Mafia
moldovenească este în mare alertă. S-ar putea spune – în panică. Ședința de
judecată în care urma să fie validat mandatul lui Andrei Năstase a fost amânată
pe luni, 18 iunie. Ce nu reușesc să ascundă, ce vor să obțină Plahotniuc și
acoliții săi prin această amânare? Oricum, toate crimele mafiei imobiliare din
Chișinău nu vor putea fi tăinuite în câteva zile! Au încercat
să demoleze repejor niște edificii privatizate ilegal și nu le-a reușit. Să fi înțeles
că au întârziat? Că nu va mai trece nimic din ceea ce nu s-au grăbit să ducă la
capăt până la alegeri? Să fi mizat atât de mult că va câștiga Silvia Radu, în
cel mai rău caz, Ivan Ceban, și nu s-au asigurat deloc? Sunt întrebări la care,
de fapt, răspunsul nu contează. Important este că nașterea lor demonstrează un
singur lucru extrem, dar extrem de important: PLAHOTNIUC NU ESTE INFAILIBIL,
IAR VICLENIA LUI ESTE DEPARTE DE A EGALA GENIALITATEA. Regimul lui Plahotniuc
nu este o chestie făcută să dăinuie veșnic, ci poate fi demolat ca orice alt
regim odios. Acum e momentul. Veriga slabă e pe punctul de a desface
strânsoarea criminală a guvernării actuale.
De ce anume
acum? Situația politică se deosebește mult de cea de până la scrutinul local,
când protestele erau în toi, dar finalitatea lor, deși ele au avut un efect
ineluctabil, era discutabilă. Orice tentativă de a presa guvernarea mai mult
decât permite legea, ar fi fost un eșec. Inclusiv, pentru că partenerilor de dezvoltare le-a luat ceva timp ca să înțeleagă cum stau lucrurile pe aici și ce făcătură e pro-europenismul PD-ului. Acum, tehnic vorbind, căci
practic asta se întâmplă permanent din 2009 încoace, guvernarea e cea care
încalcă legea. Vizibil. Avem un PRIMAR ALES LEGITIM, iar tentativele disperate de a
tergiversa instaurarea sa în funcție proiectează guvernarea în zona fraudei
explicite, neacoperite de explicații cât de cât pertinente. Dacă nici măcar populistul și demagogul Ivan Ceban nu știe cum să motiveze tergiversarea validării mandatului lui Andrei Năstase, atunci nimeni nu va fi capabil s-o facă!
Acum nicio
retorică proeuropeană nu-l mai salvează pe Plahotniuc. Frica lui de ceea ce
poate să facă Andrei Năstase, odată instalat în funcție, este mai mult decât
evidentă. Ceea ce e important acum la fel ca și în alegeri, este solidarizarea
exemplară și presiunea consolidată a tuturor celor
care l-au votat pe actualul primar ales asupra guvernării.
Dacă nici
la 18 iunie mandatul lui Andrei Năstase nu va fi validat, atunci toți, dar absolut
toți cei care l-au votat, trebuie să iasă la proteste. „Acum, ori niciodată,
croiește-ți a ta soartă” nu sunt doar niște versuri, ci un manifest social,
care a însoțit momentele de cumpănă, revoltă și schimbare progresistă. „Acum ori niciodată” nu este doar o figură de stil, ci un îndemn pe
care ar trebui să-l citim în ochii fiecărui om, voința electorală a căruia este
astăzi sfidată într-un mod total inacceptabil. Eu zic că luni ar trebui să ne
impunem cu toată forța, revolta și fermitatea de care suntem capabili. Ajunge,
oameni buni, lăsați la o parte scepticismul și jocurile de-a „turnul de
fildeș”. Acum ori niciodată!