joi, 28 iunie 2018

Nesupunerea civică, ce-i cu ea?


Chiar dacă Plahotniuc și toți servitorii săi, începând cu judecătorii vânduți și terminând cu mercenarii tv al-de Tabără, Cristal, Bogatu ș.a. au instituit dictatura în RM și democrația nu mai poate fi practicată în mod direct, voința cetățenilor este în continuare capabilă să se manifeste. Vorbesc aici despre nesupunerea civică. Aceasta, uneori, este singura modalitate de exercitare a voinței poporului și, respectiv, de aplicare a principiilor democrației veritabile.

Ce este nesupunerea civică? Teoretic, ea este o modalitate de protest al unui colectiv, unei comunități sau al unei națiuni, la limita legalității sau chiar cu încălcarea acesteia, pentru a determina o schimbare a  normelor fundamentale ale unui stat, pentru a-și apăra drepturile iremediabil încălcate de o autocrație, pentru a-și impune voința într-un aspect care contravine normalității, voinței populare. Nesupunerea civică este o formă extremă de protest non-violent, atunci când autoritățile sunt opace, intransigente, de neînduplecat pentru a schimba ceva prin proteste obișnuite.

Exemple de nesupunere civică sunt multe. E emblematic cazul boicotului autobuzelor din Montgomery de către comunitatea oamenilor de culoare pentru a-și revendica dreptul de circulație în transportul public nu doar în limita locurilor pe băncile din spate. Oamenii de culoare, în frunte cu Martin Luther King Jr., pe atunci un pastor local necunoscut, la un moment dat nu au mai mers cu autobuze, generând pierderi considerabile proprietarilor acestora. Astfel, în timp, regula conform căreia locurile din față erau preconizate doar pentru pasageri albi, a fost abolită. Da, această nesupunere civică a creat incomodități celor care au decis să renunțe la autobuze, dar determinarea colectivă de a o face solidar a produs efectul scontat.

Un alt exemplu de nesupunere civică a fost distrugerea proprietății militare ca formă de protest împotriva războiului din Irak sau distrugea plantațiilor pentru stoparea producerii organismelor modificate genetic. Da, există riscul să fii reținut sau să plătești o amendă, dar vorbim de situația în care cetățenii au un asemenea sentiment civic, încât sunt hotărâți să îndure aceste neplăceri în numele schimbărilor sociale fundamentale, cu bătaie lungă și cu repercusiuni benefice asupra viitorului copiilor lor.

Vedeți ce fac acum pompierii din Belgia. Ei manifestă consolidat pentru mărirea salariilor și pentru a determina guvernul să le aloce un buget mai mare anul viitor pentru operațiunile de salvare. Nu doar printr-un protest limitat în timp cu scandări și plecat seara acasă, ci prin acțiuni temerare: ei au provocat un mic incendiu, menținându-l artificial, au stropit cu spumă polițiștii și au blocat cu circa 30 de mașini de pompieri artera care duce spre locuința prim-ministrului. Ei vor face aceste și alte acte de nesupunere civică atât timp cât va fi nevoie pentru a obține Victoria.

Mecanismele legale existente nu presupun impunerea voinței populare în mod direct, legea nu prevede posibilitatea revizuirii permanente a prestației și reprezentativității celor aleși cu posibilitatea intrinsecă de a-i rechema din funcții. Și, cu regret, aceștia devin independenți de voința alegătorilor imediat ce li se validează mandatele de parlamentari. Iar aceste mandate nu mai pot fi retrase pe parcursul legislaturii. Cazul nostru bizar când oligarhatul de la guvernare nu acceptă oameni anti-sistem, chiar dacă ei au fost aleși legitim prin-o manifestare plenară a voinței populare, în măsura în care sunt gata să încalce perfid Constituția națională și Carta internațională va intra, probabil, în istoria neagră europeană. 

Și atunci, ce putem face ca să ne impunem voința dincolo de protest, căci acesta e desconsiderat de autoritățile moldovenești - ele tolerează protestul doar pentru a manipula partenerii de dezvoltare asupra așa-zisei libertăți de exprimare a opiniei în RM și nu se referă la el ca la o semnalizare a unei probleme grave care necesită soluționare și implicare serioasă? Da, putem să recurgem la nesupunere civică. Poporul are tot dreptul să manifeste printr-un refuz colectiv, numeros, exigent, responsabil și determinat de a se supune legilor nedrepte, învechite și, cu atât mai mult, fărădelegilor comise de cel ales. 

Evident, doar o societate matură, responsabilă, cu un sentiment cetățenesc dezvoltat, poate să recurgă la nesupunere civică, atunci când acesta devine singura contrapunere derapajelor democratice ale autorităților. Or, invalidarea unui mandat de primar ales într-un scrutin perfect legal, este un derapaj democratic catastrofal, la care nu a recurs nici măcar comunistul Voronin!

Ce se poate face la modul concret? De exemplu, putem să refuzăm să plătim facturile comunale. În acest caz trebuie să conștientizăm că s-ar putea să rămânem fără curent electric, fără apă etc. pe un termen imprevizibil. Cu încălzirea acum, vara, e mai simplu. Dar aceste incomodități asumate ar putea duce la pierderi colosale care ar paraliza sisteme și ar determina statul să reacționeze. Sau putem să blocăm diverse căi de acces prin ședere în fața instituțiilor publice. Am putea să nu executăm legi, să nu mai aplicăm reguli general acceptate etc. Evident, toate acestea ar avea efectul scontat doar în cazul în care există 1.o determinare puternică de a merge până la capăt, indiferent de incomoditățile pe care va trebui să le suportăm stoic și 2.un număr foarte mare de participanți. Nu 100 și nici 10.000. Ci sute de mii! Doar așa paralizia unor domenii vitale ale statului ar conduce la disfuncție atât de gravă, încât acesta ar ceda ca orice material sub o presiune mai mare decât gradul său de rezistență.

P.S. Nesupunerea civică este o alternativă plauzibilă a formei de protest responsabil. Nu zic că e singura soluție. Dar, indiferent dacă o alegem sau nu, pentru a avea succes trebuie să fim mulți. Conform unor surse neoficiale polițiștii simpli realizează foarte bine situația lor precară. Ei suportă consecințele unei guvernări ostile populației la fel cum o suportă fiecare dintre noi și, ca și noi, ceilalți, își doresc un trai decent. Pentru ca ei să treacă pe față de partea protestatarilor, ceea ce ar determina criminalii de la guvernare să fugă ca șobolanii de pe corabia naufragiată, numărul manifestanților trebuie să fie extrem de impunător. Dublu, triplu decât am ieșit în stradă vreodată. Așa că munca de informare și convingere trebuie continuată insistent, direcționat, permanent. Situația e tocmai prolifică pentru asta - guvernarea comite tot mai multe greșeli și viața cotidiană va deveni cu siguranță tot mai dificilă. Orice rău spre bine.






sâmbătă, 23 iunie 2018

Fără titlu, dar din rărunchi!

Am renunțat la cursurile mele de televiziune pentru că la un moment dat tot ce le predam elevilor mei era în totală contradicție cu realitatea distorsionată - ca într-o oglindă strâmbă, în care mă uitam la mine când eram copil și pe când unii râdeau de se prăpădeau, eu plângeam de groază. Cum să-mi învăț elevii că televiziunea e un bun social, atunci când în Republica Moldova ea se prefăcuse într-o gunoiște, într-o mașinărie scârbavnică de făcut rahat?! Care cod deontologic?! Care dezbateri conform unor criterii profesioniste?! Nu mai aveam, practic, nicio posibilitate să le arăt perspectivele, să le demonstrez că televiziunea e minunată prin posibilitățile sale de a influența, de a informa, de a delecta și a culturaliza. TV 8 încă nu apăruse, iar Jurnal TV trecea printr-o perioadă extrem de dificilă. Publikile nu mai erau de dat drept exemplu, erau de dat doar cu piciorul în bot. Domeniul pe care l-am iubit atât nu mai avea loc pentru mine, pentru viziunile mele, pentru experiența mea. Când mă gândeam că s-ar putea să văd un elev de-al meu la canalele lui Plahotniuc, făcând uz de tot ce l-am învățat mai bine, mi se făcea negru înaintea ochilor.
Ok, de fapt am vrut să zic altceva, dar cumva în legătură cu începutul postării. Cu regret, nu voi putea fi mâine fizic la protest. Am plecat după turul doi al alegerilor, după 3 iunie, zicând că am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să câștigăm și am dreptul să plec în ideea de a mă sustrage puțin istoriei și a-mi regândi rostul. Dar, se vede că am plecat prea devreme. Sunt departe de casă acum, dar tot ce mă definește ca entitate umană și civică a rămas la Chișinău: gândul, inima, frământarea zilelor, visul nopților. Și dragostea.

Vă rog, dragii mei prieteni, să mergeți duminică la protest. Să mergeți și pentru mine. Să mergeți pentru toți cei pe care îi iubiți, dar au fost alungați din țară de niște criminali, de niște asasini ai drepturilor elementare umane procreați de acest Plahotniuc, tartorul care merită zeci de închisori pe viață în condiții inumane, căci moartea ar fi o pedeapsă prea ușoară pentru el. Nu se poate să renunțăm. E deja peste orice măsură. Și cum mi-aș răcori suflețelul dându-i un pumn în faianța rece și (vai!) ce scumpă, care-i umple leoarba! Să aud cum îi sar obturațiile de diamant și i se deșurubează implanturile de platină... Până la urmă e doar un individ. Cu picioare, mâini, colecist, rinichi și probleme cu prostata. Cum se poate să ne umilească în halul ăsta?! Corect, nu se poate. Și dacă partenerii de dezvoltare se arată a mia oară „extrem de îngrijorați”, atunci noi suntem chiar zaibiți di tăt. Și răi, ca niște câini flămânzi pregătiți pentru lupte. Pe scurt, haideți să începem să-i cântăm cântecul de lebădă, gâscă răgușită, rață cheală sau de ce-o mai fi acolo. Începeți și pentru mine, că eu fac ce fac și vin cât de repede pot.
P.S. Vă rog, dacă iese cu bătaie - și de la mine un ghiuldum!

