joi, 6 august 2009

Integrame politice

Scenariile privind evoluţia evenimentelor politice par a se îndrepta spre zona scepticului. Liderii necomunişti au fost "uniţi" atâta timp cât au avut un scop comun. Faptul că acum nu mai sunt la fel de încântaţi de prietenia a la cei trei muşchetari, denotă crunta realitate că "anticomunismul" lor este destul de relativ. Şi că din start retorica lor electorală nu a fost decât un bluf politic. Dezamăgire mare pentru alegători. Dar... nu e nici prima, nici ultima. 

Politicul într-o ţară eminamente balcanică este o alternare a extazului cu disperarea. Iar politicienii noştri sunt un produs autohton. Ceva mai devreme ziceam că M.Lupu este pionul care câştigă. În zvonistica politică transpare o altă versiune curioasă: s-ar putea ca acesta (adică pionul) să fie colegul său "onorific" de partid. 

Dacă Diacov a planificat totul: accederea sa în legislativ prin intermediul lui Lupu, ca apoi să-l ignore făcând coaliţie cu comuniştii - atunci e un jucător genial. Mai ales că şi-a păstrat şi partidul, spre deosebire de Iurie Roşca, care acum a rămas fără susţinerea populară şi, deci, vulnerabil. Dar care va avea de câştigat de pe urma mişcării lui Diacov. Oricum pentru a alege preşedintele, în cazul acestui scenariu, mai e nevoie de câteva voturi. Cine le va furniza? 

Ei, dar e un simplu zvon... Continuăm să rezolvăm integrame...

duminică, 2 august 2009

Comuniştii şi ruşii

Aşa dar, sursele media informează destul de sfios despre debutul unor negocieri încă obscure dintre polul liberal şi PD. Există aici două probleme asupra cărora se concentrează cetăţenii din Republica Moldova în funcţie de pregătirea lor politică. 

Brandul "Jos comuniştii" a elaborat în timp spiritul unei generaţii care îşi pune toate speranţele în prăbuşirea comuniştilor ca sistem de guvernare şi dogmă ideologică de tip sovietic (românofobă). Pe această dimensiune (vorba lui Marian Lupu) s-ar putea să existe o şansă, s-ar putea ca PCRM să treacă în opoziţie. 

Pe cealaltă "dimensiune" - geopolitică, deocamdată nu cred să se schimbe ceva. Am mai spus-o într-un articol publicat în revista electronică ACUM: din păcate poziţia pe care o afirmă M.Lupu în negocieri nu deschide nicio perspectivă de eliberare, de ieşire din zona de influienţă rusească. El doreşte păstrarea statutului de ţară membră a CSI şi renunţarea la aspiraţia accederii în structurile euro-atlantice. 


În concluzie: s-ar putea să scăpăm de Voronin, dar de Putin - ba!

sâmbătă, 1 august 2009

Filmul „Doubt”. Și puțin despre Jurnal

Atâtea ipoteze şi îndoieli frământă acum opinia publică încât am impresia că aerul se încinge nu numai din cauza soarelui. Probabil deloc întâmplător, ca să mă destind, am ales să urmăresc filmul DOUBT. Şi am descoperit o capodoperă. 

O piesă excelentă tradusă profesionist în limbajul cinematografic - realizări ale lui John Patrick Shanly. De actori ce să mai zic: Meryl Streep şi Philip Seymour Hoffman. Un film pe care tare aş vrea să-l privească toţi acei care practică în apariţiile publice atacul la persoană fără a se documenta, acei care de facto profesează bârfa. 

Apropo, observ o schimbare radicală în politica editorială a Jurnalului. Transpare clar optica Antenei. Am impresia că de curând s-a schimbat finanţatorul. Cel puţin articolele inserează analize mai serioase, mai interesante, chiar dacă fenomenul politic şi personajele implicate sunt privite printr-o prismă specială. 

Voiculescu versus Băsescu se extinde peste Prut? Să înţelegem că dragostea noastră pentru Băsescu (mama lui de populist!) va fi încet încet anesteziată cu ajutorul unor formatori de opinie?

joi, 30 iulie 2009

Hai să vă distrez puţin... Despre EU tv

Mă bucur că blogul meu a ajuns să fie citit chiar şi de copii. Vitalie Cojocari mă citează pe pagina dlui. Aş vrea doar să precizez că a cam exagerat cu "tăiatul" şi "spânzuratul" - la EU tv am preferat să aplic torturi mai sofisticate, cum ar fi "picătura chinezească", în ţeapă am tras doar câţiva practicanţi - aşa, de distracţie.

Bun, hai să explic puțin situația. EU tv a devenit o televiziune privată, respectiv, nu mai suge bani din bugetul municipal. Respectiv, a fost nevoie de eficientizarea cheltuielilor. Asta e unu la mână. Doi - nu am „alungat” pe nimeni pentru viziuni politice, deși așa s-a interpretat orice am făcut.


Elena Robu a plecat pentru că s-a supărat pe mine. De ce? Trebuia să facă un reportaj pe un proiect de lege discutat la comisia parlamentară pentru educație și cultură, dar a adus doar părerea lui Filat (care nu avea nicio treabă cu comisia respectivă!) pe acest subiect. Am rugat-o să refacă reportajul, mergând a doua zi în Parlament pentru a solicita opiniile membrilor comisiei de resort. Atât! S-a supărat și nu a mai venit la serviciu a doua zi. 

Valentina cu VIP-ul. O emisiune extrem de costisitoare, fiind solicitate o grămadă de resurse. Dar... fără niciun sponsor! Adică fără niciun sponsor care să plătească ceva televiziunii. Cu Filat în generic. Am zis ori pui mai mulți politicieni în generic, ori îl scoți pe Filat. Și doi - aduci sponsori, altfel nu mai putem susține financiar acest show exorbitant. Nu a făcut nici una nici alta. Am fost nevoiți să-l închidem - nu mai aveam bani pentru această afacere personală a fetei.

Am „tăiat” și „spânzurat”? Poate așa se numește asta. Dar mi-am dorit să fac o televiziune cu adevărat bună. Bine, că oricum, nu am reușit din cauza că am plecat, până la urmă, și eu, e altă poveste. Dar am luptat pentru ea cât am putut până a trânti ușa. Parol!

Staţi puţin, că şi eu vreau să fiu preşedinte!

Ei, gata, vreo două-trei ore de bucurie ingenuă e suficient sau poate chiar prea mult. Acum, că situaţia e clară, să vedem ce va urma. La prima vedere, s-ar părea că jocul îl face Marian Lupu şi toată lumea îl va curta pentru a-l atrage spre un pol sau altul. Nişte surse anonime au lăsat să se înţeleagă că prima rundă de negocieri s-a şi produs în această noapte. Deocamdată Cele trei partide de opoziţie nu au ajuns la o înţelegere. 

Evident, imaginea lui Marian Lupu e prima care-ţi vine în minte atunci când te gândeşti la viitorul preşedinte al ţării - există mai multe motive obiective şi subiective. Dar problema e, probabil, că cei trei lideri ai opoziţiei văd lucrurile altfel. 

De exemplu Vlad Filat poate dori postul de preşedinte invocând faptul că deţine cel mai mare număr de mandate din partea opoziţiei. Ieri în emisiunea lui M. Surdu Alexandru Tănase a fost destul de răutăcios cu Valeriu Lazăr în acest sens.

Urecheanu - şi el a spus public de atâtea ori că va fi viitorul preşedinte încât se prea poate să insiste şi în continuare ca un decan de vârstă. 

Mihai Ghimpu e cunoscut ca un politician suficient de orgolios şi greu de aplecat spre compromise... Aşa dar... lupta s-a încheiat. Trăiască lupta! (apropo, mai vezi o dată videoclipul Happy srl ca să nu ţi se pară totul prea dramatic...)

Rezultatele alegerilor

Acum, după ce au fost procesate 98% din procesele verbale situaţia e următoarea: PCRM - 45,1%, AMN - 7,40%, PLDM -16,40%, PDM -12,50%, PL -14,40%. 

Mai sunt 4,30% din voturile acumulate de partidele dincolo de competiţie. 38,20% sunt procentele acumulate de cele trei partide liberale. Lupu rămâne a fi "de aur". Cel care a făcut jocurile este genial! 

Nu vreau, cel puţin în dimineaţa asta
să mă gândesc la adevărata dimensiune geopolitică a rezultatelor acestui scrutin. Nu-mi pasă acum de interesele celor din umbra jucătorilor politici. Ca simplu cetăţean vreau să mă bucur pentru schimbare, chiar dacă această va surveni doar la nivel de retorici politice. Oricum, e un pas înainte, oricum e o şansă.

