Doamne, te rog să "contabilizezi" şi asta atunci când Ecaterina va veni s-o judeci...

Am aflat despre moartea Ecaterinei Balan prea târziu. Aseară. Nu am avut timp să-mi iau rămas bun de la ea. Dar mă gândesc că anume asta şi-ar fi dorit: să ne amintim de ea altfel decât prohodită. 

Când am venit la televiziune aveam nouăsprezece ani şi nu înţelegeam nici eu cum de s-a întâmplat să trec concursul de crainici. Ştefan Culea şi Ecaterina Balan erau monştrii sacri care m-au întâmpinat, evident nu o mare doză de scepticism. Eram prea timidă, sâsâiam, înmuiam dizgraţios "n"-ul din cuvântul "ministru" şi mă făceam pete roşii de câte ori aveam emoţii. 

Eu cu Șefan Culea
din păcate, nu am nicio poză cu Ecaterina Balan

Ştefan Culea "m-a terorizat" vreo jumătate de an, insistând asupra dicţiei, dar mai ales asupra capacităţii mele de rezistenţă psihologică. Apoi mi-a dat drumul pe sticlă. Cel mai des eram în turul doi, închizând staţia hăt după miezul nopţii. Aveam trac de fiecare dată şi orice apariţie la ecran era un şoc pe care trebuia să învăţ a-l depăşi. 

În curând toată lumea a înţeles că sunt însărcinată (între timp mă măritasem) şi prea puţini s-au arătat entuziasmaţi că abia am venit (uite la dânsa!) şi deja plec în concediu de maternitate. Oh, prin ce dileme am fost nevoită să trec! 

Şi recunoştinţa mea pentru Ecaterina Balan nu va fi niciodată în măsură să compenseze suportul pe care mi l-a acordat atunci. M-a susţinut ferm şi cu multă căldură în acelaşi timp. Atunci am cunoscut-o de fapt dincolo de alura de vedetă. Abia atunci am sesizat câtă blăndeţe ascunde vocea ei: "nu asculta pe nimeni, copilul acesta e tot ce poţi avea mai scump pe lume!" 

Acum când mă uit la băiatul meu, drag mie pănă la Domnul şi înapoi, zăresc undeva pe o proiecţie numai de mine văzută, zâmbetul calm al Doamnei Ecaterina. Dumnezeu s-o odihnească!

Pe doi ani la revedere...

Urmăream de dimineaţă ştirile şi am fost surprinsă de faptul că la ceremonia de "investire" a recruţilor cu titlul nobil de "soldat" se mai interpretează şi acum Прошание славянки. 

Nu e o problemă gravă, evident, dar dacă tot insistăm asupra patriotismului celor care merg să-şi apere ţara, atunci poate ar fi bine să ne punem întrebarea despre care ţară, totuşi, este vorba?

Limba rusă în menghina politicului

...Unul dintre cele mai şovine ziare de limbă rusă din Republica Moldova “Komerssant plus” striga ca din gură de şarpe zilele acestea că în octombrie 2009 la Bruxelles premierul Vlad Filat a vorbit despre “influenţa enormă a mass media ruseşti în Republica Moldova, care a creat deliberat o imagine negativă blocului NATO”. În continuare autorul articolului avertizează cititorul asupra faptului că “din discursul domnului Filat reese că pentru a redresa, a schimba imaginea NATO în opinia publică naţională şi a convinge cetăţenii că Republica Moldova trebuie să fie membră a acestei Alianţe politico-militare este nevoie de o perioadă de tranziţie în cadrul căreia influenţa anti-NATO a mass media ruseşti va fi anihilată”. 

Urmează, evident o pledoarie pentru libertatea de expresie care, iată, este în pericol! Şi, ceea ce e mai grav, un apel la “solidarizare” adresat tuturor media de limbă rusă care are o tentă de nesupunere civică. Dar în ce ţară, domnilor, mai există un asemenea monopol asupra mijloacelor de informare în masă instaurat de un stat străin?! 

Cunoaşterea limbii ruse este privită de majoritatea moldovenilor (românilor) din dreapta Prutului ca un beneficiu. Limba rusă este incontestabil una dintre limbile care au dat lumii opere geniale, este limba în care şi-a găsit expresia una dintre cele mai mari contribuţii la patrimonial cultural mondial. Să comunici prin intermediul acestei limbi cu cetăţenii ţărilor ex-sovietice, să citeşti în original capodoperele lui Dostoievski, Lermontov, Esenin, Ahmatova, să poţi savura “pe viu” arta dramatică a coloşilor Abdulov, Iancovski, Tabacov, Leonov, să urmăreşti originalul filmelor lui Mihalcov, Concealovscki, Gaidai este o binecuvântare. 

