Investigarea internațională a crimelor lui Plahotniuc - o necesitate stringentă

Când am citit acest titlu (”UE trimite la Chişinău echipe de experţi pentru a evalua instituţiile de drept; CNA şi CNI vor fi verificate de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi”) am avut o reacție firească de exultare. Dar a trebuit să mă calmez, căci reacția mea nu a fost (ca și orice altă reacție exaltată de acest gen) racordată la realitate, ci doar la niște așteptări.
Deci, după cum își imaginează specialiștii din UE, noi avem nevoie de reevaluări și, în consecință, sfaturi. Acestea ne vor fi livrate pe la sfârșitul lui martie, anul viitor, când misiunea de evaluare își va da sfârșitul obștesc. Evident, până atunci Plahotniuc va privatiza un hectar sau mai multe din actualul MoldExpo și se vor întâmpla și alte minunății comise de acest criminal cu complicitatea tuturor celor care constiuie azi ”armata”  lui, substituind instituții de stat, plătite din bani publici, adică din banii părinților mei, ai Dvs, ai rudelor Dvs etc. Totuși, nu pot să cred că această măsură extraordinară este întreprinsă de UE doar pentru a calma spiritele protestatare și a-și asigura o minimă stabilitate în iminența pericolului ISIS. Nu se specifică ce atribuții și drepturi va avea șefa DNA. Dacă Domnia sa va avea acces la dosarele (probabil, inexistente în RM) ce-l vizează pe mafiotul Plahotniuc și acoliții săi, pe de altă parte, dacă se vor lua în calcul dosarele existente in UE, vizând acest personaj dubios… 
Ceea ce contează foarte mult, repet, este intenția UE. Una din două. Prima, de a stabiliza criza din RM prin ”ungerea” ochilor protestatarilor în ideea unui sfârșit de poveste, când Făt-Frumos s-a însurat cu aleasa inimii. Sau, a doua, de a spune lucrurilor pe nume și a-l anihila printr-un dosar pertinent si bazat pe fapte reale, pe Plahotniuc, de rând cu slugile sale șantajabile. Să fie clar, sunt pro-europeană până în seva osemintelor mele și ale părinților mei, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă prefac că plouă, atunci când birocrația de acolo tolerează crimele celor care au distrus opțiunea pro-europeană în RM. 
Spiritul civic al cetățenilor din RM s-a trezit, presiunea populară a atins apogeul… Acum mingea e și pe terenul lor, al celor care s-au făcut că fluieră când protestele gemeau, al celor care  mai cred că mai pot miza pe ”stabilitate regională” prin susținerea unei așa-zise „coaliții pro-europene”, al celor care, pentru că au ascuns sub preș prea multe probleme, s-au pomenit acum cu o zonă extrem de instabilă la graniță.Situația dezastruoasă din RM a fost provocată de criminalii de la putere: de Plahotniuc, de toți șefii de partide, care i s-au supus, crezând că nu e chiar așa de grav dacă fac mișmașuri cu el. Din păcate, această situație a fost cumva susținută și de UE prin finanțare masivă și „oarbă”  în numele unei idei, care nu a fost decât un paravan pentru mafioți. Acum finanțările sunt stopate. E bine. Acum în Parlamentul European răsună critici dure la adresa guvernanților noștri și a lui Plahotniuc. E minunat! Dar, e puțin. 
Nu doar de sfaturi avem nevoie (corupții nu trebuie sfătuiți, ci arestați), ci de realizarea revendicărilor din rezoluția protestelor din 29 noiembrie (care, ciudat, sunt trecute cu vederea de presa de peste Prut, inclusiv cea occidentală), prin care, în particular se solicită instituţiilor internaţionale ”să înceapă investigarea oligarhului monitorizat de Interpol, Vladimir Plahotniuc-Ulinici, pentru atacurile raider, pentru spălarea a 18 miliarde de dolari din Rusia prin intermediul judecătorilor corupţi, jaful miliardelor din sistemul bancar, alte infracţiuni privind privatizarea ilegală a proprietăţilor statului şi tragerea la răspundere pentru infracţiunile comise, cu sechestrarea activelor și restituirea lor statului.”

Adio, MIMI! R.I.P.

Tragedia din clubul Colectiv ne-a marcat pe toți. Astăzi iarăși am plâns... Știu că după câteva zile de șoc  și agitație pentru pregătirea înmormântărilor, părinții, soțiile, soții, apropiații celor decedați vor trebui să înfrunte ceva și mai grav – durerea, care va crește pe măsură ce vor conștientiza că pierderea este irecuperabilă și viața lor de aici încolo nu va mai fi deloc la fel, dorul cumplit le va arde inimile și nopțile vor fi tot mai groaznice... Va fi nevoie de timp pentru ca rănile să se prindă, căci nu știu dacă se vor cicatriza vreodată...  Și la propriu și la figurat... Cu cât mai clar realizez aceste lucruri, cu atât mai perfidă mi se pare reacția celor care au calificat tragedia drept un act punitiv al lui Dumnezeu. Cel mai grav este faptul că printre acești primitivi se află și mai mulți preoți. Ei ne spun că bostanii sculptați sunt apanajul diavolului, iar rockul este satanic (toate de-a valma, chiar dacă trupa Goodbye to Gravity și-a lansat albumul, nu a sărbătorit Halloween-ul). Și își freacă mâinile a mulțumire pe sub sutane, căci se consideră complicii lui Dumnezeu în ”dreptatea” lor infailibilă, făcându-i cu ochiul. Se pare că avem Dumnezei diferiți... Al meu nu-i pedepsește pe mascații care merg de secole la colindat cu tradiționala ”capră” și nici pe copiii care ascultă cu ochii holbați de fascinație și spaimă, povești cu baba Hârca, Statu-palmă-barbă-cot, zmeul cel cu șapte capete și Muma Pădurii. De când tradițiile populare, poveștile cu  personajele lor malefice cu tot sunt considerate blasfemice?! Mă rog, tipologiile basmului popular românesc și originea celtică a sărbătorii Halloween-ului (care nu are nimic în comun cu invocarea diabolică a spiritelor rele), precum și originea adevărată și semnificațiile semnului rock, sunt subiecte care pot fi studiate chiar cu un simplu efort de a da căutare pe Google. Este, cel puțin, ignorant să afirmi că muzica rock e satanică, chiar dacă există și trupe care promovează ocultul. E ca și cum, dacă un preot, doi, păcătuiesc frecvent cu preacurvia, să afirmi că a fi preot înseamnă să fii ușier la bordel. Tocmai pentru că rockul este cel mai complex gen de muzică, accesând adesea polifonia simfonică, acesta este, în mare parte, ascultat de lume inteligentă, diversă prin componenta intrinsecă a gândirii, liberă în cuget și în forul interior, cu gusturi ceva mai elevate. Și tocmai asemenea oameni au fost în seara fatidică la clubul Colectiv. De fapt, am avut intenția sa scriu despre altceva, dar lucrurile de mai sus s-au proclamat singure, căci mă dor.

Probabil, întrebarea sfâșietoare ce va urma șocului va fi... de ce?! De ce?! Nu cunosc răspunsul, nu știu ce motive au călăuzit destinul în acele momente cumplite. Să ni se verifice capacitatea de a fi compasionali? Să cadă guvernul Ponta? Să se schimbe ceva radical în viața noastră? Nu știu... 

Dar cert e un lucru. După cum spuneam, calitatea oamenilor care au pierit în focul mistuitor, precum și a celor care au supraviețuit dezastrului, este incontestabilă Dincolo de valoarea lor intelectuală, e de remarcat că mulți din cei aflați acolo s-au comportat ca niște eroi. Ceea ce trebuie să facem, cei vii și nevătămați, este să ne gândim cu atenție și reculegere la ceea ce au avut a ne spune cei care au plecat în veșnicie. Adrian Rugină ne-a lăsat drept testament manifestul său publicat pe FB la alegerile din 2014. Acest manifest nu trebuie să piară în istorie, ci sa fie memorat, pentru a educa generațiile noi. Trupa Goodbye to Gravity ne-a spus multe prin textele excelente ale pieselor. Fiecare din cei doi chitariști mistuiți de flăcări, au avut, astfel mesaje clare pentru noi și cei care vin după noi. Fiecare din cei plecați, cu siguranță a spus sau a scris vreodată ceva, ce, prin efortul unei plimbări prin amintiri, ar putea fi extrem de elocvent pentru a le defini trecerea prin această viață odată cu mesajele pe care nu l-au lăsat.

Astăzi  în parcul Cișmigiu a apărut un mic altar. Mimi Voicu avea acolo o bancă preferată, pe care a pictat-o în cadrul campaniei ”Mândru de România”. Împreună cu mai mulți colegi ea a scris și pe alte bănci: ”călătorește”, ”vizitează”, ”fotografiază”... Pe scurt, ne-a îndemnat să fim mândri pentru că suntem români. Nu voi uita mesajul ei niciodată. Da, Mimi, sunt mândră că sunt româncă, nu te voi dezamăgi... Pace sufletului tău... Amin.

Încă o dată despre unioniști și protestele din PMAN

Iată că protestele au luat amploare, precum, respectiv, s-au intensificat și atacurile împotriva Platformei civice Demnitate și Adevăr. Despre armata așa-zișilor jurnaliști, bloggeri, interpuși în discuțiile de pe rețelele de socializare nu mai e cazul să pomenesc. O asemenea campanie de denigrare masivă a unui grup de cetățeni, nu a existat în RM nici pe timpul celor mai dictatoriale regimuri. Voronin e copil mic pe lângă actuala guvernare așa-zis pro-europeană în acest sens.

Oricum, asta mai treacă-meargă, dar o crimă deosebit de gravă a actualei conduceri meschine a RM este devalorizarea criminală a unor valori naționale, pe care acest popor le-a transpus în idealuri ale neamului. Mă refer la, cel puțin, două: integrarea europeană și unirea cu România. Profanarea ideii de a ne regăsi în familia europeană, susținerea căreea a scăzut catastrofal în RM, este ”opera” hoților de rasă de la guvernare, care au sărăcit atât de mult populația, încât acțiunile lor antisociale pot fi echivalate cu un genocid. Fa fel ei se fac vinovați și de conflictele artificiale dintre protestatarii din PMAN și tinerii unioniști.

Profitând de caracterul rebel și non-conformist al tinereții, slugile bine mascate ale lui Plahotniuc, induc ideea falsă, că unioniștii nu sunt bineveniți la proteste. Dar oare nu e o crimă să folosești în scopuri murdare inocența tinerilor, care, în mare parte, te-au instalat la guvernare?! Eu sunt unionistă și româncă nu de azi sau de ieri, dar în ceea ce privește realizarea idealului respectiv, am o părere responsabilă.

 Vă rog să o citiți în articolul postat ceva mai devreme pe blogul meu http://aarama.blogspot.ro/2015/05/sacrificiul-unirii-inteligente.html.

De fapt, oricine înțelege că acum unirea cu România este total imposibilă și contravine legislației ambelor state, e nevoie de referendumuri și deschidere politică masivă din partea RM, României, UE etc. Și apoi, cui i-o cerem aceasta unire?! Angelei Merkel? Lui Obama? Lui Putin și Rogozin? Lui Ghimpu, Streleț, Filat? Lui Plahotniuc?! Sau poate, lui Ponta, care, din moment ce a sosit la Chișinău a alergat să pupe mâna păpușarului?! Vor românii reunirea? Câte procente din populația RM și-o dorește? Și, nu vă supărați, ce guvern normal la cap, ar accepta tam-nisam să plătească datoriile imense interne și externe, acumulate de RM în ultima perioadă? Sau poate, crede cineva, că Iohannis va dispune vărsarea unui miliard de euro în sistemul nostru bancar, ca să amelioreze criza generată de furtul secolului... așa, de ochii noștri frumoși?! Sau de blajini, moi și pufoși ce suntem?!

E clar că unionismul, mai bine zis, contrapunerea dezideratului respectiv cu scopurile concrete ale manifestanților din PMAN este utilă doar actualei guvernări, care urmează perfid maxima ”devide et impera”. Din păcate, dezinformarea și haosul total din media actuală, încă au impact asupra oamenilor. Deaceea mai scriu la acest subiect, că nu mă doare mâna. Istericalele intenționate, lansate de plahotniuciști, că, cică, unioniștii au fost alungați din PMAN la protestul de ieri, sunt niște insinuări menite să aprofundeze conflictul. De fapt, tinerii provocați de cine știe ce mesaje subliminale, s-au postat cumva ostentativ, exact în fața scenei, acoperind-o cu pancartele lor, îngrădind accesul vizual al celorlalți protestatari. Așa că au existat niște neînțelegeri și chiar altercații verbale între tinerii respectivi și veteranii războiului de pe Nistru, aceștia din urmă fiind responsabili pentru buna desfășurare a protestului.

