Valiza

Duminică. Astăzi încerc să „rezolv” o problemă relaţională, moştenită din cine ştie ce adâncuri carmice. Nici nu mă mai oftic să înţeleg cum de m-am pricopsit cu aşa ceva. Esenţa, miezul problemei va rămâne departe de ochii lumii, în jurnalul meu existenţial. Mai bag şi câte o intrigă, nu? Dar o explicaţie oportună tot am să dau.

Teoretic, fiecare vine pe Pământ cu un scop anume. De aceea, deşi suntem oameni cu toţii, suntem atât de diferiţi. Şi la chip, şi la trup, dar şi (mai ales!) la celelalte: structură psihologică, mentală, emoţională, modul de percepţie a valorilor, a binelui şi răului în definitiv. Coborâm (la ore şi staţii prestabilite fără voia noastră) din „trenul” edenic drept în cele patru dimensiuni acceptate pe Terra. La fel de miopi pentru început, la fel de goi, dar…Fiecare cu valizuţa proprie. 

Valiza care ne face speciali în lucrarea Celui de Sus. Conţinutul acesteea ne defineşte, ne ghidează prin labirintul încercărilor ca un GPS mistic. Avem acolo problema proprie, dar şi toate ustensilele necesare pentru a atinge scopul propus, a învăţa lecţia şi a descurca nişte iţe din preşul de la uşa Paradisului (pe care tot noi le-am încurcat şi din cauza cărora se prea poate să ne împiedicăm iarăşi tocmai în gura raiului). 

Condiţia este să revenim... fără valiză, eliberaţi, ca să ne putem prinde de aripi mai bine, cu ambele mâini...