De ce Mihai Ghimpu nu calcă pe lopată

Nu zic că moldovenii aşteaptă să fie ales preşedintele RM cu sufletul la gură. Cred că s-a şi creat un soi de imunitate "emoţională" faţă de criza politică. Totuşi, o parte activă a populaţiei este afectată de această dilemă sâcâitoare şi conştientizează importanţa luării unei decizii în acest sens. Un preşedinte ales ar însemna în primul rând sfârşitul unei lungi agonii electorale, în al doilea - stoparea declinului catastrofal al încrederii în clasa politică moldovenească, în al treilea rând s-ar putea să fie salvată (reabilitată) ideea de stat democratic, democraţie în general, ca argument al bunăstării. În al patrulea rând am scăpa (în ceasul al doisprezecelea?) de stigmatul ruşinos al imaturităţii politice crase în opinia europenilor. Ar fi infantil să credem că râurile de lapte şi-ar deschide izvoare nebănuite pe aici, dar totuşi...

În acest moment asistăm la un proces spasmotic de soluţionare a problemei respective. Clasa politică s-a copt. Până şi ea înţelege că inactivitatea în această problemă va fi devastatoare pentru actuala alianţă de guvernare. Alegerile parlamentare ar schimba vizibil raportul de forţe în legislativ. Nu zic că cei decepţionaţi de "democraţi" ar vota pentru PCRM. Ei pur şi simplu nu ar mai vota pentru nimeni, adică ar ignora scrutinul. Şi de această dată revenirea comuniştilor la putere ar însemna un dictat roşu de lungă durată. Mult mai lungă decât o generaţie de politicieni incapabili să găsească un compromis.

Deci, ce se întâmplă dincolo de aparenţe? Faptul că trei grupări politice sunt solidare în stabilirea datei alegerilor e salutar. Dar... singura garanţie că preşedintele va fi ales, nu este neapărat stabilirea acestei date de către Parlamentul actual, ci, înainte de toate, identificarea unui candidat convenit de comun acord între Filat, Lupu, Ghimpu şi Dodon. Or, despre acesta politicienii nici măcar nu discută deschis. Nu zic în public, ci în anturajul lor "ezoteric". Cel puţin, nu  toţi jucătorii iau parte la acest proces.

Mihai Ghimpu este vădit în afara circuitului discuţiilor tainice. Este singurul care nu ştie ce culoare are mâţa din sacul pus pe masa negocierilor. Faptul că Igor Dodon îl atacă, insinuând că liberalii au un comportament suspicios de racordat la cel al comuniştilor, crează impresia că persoana propusă pentru cea mai înaltă funcţie în RM provine din anturajul acestuia.

S-ar putea ca reticenţa liberalilor apropo de stabilirea datei alegerilor să fie dovada că ei nu sunt mulţumiţi de oferta propusă de ceilalţi "negociatori" politici. Adică, dincolo de faptul că preşedintele RM nu va fi omul lor, nici o altă funcţie înaltă în stat nu le va reveni în urma repartajării acestora. Totuşi, ar putea fi la mijloc şi dorinţa lui Mihai Ghimpu de a nu-şi dezamăgi electoratul (deloc neglijabilă pentru un preşedinte de partid). Adică liberalii nu vor să participe la alegerea unui preşedinte care nu întruneşte nişte standarde elementare compatibile cu păstrarea simpatiilor politice ale votanţilor PL.

Totuşi, indiferent de motivul comportamentului său, Mihai Ghimpu procedează raţional. Утром деньги - вечером стулья! Adică stabilim între noi, şefii politici, candidatul şi apoi convenim repejor data alegerii lui. Şi nu invers. Căci invers, odată pornit cronometrul, nu va mai fi loc pentru un eşec ordinar. Va fi loc doar pentru unul mare. Taaaare mare!