marți, 9 martie 2010

Notă de călătorie introvertită


Răsfoiesc notiţele din diverse călătorii. Nu prea am reuşit să scriu pe când eram deputat, cu atât mai preţioase sunt notiţele de călătorie (sporadice) care s-au păstrat ca prin minune după incendiul din Parlament...

"A trecut ceva timp de când am plecat din ţară. Acum sunt la Srasbourg, voi petrece aici cinci zile. Îmi face plăcere să zbor cu avionul. Orice decolare este o promisiune. O invitaţie la călătoria spre tine însuţi. Ar trebui să recitesc pasajele lui Mircea Eliade despre "omul călător" ca stare spirituală. Mă voi bucura de ceea ce-mi pot dărui cărţile pe care mi le-am luat, de liniştea acestui oraş drăguţ cu străduţe pitoreşti. Am regăsit aici mirosul copilăriei mele legat de scurtele vizite la Bucureşti. Doar casele vechi îl mai păstrează. Este a doua oară când mi se întâmplă. Prima dată l-am simţit la Londra, unde am stat într-un hotel amenajat într-o casă construită hăt înainte de a mă naşte. Nu vreau să pierd legătura atemporală cu fetiţa din mine. E o legătură atât de puternică, încât sunt sigură că dacă într-o zi în drum spre Ungheni, aş descoperi că părul bătrân din mijlocul câmpiei (sub care ne adăposteam cu bunica de arşiţă în drum spre Veveriţa) nu mai este, aş muri. Mi s-ar surpa lianţii dintre dimensiunile pe care le parcurgem în parametri eterni, pas cu pas."

6 comentarii:

  1. Pentru mine motivele din Londra imi redau radacinele personale ca si cum ar fi un om calator
    Avem ceva comun... imi pare bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos...parul batran...eterna reintoarcere ...
    A2

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest copac batran este chiar foarte important pentru mine, este un fel de axis mundi personal:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pasii trec si vine vesnicia eternitatii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Din intimplare nu curiozitate am ajuns aici ,pe acest blog,doar dorul si nostalgia nebuna piina la durere in suflet de acele timpuri cind strabateam cararile prafuite pe jos de la capatul Bahmutului ,piina a ajunge la vechia apoi renovata manastire din codri, Veverita,
    De acel batrin calugar ,parintele Sofian, cuvintele carui ajungeau ca un balzam la sufletele noastre ratacite

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu l-am cunoscut pe parinte. In copilaria mea in biserica de la Veverita era un club. Era atat de inadecvat si strain acolo, in mijlocul padurii acel club...Acum manastirea e adecvata, dar s-au schimbat toate, nu mai recunosc mai nimic la Veverita. Casa unde era scoala ;i alaturi casa bunicilor mei, fantana, stejarii imensi - totul e imprejmuit cu un gard opac de piatra care parca imi spune: nu mai existi aici, Angela!

    RăspundețiȘtergere