Incidentul s-a consumat repede, iar tinerii unioniști au putut să-și etaleze pancartele ceva mai în spate, printre alți protestatari, manifestând fără impiedimente în continuare. De ce atunci, se isterizează în continuare pe acest subiect? Oare nu-ți rogi prietenul să se dea la o parte, atunci când  se postează între tine și televizor, în momentul când începe meciul de fotbal sau filmul, pe care l-ai așteptat toată săptămâna? Ah, că veteranii de război au folosit un limbaj mai dur? Să-mi fie iertată scuza, dar veteranii de război au avut și o viață ceva mai duricică decât noi, ceilalți, care ne-am uitat la lupte ca la kino la club în sat. Nu credeți? Poate ar fi cazul să le cerem noi iertare, că nu am știut să le apreciem sacrifiul și nu prea ne-am bătut capul în ce condiții locuiesc, cât de bolnavi sunt în urma rănilor și ce-i în sufletul lor atunci când țara, pentru care și-au pus viața în primejdie, îi desconsideră?

Și, în sfârșit reiterez ideea, că Platforma Civică DA a fost creeată pentru a consolida diverse segmente ale populației, pentru a spori spiritul civic al cetățenilor RM, pentru a contribui la decaptivizarea statului prin înlăturarea legală a mafioților de la guvernare și a menține cursul european al RM. Noi nu impunem nimănui aceste deziderate. La proteste sunt bineveniți toți acei care le susțin, dar, să fie clar, nu vom tolera niciun fel provocări. Rugămintea de a veni la proteste doar cu steagurile RM și UE rămâne valabilă și apelează la un bun simț elementar.

Voi încheia cu două fraze extrase din discuțiile de pe FB, care nu-mi aparțin: ”Adevărații unioniști simt românește, restul urlă..”  ”Un unionist adevărat se simte - el e cult și adecvat, mai mult ca oricine altul!”

Pământul făgăduinței. La Muzeului Național de Artă Contemporană din București

Nu știu dacă de aici, de la București, pot vedea mai obiectiv situația din Republica Moldova, dar e cert că ea este o rană adâncă în inima mea. Europa a luat mâna protectoare de pe creștetul ei – criminalii, care au condus-o în ultimul timp au reușit să-i oripileze pe toți. Când spui Moldova, spui - cel mai nerușinat, tupeist jaf al tuturor timpurilor la nivel de stat. Nicio investiție nu mai poate reface imaginea acestui petic de pământ.

Probabil, în scurt timp, Republica Moldova va deveni un soi de transnistrie cu granițele parțial deschise, o gaură neagră infectă, în care bandiții din toată lumea își vor face nestingherit matrapazlâcurile, fiind convinși că justiție nu există, iar populația se mulțumește cu fărâme de la festinul lor: mațe și vezici cu termenul expirat.

Da, cei 50-60 de mii de cetățeni, hotărâți să protesteze și să-și întoarcă țara înapoi, sunt de toată lauda, dar nu au cum să schimbe cursul istoriei, atunci când ceilalți conaționali pupă languros mânuțele lui Shor&Co. Doar o minune o poate face. Care e acea minune? Fiecare decide după gradul de conștientizare a situației, după capacitatea de determinare, sacrificiu, curaj, demnitate... De fapt, nu sunt sigură că ”minune” e un cuvânt tocmai potrivit aici, mai degrabă ar fi vorba de ”acțiune”.

Deci, după cum spuneam, fiecare decide ce face în situația dată. Mulți, foarte mulți, au plecat să caute alte pământuri ale făgăduinței. Țara lor i-a alungat, ca pe niște câini cotonogiți, nevrednici de milă, să-și caute alte locuri de oploșire. Țara lor s-a comportat cu ei ca o curvă de mamă, care habar nu are cu cine și-a făcut copiii. Este adevărat, că cei mai vrednici și-au găsit și pământuri, și locuri, și... alte mame. Dar, oricum, a fi emigrant nu este deloc ușor. Cel puțin, eu, neavând experiența aceasta, mă bazez pe spusele unor artiști, care și-au expus proiectele în galeriile Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Nu știu, mi se pare că a fi emigrant e similar cu a fi orfan. A fi ca un copil abandonat de mamă, care compune poezii și cântece naive despre ea și și-o imaginează ca pe o zână, care nu poate să-l îmbrățișeze pentru că a sechestrat-o un dragon strașnic sau e bolnavă rău.                                                                                                                        

Cum văd artiștii viața peste hotarele țării lor? O văd prin prisma artei, evident, căci altfel nu ar mai fi artiști. Ciprian Homorogean a îmbrăcat pereții în sute de desene și fotocopii ale anunțurilor de căutare a locurilor de muncă, acolo, unde acestea, practic nu mai sunt disponibile (proiectul Vreau să muncesc/Quiero Trabahar). Artistul expune și un alt proiect intitulat ”Ia cartea, ia banii și fugi!” – un ghid al furtului fără remușcări și stres. Irina Bucan Botea proiectează un film bazat pe o interacțiune între un grup de muzicieni români și publicul spaniol. În timpul filmării, aceștia și-au propus să creeze ad-hoc un imn național, în baza cuvintelor, frazelor, ideilor sugerate de audiență. Primul cuvânt ales de aceasta a fost cuvântul... ”țigan”. Nu pot să trec în revistă toate performance-urile, dar impactul lor asupra mea a fost cel pe care l-am expus mai sus. O nostalgie tristă, profundă și o lipsă totală de stabilitate din cauza rădăcinilor retezate cu briciul decepției... Tatian Feodorova, o artistă din Republica Moldova, a expus o instalație din 10 plase simbolice acestei perioade de tranziție prelungită... nu, nu spre o viață mai bună, ci spre ruptura definitivă cu țara, spre sucombarea oricărei speranțe de bunăstare. 

