Ce au în comun Yoric şi roca vulcanică de pe Teide?

Uneori se întâmplă, după ce te-ai culcat cu o senzaţie de fericire tihnită şi împăcare (ca să vezi, lucrurile se aranjează de minune!), să te trezească dimineaţa un apel telefonic sau să te împiedici de cine ştie ce altă chichiţă de doi bani, şi, gata, simţi că trebuie s-o iei de la capăt. E prea întuneric şi frig ca să mai ieşi la jogging, câinele nu mai dă din coadă la fel de drăguţ ca aseară, cafeaua nu e suficient de tare şi o verşi iritată în chiuvetă, serviciul la care tocmai te grăbeşti cu noaptea în cap îţi stârneşte o antipatie mocnită şi abia te abţii să nu-l înjuri, iar garderoba – ce să zici, tocmai acum observi că te-ai îngrăşat irecuperabil! Începi să-I reproşezi tacit lui Dumnezeu că te-a uitat şi această slăbiciune te enervează şi mai tare. Ieşi afară în sfârşit tot zicându-ţi „lasa, că va fi bine” şi...realizezi că ar fi fost bine să fi trecut de ieri pe la spălătoria auto (dar erai prea obosită), că poliţistul zgribulit observă numaidecât trecerea pe verde intermitent (era galben?!) şi că de fapt, vara s-a terminat demult şi n-ai înţeles mai nimc din concediu. Apoi deschizi uşa de la birou, te tufleşti în fotoliu şi înţelegi că subalternii tăi nu sunt cei mai conştiincioşi indivizi, că tocmai în momentul când te-ai relaxat crezând că totul e pus pe roate, s-au relaxat şi ei şi au făcut-o de oaie. Trăgând cu ochiul la emisunea care tocmai se întâmplă în studiul alăturat, răsfoieşti notiţele şi dai de problemele nerezolvate. Chemi prin legătura internă prima persoană responsabilă de ceva anume şi între timp îţi faci cafeaua. Notezi gafele şi momentele de inspiraţie. Apoi discuţi cu unul cu altul, sorbeşti din ceaşcă, pui repede la punct totul, spui un banc. Mergi să vezi şi să aprobi (sau nu) o lucrare, prinzi privirea unui bărbat, zâmbeşti, revii în birou. Găseşti pe mobil un apel pierdut, iar pe mail câteva mesaje unul dintre care chiar te interesează. Ah, da, e ora şedinţei! E mai scurtă ca de obicei pentru că nu prea ai chef de ceartă şi în general, dacă asculţi colegii, înţelegi că nu e chiar aşa de grav. Şi că deşi e deja destul de frig afară, soarele insistă să răzbată printre jaluzelele pe care le-ai uitat trase din vară. Le dai la o parte. Pe toate. Simţi cum prin pleoapele închise lumina te penetrează. Zâmbeşti iar – aproape că ai reuşit să fii vulgară. Valul de căldură ajunge în piept şi deodată vrei să arunci povara de pe umeri. O faci rotindu-i aşa ca să simţi vertebrele eliberându-se. Expiri energic – hu! – şi treci la treabă. Într-o cutie pe birou (nu-ţi plac bibelourile de porţelan!) ţii nişte mostre de rocă vulcanică adunate de pe Teide. Sunt nişte pietre rotunde, poroase, aproape negre. Ele nu cunosc noţiunea de liber arbitru. Ele pur şi simplu există şi nu trebuie să-şi confirme identitatea în fiecare zi. Spre deosebire de tine, care eşti om. Şi eşti nevoită să-ţi certifici alegerea în fiecare zi. Zi de zi! Intri în politică sau pleci de acolo? Pe cine votezi dacă ai avut ocazia să afli destule ca să fii sceptic? Te conformezi unei decizii imbecile a şefului sau nu? Îţi asumi riscurile? Mănânci o bucată de tort pe noapte sau reuşeşti să-ţi înfrângi pofta? Ai încredere în ziua de mâine sau îL mânii pe Dumnezeu? Te bucuri pentru ceea ce ai sau te laşi strivită de durere pentru că te-au trădat cei mai apropiaţi oameni? Rămâi tu însăţi sau îi cânţi osane alianţei de la guvernare? Te accepţi aşa cum eşti sau vrei cu toată îndârjirea să se spună că eşti „femeie de succes” şi te duci la „salon” să-ţi întinzi părul? Răspunzi la atacuri sau îţi cultivi imunitatea? Ierţi răul care ţi s-a făcut, eviţi persoana sau te răzbuni? Te apuci să citeşti Gavalda sau totuşi Ortega? Vrei să fii iubită şi să iubeşti sau dai afirmativ din cap când prietena ta spune că toţi bărbaţii sunt idioţi? Eşti câinele care latră sau caravana care trece? Arunci toate mărgăritarele în treuca porcului sau îi dai să mănânce lăturile lui preferate, scărpinându-l după ureche? Ehe-he...Dar cine a spus că va fi uşor? Data viitoare rogi să te facă broască sau fasole, nici o problemă! Sună telefonul. Totuşi ai ales o melodie reuşită, nu te irită deloc, dimpotrivă. Asculţi preţ de câteva secunde „Don’t worry, be hapy” şi răspunzi. A, tu erai? Nu, nu, acum sunt ocupată, dar ne vedem neapărat spre seară. Da, da, sigur. Da... Da... D-a-a-a-a! Şi eu. Tare. Sigur. Închizi în sfârşit. Dumnezeule, ce soare!.. O, nu, sigur nu vrei să fii fasole. Încui uşa de la birou, arunci o privire prin sala cu jurnaliştii care mai au ceva de scris pe ultima sută de metri. Sunt cei pe care ai reuşit să-i înveţi ceva meserie, le surâzi luându-ţi la revedere. Le aminteşti în glumă să nu întârzie mâine la emisie. Cobori scările, formulând în minte ideile pentru articolul pe care îl vei scrie pentru o revistă cu bun simţ, te gândeşti şi la o eventuală cină pe care o meriţi din plin, porneşti motorul şi o iei spre casă sperând că cineva a avut inspiraţia să aprindă focul în şemineu... La lumina misterioasă a focului mintea hălăduieşte prin fantasme. Ehe, numai Yoricii, asemeni rocilor, nu mai au dileme. Unii sus in cer, altele jos pe pamant. Viaţa omului umple spatiul dintre acestea. Urci sau cobori?