Tocmai de aceea ea nu poate fi tolerată concomitent ca un instrument de manipulare ideologică, de oprimare a spiritului naţional într-in stat care de ani buni şi-a proclamat libertatea. Conferirea limbii ruse a statutului de limbă oficială în Republica Moldova ar însemna nu doar marginalizarea şi dispariţia treptată a mediului de comunicare în limba română. Ar însemna asumarea necondiţionată şi ireconciliabilă a “căstrării” identitare a populaţiei majoritare din dreapta Prutului şi distorsionarea gravă a conceptului de convieţuire civilizată a etniilor autohtone. Ar însemna dispariţia Republicii Moldova ca stat independent. 

citeşte articolul în întregime aici www.romanialibera.com

A fi sau a ni fi...AIE

La 10 noiembrie vom alege şeful statului. Adică se va face o tentativă de a pune capăt crizei politice din Republica Moldova. Dacă ar fi să tragem o linie (înainte de a intra pe finală) şi să evaluăm prestaţia partidelor politice parlamentare până în acest moment, am observa că deşi AIE se menţine în perimetrul unei singure entităţi politice, valoarea activă a fiecăruia dintre cele patru partide este diferită. 

Contribuţia fiecărui partid la procesul de deblocare a situaţiei moştenite de la guvernarea precedentă este inegală şi chiar deja se poate vorbi despre posibilele perspective de supravieţuire politică în timp a fiecăruia dintre cele patru partide. 

Dacă am face un clasament în confirmitate cu acţiunile, intenţiile şi rezultatele obţinute, cred că PLDM are cele mai mari şanse de consolidare ca partid cu echipă credibilă şi consecvent în acţiuni. Este singurul partid care a întreprins acţiuni energice, vizibile în special pe colaterala externă, păstrând şi consolidându-şi imaginea. În cazul unor eventuale alegeri anticipate, e de presupus că PLDM ar obţine un scor mult mai avansat în comparaţie cu ceilalţi parteneri de alianţă şi în raport cu scorul obţinut în cadrul scrutinului din aprilie 2009. 

AMN (după tăcerea profundă care a cuprins-o după ce a obţinut posturile râvnite) nu ar mai avea şanse să ajungă în Parlament, iar PL contabilizând lipsa de bun simţ şi educaţie politică a liderului său ar putea scădea dramatic în rating. 

De simpatiile electoratului PD vom putea vorbi doar după 10 noiembrie sau, se prea poate, nici atunci.

Nu mă refer la nimic special...

Încă sunt la serviciu, soarele îmi bate în geam şi-mi dau seama că deja e hăt după amiază. De două zile suntem obligaţi să circulăm cu faza mică. E un eveniment şi ăsta! Dimineaţa, la cinci şi jumătate, când am ieşit din casă, am aprins farurile de la maşină în mod firesc. 

Acum însă, la trei p.m., cum o fi? Mă duc să văd cum e să aprinzi lumina în plină zi în Republica Moldova.

Daţi să vorbim pe româneşte!

Epopeea revenirii fireşti la matricea identitară a românilor din Republica Moldova este departe de a se fi încheiat. Conştientizarea adevăratei dimensiuni a impactului dezastruos provocat de maşinăria ideologiei sovietice s-a produs în anii de renaştere naţională. Dar repercusiunile deznaţionalizării masive sunt încă destul de sesizabile şi revenirea la normalitate necesită nu numai un efort susţinut din partea cetăţenilor , ci şi o politică lingvistică definită, realistă, asumată de autorităţile Republicii Moldova. 

De ce este atât de important acest aspect al politicilor publice în Republica Moldova? Corectitudinea vorbirii în limba română, statutul acestei limbi la nivel de comunicare, nu este doar un moft al intelectualilor, nu este doar un măr al discordiei aruncat la întâmplare (sau cu rea intenţie) din turnul de fildeş al diverselor elite moldovene. Este barometrul, indicatorul de suprafaţă al transformării unei societăţi profund alterate de mentalitatea sovietică în una de structură şi aspiraţie europeană. 

