După ceea ce i
s-a întâmplat Ucrainei, simt că în sufletul meu încolţeşte ceva. Nu sunt sigură
ce e. Însă ştiu că nu e ceva de genul dezamăgirii existenţiale – am trecut
demult aceşti munţi ai vieţii. E ceva cu totul neobişnuit. E ca şi cum aş sta
în centrul meu şi aş căuta o cale. Mă uit în dreapta, mă uit în stânga şi nu
văd nimic demn de urmat. Nimic sistemic. Sistemele se prăbuşesc în jurul meu,
ca nucile la scuturat. În primul rând, cele politice.
Realitatea politică e,
pur şi simplu, ruptă demult de viaţă. Nu doar cea autohtonă. Faptul că Ucraina
a fost impusă să îngenuncheze nu de ruşi, ci de aşa-zişii susţinători ai parcursului
ei european, mă face să... nu, nu să vomit, ci să mă eliberez. Să mă eliberez
de credinţe false, de dogme partiinice, de discursuri ipocrite, de adevăruri
relevate de UE, de irascibilitatea mea faţă de putini, de sufocare, de
speranţe, de naivitate...
Ucraina a fost trădată, miile de morţi s-au dovedit a
fi inutile... Pe scurt, degeaba e UE, dacă tot Rusia o duce de cap. Condiţiile
aşa-zisei păci sunt atât de umilitoare pentru statul vecin, încât, în locul lui
Poroşenco, probabil, mi-aş dori să-mi zbor creierii. Suspendat Acordul de
Asociere, criminalii reabilitaţi fără urmărire penală, statut special pentru
separatişti, limba rusă în capul mesei, pe scurt... Rusia şi-a impus totalmente
dorinţele, nimeni nu a putut riposta cu nimic. Europenii au păpat morcovul şi
s-au făcut că plouă...
Putin, în schizofrenia lui, sau ce boală o mai avea, (poate
o ceva cu calificativul „maniacal”), a câştigat bătălia fără a se rupe în fund.
A sacrificat vreocâteva mii de ruşi, că slavă celui de sus, are o grămadă, şi a
pus laba pe tot ce şi-a dorit. Dacă o să mai vrea ceva, o să mai ia, că nu e o
problemă. Cine să-i stea în cale? Merkel? Păi, gemanii şi-au exprimat deja „satisfacţia”
şi mulţumirea pentru pacea sângeroasă impusă Ucrainei! Geopolitica a dat-o în
bară, da... Mai ales că acum Putin chiar nu mai are de ce se teme.
Interesant,
ce va mai dori sa rupă? A şi punctat pe undeva lista... Reiese că... oriunde nu
ne-am duce, tot în Rusia ajungem?! Tot dodoniştii ne vor conduce?! Fie că-i cheamă
filatişti, fie că-i cheamă plahatniucişti sau voroninicişti?.. Ah, ce mă mai eliberez! De iluzii, de lupte
interioare, de datoria de cetăţean, de incertitudinea pentru cine votez la 30
noiembrie... Uite aşa, stau în centrul meu şi mă eliberez... Nu mă mai uit nici
în stânga, nici în dreapta... Mă uit în sus!.. Aoleu, dar nici acolo nu e
tocmai bine... Doamne, dă-ţi sfetnicii
afară!
