My article about Russian calques în romanian from Christofer Culver's Linguistics Weblog

Russian calques in the Romanian of Moldova November 19th, 2010 While the intonation of Romanian in the Republic of Moldova does not greatly differ from across the border in Romania’s province of Moldavia, several decades in the USSR instilled the Moldovan language with a great many Russian calques. I was quite taken aback the first time I heard someone use the exhortation daţi să… ‘let’s’, a translation of Russian давай instead of the standard Romanian hai să. Doing a little research on the topic, I came across an article by Angela Arama that is a strident call to do away with these calques and return to a more traditionally Romanian way of speaking. I’ve added the Russian original of some of these calques to give an idea of how the Romanian mirrors it. 

                                                                                  Christofer Culver

Daţi să vorbim pe româneşte!: On Russian calques 

The grand-scale return of the Romanians of the Republic of Moldova to their ancestral identity is far from over. Awareness of the true scale of the Soviet ideological machine’s disastrous impact has grown over these years of national reawakening. However, the repercussions of this massive de-nationalization are still noticeable and a return to normalcy requires not only a sustained effort on the part of citizens, but also the adoption of a clear and realistic language policy by the authorities of the Republic of Moldova. 

Why is this aspect of national politics so important in Moldova? To speak Romanian correctly, the state of this language in communication, is not simply a whim of intellectuals, it’s not an apple of discord thrown from the ivory tower of the Moldovan elite. It is a barometer showing the transformation of a society profoundly altered by a Soviet mentality, into one with European structure and aspirations. The argument is as simple as can be. 

The ideology of the USSR was to create through the Russian language (and the language itself can’t be blamed!) a new people, a completely content homo sovieticus. The Russian language was placed in the unhappy role of butchering local cultures and histories. of forcing down the throats (băga în capul, as Chiriţei put it) of representatives of Soviet ethnicities grandiose, Leninist, Marxist, imperialist aspirations. Thus the people spoke and thought in Russian. One day, the next, for a decade, for 70 years. Entire generations. Even if, after the restoration of independence in 1989, Moldova’s citizens have made an enormous effort to cast off Russian influence and learn their native literary language (in classes, from dictionaries and from the works of the newly rediscovered great Romanian authors), for a long time Romanian words were strung on a Russian string. People long thought in Russian, simultaneously translating their ideas into Romanian.

Coincidence or not, the democratic parties have been supported by those who not only manage to express themselves in Romanian, but also to think in Romanian. Of those who still vote for the Communists because of conviction or convenience (I’m referring solely to those who identify themselves as Moldovans), the vast majority speak an approximation of Romanian, continuing to employ Russian words and to construct their sentences on a Russian model. Even if their active vocabulary gradually grows, literal translation from Russian still creates a lot of headaches.

Calques based on Russian continue to be a major handicap in expressing ourselves in Romanian. For example, on billboards and in television commercials there persists slogans along the lines of Dacă ferestre, atunci – Veco. The words might be Romanian, but the sense of it is hard to grasp, because it is a word-for-word translation from Russian. The winter holidays will probably bring us an avalanche of advertisements which greet us with Cu Anul Nou! [С новым годом] instead of wishing us La mulţi ani!, while the weather forecast informs us that things have gotten cooler by saying 2 grade căldură [Два градуса тепла]. 

Unfortunately, the majority of advertising slogans are created in Russian first, then (and not always, because the law does not require advertising in the state language) they are translated into Romanian. And then we could cite Haine pentru copii din piele on one street corner, Autospălătorie on another and between them an advertisement to a cadona [дарить] some cosmetics for your significant other. For example, tonac (for fond de ten, foundation for makeup) or umbre (for fard de pleoape, mascara). 

Generally, thanks to educational programmes and politicians’ (relatively successful) change of approach to the languages spoken in the Republic of Moldova, there has been quite a bit of progress in speaking Romanian correctly. One of the major problems that remain is a common source of information: television. The impact of television on consumers is crucial compared to other media formats. Though 7% of the country’s population read newspapers, everyone watches television. Moldova’s media regrettably remains dominated by Russian-language channels. The channels (which belong to us all!) were initially redistributed without concern for the interest of the majority of the population or, rather, to maintain Moscow’s influence over it. 

Media in Moldova is still a zone of Russian interference. Everyone watches films, entertainment programmes, news, etc. in Russian. This is why we are casting off Russian calques so slowly. Evening after evening, entire families watch their favourite shows, and during the day they share their experiences using ‘compromised’ expressions: Aseară am văzut pe televizor seria asta, dar n-am dovedit de la început, Ei, acolo a mers vorba despre război, Eu undeva de la mijloc am aprins televizorul, Daţi să ne suim în rutieră şi am să ma stărui să vă povestesc ce-a fost. Obviously, after the enormous pressure methodically placed on regions annexed by the USSR (for years and years) to deny their roots, it’s impossible to solve everything overnight. But there is clearly an urgent need to offer as many sources as possible, without militarily instituting the study of Romanian. This can be done through the medium of television. That’s why media reforms must go on, especially based on the stipulations of article 11 of the Media Law of the Republic of Moldova. CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) must ensure that, starting from 1 January 2010, at least 70% of channels offer Romanian-language programmes, while locally made news and analysis programmes for radio and television must be 80% in Romanian. 

There’s a reason that the Media Law stipulates that artistic or documentary films shall be shown with dubbing or subtitles, preserving the original soundtrack, while films for children shall be dubbed or voice-acted in the state language. When films are dubbed in Russian (a common practice in Moldova), no one reads the Romanian subtitles any more. 

Reforms in language policy in the media must lead to the gradual yet complete elimination of simply re-broadcasting the Russian-language channels. The current state of Article 11 was achieved through bloody negotiations with the former Communist majority in parliament, who didn’t accept extending Romanian-language broadcasting of any kind, not only news and analysis programmes. But I think it’s not too late to take ‘the macaroni from our ears’ and continue the reform. 

It’s sad that just as this writer is passionate about liberating his language from Russian calques, here in Cluj I encounter advertising slogans translated out of English daily, of which I’m certain the tremendously awkward Burger: berea oficială a statului de vorbă is an example.

love, love, love...

I am happy when I feel that I am loved, but I am happier if I love too. I think that love is the most important thing in our life. Love for a person, for other people, for all around us.

We have to learn what love is lifelong, to be closer to God or to the power of intelligence that runs the universee. I believe that we live many lives and we have to accomplish some tasks, to develop our spiritual qualities - this is my existential philosophy. 

What saddens me is that people hate and hurt each other, that people do not trust each other, that people impose their wishes and are not tolerant of those who believe differently. 

About a relationship I think that is very important to live in harmony - it is not about to compress two worlds in one, to subject one world (woman) to another, more powerful (man). It is about understending and enlarging both of them through love.

Sunt român şi...iac-aşa!

M-am gândit mult (vreo 5 minute!) dacă e cazul să afişez această "noutate". M-am hotărât, totuşi! Da, dragii mei, de ieri sunt cetăţean român cu acte în regulă. Mă refer la certificatul care atestă această calitate a mea, că celelate (adeverinţă de naştere, paşaport) urmează să le fac. 

Am aşteptat evenimentul timp de 8 ani! Cred că în acest răstimp aş fi putut deveni cetăţean al oricărei alte ţări din UE. Dar am avut ambiţia să fiu tocmai cetăţean ROMÂN! Ce să zic, sunt fericită. 

Nu pot să dau multe detalii asupra modului în care s-a desfăşurat depunerea jurământului. Foarte bine organizat, fără excese şi cozi. Am cântat imnul României, am aşteptat să mi se strige numele şi să-mi iau certificatul de cetăţean român. Bineînţeles, am reacţionat îngăduitor - toţi cei prezenţi în sală - la rugămintea funcţionarei de la Agenţia Naţională pentru Cetăţenie de a oferi prioritate celor care au copii în braţe, femeilor însărcinate şi oamenilor în etate. Am aşteptat atâţia ani, mai aşteptăm puţin, care e problema. Bucuria redobândirii unor bunuri te umple nu ştiu cum de compasiune, de toleranţă, te înalţă... mă uitam cu dragoste la copilaşii cocoţaţi pe braţele mămicilor, la tinerele doamne etalându-şi glorios rotunzimile delicate ale burticilor... 

Doar că nu am înţeles la ce categorie de prioritate se referă Serafim Urecheanu, care a fost strigat şi el printre cei privilegiaţi. Deobicei oamenii politici nu recunosc că sunt oameni în etate, dimpotrivă - demonstrează mereu că sunt tineri, energici şi plini de viaţă... Hm, oare preşedintele AMN s-a şi resemnat, recunoscându-şi ieşirea la pensia binemeritată, că doar n-o fi însărcinat?! Deşi... se vedea că nu e încă obişnuit cu noua ipostază. 

A intrat furişându-se în sală pe o uşă lăturalnică şi nu ca toată lumea - urcând zgomotos şi euforic scările spiralate de afară până la etajul patru. Îşi ferea privirea, se jena să cânte imnul şi a ieşit (pitindu-se după bodygardul său ex-deputatul Balan) pe altă uşă imediat ce i s-a dat certificatul de român... 

Acuma, după ce am scris, mă gândesc dacă nu cumva destăinui nişte secrete...politice. Ei, dar nu cred că Putin citeşte blogurile unor bieţi români basarabeni...

Top 5 pentru VIP magazin (2010)

Printre experţii (doar bărbaţi!) "accesaţi" să-şi dea cu părerea (de bordură?) despre cei mai influenţi moldoveni ai anului 2010, m-am rătăcit şi eu - unica femeie. Şi trebuie să recunosc că sunt mândră de asta, chiar dacă nu sunt deloc sigură că cineva s-a arătat interesat de acele "expertize" din catalogul editat de revista VIP magazin. Aşa că, mândrindu-mă în continuare, reproduc aici "verdictul" meu. Probabil, după sărbători, nu am inspiraţie să scriu ceva mai serios...  

Anul politic 2010 a fost un an al (dez)iluziilor. Oamenii politici ne-au alimentat speranţele în aceeaşi măsură în care ne-au dezamăgit. Aşa că din acest punct de vedere a fost un an relativ rectiliniu. Cei care au menţinut vie atenţia cetăţenilor asupra evenimentelor politice au fost: 

 1.Vlad Filat – mereu în formă şi conectat la orice îi poate aduce dividende de imagine; perseverent şi autoritar – ceea ce nu le displace cetăţenilor noştri obişnuiţi să se lase conduşi; este primul Prim-ministru care a promis şi chiar a construit case pentru sinistraţi. 

2. Mihai Ghimpu – şi-a păstrat intactă imaginea omului din popor ajuns Preşedinte de ţară; după Sangheli este primul pe lista oamenilor de stat cu cea mai bogată colecţie de vorbe de duh; s-a făcut remarcabil prin Decretul cu privire la ziua de 28 iunie şi „pelerinajul” inedit prin discoteci. 

3. Serafim Urecheanu – şi-a încheiat în 2010 destul de îndelungata carieră politică, reuşind să-şi menţină discursul politic tradiţional; cea mai ineficientă (deşi cea mai „grea”) componentă a AIE; prin tranzacţiile cu funcţii partajate conform algoritmului a compromis multe promisiuni electorale ale AIE. 

4. Marian Lupu – a avut răbdare să-şi aştepte ceasul politic; după un an de relativ anonimat, a devenit după scrutinul din 28 noiembrie cea mai mediatizată figură politică din RM; la un moment dat de decizia lui a depins crucial viitorul ţării. 

5. Valeriu Pasat – a încercat ceea ce e greu de imaginat chiar şi pentru politica autohtonă – să „privatizeze” creştinismul în RM; a avut cea mai neinspirată şi prăpăstioasă campanie electorală, în special reclamele stradale şi spoturile tv. 

Anul economic 2010 a continuat strategiile de supravieţuire şi adaptare la realităţile crizei mondiale. Aşa că eroi sunt toţi acei care au reuşit să-şi păstreze afacerile în condiţii de incertitudine politică şi economică. 

Anul cultural 2010 a fost mai sărac în evenimente, deşi unele dintre acestea au fost cu adevărat remarcabile. Cu atât mai sincer e elogiul pentru temerarii care s-au aventurat să schimbe ceva spre a ne lumina. 

 1. Petru Vutcărău şi Andrei Locoman - promotorii şi organizatorii Bienalei Teatrului Eugen Ionesco. Ediţia din 2010 ne-a bucurat prin prezenţa unor personalităţi de talie mondială la Chişinău (Viktiuk, Păcuraru) 

2. Arcadie Suceveanu - poetul care a reuşit să devină Preşedinte! Al Uniunii Scriitorilor... deocamdată. 

3. Petre Guran - director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu“ inaugurat cu multă speranţă la Chişinău… fără a I se repartiza un sediu. 

