Am zis să nu mai „ating” politicul din RM, dar a ieșit Angela Merkel și ne-a avertizat să nu ne jucăm cu putin. Și m-a enervat, mama mă-sii!

M-am expus (în ambele sensuri ale cuvântului) nu o singură dată privind influența nefastă a strategiei geopolitice a ex-cancelarului german, Angela Merkel (inclusiv asupra politicului moldovenesc) în contextul eforturilor sale de a-l umaniza și a-l integra pe putin în sistemul european de guvernare pe toate dimensiunile acestuia. Cea economică a fost aproape fatală pentru toate statele civilizate de pe vechiul continent. Dependența energetică (exagerată și
nejustificată) de Rusia clatină și acum (când, fiind conștientizată, este demolată în mare grabă) bazele stabilității relative a bunăstării în UE. Politicile de îmblânzire a bestiei prin concesii, de scărpinare dulci după ureche și de oferire generoasă a jucăriilor pe care aceasta pune ochiul său însângerat, au condus la dezastrul pe care îl trăim astăzi cu toții, în moment ce doamna Markel se bucură de pensia binemeritată. 

Din păcate, înainte de a pleca din funcție, bănuiesc că dânsa a avut grijă să „pieptene” și elitele politice din Republica Moldova, astfel încât să asigure preluarea puterii de către un singur partid, loial moștenirii sale de conlucrare inteligentă, ca să zic așa, cu monstrul de la răsărit. Grea povară: să împaci principiile democratice pe care se bazează sistemul politic din UE cu dictatura și aplecarea dizgrațioasă către șantaj (nu doar energetic) a lui putin este, realmente, o măiestrie ce frizează magicul. 

Războiul din Ucraina, însă, a cutremurat atât de tare tot ce a construit în context Angela Merkel timp de 16 ani, încât puzzle-ul s-a prăbușit. Buffff! Iar după ce am tușit cu toții, înecați de praful de moloz, am zărit orizonturile reale: pe nesimțite, cât am stat noi frumușel crăcănați între est și vest, fluturând atent și exact cât ni s-a permis steagurile europene, putin a beneficiat de organele noastre genitale (expuse, nu-i așa?) cum i-a poftit văzul ochilor și dorința inimii. 

Paradoxul este că tragedia ucrainenilor a fost cumva benefică pentru noi: am fost impuși de situație să susținem o singură parte. Și nu am avut de ales (doare, dar ne retragem piciorul înțepenit, proptit în est, altfel riscăm să rămânem ologi). Astfel, situația ne-a impus să interzicem panglicile colorado și simbolurile fascismului rus, să solicităm accederea în comunitatea UE, să sprijinim plenar Ucraina, să avem discursuri clare anti-război și pro integrare în instuțiile europene etc. Totuși, în aspect intern, lucrurile trenează și frica de acțiuni dure, clare, fără echivoc, mai dăinuie, chiar dacă intențiile bune au fost expuse repetat în materie de discursuri.

Să fie clar - mă bucur enorm că Dodon nu mai e la guvernare. Bine, faptul că stă acum bine-mersi, într-un arest confortabil la domiciliu de unde este lăsat cu generozitate, să apară cu nica pe ceas în titlurile zilei din mass-media autohtonă, de unde îi tot dă din degețelu-i puhav actualei guvernări, mă cam revoltă, dar nu o voi face acum pe experta în jurisprudență - nu sunt și asta e! O fi nevoie de timp ca să aduni dovezi pe toate capetele de acuzare. Trec (mama mea de generoasă!) și peste corturile mercenarilor lui Șor care urâțesc centrul Chișinăului și cresc în sondaje un partid criminal - să zicem că de vină e democrația. Dar nu pot ignora faptul că, din prostie, din obișnuința de a fi strâmbănogi geopolitici sau din niște interese personale obscure, negocierile cu Gazpromul rusesc au fost o catastrofă - suntem în continuare ostaticii energetici ai Rusiei și - culmea! - ai Transnistriei, plătim enorm pentru gazele care, e adevărat, au ajuns la prețuri exorbitane peste tot în Europa, dar la noi ca la nimeni, unde mai pui că uzina de metale din Râbnița funcționează în continuare, ignorând cerințele de mediu, pompând bani în buzunarele unui oligarh rus care-l susține pe dementul din buncăr...

Am zis că nu mai scriu despre politicul nostru (cel puțin - intern). Atât timp cât continuăm să fim răzlețiți după o campanie electorală în care trollingul, fanatismul militant și agresiunea verbală au bătut toate recordurile, cât puterea nu este capabilă să ne unească printr-o idee națională și o comunicare transparentă, sinceră și cu adevărat respectuoasă pentru cetățenii care nu se regăsesc cu tot cu potroace în adulația pentru „eliberatorul mitic”, critica constructivă este ineficientă. 

Dar am făcut această excepție pentru că, iată, Angela Merkel iese din nou în lumina reflectoarelor și ne avertizează că putin nu glumește, nu blufează atunci când ne amenință cu un atac nuclear și trebuie să ținem cont de asta. Adică să nu-l mai supărăm pe băiețelul ăsta imprevizibil și să nu împingem lucrurile spre victoria totală a Ucrainei? Să fie mai maleabil Occidentul cu acest dement? Să ne crăcănăm din nou? Așa să înțeleg?! 

„Bravo, Lika!” Ahedjakova licitează statueta NIKA pentru ajutorarea deținuților politici

Liya Ahedjakova a oferit o statuetă NIKA (un fel de OSCAR al Academiei Ruse de Artă și Știință a Cinematografiei) pentru a fi licitată în sprijinul prizonierilor politici din Federația Rusă, inclusiv al celor care s-au opus vehement războiului din Ucraina. Ea a obținut trei premii NIKA pe parcurusl activității sale, iar cel oferit pentru licitație a fost câștigat pentru rolul său secundar din filmul - o
tragicomedie socială fantastică - realizat în 1991 de marele regizor rus Eldar Reazanov „Небеса обетованныe” (Raiul promis). 

Într-un video scurt care precede această jertfă de creație, Liya Ahedjakova spune așa:

„Desigur că aș vrea să-i pot ajuta și pe Navaliny, și pe Yashin, și pe Gozman și pe toți acei care și-au pierdut libertatea pentru că și-au permis să spună ceea ce simt, ce gândesc, de ce îi doare sufletul... Și eu acum caut cuvintele potrivite ca să nu fiu închisă pe 10 ani!.. Eldar Alexandrovici (Reazanov - n.n.) ar fi spus: „Bravo, Lika!” Mă gândeam la început să-mi astup pur și simplu gura cu scoch și să cuprind în brațe acest premiu scump pentru mine. Dacă el vă va fi de folos, și eu și Eldar Alexandrovici vom fi bucuroși!”

Pentru conformitate: astăzi în închisorile ruse sunt deținuți, printre multe alte personalități ale vieții politicie și publice, care au continuat să spună adevărul despre război și despre regimul inuman instaurat de cel care a ocupat fotoliul de președinte al Federației Ruse mai bine de 20 de ani:

Ilya Yashin – om politic, politolog, scriitor, deputat în consiliului municipal al districtului Krasnoselsky;

Leonid Gozman – om politic, președinte al mișcării Uniunea Forțelor de Dreapta;

Vladimir Kara-Murza – om politic, scriitor, istoric, coleg de luptă cu Boris Nemtzov;

Andrei Pivovarov – om politic, membru al organizației „Rusia deschisă” fondată de Mihail Hodorkovski;

Alexandra Skoncilenko – artist plastic, muziciană, care plasa mesaje anti-război pe etichete într-un lanț de magazine rusești din Petersburg;

Frații Aziz și Asan Ahmetov și mulți ali activiști – tatari din Crimeea;

Nariman Djelyalov  -  șef adjunct al Mejlis-ului (adunarea populară) tătarilor din Crimeea;

Serghei Furgal – om politic și de stat, ex-guvernator al regiunii Khabarovsk;

Oleksandr Marchenko – om politic ucrainean, expert în strategie politică, activist pentru drepturile omului, ex-deputat în Rada Supremă a Ucrainei, arestat în Rusia pentru „spionaj”...

Mii, mii de oameni, inclusiv protestatari împotriva războiului din Ucraina arestați pe parcursul acestui an, sunt deținuți în închisorile din Rusia și din teritoriile ucrainene temporar ocupate de ruși. Deținuți politici de azi și de ieri, cu ani grei de supliciu inuman în față, dar care nu renunță la statutul lor de Om, care continuă să lupte și din detenție. 

Nu ne rămâne decât să fim demni de sacrificiul lor, de exemplul pe care ni-l dau – fiecare cu ce și cum poate, să contribuim la demontarea regimului de la Kremlin, care ne ține ostatici ai întunericului.

Raiul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill nu este și Raiul meu!

Cu tot respectul pentru credincioșii veritabili, îndrăznesc să spun că biserica rusească ca instituție de cult trebuie interzisă în țările care pretind a fi democratice. Se cunoaște foarte bine că în fostele republici sovietice mitropoliile bisericii ortodoxe ruse au fost și continuă să fie niște organizații menite să mențină influența Moscovei asupra acestor state care și-au declarat independența edificată pe principii democratice.

Mitropolitul Vladimir al nostru, pardon, al lor, a demonstrat repetat că instituția pe care o conduce nu este deloc în afara politicii pro-ruse în Republica Moldova și chiar s-a implicat cu mult zel și în campanii electorale. Ba, decorându-l pe banditul Machena cu Ordinul Recunoștinței chiar în pușcărie, acolo unde proaspătul și cuviosul „creștin” își ispășește pedeapsa pentru furturi în proporții deosebit de mari, șantaj, estorcare de bani de la deținuți și rudele acestora și chiar asasinate, a ajuns de toată jena, recent.

De fapt, lista erorilor politice ale mitropoliei o poate încropi oricine, așa că trec direct la subiectul care m-a revoltat de curând - reacția lui Gundeaev, patriarhul rus, la mobilizarea din Federația Rusă. O consider ipocrită, sfidătoare și străină credinței creștine.

Ce a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill (Vladimir Gundeaev) în acest context? A spus că în timp ce îndeplinește „datoria militară”, „fratele” rus se sacrifică, deci își spală toate păcatele comise anterior. 

Mai mult ca atât, al a afirmat că precum Hristos a înviat, așa va învia fiecare din militarii ruși care vor muri în Ucraina și va ajunge cu siguranță în împărăția cerurilor alături de Dumnezeu: „Viața e eternă și de aceea mergeți cu încredere să vă îndepliniți datoria militară și ținenți minte că dacă vă jertfiți viața pentru Patrie, veți fi alături de Dumnezeu în împărăția Lui cerească, în slava Sa și în viața Lui veșnică!” Altfel spus, mergeți, oilor, în gura lupului, omorâți-i pe ucraineni și nu cârtiți, că e „tăt normal”, veți ajunge în rai, зуб даю!

Știți, dacă în împărăția cerească vor ajunde cu surle și trâmbițe îngerești măcelarii din Bucea, eu, una nu vreau să-mi petrec eternitatea acolo. Acest rai proclamat de Biserica Ortodoxă rusă prin patriarhul său, nu este pentru mine, NU ESTE RAIUL MEU!

Mobilizarea. Ce facem cu rușii care fug de ea în Europa?

Mă uit la modul în care decurge mobilizarea așa-zis parțială în Federația Rusă și am o singură întebare: oare aceste hoarde de mujlani (că nu mi se întoarce limba să le spun bărbați majorității dintre ei) care, amețiți de vodkă amestecată cu bere, își urlă, hlizindu-se, supremația și „determinarea” de a le o arăta „hoholilor” pe mama lui Kuzea, nu înțeleg că ei deja sunt morți? MORȚI?! Ascult femeile care-i îndeamnă să meargă la război pentru că „ты что, не мужик?!” și mă întreb dacă ele înțeleg măcar pentru o clipă că-și trimit soții la măcel și nu vor avea nici ce înmormânta pentru că „своих не бросаем" este o cacealma inventată de piariștii lui putin? 

„Великая страна"? „Великий народ"?! Acum sunt mai sigură ca niciodată că niciun zid și niciun țarc nu va apăra Europa și lumea de acest „великий” cancer. Doar o înfrângere militară totală, dezastruoasă, fatală, a lui putin și a regimului său va salva omenirea. O înfrângere militară urmată de detronarea imediată a nebunului și dezintegrarea imperiului. Altfel, nu vom scăpa de molimă. Și chiar m-am săturat până peste cap să fiu ostatica ei. Căci, ce altceva am fost și mai suntem de secole prin anexarea Basarabiei, deportări, foamete, rusificare, deznaționalizare, decapitare intelectuală, falsificare a istoriei, războiul din Transnistria, dodoni, bătârnci, panglicari de colorado, șantaj energetic etc etc?!

Dincolo de empatia și suferința mea pentru fiecare ucrainean atins de oroarea acestui război, mă dor nopțile de nesomn și pentru rușii care au curajul să protesteze. Îmi stăruie în urechi țipetele groaznice ale tinerei băgate în dubița poliției moscovite - ce-i făceau acolo de striga așa?! Urăsc nămilele echipate ca niște robocapi oriunde ar fi - Moldova, Belarus, Federația Rusă - sunt lașii în spatele cărora se ascund regimurile inumane, sunt lașii pe care îi plătim din impozitele noastre pentru ca să fim maltratați și chiar uciși în numele proliferării unor puteri banditești. 

Glorie eternă tinerei ucise cu lovituri ale bastoanelor de cauciuc la Moscova de acești lași, doar pentru că și-a dorit o viață decentă, liberă, demnă! Curaj celor care luptă împotriva lui putin, cu riscul de a fi închiși, așa cum luptă astăzi sute de femei din Yakutsk care au înconjurat polițiștii cu o „horă” - un dans popular numit osuokhai -  scandând „Nu genocidului!” și „Nu războiului!” Recunoștință enormă personalităților care nu s-au temut să spună adevărul, fiind siguri că vor avea de pătimit, că vor face ani grei de pușcărie pentru „defăimarea armatei ruse”. 

Acum Europa se frământă și se întreabă dacă e cazul să le deschidă granițele rușilor care fug de mobilizare. Părerea mea este că această problemă trebuie soluționată extrem de atent, astfel, încât să nu li se permită intrarea în această zonă liberă vatnicilor care până mai ieri ZZbierau de pe divane că armata rusă luptă cu NATO în Ucraina și că genocidul ucrainenilor este pe deplin justificat. Acești apărători împuțiți ai regimului lui putin, acești susținători exaltați ai ororilor comise de ruși la Bucea și Kramatorsk, nu au ce căuta în Europa. Și nu doar pentru că i-aș detesta eu sau alții ca mine. Este vorba și de chestii pragmatice aici: contaminarea masivă cu această boală incurabilă precum este șovinismul pestilențial al velico-rușilor ar amenința puternic democrația și pacea în Europa, ar crea tensiuni majore între ucrainenii refugiați și fasciștii ruși strecurați în acest spațiu dintr-o mărinimie și naivitate, scuzați, imbecilă, a oficialilor europeni care încă n-au înțeles bine gradul de descompunere, orci-zarea și zombificarea societății ruse. De departe nu toți cei care fug, panicați, de mobilizare sunt cetățeni care, implicit, condamnă războiul declanșat de putin în Ucraina.

Se pare că, în acest context, georgienii au găsit o soluție bună: la graniță rușii sunt trecuți prin testul la poligraf și, astfel, căcănarii pro-putiniști sunt developați și trimiși acasă. Nu mai zic de cei care, în panică, uită să dezlipească „Z”- urile de pe automobile. 

Cei care au susținut războiul nu trebuie să aibă acces la valorle democrației, nu au niciun drept să se bucure de viața lor biscisnică în Europa, în timp ce sute de copii ucraineni, omorâți cu bestialitate și fără nicio milă, zac în pământ, în moloz și în gropi comune anonime! În timp ce comportamentul animalic al invadatorilor ruși frizează nebunia generală a unui regim care aruncă omenirea în prăpastie. 

Plâng de fericire. 215 Eroi ai Ucrainei, printre care și comandanții Azovului au fost eliberați!

Svyatoslav „Kalina” Ponomar

Nu cred că am plâns atât de fericire din 24 februarie încoace. S-a întâmplat ceea ce mulți dintre noi, hai să fim sinceri, nu am mai crezut să se întâmple - au fost eliberați din captivitate 215 de Eroi ucraineni, printre ei militari, polițiști, membri ai gărzii naționale, grăniceri, soldați, vameși, civili. Și cel mai important este că au fost scoși din prizonierat mulți apărători ai Azovstalului. Printre ci - cei, soarta cărora am urmărit-o îndeaproape în acele zile dramatice de enormă tensiune când oțelăria din Mariupol se transformase în simbol al rezistenței eroice a poporului ucrainean în fața hoardelor de criminali ai regimului de la Kremlin.

Mykhailo Dianov

Ce să mai întind vorba, sunt în culmea fericirii, în special, pentru că au fost eliberați cinci comandanți ai eroicului Azov (trei ai regimentului și doi - de brigadă) cei cărora rușii le pregăteu cuștile de fier și un tirbunal „exemplar” al nazzismului ucrainean în teatrul dramatic din Mariupol, „reparat” în mare grabă: Denis „Redis” Prokopenko, Svyatoslav „Kalina” Ponomar, Oleg Khomenko, Serghei „Volyna” Volynsky, Denis Shlega. A ajuns în siguranță acasă și „Ptashka”- Kateryna Polishchuk- cea care nu doar le salva viața fiind paramedic, ci le alina și inimile eorilor din Azovstali, cântându-le în catacombele întunecoase. S-a văzut pe pământ natal și Maryana Mamonova, însărcinată acum în luna a opta: împreună cu alți medici ai spitalului din Mariupol, rușii au luat-o ostatică încă în aprilie. De asemenea, au ajuns acasă și seful politiei din Mariupol, Mykhailo Vershynin, precum și Mykhailo Dianov, sergent superior al Brigăzii 36 din Marina ucraineană, poza căruia (făcută în ultimele zile înainte de predare) a făcut înconjurul lumii. Fotograful însuși, Дмитро „Orest” Козацький, este și el acasă. Da, să nu uit și de cetățenii străini eliberați: cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez și un croat. Printre ei și cei care au fost condamnați la moarte în așa-numita DNR.

Denis „Redis” Prokopenko

Pentru conformitate: cei cinci comandanți ai Azovului au fost schimbați pe 55 de prizonieri de război ruși, iar alți 200 de prizonieri ucraineni - pe aliatul ucrainean și cumătrul lui Putin, Viktor Medvedchuk, arestat la mijlocul lunii aprilie în Ucraina - o nimicăciune din care a fost stors tot ce se putea și prezenta interes informațional pentru Ucraina.

Am urmărit dialogul lui Zelenschy cu cei cinci comandanți eliberați, care vor rămâne în Turcia în condiții de securitate și confort până la sfârșitul războiului (termeni agreați în acordul de schimb de prizonieri, care includ, însă, revederea cu membrii familiilor lor). De la începutul războiului nu l-am mai văzut pe președintele ucrainean atât de obosit - îi picau efectiv ochii în gură de nedormit ce era. Dar un lucru este cert - este om de cuvânt și va face tot ce e omenește posibil și chiar imposibil pentru a-i scoate din captivitate și pe ceilalți eroi ai Ucrainei, așa cum a promis. 

