederea. Deşi, se pare că a făcut-o cumva prin proiectul politic legat de PLDM acum câţiva ani. Această presupusă implicare, totuşi, nu a avut efectul scontat. O spune chiar Sturza într-un interviu pentru „Ziarul de gardă”, referindu-se la relaţia actuală cu Vlad Filat: 

 “Demult, de vreun an de zile, nu mai discutăm, doar ne felicităm cu prilejul sărbătorilor. O facem în stil diplomatic, politicos. Întotdeauna mi-am dorit ca Vlad Filat, politicianul, să se desprindă de opinia că ar fi un proiect al lui Ion Sturza şi că ar fi manipulat din umbră de Sturza.” 

Atitudinea distantă şi voit corectă faţă de actualul prim-ministru al RM, denotă că în acest moment Ion Sturza este reticent faţă de eventuala sa operă politică şi chiar s-ar putea să regrete aşa-zisa investiţie. 

S-ar putea să existe şi alte presupuneri apropo de apariţia unor terţi (jucători) pe arena politică moldovenească. Totuşi, responsabilitatea AIE pentru actul guvernării nu a anulat-o nimeni. Nici măcar acei care manifestă supăraţi împotriva actualei conduceri a RM. Nu aduce anul cât aduce ceasul, vorba înţelepţilor şi a moldoveanului răbdător...

Protestele continuă! Deci...eu cu cine votez?!

A doua zi de proteste în PMAN demonstrează consecvenţa iniţiatorilor. Dacă după prima duminică cineva ar mai fi contat pe iminenţa gerurilor, acum acel cineva ar trebui să se pună serios pe gânduri. Protestele nu vor înceta, dimpotrivă, vor fi şi mai ample prin participarea (din 4 februarie) a PCRM la manifestaţii similare. 

De fapt, lipsa de perspicacitate şi viziune politică în ansamblu a AIE (probabil, din prea multă versatilitate politică), a împins situaţia spre prăbuşirea lentă a ideii de democraţie în RM ca factor al bunăstării. Cei de la putere şi-au creat iluzia că alegătorii îi înţeleg, îi iartă şi îi iubesc aşa cum sunt (doar pentru faptul că se numesc democraţi , că au obţinut un vot de încredere de la europeni) şi se comportă aşa, de parcă opoziţia parlamentară şi partidele extraparlamentare au murit demult. De parcă “animalul politic” de dincolo de AIE a dispărut din RM şi nu mai amuşină eventuale avantaje inspirate din stângăciile şi greşelile actualilor oameni de stat. Spun asta cu amărăciune. Pentru că întrebarea cetăţeanului turmentat devine deja supărator de “eternă”, mama lui de Caragiale! 

Încă la 30 aprilie 2009 scriam în jurnal: “După cum am presupus atunci când am aflat că azi la Varşovia are loc congresul PPE (la care au fost invitate toate partidele afiliate), Iurie Roşca a profitat de ocazie din plin. Chiar a ţinut un discurs în ideea prezentării PPCD drept singurul partid în stare să menţină stabilitatea politică în RM. Nu s-a abţinut de a arunca invective la adresa opoziţiei „imature” care nu ştie să respecte alegerea făcută în mod „democratic” de cetăţeni. Deci, din nou un discurs plin de argumente credibile, seducător şi... în engleză. 

Am zis că cei care l-au şters de pe lista politicienilor activi, s-au grăbit. Este “periculos” prin inteligenţă şi sentimentul că nu poate fi înfrânt. Pentru el nu există resemnare. Va aştepta.” A aşteptat… Acum redresarea situaţiei spre o finalitate “democratică” şi fericită este din ce în ce mai subţire. Dacă AIE va insista să menţină puterea prin orice mijloace sau dacă va accepta alegerile anticipate, rămâne de văzut, dar în acest moment nimic nu mai poate salva populaţia de o dezamăgire cumplită. 