4. Napoleon Helmis - regizorul care a reuşit să creeze cozi la cinematografele din Chişinău pentru un film autohton (co-producţia România-Moldova "Nunta în Basarabia") 

5. Pavel Turcu şi Lenuţa Burghilă - monumente ale accidentului în cultură. 

 Acesta e topul meu, publicat în VIP magazin. La mulţi ani!

A trecut Crăciunul...vine Anul Nou! Cheralim în îngerul - audiocartea viselor mele

A mai trecut un Crăciun, s-a mai topit o idee de miracol, se mai apropie un prag de an nou... Am reuşit să trăim acest an, vechi deja, aşa ca să nu ne chinuie remuşcările mai târziu? Mă întreb şi eu...

Cred că aş fi putut face mult mai multe, dar e bine că măcar am reuşit să scot CD-ul cu povestea. Cheralim a mea nu mai este doar a mea acum... Sper din tot sufletul să fie a multor copii şi părinţi, care o vor îndrăgi şi se vor confunda cu ea. Şi mai sper să am motive şi inspiraţie să scriu povestea ei mai departe... adică să am un feedback după lansarea din 23 decembrie. Apropo, în acea seară am avut parte de surprize extrem de plăcute. Au venit la prezentarea poveştii mele "Cheralim şi îngerul" oameni atât de frumoşi! Am fost plăcut surprinsă s-o văd pe Stela Moldovanu, făptura gingaşă care conduce un întreg imperiu numit ArtDeco. Ştiam că la 23 decembrie îşi sărbătoreşte ziua de naştere!

Nu mai spun ce plăcere am avut să-i văd la Librăria din Centru pe mulţi dintre eroii emisiunii "Ascultă-mă!" împreună cu părinţii lor... Prieteni şi oameni mai puţin cunoscuţi...le mulţumesc tuturor! De fapt le-am fost recunoscătoare şi acolo, la prezentare, le sunt şi acum, când mă uit ce a ieşit, graţie bunăvoinţei lui Eugeniu Luchianiuc de la privesc.eu

Ceea ce nu am făcut la prezentare, de emoţionată ce am fost, este să le mulţumesc unor oameni extrem de importanţi pentru mine.

Nu am apucat să spun despre prietena mea Ludmila Vasilache... Omul care are răbdare mereu să asculte toate "of"urile şi "uau!"urile mele, inclusiv - să citească tot ce scriu, pentru a-şi pune girul aprobării. Am mare încredere în simţul valorii pe care Liuda îl posedă desăvârşit. Este primul om căruia îi mărturisesc, căruia îi încredinţez foile de titlu şi începuturile, căruia îi pot arăta adevărata mea slăbiciune omenească. Este cea care mă încurajează să merg înainte.

Am mai uitat să menţionez aportul extraordinar pe care l-a avut colegul meu Valentin Rotaru, în toată povestea asta cu... povestea. Fără el nu aş fi fost în stare să organizez totul ca la carte. M-a ajutat cu editarea secvenţelor filmate, cu proiecţia, selectarea colindelor, spotul publicitar al evenimentului...M-a sprijinit în cele mai dificile situaţii legate de activităţile de creaţie şi serviciu.

Apoi nu l-am menţionat pe Vitalie Coroban, cel care a gândit coperta minunată a CD-ului şi căruia îi sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Ei, măcar numele lui este menţionat printre realizatorii audio-cărţii şi asta mă disculpă.

Şi-i mai mulţumesc încă odată Natei Albot. A vorbit cu o exaltare atât de sinceră despre cartea mea sonoră, încât am avut impresia că a trăit-o ca şi mine. În general, am redescoperit-o pe Nata şi mă închin în faţa felului ei de a iubi viaţa şi a lecţiei de demnitate pe care ne-o dă în fiecare zi.

Şi lui Mihai Fusu îi sunt recunoscătoare pentru că a ascultat discul de mai multe ori, a "fugit" de la o adunare tare importantă pentru a ţine discursul în faţa publicului venit la lansare şi a mărturisit că i-a plăcut povestea, vocile, sinceritatea naivă şi deschiderea eroilor spre minunea vieţii.

Îmi pare rău că Victor Buruiană a plecat prea devreme şi nu am reuşit să-i ofer la timp cuvântul. Este omul care a făcut o dramatizare de excepţie şi a potrivit sunete şi accente muzicale în aşa fel încât textul rostit a prins aripi de poveste adevărată. Este omul care a compus muzica pentru această carte și i-a insuflat viață sonoră.

Nu mă doare gura să le mulţumesc a doua oară lui Gherghe Erizanu, director al editurii CARTIER, sub egida căreea a apărut audiobook-ul meu, lui Alexei Repede, finanţatorul primei ediţii şi lui Dan Lozovan, director al CTC Dixi tv, unde am înregistrat CD-ul.

"Cheralim şi îngerul" este povestea fiecăruia dintre noi. Căci oricât de diferiţi am fi, cu toţii am fost mai întâi copii... La mulţi ani tuturor - copiiilor care am fost, suntem şi vom fi!

Poveste de Crăciun

Există pe lumea asta două tipuri de evenimente: cele pe care le putem influenţa şi cele care nu depind de voinţa noastră. Nu ştiu în ce măsură suntem capabili să determinăm o mireasă cochetă să-şi aleagă mirele politic, dar cu siguranţă nu avem cum să stăvilim sosirea iernii. Cu zăpadă sau fără, iarna a venit şi odată cu ea s-au auzit în depărtare zurgălăii de sărbătoare. Şi chiar dacă un ochi rămâne pironit de televizorul cu ştiri de la peţit, celălalt ochi urmăreşte de zor pixul ce aşterne pe hârtie scrisori interminabile adresate lui Moş Crăciun. Căci nu există om care nu şi-ar dori ceva special de sărbători. Chiar dacă nu crede în miracole.

Recunosc, eu cred în miracole. Şi în Moş Crăciun. Aşa că e firesc să fi scris o istorioară cu copii deştepţi, balene cântătoare, mingi bosumflate, fantome împănate şi îngeri care poartă la piept pungi cu praf de stele. De fapt, nu e o istorioară pentru copii, mai degrabă e o carte pentru părinţii care obişnuiesc să le citească poveşti copiilor.

Această istorioară se numeşte "Cheralim şi îngerul", iar acum este înregistrată pe CD într-o dramatizare inedită de Victor Buruiană.

Deci, pot să mă laud cu prima mea audio-carte!

O voi lansa la 23 decembrie,

la Librăria din Centru (CARTIER).

Pentru cine nu ştie unde se află librăria, ofer următoarele indicii: 1. e pe bulevardul Ştefan cel Mare; 2. la intrare stă lungit pe canapea poetul Emilian Galaicu-Păun.

Vă aştept acolo la ora 18.00!

Toooooţi la alegeri!

Ce vedem dimineaţa în oglindă? Un chip răvăşit de somn pe care îl agreem sau nu în funcţie de capacitatea de a ne iubi pe noi înşine. Şi precum în Republica Moldova educaţia de sorginte sovietică ne-a învăţat că iubirea de sine este un anacronism intelectual, iar învăţăturile creştine sunt distorsionate până la înţelegea că a te iubi înseamnă a fi ultimul păcătos, putem deduce că dimineaţa de obicei vedem în oglindă un chip care ne trezeşte silă. Această mentalitate colectivă se transferă uşor peste felul nostru cotidian de a ne manifesta. Cu complexe, invidie şi dorinţă acerbă de a fi bogaţi, ca să crape vecinul de ciudă. Evident, avem şi calităţi, dar acestea sunt suficient de vehiculate în descrierile romantico-istorice, aşa că nu le reiterăm. 

Aşa deci, ne vom trezi şi în dimineaţa de 28 noiembrie, ne vom uita în oglindă şi într-un târziu vom merge la vot. Pe cine vom alege? Oricât ne-am perpeli şi ne-am pierde în argumente pro şi contra, oricât de tare am insista pe lustruirea unora şi pe denigrarea altora (mă refer la candidaţii de pe liste)...ne vom alege pe noi înşine. Adică exact pe cei care ne reprezintă. Chiar dacă ne e silă... Aşa funcţionează legile Universului. Atragem ceea ce suntem. 

Înainte de a arunca cu piatra în mine, mai îngăduiţi puţin. Să încercăm să exemplificăm. Serafim Urecheanu nu ne place în special pentru că a vândut funcţia de procuror general. Bu-u-un. Dar câţi dintre noi nu şi-ar vinde şi fratele pentru două milioane de euro?! Puneţi-vă întrebarea sincer, în intimitate... 

