vineri, 28 noiembrie 2014

Ce aşteptări am de la alegerile din 30 noiembrie? Mă refer la cele reale, nu la vise.

Poimâine ieşim la vot. Adică, ieşim, nu stăm să ne uităm cum ies alţii. Cu asta ne-am înţeles, da? Buuuun. Acum să vedem cu cine votăm. Mai analizăm o dată în plus situaţia, că nu strică.Deci, păcatele guvernării actuale ne sunt binecunoscute, nu le mai trecem în revistă. Dar ele trebuie diferenţiate. Din perspectiva răului mai mic. Asta este situaţia acum. Cine vă vine în minte, atunci când vorbim despre captivitatea instituţiilor de drept, atacuri raider, şantaj, monopol în audiovizual etc. etc.? Plahotniuc, evident, cel care are la degetul mic un coşcogea partid - PD. Acesta este promotorul mentalităţii mafiote, a coruperii şi corupţiei. Eu sunt sigură, că fără el, Parlamentul nostru ar avea o şansă proeuropeană.

Deci, prima mea aşteptare este diminuarea prezenţei (preferabil - excluderea) PD din viitorul Parlament.

 Celelalte două PLDM şi PL - să intre. Dincolo de păcate reprobabile, acestea au şi atuuri: PLDM este susţinut de Iohannis, respectiv, de Merkel, iar PL, cel puţin, este pro-român, ireversibil. Fără Plahotniuc, care trebuia demult deferit justiţiei, aceste două partide au şansa de a se reabilita. Nu integral, că nu au cum. Iar ca asta să se întâmple, avem nevoie de o forţă nouă în Parlament. Dincolo de speculaţiile sondajelor cumpărate, oricine are o şansă să intre în legislativ, doar să dorim noi, alegătorii. Am zis oricine, dar nu toţi odată. Deci, trebuie să coordonăm votul pentru unul, maxim, doi candidaţi din cei cotaţi cu o şansă mai mică. Cea mai activă forţă politică, datorită căreea am aflat multe dintre măgăriile făcute de actuala guvernare, în special a oligarhului Plahotniuc, a fost şi este Mişcarea Populară Antimafie. 

A doua mea aşteptare este ca Mişcarea Populară Antimafie să ajungă în Parlament, pentru a diminua pofta de putere a PLDM şi PL.

Ştiu că sunt şi alţi candidaţi de treabă printre cei zişi cu şanse reduse de a câştiga alegerile. Dar, cu toată stima pentru candidaţii independenţi, inclusiv Oleg Brega, nu ne putem permite acum risipa de voturi, precum şi de locuri în Parlament. 
Atât. Nu mai întind vorba. Cred că sunt aşteptări reale şi, în conjunctura actuală, realizabile. Mai mult decât atât nu pot să-mi doresc. ACUM. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu