luni, 28 martie 2011

Martie. Poem social. Decadent.

E primăvară...

S-ar zice că inspiraţia trebuie să "colcăie" sub streaşina poetică
a ţest-elor-ţest-oase-lor expuse la soare...

Bine, nu zic de surpriza babei, care ne-a răcorit subversiv duminică. Dincolo de acest ultim cojoc hibernal, e primăvară, zic, şi toţi ar trebui să fim oleacă îndrăgostiţi... de te miri ce. Adică de ce te miri că mai ai pe lângă casă...un membru (doi?!) ...ai familiei, un kilogram (!) de aur (adică de hrişcă), facturi cu multe zer-ouri (sau zer-ouă?), etc-uri enigmatice, şamd-uri de sorginte sovietică pe cale (slavă Domnului!) de dispariţie...

În fine, lista averii declarate rămâne deschisă. Deschisă şi descrisă în poemul numai bun de aruncat la coş. Căci adevărata poezie e imaterială... e fumul unei ţigări stinse in scrumiera unei nopţi de amor, e nostalgia aruncată cu duh, ochind într-o tinereţe exuberantă...

E primăvară...
S-ar zice că e anotimpul re-învierii... 
Am o singură întrebare...Ca să re-înviem...e musai-musai să murim?..

duminică, 20 februarie 2011

Scafandrul şi fluturele

Uneori tocmai când te aştepţi mai puţin, ai parte de momente revelatorii, momente care dau sensuri existenţiale trecerii tale prin această viaţă pământeană, momente care te marchează profund. Acestea te fascinează în măsura în care rămâi tăcut ore în şir şi nici nu observi că în jurul tău lumea continuă să-şi macine rutina.

Duminica aceasta nu prevestea nimic neobişnuit, ba dimpotrivă, unica promisiune clară era lâncezeala vegetală la televizor. Tocmai am terminat de scris romanul asupra căruia aştept să se pronunţe Gheorghe Erizanu, şeful editurii CARTIER. Am terminat de tricotat şi jacheta pentru care am folosit toate resturile de aţă dosite prin pungi mai vechi şi mai noi. A ieşit o chestie neobişnuită, remarcabilă prin combinaţia neaşteptată a culorilor şi a materialelor asortate (împletitura pestriţă destul de groasă, împodobită cu dantelă fină de culoare turcoaz). Altceva nu prea aveam chef să fac, doar să citesc ceva din cărţile autorilor ruşi (reprezentanţi ai psihologiei mileniului trei), cumpărate de la librăria din incinta teatrului CEHOV. Dar, spre seară, a venit cineva (un om drag) la mine şi ne-am propus să urmărim un film. 

Cafeaua a umplut livingul cu o aromă ospitalieră şi inspiraţia a ales un disc încă împachetat de nou. Mi-am amintit că îl cumpărasem de ceva vreme, dar nu prea am avut chef de el. Premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de la Cannes 2007..., premiul Cezar pentru cel mai bun actor etc... Le scaphandre et le papillon. Aşa se numeşte filmul. Acţiunea lui...sau, mai bine, inacţiunea se întâmplă în mintea unui om paralizat total. Unica posibilitate de a comunica cu lumea exterioară este oferită de ochiul stâng, care poate vedea şi, cel mai important, poate clipi în semn de "da" sau "nu". În rest, te simţi împreună cu eroul, la limita sufocării, plumbuit într-un scafandru greu, imposibil de manevrat, străin şi morbid ca înseşi fatalitatea. 

E un film realizat după o istorie reală, cea a redactorului-şef al revistei ELLE FRANCE. În anul 1995, la vârsta de doar 43 de ani Jean Dominique Bauby a suportat un insult îm urma căruia a fost paralizat. Se mişca, după cum am spus, doar ochiul stâng. Ceea ce împresionează cu adevărat, însă, nu este starea jalnică a bolnavului, nu este lipsa speranţei de vindecare. Nu este nici măcar compasiunea pentru acest cadavru viu şi vaga exultare pe motiv că ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva. Ceea ce impresionează este puterea de valorificare a acestei ipostaze, voinţa de a păstra capacitatea de a rămâne activ, vizibil, util. Capacitatea de a rămâne om. În doi ani, cât a mai trăit, Jean Dominique a reuşit să...scrie o carte! 

Ajutat de doamna care pronunţa pe rând literele alfabetului, el o identifica pe cea dorită printr-o clipire a pleoapei stângi. Rând pe rând literele constituiau un cuvânt, iar peste ore de muncă - un pasaj, un gând, o imagine. Tortura psihologică, dar şi zborul fanteziei unui om imobilizat, captiv în corpul devenit inutil şi străin au fost descrise în cartea apărută la 7 martie 1997. Două zile mai târziu Jean Dominique Bauby a murit. 

De fapt, câte dintre problemele invocate de noi în viaţa de zi cu zi sunt reale şi câte nu sunt altceva decât nişte invenţii ruşinoase? De câte ori ne-am asumat cu adevărat responsabilitatea pentru viaţa noastră fără a da vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă? În ce măsură realizăm că fiecare clipă destinată reproşurilor, bârfelor, smiorcăielilor provinciale este, de fapt, timpul sustras vieţii noastre în favoarea inexistenţei? Vieţii pe care adesea o considerăm mizerabilă fără a înţelege valoarea ei, valoarea fiecărei clipe petrecute în acest corp supus voinţei noastre, dorinţelor noastre atât de nesăbuite uneori... Acest recipient binecuvântat în care sufletul nostru este chemat să-şi creeze propria nemurire...

joi, 17 februarie 2011

Între...bare

Mi-e somn...
Astăzi e o zi peste care guvernează somnolenţa.
Cel puţin în ceea ce mă priveşte.
E întuneric - norii şi-au ieşit din margini ca aluatul
din covata unei gospodine beţive.
Şi se răsto-o-a-a-arnă peste oraş cu nonşalanţă.
În relanti.
Ca o meduză în călduri.
Ieri, se zice, au fost nişte furtuni magnetice -
soarele a răbufnit.
I-au sărit şi lui capacele.
L-o fi enervat, exasperat ceva...
Ce anume?

luni, 7 februarie 2011

Bucuraţi-vă, prieteni, e primăvară!..

De dimineaţă am dat fuga de vreo câteva ori prin site-urile informaţionale şi m-am prins la gândul că nu mă prea interesează noutăţile de acolo. Ori m-am obişnuit cu incertitudinile noastre politice, ori încep să mă blazez, vorba dex-ului. 

Marian Lupu a plecat la Moscova. Şi? Oricum nu vom şti niciodată ce pun ei la cale cu Grâzlov de-a adevăratelea. Marian Lupu nu are consilieri. Şi? Contează dacă îi are pe cei de la curtea lui Plahotniuc? 

Igor Dodon zice că primarul de Chisinău e pervers, adică gândirea lui e perversă din simplul motiv că e unionist. Ei şi? Ce mare noutate, nici Mihai Ghimpu nu-i menajează pe comunişti, recurgând la limbajul indecent al gloatei. 

Am senzaţia că "noutăţile" nu mai sunt chiar aşa de noi, că totul se învârte într-un spaţiu etanş ca motocicliştii într-o sferă de la circ.

Şi nimeni nu se bucură că azi e primăvară...

marți, 1 februarie 2011

My article about Russian calques în romanian from Christofer Culver's Linguistics Weblog

Russian calques in the Romanian of Moldova November 19th, 2010 While the intonation of Romanian in the Republic of Moldova does not greatly differ from across the border in Romania’s province of Moldavia, several decades in the USSR instilled the Moldovan language with a great many Russian calques. I was quite taken aback the first time I heard someone use the exhortation daţi să… ‘let’s’, a translation of Russian давай instead of the standard Romanian hai să. Doing a little research on the topic, I came across an article by Angela Arama that is a strident call to do away with these calques and return to a more traditionally Romanian way of speaking. I’ve added the Russian original of some of these calques to give an idea of how the Romanian mirrors it. 
                                                                                  Christofer Culver

Daţi să vorbim pe româneşte!: On Russian calques 

The grand-scale return of the Romanians of the Republic of Moldova to their ancestral identity is far from over. Awareness of the true scale of the Soviet ideological machine’s disastrous impact has grown over these years of national reawakening. However, the repercussions of this massive de-nationalization are still noticeable and a return to normalcy requires not only a sustained effort on the part of citizens, but also the adoption of a clear and realistic language policy by the authorities of the Republic of Moldova. 