Argumentul este cât se poate de simplu. Filosofia ideologiei URSS era de a aduna sub auspiciile limbii ruse (limbă care nu poartă nici o vină!) “un popor” de homo sovieticuşi fericiţi nevoie mare. Limbii ruse i-a revenit rolul ingrat de a căsăpi culturi şi istorii seculare, de a “băga în capul”(vorba Chiriţei) reprezentanţilor etniilor din republicile sovietice aspiraţii “măreţe”, leniniste, marxiste, imperialiste. Şi aşa lumea a vorbit şi a gândit ruseşte. Azi, mâine, zece, şaptezeci de ani. Generaţii întregi. Şi chiar dacă, după revenirea statistică la normalitate în 1989, cetăţenii Republicii Moldova au făcut un efort enorm pentru a se debarasa de rusisme şi a învăţa limba maternă literară (la cursuri, cu dicţionare şi din operele marilor autori români re-descoperiţi), cuvintele româneşti încă mult timp au rămas înşirate ca mărgăritarele… pe sfoara (topica) rusească. 

Încă mult timp oamenii au gândit ruseşte, traducând de fapt concomitent ideile în limba română. Întâmplător sau nu, pentru partidele de titulatură democrată votează cei care au reuşit nu numai să se exprime, dar şi să gândească româneşte. Cei care încă mai aleg comuniştii din convingere sau comoditate (mă refer doar la populaţia care se identifică drept moldoveni) în marea lor majoritate vorbesc o română aproximativă, continuând să recurgă la rusisme şi să construiască frazele după modelul rusesc. Şi dacă vocabularul activ a crescut în timp, traducerea ad-literam din limba rusă ne mai dă mari bătăi de cap. 

Calcurile din limba rusă sunt încă un handicap major al exprimării noastre în limba română. De exemplu în publicitatea stradală sau cea audio-vizuală persistă slogane de genul “Dacă ferestre, atunci – Veco”... 

 continuare pe www.romanialibera.com

Marian Lupu continuă să aştepte în anticamera lui Mihai Ghimpu

Alegerile Preşedintelui Republicii Moldova urmau să aibă loc pe 23 octombrie. Evenimentul a fost amânat, iar argumentele inconsistente provoacă dubii serioase asupra determinării clasei politice de a duce lucrurile la bun sfârşit. De ce este tărăgănată alegerea Preşedintelui Republcii Moldova? Să punctăm ipotezele. 

Nici una dintre cele două fracţiuni din Parlament nu-l doreşte pe Marian Lupu în această funcţie. Motivele sunt de ordin personal şi strategic. Comuniştii îl resping ca pe un trădător care şi-a făcut imagine „pe spatele” lor. Cel puţin Voronin ( ranchiunos ca orice dictator care a pierdut demult contactul cu realitatea) asta insinuează de câte ori are ocazia. Tentativa deputatului comunist Vladimir Ţurcan (adică a Moscovei) de a-l convinge să fie mai puţin irascibil deocamdată nu are efect şi chiar riscă să scindeze fracţiunea. Asta pe fundalul zvonurilor tot mai insistente că în teritoriu şefii de toate nivelurile părăsesc nava roşie ca şobolanii - corabia piraţilor din Caraibe. E clar că dacă Lupu devine Preşedinte, va fi succesorul lui Voronin nu numai în calitate de Preşedinte al ţării, dar şi de Preşedinte al fostului PCRM. Tocmai de asta le e frică şi colegilor din Alianţă. Dacă Lupu preia pe cale „paşnică” PCRM, cine le mai garantează că va rămâne în timp partenerul liberalilor? Este binecunoscută şi concurenţa (ca să nu zic antipatia) dintre Vlad Filat şi Marian Lupu (secundat de Dumitru Diacov, Partidul Democrat al căruia a fost trădat de Filat). Ghimpu s-a pomenit în funcţia de şef al Legislativului (şi implicit de Preşedinte interimar al statului) tocmai pentru că cei doi nu au dorit să cedeze unul altuia această funcţie importantă într-o republică parlamentară.

Nu există nici o certitudine că vor fi identificate cele 61 de voturi necesare pentru ca Preşedintele să fie ales de Parlamentul Republicii Moldova. Să zicem că, deşi există motive de ordin personal şi de partid de a nu-l agrea tocmai pe Marian Lupu la funcţia de Preşedinte de stat, AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană) este decisă să-l voteze. Însă cele 8 voturi necesare pentru ca acest vot să fie valabil, tot de la comunişti trebuie „pescuite”. Chiar dacă există deputaţi comunişti care ar vota pentru Lupu, nu există şi certitudinea că aceştea o vor face. Promisiunile pot fi ignorate chiar în ultima clipă. Din simplul motiv că Voronin şi Tcaciuc...

citeşte continuarea pe http://www.romanialibera.com/

Glamour-oasă, Patria mea! (Poem futu-rist)

Până la perestroica, Patria mea era un strugure de poamă pe harta Uniunii.

După aceasta, timp de câţiva ani, a fost un tricolor zvâcnind în aburii speranţei.

Apoi tricolorul s-a astâmpărat, acoperit de ceaţa unui "neo" greu de identificat.

Mai târziu Patria mea "s-a stabilizat" ca un scaun domnesc înfipt în veşnicie.

Cum e patria mea acum, în procesul alegerilor care riscă să devină tradiţie naţională?

O!

Acum Patria mea e glamour.

Are costum de mii de euro de la Hugo Boss.

De fapt, mie nu-mi place shoppingul, îmi place arta.

Aşa că aştept timpurile (cred că n-a mai rămas aşa de mult până atunci) 

Când Patria mea va fi un trup gol.

Ca şi regele său.

Adică cel din povestea electorală.

Nudul, pe care fiecare va putea să-şi exercite talentul de body-painter.

Sunt curioasă să ştiu ce ar picta pe muşchii Patriei mele fiecare dintre voi, dragi cititori...

Am scăpat de Voronin, ca să dăm de Ghimpu!

Acum câteva ore am discutat cu nişte persoane care şi-au pus mari speranţe în AIE şi au susţinut o campanie electorală pentru "democraţi" fără a face parte din organizaţii de partid teritoriale şi fără a aspira la avantaje personale. Au muncit în campanie aşa, "pentru patrie". Acum sunt dezamăgiţi. În special de comportamentul celor din Partidul Liberal. Ei nu înţeleg cum de cei pe care i-au votat îşi permit acum să se comporte ca nişte neciopliţi şi calcă în picioare cele mai elementare reguli de comportament politic? 

Şedinţele Parlamentului amânate pe motiv că avem oaspeţi în ţară, replici aruncate în public ca la bâlciul hahalerelor (vorba intelectualului Becali, şi acesta parlamentar european, Doamne mă iartă!) etc., etc. Am scăpat de Voronin ca să ne convingem că e veşnic viu? Probabil comportamentul de oameni care au venit la putere dintr-o întâmplare neaşteptată (dacă nu se constituia Alianţa, PL-ul nu ar fi avut aceiaşi cotaţie), vine dintr-o precaritate, deficienţă de pregătire morală, politică, din lipsă de maturitate, pur şi simplu. 

Constantin Cheianu scrie că cei trei - Ghimpu, Filat şi Lupu ar constitui împreună prototipul lui Voronin. Eu aş spune că cea mai defectuoasă componentă a acestui Frankenstein este Ghimpu, secundat de colegii de partid. 

Zilele acestea Corina Fusu a anunţat de la tribuna Parlamentului că nu mai revizuieşte Codul Audiovizualului, ci înlătură "lacunele" din el. Care sunt acestea? Cele care vizează alegerea membrilor CCA şi CO, mai bine zis, proporţia de trei cincimi din numărul deputaţilor prin votul cărora numirea în funcţia de membru a acestor instituţii este legitimă. Şi respectiv proporţia de două treimi din numărul membrilor CO care pot numi sau destitui Preşedintele Teleradio Moldova. Tocmai prevederile care protejează audiovizualul de dictatura exhaustivă a unui partid majoritar oricare ar fi acesta!

Deşi nu accept deloc politica editorială a Companiei Teleradio Moldova cred că Todercan a avut dreptate într-o măsură mare atunci când a zis că Fusu este ghidată şi de un impuls revanşard "Angela Aramă a făcut Codul, păi ea tot trebuie să facă ceva!" Păi, să facă, dar nu cu preţul revenirii la o dictatură, chiar dacă de o altă sorginte - cea "liberală"! 

Acum, după ce prevederile respective au fost înlăturate, în cazul în care anticipatele nu vor putea fi evitate şi printr-un concurs de împrejurări comuniştii vor obţine o majoritate confortabilă, aceştea lesne vor acapara fără jenă tot ce înseamnă televiziune şi radio în Republica Moldova. Nu "lacunele" au fost înlăturate, ci impiedimentele în faţa dictaturii. 

Şi ceea ce e mai neplăcut este că Fusu încearcă să ne mintă. Zi, dragă, că altfel nu poţi să schimbi oamenii compromişi din cele două instituţii, că vrei să-i promovezi acolo pe cei mai buni specialişti în audiovizual! Evident, mă îndoiesc deja că se doreşte aşa ceva - cred că tot de rude de-a lui Mihai Ghimpu va fi vorba. Acum, cine a trădat greva noastră, Corina?