Exagerez cumva drama emigrantului? S-ar putea... Căci de departe nu toți suferă de dor și lipsă de confort acolo, unde au plecat. S-au realizat impresionant foarte mulți, reușind să-și întregească și familiile (sau rupând legătura, abandonându-le prin divorț în RM). Totuși, ceea ce rămâne mereu valabil este că nu există loc ideal, perfect, pe lumea asta. Raiul e dincolo, dacă o fi existând. Simion Cernica, relocat în SUA, vede incapacitatea Americii de a-și reveni după criza economică recentă, de a ascunde la nesfârșit inegalitatea socială, de a eluda distanțarea iremediabilă de ambițiosul ”american dream”. El povestește că a început proiectul expus prin a posta pancarte din carton cu diverse sloganuri în spațiile publice, căci și americanii au nevoie de o cură de tratament social, au nevoie de ajutor: help!

Oriunde am fi: aici, în țară sau în afara ei, condiția umană rămâne a fi neschimbată. Lumea e bolnavă, civilizația noastră e la stadiul de supraviețuire peste tot - cu un grad mai mare sau mai mic de deteriorare. Evident, Republica Moldova este un stat situat dincolo de orice imaginație a corupției și cinismului politic. Dar, plecarea pentru totdeauna nu soluționează neapărat conflictele interioare și problema bunăstării. Repet, pământuri ale făgăduinței nu există, decât în noi înșine. Dacă avem curajul să ne uităm în interiorul sinelui și să ascultăm vocea care ne cheamă...

Moldova este parte din noi... Gânduri la Muzeul Național de Artă Contemporană din București

         

De fapt,  ce face un basarabean ajuns la București? Vizitează Casa Poporului, corect! Așa am procedat și eu - cu prima ocazie, am urcat în Dealul Arsenalului, să pun piciorul în cea mai mare ca suprafață, preț și greutate, clădire adrministrativă din lume. Motivul? Acolo, într-o aripă a Palatului, se află Muzeul Național de Artă Contemporană, care își primenește expozițiile de două ori pe an. 

Am început excursia de la etajul patru, ca să coborâm încet-încet către parter. Cu un lift de sticlă (exterior) am urcat sus, unde ne aștepta ceva total… neașteptat! Am avut impresia că am nimerit din greșeală la o grădiniță de copii, căci tot etajul era ocupat de ”localități” create din hârtie, plastic, cutii de chibrituri, bureți, ață, creioane, paie și alte materiale aflate la îndemâna noastră, multe dintre care, de regulă, le aruncăm la gunoi. 

E vorba de un proiect foarte curios realizat de elevi ai claselor primare, ghidați de învățători și arhitecți. Undeva pe un perete sta scris: ”Posibil ca orașul viitorului să fie chiar acum îndoit, mototolit, șters cu guma, iar ochii care îl apreciază să fie, totuși, curioși și limpezi ca lacrima. Și la inaugurare, în loc de o panglică și un discurs sforăitor, să auzim un râs de copil. De-a arhitectura. Un joc pentru viitorii oameni ai orașului frumos.” 

Ceea ce m-a impresionat și mai mult este că elevii nu doar au construit orașe conform propriei fantezii, ci au și creat poveștile lor! Iată cum începe istoria orașului Yataki, compusă de mai mulți copii. Ana: ”Cândva, în locul orașului, care acum se numește Yataki, era un vulcan. Acolo se stabiliseră niște triburi yatakiene. Vulcanul era activ și după câteva secole, a erupt. El a distrus triburile de acolo și în urma erupției, s-a creat o mare, presărată de insule…” Iar la sfârșit, Tudor scrie: ”Yataki este o parte din noi. Uneori organizați, alteori, într-o mare dezordine. Cel mai greu a fost să stabilim obiectivele și sarcinile fiecăruia. Materiale am avut destule, de bună calitate sau de la reciclare. După atâta muncă macheta arată bine. Cred că și marii arhitecți se simt ca noi, după ce fac un proiect: obosiți, dar mulțumiți!”

Vă las să admirați opera copiilor, întinsă pe o bucată importantă de etaj în Palatul Parlamentului din București și, poate, vă vine cheful să construiți și voi ceva - un sat, un oraș, o țară... și să-i spuneți povestea, așa, încât să încheiați munca obosiți și fericiți...

                                           

               

Sacrificiul Unirii inteligente

După protestul din 3 mai, când circa 50.000 de persoane au venit în PMAN (iar alte sute au protestat în diaspora) să-și manifeste oripilarea față de crimele actualei guvernări, lucrurile s-au schimbat. Nu vorbesc despre brusca trezire la viață a troll-ilor de pe internet, a analiștilor angajați la cei doi hoți din fruntea statului, la oameni pur și simplu frustrați în autosufuciența lor de monștri sacri și nici de marii ”eroi” ai subteranelor, care au început să critice care mai de care prestația celor din Platforma Civică Demnitate și Adevăr la meteengul respectiv. Că a fost bine, dar nu chiar bine, că vorbitorii nu au avut ce spune, că nu s-au dat soluții clare, că rezoluția a fost sub orice nivel, că nu toți cei de pe scenă meritau să stea acolo, că trebuia sa fie așa și așa și iak-așa… Pe scurt, dacă erau alții, adică ei, totul ar fi fost mult mai profesionist și mai nu știu cum… De parcă i-a împiedicat cineva să o facă până atunci sau să-și pună umărul la bătaie acum, zău!

Bun, revin la gândul de început. Când zic despre schimbare, mă refer la conștientizarea puterii populare de către cetățenii RM. Scepticismul gen ”ei și ce dacă vom protesta – nimic ne se va schimba” a dat un chix cert. Oamenii au înțeles că… se schimbă! Dacă suntem mulți, lucrurile pot fi schimbate! După protestul din 3 mai guvernarea a început să se precipite așa cum nu a făcut-o niciodată de când s-a instaurat la conducere: ședințe de guvern, invitația protestatarilor la întrevederi, publicarea raportului Kroll, arestul la domiciliu a lui Shor, audieri în Parlament… Și toate în doar o săptămână de la protest. Mișcări puțin eficiente, e adevărat, dar totuși, mișcări ce denotă clar frica față de popor. Nu mai stărui, cred că scopul acestui protest de a ne demonstra  în primul rând nouă, cetățenilor, că presiunea populară este extrem de importantă, a fost atins. Acum întrebarea este: ce să facem ca să fim mai eficienți, adică să fim mulți, mult mai mulți?