Why is this aspect of national politics so important in Moldova? To speak Romanian correctly, the state of this language in communication, is not simply a whim of intellectuals, it’s not an apple of discord thrown from the ivory tower of the Moldovan elite. It is a barometer showing the transformation of a society profoundly altered by a Soviet mentality, into one with European structure and aspirations. The argument is as simple as can be. 

The ideology of the USSR was to create through the Russian language (and the language itself can’t be blamed!) a new people, a completely content homo sovieticus. The Russian language was placed in the unhappy role of butchering local cultures and histories. of forcing down the throats (băga în capul, as Chiriţei put it) of representatives of Soviet ethnicities grandiose, Leninist, Marxist, imperialist aspirations. Thus the people spoke and thought in Russian. One day, the next, for a decade, for 70 years. Entire generations. Even if, after the restoration of independence in 1989, Moldova’s citizens have made an enormous effort to cast off Russian influence and learn their native literary language (in classes, from dictionaries and from the works of the newly rediscovered great Romanian authors), for a long time Romanian words were strung on a Russian string. People long thought in Russian, simultaneously translating their ideas into Romanian.

Coincidence or not, the democratic parties have been supported by those who not only manage to express themselves in Romanian, but also to think in Romanian. Of those who still vote for the Communists because of conviction or convenience (I’m referring solely to those who identify themselves as Moldovans), the vast majority speak an approximation of Romanian, continuing to employ Russian words and to construct their sentences on a Russian model. Even if their active vocabulary gradually grows, literal translation from Russian still creates a lot of headaches.

Calques based on Russian continue to be a major handicap in expressing ourselves in Romanian. For example, on billboards and in television commercials there persists slogans along the lines of Dacă ferestre, atunci – Veco. The words might be Romanian, but the sense of it is hard to grasp, because it is a word-for-word translation from Russian. The winter holidays will probably bring us an avalanche of advertisements which greet us with Cu Anul Nou! [С новым годом] instead of wishing us La mulţi ani!, while the weather forecast informs us that things have gotten cooler by saying 2 grade căldură [Два градуса тепла]. 

Unfortunately, the majority of advertising slogans are created in Russian first, then (and not always, because the law does not require advertising in the state language) they are translated into Romanian. And then we could cite Haine pentru copii din piele on one street corner, Autospălătorie on another and between them an advertisement to a cadona [дарить] some cosmetics for your significant other. For example, tonac (for fond de ten, foundation for makeup) or umbre (for fard de pleoape, mascara). 

Generally, thanks to educational programmes and politicians’ (relatively successful) change of approach to the languages spoken in the Republic of Moldova, there has been quite a bit of progress in speaking Romanian correctly. One of the major problems that remain is a common source of information: television. The impact of television on consumers is crucial compared to other media formats. Though 7% of the country’s population read newspapers, everyone watches television. Moldova’s media regrettably remains dominated by Russian-language channels. The channels (which belong to us all!) were initially redistributed without concern for the interest of the majority of the population or, rather, to maintain Moscow’s influence over it. 

Media in Moldova is still a zone of Russian interference. Everyone watches films, entertainment programmes, news, etc. in Russian. This is why we are casting off Russian calques so slowly. Evening after evening, entire families watch their favourite shows, and during the day they share their experiences using ‘compromised’ expressions: Aseară am văzut pe televizor seria asta, dar n-am dovedit de la început, Ei, acolo a mers vorba despre război, Eu undeva de la mijloc am aprins televizorul, Daţi să ne suim în rutieră şi am să ma stărui să vă povestesc ce-a fost. Obviously, after the enormous pressure methodically placed on regions annexed by the USSR (for years and years) to deny their roots, it’s impossible to solve everything overnight. But there is clearly an urgent need to offer as many sources as possible, without militarily instituting the study of Romanian. This can be done through the medium of television. That’s why media reforms must go on, especially based on the stipulations of article 11 of the Media Law of the Republic of Moldova. CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) must ensure that, starting from 1 January 2010, at least 70% of channels offer Romanian-language programmes, while locally made news and analysis programmes for radio and television must be 80% in Romanian. 

There’s a reason that the Media Law stipulates that artistic or documentary films shall be shown with dubbing or subtitles, preserving the original soundtrack, while films for children shall be dubbed or voice-acted in the state language. When films are dubbed in Russian (a common practice in Moldova), no one reads the Romanian subtitles any more. 

Reforms in language policy in the media must lead to the gradual yet complete elimination of simply re-broadcasting the Russian-language channels. The current state of Article 11 was achieved through bloody negotiations with the former Communist majority in parliament, who didn’t accept extending Romanian-language broadcasting of any kind, not only news and analysis programmes. But I think it’s not too late to take ‘the macaroni from our ears’ and continue the reform. 

It’s sad that just as this writer is passionate about liberating his language from Russian calques, here in Cluj I encounter advertising slogans translated out of English daily, of which I’m certain the tremendously awkward Burger: berea oficială a statului de vorbă is an example.

joi, 27 ianuarie 2011

love, love, love...

I am happy when I feel that I am loved, but I am happier if I love too. I think that love is the most important thing in our life. Love for a person, for other people, for all around us.

We have to learn what love is lifelong, to be closer to God or to the power of intelligence that runs the universee. I believe that we live many lives and we have to accomplish some tasks, to develop our spiritual qualities - this is my existential philosophy. 

What saddens me is that people hate and hurt each other, that people do not trust each other, that people impose their wishes and are not tolerant of those who believe differently. 

About a relationship I think that is very important to live in harmony - it is not about to compress two worlds in one, to subject one world (woman) to another, more powerful (man). It is about understending and enlarging both of them through love.

marți, 18 ianuarie 2011

Sunt român şi...iac-aşa!

M-am gândit mult (vreo 5 minute!) dacă e cazul să afişez această "noutate". M-am hotărât, totuşi! Da, dragii mei, de ieri sunt cetăţean român cu acte în regulă. Mă refer la certificatul care atestă această calitate a mea, că celelate (adeverinţă de naştere, paşaport) urmează să le fac. 

Am aşteptat evenimentul timp de 8 ani! Cred că în acest răstimp aş fi putut deveni cetăţean al oricărei alte ţări din UE. Dar am avut ambiţia să fiu tocmai cetăţean ROMÂN! Ce să zic, sunt fericită. 

Nu pot să dau multe detalii asupra modului în care s-a desfăşurat depunerea jurământului. Foarte bine organizat, fără excese şi cozi. Am cântat imnul României, am aşteptat să mi se strige numele şi să-mi iau certificatul de cetăţean român. Bineînţeles, am reacţionat îngăduitor - toţi cei prezenţi în sală - la rugămintea funcţionarei de la Agenţia Naţională pentru Cetăţenie de a oferi prioritate celor care au copii în braţe, femeilor însărcinate şi oamenilor în etate. Am aşteptat atâţia ani, mai aşteptăm puţin, care e problema. Bucuria redobândirii unor bunuri te umple nu ştiu cum de compasiune, de toleranţă, te înalţă... mă uitam cu dragoste la copilaşii cocoţaţi pe braţele mămicilor, la tinerele doamne etalându-şi glorios rotunzimile delicate ale burticilor... 

Doar că nu am înţeles la ce categorie de prioritate se referă Serafim Urecheanu, care a fost strigat şi el printre cei privilegiaţi. Deobicei oamenii politici nu recunosc că sunt oameni în etate, dimpotrivă - demonstrează mereu că sunt tineri, energici şi plini de viaţă... Hm, oare preşedintele AMN s-a şi resemnat, recunoscându-şi ieşirea la pensia binemeritată, că doar n-o fi însărcinat?! Deşi... se vedea că nu e încă obişnuit cu noua ipostază. 

A intrat furişându-se în sală pe o uşă lăturalnică şi nu ca toată lumea - urcând zgomotos şi euforic scările spiralate de afară până la etajul patru. Îşi ferea privirea, se jena să cânte imnul şi a ieşit (pitindu-se după bodygardul său ex-deputatul Balan) pe altă uşă imediat ce i s-a dat certificatul de român... 