Mitul regimului democratic instaurat în RM e pe cale de a se prăbuşi la fel ca multe altele. Nu-mi rămâne decât să sper că ne-am învăţat lecţia. Sau că ne-o vom învăţa în următorii 40 de ani… 

Acum “eu cu cine votez?” este întrebarea care împarte spectrul politic activ în trei segmente (care de facto, sunt două). Protestele şi nemulţumirea tot mai sesizabilă a populaţiei care nu înghite inconsegvenţa democraţilor de la putere îi va face pe aceştia din urmă să găsească compromisuri pentru a menţine AIE. Aşa dar, oricât de “păpuşar” ar fi vicepreşedintele Parlamentului, liberal-democraţii vor fi nevoiţi să se conformeze şi să fortifice alianţa. Ceea ce va fi pe placul liberalilor. Aşa că cei mai bogaţi oameni din RM se vor alia pentru a-şi apăra averile. Al doilea segment aparţine PCRM. Dincolo de fluctuaţiile din acest partid, el rămâne a fi destul de puternic prin fidelitatea alegătorilor săi. Al treilea segment, condus de Iurie Roşca, destul de pestriţ deocamdată, s-ar putea să atragă o parte din nemulţumiţii dezamăgiţi de prestanţa AIE, dar incapabili să voteze comuniştii. 

Acest al treilea segment rămâne a fi incert deocamdată, dar s-ar putea să crească. O fi susţinute financiar protestele de dezirabilii acum fraţi Ţopa? S-ar putea, dacă ne amintim, că apelul de a merge la proteste a fost făcut pentru prima data tocmai la Jurnal TV… Dacă ne conducem de logica de mai sus, atunci în eventualitatea unui scrutin, va trebui să alegem de fapt între două alianţe oligarhice: Filat plus Plahotniuc şi Voronin plus Ţopa. Alegere deloc simplă…

Anul vechi....Anul nou.....

Obişnuim să tragem linii. Mai ales la sfârşit de an. De parcă nu tot noi am inventat tranşarea timpului (etern şi rectiliniu în esenţă) în bucăţi "comestibile" pentru mintea noastră finită. 

Mă rog la Dumnezeu să-mi prelungească zilele – încă nu sunt gata să plec, îi zic pentru orice eventualitate. Încă nu am înţeles de ce am venit pe lume, care a fost scopul renaşterii mele. Adică am impresia că abia încep viaţa conştientă, că nu am dezlegat misterele pe care trebuia să le dezleg, că totul e început şi nimic nu e dus la capăt... 

E o stare minunată – sunt mereu în faţa unei descoperiri şi îmi doresc să trăiesc din plin. Deşi... în legătură cu scopul existenţial... Nu cred că viaţa omului are unul singur. Cred că există mai multe perioade cruciale în viaţa noastră, fiecare cu raţiunea ei de a fi, cu finalitatea proprie. Toate adunate una după alta (una peste alta) constituie scara la cer. Sau la... spre sine. 

Apropo, într-o seară, după ce am venit acasă (fusesem cu cele două grupe de copii de la şcoala mea în excursie la postul Publika tv), am primit un mesaj pe FB. Mesaj care, dincolo de plăcerea egoistă a laudei în sine, confirmă justeţea alegerii făcute în legătură cu crearea acestei şcoli de televiziune. 

„ Bună seara, d-na Aramă! După ce am coborăt de la sediul şcolii tv, Andreea a urcat în maşină şi:,, Mami, tati, am foarte multe lucruri să vă povestesc..." şi aşa a durat pînă am ajuns acasă... atătea impresii, emoţii, noutăţi... Ei încep şcoala dimineaţa cu un mesaj. Cum credeţi, care-i ştirea pregatită pentru mâine? :) Am auzit-o cum repeta în camera ei... gen:,, Stimaţi colegi, ieri împreună cu profesoara şi colegii mei de la şcoala tv am plecat în vizită la Publika tv, acolo...." ş.a.m.d. Vă mulţumim încă o dată şi, dacă nu vă plictisesc, vă mai scriu impresiile după următoarele lecţii. O seară cît mai liniştită!” 

Citesc şi zâmbesc. Asta se numeşte împlinire?

Una posomorâtă, dar nu despre alegeri

Cerul e greu. Îl simt fizic. Nu că m-ar apăsa, dar cu certitudine îl duc pe umeri. La fel cum o face toată lumea. Chiar dacă nu conştientizează asta. În această lumină gri toate culorile pălesc. Absorb o nuanţă rece şi pierd ascuţimea, stridenţa. Şi portocalele par patinate, ca nişte obiecte de anticariat vândute de-a valma pe tarabele de pe Ştefan cel Mare. Parcă ar transpare prin coaja lor substanţa chimică cu care sunt stropite pentru export. Formalină? Hm... 

Totuşi, e o zi frumoasă. Pentru că e unică. Aşa posomorâtă cum este. Mă gândesc să las fumatul. Nu, nu vă bucuraţi, prieteni, doar mă gândesc...Păi da, şi fumul de ţigară contribuie la grizonarea peisajului...

Şi din nou despre alegeri... Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină

Mai sunt 4 zile...

Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină. Evident, cea mai de neinvidiat poziţie pe tabla de şah a politicii moldoveneşti este cea a lui Vlad Filat. Pe de-o parte, să nu-l voteze pe Marian Lupu ar însemna să-şi asume responsabilitatea unor alegeri anticipate. 

Pe de altă parte, votându-l pe candidatul AIE, îşi surpă şansa de a mai păstra postul de prim-ministru. Solicitarea de a i se oferi garanţii în vederea nealierii ulterioare a PD cu PCRM pentru a-l demite, vorbeşte de la sine. Ce garanţii, însă, poate oferi PD? Să semneze un angajament? Uşor! Dar asta nu înseamnă că acesta va fi respectat!

Avem exemple de motivare (argumentată la greu!) a unor acţiuni şi mai dubioase decât o aliere cu PCRM atunci când există scopuri comune. Cât se poate miza pe jurământul unor democraţi conduşi de afacerişti despre care se spune că au recurs la şantaj ca şi cum s-ar spăla pe dinţi dimineaţa? Greu de spus... În situaţia asta doar PL ar avea de muncit la spălarea propriei imagini. Dar s-ar putea să se înţeleagă cu PD să nu participe la votul PD+PCRM împotriva PLDM... 

De fapt, pericolul revenirii comuniştilor la guvernare este cât se poate de real în ambele cazuri. Popularitatea lor creşte din cauza înrăutăţirii explicite a condiţiilor de viaţă a populaţiei şi, deci, se poate estima un procent semnificativ al sufragiilor acordate PCRM în cazul unor alegeri parlamentare. 

Ce-i de făcut? O întrebare retorică, s-ar zice. Dar se ştie că Dumnezeu nu-ţi pune în traistă decât dacă ai trecut la acţiune. În cazul dat, probabil, Mihai Ghimpu ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Ideea unei alianţe-beton îi aparţine!

Una dadaistă...

Chişinău e oraşul contrastelor. Chiar şi verdele abundent, atât de lăudat în Europa (mă refer la vegetaţie) are reversul său, dezavuat în zilele golaşe de toamnă-iarnă. Trotuare cu pavajul spart, carosabil peticit şi kitch-ul faţadelor "euro"-reparate... Nu mai zic de paradoxul nostru identitar...

De exemplu, la 1 decembrie tinerii scandau slogane proromâneşti şi defilau fericiţi pe lângă vitrinele pline de calcuri ruseşti cum ar fi "Reduceri absolut LA TOT!"...Mă rog,aceştia suntem noi, chişinăuenii, românii Basarabiei moldave, vorba contrariată a cântecului. Avem şi noi farmecul nostru! Ceva-ceva tot avem! Chiar dacă lipsa preşedintelui în stat ne frustrează cumva demnitatea naţională. În schimb suntem mândri de bradul din PMAN! Să zică cineva că nu e frumos! 

Şi dacă se spune despre un om voinic că e ca bradul, de ce să nu zicem şi invers, că bradul nostru e ca un ditamai om, adică preşedinte! Măcar până la 16 decembrie. După asta găsim o metaforă nouă. Că preşedinte nu cred să avem nici atunci.

Apropo, nu s-a gândit nimeni să-i ceară lui moş Nicolae o soluţie politică? De fapt, avem deja una de un roz bombon, dar nu cred că ne e de mare ajutor. Hm...Totuşi plouă şi asta e bine - potoleşte necugetul şi setea pământului. Doar că iarăşi (instantaneu!) am probleme cu Focusatul - n-am semnal decât la Animal planet! O fi acesta un semn?

Voronin şi cadavrul inamicului

Situaţia politică din RM devine tot mai interesantă. Nu oferă nici un dram de speranţă în plus, dar, cel puţin, excelează prin spectacol. Serialele pălesc în faţa intrigilor ţesute de scenariştii politici. La 28 octombrie am asistat la un show care mi-a trezit nostalgia filmului odată faimos "Ones upon a time in America". Ce rol a făcut acolo de Niro! Dramă, dragoste, şantaj, sfere de influenţă, omoruri, sânge, ură, mister, scheme de anihilare a inamicului, reguli obscure de joc, casinouri şi prohibiţie...Altă lume, alte valori...Şi alte principii, evident. Dar aceeaşi sete de a învinge, de a zdrobi concurenţa. 

Bine, să încercăm a dezlega iţele. Atacul lui Vlad Filat asupra partidului condus de Vlad Plohotniuc, pardon, Marian Lupu, a fost destul de temerar pentru că presupunea demiterea procurorului general şi chiar a Preşedintelui Parlamentului. Wow, am zis atunci. Şi cu zisul am rămas pentru că, iată, PD-ul a contraatacat prin şantaj public, aruncând mingea din nou pe terenul PLDM: dacă mai continuaţi aşa, vă deschidem dosare penale! Buuun. Din păcate, reacţia Premierului a fost...ca şi inexistentă (şi-a chemat la sfat partidul). De ce? Pentru că altceva nu a putut să facă în acel moment din simplu motiv că în instituţiile (controlate de democrat-liberali) vizate de Zubko în raportul său într-adevăr, se pare, există funcţionari corupţi şi, deci, şantajabili. Cutia Pandorei, vorba mitului şi a lui Marian Lupu, s-a deschis! Dar încă nu s-a căscat suficient de tare ca să înceapă a ieşi de acolo toate mizeriile. 

Butonul care deschide capacul e setat deocamdată la liniuţa "şantaj". Următoarea e "sacrificare selectivă" şi ultima e, probabil, "terminator" sau "erasier". Adică la acest nivel de deschidere a capacului vor fi scoase în vileag toate mişmaşurile presupuse ale lui Vlad Filat şi ale colegilor săi de la nivelurile superioare de guvernare. Şi atunci el va fi învins de Vlad Plahotniuc. 

Hm...dar cutia asta zglobie nu e chiar aşa de simplu de manipulat! Cu siguranţă că Vlad Filat deţine la rândul său materiale compromiţătoare la adresa lui Vlad Plahotniuk şi a anturajului său... Adică nu cred că în Cutia Pandorei nu ar fi de toate pentru toţi! Asta înseamnă că (pauză) capacul nu va trece mai departe de liniuţa "sacrificare selectivă" în mişcarea sa ameninţătoare spre deschidere completă. Căci dacă încep a ieşi de acolo toate relele comise de actualii şi foştii politicieni... se înneacă toată ţara! Rămânem nu doar fără Preşedinte, ci şi fără opoziţie parlamentară! Iar asta chiar nu e democratic! 

Vă amintiţi o poezie a lui Mihalkov (sau Ciukovski?) "a u nas v kvartire gaz....a u nas segodnea koşka rodila vcera koteat...a u nas....a u vas..." şi tot aşa. Apoi iată cam aşa se întâmplă acum în politica moldovenească: doi se ceartă, etalându-şi muşchii, iar al treilea, adică noi, spectatorii, roadem gulerele cămăşilor uitându-ne ba la unul, ba la altul, ba la unul, ba la altul...Ceilalţi actori din spaţiul public, comuniştii, nici măcar nu se obosesc să se uite. Doar profită. Ba de unul, ba de altul. Situaţia lor le permite genul de relaxare anecdotică: cel mai înţelept e să nu întreprinzi nimic, ci să stai liniştit pe malul râului şi să aştepţi să plutească în aval cadavrul inamicului tău.