După protestul din 3 mai, când circa 50.000 de
persoane au venit în PMAN (iar alte sute au protestat în diaspora) să-și manifeste oripilarea față de crimele actualei
guvernări, lucrurile s-au schimbat. Nu vorbesc despre brusca trezire la viață a
troll-ilor de pe internet, a analiștilor angajați la cei doi hoți din fruntea
statului, la oameni pur și simplu frustrați în autosufuciența lor de monștri
sacri și nici de marii ”eroi” ai subteranelor, care au început să critice care
mai de care prestația celor din Platforma Civică Demnitate și Adevăr la
meteengul respectiv. Că a fost bine, dar nu chiar bine, că vorbitorii nu au
avut ce spune, că nu s-au dat soluții clare, că rezoluția a fost sub orice
nivel, că nu toți cei de pe scenă meritau să stea acolo, că trebuia sa fie așa
și așa și iak-așa… Pe scurt, dacă erau alții, adică ei, totul ar fi fost mult
mai profesionist și mai nu știu cum… De parcă i-a împiedicat cineva să o facă
până atunci sau să-și pună umărul la bătaie acum, zău!
Bun, revin la gândul de început. Când zic
despre schimbare, mă refer la conștientizarea puterii populare de către cetățenii
RM. Scepticismul gen ”ei și ce dacă vom protesta – nimic ne se va schimba” a
dat un chix cert. Oamenii au înțeles că… se schimbă! Dacă suntem mulți,
lucrurile pot fi schimbate! După protestul din 3 mai guvernarea a început să se
precipite așa cum nu a făcut-o niciodată de când s-a instaurat la conducere:
ședințe de guvern, invitația protestatarilor la întrevederi, publicarea
raportului Kroll, arestul la domiciliu a lui Shor, audieri în Parlament… Și
toate în doar o săptămână de la protest. Mișcări puțin eficiente, e adevărat,
dar totuși, mișcări ce denotă clar frica față de popor. Nu mai stărui, cred că scopul
acestui protest de a ne demonstra în
primul rând nouă, cetățenilor, că presiunea populară este extrem de importantă,
a fost atins. Acum întrebarea este: ce să facem ca să fim mai eficienți, adică
să fim mulți, mult mai mulți?
Evident, primul pas trebuie să fie
prioretizarea problemelor, căci este mai mult decât cert, că avem destule. Ce
se întâmplă acum? Toată lumea fierbe, simte deslușit criza și încearcă să
găsească rezolvări sporadice. Știut lucru, în situații de genul acesta (criminalii
aflați la guvernare fură ca în codru, noi suntem supuși unui genocid social,
când facturile sunt mai mari decât capacitatea noastră de plată etc.) sporește
nemulțumirea, care adeseori este proiectată asupra celor care pledează pentru soluția
proprie, considerând-o cea mai bună, mai oportună. Certurile ajung la conflicte
pe viață și pe moarte, iar soluțiile proprii, apărate militant, dezvoltă o agresiune
excesivă a unuia față de celălalt. Din nemulțumire solidară față de crimele
guvernării, polemicile trec imediat la injurii pline de ură între cetățenii cu
opțiuni diferite asupra soluției. Iar atunci când doi se ceartă, indiscutabil
câștigă al treilea. Aceeași guvernare, care râde de se prăpădește, când ne aude
urlând unul la altul, intransigenți, lipsiți de înțelegere, compasiune,
toleranță și determinare de a găsi un numitor comun. Hai să fim sinceri, așa e!
Mai departe. Hai să stăm strâmb și să judecăm
drept. De fapt, ce ne dorim cu toții? Să trăim decent, să ne bucurăm de viață,
să nu ne fie rușine de noi înșine și să fim în rând cu lumea civilizată. Adică
să coabităm într-un spațiu cu reguli normale, aplicabile tuturor în aceeași
măsură (altfel spus, justiție independentă), cu viitor palpabil pentru copiii
noștri, cu șanse egale de afirmare pentru tineret, cu o asigurare umană a
bătrâneților etc.
Altfel spus, raportând la situația obiectivă curentă
din RM, cu toții vrem să fie restituit miliardul furat, aeroportul și alte
bunuri de valoare jefuite, criminalii să ajungă la pușcărie, să fie asanat
sistemul bancar, să fie stopată devalorizarea leului, sa fie racordate la un
nivel normal de viață pensiile și salariile, să fie stopate exodul masiv,
sărăcia crasă și, în consecință, falimentul RM. Oare nu aceasta e problema
prioritară, oare nu asta ne dorim cu toții, indiferent de etnie și limbă
maternă, indiferent de deziderate mai generale, fundamentale și, pentru mine
cel puțin, corecte și inevitabile legate de unirea cu România sau integrarea în
spațiul european? Chiar și cei care tânjesc nostalgic după URSS și poartă
aiurea niște funde dungate, crezând că își manifestă astfel demnitatea etnică (fiind
de fapt, victimele unor oligarhi ipocriți ca Putin, Rogozin, Dodon, Voronin
ș.a.) s-ar mai ogoi, dacă ar trăi mai bine, căci vectorul estic numai de
bunăstare nu poate fi numit.
Bun. Prioritatea fiind stabilită, să vedem ce
e de făcut. Am văzut că presiunea populară are o influență extrem de mare, deci
trebuie să o facem mai puternică. Cum? Nu, cu aia-n drum nu merge, va asigur.
Dar cu sute de mii în PMAN ar fi o șansă, pe care o putem materializa numai
prin UNIRE în interiorul RM a tuturor cetățenilor afectați de mârșăviile comise
de actualii guvernanți. Acest îndemn nu înseamnă să renunțăm la valorile
naționale, să trădăm aspirațiile proprii. Nicidecum. Dar asta înseamnă să ne
abținem, cel puțin tranzitoriu, de la dezideratele ce scindează societatea, ce ne
fragmentează în grupuri relativ mici, incapabile să valorifice revolta firească
de sinestătător, astfel, minimalizând presiunea populară asupra guvernării. Abținerea
trebuie să fie evidentă și pentru cei care se consideră români cu vederi unioniste,
și pentru cei care se numesc români basarabeni, și pentru cei care se consideră
în exclusivitate moldoveni, dar și pentru cei care consideră că Rusia este
tărâmul făgăduinței. Tărâmuri ale făgăduinței nu există! Mai ales pentru acei
care nu sunt capabili să-și facă ordine în propria casă. Mai ales că visele
trebuie să se bazeze pe realități concrete – nimeni, oricât de bine intenționat
ar fi, nu va veni să ne măture prin ogradă și nu ne va pune în cratiță copane
de curcani bio gratis. Așa dar, momentan, cel puțin, trebuie să renunțăm categoric
la certuri proliferate încă de propaganda sovietică, pentru a incita spiritele
pe motive etnice. Acestea sunt distructive și din ele nu vor câștiga cetățenii,
fie că vor sau nu vor uniri sau dez-uniri cu diverse entități statale. Din ele
au câștig barosan doar criminalii de la guvernare și alți nemernici care
așteaptă să profite și mai mult decât au făcut-o până acum. Nu este nevoie să-I
ajutăm cu o dedicație inconștientă!
La 3 mai a.c. 50.000 de cetățeni ai RM au spus
răspicat că vor miliardul înapoi, justiție independentă, scoaterea
instituțiilor statului din captivitate, presă liberă, neadmiterea transformării
banilor jefuiți în datorie de stat, îndeplinirea cerințelor înaintate de
fermieri etc. Adică ei și-au manifestat dorința și fermitatea de a obține
dreptul de a trăi normal. Și eu vreau același lucru! Sunt sigură că și tu,
cititorule, ești de acord cu ei și înțelegi că asta este o prioritate.
P.S. Acum e necesar să consolidăm societatea,
să învățăm a identifica prioritățile și a ne solidariza pentru binele nostru. Și
da, am scris românește, pentru că știu că responsabilitatea în ceea ce privește
realizarea solidarității civile revine
celor care scriu și citesc (fie și printre rânduri!) ca și mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu