Ninge peste Parlament şi peste PMAN...

Ninge peste România. Ninge peste Moldova. Ninge peste Parlamentul moldovenesc. Cu un alb imaculat. Până aici e frumos, cu toate codurile de ninsoare şi vijelie, anunţate de meteorologi. Dar în rest? Albul zăpezii poate acoperi negrul pământului, dar nu poate masca negrul din cerul... gurii. Gura deputaţilor noştri dragi. 

A trecut o lună de la alegeri, a trecut şi prima şedinţă a plenului aleşilor, dar nu se aude nimic îmbucurător. Aceşti aleşi nu au apreciat deloc faptul că li s-a oferit o şansă de reabilitare. Plini de importanţă, ei se complac în noua sală de şedinţe şi proliferează lipsa de respect pentru cei care i-au promovat în acele fotolii moi. Spun asta, pentru că nimic, niciun semn, nicio aluzie, nicio tresărire de muşchi de pe feţele neted bărbierite sau, mă rog, pudrate din abundenţă, nu a lăsat să se subânţeleagă că există o mişcare „freatică” intensă, cu ciocniri de principii şi valori în numele dragostei de ţară. O mişcare, ce va da în curând roade, va repune lucrurile la locurile lor şi va anunţa o etapă calitativ nouă în arealul politic moldovenesc. Nimic. 

Dacă s-ar putea să iei covorul roşu de cele patru colţuri, strângându-le frumos de-asupra, sub plafonul de cristal  (precum faci cu o faţă de masă, pe care zac o grămadă de vase de unică folosinţă murdare), şi să arunci totul la gunoiul istoriei... Dar nu se poate! Trebuie să avem răbdare. Căci de revoluţie nu poate fi vorba: nu avem pe cine pune în loc şi... ninge. Ninge peste PMAN şi e tare frig! Frig e şi în suflet, dacă stai să te gândeşti la urmările negoţului dintre cele trei (patru?) partide parlamentare, care screm o majoritate „funcţională”. PLDM+PD+PCRM, se pare, e formula de coaliţie „pro-europeană”, care ni se pregăteşte. Şi aşa cum, prin ipocrizia politicienilor din anii 1994-etc. a fost devalorizată ideea renaşterii naţionale şi a fraternităţii româneşti de pe cele două maluri ale Prutului, tot aşa este pa cale de a fi descalificată şi ideea unităţii europene, a parcursului nostru pro-vestic. Încetişor şi cu măliguţă!

Impasul, în care ne-am pomenit, permite câteva raţionamente, ancorate în realitatea imediată:
    
Clasa politică actuală este total depăşită. Avem nevoie de jucători noi. Aceştia nu pot fi „răsăriţi” peste noapte, ci trebuie ajutaţi să acceadă la un anume nivel de vizibilitate. Ei pot fi identificaţi şi promovaţi. Cum? Fiecare e în măsură să contribuie prin mijloacele sale disponibile. Klaus Iohannis a fost primar de Sibiu şi a fost promovat de cei care au avut încredere în integritatea şi capacităţile sale de lider.

Oligarhizarea şi poftele aberante, diabolice, ale capilor politici de la noi fac imposibilă păstrarea unei direcţii pro-europene veritabile, precum şi reformarea instituţiilor statului, eradicarea corupţiei. Asta înseamnă că va trebui să fim mai activi din punct de vedere social. Protestele în legătură cu orice mârşăvie comisă de oamenii politici mafioţi trebuie să revină pe ordinea de zi. Nu mă refer la proteste organizate de opoziţia politică. Ci de societatea civilă. De ce pe timpul comuniştilor ieşeam la greve, organizam marşuri de protest etc., iar acum nu o mai facem? Vorba lui Sergiu Mocanu:”Comuniştii şi mafia de la guvernare sunt o apă şi un pământ!” Atunci?!

Activitatea socială a cetăţenilor e extrem de importantă, după cum spuneam. Dar, în momentul crucial al scrutinelor, ea trebuie să fie materializată în potenţial politic. Să se manifeste nu doar în calitate de material votant, dar şi în calitate de componentă puternică a partidelor noi. Asta înseamnă că liderii partidelor neparlamentare, care vor continua cu fermitate lupta politică (sau vor apărea dintr-o zi în alta) trebuie determinaţi să recruteze intelectuali, profesionişti de calitate, oameni populari integri din societatea noastră. Un partid, care îşi doreşte şanse electorale, nu poate fi constituit doar din lider şi vreocâţiva oameni devotaţi lui. El trebuie să fie o forţă reală, şi nu un clan sau gaşcă.

Mocanu, Chirtoacă, Hadârcă şi alţii...

În curând se împlineşte o lună din ziua alegerilor parlamentare. Despre secretomania celor trei partide negociatoare s-a scris deja destul. S-a vorbit şi despre faptul că Plahotniuc a reuşit să pună mâna pe toate componentele politice din viitorul parlament (mai puţin pe socialişti?), curăţind prevăzător listele PLDM şi PCRM de toţi oponenţii săi virulenţi sau, cel puţin, vorbitori. Omorul ticălos al lui Ion Butmalai a pus capac la toate. Situaţia actuală este, pe puţin, dramatică. Subiecţii politici, se vede, nu au înţeles nici o iotă din voinţa poporului lor. Probabil, ei cred că i-am votat din mare dragoste... Inconştienţii!..

Să vedem ce şanse avem. Şi pe cine putem miza ca lucrurile să nu deraieze irecuperabil. Societatea civilă s-a trezit? Să zicem. Mai multe ONG-uri, brusc, au devenit  vizibile şi s-au apucat să se revolte pe la conferinţe de presă. Probabil, au primit o suliţă în coastele, obişnuite deja cu comoditatea şi căldurica meselor rotunde şi simpozioanelor plătite generos din afară. De oameni , care aşteaptă nu doar rapoarte financiare exacte, dar şi eficienţă reală în urma banilor investiţi.  Ok, gata cu scepticismul vis-a-vis de societatea noastră civilă, sper doar ca această revoltă să nu fie doar unul dintre goal-urile sau objectives-urile unui alt proiect ordinar, câştigat recent.

Mai departe. Societatea civilă nu înseamnă doar ONG-urile instituţionalizate, ci şi fiecare cetăţean, activ civic, în parte. După comportamentul matur al electoratului cu viziuni proeuropene  la 30 noiembrie, putem spune că există o masă critică activă şi conştientă în Republica Moldova şi diaspora. Întrebarea este dacă aceşti oameni pot influenţa procesul politic în mod eficient, dincolo de comentariile enunţate la bucătărie, printre prieteni, în presă, bloguri sau pe reţelele de socializare. Toate aceste opinii sunt ca o dospeală, care bolboroseşte, dar nu iese din perimetrul  ligheanului. Nu iese, dar ar putea să o facă în orice clipă. În ce condiţii? Aici intervine cea de-a treia componentă a şansei.

În campania electorală au existat multe voci vehemente, care optau pentru exclusivitatea votului oferit partidelor mici, „curate”. Preferinţele oscilau între Mişcarea populară „Antimafie”, PLR, Partidul Forţa Poporului şi candidatul independent Oleg Brega. Ultimul a luat neaşteptat de multe voturi, oferite, în mare parte de tineret, probabil. 

Totuşi, de ce majoritatea electoratului provestic nu a investit prea mult în aceste partide puţin cunoscute? Pentru că – avem acum demonstraţia pe faţă – nu au suficientă forţă, perseverenţă, atitudine militantă, nebunie, dacă vreţi, pentru a influenţa lucrurile. S-au agitat puţin în campania electorală şi gata, au obosit, sărmanele. Au revenit la bloguri şi postări pe FB. Acolo unde suntem noi, cei care nu avem partide şi pretenţii politice personale. 

Or, dacă liderii acestor partide mici vor să fie votaţi în alegeri, ar trebui să conştientizeze că  acum este momentul să înceapă o altă campanie electorală. Vehementă şi vizibilă. De sacrificiu. Nu neapărat singulară. Dimpotrivă, solidarizarea lor ar demonstra o experienţă politică demnă de respectul celor care s-ar putea să-i aleagă peste 4 ani. Aştept o conferinţă de presă cu participarea lui Sergiu Mocanu, Nicolae Chirtoacă, Ion Hadârcă, etc. O conferinţă de presă în care aceşti pretendenţi la încrederea noastră să ne spună clar şi răspicat, că nu o vor înşela şi, dacă va fi nevoie de manifestaţii stradale pentru a influenţa şi controla actualii guvernanţi, ei vor fi cu poporul. Patetic? Da. Dar altă soluţie nu avem. 