Despre gelozie

Din ce se naşte gelozia? Din dragoste, din exces de orgoliu? Orice afecţiune este însoţită de o invitaţie la gelozie. Este firesc. Dar atunci când gelozia ne macină exacerbat, ne răvăşeşte nopţile, ne chinuie sufletul, dragostea bate în retragere. Gelozia în doze excesive ucide dragostea. Devine un monstru. Din ce se naşte gelozia? Din complexul de inferioritate, din dorinţa de a poseda? Un idiot posesiv – ce poate fi mai penibil? 

Gelozia e copilul neîmplinirii. Unii simt doar gelozie în raport cu partenerul. O ascund sub masca dragostei durute şi încearcă să „sensibilizeze” partenerul inoculându-i subtil sentimentul de vinovăţie. Unicul remediu împotriva geloziei este curajul de a iubi cu adevărat sau a renunţa definitiv.

Anonimii şi românii

Anonimul...să te întrebi cine este el şi de ce se teme e inutil. Doar un psihoterapeut ştie răspunsul. Aşa că sunt de acord cu Dnul Constantin Tănase atunci când se revoltă: 

"... în fiecare societate au existat şi există câteva procente de indivizi bolnavi, rataţi, ticăloşi, fricoşi. Odată cu apariţia netului, aceştia şi-au găsit tribuna, se pot exprima şi manifesta - evident, sub acoperirea anonimatului. Presa online, ca să nu fie acuzată de cenzură şi limitarea dreptului la expresie, a deschis larg uşile, permiţând accesul în spaţiul ei virtual unei haite de provocatori rataţi. Aflându-se sub protecţia anonimatului, ei îşi permit totul ce-şi poate permite un dezaxat prin întuneric - etichetează injurios, trimit „la origini”, lansează bârfe, calomniază... Online-iştii sunt puşi într-o situaţie cu totul inegală, discriminatorie, în raport cu anonimii: ei semnează materialele, îşi asumă public riscul opiniilor lor. Anonimii nu riscă nimic, nu răspund pentru dejecţiile pe care le produc." 

Propun crearea unui grup de rezistenţă împotriva anonimatului pe net! Problema este că acest handicap social este utilizat uneori cu bună ştiinţă. Atunci când anonimii batjocoresc visceral persoanele care constituie o opoziţie faţă de patronii presei de pe net, aceştea sunt lăsaţi s-o facă fără a li se impune nişte reguli de joc. De parcă brusc ar adormi administratorul site-ului. Aşa că ar trebui să-i punem acestuia pe calculator un jungle care ar reacţiona la mesaje licenţioase. 

De cum vine pe forum un pachet anonim cu "organe genitale", hopa! se include "Deştea-a-aptă-te, române!"

Vine primăvara! Iubire, cetăţeni!

Vine primăvara! Şi asta pentru că cele 28 de zile ale lunii februarie sunt mai puţine şi cu atât mai "repezi". Nu e de mirare că am uitat să achit facturile la timp şi ultima zi a iernii m-a prins la Banca de Economii. Evident nu am fost singura uitucă. Aşa că ne-am "acroşat" (eram cu fetiţa mea, Paula Raluca) frumuşel ca un mărţişor în plin martie de coada plătitorilor şi, sporovăind încetişor, ne-am mândrit timp de o jumătate de oră cu titlul de cetăţeni ai Republicii Moldova. 

