Fiecare va trage propriile concluzii apropo de veridicitatea materialelor din film, apropo de importanţa vieţii private a Nataliei Morari pentru destinul acestei ţări, apropo de Carabas Barabasul tenebros care a manipulat grămada de marionete înainte şi după acel 7 aprilie. Există şi suficiente comentarii de caz ca să mai lansez din solidaritate civică încă unul. Întrebarea mea este alta. Când instituţiile de drept din Republica Moldova vor înceta să fie o sursă de zvonuri şi manipulări de doi bani? Când acestea nu-şi vor mai deturna atribuţiile şi vor face publice clar şi oficial versiuni responsabile ale subiectelor care macină societatea noastră? Este evident că filmul se bazează pe materiale secrete filmate de persoane instruite în acest sens. Este la mintea copiilor că asemenea scurgeri de informaţii pot avea loc doar cu girul oficial. De ce atunci această mascaradă informaţională? Pentru că nimeni din actuala guvernare nu-şi asumă curajul de a spune adevărul? Pentru a nu-şi strica relaţiile cu X sau cu Y? Asta înseamnă cu adevărat o guvernare de coaliţie? Probabil că da...
Acum despre NIT. Mă întreb unde sunt acei care acum câţiva ani învinuiau solidar CCA că nu-şi îndeplineşte datoria de a reglementa echidistant activitatea în domeniu? De câte ori veghetorii imaculaţi ai libertăţilor noastre au sărit cu gura în acest sens pe respectiva autoritate publică, inculpându-i partizanatul tacit în favoarea unui post eminamente comunist? Nu sunt avocatul CCA şi sunt conştientă de toate inadvertenţele legislative de care este culpabilă această instituţie. Şi este absolut ieşit din comun să fie retrasă licenţa de emisie unui post de televiziune, oricare ar fi politica lui editorială. Dar...în acest caz concret acţiunea CCA a fost conformă legislaţiei în vigoare.
Pe parcursul ultimelor 3 ani NIT-ul a fost avertizat şi sancţionat multiplu în urma monitorizărilor efectuate după metodologia experţilor europeni. Şi nu e vorba aici de emisiunile de autor ale lui Constantin Starâş, în care acesta şi-a exprimat absolut nestingherit opinia politică fără a fi atenţionat nici de legea permisivă în acest sens, nici de vreo altă instituţie de stat. Încălcările grave ale NIT-ului au fost constatate mereu în zona realizării ştirilor. Iar acestea din urmă nu pot fi tolerate dacă nu corespund măcar în mare parte normelor deontologice, morale, profesionale şi, evident, legislative naţionale şi internaţionale.
Ponderea televiziunii în domeniul informării populaţiei şi formării opiniei publice este incomparabil mai mare decât cea atribuită presei scrise. Doar 7 la sută din cetăţenii unei ţări se informează din ziare şi reviste. Restul „se uită” la televizor! Deci impactul şi, respectiv, responsabilitatea televiziunlor pentru informarea corectă, echidistantă şi pluralistă (adică cu solicitarea părerii tutror părţilor implicate într-o situaţie de conflict) este greu de supraestimat.
Tocmai de aceea articolul 7 din Capitolul II al Codului Audiovizual (citiţi-l măcar o dată, oameni buni!) reglementează foarte clar modul de realizare a ştirilor în vederea respectării unor principii elementare pentru toată lumea democratică: echilibrul social-politic, echidistanţa, obiectivitatea şi pluralismul. Din păcate ceea ce au făcut cei de la NIT ani de zile numai pluralism nu s-a numit, ci propagandăn agresivă, fără perdea, a poziţiei unui singur partid. Cei care apără NIT-ul invocă două argumente în special.
Primul – e o televiziune privată! Da, dar asta nu-i aboleşte deloc obligaţia de a se supune legii (democraţia nu înseamnă anarhie!). Nu furi şi nu omori cu pretenţia că ai drepturi şi libertăţi! Şi, alta la mână, frecvenţele cu acoperire naţională pe care le utiliza NIT-ul în interesul PCRM nu aparţin acestui post de televiziune, ci sunt PATRIMONIU NAŢIONAL. Acum NIT-ul poate să-şi desfete oricât doreşte fanii în subsolurile sau garajele închiriate, dar nu mai poate folosi pentru asta frecvenţele care ne aparţin nouă tuturor.
Al doilea argument – odată cu NIT a dispărut şi pluralismul de opinie în Republica Moldova! Aici trebuie să remarc o interpretare voit greşită, ipocrită, a noţiunii de „pluralism”. Or, pluralism nu înseamnă existenţa atâtor posturi de televiziune câte partide, minorităţi sexuale, dogme religioase etc. există într-un stat. Ci obligaţiunea FIECĂRUI post de televiziune de a respecta dreptul acestora la opinie.
Ar mai fi de discutat multe în acest spaţiu de nedumerire publică, dar să vedem ce se mai întâmplă...