marți, 19 iunie 2018

Un pic de scatologie. În rest e despre boala lui Plahotniuc și curajul nostru

Ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este un plagiat al romanelor lui Kafka. Un absurd, care exasperează prin labirinturi, paradoxuri, ilogisme, obscuritate și fraudare a tot ce înseamnă lege, logică și normalitate. Faptul că mandatul lui Andrei Năstase nu este validat la această oră denunță clar frica lui Plahotniuc de a-l lăsa pe noul primar ales să pătrundă după cortina, în spatele căreia se produc cele mai odioase crime împotriva populației. Probabil, este pentru prima dată când Plahotniuc chiar este impacientat serios, chiar dacă, se spune, este lipsit de emoții - stare generată de o anomalie psihică.

Voi face aici o digresiune scurtă, pentru a-mi motiva afirmația legată de anomalia psihică. Cum vă imaginați omul capabil să facă atâta rău fără a avea cele mai mici remușcări, să comită genocid împotriva propriilor concetățeni prin sărăcie lucie și să nu se mai sature de bogății, să-și construiacă lumi mirifice pe osemintele copiilor care se sinucid din durerea imensă de a fi despărțit de mama și tatăl plecați în căutarea unui bănuț, să ignore orice prescripție morală sau legală, convins că este nesancționabil, că este intangibil în genialitatea sa diabolică? De fapt, nici nu trebuie să vă puneți în funcție imaginația, căci pentru asemenea persoane există descrieri explicite în tratate de medicină mentală. De exemplu, conform unei descrieri sistematice a psihiatrului American Hervey M. Cleckley, există oameni la prima vedere fermecători, care fac de obicei o primă impresie bună și arată o normalitate remarcabilă, dar, în același timp, sunt egocentrici, necinstiți și nedemni de încredere, iar uneori au comportamente iresponsabile aparent fără alt motiv decât pentru distracție. Acești oameni (psihopații, căci despre ei este vorba), în mare măsură sunt lipsiți de sentimentul de vină, nu cunosc empatia și iubirea, iar relațiile de acest gen (prietenie, dragoste) sunt ocazionale și extrem de superficiale. Închei digresiunea, concluziile vă aparțin.

Revin la subiect. Vorbeam despre tergiversarea validării mandatului lui Andrei Năstase. De fapt, explicația e la îndemâna oricui, căci, chiar dacă primarul ales încă nu și-a ocupat oficial funcția, actele sale curajoase au rupt imediat aparențele bunăstării afișate și crimele mafiei imobiliare din Chișinău au ieșit la suprafață ca un balon umplut cu… hai să zic literar, excremente. Criminalii știu foarte bine că o singură înțepătură poate sparge balonul, inundându-le confortul și satisfacția cu propriile mase fetide. Deja chiar și cei care nu s-au interesat în mod special cunosc cazurile Gaudeamus, Guguță, grădinița nr.5, str. Bogdan Voevod, nr.1 etc. Sesizările oamenilor care au prins la curaj odată cu alegerea noului primar, au început să curgă gârlă (anexez și o scrisoare în care este vorba de școala nr. 52).

Cât vor întârzia criminalii instaurarea în funcție a noului primar general al municipiului? E o întrebare, răspunsul căreia este și el la suprafață: exact atât cât le vom permite! Nu cred că responsabilitatea civică a fost doar o scurtă palpitație a conștiinței noastre pe 3 iunie 2018. Sau, cel puțin, nu avem dreptul să o reducem doar la atât. Nu mai ține scuza cu cvadratura cercului. Am văzut cu toții că se poate, dacă ne mobilizăm. Se poate! E în joc tot ce poate fi mai prețios pentru om: starea de bine ACASĂ, viitorul copiilor, funcționarea NORMALĂ a instituțiilor statului, servicii publice accesibile, libertatea individuală, perspectiva profesională, sentimentul extrem de important al realizării personale etc. Dar și șansa de a schimba lucrurile este foarte mare. E nevoie doar să ne dorim asta cu adevărat. Nimeni nu o va face în locul nostru.




vineri, 15 iunie 2018

Acum ori niciodată!


