miercuri, 7 septembrie 2022

De ce scriu mult despre Ucraina și mai nimic despre Republica Moldova

De ce insist asupra suvbiectului războiului din Ucraina? De ce nu mai abordez subiecte legate de politicul din Republica Moldova? Cu precizarea că nimic nu-i veșnic și s-ar putea să-mi schimb preferințele în orice clipă, răspund punctual. 

1. Ofer prioritate subiectelor legate de războiul din Ucraina pentru că acestea sunt, astăzi, cele mai importante. Nu, nu din categoria „externe”, ci din cea a supraviețuirii pe acest continent. Există rău mic, mai mare, mare și total - iadul. Federația Rusă, așa cum este guvernată astăzi, reprezintă răul total. Dacă nu va fi oprită printr-un efort comun solidar, ea va dezlănțui iadul pe tot continentul, așa cum a făcut-o în Ucraina. Moscova dictatorială ne-a ucis metodic pe parcursul istoriei prin deportări, genocid, foamete, asasinare în masă, deznaționalizare și menținere a metastazelor sale ideologice pe pământul nostru strămoșesc până în ziua de astăzi. Acum, odată cu declanșarea războiului în Ucraina, vedem limpede ce ne așteaptă, dincolo de toate astea, în viitor. Dacă nu ne apucăm să sprijinim puternic și din toate bojoacele efortul și sacrificiul ucrainenilor de a opri tăvălugul rusesc. Unde mai pui, că doar pericolul iminent pe care-l reprezintă centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de militarii ruși, se poate transforma într-o catastrofă apocaliptică în orice clipă. Chiar azi (în timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a cerut stabilirea unei „zone de securitate” în jurul centralei nucleare Zaporojie) Energodarul a fost zguduit de noi bombardamente chiar în apropierea centralei...

2. Nu mă aplec prea mult asupra politicii autohtone pentru că nu văd rostul. De câte ori deschid știrile despre noi, văd aceleași titluri de luni de zile și foarte puțină transparență. Mai aud, la unele emisiuni de dezbateri și ceva analiză veritabilă, dar nimeni nu e interesat s-o ia în calcul. Bine, dincolo de aceste observații, nu văd nici alternative politice serioase și nici energie populară matură pentru a pune umărul la schimbare (nu mă refer aici la guvernarea în sine). Pe scurt, sunt omul care nu s-a temut niciodată de baricade și chiar le-a construit atunci când alții au ezitat să o facă. Dar să stau pe ele doar ca să mă bată vântul și să vadă lumea că mai sunt "ничего себе” la ai mei 60 neîmpliniți, nu-mi place. Deocamdată atât. Mai vedem.

marți, 6 septembrie 2022

S-a aruncat în aer împreună cu ocupanții care l-au descoperit. Ce se întâmplă, de fapt, în cadrul contraofensivei armatei ucrainene?

Deși comandamentul forțelor armate ale Ucrainei nu dezvăluie mai nimic despre acțiunile sale în prima linie a frontului pentru a nu-și periclita strategia și tactica militară în acest context, unele informații denotă că ocupanții sunt în mare panică, fiind demoralizați în ultimul hal. Evident, Rusia mai are resurse pentru a continua războiul și intenționează să-l întindă până în iarnă, când Europa „va exploda” de proteste/revolte, înghețând de frig în lipsa gazelor rusești, confruntându-se cu probleme economice din ce în ce mai grave. Bine, toate astea, se prea poate, să nu se întâmple din simplul motiv că lumea civilizată se pregătește serios pentru sezonul rece și nu stă la mila lui putin. 

Revenind la situația de pe front, să spunem că una din ultimele informații îmbucurătoare a fost cea privind eliberarea de sub ocupația rusească a orășelului Vâsokopolie din regiunea Herson - am văzut cu toții imaginea în care militarii ucraineni arborează drapelul de stat acolo, pe acoperișul spitalului. 

Publicând aceeași fotografie în Telgram, șeful Oficiului Președintelui, Andriy Yermak, s-a exprimat cumva enigmatic, dar tare inspirațional: „Pas cu pas”. De asemenea, la 4 septembrie, în discursul său de seară, Volodymyr Zelensky a declarat că Forțele Armate ale Ucrainei au eliberat o localitate din regiunea Donețk și două din sudul Ucrainei. „Nu voi intra în detalii, dar steagurile ucrainene revin acolo unde ar trebui să fie de drept. Și ocupanții nu au loc pe pământul nostru.”- a mai spus el. Tot aici se înscrie și apelul consilierului președintelui Zelensky, Mihailo Podoleak, către locuitorii din Crimeea temporar ocupată, să pregătească provizii și să identifice adăposturile aeriene în condițiile în care armata ucraineană înaintează.

Mark Hertling, general în retragere al Forțelor Armate ale SUA, unul dintre cei mai redutabili și credibili analiști ai situației actuale din Ucraina, a scris ieri în Twitter: „Deși acestea nu apar în știri, urmăresc acțiunile militare actuale din Herson (și reluarea luptelor din Donbas). „Buzunarul Herson” (o versiune mai mică a „Buzunarului Falaise” din cel de-al Doilea Război Mondial pe care l-am menționat acum câteva săptămâni) nu relevă încă o „contraofensivă” mare, dar este interesant.” 

Unde mai pui că, indiferent de „mărimea” contraofensivei armatei Ucrainene, aceasta le crează mari probleme ocupanților: lor nu le mai arde de anexarea regiunii Herson. Astfel, Moscova s-a văzut nevoită să suspende referendumul-simulacru pe care tocmai îl pregătea. Să ne amintim că nici așa-zisul tribunal al apărtorilor de la Azovstali, preconizat a fi petrecut cu mare tam-tam la Mariupol, la 26 august, nu a mai avut loc.

Maxim Mahrinov

O importanță deosebită în facilitarea înaintării armatei ucrainene o au și acțiunile subversive ale partizanilor în zonele încă ocupate. Curajul acestora este incontestabil. Un singur exemplu. Maxim Mahrinov avea 38 de ani și, fiind partizan în Tokmak, regiunea Zaporojie, corecta loviturile aeriene ale armatei ucrainene. Fiind demascat de ruși, el a preferat fără a  ezita să se arunce în aer împreună cu doi ocupanți. Informația vine de la Centrul de rezistență națională. Ultimele cuvinte ale lui Maxim au fost „Glorie Ucrainei!” 

Slavă Eroilor!


luni, 5 septembrie 2022

„Moderna” armată rusească a ucis la Bucea cu arme de dispersie folosite... în primul război mondial

Flechette. Acestea sunt niște cuie metalice asemănătoare darts-urilor, încorporate în obuze. Asemenea arme antipersonal au fost utilizate la scară largă în timpul primului război mondial - aruncate din avioane ele aveau capacitatea să străpungă căștile soldaților. De fapt, acest gen de armă a fost concepută pentru a pătrunde mai ușor în vegetația densă, astfel lovind un număr cât mai  mare de persoane și nu ar trebui să fie niciodată folosită în zonele urbane civile. E adevărat că, mai târziu, ele au apărut în dotare și pe timpul războiului SUA din Vietnam: erau împachetate câte 12 în fiecare obuz de pușcă și serveau la „curățarea” tunelurilor de către militarii americani.

S-ar presupune că aceste metode barbare de luptă au rămas în istorie. Dar, nu, rușii le-au folosit la greu în Bucea, Hostomel și Borodianka, Irpin! Zeci de civili au fost uciși atunci de „săgețile” metalice lansate de artileria rusă. Medicii legiști au descoperit flechette în corpurile (în special în zona capului și a cutiei toracice) deshumate din gropile comune. Aceste arme, au fost cumva „modernizate” - fiecare carcasă de obuz rusesc poate conține până la... 8.000 de flechette! 

