luni, 14 septembrie 2009

Stat tampon

Mai mulţi comentatori ruşi consideră că Republica Moldova, chiar dacă îşi va schimba guvernarea, nu va depăşi statutul de stat tampon, cel puţin raportat la Uniunea Europeană care doreşte securizarea frontierelor sale şi, astfel, menţine o distanţă "de complezenţă" de Rusia. Să vedem ce înseamnă a fi "stat tampon" în versiunea lui Martin Wight, specialist consacrat în teoria relaţiilor internaţionale:

"Un stat tampon este o putere slabă între două sau mai multe state puternice, menţinut sau chiar creat cu scopul reducerii conflictului dintre ele. O zonă tampon este o regiune ocupată de una sau mai multe puteri slabe aflate între două sau mai multe puteri mai tari; este definită uneori ca fiind un "vid de putere".

Fiecare putere mai mare va avea, în general, un interes vital de a împiedica alte puteri să controleze zona tampon şi va urmări acest interes în două moduri. Va căuta fie să menţină zona tampon neutră sau independentă, ori să stabilească propriul ei control, care poate conduce la anexarea, pe termen lung, a zonei tampon şi convertirea ei într-o provincie de frontieră. De aceea statele tampon pot fi împărţite, în linii mari, în oscilante, neutre şi satelite.

Oscilante sunt statele a căror politică este încurajarea prudentă a rivalităţii dintre vecinii ei puternici.
Neutre sunt statele fără nici o politică externă activă; ele speră să rămână neobservate.
Satelite sunt statele a căror politică externă este controlată de altă putere. Dacă statul mai slab a cedat formal acest control printr-un tratat, astfel încât prin lege cât şi în fapt a cedat o parte din suveranitatea sa, este cunoscut ca fiind protectorat".

În ce categorie da stat tampon se înscie Republica Moldova?

duminică, 13 septembrie 2009

La hramul satului

Gradul de politizare a cetăţenilor unei ţări este barometrul bunăstării lor materiale, dar mai ales spirituale. În acest context absenteismul, apatia politică de care pionii electorali se tem în pragul scrutinelor, este o consecinţă a două posibile scenarii în derulare. Ori cetăţenii se bucură de o viaţă decentă şi respectiv au multe alte domenii de interes dincolo de politică, ori o duc greu şi sunt dezamăgiţi de politicieni, căutând soluţia bunăstării proprii în altă parte. 

La noi rata participării la vot a fost suficient de mare ca să înţelegem că cetăţenii mai cred încă în posibilitatea redresării situaţiei prin schimbarea (sau dimpotrivă, menţinerea la putere) clasei politice. Totuşi, mă gândesc uneori, că politicul este prezent atât în discursul public, cât şi în discuţiile private în măsura în care putem constata că este o dominantă. Toată lumea discută doar politică. 

La ţară, vecina - o femeie de vreo 70 de ani - citeşte cu glas tare discursul lui Voronin publicat în ziarul Comunistul. În jurul ei, pe scăunele de lemn stau vreo trei prietene de aceeaşi vârstă, înghiţind-o din ochi. Peste gard aud păreri controversate despre prestaţia lui Mihai Ghimpu şi încercări gălăgioase de a face un portret-robot al viitorului preşedinte de ţară. Implicarea cetăţenilot în procesul politic e un act civic de care putem doar să ne bucurăm. Dar... 


Mă gândesc despre ce vom discuta la masă cu rudele, prietenii, dacă criza politică din Republica Moldova va fi depăşită? Cum adică, să nu avem pe cine înjura?!

marți, 1 septembrie 2009

Madona neagră a plâns cu lacrimi de sânge peste Polonia

Dacă tot am zis că există şi alte subiecte de abordat decât politica, încerc să fiu consecventă...

Cândva demult, în 1996, am auzit pentru prima dată despre Fecioara Neagră care a fost adusă de valurile oceanului pe litoralul de pe Tenerife, una din insulele Canare. Catedrala construită în cinstea ei e foarte frumoasă, iar legenda este nu numai o investiţie spirituală, ci şi una profitabilă pentru cei care au dezvoltat afaceri în turism. 

Acum citesc despre icoana făcătoare de minuni din Czestochowa. Fecioara Maria are un chip mai deosebit şi nuanţa tuciurie a pielii i-a atras supranumele Madona Neagră. Curioasă (sau firească!) e inspiraţia mea de a picta îngerul negru cu chip de femeie? Am pornit de la femeia Baluba şi am ajuns să pun pe pânză o fecioară-înger, lăsându-mi imaginaţia de capul ei...

Dar nu despre asta vroiam să scriu, constat doar că nimic nu e întâmplător şi de fapt, ne-am dezvăţat să citim semnele - acesta ar fi subiectul unei alte discuţii... Deci, apropo de icoana expusă la mănăstirea Jasna Gora a ordinului paulin – se spune că este una dintre cele 70 de icoane pictate de sf.Luca. Iar în anul 326 sf. Elena a vizitat Ierusalimul şi a primit-o în dar, ducând-o la Constantinopol. De fapt, istoriografii atestă alte cifre. Factologia susţinută de ei plasează icoana din Czestochowa în arta bizantină din sec. IX-XI. Oricum, pentru mine, diletantă în istoria artelor, nu parametrii temporali sunt importanţi, ci rolul atribuit icoanei în destinul politic şi istoric al Poloniei. Icoana a apărat-o de multe invazii, vărsând lacrimi de sânge şi chiar năpustind moarte grea asupra duşmanilor. 

În 1655 Polonia a fost invadată de suedezi. Abia la Jasna Gora aceştea au fost stăviliţi prin puterea icoanei făcătoare de minuni. La 1 aprilie 1656 icoana a fost încoronată şi proclamată Ocrotitoarea Poloniei. Desigur, întotdeauna învingătorii scriu istoria şi într-o notă asupra vestigiilor turistice din Polonia am găsit următoarea expunere: 

În Czestochowa religia interacţionează cu politica. În 1655 suedezii au încercat să ia mănăstirea cu asalt, însă nu au reuşit. Din acel moment Jasna Gora a devenit un simbol al opoziţiei populare. Când în 1981 a fost instituită starea excepţională în Polonia, mănăstirea a devenit adăpostul tuturor acelor care s-au opus regimului de atunci. Comunismul a căzut şi datorită motivării puternice oferite de icoana făcătoare de minuni. Şi acum mănăstirea e vizitată în mare parte de tineri. Foarte mulţi pelerini vin aici şi se roagă pentru pace şi bunăstare în ţara lor.” 

Se prea poate că e un comentariu patetic, exagerat, dar plauzibil. M-am rugat pentru un destin mai bun al Moldovei lui Ştefan cel Mare la Putna, lui Mihai Viteazul la mănăstirea Dealu din Târgovişte, lui Sf. Nicolae în Mira, Turcia, lui Sf. Marcu în Veneţia... Nu ştiu dacă m-au auzit Sfinţii Bărbaţi... Dar cred că Madona Neagră mă aude – toate femeile de pe pământ purtăm o parte din ea în noi...Altceva este că întotdeauna avem exact ceea ce merităm. Adică tot ceea ce avem e de fapt măsura credinţei noastre...

miercuri, 26 august 2009

România: Mănăstirile vizitate împreună cu părinții mei

           Dincolo de politică există viaţă. Asta încerc să re-învăţ. Şi în această viaţă există şi vacanţe. Mănăstirea de la Curtea de Argeş, Cozia şi Dealu din Târgovişte sunt câteva escale minunate într-o scurtă vacanţă mult (de tot!) visată de părinţii mei. Le-am oferit-o cu drag, chiar dacă a trebuit să conduc câte cinci-şase sute de kilometri pe zi pentru a parcurge itinerarul propus. A fost minunat!

O-o-ops!