Acuma, după ce am scris, mă gândesc dacă nu cumva destăinui nişte secrete...politice. Ei, dar nu cred că Putin citeşte blogurile unor bieţi români basarabeni...

marți, 4 ianuarie 2011

Top 5 pentru VIP magazin (2010)

Printre experţii (doar bărbaţi!) "accesaţi" să-şi dea cu părerea (de bordură?) despre cei mai influenţi moldoveni ai anului 2010, m-am rătăcit şi eu - unica femeie. Şi trebuie să recunosc că sunt mândră de asta, chiar dacă nu sunt deloc sigură că cineva s-a arătat interesat de acele "expertize" din catalogul editat de revista VIP magazin. Aşa că, mândrindu-mă în continuare, reproduc aici "verdictul" meu. Probabil, după sărbători, nu am inspiraţie să scriu ceva mai serios...  

Anul politic 2010 a fost un an al (dez)iluziilor. Oamenii politici ne-au alimentat speranţele în aceeaşi măsură în care ne-au dezamăgit. Aşa că din acest punct de vedere a fost un an relativ rectiliniu. Cei care au menţinut vie atenţia cetăţenilor asupra evenimentelor politice au fost: 

 1.Vlad Filat – mereu în formă şi conectat la orice îi poate aduce dividende de imagine; perseverent şi autoritar – ceea ce nu le displace cetăţenilor noştri obişnuiţi să se lase conduşi; este primul Prim-ministru care a promis şi chiar a construit case pentru sinistraţi. 
2. Mihai Ghimpu – şi-a păstrat intactă imaginea omului din popor ajuns Preşedinte de ţară; după Sangheli este primul pe lista oamenilor de stat cu cea mai bogată colecţie de vorbe de duh; s-a făcut remarcabil prin Decretul cu privire la ziua de 28 iunie şi „pelerinajul” inedit prin discoteci. 
3. Serafim Urecheanu – şi-a încheiat în 2010 destul de îndelungata carieră politică, reuşind să-şi menţină discursul politic tradiţional; cea mai ineficientă (deşi cea mai „grea”) componentă a AIE; prin tranzacţiile cu funcţii partajate conform algoritmului a compromis multe promisiuni electorale ale AIE. 
4. Marian Lupu – a avut răbdare să-şi aştepte ceasul politic; după un an de relativ anonimat, a devenit după scrutinul din 28 noiembrie cea mai mediatizată figură politică din RM; la un moment dat de decizia lui a depins crucial viitorul ţării. 
5. Valeriu Pasat – a încercat ceea ce e greu de imaginat chiar şi pentru politica autohtonă – să „privatizeze” creştinismul în RM; a avut cea mai neinspirată şi prăpăstioasă campanie electorală, în special reclamele stradale şi spoturile tv. 

Anul economic 2010 a continuat strategiile de supravieţuire şi adaptare la realităţile crizei mondiale. Aşa că eroi sunt toţi acei care au reuşit să-şi păstreze afacerile în condiţii de incertitudine politică şi economică. 

Anul cultural 2010 a fost mai sărac în evenimente, deşi unele dintre acestea au fost cu adevărat remarcabile. Cu atât mai sincer e elogiul pentru temerarii care s-au aventurat să schimbe ceva spre a ne lumina. 
 1. Petru Vutcărău şi Andrei Locoman - promotorii şi organizatorii Bienalei Teatrului Eugen Ionesco. Ediţia din 2010 ne-a bucurat prin prezenţa unor personalităţi de talie mondială la Chişinău (Viktiuk, Păcuraru) 
2. Arcadie Suceveanu - poetul care a reuşit să devină Preşedinte! Al Uniunii Scriitorilor... deocamdată. 
3. Petre Guran - director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu“ inaugurat cu multă speranţă la Chişinău… fără a I se repartiza un sediu. 
4. Napoleon Helmis - regizorul care a reuşit să creeze cozi la cinematografele din Chişinău pentru un film autohton (co-producţia România-Moldova "Nunta în Basarabia") 
5. Pavel Turcu şi Lenuţa Burghilă - monumente ale accidentului în cultură. 

 Acesta e topul meu, publicat în VIP magazin. La mulţi ani!

luni, 27 decembrie 2010

A trecut Crăciunul...vine Anul Nou! Cheralim în îngerul - audiocartea viselor mele

A mai trecut un Crăciun, s-a mai topit o idee de miracol, se mai apropie un prag de an nou... Am reuşit să trăim acest an, vechi deja, aşa ca să nu ne chinuie remuşcările mai târziu? Mă întreb şi eu...