Totuși, cine va fi președinte? Dăm cu bobul?

Întrerup banda postării rezultatelor preliminare. Marian Lupu este persoana care va fi viitorul preşedinte al RM. De ce cred asta? În discuţiile liderilor de partide de la PRO tv, aceştea s-au arătat concilianţi, iar la această oră Moldova 1 a pus pe post un film despre mănăstirea Curchi în cadrul căreia doar Marian Lupu (ca persoană sus-pusă) vorbeşte despre donaţia pe care o face familia sa. Iar la Moldova 1 nimic nu se face fără premeditare sau în defavoarea autorităţilor. 

Vorbeam anterior despre persoana care va fi agreată şi de ruşi şi de occidentali... Revin la rezultate. La ora unu noaptea: PCRM -
48,6%, AMN - 7,2%, PL - 11,6%, PLDM - 14,6%, PD - 13,2%. Hai că acum Moldova 1 dă filmul "Dulcea şi tandra mea fiară". Titlul e şi el din "episodul" de mai sus, nu găsiţi?

miercuri, 29 iulie 2009

Alegerile s-au încheiat. Ce se va alege?

Scorul e la limită. În balanţă. Fiecare cinci minute aduc veşti noi. Oricum, rezultatele denotă aceeaşi polarizare clară a societăţii. Respectiv, configuraţia parlamentară va depinde de cele câteva procente care se vor developa pe parcursul numărării voturilor. 

PD este privelegiat acum şi contează foarte mult în ce măsură M.Lupu îţi doreşte să deţină funcţia de Preşedinte al ţării... Iată şi rezultatele după ce s-au procesat 11,3 la sută: PCRM-56%, AMN-6% PL-8,4%. Deci, reprezentanţii partidelor care vor accede în Parlament se ciondănesc în studioul lui Mircea Surdu de pe poziţia învingătorilor, iar la CEC rezultatele preliminare se schimbă într-un mod care nu-mi place deloc... 12,5 la sută buletine procesate: PCRM - 54,1%, AMN 6,5%, PL - 8,9%, PLDM - 13,1%, PD - 12,8%. 

Procentul obţinut de comunişti este încă destul de mare... prea mare... 17 la sută... 52,1% pentru PCRM. Scade, dar greu, greu... Hai, băieţi, număraţi mai repede şi respectiv, de fiecare dată să fie cu 2% mai puţin... 

Ora 00.34 S-au procesat 26% din procese. După cum am solicitat, PCRM a pierdut încă 2%.
 PLDM - 14,1%, PD - 12,9%, PL - 11%, AMN - 7,4.

luni, 27 iulie 2009

Oricât de "turmentaţi" am fi...

În revista ACUM a apărut astăzi articolul meu cu întrebarea sacramentală a personajului lui Caragiale în titlu. Apropo de analiza inserată acolo, trebuie să menţionez că oricât de sceptici am fi, o şansă tot avem. 

Eu una prefer în calitate de păpuşar al procesului politic din Republica Moldova un mogul român. Cel puţin aşa mai putem spera să păstrăm identitatea naţională şi să scoatem vizele pentru cei de dincolo de Prut. 


Astăzi îmi vine feciorul de la Bucureşti. Mergem să votăm miercuri. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi - şi pe cei decişi şi pe cei indecişi...

joi, 23 iulie 2009

Îngheţată roşie

Mă plimbam prin parc cu fetiţa mea şi am zis : hai să mâncăm o îngheţată. Ce poate fi mai relaxant într-o zi toridă decât să te răcoreşti la umbră! Un gest firesc şi apolitic. N-a fost să fie... 

În frigoriferul cu pricina am dat de ... publicitate electorală în favoarea partidului comunist. Îngheţată cu însemnele secera şi ciocanul într-un ambalaj purpuriu. Cu inscripţia CCCP. 

Dacă producătorii au recurs la un asemenea truc de marketing înseamnă că prinde. Cât timp va mai dura această nostalgie? Cât timp brandul comunist, sovietic va mai fi unul de succes? 

Moise a trebuit să-şi plimbe poporul prin pustiu 40 de ani ca să le mai vânture minţile. Mai avem 20 de ani?

marți, 21 iulie 2009

Happy srl - Președinte pot fi... ușor!

Astăzi HAPPY SRL a lansat videoclipul piesei Preşedinte pot fi. Cinci adolescente, printre care și Paula mea, ne-au amintit că lumea culorilor nu se reduce doar la culorile privatizate de partidele politice şi că orice copil are dreptul să creadă în visul său. Chiar dacă acesta pretinde la funcţia de Preşedinte al ţării. 

O uşoară parodie a luptei politice actuale. 

Iniţial evenimentul trebuia să se producă în incinta Centrului Republican al tineretului şi copiilor, unde îşi are sediul şi studioul Star Ty - cel cu proiectul respectiv, finanţat în exclusivitate de părinţii fetelor. N-a fost să fie. Administraţia Centrului s-a speriat. Cică ar fi ceva politic şi (O, zei!) împotriva actualei guvernări. 

Cred că una din problemele grave ale guvernărilor din RM este lipsa totală a simţului umorului. Crisparea şi paranoia fobiilor şi a suspiciunii - căutăm duşmanul şi în păpuşoaie - sunt atavisme ale timpurilor sovietice de care, se pare, şefii de toate nivelurile se debarasează ta-a-are greu.

luni, 20 iulie 2009

Albul şi negrul sunt non-culori, ştiaţi asta?

Citesc un articol de Dan Dungaciu publicat azi în revista electronică ACUM. E bine ce zice, dar refuz să împart spectrul politic în comunişti şi opoziţie, în sensul dihotomic (respectiv) negru-alb. Mă refer în special la "albul" opoziţiei (că...comuniştii sunt "pe negru" e ok). Ca om cu un oarecare trecut politic nu pot să mai accept (ca un simplu alegător) iluzia oferită de retoricile electorale. Nu "imaginea" mă interesează ci finanţatorii acesteea. Or, dacă ne băgăm (cu văzutul!) în portmoneele (unele subţiri, altele - burduşite la greu) oferite concurenţilor de sponsorii interesaţi de rezultatul alegerilor din RM, o să constatăm, probabil cu stupoare, că-i vai de capul nostru! 


Voi continua...

marți, 7 iulie 2009

SALUTARE, A.G.!

Sincer vorbind, am cam uitat de blogul meu şi cred că trebuie să-i mulţumesc lui A.G. pentru că mi-a amintit de el. Televiziunea, artele, lecturile şi scrisul, amenajarea casei, minunea mea de fetită îmi iau tot timpul şi nu prea mai dau pe aici. De fapt scriu din nou pentru a face o precizare. Din acelaşi număr al ziarului Jurnal de Chişinău am aflat că am o pagină pe Wikipedia în care, zice jurnalistul, mi-am postat fişierul biografic sub numele Angela Leahu. În primul rând, dacă sufeream de narcisism şi cu adevărat insistam să-mi împrăştii CV-urile prin internet, nu postam nimic sub acest nume din simplul motiv că nu m-am identificat cu el, preferându-l de regulă pe cel dat de părinţii mei. În al doilea rând sunt multe inexactităţi acolo, cum ar fi pretinsa mea "intensă activitate literară sub pseudonimul (!!?) Angela Aramă". N-am avut o activitate literară intensă niciodată. Am publicat în Capitala magazin, VIP magazin, în alte câteva tipărituri şi am scos în 2005 cartea mea de versuri şi grafică - una singură! Din faptul că apartenenţa la PPCD este scoasă în antet ar reieşi că pagina a fost creată de cineva din partid pe când făceam parte din acesta. Dar, pe de altă parte, foştii mei colegi de partid nu m-au cunoscut decât cu numele ARAMĂ. Chiar şi fotografia plasată acolo îmi dă de bănuit - e o poză (urâtă rău, de altfel - ca orice femeie nu aş fi etalat-o decât pe cea care-mi place şi mie) făcută pentru o viză schengen şi, probabil, sustrasă din vreo bază de date. Deci, deocamdată pentru mine e o enigmă această pagină din Wikipedia, deşi nu e una pentru care o să mă desfac în zece ca s-o dezleg.
Atât cu precizările. Nici nu ştiu de fapt de ce le mai fac. Am citit atâtea lucruri inexacte sau de-a dreptul aberante despre mine încât mă întreb dacă nu cumva ar trebui s-o las pe clona Angela Aramă creată de "comentatorii" anonimi, cărora le respect fără echivoc dreptul la libera exprimare, să-şi trăiască viaţa proprie...sau să moară în voie atârnată ca un sac de box în PMAN...
P.S. Ataşaţi în continuare şi Bârfa, o postare mai veche.

marți, 14 aprilie 2009

Nimic nu e asa cum pare...