Kateryna „Ptashka” Polishchuk

Nu-mi pot imagina ce muncă enormă a stat luni de zile în spatele acestui schimb de prizonieri - cel mai de amploare dintre toate. Au fost implicate puteri, organisme, state despre care, probabil, nu vom afla niciodată totul. Schimbul a fost ținut secret până în ultima clipă. Primele date despre el s-au scurs în presa ucraineană și canalele Telegram abia miercuri seara, 21 septembrie. Oficial, autoritățile ucrainene au confirmat schimbul abia după miezul nopții, când președintele Volodymyr Zelenschy și șeful biroului său, Andriy Yermak, au discutat on-line cu cei cinci comandanți ai Azovului și oficialii ucraineni care au participat nemijlocit la procesul de îndeplinire a condițiilor acordului. 

P.S. Eliberarea Eroilor ucraineni pe fundalul istericalelor asurzitoare ale vatnicilor ruși care se pișă pe ei de frica să nu fie trimiși la război (citește:moarte sigură), a cozilor infernale la ieșirea din Fedrația Rusă, a protestelor împotriva războiului și a mobilizării începute ieri de cetățenii, hai să credem, deșteptați, în orașele-cheie ale țării-agresoare... Ah, ce zi, ce zi!

Putin a anunțat mobilizarea parțială. Reacția unei mame: „...чтоб ты сдох, козлина!”

După ce a tot negat pierderile, războiul în sine și motivul real al agresiunii Federației Ruse asupra Ucainei, iată că putin anunță mobilizarea parțială. Părerea mea personală este că astfel, regimul și-a dat cu stângul în dreptul și ar trebui să ne așteptăm la evenimente interesante în context. Deja se zice că este imposibil de găsit vreun bilet la avion din Moscova spre Erevan sau Istambul - singurele rute aeriene prin care se mai poate părăsi Rusia. 

Zalujnîi,  șeful Forțelor Armate ale Ucrainei:
Dle ministru al agriculturii,
pregătiți, vă rog, propunerele dvs
despre locul unde îi vom îngropa

Șoigu zice că prin această decizie se așteaptă să fie „mobilizați” circa 300 000 de bărbați. Ce se va întâmpla cu ei deocamdată nu se spune. Dar deja există reacții vehemente ale organismelor de opoziție ruse, circulă pe internet și o instrucțiune privind eludarea „corectă” a acestei mobilizări, inclusiv cum să te predai fără probleme dacă ajungi în Ucraina.

Diplomatul ucrainean Andrei Veselovsky consideră că acest gest (disperat?) al lui putin va pune pe gânduri chiar și cele mai loiale puteri pe care le mai are Federația Rusă în lume pentru că „mobilizarea” presupune deja un cu totul alt nivel al escalației militare și nu se poate să nu se întrebe „ce, naiba, mai puneți la cale?!” Veselovsky atrage atenția, în contextul schimbării acestor atitudini geopolitice de la toleranță și chiar sprijin la detestare și chiar ușoară bătaie de joc, asupra interviului de ieri al lui Erdogan, care are „o intuiție bună” (хороший нюх). Erdogan a spus în interviu că el l-a îndemnat pe putin să întoarcă Ucrainei toate teritoriil ocupate, insclusiv Crimeea. Schimbare de macaz greu de trecut cu vederea!

Politologul Taras Zagorodniy spune că societatea rusă nu este pregătită pentru a răspunde pozitiv mobilizării. Războiul declanșat de putin, în mare parte este susținut de generația mai în vârstă (care, de altfel, nu este supusă riscului de a merge la război) și nu neapărat de tineretul urban care nu s-a manifestat niciodată prea entuziastic față de așa-zisa operațiune specială. El este mult mai informat, în primul rând, pentru că dispune de surse alterntive de informare și nu are niciun chef să ajungă carne de tun. Aceste riscuri le conștientiza și regumul și de aceea nu a recurs la mobilizare (fie și parțială) imediat ce a înțeles că planurile sale de a acapara Kyivul în trei zile s-au prăbușit lamentabil. 

De fapt, această mobilizare nu va avea efectul scontat, consideră Zagorodniy, pentru că rușii au nevoie stringentă de trupe suplimentare acum, în aceste momente, și nu peste 3-4 luni când cei recrutați vor ajunge să fie capabili cât de cât să se organizeze într-o armată. „Chiar dacă regimul va reuși să adune vreo 50-100 de mii de recruți, gălăgie va fi cât pentru un milion, pentru că frica se răspândește ca un incendiu necontrolat. Istericalele „vatnicilor” care erau gata să susțină războiul până în pânzele albe, dar nu de pe câmpul de luptă, ci trântiți pe canapea, nu au valoare practică în acest sens.” - afirmă politologul. 

Deja mișcarea „Vesna” (primăvara) din Federația Rusă a lansat o acțiune cu genericul „Нет моГилизации!" și îndeamnă cetățenii să iasă în centrul orașelor astăzi la ora 19.00 pentru a se opune trimiterii soților, feciorilor, fraților etc la război. Nu sunt sigură deloc că acet protest va fi masiv, cel puțin, nu astăzi. Mai degrabă oamenii vor face tot ce se poate pentru a fugi din țară sau se vor ascunde pe unde consideră că nu vor fi găsiți. Dar granițele și așa strâmte deja (prin decizia Europei de a limita drastic oferirea vizelor cetățenilor ruși), se vor închide complet, pititul prin case nu va dura prea mult, lipsa motivației în acest război, teama de a fi ucis „ни за что” va surpa și resturile jalnice ale patriotismului rusesc urlat cu vodka-n cap în fața tele-elucubrațiilor lui Soloviov... Ce va face atunci societatea rusă? Vom trăi și vom vedea... 

P.S. După ce am scris aici, deschid Twitter-ul. Prima postare de care dau îi aparține unei cetățence a Federației Ruse pe care nici nu o urmăresc, dar are prea multe comentarii ca să fie ignorată de flux: „Что за ужас творится? Объявили мобилизацию. Наших детей погонят на убой. У меня сын в запасе. Теперь эта война коснулась и меня лично. Путин, чтоб ты сдох, козлина!” („Ce grozăvie se întâmplă? S-a anunțat mobilizarea. Copiii noștri vor fi trimiși la măcel. Am un fiu în rezervă. Acum acest război m-a atins personal. Să te ia naiba, Putin!”)

Mh, ceea ce trebuia de demonstrat, cum spunea profesorul meu de matematică, dumnezeu să-l ierte!

Nu citiți acest text dacă sunteți prea sensibili. Explic de ce imperiul rus trebuie să dispară. Neîntârziat!

Familia Stolpacov din Izyum,
înainte de ocupație

Acum vreo două zile scriam despre atrocitățile comise după Bucea, Irpen, Hostomel și în Izyum, Balakleya și alte localități recent eliberate de sub ocupația rusă. Deshumările în cimitirul improvizat la Izium continuă. Genocidul poporului ucrainean e pe față. Scriam despre faptul că acolo zac familii întregi care au fost masacrate. Una dintre acestea a fost familia Stolpacov: au murit în aceeași zi, la 9 martie, bunicii, părinții și copiii (Olesya în vârstă de 6 ani, Sasha în vârstă de 8 ani). O singură bombă – 6 morminte. Au fost „eliberați” по-русски. 

Într-un alt mormânt, cel cu numărul 91, a fost găsit un bărbat cu urme groaznice de tortură - avea mâinle legate și a fost castrat înainte de moarte. Am văzut pozele. Nu le voi posta aici, nu vreți să vedeți așa ceva, credeți-mă pe cuvânt. 

Camere de tortură și detenție
în subsolurile ocupației ruse

Zeci de camere de tortură au fost descoperite în regiunea Harkiv eliberată. Majoritatea arau „amenajate” în subsolurile așa-numitei miliții populare și a altor clădiri în care s-au oploșit organe de forță și spionaj rusesc. 

În Balakleya circa 40 de oameni erau deținuți zilnic în acele subsoluri - am scris deja despre ororile care se întâmplau acolo. Să mai adaug că, potrivit lui Klymenko, şeful Poliţiei Naţionale ucrainene, a fost confirmată cel puțin o  moarte survenită din cauza torturilor în Balakleya. Este vorba de un bărbat de 40 de ani, fermier local: cadavrul său cu mâinile legate a fost găsit cu un laț în jurul gâtului. 

Alte șase camere de tortură au fost descoperite în Izyum, una - în satul Hrakove, districtul Chuhuiv, alta – în Kozacha Lopan... În așa zisul birou de înrolare militară din Shevchenkove, un oraș din nord-estul recent eliberat al Ucrainei, în subsoluri, rușii au construit cuști din fier pentru tortură. 

Din camerele de tortură din Kupyansk au fost eliberați cinci adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani. Ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă nu ar fi fost eliberați în timp util?! Groaznic!

Dispozitivul de curent electric
cu care rușii torturau civili
în Kozacha Lopan (regiunea Harkiv)

De curând, în Vovchansk, la fel, au fost eliberați din captivitate șapte cetățeni din Sri Lanka. Tinerii sunt studenți la Colegiul de Medicină din Kupyansk și încercaseră să ajungă la Harkiv când rușii au intrat în oraș. Criminalii i-au reținut, i-au plasat într-o celulă de tortură din Vovchansk și... le-au smuls unghiile cu cleștele. Toți cei eliberați sunt într-o stare emoțională instabilă. Acești oameni au fost deținuți în camerele de tortură timp de câteva luni...

Peste tot militarii ucraineni au găsit doar ruine, majoritatea localităților fiind devastate aproape complet. Nu toate cadavrele au fost scoase din molozuri.

În Bohorodychne din regiunea Donețk aproape fiecare clădire din sat a fost distrusă în timpul ocupației, printre ruine au fost găsite trupuri de civili și cinci cadavre de soldați ucraineni... decapitați. Jurnalistul ucrainean Oleksiy Kashporovsky mai povestește: „Rușii au fugit atât de repede încât au lăsat chiar și macaroanele pe aragaz. Și o grămadă de arme și muniție. Și rahat. Munți de rahat. S-au căcat peste tot - în școala în care locuiau, în case și chiar în biserica mănăstirii din localitate - chiar in spatele altarului.”

Am urmărit zeci de înregistrări ale emisiunilor propagandistice de la Moscova în care oameni aparent destul de inteligenți vorbesc la modul serios despre „nazziștii” ucraineni și necesitatea de a-i extermina. O fac nu neapărat din prostie. O fac pentru că șovinismul velico-rus debordează, le întunecă judecata și le otrăvește esența. Această boală nu are leac, să nu ne punem speranța în tratamente, ele nu există. Și ea se extinde peste tot pe unde „vin rușii”. De aceea vizele trebuie sistate. De aceea imperiul rus trebuie să dispară prin dezintegrare. El nu este compatibil cu civilizația umană.

P.S. Mă gândesc că atunci când armata ucraineană va dezocupa așa-zisele republici din Donetsk și Lugansk (și asta se va întâmpla în curând, sunt sigură!) primul lucru pe care-l va face va fi să caute gropile comune în care au fost aruncați apărătorii ucraineni executați în 2014. Frică mi-e că ceea ce s-a descoperit la Bucea, Irpen, Izyum, Kupyansk va părea un film de groază ușurel în comparație cu ceea ce se va descoperi acolo... 

MACBETH. Monstrul care transformă dragostea în ură

De obicei, scriu despre spectacole imediat după vizionare. Aseară, însă, nu am avut curaj s-o fac - nu puteam înghesui totul într-un text scund, adunat la miez de noapte. Am așteptat să mă limpezesc, dar m-am trezit cu imagini apocaliptice în mine - arta și realitatea s-a amestecat și în loc de fantomele din mintea delirantă a soției lui Macbeth, regele ucigaș, care-și spălau (la propriu!) cămășile însângerate în apele unei mânturiri interzise asasinilor, i-am văzut pe oamenii deshumați la Izyum și la Bucea, agitându-și brațele mumificate în fața criminalului-dictator pe care zidurile Kremlinului nu-l mai pot ascunde de furia universului, cerând dreptate și răzbunare. 

Da, aseară am fost la „Macbeth”, un spectacol în regia lui Mihai Țărnă, montat la Teatrul Fără Nume după William Shakespeare și Eugen Ionesco. Un spectacol matur, un spectacol care scoate la iveală extrem de limpede adevărul despre cea mai odioasă crimă pe care o poate săvârși omul transfigurat de setea de putere: transformarea dragostei pure în ură pură. Pentru a face acest lucru Mihai și-a accesat tot arsenalul regizoral care-l identifică drept un creator original și-i proclamă (a câta oară!) manifestul metaforic: precis, impecabil, perfect. Fiecare imagine, fiecare sunet, fiecare mișcare, lumină, umbră, culoare, succesiune - toate sunt exact și mereu acolo unde respirația sălii e pe punctul de a se opri.

Nu am cum să vorbesc despre prestația fiecărui actor și despre viziunea detaliată asupra personajelor, dar trebuie să remarc că și aici Mihai Țărnă a spart tipare. 

Regele Duncan (interpretat superb de Alexandru Dicusar) linge cocoșei de zahăr, trădându-și vigilența cu o sete imbecilă de răsfățat al sorții. Vrăjitoarele (Antonia Barancea, Victoria Țurcanu, Rada Mișcoi) care zboară la propriu peste scena fantasmagorică, trăgând din iqosuri, sunt, de fapt aceleași fete care, în sacouri marca TFN, ne tot întrebau ciudat de insistent înainte de spectacol dacă ne simțim bine. Insistența asta mă făcea să mă simt cumva ca un om căruia i se pregătește un act de trădare în timp ce este aburit cu zâmbete false și dulcegării. Lady Macbeth năruie (în sfârșit!) conceptul modern de femeie frumoasă - scheletică, botoxată, cu buze enorme cât să-i încapă în gură toate p*lele „de succes” ale lumii. Lady Macbeth (Mihaela Popescu) a lui Mihai Țărnă este Femeia supremă, este zeița trezită la viață din profunzimile și tainele arheologice ale pământului din care venim și în care plecăm, este întruchiparea maternității, a procreației divine, a iubirii angelice, dar și a patimii carnale în prag de explozie, stăvilită cu greu între coapsele viguroase, generoase, profund ademenitoare... Ah, ce păcat, păcat, păcat e că Macbeth (interpretat de Alexandru Rusu) nu s-a mulțumit cu acest dar și l-a strivit cu ambiția sa bolnavă! Ce păcat e că Lady Macbeth l-a încurajat s-o facă, aprinzându-i poftele nestăvilite de putere... Din iubire. Omorând-o...