Mafia moldovenească este în mare alertă. S-ar putea spune – în panică. Ședința de judecată în care urma să fie validat mandatul lui Andrei Năstase a fost amânată pe luni, 18 iunie. Ce nu reușesc să ascundă, ce vor să obțină Plahotniuc și acoliții săi prin această amânare? Oricum, toate crimele mafiei imobiliare din Chișinău nu vor putea fi tăinuite în câteva zile! Au încercat să demoleze repejor niște edificii privatizate ilegal și nu le-a reușit. Să fi înțeles că au întârziat? Că nu va mai trece nimic din ceea ce nu s-au grăbit să ducă la capăt până la alegeri? Să fi mizat atât de mult că va câștiga Silvia Radu, în cel mai rău caz, Ivan Ceban, și nu s-au asigurat deloc? Sunt întrebări la care, de fapt, răspunsul nu contează. Important este că nașterea lor demonstrează un singur lucru extrem, dar extrem de important: PLAHOTNIUC NU ESTE INFAILIBIL, IAR VICLENIA LUI ESTE DEPARTE DE A EGALA GENIALITATEA. Regimul lui Plahotniuc nu este o chestie făcută să dăinuie veșnic, ci poate fi demolat ca orice alt regim odios. Acum e momentul. Veriga slabă e pe punctul de a desface strânsoarea criminală a guvernării actuale.

De ce anume acum? Situația politică se deosebește mult de cea de până la scrutinul local, când protestele erau în toi, dar finalitatea lor, deși ele au avut un efect ineluctabil, era discutabilă. Orice tentativă de a presa guvernarea mai mult decât permite legea, ar fi fost un eșec. Inclusiv, pentru că partenerilor de dezvoltare le-a luat ceva timp ca să înțeleagă cum stau lucrurile pe aici și ce făcătură e pro-europenismul PD-ului. Acum, tehnic vorbind, căci practic asta se întâmplă permanent din 2009 încoace, guvernarea e cea care încalcă legea. Vizibil. Avem un PRIMAR ALES LEGITIM, iar tentativele disperate de a tergiversa instaurarea sa în funcție proiectează guvernarea în zona fraudei explicite, neacoperite de explicații cât de cât pertinente. Dacă nici măcar populistul și demagogul Ivan Ceban nu știe cum să motiveze tergiversarea validării mandatului lui Andrei Năstase, atunci nimeni nu va fi capabil s-o facă!

Acum nicio retorică proeuropeană nu-l mai salvează pe Plahotniuc. Frica lui de ceea ce poate să facă Andrei Năstase, odată instalat în funcție, este mai mult decât evidentă. Ceea ce e important acum la fel ca și în alegeri, este solidarizarea exemplară și presiunea consolidată a tuturor celor care l-au votat pe actualul primar ales asupra guvernării.

Dacă nici la 18 iunie mandatul lui Andrei Năstase nu va fi validat, atunci toți, dar absolut toți cei care l-au votat, trebuie să iasă la proteste. „Acum, ori niciodată, croiește-ți a ta soartă” nu sunt doar niște versuri, ci un manifest social, care a însoțit momentele de cumpănă, revoltă și schimbare progresistă. „Acum ori niciodată” nu este doar o figură de stil, ci un îndemn pe care ar trebui să-l citim în ochii fiecărui om, voința electorală a căruia este astăzi sfidată într-un mod total inacceptabil. Eu zic că luni ar trebui să ne impunem cu toată forța, revolta și fermitatea de care suntem capabili. Ajunge, oameni buni, lăsați la o parte scepticismul și jocurile de-a „turnul de fildeș”. Acum ori niciodată!

luni, 11 iunie 2018

Andrei Năstase, mafia, țuțuiștii și ce-i de făcut


Fața hidoasă a mafiei imobiliare, ascunsă sub voalul unor aluzii la legalitate, este din ce în ce mai clară. Am trăit peste 25 de ani într-un Chișinău mâncat de cancer, ros de carii avariției, vândut și amanetat la criminali. Acum după ce lucrurile devin din ce în ce mai evidente, mă întreb cum de mai avem aer neimpozitat și soare nefacturat.

Cazul „Gaudeamus” este o mostră de criminalizare a domeniului imobiliar din Chișinău, o mică părticică din ceea ce se întâmplă de ani de zile în capitală. Acei „proprietari” spilcuiți ai edificiului în proces de demolare (clădirea cinematografului a fost privatizată cu... 20 000 de euro!), apăruți astăzi pentru a-l opri pe Andrei Năstase, sunt de departe reprezentanții țuțuismului, un gen de câini de pază ai mafiei, îmbrăcați în brand-uri, tunși în saloane de lux, parfumați cu Clive Christian. Țuțuiștii aceștia, care trăiesc într-o lume total paralelă bunului simț, într-o lume guvernată de criminalul Plahotniuc, cu legile ei perverse, cu valorile ei abjecte, nici nu-și imaginează că există posibilitatea că toată dichiseala lor s-ar putea să nu le mai fie trebuincioasă la un moment dat, atunci când vor ajunge la pârnaie.

De fapt, fiecare dintre noi, trăitorii capitalei, putem deconspira, sesiza cel puțin una-două ilegalități imobiliare care ni se întâmplă chiar în imediata apropiere a locuinței. Aceste ilegalități sunt atât de evidente, încât nu ai cum să nu le observi. Și nu mă refer aici la oamenii care suportă fizic consecințele dezastruoase ale construcțiilor abuzive și nu au cui se plânge. Vorbesc de noi, cei cărora încă nu ne-au crăpat pereții, nu ni s-au surpat fundamentele caselor și  nu ne-a dispărut lumina zilei din cauza blocurilor supra-etajate construite peste tot în oraș (urmare a comportamentului și mentalității corupționale nu doar a funcționarilor de la primărie, ci și a celor care profită din plin de acestea).

În ce mă privește, nici nu trebuie să ies din casă ca să observ, că terenul de lângă mine este abandonat unei mizerii indescriptibile – e ca o gunoiște în plin centru al orașului (str.București). Ceea ce am auzit despre proprietarul acestuia nu este deloc atipic – cică, terenul e al unui funcționar de la primărie, care, de altfel, și-a tras asemenea loturi de pământ (nu prea mari, dar localizate în zone extrem de profitabile) prin tot orașul. Și pentru că acestea, vorba moldoveanului mercantil, nu cer de mâncare, iar legea nu e pentru toți, funcționărașul respectiv a profitat din plin de haosul și atmosfera generală de la primăria municipală. O atmosferă de căpătuire personală „cu japca” prin orice metode și în timp restrâns, căci nu se știe niciodată cât stai pe acolo, că mai sunt și alți flămânjori pe lume cu rudele, prietenii și cumătrii proprii.

O altă suspiciune mi-a trezit construcția din curtea Spitalului de Urgență de pe str.București. Chiar în fața blocurilor 1 și 2 ale spitalului, înghesuit, rupând explicit o parte a unui altă dată întreg, este în plină edificare un bloc etajat în care, cică, vor fi birouri și nu mai știu ce. Se vede de departe că lotul acela de pământ nu avea cum în mod legal să fie atribuit altcuiva decât spitalului, căci mușcă clar din parcul, peluza sau orice spațiu verde aerisit ar putea fi acolo. Repet, uitați-vă în jur și le veți vedea cu toții - monumentele abjecte ale crimei instituționalizate, pietre funerare ale bunăstării noastre, ale democrației și drepturilor umane.

În curând vom avea oficial un primar general nou. Mafia știe că acesta nu va tolera crimele administrației precedente și de aceea îi tergiversează validarea. Oricum, chiar și așa, în aceste momente Andrei Năstase deja a demarat o luptă cruntă cu mafia imobiliară din Chișinău. Astăzi a reușit să obțină stoparea demolării cinematografului Gaudeamus. Cu mult curaj, insistență și determinare. Din câte îmi amintesc, asemenea lideri Moldova nu a mai pomenit de la independență încoace. Nu-l idolatrizez, nu am făcut așa ceva niciodată cu nimeni. Dar, judecând la rece, Andrei Năstase este liderul cu valoare maximă pentru situația de criză profundă în care ne sufocăm, este personalizarea unei șanse reale de a schimba destinul nostru, al cetățenilor acestei țări. Dacă renunțăm la orgolii, scepticism, cinism, lene, defensivă, expectativă și frică. Dacă îl susținem cu toată forța posibilă consecvent, zilnic, cu implicare practică și luciditate. Da, și cu răbdare, căci lupta abia a început.


vineri, 1 iunie 2018

Greșeala fundamentală a lui Plahotniuc

Duelul dintre Andrei Năstase și Ivan Ceban s-a încheiat, iar duminică justiția populară le va da verdictul. Știu sigur care va fi acesta, pentru că am toată încrederea în discernământul concetățenilor mei, chiar dacă Plahotniuc a încercat toate metodele suburbane de a-i manipula.

Cea mai mare greșeală a lui Plahotniuc este subestimarea oamenilor integri. El crede că a cunoscut foarte bine natura umană, că ea este lașă, hapsână, agresivă, vicleană, egoistă, manipulabilă, eminamente ușor „prostibilă”. Așa e, nu zic nu, dar există o specificare – asta e natura omului, dar nu prin excelență, nu totalmente, nu integral, nu a tuturor. Și, în general, oamenii normali iau de gât aceste caracteristici în anumite momente din viață și dau cu ele de pământ. Pentru că natura umană de aceea e UMANĂ, ca să se perfecționeze și să scape de atavisme, de instincte primare de junglă, de demonii săi interiori, de vibrațiile joase ale monstrului care se vârcolește acolo, undeva, la fundul prăpastiei din noi, de mizeria arhetipală, care mai zace prin colțurile nemăturate ale geneticii noastre.

Plahotniuc a crezut sincer, probabil, că banii pot rezolva totul, că mintea lui diabolică este superlativul întruchipat al geniului uman, că manipularea este mama liderismului, că legile mafiote sunt mai presus de orice constituție, că rânjitul în două rânduri este zâmbetul suprem al autosuficienței, iar „dumnezeu” este un compliment ordinar adresat persoanei sale de indivizi lipsiți total de imaginație. 

Da, și că cele două-trei cărți de-ale lui Machiavelli pe care le-a citit, așteptând sub ușă cât fetele lui erau futute de clienți burduhoși, cu lanțuri de aur la gât și degete înțepenite în „evantai”, sunt baza teoretică perfectă pentru pretenția lui exacerbată, psihopată, de a conduce lumea.

Mai departe. Considerându-ne apriori proști și înghițitori de gogoașe nemasticabile, dar perfect înghițibile, Plahotniuc și-a asmuțit potaia flămândă asupra lui Andrei Năstase și le-a spus atât: terminați-l! Firește că le-a aruncat și câte o halcă de bovină tăiată în ajun, proaspătă, aburindă, provocatoare de salivație abundentă și imaginație delirantă. Din lipsă exasperantă de material compromițător, potaia a utilizat acea imaginație și... s-a făcut de cacao. 

De ce? Vezi mai sus: subestimarea oamenilor integri. Oamenii integri au râs când au citit „bombele” mediatice ale potăii. Bine, au fost buimăciți inițial de, să zicem, spoturile electorale despre intenția de a introduce taxe pentru statul pe băncile din parcurile publice (spoturi făcute profesionist, pe bani mari!), dar au înțeles repede „fishka”.

Total revoltător! Incredibil, dom”le, oamenii ăștia integri nu se lasă manipulați chiar cu una cu două, hai să facem altceva – să interceptăm convorbiri telefonice cu mama lui Năstase și să le publicăm, să spunem că el va concesiona capitala arabilor pe 50 de ani, că șopronul pentru lemne este casă de lux, iar găinile maică-si trăiesc într-un castel, monument istoric de pe timpul lui Nastradin Hogea.

Evident în toată perioada campaniei electorale internetul a fost o sursă importantă de informație. Acolo în primul rând au fost răsturnate toate „producțiile” minților luminate ale lui Plahotniuc. Dar… fâs, n-a mers nimic. NU A MERS!  Deși Ion Ceban a avut în spate toți trollii și profesioniștii plătiți la greu din miliardul furat, el a reușit să atragă doar 297 fani noi pe FB! În timp ce numărul de fani ai lui Andrei Năstase a crescut cu 4047 - de 13 ori mai mult decât ai contracandidatului său! Aici a greșit rău de tot Plahotniuc în strategiile sale electorale – el ne-a considerat proști și a făcut o campanie pentru proști.

Mitul despre atotputernicia infailibilă a lui Plahotniuc a fost spulberat iremediabil de campania actuală. El cu toți „deștepții” lui salarizați au dat din chix în chix. Prăbușirea Silviei Radu a fost o lovitură grea pentru ei toți. O lovitură strașșșșșnică, cu barosul. „Parnasul” oligarhului s-a clătinat, nervii au cedat, brifingurile s-au împuținat…

Urmează încă o lovitură. Și mai strașșșșșnică. Pe 3 iunie. Chestia aia cu „eu pe trei votez Andrei!”, știți voi. Nu mă îndoiesc că știți.




vineri, 18 mai 2018

10 MOTIVE pentru care îl voi vota pe Andrei Năstase la 20 mai


Suntem pe ultima sută de metri. Duminică mai avem o șansă. Șansa de a începe cu dreptul transformările în țară. Șansa să ne construim viitorul Acasă. Deci, încă o dată despre motivația care trebuie să ne scoată din casă pentru a-l vota pe Andrei Năstase.



1. Andrei Năstase are susținerea TUTUROR partidelor mari de opoziție din RM.  Platforma DA, PAS și PLDM nu au nevoie de prezentare.

2. Andrei Năstase este susținut de cele mai puternice partide de opoziție din România, forțe reale vizibile în UE – Partidul Național Liberal (prin Ludovic Orban, președintele acestuia, primarii unor orașe de vis precum Suceava, Cluj Napoca, Oradea și, da, Alba-Iulia) și Uniunea Salvați România.

3. Andrei Năstase este susținut de Partidul Popular European, care conduce toate instituțiile europene, decidente, inclusiv, asupra finanțării macro-economice a Republicii Moldova de către UE.

4. Andrei Năstase nu a făcut parte din sistem și nu este susceptibil de a fi făcut parte din scheme corupte vreodată. El a lucrat în sectorul privat și nu a licitat niciodată pentru banii statului.

5. Andrei Năstase a fost omul care a unit diverși formatori de opinie în Platforma Civică Demnitate și Adevăr. Andrei Năstase este omul care unește oameni din diverse segmente sociale, de diverse naționalități în partidul Platforma Demnitate și Adevăr.

6. Andrei Năstase este singurul împotriva căruia Plahotniuc a asmuțit toată armata sa de „borsetce”. Tot arsenalul! Numai tancurile nu au mers peste Năstase, în rest a fost măcel! De ce? Hai, că e clar.

7. Andrei Năstase va merge până la capăt, chiar dacă acesta va însemna chiar capătul. E îndârjit, încăpăținat, curajos, inepuizabil (insuportabil uneori pentru că vrea ca totul să fie făcut repede și, dacă se poate, ieri), pus mereu în priză, determinat. Are caracter!

8. Andrei Năstase este SINGURUL om politic de la noi care a cedat în favoarea interesului național (în prezidențiale) și a creat pentru rânzo-mania autohtonă un precedent mmm.... fără precedent.

