A treia forţă - despre gladiatorii potențiali ai politicului moldovenesc

Impresia că (după anunţarea intenţiei de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei) nimic important nu se mai întâmplă în Republica Moldova este penibilă (O, tempora! O, mores!), dar totuşi falsă. Cel puţin, electoratul mai are nişte speranţe. Unii aşteaptă zilele de protest în PMAN, alţii se uită la televizor, pescuind ştiri de ultimă oră. Unii se încred în continuare în partidele pe care le-au susţinut în ultimul scrutin, alţii spun că e nevoie de o a treia forţă politică. 

Menirea acesteea ar fi să intre pe arena bătăliei (deja plictisitoare!) dintre câţiva gladiatori obosiţi şi enervanţi şi să le arate cum e cu „mama lui Kuzea”. Nu zic, ar fi curioasă o asemenea turnură, dar identificarea acestei forţe este extrem de nebuloasă acum. Să vedem... 

 Igor Dodon. După ieşirea din PCRM, secundat de două doamne cu o identitate politică recunoscută, a început prin a-şi impune foarte rigid condiţiile de participare la alegerea preşedintelui RM. Chiar dacă se pronunţă în continuare pentru identificarea comună a unui candidat apolitic (în ideea alegerii preşedintelui ca singura cale de soluţionare a crizei politice), Dodon nu dă semne distincte că ar fi susceptibil de un real compromis. Iar partidul pe care şi l-a procurat de curând nu este în măsură să dicteze condiţii din simplul motiv că are un electorat restrâns. Activitatea sporadică a socialiştilor în ultima perioadă de timp nu poate fi compensată (cel puţin deocamdată) prin popularitatea noului lor lider. Consilierii municipali care au decis să-l urmeze, spărgând (lucru bun!) blocajul din Consiliu, nu sunt totuşi o forţă cu adevărat importantă pentru creşterea ratingului lui Igor Dodon. 

Iurie Roşca. Magnetismul incontestabil al fostului preşedinte al PPCD a atras în PMAN sute (sau mii) de oameni, chiar dacă mulţi dintre ei au venit din pură curiozitate sau în interes de serviciu. Totuşi, rebrandingul PPCD este prea vag – creat că o forţă proromânească (cu elemente legionare chiar) acum mai bine de 20 de ani, acest partid nu are cum să renască peste noapte ca o grupare politică de orientare „multinaţională”, axată pe patriotism de sorginte moldovenească. Faptul că în loc de „domnul preşedinte creştin-democrat” auzim tot mai des adresarea (respectuoasă!) „Iurii Ivanovici” , denotă o schimbare radicală a spectrului simpatizanţilor lui Roşca. Iar o astfel de schimbare, pentru a da roade electorale, are nevoie de timp, strategii, investiţii şi fundamentare. Flancat de Alexei Tulbure şi Anatol Plugaru pe post de Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu, jneperismul altădată electrizant şi frumos golănesc al lui Iurie Roşca s-ar putea să nu-şi mai regăsească firescul. 

Ion Sturza. Revenirea magnatului în politica moldovenească ar fi un eveniment greu de trecut cu vederea. Deşi, se pare că a făcut-o cumva prin proiectul politic legat de PLDM acum câţiva ani. Această presupusă implicare, totuşi, nu a avut efectul scontat. O spune chiar Sturza într-un interviu pentru „Ziarul de gardă”, referindu-se la relaţia actuală cu Vlad Filat: 

 “Demult, de vreun an de zile, nu mai discutăm, doar ne felicităm cu prilejul sărbătorilor. O facem în stil diplomatic, politicos. Întotdeauna mi-am dorit ca Vlad Filat, politicianul, să se desprindă de opinia că ar fi un proiect al lui Ion Sturza şi că ar fi manipulat din umbră de Sturza.” 

Atitudinea distantă şi voit corectă faţă de actualul prim-ministru al RM, denotă că în acest moment Ion Sturza este reticent faţă de eventuala sa operă politică şi chiar s-ar putea să regrete aşa-zisa investiţie. 

S-ar putea să existe şi alte presupuneri apropo de apariţia unor terţi (jucători) pe arena politică moldovenească. Totuşi, responsabilitatea AIE pentru actul guvernării nu a anulat-o nimeni. Nici măcar acei care manifestă supăraţi împotriva actualei conduceri a RM. Nu aduce anul cât aduce ceasul, vorba înţelepţilor şi a moldoveanului răbdător...