Sfidarea drepturilor fundamentale ale omului in Republica Moldova "executata" intr-o maniera de etalare ostentativa, s-ar putea sa aiba printre alte scopuri din registrul "paruielii interne" acela de a demonstra ca Republica Moldova (dezavuandu-i-se adevarata esenta sistemica si in special a presedintelui Voronin) nu poseda capacitatea politica sa satisfaca cerintele elementare pentru a fi pozitionata ca un stat realmente aspirant la integrarea in UE. Dezastrul post-electoral ar putea grabi decizia occidentalilor preocupati de criza economica si relatiile complezente cu Rusia, de a ceda Moldova. UE si SUA pot sa prefere ca Republica Moldova sa ramana in zona de influienta ruseasca (nimic nou!), ba mai mult, sa se integreze plenar in Rusia din considerentul ca asta ar decongestiona o agenda incarcata, asigurand in acelasi timp o claritate politica - fiecare cu gastele din ograda sa, ba ar oferi o garantie a unei stabilitati in sensul politicii economice (energetice).
Si cine s-ar opune? Papusarul evenimentelor din Moldova post-electorala a avut grija sa prezinte TOATE personajele partase la joc intr-o lumina proasta. Voronin - autotitar, dictator, invinuit de genocid impotriva propriului popor, cele trei partide de opozitie - slabe, inconsecvente, incapabile sa organizeze proteste masive, Iurie Rosca - desprins de electoratul sau si etichetat ca autor din umbra al represaliilor. In general se creaza impresia ca lui Voronin (caruia i s-au pus in gura declaratii incendiare si pe fata - rafuiala crunta cu protestatarii) i se asterne incet incet covorul rosu spre iesire, iar occidentalii vor fi fericiti sa aprobe un nou candidat la presedentie pregatit demult in culisele politice. Cine va fi acesta se intreaba toata lumea, dar oricine ar fi, tot de la rasarit ii va veni lumina. Unii analisti politici din strainatate mentioneaza ca actualmente Rusia utilizeaza ratiunea ideologica a unui nou "imperiu liberal" pentru a extinde interesele sale de control. In mod special aceasta politica e valabila pentru statele invecinate culpabile de autoritarism. In plus, in interesul Rusiei a fost nu numai finantarea partidelor, dar si a "unui esantion special al presei care sa mentina permanent nemultumirea fata de guvernarea tarilor aflate in spatiul sau de influienta" (Janusz Bugajski "Pacea rece")... Concluzii?

luni, 16 martie 2009

Febra electorală (2)

Febrilitatea campaniei actuale este, ca și toate fenomenele pământești, o chestie extrem de relativă. Dacă nu deschizi televizorul, luptele electorale nu sunt mai palpabile decât luptele gladiatorilor depuse în sertarele prăfuite ale istoriei. Oamenii merg la serviciu, iau masa, dorm, piaptănă câinii, curăță dinții, spală vesela, așteaptă să se încălzească afară, citesc romane, visează și discută despre o gramadă de fleacuri, chiar dacă mai aduc vorba și despre niscai concurenți electorali urmăriți accidental "pe sticlă". Și totuși, în ce masură rezultatele alegerilor vor determina o schimbare palpabilă în societate? Cine e în masură s-o impulsioneze? 

Chirtoacă, Filat? Chiar dacă sunt nume relativ noi în domeniu, nu cred că au suficientă personalitate pentru a face față provocărilor și circumstanțelor. Dacă într-o bună zi Filat s-ar trezi fără sacul cu bani, coliba lui partiinică s-ar prăbuși ca sălașul lui Alil din povestea celor trei purceluși. Dorin e prea cocolit de unchi. Urecheanu e depășit și lipsit de inteligență politică. Serebrian de mână cu Lucinschi e chiar ușor jenant. Pavlicenco, hopa-mitica-ind dintr-un partid în altul, nu se impune ca lider. Lista poate continua. 

Sigur, nimeni nu va guverna de unul singur - prognozele atestă cote multe și mărunte ale partidelor care vor accede în parlament. Coalizările vor fi iminente. Și atunci cine cu cine? Oh! Miciurin "otdâhaet"...