Evident, primul pas trebuie să fie prioretizarea problemelor, căci este mai mult decât cert, că avem destule. Ce se întâmplă acum? Toată lumea fierbe, simte deslușit criza și încearcă să găsească rezolvări sporadice. Știut lucru, în situații de genul acesta (criminalii aflați la guvernare fură ca în codru, noi suntem supuși unui genocid social, când facturile sunt mai mari decât capacitatea noastră de plată etc.) sporește nemulțumirea, care adeseori este proiectată asupra celor care pledează pentru soluția proprie, considerând-o cea mai bună, mai oportună. Certurile ajung la conflicte pe viață și pe moarte, iar soluțiile proprii, apărate militant, dezvoltă o agresiune excesivă a unuia față de celălalt. Din nemulțumire solidară față de crimele guvernării, polemicile trec imediat la injurii pline de ură între cetățenii cu opțiuni diferite asupra soluției. Iar atunci când doi se ceartă, indiscutabil câștigă al treilea. Aceeași guvernare, care râde de se prăpădește, când ne aude urlând unul la altul, intransigenți, lipsiți de înțelegere, compasiune, toleranță și determinare de a găsi un numitor comun. Hai să fim sinceri, așa e!

Mai departe. Hai să stăm strâmb și să judecăm drept. De fapt, ce ne dorim cu toții? Să trăim decent, să ne bucurăm de viață, să nu ne fie rușine de noi înșine și să fim în rând cu lumea civilizată. Adică să coabităm într-un spațiu cu reguli normale, aplicabile tuturor în aceeași măsură (altfel spus, justiție independentă), cu viitor palpabil pentru copiii noștri, cu șanse egale de afirmare pentru tineret, cu o asigurare umană a bătrâneților etc.

Altfel spus, raportând la situația obiectivă curentă din RM, cu toții vrem să fie restituit miliardul furat, aeroportul și alte bunuri de valoare jefuite, criminalii să ajungă la pușcărie, să fie asanat sistemul bancar, să fie stopată devalorizarea leului, sa fie racordate la un nivel normal de viață pensiile și salariile, să fie stopate exodul masiv, sărăcia crasă și, în consecință, falimentul RM. Oare nu aceasta e problema prioritară, oare nu asta ne dorim cu toții, indiferent de etnie și limbă maternă, indiferent de deziderate mai generale, fundamentale și, pentru mine cel puțin, corecte și inevitabile legate de unirea cu România sau integrarea în spațiul european? Chiar și cei care tânjesc nostalgic după URSS și poartă aiurea niște funde dungate, crezând că își manifestă astfel demnitatea etnică (fiind de fapt, victimele unor oligarhi ipocriți ca Putin, Rogozin, Dodon, Voronin ș.a.) s-ar mai ogoi, dacă ar trăi mai bine, căci vectorul estic numai de bunăstare nu poate fi numit.

Bun. Prioritatea fiind stabilită, să vedem ce e de făcut. Am văzut că presiunea populară are o influență extrem de mare, deci trebuie să o facem mai puternică. Cum? Nu, cu aia-n drum nu merge, va asigur. Dar cu sute de mii în PMAN ar fi o șansă, pe care o putem materializa numai prin UNIRE în interiorul RM a tuturor cetățenilor afectați de mârșăviile comise de actualii guvernanți. Acest îndemn nu înseamnă să renunțăm la valorile naționale, să trădăm aspirațiile proprii. Nicidecum. Dar asta înseamnă să ne abținem, cel puțin tranzitoriu, de la dezideratele ce scindează societatea, ce ne fragmentează în grupuri relativ mici, incapabile să valorifice revolta firească de sinestătător, astfel, minimalizând presiunea populară asupra guvernării. Abținerea trebuie să fie evidentă și pentru cei care se consideră români cu vederi unioniste, și pentru cei care se numesc români basarabeni, și pentru cei care se consideră în exclusivitate moldoveni, dar și pentru cei care consideră că Rusia este tărâmul făgăduinței. Tărâmuri ale făgăduinței nu există! Mai ales pentru acei care nu sunt capabili să-și facă ordine în propria casă. Mai ales că visele trebuie să se bazeze pe realități concrete – nimeni, oricât de bine intenționat ar fi, nu va veni să ne măture prin ogradă și nu ne va pune în cratiță copane de curcani bio gratis. Așa dar, momentan, cel puțin, trebuie să renunțăm categoric la certuri proliferate încă de propaganda sovietică, pentru a incita spiritele pe motive etnice. Acestea sunt distructive și din ele nu vor câștiga cetățenii, fie că vor sau nu vor uniri sau dez-uniri cu diverse entități statale. Din ele au câștig barosan doar criminalii de la guvernare și alți nemernici care așteaptă să profite și mai mult decât au făcut-o până acum. Nu este nevoie să-I ajutăm cu o dedicație inconștientă!

La 3 mai a.c. 50.000 de cetățeni ai RM au spus răspicat că vor miliardul înapoi, justiție independentă, scoaterea instituțiilor statului din captivitate, presă liberă, neadmiterea transformării banilor jefuiți în datorie de stat, îndeplinirea cerințelor înaintate de fermieri etc. Adică ei și-au manifestat dorința și fermitatea de a obține dreptul de a trăi normal. Și eu vreau același lucru! Sunt sigură că și tu, cititorule, ești de acord cu ei și înțelegi că asta este o prioritate.

P.S. Acum e necesar să consolidăm societatea, să învățăm a identifica prioritățile și a ne solidariza pentru binele nostru. Și da, am scris românește, pentru că știu că responsabilitatea în ceea ce privește  realizarea solidarității civile revine celor care scriu și citesc (fie și printre rânduri!) ca și mine.

Poveste scrisă după certurile de pe FB ale unioniștilor cu unioniștii, ale europenilor cu unioniștii, ale unioniștilor cu europenii etc.

