Republica Moldova a
ajuns un stat captiv și, în ultimă instanță, o durere de cap pentru partenerii
săi de dezvoltare. Văzută din exterior, ea este o entitate statală mică,
caracterizată în cei peste 25 de ani de independență oficială printr-o
instabilitate politică intermitentă, acalmiile scurte alternând cu crize
profunde, grave, copleșitoare pentru populația pauperizată. Pentru Europa
interesul constant față de Republica Moldova a fost cel de securitate. Să nu
uităm, că Republica Moldova, situată geografic exact între Uniunea Europeană și
spațiul ex-sovietic, hărțuit mereu de o Rusie cu veleități imperiale, nu a
reușit niciodată să depășească complexul fiicei vitrege. Nici în fața Europei,
care a tratat-o superficial în măsura în care să nu devină un cap de pod
rusesc, nici în fața Rusiei, care nu abandonează categoric rolul ”fratelui mai
mare”, intoxicând spațiul informațional din jurul său, șantajând și sancționând
la greu orice manifest de nesupunere. Republica Moldova nu a evoluat dincolo de
complexul fiicei vitrege nici în fața României, care nu a valorificat momentele
istorice favorabile unirii și, de multe ori a făcut jocul Rusiei, îngrijindu-se
doar de interesele sale de moment. Relația dintre România și Republica Moldova
nu a mers mai departe de podurile de flori și de interconexiunile culturale,
România cedând impardonabil rușilor spațiul informațional moldovenesc, nefiind
niciodată interesată realmente de apropierea de facto, prin interferențe
economice puternice, a celor două state, mergând doar până acolo, până unde i-a
permis Rusia.
Republica Moldova, la
rândul ei, și-a păstrat cu sfințenie bleagă ”genomul abandonului” în politicile
sale, mușcând, împreună cu partenerii de dezvoltare, nada toxică a pericolului
geopolitic. În cadrul scrutinelor electoratul moldovean a fost pus în fața
alegerii guvernării centrale și locale anume din această perspectivă. S-a votat
cu corupții naționali, doar pentru
a nu admite venirea pro-rușilor la putere. Ani la rând Europa a susținut guvernări
corupte, doar din cauza factorului geopolitic. Oricine a promis ”stabilitate” și a fluturat vectorul
european ca pe un stindard, fie și fals, a avut lumină verde din partea
partenerilor de dezvoltare. Așa s-a întâmplat în 2005, când Vladimir Voronin a
fost ales Președinte al Republicii Moldova cu susținerea partenerilor de
dezvoltare, obținând avizul lor după ce a refuzat să semneze așa-numitul pact Cozac, care prevedea expres federalizarea republicii. Așa s-a întâmplat în ultimul
timp, când s-a mizat exclusiv pe guvernarea condusă (neoficial, dar sigur) de
Vladimir Plahotniuc, un fost proxenet, ajuns ”nașul” Republicii Moldova prin
devalizarea băncilor, capturarea instituțiilor publice și atacurile raider
asupra întreprinderilor de stat.
Epoca Vladimir
Plahotniuc a afectat Republica Moldova mai mult decât orice altă perioadă din
istoria modernă a țării. Asemenea lipsă de bun simț și un asemenea grad de
voracitate nu s-a pomenit până la el. Un banc aruncat pe rețelele de socializare
spune că, probabil, Plahotniuc a descoperit secretul vieții veșnice, căci nu
există niciun alt motiv plauzibil pentru ca să furi atât de mult. Anvergura de
capturare și devalizare a statului a atins cote incompatibile cu noțiunea de
stat, mi te stat de drept. Republica Moldova a ajuns o captură a unui clan
mafiotic, condus de cel căruia opinia publică i-a dat supranumele ”El
Coordonatore”. Mai mult decât atât, Plahotniuc a reușit să corupă, să cumpere
pe față nu doar funcționari și deputați moldoveni, ci și o serie de oficiali
români, europeni și americani, care i-au lustruit cu asiduitate imaginea de om
politic.
De exemplu, relația mai mult decât amicală a lui Plahotniuc cu fostul
premier român Viorel Ponta, este binecunoscută. Probabil, istoria, în timp, va
scoate la lumină multe aspecte obscure ale relațiilor ”coordonatorului”
politicii moldovenești cu mediul politic și de afaceri român, publicând nume la
care nici nu ne-am putut gândi. Ca să înțelegem cum funcționează metoda de
corupere a lui Plahotniuc, e suficient să facem o comparație. Partidul
Democrat, al cărui Președinte este, a obținut în cadrul ultimului scrutin 19
locuri în Parlament și a intrat la guvernare împreună cu alte două partide:
PLDM, condus de Vlad Filat și PL, condus de Mihai Ghimpu.
Astăzi, situația e
total diferită. Fracțiunea PDM este cea mai numeroasă – 34 de deputați! La ea
au aderat 14 deputați intrați în Parlament pe listele PCRM. De remarcat că
traseismul politic a luat o amploare demnă doar de grotescul absurdului. PLDM a
rămas doar cu 8 deputați, fiind distrus și eliminat de la guvernare după
încarcerarea liderului său, Vlad Filat. PL a renunțat și el la guvernare, după ce
CNA a făcut ravagii la primăria Chișinăului, însuși primarul liberal (nepotul
lui Mihai Ghimpu) fiind reținut, ulterior plasat în arest la domiciliu. Acum
PDM e singur la guvernare, controlează efectiv toate instituțiile statului și
are o poziție dominantă în Parlament, dacă luăm în considerație că noul grup
”popular-european” condus de Valeriu Ghilețchi este totalmente obedient lui
Plahotniuc (acest grup a fost creat prin corupere din doi membri ai partidului
lui Iurie Leancă plus transfugi din PLDM), iar PSRM votează cum dictează Igor
Dodon, actualul Președinte al Republicii Moldova, care are o misiune aparte în
toată canavaua politică de la Chișinău (de sperietoare mătăhăloasă numită
”pericolul rusesc”, pe care Plahotniuc o fâlfâie în fața europenilor și
americanilor ori de câte ori vrea niște finanțări din vest).
Decalajul
dintre potenţialul financiar al lui Plahotniuc şi cel al actorilor politici și de afaceri reprezentativi din Republica Moldova, luați împreună, este imens. Unele surse estimează că Plahotniuc ar dispune de active în
valoare de 2-2,5 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din PIB-ul ţării. El controlează, practic
toate instituțiile și întreprinderile de stat, inclusiv cele din justiție și de
combatere a corupției, forțele de ordine etc. Se spune, că în fața
subalternilor, Plahotniuc nici nu încearcă să-și ascundă adevăratele intenții,
el afirmă cu mândrie și satisfacție nedisimulată, că, da, a capturat țara, ssssuka!..
De fapt, am scris acestea pentru istorie, în caz că mafia va sugruma și
ultimul exemplar de presă independentă sau toată opoziția va fi terminată cu
presiuni și linșaje nu doar mediatice. Anul 2018, când ultimul cui va fi bătut
în capacul mortuar al democrației din Republica Moldova, e aproape! Ei, și
ce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu