Situația
critică din Republica Moldova denotă pe de o parte, că Plahotniuc nu se va lăsa
dus cu binișorul, pe de alta, că populația a reușit să se consolideze printr-un
spirit civic acut, fiind și ea pregătită să reziste în fața pericolului
instaurării unei dictaturi totale a oligarhului în cauză. Deci, forțele
”beligerante” sunt cât se poate de conturate. Aș vrea doar să pun un accent.
Înainte de a-și înainta al doilea candidat la
funcția de prim-ministru (un as de compromis aparent, scos isteric din mâneca
unui sacou de milioane), PD a făcut un comunicat de presă în care a strecurat o
amenințare subtilă. Deși președintele Timofti nu s-a lăsat intimidat de aceasta,
înaintându-l pe Păduraru la funcția râvnită de Plahotniuc, aș vrea să zăbovesc
puțin asupra documentului. Citind printre
rânduri declarația respectivă (în special, momentul, unde se susține că prelungirea crizei politice ”riscă să ducă la violențe, care nu sunt de dorit”) înțeleg următoarele: că această grupare criminală îl
avertiza pe Timofti că va recurge la soluții extreme, altfel spus, va provoca
moarte și sânge, dacă Plahotniuc nu va fi ales prim-ministru. Avertizarea de
tip mafiot nu este deloc o scăpare a elegantului stil adoptat de obicei de Marian
Lupu și nu este un bluf copilăresc. Ea
derivă din panică, din frică animalică. Plahotniuc știe foarte bine că nu are
unde se retrage din RM, deaceea își dorește cu disperare un ”țarc” controlat doar
de el, un ”lot” de pământ, unde să se simtă în siguranță. În nebunia lui, s-a
crezut invincibil și intangibil, și-a imaginat că e zeu, împingând lucrurile
până acolo, unde nu mai este loc de manevre. Așa că ”zeul” nu poate merge nici
în occident, căci îl așteaptă dosare și, implicit, cătușe, nici în Rusia, căci este indezirabil pentru mafia de acolo, care ”l-a născut” și pe care el a sfruntat-o. Gașca lui e speriată rău, căci fără șeful-zeu ea este ca și încarcerată. Un șacal rănit cu garda lui de hiene fricoase - acesta e PD-ul actual. Pe cât de penibil, pe atât de periculos în deznădejde.
Tocmai din acest
considerent acum trebuie să fim uniți ca niciodată. Mă refer și la
intelectualii care au fost extrem de reticenți vis-a-vis de proteste până în
acest moment. Frustrările, cinismul și ambițiile personale trebuie lăsate pentru
mai tarziu, pentru manifestarea acestora întotdeauna se gasește vreme. Trăim acum istoria la modul activ, nu contemplativ, și implicarea fiecăruia contează mai mult ca niciodată. Sloganul din PMAN ”Noi suntem poporul!” nu este o conveniență, ci o realitate. Dincolo de ea e o dictatură, care ne pândește și valorifică neîntârziat orice slăbiciune a noastră.