Care e principiul de funcționare a obuzelor umplute cu flechette? Odată trase, obuzele explodează atunci când o fitibilă detonează. Flechettele, de obicei între 3 cm și 4 cm lungime, se eliberează din carcasă și se dispersează într-un arc conic de aproximativ 300 m lățime și 100 m lungime. 

La impactul cu corpul victimei, săgeata, de regulă, se îndoaie într-un cârlig, în timp ce partea din spate a săgeții, formată din patru aripioare, se desprinde, provocând o a doua rană. Cârligele sfârtecă carnea, iar „cozile” o pătrund ca niște gloanțe.

Potrivit unui număr mare de martori din Bucea, artileria rusă a tras cu flechette cu câteva zile înainte ca forțele să se retragă din zonă la sfârșitul lunii martie. Din păcate, aceste muniții cu dispersie nu sunt interzise complet de dreptul internațional, deși sunt prohibite în mare parte a lumii, iar utilizarea armelor letale imprecise în zonele civile dens populate reprezintă o încălcare a dreptului umanitar. Le mai folosesc periodic, arareori, Forțele de Apărare din Israel (IDF) în operațiuni militare din Liban și Fâșia Gaza, ucigând și rănind civili. Mi-e greu să înțeleg cum vine asta din partea unui stat în genomul colectiv al căruia există teroarea lagărelor nazziste de exterminare, dar cert este că în martie 2008, un jurnalist palestinian de la Reuters, Fadel Shana, a fost ucis de flechette dintr-un obuz tras de un tanc israelian. Razele X au arătat mai târziu săgeți metalice încorporate în pieptul, picioarele și jacheta de protecție a lui Shana, care nu era blindată, scrie The Guardian.

Am scris aceste lucruri pentru că e bine să înțelegem că armata rusă nu este nicidecum o armată performantă, modernă, profesionistă, că reputația sa a fost doar un mit umflat de propaganda regimului de la Kremlin, iar, pe de altă parte, satrapii lui putin habar nu au ce înseamnă civilizație și nu trebuie să mizăm pe discuții și tratative cu ei. Nu ai cu cine. 


duminică, 4 septembrie 2022

Nastya a ars de vie... Cu cine și cum luptă armata lui putin

Nastya Tahirova 
Nastya a ars de vie. Ca o torță. Avea doar 19 ani... Era studentă în anul doi și făcea voluntariat, împărțind alimente oamenilor aflați în zonele fierbinți ale războiului din Ucraina și îi ajuta să se evacueze din Cernihiv, oraș aflat atunci temporar sub ocupație.

„Iată ce fac, canaliile! Ah, aici era și fata aceea, cu dreaduri!” Da, era... Militarii ucraineni care au ajuns la fața locului nu au mai putut să facă nimic - o singură mașină din tot convoiul nu a fost atinsă de foc, restul au ars în clipe numărate...

Rușii au atacat cu mortiere convoiul cu microbuzele voluntarilor. Nastya nu a avut nicio șansă - rezervorul de combustibil a luat foc chiar lângă ea. Tatăl tinerei, Mikola, s-ar putea împăca cu moartea singurului său copil - e război - dar gândul că a ars de vie îl terifiază, îl înnebunește.

Nastya și tatăl său au făcut voluntariat în Cernigiv chiar de la începutul războiului. Dar atunci când orașul a ajuns să fie bombardat masiv din avioanele care nu mai conteneau să survoleze cartierele rezidențiale, părinții au decis să trimită fetița lor în Polonia. Ea le suna de pe un număr de telefon polonez, deci cu siguranță a fost în Polonia - spun ei. Doar că fata s-a reîntors în Cernihiv în secret. Le-a zis înainte să revină în Ucraina că merge la un centru de voluntariat polonez și va fi foarte ocupată – s-ar putea să nu le mai răspundă la telefon. Părinții s-au liniștit pentru un timp. Dar peste câteva zile au tot sunat-o și ea nu mai era de găsit... Nastya a murit în ultima zi de atacuri aeriene intense ale Cernihivului. A doua zi rușii au început retragerea. Doar două zile au despărțit-o de viață.

Mikola Tahirov
A fost singurul copil al familiei Tahirov, acum casa e pustie, sufletele părinților sunt pustii. Dar ei sunt ucraineni, așa cum a fost și Nastya. De aceea, Mikola și Olga au adunat deja tot pachetul de acte pentru adopție: „Avem loc destul în casă, avem și dragoste destulă în suflet – dorim să oferim toate astea unui copil...” În războiul din Ucraina mulți copii au rămas orfani, prea mulți... 

Istorii ca aceasta sunt sute și mii în Ucraina devastată de orgoliul bolnav al unui nebun secundat de cohorte de entități zombificate, care, în demența lor, nu se mai pot opri. Astăzi putin amenință o lume întreagă. Șantajul energetic e pe față. De fapt, legendara bărbăție a „velicanilor” ruși se dovedește a fi un mit, o scornire romantică - s-a văzut clar că armata lor nu este decât o simbioză jalnică de incompetență și rugină, salvată exclusiv de cantități enorme de carne de tun și munți de rămășițe de metal. Sovietice. Arma lui putin nu are nimic comun cu bărbăția și profesinalismul veritabil. Arma lui putin pute a r*hat de hienă: șantaj, propagandă, minciună, manipulare în masă. Nu i-a mers în Cosovo, încearcă în altă parte, pentru a destabiliza Europa. I-a reușit să provoace proteste în Cehia. 

Praga, 3 septembrie 2022,
protest împotriva guvernului, a UE și NATO,
organizat de forțe radicale,
pe care premierul ceh le acuză ca fiind proruse.


Sâmbătă, la Praga, zeci de mii de persoane au manifestat împotriva guvernului ceh, i-au cerut să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie, să încheie contracte directe cu Rusia și și-au proclamat vehement opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO. 

Rusia va continua să alimenteze instabilitatea politică în Europa, asta știe să facă cel mai bine. Așa că, repet, trebuie să fii deștept pentru a-ți continua viața cât de cât decentă în condițiile acestui război total, dar ești, sorry, un prost, dacă consideri pe bune că acest război nu te privește.



sâmbătă, 3 septembrie 2022

Bookfestul meu, Radmila mea... No, și oleacă Ianoș :)

Nu că aș fi dat curs îndemnului de a mai scrie și despre altceva decât despre războiul din Ucraina, dar nu pot să nu zic ceva și despre escapada mea la Bookfest-ul care, după doi ani de pandemie, a revenit la Chișinău. 

M-a scos din casă (anume astăzi!) Radmila Popovici care și-a lansat volumul de poeme „n ceruri odată”, apărut la editura Junimea de la Iași. Și la ediția precedentă a salonului am cumpărat mai multe cărți de la Junimea, care nu obosește să publice autori basarabeni și asta îmi trezește un sentiment de mare respect și chiar părtinire.

 Radmila, blondă, diafană, în rochița ei de culoare bleu - a fost o alegere (in)conștientă această semantică ucraineană? - a fost principesa scenei, chiar dacă a mai fost lansată concomitent o serie de cărți ale aceleiași edituri despre care, poate voi scrie după ce le voi citi. 

Nu fac critică literară niciodată, sunt un simplu cititor și, uneori, fac un exercițiu ezoteric: întreb universul ce vrea să-mi spună astăzi și deschid aleatoriu o carte. Acum am deschis-o pe a Radmilei. Prin versul ei, universul mi-a răspuns: „sânul mamei/ nu va mai avea/ gustul păcii/ niciodată”. Bum! 


La aceeași lansare, Ianoș Țurcanu a amuzat audiența cu spiritul său veșnic neastâmpărat, povestindu-ne cum s-a întâmplat să fie ostatic într-o casă de pe malul mării timp de șapte luni (o, fericire supremăăă!) și, printre alte maniscrise a dat gata și un volum de aforisme. După ce a coborât de pe scenă singura carte pe care o avea mi-a strecurat-o mie. MIE! Nici n-am bănuit câte kilograme de „țanțoșenie” ascundeam în cutia toracică până în acel moment! Iarăși deschid la întâmplare cartea: „Privighetoarea, după ce se mărită, se transformă în ciocănitoare”. No, stai, universule, ce treabă are acest aforism cu mine azi?! Ah, sorry, probabil, cel de mai jos e aforismul zilei mele: „Unii oameni sunt precum pantofii - merită să fie lăsați la ușă.” Ok, mă voi gândi la asta!

De fapt, nu mai obișnuiesc să merg prea des la deschideri de expoziții, lansări de carte, premiere, inaugurări de monumente și tăieri de panglici...

Nu mai obosesc lumea dornică de socializare cu prezența mea. Vin, însă, acolo unde știu că voi întâlni oameni tare dragi. Iar Radmila mi-i dragă. Tare. Altfel, îmi place să hoinăresc singură prin artă și literatură. Așa că, ignorându-i pe cei care m-au ignorat la rândul lor, prefăcându-se că nu mă cunosc, mi-am umplut cu o plăcere tainică, împlinită și promițătoare ghiozdanul: afară plouă și e timp de citit în fotoliul de lângă geamul ce dă spre orizonturi...

vineri, 2 septembrie 2022

Ați obosit de război? Felicitări! Tocmai asta a așteptat putin să facem!

Navigam printre știrile despre războiul din Ucraina și, brusc, am realizat că se întâmplă inevitabilul: șocul începutului a trecut, încep să mă raportez la aceste informații ca la simple statistici. Această „revelație” m-a cutremurat. Măcelarul de la Moskova asta își dorește - să obosim de război, să nu-l mai percepem ca pe un dezastru care ne privește, să ne plictisim și să nu-i mai acordăm o atenție mereu vigilentă.

Asta în timp ce bombardamentele cartierelor rezidențiale din orașele Ucrainei continuă (doar în ultimele 24 de ore în regiunea Donețk au fost uciși patru civili, iar peste zece oameni au fost grav răniți), în timp ce familii întregi trăiesc zilnic coșmarul atacurilor aeriene, pitindu-se prin beciuri, în timp ce deportarea cetățenilor și, mai ales, a copiilor ucraineni, continuă, în timpul ce lagărele de triaj diabolic se înmulțesc, în timp ce instituțiile europene abilitate nu au acces la colonia din Elenovka și la prizonierii din regimentul Azov (nu știm ce e cu ei, cum sunt întreținuți și dacă mai sunt vii), în timp ce pericolul unei catastrofe nucleare persistă, chiar dacă misiunea AIEA a ajuns la centrala din Energodar, în timp ce Lavrov continuă să amenințe Moldova cu „eliberarea” rușilor și găgăuzilor, inventând persecuții inexistente, în timp ce din cauza șantajului cu gaze ne amenință o iarnă grea...

În această dimineață ocupanții au tras asupra grădiniței „Теремок” din Slaveansk. Au distrus-o, la fel cum au făcut cu alte mii de grădinițe, școli și spitale din Ucraina. Imaginați-vă că asta s-a întâmplat azi dimineață cu grădinița la care tocmai vă pregăteați să vă duceți copilașul... Statistică, ziceți?

Nu, nu avem dreptul moral să „obosim”. Consider că războiul din Ucraina trebuie să facă în continuare titlurile zilei, să ne intereseze nu doar pentru „a fi la curent cu evenimentele”, ci pentru că este pus în joc viitorul Moldovei, a Europei, a lumii întregi. Și pentru că este de datoria noastră să nu cădem pradă (din cauza acestei „plictiseli”!) falsurilor scoase pe bandă rulantă de propaganda rusească. Ea nu obosește, ea nu se plictisește, ea își face treaba zombificatoare... 


joi, 1 septembrie 2022

E primul 1 septembrie în care nu-mi voi suna părinții-pedagogi...