Uneori mă gândesc că nu e bine să scriu despre politică, să fac pronosticuri sau să presupun scenarii eventuale. Prea le nimeresc de multe ori. Scriam despre tot ce se întâmplă în speranţa că, totuşi, se va întâmpla ca excepţia să nu confirme regula. De fapt nici nu prea scriu aici chiar tot ce-mi trece prin cap, păstrez cele mai tranşante aprecieri în jurnalul meu de pe stick. Dar chiar şi aşa, lucrurile se pliază ca unse pe încercările mele de "ghicitoare". Chiar aşa de previzibili să fie politicienii noştri? Da. Nişte pipote cu urechi, gură şi extremităţi. Tocmai de asta am plecat din politică, n-am reuşit deloc să-mi edific o rânză care să substituie restul organelor pasibile de tot genul de sensibilităţi. Diacov...ziceam eu că e isteţ. Astăzi, când disensiunile din cadrul AIE au ajuns să fie mai mult decât probabile, I"ll be back-ul lui Iurie Roşca sună destul de ameninţător. We did it again? O-o-ops! 

P.S.
Dar nu cred că amenințarea e reală, de unde plec eu cu gândul că nimic nu se mai poate face, acolo în scurt timp fumegă ruinele...

marți, 25 august 2009

Ruşii beau şampanie!

Acalmia politică din Republica Moldova aşternută ca o ceaţă vâscoasă peste aşteptările noastre, s-ar putea să nu fie de bun augur. Zic "s-ar putea" pentru că întotdeauna este loc de turnuri neaşteptate, de buturugi mici care răstoarnă în ultima clipă carul gata să se umple. 

 Cele două tabere s-au înarmat cu strategii şi tactici de abordare a momentului crucial "alegerea preşedintelui", în aşa fel încât să dea bine la electorat. Retorica vizează patriotismul de care oponentul trebuie să dea dovadă cedând voturile necesare celuilalt. De facto nimeni nu dă nici un semn că ar putea ceda sau negocia ceva.

Comuniştii zic că formează un pol de centru - stânga şi nu au de gând să discute cu o alianţă ipotetică, liberalii afirmă că comuniştii vor demonstra lipsa lor de patriotism dacă nu vor ceda civilizat puterea. Ceea ce este absolut evident, este faptul că nici unii nici ceilalţi nu caută soluţii de depăşire a crizei. Se caută doar stratageme de a obţine puterea în stat. 

Este o luptă extrem de dură şi din cauza că factorii externi de această dată sunt flasci în exercitarea presiunilor. Occidentul încearcă să împace într-un mod diplomatic lupul cu oile, dar nu are vigoarea şi influenţa decisivă. Iar Rusia (şi aici e tocmai punctul forte al acestei
a) stă liniştită şi savurează deja biruinţa pentru că oricine ar câştiga, Ea, imperatriţa, nu are nimic de pierdut. Dimpotrivă.

vineri, 21 august 2009

Am s-o pot duce!

Vladimir Voronin pleacă la Soci. Ca şi altă dată se consultă cu Medvedev, deşi nimic nu confirmă o susţinere certă a PCRM de către Moscova. Dimpotrivă, situaţia îmi aminteşte istorioara cunoscută despre băiatul care îl agasa pe taică-său cerându-i pâine cu unt. Bocea şi cerea: Vreau pâine cu unt, dă-mi pâine cu unt... Taică-său la început foarte calm îi răspundea: N-am. Vreau pâine cu unt, dă-mi pâine cu unt!... N-am. Dă-mi!.. N-am. Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi!...Când ţi-oi da o pâine cu unt n-ai s-o poţi duce! (Pauză) Am s-o pot, am s-o pot duce!

marți, 18 august 2009

Spirala politică

O analiză foarte bună a veleităţilor şi ambiţiilor actualilor lideri ai Alianţei a fost publicată astăzi în Jurnal de Chişinău. Nicolae Negru se plasează pe poziţia unui comentator militant şi obiectiv. Întrebarea cine va fi prim-ministru este crucială. Mai bine zis, cine îşi doreşte funcţia de prim-ministru? Acel care îşi va asuma responsabilitatea guvernării nu pentru că nu a reuşit să obţină altceva mai bun, ci pentru că îi pasă de ţara lui, acela este politicianul-patriot prin excelenţă. 

