După cum era
de așteptat, imediat după alegerile, care, de altfel, au fost mai puțin alegeri
democratice și mai mult o farsă ticluită de proxenetul de Grozești, au apărut
voci febrile gata să ofere asistență strategică și tactică proaspeților
deputați ai ACUM. În special mă refer la curentul zornic care pledează militant
pentru negocieri grabnice cu socialiștii și debarcarea PDM de la guvernare. Sincer
vorbind habar nu am din ce considerente se crede că socialiștii sunt dispuși să
meargă împotriva lui Plahotniuc și cum vor arăta instituțiile statului în
condițiile în care ACUM și PSRM vor ajunge la decizia de a le „epura” de
democrați. Adică îl debarcă pe Jizdan și-l pun pe Ivan Ceban în locul lui? Sau
îl dau afară pe Harunjen și-l pun pe Vasile Bolea să diriguiască procuratura?
Că doar nu vă imaginați că socialiștii vor pleda pentru ca Andrei Năstase să
fie procuror general al RM! Oi fi eu puțină la minte, dar chiar nu înțeleg
deloc cum poți să scoți țara din captivitatea mafiotă „complotând”cu cei care
au pus umărul din plin la fortificarea mafiei?! Cu toată stima pentru
societatea civilă, parte din care pledează pentru o relaționare „tehnică” a
blocului ACUM cu socialiștii, sunt categoric împotriva unor înțelegeri a
opoziției reale cu PSRM, un partid profund corupt, pro-rus, condus de un ins
lipsit de verticalitate, predispus spre trădare oricând, fișa biografică a
căruia este plină de trocuri făcute cu Plahotniuc în momentele cruciale ale
istoriei noastre politice.
Atunci când
ACUM va intra realmente în Parlament, partidele componente Platforma DA și PAS,
vor avea un rol foarte important acolo și fără a fi nevoite să facă alianțe cu
PCRM, PD sau Șor. Fără a negocia cu ele. Da, scopul blocului este să eradicheze
mafia și să elibereze instituțiile statului de elemente subordonate mafiei. Dar
asta nu înseamnă neapărat că totul trebuie să se producă imediat ce ACUM a
obținut acces în legislativ. Am avut răbdare să protestăm ani de zile fără a permite
degenerarea în violențe, deși multă lume era gata să taie și să spânzure mafia
sufocantă. Exact așa cred că trebuie să se procedeze în continuare: cu răbdare,
curaj, hotărâre și perseverență. Este o mare diferență între a fi opoziție de
stradă și opoziție în legislativ, unde sunt alte pârghii, altă vizibilitate,
alte oportunități. În acest Parlament miș-maș-urile secrete, nocturne, nu se
vor mai putea produce, căci în fiecare comisie va fi „omul nostru”, care va
ține mâna pe pulsul fiarei. Să nu omitem faptul că e prima oară când în
Parlamentul RM are acces o opoziție veritabilă, călită în timp, determinată să
nu trădeze. Și să ne mai amintim, că orice concesie făcută puterii corupte de
alte partide de opoziție pentru a obține o majoritate simplă, s-au terminat cu
„decesul” binemeritat al acestoe partide: PPCD, PLDM, PL... Haideți să nu
împingem spre un atare scenariu și blocul ACUM!
Atunci când
cei 26 de deputați ai Platformei DA și PAS se vor instala în legislativ, ei nu
vor trebui presați să-și facă treaba, ci să observe cu ochi de vultur absolut
toate mișcările celorlalți pentru a interveni prompt și a informa opinia
publică și partenerii de dezvoltare. ACUM nu are decât să urmărească cum PD și
PSRM se descurcă în a se alia, altfel spus, își trădează propriile
electorate. Și pentru un partid și pentru celălalt alianța pe față PD-PSRM este
nocivă. Ea compromite PD-ul „pro-europenist” pentru că va trebui motivată
alianța cu un partid pro-rus de sorginte sovietică și în aceeași măsură
compromite „anti-oligarhicul” PSRM, care va trebui să-și justifice compromisul alierii
cu mafia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu