Navigam printre știrile despre războiul din Ucraina și, brusc, am realizat că se întâmplă inevitabilul: șocul începutului a trecut, încep să mă raportez la aceste informații ca la simple statistici. Această „revelație” m-a cutremurat. Măcelarul de la Moskova asta își dorește - să obosim de război, să nu-l mai percepem ca pe un dezastru care ne privește, să ne plictisim și să nu-i mai acordăm o atenție mereu vigilentă.
Asta în timp ce bombardamentele cartierelor rezidențiale din orașele Ucrainei continuă (doar în ultimele 24 de ore în regiunea Donețk au fost uciși patru civili, iar peste zece oameni au fost grav răniți), în timp ce familii întregi trăiesc zilnic coșmarul atacurilor aeriene, pitindu-se prin beciuri, în timp ce deportarea cetățenilor și, mai ales, a copiilor ucraineni, continuă, în timpul ce lagărele de triaj diabolic se înmulțesc, în timp ce instituțiile europene abilitate nu au acces la colonia din Elenovka și la prizonierii din regimentul Azov (nu știm ce e cu ei, cum sunt întreținuți și dacă mai sunt vii), în timp ce pericolul unei catastrofe nucleare persistă, chiar dacă misiunea AIEA a ajuns la centrala din Energodar, în timp ce Lavrov continuă să amenințe Moldova cu „eliberarea” rușilor și găgăuzilor, inventând persecuții inexistente, în timp ce din cauza șantajului cu gaze ne amenință o iarnă grea...În această dimineață ocupanții au tras asupra grădiniței „Теремок” din Slaveansk. Au distrus-o, la fel cum au făcut cu alte mii de grădinițe, școli și spitale din Ucraina. Imaginați-vă că asta s-a întâmplat azi dimineață cu grădinița la care tocmai vă pregăteați să vă duceți copilașul... Statistică, ziceți?
Nu, nu avem dreptul moral să „obosim”. Consider că războiul din Ucraina trebuie să facă în continuare titlurile zilei, să ne intereseze nu doar pentru „a fi la curent cu evenimentele”, ci pentru că este pus în joc viitorul Moldovei, a Europei, a lumii întregi. Și pentru că este de datoria noastră să nu cădem pradă (din cauza acestei „plictiseli”!) falsurilor scoase pe bandă rulantă de propaganda rusească. Ea nu obosește, ea nu se plictisește, ea își face treaba zombificatoare...