Ceea ce e sigur, e procentul încă destul de mare al comuniștilor. Ceea ce înseamnă că tot ei vor decide cu cine încheie pactul. Spectacolul post-electoral ne va ține în priză vreo câteva zile (săptămâni) și... Oamenii vor continua să hrănească pisicile, să meargă acasă după serviciu, să certe copiii, să bage la frigider resturile de mâncare, să spună bancuri, să se plimbe cu bicicleta și să înjure politicienii...

marți, 24 februarie 2009

Care este, totuși, sexul puternic?

Aseara tarziu am urmarit un film exceptional ca impact emotional. Despre drama evreilor din Berlin in timpul razboiului. Sinagoga lor de alta data a fost transformata intr-un centru de acumulare si triere a semitilor pentru a fi dusi ulterior in lagarele mortii

Afara zi si noapte stateau adunate gramajoara, cu ochii atintiti spre ferestrele opace, sotiile - nemtoaice - ale barbatilor inchisi in asteptarea invitatiei de a pleca in ultimul lor drum. Casatoriile mixte le transformau in paria, dar foarte putine au renuntat la sotii lor, chiar daca divortul le oferea sansa de a se reintegra usor in societatea controlata de nazisti. 

Ceea ce m-a bulversat este faptul ca acolo in frigul strazii cutremurate periodic de bombardamente - razboiul se apropia de sfarsit - nu era nici un barbat. Femeile (evreice casatorite cu germani) detinute in fosta sinagoga nu erau asteptate jos, nu le stirga nimeni pe nume cu vocea gatuita de o speranta indaratnica. In fata pericolului si a suferintei barbatii au cedat. Au divortat invocand, probabil, mii de scuze spalandu-si rusinea cu lacrimile tacute si intelegatoare ale femeilor parasite pentru totdeauna. Ale femeilor care urmau sa moara in singuratate. 


Ma intreb care este totusi
sexul puternic?

luni, 16 februarie 2009

Febra electorală și Machiavelli

Toată lumea isi dă cu părerea asupra eventualelor rezultate ale alegerilor din 5 aprilie curent. Campania e în plină desfășurare. Febra...Cine va fi viitorul președinte? Evident, acest lucru va fi elucidat doar după ce vor fi constituite alianțele postelectorale. Iar acestea deocamdată sunt puțin previzibile. Se prea poate să asistăm la mariaje cu titlu percutant pentru așteptările noastre.

PCRM+PPCD+...PLDM, de exemplu. Oricât de șocante ar fi aceste coalizări, ele vor fi foarte bine argumentate și motivele enunțate vor fi dintre cele mai înălțătoare - interesul național. Se prea poate că într-adevăr acesta să fie susținut, dar e posibil ca pe parcurs, foloasele personale sau de partid, ce derivă dintr-o poziție majoritară în parlament, să eclipsese dorința de a face bine țării. Avem exemple de acest gen pentru documentare. Aplicată la realitatea politică din Republica Moldova, mi se pare teribilistă opinia (altfel corectă !) lui Machiavelli din Discorsi

"Atunci când siguranța patriei tale depinde în întregime de hotărârea care urmează a fi luată, nu trebuie dată nicio atenție dreptății sau nedreptății, bunatății sau cruzimii, caracterului ei lăudabil sau josnic. Dimpotrivă, lăsând deoparte orice considerație, trebuie adoptată cu toată convingerea acea alternativă care ar salva viața și ar menține libertatea patriei tale". 

Teribilistă, pentru că dacă e aplicata fidel de oameni politici cu veleități dictatoriale, o asemenea tactică surpă temelia unei patrii libere - liberatea cetățenilor săi. Degeaba înfrunți dusmanul extern, dacă în interiorul "cetății" oamenii au o putere mai mare decât legile, iar accesele războinice de exterminare și furia continuă împotriva"greșiților noștri " determină supremația răfuielii asupra justiției. Corupția e un flagel intolerabil pentru patrioții adevărați, dat combaterea acesteea nu poate fi o scuză pentru a comite ilegalități. 

Atunci când dragostea de patrie se confundă cu dorința de a o stăpâni, virtutea poate să subziste, dar se transformă într-o forță brută extaziată și dornică de noi cuceriri. Această virtute nu mai sprijină libertatea, ci o distruge. Și atunci, după o înfrângere de moment, inamicul extern trebuie doar să aibă puțintică răbdare.

joi, 12 februarie 2009

Magnolia

Mai mult decat a zis Mircea Badea despre ei, nu cred ca as putea spune. Nu e cazul. Doar ma gandesc ca ar fi bine sa persiste. Pentru ca încet încet trebuie sa revenim la esență. Societatea de consum riscă să ne transforme in elemente depersonalizate ale unui mecanism diabolic de rotatie a banilor. Cumparam o gramada de lucruri care nu ne folosesc la nimic in ultima instanta si suferim de insomnii pentru ca ne ofticam dupa resursele financiare necesare pentru a cumpara si mai multe. 

Imaginea dintr-un roman celebru: a iesit pe piata praful care-ti da mancarimi, deci avem nevoie de perii de scarpinat! Frumusetile artificiale insiliconate ne inculca ideea ca ce e natural e lipsit de frumusete - deci, chirurgul plastician este tatal perfectiunii. Sarmanul Domnul nostru, s-a chinuit sa ne faca dupa chipul si asemanarea Sa si iata ca nu e bine! A gresit profesia... Revin: Magnolia ne da sansa sa redevenim naturali cel putin la nivel de melomani. 

luni, 9 februarie 2009

Fără titlu, despre firesc...

Ce e firescul, normalitatea? De câte ori zicem: "A, dar e firesc sa fie așa!" și ne credem cei mai inteligenți și "realiști" oameni de pe pământ? Dar, Dumnezeule, nici măcar faptul că suntem oameni, că există acest pământ, că răsare soarele și se scaldă în praf vrăbiile nu este deloc "firesc"! 

Șestov zice: "Dezvoltarea universului nu e câtuși de puțin naturală, ceea ce ar fi natural e să nu fie absolut nimic, nici univers, nici dezvoltare." 

Steihardt: "Nimic nu e firesc și totul e de mirare și minunat". Și mai departe: "Iubirea de aproapele e un mister de credință. Dragostea și iertarea nu sunt naturale. Natural e principiul al doilea al termodinamicii". 

Când ultima dată te-ai minunat realizând că respiri? Orice s-ar întâmpla - respiri, vezi, auzi? Mă bucur acum că pe undeva, la Timișoara, o veche prietenă de-a mea și-a amintit de mine. Tatal ei, părintele Iulian, m-a botezat într-o noapte de an nou în mica bisericuță pe care o ctitorea. Dumnezeu să-l odihnească! 

Dana, te imbrățisez cu toată dragostea. Mi-ai amintit și de Gheorghe Zamfir și de minunații oameni pe care i-am întâlnit la Timișoara. Sună-mă, căci telefonul tău e mereu ocupat. Ne vom bucura împreună și ne vom minuna că putem să ne auzim bucuria aflându-ne la o mie de kilometri depărtare...

Bârfa nu are ce căuta între noi. Just ask!

Am auzit și am citit multe lucruri fanteziste despre mine. Unele emise cu reavoință, evident. N-am replicat niciodată. Țin cont întotdeauna de marele adevăr care ne avertizează asupra pericolului și ispitei de a înșira mărgăritare în treuca porcilor. Porcul rămâne porc, iar mărgăritarele în cel mai bun caz dispar în clăbucii de noroi. 

În general oamenii își croiesc atitudinea față de persoanele care nu acționează conform mentalității adoptate de consumatorul obișnuit în așa fel încât antireul lor să pară mai shic. Excepția confirmă regula, se zice. Ma întreb doar care regulă și cine o stabilește? 

Dacă am fi conștienți de puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu și pe care, din păcate, am zăvorat-o în diverși parametri regulatorii, am fi mult mai buni, mai fericiți și mai responsabili pentru tot ce facem. 

Ipocrizia, bârfa și incompetența îmi repugnă categoric, așa că dacă vrei să afli ceva despre mine sau te interesează părerea mea despre evenimete, fenomene, strategii și tactici politice sau de altă natură, întreabă-mă. 

Îți voi raspunde imediat, chiar aici,
pe acest blog.

luni, 26 ianuarie 2009

Un bun prieten mi-a făcut cadou acest blog, zicându-mi că e un dar de ziua mea. Se prea poate să fie al doilea cadou inoportun la viața mea - primul a fost un papagal care mi-a mâncat sufletul cu țipete afone și mizerie împrăștiată peste tot lânga colivie. Așa dar... Să încep anul cu o nouă provocare? Abia am petrecut un an plin de experiențe care pot fi catalogate întocmai așa... Mă mai gândesc. Oricum, la mulți ani tuturor bloggerilor!