Situaţia e pe muchie de cuţit, vorba gospodinelor, atunci când taie o găină. Evident, cea mai de neinvidiat poziţie pe tabla de şah a politicii moldoveneşti este cea a lui Vlad Filat. Pe de-o parte, să nu-l voteze pe Marian Lupu ar însemna să-şi asume responsabilitatea unor alegeri anticipate.
Pe de altă parte, votându-l pe candidatul AIE, îşi surpă şansa de a mai păstra postul de prim-ministru. Solicitarea de a i se oferi garanţii în vederea nealierii ulterioare a PD cu PCRM pentru a-l demite, vorbeşte de la sine. Ce garanţii, însă, poate oferi PD? Să semneze un angajament? Uşor! Dar asta nu înseamnă că acesta va fi respectat!
Avem exemple de motivare (argumentată la greu!) a unor acţiuni şi mai dubioase decât o aliere cu PCRM atunci când există scopuri comune. Cât se poate miza pe jurământul unor democraţi conduşi de afacerişti despre care se spune că au recurs la şantaj ca şi cum s-ar spăla pe dinţi dimineaţa? Greu de spus... În situaţia asta doar PL ar avea de muncit la spălarea propriei imagini. Dar s-ar putea să se înţeleagă cu PD să nu participe la votul PD+PCRM împotriva PLDM...
De fapt, pericolul revenirii comuniştilor la guvernare este cât se poate de real în ambele cazuri. Popularitatea lor creşte din cauza înrăutăţirii explicite a condiţiilor de viaţă a populaţiei şi, deci, se poate estima un procent semnificativ al sufragiilor acordate PCRM în cazul unor alegeri parlamentare.
Ce-i de făcut? O întrebare retorică, s-ar zice. Dar se ştie că Dumnezeu nu-ţi pune în traistă decât dacă ai trecut la acţiune. În cazul dat, probabil, Mihai Ghimpu ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Ideea unei alianţe-beton îi aparţine!