Erau odată într-un sat din Republica Moldova o babă și un moșneag. Ei, nu chiar babă și nu chiar moșneag, dar așa vine vorba, că la noi oricine trece de 45 deamu e numit bătrân. Erau vecini și se comportau ca atare: își mai otrăveau câte o potaie, își mai țipau în față preferințele politice de le ieșeau vinele pe gât, își alegeau fel de fel de vectori, deși habar nu aveau ce fel de orătănii sunt aceștia, pe scurt.. vecini moldoveni. Mai lucrau ei ce mai lucrau, dar duminica ședeau pe prispă cât e ziulica de mare, numărând bănuții și... visau. Moș Ion se gândea la Romanița, iar baba Frosea se gândea la Vladimir. Romanița era o măhăleancă de mai încolo, avea și ea destui ani ca să-i zici babă, dar nu-i atrăta deloc: stăpânea o casă frumoasă, împrejmuită cu o grădină de zile mari, în care robotea cât era lumină, cântând și râzând cu păsărelele, de mai mare dragul. Romanița era nu numai harnică și veselă de felul ei, dar mai avea și harțag, când trebuia: nimeni nu-i călca pragul cu ciubote de chirză pline de noroi! Iată de atâta moș Ion tare mai vroia să se însoare cu dânsa și i se tot scurgeau ochii peste gardurile, ce-i despărțeau. Își tot scărpina ceafa, ofta, scuipa la semințe și... se gândea ce bine ar fi să-l primească Romanița de soțior. Și așa de tare vroia el asta, că nu mai făcea nimic pe acasă: grădina îi era numai știr și mătrăgună, prin hambar nici guzganii nu mai aveau ce roade, hoții intrau în casa trasă pe o coastă, așa... ca să mai râdă de el (căci demult îi furară tot ce era mai valoros), iar păduchii îl deranjau rău de tot pe sub ”chepca” arsă de soare. Ei, și, după cum vă spuneam, baba Frosea, vecina, nu era mai brează. Dacă moș Ion se uita la dreapta, baba Frosea se uita la stânga, visând s-o ia Vladimir de nevastă. El, Vladimir, trăia hăt, departe, dar se auzea despre el că e tare puternic și bun la pat. Mulțime de neveste a f...ericit. Și cum i se umpleau ochii Frosii cu lacrimi de osânză, când se gândea la vajnicul mire și la viața dulce alături de el, nu mai făcea nici ea nimic pe acasă: unica găină i-a pierit, gâtuită de dihori, mușcatele din glastră s-au ofilit neudate săptămâni la rând, capra a mâncat toate tufele de coacăză, iar praful din casă pica peste grămada de blide murdare, ca blana de pe cuțul, care năpârlea anul împrejur.

Odată, s-a întâmplat că baba Frosea și moș Ion să se întâlnească la gardul prăvălit, care numai nume de gard avea și să se uite unul la celălalt ca niște vecini normali – adică fără să se scuipe și să se înjure.

               -Băi, Ioane, tot la căsătoria cu Romanița de gândești?

               -Da, fa, da ce-i?

               -Dap în oglindă te-ai uitat? Ce-i trebuiești tu ei? Să-și mănânce sufletul cu un leneș puturos ca tine?

               -Ia te uită cine vorbește! Da tu chiar crezi că Valoghia tău o să te miliuască?! Câte ca tine a avut și toate în cocioabe de lemn au ajuns! Da, de fapt, și fără dânsul nu mai ai mult – casa ți-i pe o rână, iar tu... ce să zic, muma pădurii, nu alta!

               Pe scurt, s-au certat iar vecinii noștri și au stuchit, supărați, peste gardul, care numai cu numele era gard. 

               Totuși, tare adânc în inimă i-au intrat lui Ion cuvintele Frosei. Și, într-o seară el a înțeles că pentru a o lua pe Romanița de nevastă nu trebuie numai să viseze  să facă asta, dar să și merite. Zis și făcut. Din acel moment de sfântă conștientizare, moș Ion s-a pus pe meritat: s-a bărbierit frumos și a scăpat de păduchii, care îi mâncau sufletul. Apoi și-a reparat casa și și-a făcut ordine în grădină. După asta a mers la palatul hoților care l-au prădat, le-a aftonit câte un picior zdravăn în fundurile grase și și-a luat înapoi toată averea. Pe hoți i-a închis în gojineața porcilor și i-a dat pe mâna unei văduve, care le lua "mită" de câte ori vroiau să se... descarce la WC-ul din curtea ei. După ce și-a primenit toate acestea, Ion, care arăta acum ca un voinic, căci își luase viața în propriile mâini, s-a dus s-o pețească pe Romanița. Aceasta, când l-a văzut așa de ferchezuit, a plând de bucurie și i-a spus:

               -Ioane, de când te aștept! Acum mă meriți!

               Au stricat gardurile dintre ei, au unit grădinile și au făcut o gospodărie frumoasă. Când, într-o zi, a mers Ion să dreagă pomina de gard dintre casa lui și cea a Frosei... ce să vadă? Femeia, între timp, și-a făcut și ea ordine peste tot: grădina îi mustea de culori, iar casa văruită și ridicată cu o mansardă în vârf, era o bijuterie. Iar Frosea... Frosea, într-o rochie albă ca neaua și cu părul prins în două gâțe sănătoase, ședea pe genunchii unui bărbat cu mustăți negre ca pana corbului și ciripea: Tudorică încolo, Tudorică – ncoace... Ion mai n-a căzut de uimire! Tudorică era celălalt vecin al Frosei, care numai pe unde n-a argățit, sărmanul, ca să facă un ban mai gros. Se vede că venise între timp acasă. Ceea ce nu știa Ion este că și cuvintele lui au rănit-o pe vecină-sa, dar au și făcut-o să se trezească din reverie și să-și pună ordine în propria viață...

               Mai pe scurt. Unirea e o treabă bună, dar nu se înfăptuiește cu vise, iac-așa!

               Epilog: 

               -Fa, Frosea, dap nu te-ai măritat cu Valoghia cela al tău?

               -Ce?! Nu-l schimb eu pe Tudorică al meu cu limbricul cela futicios!