9. Andrei Năstase nu este șantajabil sau coruptibil. Dacă ar fi avut cel mai mic pufușor pe botișor, îl lăsa Plaha la libertate?! No way!

10. Andrei Năstase nu mai pedalează pe jocuri geopolitice – un truc după care toți politicienii de până acum își ascundeau adevăratele aspirații de căpcăuni burtoși. Andrei Năstase a distrus „găselnița” asta și ne-a scos dintr-un cerc vicios în care votam doar ca să nu vină rușii la putere.

Iată cele 10 motive pentru care duminică îmi voi desprinde grațios fundulețul de pe canapea și voi merge la vot. 

Nu-l voi vota pe Munteanu pentru că e penibil, nu-l voi vota pe Codreanu pentru că în loc să ne unească, ne dezbină rău de tot, nu-l voi vota pe Costiuc pentru că a fost bărbat frumos cândva, iar acum a rămas doar frumos. 

În rest – nu-mi răcesc gura. Duminică ieșiți la vot, că am să chem drăgaicele peste voi!


sâmbătă, 12 mai 2018

Scrisoare artistului care ia onorarii de la Plahotniuc și Dodon


Una din palmele cele mai năprasnice pe care mi-a dat-o țara mea în ultimul timp este concertul lui Dodon din PMAN. Nu e vorbă, au mai fost concerte antinaționale la care au participat artiști de-ai noștri, au mai fost și vor mai fi lichele politice și de alte soiuri, au mai fost și vor mai fi pupincuriști, cameleoni, oameni care își însușesc niște reguli de viață bazate exclusiv pe beneficiul material etc.

Dar de această dată am simțit că se prăbușește ceva în mine, ceva ce nu va mai putea fi realipit la loc. Am simțit asta atunci când am auzit din scena gândacilor de colorado VOCEA EI. M-am apropiat-îndepărtat de ecran, mi-am scos-pus ochelarii: da, era ea. Și mai erau acolo și alți artiști despre care am scris rânduri pline de emoție și condescendență, tineri, frumoși, în deplină ascensiune scenică...

Datoria. La ea fac trimitere majoritatea celor care sunt în slujba lui Dodon și Plahotniuc. Pentru bani, fie acestea salarii lunare sau onorarii unice pentru diverse prestări servicii. Mi-am făcut datoria de artist! Păi, asta e datoria artistului?! Să facă figurație pentru mafie, să lingă tremurând oasele aruncate de călăi?! Dar când lingeți oasele astea, măi artiști, nu vă crapă stomacul, nu vă pică măselele? Sau, poate voi trăiți pe altă planetă și nu știți că Dodon și Plahotniuc sunt niște pușcăriabili, care au adus la limita limitelor țara asta, care au jefuit oamenii fără pic de rușine și acum vă dau vouă niște „kapici” din acei bani?! Sau poate nu mai sunteți cetățeni, ci doar niște papagali? Asta e datoria de artist, să fie papagal?! Sau artiștii nu au voie să aibă responsabilitate civică conform codului vostru deontologic?! Ei nu trăiesc, nu mănâncă, nu se cacă pe acest pământ moldovenesc ca și noi, ceilalți?!

 M-am apropiat o dată de o tânără de la Publika și am întrebat-o de ce face sluj, de ce participă la crimele astea mediatice, de ce compromite meseria de jurnalist? Știți ce mi-a răspuns? Не мешайте мне исполнять свой профессиональный долг! Mai bine îmi dădea cu dust în ochi sau îmi spunea că altfel moare de foame.

Am fost și sunt tolerantă. Libertatea omului pentru mine e sfântă, fie el catolic, creștin, arab, poponar sau dus cu pluta. Dar, din acest moment nu voi tolera niciun artist care va presta serviciile sale binomului plaho-dodonist. M-am săturat să fiu femeia elegantă și inteligentă care vorbește frumos românește. Am să vă bag în toate borțile, pentru că am dreptul! Pentru că și eu mor de dorul televiziunii (ea a fost și este viața mea așa cum pentru voi este scena), dar niciodată nu m-aș duce să fac sluj la televiziunile lui Plahotniuc. Pentru că m-am săturat să lupt pentru țara asta, trăind din bani puțini, atâția câți am, în moment ce voi vă băgați piciorul în lupta mea, vă pișați pe ea și pe valorile mele și îmi întăriți dușmanul.

Trebuie să înțelegeți un lucru: dacă nu ați exista voi, artiști, jurnaliști, polițiști, judecători, funcționari etc. care vă faceți că plouă, vă ascundeți după așa-zisa datorie profesională, care oftați printre linsături că, de, trebuie să mâncați și voi o bucățică de pâine, dacă nu ați exista voi, zic, NU AR EXISTA NICI EI, acești dodoni și plahotniuci, care ne omoară bătrânii cu foamea, ne trimit familiile pe drumurile Europei după un ban și îi lipsesc pe copii de dragostea maternă! Nu voi existați datorită osului pe care ei vi-l aruncă, ci EI EXISTĂ PENTRU CĂ VOI ÎL LINGEȚI!

joi, 22 martie 2018

Un PAS cât o epocă


Azi, nu mâine sau răspoimâine, se hotărăște dacă Plahotniuc va mai  bântui ca un vampir hidos subconștientul bolnav, abscons al unui sclav plin de răni leproase sau i se va tăia cu hotărâre capul, după o tămâiere bună cu binecuvântatul usturoi. Moment după care sclavul eliberat nu doar psihic, va intra la un soi de reciclare pentru tratament fundamental în vederea unui viitor civilizat.