Doar că deocamdată nu s-a pronunţat nimeni - nici Vlad Filat, nici Mihai Ghimpu şi nici Serafim Urechean - în acest sens. Dimpotrivă, cred că negocierile s-au ţinut în mare taină şi destul de îndelung tocmai pentru că nimeni dintre cei trei nu şi-a dorit această funcţie. 

Lupta electorală cu PCRM a fost crâncenă pentru că puterea e o domniţă greu de cucerit/cedat. Şi pentru că aceasta oferă ceea ce nimic altceva nu e în măsură să ofere - libertatea de a fi dictator. Comuniştii trebuie să dispară ca entitate politică, nici vorbă. Dar nu cred că cei care vor veni sunt atât de civilizaţi încât să opereze în termenii democraţiei reale. 

Moldova 1 va cânta osane altei guvernări, alţi oameni de afaceri vor avea "verde" pentru a câştiga tendere şi licitaţii barosane etc. Spun asta fără scepticism sau sarcasm. E firesc ca cei care câştigă să-şi tragă foloase din asta. Doar că raportul dintre interesul personal şi cel naţional în activitatea politică ar trebui să se bazeze pe alte proporţii. Evident. 


Deci, la nivelul educaţiei noastre de tip sovietico-mafiotic, desăvârşirea clasei politice va mai dura. Important e să fie scoase vizele pentru cetăţenii români şi să fie semnat acordul ce vizează micul trafic la frontieră. Măcar atât pentru început. Mergem pe spirală... În șirul lui Fibonacci...

duminică, 16 august 2009

Duda, Sturza şi istoria

De când castelul Bran a fost redobândit de familia regală, totul s-a schimbat acolo. Am fost dezamăgită - din păcate acest vestigiu istoric se transformă într-un kitch, într-un capriciu al snobismului de sânge albastru. N-am nimic cu familia regală şi chiar consider monarhismul drept un regim destul de funcţional. Dar ceea ce se întâmplă la castelul Bran (pe unde am dat în scurta mea vacanţă) este inadmisibil. 

Chiar dacă acest castel a aparţinut printr-un accident de generozitate reginei Maria, el are o istorie proprie şi aceasta, din păcate, acum este practic ignorată, castelul fiind umplut cu mobilier "împărătesc" dintr-o generaţie incompatibilă cu însăşi personalitatea castelului Bran. Dintr-o fortăreaţă virilă acesta e transformat într-un iatac cu danteluţe. Frumos, nimic de zis, dar trist în esenţă... 

Principele Radu a fost cândva actor (Radu Duda, se numea pe atunci). Într-o vizită la televiziunea din dealul Schinoasei, unde a înregistrat un splendid spectacol poetic l-am cunoscut şi eu. A petrecut chiar o seară care nu s-a mai încheiat decât în zori la mine acasă împreună cu Nicu Alifantis, familia Porubin şi alţi prieteni povestind şi discutând despre istoria românilor. Erau anii renaşterii noastre naţionale. Vreau să cred că nu suferă de sindromul săracului îmbogăţit peste noapte care îşi face statui de aur pentru a se impune şi a le arăta vecinilor ce noroc a avut. Cu tot respectul...

Apropo, foarte curioasă demisia lui Ion Sturza... Dacă o pun în legătură cu ceea ce am scris în articolul "Pe ultima sută de metri, eu cu cine votez?" publicat la rubrica "Politică" (alegeri) în revista electronică ACUM, se configureză o situaţie cât se poate de clară a viitorului Republicii Moldova. Să vedem... 

Un alt descendent al nobilimii, o altă pagină în istoria românilor?