Probabil astăzi internetul va exploda de poze colorate, dar și în alb-negru, cu elevii de azi și de demult, în prag de an școlar. De obicei, în această zi îmi sunam părinții care, deși la pensie, tot pedagogi au rămas mereu. Problema e că nu-i mai am. Au plecat anul ăsta, unul după altul, să-i învețe fizică și literatură română pe îngerii neastâmpărați. Ce se mai bucură, dolofanii, în prezența unor profesori ca mama și tata! 

Oare Cupidonii îvață și ei fizică?! Sau numai poezii de dragoste? No, bine, că mama a avut mereu o memorie fenomenală la așa ceva. Luați de aici, puștilor, și nu mai împușcați aiurea cu săgețile alea, creând drame existențiale! 

So, astăzi, primul 1 septembrie în care nu pun mâna pe telefon pentru a-mi suna părinții, este pentru mine o zi cu lumină tristă. Dar, totodată, plină de amintiri frumoase, amintiri, care mai au mirosul acela de bănci noi și pereți proaspăt vopsiți, de țigăncușe, flori domnești, trandafiri de grădină și vopsea de tipografie. 

Clasa a VII-a B, treceți în cabinetul vostru! Petrică Nicorici, trezește-te, vacanța s-a terminat! Angela, nu te așeza cu Liuda Pascari în bancă! Vei sta cu Alic Străjescu! Eh, dap eu vroiam să stau cu Jenea Gavriliuc... da, cui îi pasă?! Astăzi clasa noastră e împrăștiată prin lume. Liuda e medic la Chișinău, Alic și Jenea - în Italia... Petrică e la cimitir, în deal... 

De astăzi, ziua de 1 septembrie, va fi pentru mine mai mult decât un nou început de an școlar. Va fi ziua mamei, a tatei și a copilăriei mele, care, iată, a început să urce și ea în cer...


miercuri, 31 august 2022

Atât timp cât Constituția atestă un neadevăr istoric privind limba oficială a RM, suntem ostaticii unui război hibrid

Limba română pentru noi, basarabenii nu a fost doar limba pe care o vorbim acasă, doar limba în care ne înțelegem între noi de mici copii, nu este doar un mijloc de comunicare. Limba română a fost și rămâne a fi pentru noi, basarabenii, visul identitar pentru care au luptat și s-au sacrificat înaintașii noștri. Pentru care au luptat și părinții noștri și noi. Generația mea.

Limba română a fost dreptul nostru de a fi români pe care ni l-au contestat, ba chiar ni l-au răpit cu brutalitate, așa-zișii frați mai mari și pe care l-am dobândit odată cu renașterea națională din anii 80-90 ai secolului trecut. Din păcate, nici astăzi Constituția Republicii Moldova nu atestă oficial sintagma limba română ca limbă de stat și articolul 13 în continuare așteaptă să fie modificat conform adevărului istoric care nu lasă nicio îndoială: cetățenii Republicii Moldova vorbesc limba română, iar moldovenesc ne este doar dialectul, graiul.

Am avut șansa să particip la acea grandioasă mișcare de renaștere națională, fiind jurnalistă la Compania de Stat pe atunci – Teleradio-Moldova. Îmi amintesc timpurile când eram admonestată chiar și pentru faptul că am utilizat cuvântul „deja” într-o emisiune pentru copii, un cuvânt care suna prea românește pentru politrucii sovietici care controlau acest post de televiziune pe timpul URSS. 

Mai târziu, după 1994, când au revenit la putere forțe politice afiliate Moscovei, sintagma „limba română” a fost din nou interzisă la televiziunea de stat. Această sărbătoare – Limba noastră cea Română – s-a transformat peste noapte în Ziua limbii noastre. Atunci când, în cadrul unui maraton televizat dedicat acestei zile, am remarcat în emisie directă că oficialii noștri au „poreclit-o” cum au putut (oficială, de stat, maternă etc) și doar scriitorul Arcadie Suceveanu a numit-o corect – limba română, am fost somată că voi fi disponibilizată. Exemplele pot continua.

Astăzi la Chișinău avem o guvernare proeuropeană și, oarecum, pro-românească. Dar, cred că e important să înțelegem că atât timp cât în Constituția Republicii Moldova rămâne scris un neadevăr istoric, precum că limba oficială la noi este limba moldovenească – o invenție sovietică menită să ne deznaționalizeze - rămânem ostaticii unui război hibrid, care astăzi își arată adevărata față oripilantă, hidoasă, în războiul din Ucraina.  

Așa dar, ne doresc nouă, tuturor basarabenilor, o cât mai grabnică amendare a articolului 13 din Constituția Republcii Moldova, iar tuturor românilor – să fie mândri de limba română, să o protejeze de igerințe nefaste, s-o iubească și s-o prețuiască. Pentru că așa cum se cântă și se simte în limba română, nu se mai poate cânta și simți în nicio altă limbă pământeană.

/discursul meu on-line în cadrul  evenimentului „LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA”, organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni la Biblioteca Metropolitană, București, 31 august 2022/

Un necrolog la moartea lui Gorbi

 A murit Gorbaciov! Nu că l-aș deplânge - avea 91 de ani și suferea deja de insuficiență renală acută, dar, orice am spune, „perestroika” sa a fost un moment istoric de cotitură, valoarea căruia nu avem cum s-o subestimăm.

Generația mea, cel puțin, a trăit din plin efectele destrămării Cortinei de Fier, a „liberalizării” menghinei ideologice sovietice (așa-zisa „Glasnosti”), care a generat un proces ireversibil de renaștere națională nu doar în RSSM. Reformarea socială și economică a URSS, inițiată de Mihail Gorbaciov, a condus, într-un final, la destrămarea celui mai mare imperiu prin proclamarea suveranității majorității republicilor sovietice anexate de o Rusie care s-a erijat într-un „frate mai mare”, impunându-și supremația. 

Amintesc celor care știu despre URSS doar de pe internet, că elementele distinctive ale acestei supremații au fost avansarea limbii ruse la nivel de stat, exportul populației ruse „politruciste” în cele mai favorabile zone periferice (de unde au fost duși în gulaguri intelectualii și gospodarii), deznaționalizarea popoarelor (altele decât poporul rus) marginalizate, impunerea forțată a ideologiei comuniste drept singura valabilă, eradicarea sângeroasă a oricărui gen de opoziție, rescrierea criminală a faptelor istorice, etc.

Orice am spune, Gorbaciov a fost omul care a făcut istorie la nivel global, iar procesele declanșate de el, cu sau fără voia lui, au schimbat întreaga ordine mondială. Nu fac apologie garbaciovistă, dar realitatea nu poate fi ignorată. 

Evident, ca orice rus, Gorbaciov a fost contaminat de șovinism - moștenire genetică colectivă - și o demonstrează reacțiile sale la evenimente legate de setea de expansiune a rușilor. Astfel, în martie 2014, Gorbaciov a numit organizarea referendumului ilegal în Crimeea ocupată drept „corectare a unei greșeli istorice”. De altfel, în mai 2016, Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în țară timp de cinci ani. El a răspuns că nu a mai călătorit în Ucraina de mult timp și că nici nu plănuiește s-o facă.

Pentru confomitate, însă, trebuie să spun că declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022 a fost o mare dezamăgire pentru Gorbaciov. Conform spuselor unui prieten apropiat al său, jurnalistul Alexandr Venediktov, Gorbaciov a fost perfect conștient de dezastrul real provocat de agresiune, considerând că prin acest act Putin i-a distrus toată moștenirea politică. 

Gorbi, așa cum i se spunea în Occident, a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii şi, prin urmare, Războiului Rece. Premiul Nobel pentru Pace a fost o distincție binemeritată și un elogiu de gratitudine pentru aportul său în acest context. Cu toate micilie și marile supărări provocate de activitatea sa, trebuie să recunoaștem că Mihail Gorbaciov a fost un lider unic, care a influențat istoria mondială într-un mod absolut impresionant, uriaș și extrem de benefic pentru noi toți.

R.I.P. Gorbi. Cine știe pe unde eram noi, românii moldoveni, acum, dacă nu ai fi existat...