Să vedem ce i se reproşează lui Vlad Filat. Că a făcut din politică o afacere şi este excesiv de autoritar. Bine, dar oare nu noi suntem aceia care bravăm cu zicala "frate, frate, dar brânza e pe bani"? Şi ni se pare că suntem chiar destul de sclipitori în această inteligenţa ancestrală? Despre autoritarism, ce să spun... Într-o societate patriarhală nu ne putem aştepta la altceva. Bărbaţii sunt autoritari. Motivat sau nemotivat, acasă în familie sau la serviciu. 

De Marian Lupu nu vorbesc, că la ei lista începe de la nr.2. Vladimir Plahotniuc...Numai după cum a procedat în cazul TVR e cât se poate de clar că poate concura lejer pentru titlul de cel mai mare ipocrit din lume. Să fim şi noi prezenţi în Guinness book! Dar... oare nu noi suntem acei care cultivăm ipocrizia în viaţa noastră de zi cu zi ca pe o floare dalbă din poveste? Hai, că am dat-o pe poezie... ca şi scriitorii (elita noastră naţională!) care i-au ciugulit cuminţi din palmă, ca şi mu-u-u-ulţi alţii. 

Trecem la Mihai Ghimpu. Dansează cu fetele la discoteci când lumea moare de foame? Corect! Oare nu noi suntem acei care ne mândrim din răsputeri cu înţelepciunea noastră populară, care "stipulează" clar că: moldovenii la un colţ de masă cântă, la alt colţ de masă plâng? 

Aşa, şi ce se mai spune şi despre Vladimir Voronin? Că e bădăran şi are mentalitate sovietică? Păi bădărănie şi nostalgie din asta la noi e cât cuprinde... 

Despre cei mai mici nu mai comentăm, că la lista aceea de un metru nu-mi ajung nici două bloguri. 

Deci, la 28 noiembrie nu avem altă soluţie decât să ne alegem pe noi înşine. Să ne conducem aşa cum merităm, că doar n-o să aducem oameni de import! Că trebuie să alegem oameni în Parlament nu încape vorbă. Cât am fi de vicioşi, dar fără gospodar la casă tot nu ne place să rămânem. Cum mai zicem noi din moşi strămoşi: rău cu rău, dar mai rău fără de rău. Aşa că, eu zic să ne mai dăm o şansă. Fără resentimente şi prăbuşiri zgomotoase de idealuri. 

În rest, să încercăm să fim mai buni. Mai responsabili, mai verticali, să ne tratăm reciproc cu mai multă compasiune...La urma urmei, să mai mâncăm şi altceva decât brânza cumpărată de la fratele nostru, tovarăşi! Şi să ne respectăm pe noi înşine, să ne placă ce vedem în oglindă dimineaţa. Aşa, încet, încet, peste ani, tot pe noi înşine ne vom alege într-un eventual scrutin, dar poate o vom face cu mult mai mult elan sufletesc!

Yes la vot... ori nu Yes?!

Printr-o pagină specială creată pe Facebook - "Yes la vot pe 28" - Tudor Darie invită persoanele înregistrate în această reţea de socializare să participe la alegerile parlamentare. Adevărat este că de această dată problema şi îngrijorarea cea mare nu este randamentul partidelor raportat la concurenţa dintre ele, ci eventualul absenteism al votanţilor. Oricât de convingători şi bine intenţionaţi ar fi democraţii, e demonstrat că (...) comuniştii ştiu să asigure prezenţa la urne a simpatizanţilor săi. Ei au parte de un electorat mult mai disciplinat, crescut în doctrina dihotomică a partidului iubit, un electorat care nu discută, ci execută. AIE, însă, cu politicile sale eclectice pe parcursul guvernării sale, a reuşit să dezamăgească electoratul său (e o temă de discuţie prea complexă şi o omit aici). 

Altă dată bătălia se dădea între subiecţii politici şi, paradoxal, era mult mai captivantă. Intriga şi speranţa scoteau oamenii la vot. La acest scrutin nu se mai pune problema avantajului politic al partidelor din AIE. Se pune problema indeciziei electoratului AIE. Această lipsă de entuziasm ar putea fi fatală pentru cei care se consideră anticomunişti. Există multe (prea multe chiar) argumente inhibitoare vis-a-vis de aplecarea spre un partid sau altul. Tocmai deaceea nu le invoc. Dacă stăm să judecăm prestaţia fiecărui partid din AIE ajungem să ne dezicem pe rând de fiecare dntre ele. Din păcate deloc în favoarea unui altul, mai eficient, de aceeaşi orientare (cel puţin declarată) anticomunistă. Pe de o parte suntem dezamăgiţi şi supăraţi, pe de alta nu ne dorim reinstaurarea guvernării comuniste... Deci, ce e de făcut?! Înainte de a răspunde la întrebare, mai pun una. Cât de tare ne dorim să evităm o guvernare totalitară?.. Dacă dornţa e foarte mare, atunci aceasta ar trebui să fie mobilul care ne va scoate la vot pe data de 28 noiembrie. Căci altfel... regimul totalitar nu numai va fi inevitabil, ci va fi mult mai dur şi mai greu de suportat. 

Paradoxal este că tot democraţii au aşternut covorul roşu pentru un asemenea scenariu. Dacă presupunem doar că anemia noastră electorală i-ar avantaja pe comunişti şi ei ar obţine majoritatea hotărâtoare în Parlament, atunci trebuie să fim conştienţi că aceştia vor acapara fără menajamente (în câteva săptămâni) toate instituţiile statului. Exagerez, dar nu prea tare. Ei vor pune mâna pe Parlament, Guvern, Instituţia Publică a Audiovizualului. Şi nu pentru că vor recurge la revoluţie, ci pentru că legile modificate fără prea mare previzibilitate de chiar cei din AIE, le permit să facă acest lucru. 

Legea despre statutul deputatului în Parlament le va permite să păstreze concomitent mandatul de deputat şi funcţia de ministru timp de 6 luni. Plus 30 de zile, la o interpretare mai şmecheră a articolului 5. Amintesc conţinutul art.4, modificat cu mare scandal şi impertinenţă acum un an: "Persoanele numite în organele centrale ale administraţiei de stat pot cumula exercitarea acestei misiuni cu mandatul de deputat pe o durată de cel mult 6 luni". Chiar dacă Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţională această modificare (hotărârea Nr.9 din 08.04.10), ea a rămas înscrisă în textul legii respective şi, deci, perfect valabilă. 

La fel e şi cu compania "Teleradio-Moldova". Nu va mai fi nevoie de opoziţie ca să se reinstaureze cenzura totală acolo, pentru că au fost omise tocmai acele prevederi ale legii, care impuneau acest lucru. Din articolul 56 a fost iradiată prevederea conform căreia Parlamentul confirmă membrii Consiliului de Observatori prin votul a 3 cincimi din numărul deputaţilor. Acum ei sunt aleşi prin majoritatea simplă, precum este ales şi Preşedintele Companiei - respectiv, cu majoritatea simplă a membrilor CO. Deci cu Parlamentul, Guvernul şi cea mai influentă porta-voce în mână, nu cred că există prea multe şanse ca (...) comuniştii să mai plece vreodată de la guvernare. 

Aşa că răspunsul la întrebarea "ce e de făcut?!" este unul singur. De mers la vot în 28 noiembrie! Indiferent de dezamăgirile provocate de AIE. Altfel riscăm să ajungem şi mai dezamăgiţi şi... mai comunişti decât am fost vreodată.

Codul Audiovizualului şi frecvenţele lui Plahotniuc

Concursul CCA pentru atribuirea frecvenţelor terestre unor pretendenţi din domeniul audiovizualului a dezvăluit de fapt nişte lucruri bine cunoscute. Practic toate frecvenţele disponibile au fost preluate cu uşurinţă de instituţiile, despre care se spune că sunt ale lui V.Plahotniuc. Deşi pentru frecvenţa pe Chişinău au fost depuse câteva solicitări "grele" (Jurnal TV, Publika TV etc.), aceasta a fost câştigată de VDT, un post de televiziune totalmente obscur (şi la propriu şi la figurat). Se spune că şi acesta este proprietatea lui Plahotniuc. Precum este şi Maestro FM, care a obţinut tot ce a cerut pe domeniul radio. Fără nici o motivaţie consistentă membrii CCA au ridicat mânuţele în favoarea marelui guru financiar al Republicii Moldova. Doar Ludmila Vasilache a fost o excepţie şi, din păcate, a confirmat regula culpabilităţii celorlaţi. De fapt, cum a fost posibil ca situaţia să degenereze în halul respectiv? 

Pentru început - o explicaţie. Am mai spus că audiovizualul este un domeniu în care se împletesc politicul şi comercialul. Dividentele sunt mari în ambele sensuri. Acesta e motivul pentru care domeniul trebuie reglementat cu deosebită echidistanţă, competenţă şi perseverenţă. Unul din principiile pe care se bazează această reglementare este pluralismul de opinii. Mecanismul prin care acest principiu este asigurat ţine de evitarea monopolului în audiovizual. Un singur proprietar nu poate deţine prea multe posturi de televiziune şi radio (fie şi de nişă) pentru a nu influenţa decisiv, pentru a nu controla exhaustiv formarea opiniei publice într-un stat (în egală măsură pentru a nu monopoliuza piaţa din domeniu, strangullând concurenţii). Tocmai din aceste considerente Codul Audiovizualului a prevăzut limitarea posibilităţii unui proprietar de a deţine mai mult decât decât două instituţii audiovizuale. 

Revin acum la întrebarea de mai sus. Dacă zvonurile precum că Plahotniuc deţine Prime tv, 2Plus, Maestro FM, Prime FM şi VDT (precum şi cea mai mare casă de vânzări în audiovizual Casa Media) sunt veridice, atunci acesta a reuşit să concentreze în mâinile sale practic toată piaţa audiovizuală (conform cotelor de vânzări şi acoperire). Şi, respectiv, nu a făcut-o de unul singur. Chiar dacă a reuşit să corupă (mituiască) majoritatea membrilor CCA, Plahotniuc nu ar fi obţinut tot ce şi-a dorit fără un esenţial suport politic. De unde a venit acesta? Ipoteza ne conduce spre PD. Ar mai exista şi AMN, care, se zice, i-a vândut funcţia de procuror general. Totuşi, Plahotniuc a avut nevoie de acoperire legislativă pentru monopolul său în audiovizual. În caz că se schimbă ponderea pionilor politici, mă gândesc. El şi-ar fi dorit să deţină acest monopol nu doar de facto, dar şi perfect legitim. Ceea ce a şi făcut prin intermediul... PL. E doar o deducţite, bineînţeles, dar... 

Încă în sesiunea precedentă, dacă nu greşesc, primarul de Chişinău a intervenit la Parlament cu o scrisoare prin care solicita schimbarea articolului 66, alineatul 3 în sensul legiferării monopolului în audiovizual. Reacţia CCA a fost atunci promtă şi solicitarea a fost pusă într-un sertar. Nu prea adânc. Apropo, nu s-a întrebat nimeni cum de PL a reuşit să procure un sediu nou în centrul oraşului? Nu cumva solicitarea domnului primar coincide ca perioadă de timp cu procurarea sediului? Mă rog, e doar o supoziţie. Până la urmă, Codul Audiovizualului a fost modificat. Repede şi fără tam-tam. Nici un fel de discuţii cu societatea civilă, cu autorii Codului în vigoare, cu instituţiile europene. 

Acum alineatul e reformulat aşa: "o persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult cinci licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea". De parcă în Republica Moldova ar exista câte o sută de posturi de televiziune şi radio într-un singur sat sau chiar raion! Modificarea a trecut atât de suspicios prin Parlament, fiind datată cu 9 iulie 2010 (oare acesta era cel mai important proiect de lege în pragul dizolvării Parlamentului?!) încât se crează impresia că cineva a "strecurat-o" cu multă abilitate. Nici nu i-a fost prea greu. 

Chiar dacă aş presupune buna intenţie a Preşedintelui Comisiei de profil, nu e de mirare că a semnat amendamentul, susţinându-l pe Dorin Chirtoacă - în cadrul emisiunii Chestiunea Zilei de la Jurnal TV am descoperit că d-na Fusu nu deosebeşte nici măcar noţiunea "frecvenţă" de "licenţă" (deşi se declară autor al unui Nou Cod al Audiovizualului care va descoperi bicicleta din perspectiva mileniului tehnologiilor avansate!). Oare la ce să ne mai aşteptăm? De ce oare politicienii nu înţeleg că dincolo de ţara lui Plahotniuc există oameni care vor să voteze cu partidele democrate, dar... n-au cu cine?