Doar un protest conștient și dedicat poate fi util

Protestul de duminică din PMAN a radiografiat societatea noastră ”pro-europeană” cu multă exactitate. Suntem extrem de pestriți, ceea ce nu contravine, de bună seamă, principiilor democratice. Doar că „pestrițismul” nostru este extrem de militant, agresiv și nu contribuie deloc la identificarea unei idei, în jurul căreea să putem coaliza, manifestându-ne solidaritatea și responsabilitatea civică matură. Îndemnul de a participa la un protest, enunțat de niște tineri pe rețelele de socializare, a stârnit imediat un val de contra-argumente (ce a continuat și după protest, condimentat cu sarcasm și chiar atacuri la persoană), care atestă o mare tulburare a conștiinței noastre naționale, precum și resentimente patriarhale unul față de altul. Astfel, comunicarea și asumarea consensului printre cetățenii simpli e aproape la fel de imposibilă, ca și printre reprezentanții clasei politice. Principiul oglinzii... Iată doar câteva idei desprinse din conversațiile de pe FB, care, după părerea mea, denotă infantilismul (și implicit, ”pestrițismul”nostru politic).

 Eu am votat pentru Antimafie, nu sunt vinovat pentru ceea ce se întâmplă acum. Ați votat așa-zisele partide proeuropene, așa vă trebuie!

În principiu, s-ar părea că acestă disculpare este pertinentă. Dar în spatele ei se ascunde un mare impas politic și social. Doar un copil teribil sau un îndrăgostit irecuperabil spune: dacă nu faceți cum vreau eu, să ardă casa, ca nu-mi pasă! Infantilismul acesta denotă, de fapt, o iresponsabilitate precară, căci, odată arsă casa, nu doar ”vinovații” vor rămâne pe drumuri, ci și cel de îl susține, cel supărat, cel care se spală pe mâini, ca și Pilat înaintea răstignirii lui Isus. Așa că, probabil, acum ar trebui să nu ne mai scoatem ochii unul altuia ca niște copii de la grădiniță, ci să conștientizăm că toți cei care au votat pentru PL, PLDM, Antimafie, PLR, Oleg Brega etc. au votat, de fapt, pentru o singură idee – parcursul european al RM - și acesta e cel mai important lucru. Ideea, care ne unește și nu particularitățile, care ne dezbină.

Eu nu am să ies la proteste, pentru că nu vreau să fac jocul politicienilor, care vor fi acolo. Ce, eu sunt marioneta Țopilor ori a lui Mocanu?!

Dar de ce i-au dat cuvânt lui Mocanu? Noi am venit la un protest apolitic, pentru Europa, nu să-i facem figurație!

Și aceste poziții sunt de înțeles, odată ce, politicienii noștri ne-au dezamăgit de atâtea și atâtea ori. Privatizarea politică a unor mișcări populare spontane, distorsionează, adeseori, mesajele debutului și compromit ideea începuturilor. Dar, argumentul nu ține deloc, dacă ne gândim că, deocamdată, nu s-a inventat un sistem politic mai bun decât democrația. Și atunci, dacă dorim să obținem o schimbare sau să promovăm o intenție până la momentul materializării acestea, trebuie să fim cât mai mulți - cetățeni de diverse profesii, vârste și convingeri particulare, care îmbrățișează o idee națională, care sunt gata s-o promoveze și s-o apere. Grevele noastre, ale jurnaliștilor de la M1 (anii 2002 și 2004) au fost susținute de mai toate forțele politice, cu excepția PCRM. Asta nu înseamnă că am fost privatizați. Nu devii marioneta nimănui, dacă nu accepți pupcurismul ca principiu de viață și promovare, dacă ai maturitatea de a comunica civilizat și a discerne între intențiile bune și cele rele ale celor cu care pornești la drum.

Cei care ies la proteste sunt pro-ruși, căci distrug stabilitatea  în țară și vor să înceapă iar debandada din aprilie 2009 sau, mai rău, să organizeze un Maidan, de care se vor folosi rușii ca să înceapă războiul în Transnistria!

Acest argument a fost și va fi utilizat întotdeauna, atât timp cât tradiționalul pericol al intervenției rusești poate fi reiterat ca o sperietoare eficientă, pentru a reteza orice intenție de a organiza manifestații publice de protest. Și o vor face tocmai acele forțe politice, care înfruntă democrația printr-un comportament politic ipocrit și proclamă necesitatea unei stabilități nu pentru binele poporului, ci pentru a fura și a vinde (rușilor) bunurile naționale în liniște și pace. Situația politică actuală din RM nu cere stabilizare de frica ursului, ci schimbare, metamorfoză continuă pentru a scăpa de el. Iar maturitatea participanților la protest, cu puțină înțelepciune și spirit de observație, va putea dejuca intențiile provocatorilor, va putea împiedica eventuale violențe. De fapt, acestea ar putea fi inspirate doar de socialiștii, care acum sunt in opoziție. Dar nu exista nicio probă că aceștia s-ar aventura să producă o lovitură de stat, fără un suport real din afară. Acesta, însă, după toate evidențele, nu va veni. Să nu uităm, că rușii intervin cu provocări, dacă  au interese geopolitice, precum ar fi, să zicem, schimbarea actualei guvernări minoritare. Dar, probabil, ei se simt foarte confortabil cu Plahotniuc și Filat, care le cedează orice bun național cu mare dedicație, pro-europonesmul lor fiind doar un bluf.

 Jos comuniștii! PD și PLDM să nu facă alianță cu comuniștii, ci cu PL!

Da, probabil, această opțiune e vitală și în asentimentul anticomuniștilor militanți, ba chiar este și una dintre recomandările europenilor, dar ea nu rezolvă nimic, absolut nimic, în condițiile în care PL-ul ar accepta această alianță din complezență, limitându-se la satisfacerea unor cerințe minore, cum ar fi partajarea unor ministere. Această alianță ar fi o mare victorie, doar în situația, în care ar exista certitudinea demarării reale a unor reforme (primordial!) în justiție. Cu PL sau cu PCRM, oligarhia care deține puterea în RM,  își va continua activitatea mafiotă cu mare pasiune. Nu fațada pro-europeană ar trebui să ne intereseze. Nimic pro-european nu există în prihvatizările paranoice ale lui Plahotniuc, în gesturile obscene ale lui Lupu, în minciunile și activitatea de contrabandă a lui Filat! Reforma în justiție și, ca prim pas, numirea unui procuror general din afară, candidatura căruia ar fi propusă de partenerii europeni. Acesta, cred, ar trebui să fie ideea, care ar uni toți protestatarii.

Să fie proteste largi, de anvergură, lasă să vină și socialiștii, și comuniștii. Jos mafia de la guvernare!