1 decembrie a venit după 30 noiembrie cu o (înj)urătură. După care au venit Vasile Năstase şi Ion Sturza.

Scrutinul s-a încheiat. Am constatat că  (indiferent dacă pun sau nu virgulă, ca să evit cacofonia), carul cu proşti încă e aici, nu s-a mutat cu nicio iotă. Din căpiţa de fân din loitre se aud chiote viscerale despre „drujba cu rassia... mati, na!” Stau, ascult şi mă gândesc  că, dacă ar fi să pot, aş înhăma la carul acesta trei boi (unul democrat, altul liberal-democrat şi al treilea pur şi simplu, liberal) şi, hăcuindu-i cu biciul ruşinii, le-aş spune: aţi cântat? Vă pare bine? Acum... dansaţi-o, în puii mei, de aici! Mutaţi carul, că voi l-aţi umplut cu draci!

Dar nu pot face asta. Căci eu sunt educată şi reprezint a patra generaţie de intelectuali a neamului meu. Şi, cum necum, pledez pentru exprimarea democratică, la orice nivel. Şi cel al proştilor din car, şi cel al boilor. Şi, dacă stau să mă gândesc bine, nimic grav nu s-a întâmplat. Suntem în status quo. Dreapta e aceeaşi, stânga s-a schimbat la faţă, dar, în fond, e şi ea aceeaşi. Acum patru ani se întâmpla exact la fel. Numai că Voronin şi Dodon erau în acelaşi partid. De fapt, ar trebui să mă bucur pentru scorul din acest scrutin. La măgăriile pe care le-a făcut guvernarea „democrată”, chiar e de-a mirării că mai deţine majoritatea. I-a salvat votul nostru geopolitic, evident. Mă întreb dacă cineva din cei trei... lideri de partid conştientizează acest lucru. Nu cred. Ei habar nu au cum e să te culci în pat cu un boşorog gras, moale şi păros, căruia îi pute din gură, doar pentru că acesta te-a ameninţat că-ţi dă foc la casă şi-ţi trimite copiii în Siberia. 

De ce spun asta? Pentru că asta am făcut noi, cei care am votat cele trei partide democrate, mama lor de găinari! Asta am făcut, i-am votat pentru că am fost şantajaţi. Am fost forţaţi  să ne apărăm  libertatea printr-un act de umilinţă greţoasă în masă. Am făcut-o conştient, da – pentru ca RM să nu părăsească parcursul european, ne-am băgat în pat cu duşmanul, vorba filmului. Pentru că, momentan, nu am avut altă soluţie. Nu am avut! (Cei care susţin, că unica soluţie era să votăm doar partide extraparlamentare şi candidaţi independenţi sunt frumoşi şi naivi în romantismul lor politic, nu vreau să-i supăr.)

Întrebarea este: câte scrutine  ne vom mai sacrificato-prostitua aşa? Eu, personal, nu mai vreau s-o fac (transcripţia engleză se acceptă). Şi de acum înainte nu am de gând să suport nicio mizerie din partea „drugarilor” de viitoare coaliţie. Aşa că, pe ziua de azi, am căutat şi găsit pe FB, cel puţin, două idei, care m-au determinat să pun cemadanul la loc. 

Una e cea a lui Vasile Năstase, care propune să le cerem guvernanţilor să facă publice negocierile lor ulterioare. Cel puţin, dacă nu ne dau pâine, să ne săturăm de circ, mama lor! Of, iarăşi sunt sarcastică... Evident nu pentru asta e bine să cerem transparenţă, ci pentru a reabilita şi impune voinţa noastră, a celor care i-am ales şi nu vom accepta să fim din nou umiliţi şi nu mai vrem păpuşi obediente în toate funcţiile-cheie şi în toate instituţiile statului. 

A doua idee îi aparţine lui Ion Sturza, care a anunţat că, în câteva luni, va lansa o platformă civică activă, non-politică, cu denumirea „Moldova deschisă”, pentru „a pune politicul sub un control riguros al societăţii”. Cred că este o intenţie realistă şi oportună. Care, evident, a fost imediat comentată, că doar e site de socializare, nu? Parcurgând comentariile, mi-am zis că... un singur pericol o paşte. Pe ea, pe intenţia nobilă a lui Ion Sturza – moldovenii când se strâng, la un colţ de masă cântă, la alt colţ de masă... rânză! Da, iată aşa un banc sec...