Orice oră, zi, săptămână nevalorificată de opoziția anti-oligarhică este o oră, o zi, o săpătmână de energie și putere oferită prostește lui Plahotniuc. 

Acum este stringent necesară consolidarea unui pol pro-european anti-oligarhic puternic și nu mă refer aici la puzderia de partiduțe de buzunar, activiști civici de paradă, analiști oleacă obiectivi, lupușori singuratici incapabili să facă echipă etc. care strigă pudibundico-artistic la cer. Vorbesc despre forțe reale, care și-au demonstrat consistența prin fapte, sacrificiu, tenacitate și curaj. Și singurul lucru, care ar bate primul cui la sicriul coșmarului pedist ar fi alianța responsabilă creată de Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate. 

Nu că e vorba de întoarcerea unor datorii, dar PAS, totuși, a beneficiat din plin de sacrificiul Platformei DA în prezidențiale. Nu știu în ce măsură atunci Andrei Năstase și-a delegat responsabilitatea pentru decizia sa de a se retrage din cursă în favoarea Maiei Sandu sondajelor interne, membrilor și structurilor decizionale ale partidului său. Bănuiesc că în interiorul formațiunii au fost multe oale sparte de capul lui. Dar decizia a fost luată și nu doar atât – Maia Sandu a fost susținută prin implicarea de facto în campanie a platformiștilor, care au bătut drumurile republicii pentru ea exact așa cum ar fi făcut-o pentru propriul candidat la prezidențiale. Ceea ce au făcut cei din DA atunci se numește responsabilitate cetățenească, sacrificiu real pentru țară, călcarea fermă pe gâtul orgoliului propriu în numele unui beneficiu național. Dar, dintr-o simplă logică științifică, acest gen de sacrificiu nu poate fi repetat de două ori la rând, câci anihilează efortul unei construcții sănătoase de partid.

Momentul actual este de aceeași sorginte. Cineva trebuie să facă campanie pentru candidatul altui partid, căci cu doi candidați pe același bazin electoral nu se poate merge, e la mintea unui bebe. După toate raționamentele normale, de data aceasta Maia Sandu ar rebui să demostreze că este capabilă la rândul ei de sacrificiu, căci așa-ziși de-ai noștri cu rânza până peste ochi am avut destui pe parcursul nostru istoric. Este logic, firesc și necesar ca acum PAS să susțină candidatul Platformei Da pentru primăria Chișinăului. Nu zic s-o facă prin fapte, căci munca de teren nu seamănă să fie atuul PAS, dar măcar să zică odată: da, vă susținem căci împreună suntem o forță, sau ce slogan ar mai fi de inventat acolo.

Nicio alianță, familie, echipă nu poate suptaviețui dacă sacrificiul este unilateral. Un partid trăiește și prin propulsarea în alegeri a echipei proprii, nu doar a partenerului său de coaliție, altfel puterea slăbește, oamenii pierd motivația, fundraising-ul nu mai funcționează! Oare acest lucru elementar nu este de înțeles? Sau poate tocmai de aceea că este înțeles foarte bine, răspunsul este tărăgănat?! Mă întreb, care este motivul real al acestei întârzieri? De ce Maia Sandu nici pe Andrei Năstase nu vrea să-l susțină, nici candidatul propriu nu-l înaintează? Încă nu vreau să răspund tranșant. Sper încă să mi se confirme speranța că, după Năstase, mai există și alți lideri politici de factură modernă, emergentă, care au discernământ, curaj, capacitate de a decide în favoarea țării. 

Blocul Platforma DA+PAS trebuie să fie creat pentru a nu dispersa electoratul, pentru a câștiga întâi primăria capitalei, apoi legislativul. Mingea e în curtea PAS. În această situație există două deznodăminte: 1. Mingea va înlocui mazărea, prelungind un status quo profitabil doar pentru Plahotniuc, un criminal, uzurpator și torționar al propriului popor sau 2. Mingea se va transforma într-un proiectil de artilerie cu putere dublă, care va distuge timp de un an citadela răului și va consolida societatea. În acest caz vor câștiga copiii care cresc aici fără părinții nevoiți să plece peste hotare, mamele care-și plâng în perna străinătății dorul, bătrânii care se hrănesc doar cu lacrimi, căci nu au din ce să cumpere pâine, fiecare cetățean care se simte sufocat de aerul pestilențial din Republica Moldova, fiecare om care are o singură viață și vrea să și-o trăiască normal. Normal!