Scoția timpurilor lui Macbeth, ce treabă are ea cu noi? Ei, la întrebarea aceasta răspunsurile sunt individuale. Câți spectatori și ne-spectatori - atâtea răspunsuri...

După eliberarea regiunii Harkiv începe documentarea crimelor comise acolo de ocupanți. Primele cifre ale ororii...

Izyum... Rănile ocupației

 Al doilea sentiment după euforia victoriilor   armatei ucrainene în regiunea Harkiv, a fost   teama de ce vor găsi acolo după eliberare. Din   păcate, ea s-a adeverit. Mi-e greu să-mi   imaginez cum au supraviețuit oamenii sub   ocupația rusă. Și asta se întâmplă în secolul   XXI! 

 În primul rând vidul informațional și   imposibilitatea de a comunica cu apropiații - nu   aveau nici telefonie și nici internet. Timp de   jumătate de an ei au trăit doar cu o speranță   îndărătnică de ucrainean. Da, ei n-au știut   despre atrocitățile din Bucea, dar nici despre   faptul că nu a fost capturată capitala. Ei nu au știut despre distrugerea Mariupolului, despre zeci de mii de civili, practic, îngropați în molozul de acolo, dar nici despre consolidarea întregii Europe și a SUA în sprijinul armatei ucrainene, care este mai puternică ca niciodată...

Apoi teroarea. Starea de asediu cu obligativitatea de a ieși din casă exclusiv cu banderolă albă pe braț... Perchezițiile care aveau loc chiar în stradă, bărbații fiind dezbrăcați până la chiloți pentru a fi examinați de tatuaje... Beciurile în care erau aruncați fără niciun motiv bărbați, femei, chiar și copii... Torturile la care erau supuși pentru a denunța cunoscuți, rude, prieteni care au legătură cu armata ucraineană sau organele de drept legitime ale Ucrainei... În Balaklya asemenea camere de torutră erau chiar în subsolurile „poliției”. Oamenii din vecinătate nu puteau dormi nopțile din cauza strigătelor celor torturați acolo. În special cu curent electric. Criminalii opreau ventilația ca să se audă mai bine... Nu aveau milă nici de copii - polițiștii de frontieră ucraineni au salvat cinci adolescenți pe care rușii i-au ținut închiși într-un subsol timp de o săptămână, aruncându-i acolo după cinci zile de „filtrări”...

Mama, tata, fetița de 6 ani...

Sute de oameni omorâți... Familii întregi șterse de pe fața pământului... Într-o pădure din apropiere de cimitirul din Izyum au fost descoperite gropi comune. De asemenea pe teritoriul vechiului cimitir Izyum sunt în jur de 500 de morminte noi - majoritatea ale locuitorilor orașului - marcate cu cruci simple făcute din două scânduri. Pe majoritatea crucilor sunt indicate niște numere de serie, mai rar - numele de familie și data morții... Astăzi încep exhumările și vom afla adevărul despre crimele ascunse în pământul atât de bolnav al acestui război inuman...

De altfel, pe urmele eliberării, deja au fost documentate oficial peste 40 de crime comise de ruși. Un singur caz: în satul Zokrema un locuitor a fost obligat să sape o groapă în care au fost aruncați doi bărbați împușcați de ocupanți. Aveau urechile tăiate...

Oficialii spun că s-ar putea ca la Izyum numărul oamenilor omorâți de invadatori să fie mult mai mare decât al celor din Bucea... Consilierul șefului Ministerului Apărării, Aleksey Kopytko, a spus ieri că „distrugerea cauzată de ocupanții din Izyum este comparabilă ca amploare cu distrugerea din mai multe Borodyanka și din punct de vedere al numărului de victime - cel puțin cu două Bucea”. 

Potrivit lui Kopytko, trupele ruse „au aruncat mai multe rachete asupra orașului Izyum decât peste Mariupol, deși populația din Izyum era de aproximativ 10 ori mai mică”. „Există clădiri rezidențiale cu mai multe etaje peste care bombele au fost aruncate în mod deliberat. S-au prăbușit intrări întregi. Zeci de morți...”

Și totuși... pe parcursul contraofensivei și eliberării localităților temporar ocupate soldații ucraineni au fost întâmpinați (mai peste tot!) cu drapele ale Ucrainei! Cum în aceste condiții de groază locuitorilor din teritoriile ocupate nu le-a fost frică să ascundă aceste steaguri, să le păstreze, împăturite frumos laolaltă cu speranța de a-și dobândi libertatea? Incredibili! Mă închin cu un respect enorm în fața acestor oameni... Slavă Ucrainei!