Da, ar fi bine să dispară mafia de la guvernare, dar nu cu ajutorul socialiștilor și comuniștilor. Nu cred că ne-am dori ca aceștia să substituie actualii diriguitori. Trebuie să fie foarte clar, că protestele nu au ca scop răsturnarea puterii, lovitura de stat. Nu există premize pentru revoluție și nu există forțe pro-europene politice suficient de mature și puternice, care să poată prelua puterea. Dacă ar fi fost, ar fi câștigat cu siguranță, alegerile din 30 noiembrie. Singura opțiune rațională a protestatarilor poate fi insistența asupra unor puncte (unul dintre ele a fost expus mai sus) similare cu cerințele europenilor, enunțate la întâlnirea de la Aeroport. Dacă se va face regulă în justiție, hoții vor sta la pușcărie, iar în locul lor vor veni cei care merită. Ei pot fi din aceleași partide de la guvernare, după ce acestea vor fi curățate legal de elementele criminale – PLDM, PD și eventual, PL. Între timp, partidele neparlamentare pro-europene nu au decât să se fortifice și să se călească, inclusiv, prin participarea activă la protestele populației.

 Nu va ieși nimeni la proteste, moldovenii sunt lași. Rușii ne-au lipsit de demnitate. M-am săturat de țara asta de debili!

La genul acesta de tânguieli pot spune doar atât. Cetățenii RM nu sunt o entitate nebuloasă. Când spunem moldovenii sau cetățenii RM, de fapt, spunem EU. Rescrise, rândurile de mai sus ar suna astfel: Nu voi ieși la proteste, pentru că sunt laș. Oricine e de vină pentru că eu nu am demnitate, numai nu eu însumi. M-am săturat de mine, pentru că sunt debil!

Ninge peste Parlament şi peste PMAN...

Ninge peste România. Ninge peste Moldova. Ninge peste Parlamentul moldovenesc. Cu un alb imaculat. Până aici e frumos, cu toate codurile de ninsoare şi vijelie, anunţate de meteorologi. Dar în rest? Albul zăpezii poate acoperi negrul pământului, dar nu poate masca negrul din cerul... gurii. Gura deputaţilor noştri dragi. 

A trecut o lună de la alegeri, a trecut şi prima şedinţă a plenului aleşilor, dar nu se aude nimic îmbucurător. Aceşti aleşi nu au apreciat deloc faptul că li s-a oferit o şansă de reabilitare. Plini de importanţă, ei se complac în noua sală de şedinţe şi proliferează lipsa de respect pentru cei care i-au promovat în acele fotolii moi. Spun asta, pentru că nimic, niciun semn, nicio aluzie, nicio tresărire de muşchi de pe feţele neted bărbierite sau, mă rog, pudrate din abundenţă, nu a lăsat să se subânţeleagă că există o mişcare „freatică” intensă, cu ciocniri de principii şi valori în numele dragostei de ţară. O mişcare, ce va da în curând roade, va repune lucrurile la locurile lor şi va anunţa o etapă calitativ nouă în arealul politic moldovenesc. Nimic. 

Dacă s-ar putea să iei covorul roşu de cele patru colţuri, strângându-le frumos de-asupra, sub plafonul de cristal  (precum faci cu o faţă de masă, pe care zac o grămadă de vase de unică folosinţă murdare), şi să arunci totul la gunoiul istoriei... Dar nu se poate! Trebuie să avem răbdare. Căci de revoluţie nu poate fi vorba: nu avem pe cine pune în loc şi... ninge. Ninge peste PMAN şi e tare frig! Frig e şi în suflet, dacă stai să te gândeşti la urmările negoţului dintre cele trei (patru?) partide parlamentare, care screm o majoritate „funcţională”. PLDM+PD+PCRM, se pare, e formula de coaliţie „pro-europeană”, care ni se pregăteşte. Şi aşa cum, prin ipocrizia politicienilor din anii 1994-etc. a fost devalorizată ideea renaşterii naţionale şi a fraternităţii româneşti de pe cele două maluri ale Prutului, tot aşa este pa cale de a fi descalificată şi ideea unităţii europene, a parcursului nostru pro-vestic. Încetişor şi cu măliguţă!

Impasul, în care ne-am pomenit, permite câteva raţionamente, ancorate în realitatea imediată:
    
Clasa politică actuală este total depăşită. Avem nevoie de jucători noi. Aceştia nu pot fi „răsăriţi” peste noapte, ci trebuie ajutaţi să acceadă la un anume nivel de vizibilitate. Ei pot fi identificaţi şi promovaţi. Cum? Fiecare e în măsură să contribuie prin mijloacele sale disponibile. Klaus Iohannis a fost primar de Sibiu şi a fost promovat de cei care au avut încredere în integritatea şi capacităţile sale de lider.

Oligarhizarea şi poftele aberante, diabolice, ale capilor politici de la noi fac imposibilă păstrarea unei direcţii pro-europene veritabile, precum şi reformarea instituţiilor statului, eradicarea corupţiei. Asta înseamnă că va trebui să fim mai activi din punct de vedere social. Protestele în legătură cu orice mârşăvie comisă de oamenii politici mafioţi trebuie să revină pe ordinea de zi. Nu mă refer la proteste organizate de opoziţia politică. Ci de societatea civilă. De ce pe timpul comuniştilor ieşeam la greve, organizam marşuri de protest etc., iar acum nu o mai facem? Vorba lui Sergiu Mocanu:”Comuniştii şi mafia de la guvernare sunt o apă şi un pământ!” Atunci?!

Activitatea socială a cetăţenilor e extrem de importantă, după cum spuneam. Dar, în momentul crucial al scrutinelor, ea trebuie să fie materializată în potenţial politic. Să se manifeste nu doar în calitate de material votant, dar şi în calitate de componentă puternică a partidelor noi. Asta înseamnă că liderii partidelor neparlamentare, care vor continua cu fermitate lupta politică (sau vor apărea dintr-o zi în alta) trebuie determinaţi să recruteze intelectuali, profesionişti de calitate, oameni populari integri din societatea noastră. Un partid, care îşi doreşte şanse electorale, nu poate fi constituit doar din lider şi vreocâţiva oameni devotaţi lui. El trebuie să fie o forţă reală, şi nu un clan sau gaşcă.