Cred că aş fi putut face mult mai multe, dar e bine că măcar am reuşit să scot CD-ul cu povestea. Cheralim a mea nu mai este doar a mea acum... Sper din tot sufletul să fie a multor copii şi părinţi, care o vor îndrăgi şi se vor confunda cu ea. Şi mai sper să am motive şi inspiraţie să scriu povestea ei mai departe... adică să am un feedback după lansarea din 23 decembrie. Apropo, în acea seară am avut parte de surprize extrem de plăcute. Au venit la prezentarea poveştii mele "Cheralim şi îngerul" oameni atât de frumoşi! Am fost plăcut surprinsă s-o văd pe Stela Moldovanu, făptura gingaşă care conduce un întreg imperiu numit ArtDeco. Ştiam că la 23 decembrie îşi sărbătoreşte ziua de naştere!

Nu mai spun ce plăcere am avut să-i văd la Librăria din Centru pe mulţi dintre eroii emisiunii "Ascultă-mă!" împreună cu părinţii lor... Prieteni şi oameni mai puţin cunoscuţi...le mulţumesc tuturor! De fapt le-am fost recunoscătoare şi acolo, la prezentare, le sunt şi acum, când mă uit ce a ieşit, graţie bunăvoinţei lui Eugeniu Luchianiuc de la privesc.eu

Ceea ce nu am făcut la prezentare, de emoţionată ce am fost, este să le mulţumesc unor oameni extrem de importanţi pentru mine.

Nu am apucat să spun despre prietena mea Ludmila Vasilache... Omul care are răbdare mereu să asculte toate "of"urile şi "uau!"urile mele, inclusiv - să citească tot ce scriu, pentru a-şi pune girul aprobării. Am mare încredere în simţul valorii pe care Liuda îl posedă desăvârşit. Este primul om căruia îi mărturisesc, căruia îi încredinţez foile de titlu şi începuturile, căruia îi pot arăta adevărata mea slăbiciune omenească. Este cea care mă încurajează să merg înainte.

Am mai uitat să menţionez aportul extraordinar pe care l-a avut colegul meu Valentin Rotaru, în toată povestea asta cu... povestea. Fără el nu aş fi fost în stare să organizez totul ca la carte. M-a ajutat cu editarea secvenţelor filmate, cu proiecţia, selectarea colindelor, spotul publicitar al evenimentului...M-a sprijinit în cele mai dificile situaţii legate de activităţile de creaţie şi serviciu.

Apoi nu l-am menţionat pe Vitalie Coroban, cel care a gândit coperta minunată a CD-ului şi căruia îi sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Ei, măcar numele lui este menţionat printre realizatorii audio-cărţii şi asta mă disculpă.

Şi-i mai mulţumesc încă odată Natei Albot. A vorbit cu o exaltare atât de sinceră despre cartea mea sonoră, încât am avut impresia că a trăit-o ca şi mine. În general, am redescoperit-o pe Nata şi mă închin în faţa felului ei de a iubi viaţa şi a lecţiei de demnitate pe care ne-o dă în fiecare zi.

Şi lui Mihai Fusu îi sunt recunoscătoare pentru că a ascultat discul de mai multe ori, a "fugit" de la o adunare tare importantă pentru a ţine discursul în faţa publicului venit la lansare şi a mărturisit că i-a plăcut povestea, vocile, sinceritatea naivă şi deschiderea eroilor spre minunea vieţii.

Îmi pare rău că Victor Buruiană a plecat prea devreme şi nu am reuşit să-i ofer la timp cuvântul. Este omul care a făcut o dramatizare de excepţie şi a potrivit sunete şi accente muzicale în aşa fel încât textul rostit a prins aripi de poveste adevărată. Este omul care a compus muzica pentru această carte și i-a insuflat viață sonoră.

Nu mă doare gura să le mulţumesc a doua oară lui Gherghe Erizanu, director al editurii CARTIER, sub egida căreea a apărut audiobook-ul meu, lui Alexei Repede, finanţatorul primei ediţii şi lui Dan Lozovan, director al CTC Dixi tv, unde am înregistrat CD-ul.

"Cheralim şi îngerul" este povestea fiecăruia dintre noi. Căci oricât de diferiţi am fi, cu toţii am fost mai întâi copii... La mulţi ani tuturor - copiiilor care am fost, suntem şi vom fi!