Nu că aș fi dat curs îndemnului de a mai scrie și despre altceva decât despre războiul din Ucraina, dar nu pot să nu zic ceva și despre escapada mea la Bookfest-ul care, după doi ani de pandemie, a revenit la Chișinău.
M-a scos din casă (anume astăzi!) Radmila Popovici care și-a lansat volumul de poeme „n ceruri odată”, apărut la editura Junimea de la Iași. Și la ediția precedentă a salonului am cumpărat mai multe cărți de la Junimea, care nu obosește să publice autori basarabeni și asta îmi trezește un sentiment de mare respect și chiar părtinire.
Radmila, blondă, diafană, în rochița ei de culoare bleu - a fost o alegere (in)conștientă această semantică ucraineană? - a fost principesa scenei, chiar dacă a mai fost lansată concomitent o serie de cărți ale aceleiași edituri despre care, poate voi scrie după ce le voi citi.
Nu fac critică literară niciodată, sunt un simplu cititor și, uneori, fac un exercițiu ezoteric: întreb universul ce vrea să-mi spună astăzi și deschid aleatoriu o carte. Acum am deschis-o pe a Radmilei. Prin versul ei, universul mi-a răspuns: „sânul mamei/ nu va mai avea/ gustul păcii/ niciodată”. Bum!
De fapt, nu mai obișnuiesc să merg prea des la deschideri de expoziții, lansări de carte, premiere, inaugurări de monumente și tăieri de panglici...
Nu mai obosesc lumea dornică de socializare cu prezența mea. Vin, însă, acolo unde știu că voi întâlni oameni tare dragi. Iar Radmila mi-i dragă. Tare. Altfel, îmi place să hoinăresc singură prin artă și literatură. Așa că, ignorându-i pe cei care m-au ignorat la rândul lor, prefăcându-se că nu mă cunosc, mi-am umplut cu o plăcere tainică, împlinită și promițătoare ghiozdanul: afară plouă și e timp de citit în fotoliul de lângă geamul ce dă spre orizonturi...