Şi când ne mândream mai tare, hai că se aude, de unde nu te aştepţi, o hăulitură tarzaniană adresată ușierului de domnişoara Anna de la Bancă: "Domnu Pavel, deschideţi uşa, că nu mai pot de PUTOARE!"

Pentru o clipă toate limbile care învârteau pe ici pe colo sunete şuşotite, au picat într-un leşin colectiv... Ne-am uitat unii la alţii... noi, împuţiţii, adică... şi ne-am înţeles mutual:

С праздником, дорогие товарищи!..Cu Mărţişorul, adicătelea...

Ascultă-mă!

De ce m-am hotărât să realizez o emisiune cu copii? Pentru că m-am săturat de ipocrizie şi vreau să respir liber! Cine m-a împiedicat s-o fac până acum? Nimeni! Doar că acum e cu mai multă culoare şi bucurie...

Mari(n) se vorbiră şi se sfătuiră...

Mulţi dintre membrii actualului CO de la Compania "Teleradio-Moldova" pentru prima dată în viaţa lor au gestionat un concurs în calitate de persoane publice, oficiale. Evident, pentru prima dată s-au confruntat cu tăvălugul suspiciunilor, învinuirilor fondate sau nefondate, atacurilor la persoană. Într-un cuvânt cu disconfortul psihologic pe care-l simţi atunci când cei mai apropiaţi prieteni brusc îşi schimbă atitudinea fără a da cele mai mici semne de toleranţă sau discernământ analitic. 

Am trecut prin asta şi ştiu sigur că e nevoie de mare voinţă să te aduni de pe jos după ce ai citit nişte insulte gratuite şi colcâind a "inspiraţie" alcoolică la adresa ta, să te descurci manevrând printre pietrele aruncate selectiv şi direcţionat de "sfinţii" presei independente, să nu o iei razna, lăsând baltă dorinţa de a contribui cu ceva la "bunăstarea poporului" care te înjură pentru că-i for free. 

"Codul de Aramă" m-a costat multă sănătate. Nu contează, mă bucur că multă lume face trimitere la el, apărându-şi identitatea audiovizuală. Cel puţin acum sunt sigură că a fost citit şi acceptat de bun de mult mai multă lume decât atunci când aceeaşi lume îl dădea de asfalt şi habar nu avea ce conţine. 

Revenind la membrii CO cărora li se dă pe la coaste de "monştri sacri" ai presei independente, vreau să zic un lucru. Vor rezista acei care ştiu exact cum trebuie să arate o instituţie publică, ŞTIU în ce mod urmează să acţioneze şi îşi doresc asta foarte tare. În rest, pleava se alege: nu poţi fi simpatic pentru toată lumea. Mai ales că astăzi lumea se mişcă în (algo)ritmul unei pendule dezaxate care şi-a pierdut ceasul în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Trandafirii lui...se ofilesc pe sticlă...

Concursul pentru suplinirea posturilor de Preşedinte şi cei doi vicepreşedinţi ai Companiei "Teleradio-Moldova" capătă o turnură cel puţin palpitantă. Astăzi aflăm că Adela Răileanu a reuşit să obţină câştig de cauză la Curtea de Apel, unde a contestat legalitatea concursului în desfăşurare. Ceea ce înseamnă că pentru o perioadă de timp directorul postului de televiziune Moldova1 va rămâne în incertitudinea interimatului. Din câte ştiu şi Valentin Todercan a contestat acelaşi lucru în instanţă, şi directorul Radio-Moldova a înaintat aceleaşi pretenţii, dar... instanţa nu a reacţionat la fel de categoric, chiar dacă e vorba de legitimitatea aceleeaşi proceduri.

Hm...Straniu...De ce? Că doar nu suntem atât de naivi să credem, că brusc, justiţia noastră s-a "independenţit"!

Ceea ce-mi trece prin cap este următoarea deducţie trăsnită: AIE nu s-a pus de acord asupra viitorului director de televiziune publică. Din informaţia "secretă" despre care vorbeşte tot târgul şi care se strecoară virtiginos din culisele şedinţelor comune ale partidelor din AIE, se ştie că acest post ţine de "ograda" PD. Iar PD îl promovează în postul respectiv pe Valeriu Frumusache, candidat foarte puţin agreat atât de ceilalţi membri AIE, cât şi de unii membri ai CO. Cunoscând modul de a "negocia" al lui Diacov, pot să presupun că el nu concepe să propună pe altcineva (ca şi în cazul lui Boris Focşa) cedând spre binele menţinerii AIE.

Deci, problema a fost "soluţionată" inteligent: d-le Diacov, vedeţi că de fapt noi respectăm înţelegerile în AIE, dar instanţa de judecată, bat-o vina, a hotărât că Adela are dreptate! Nu putem numi acum omul Dvs conform algoritmului nostru! Dar...keep us in tuch!

Gelul de duş(man)

Nu cred în jelea domnului Tănase, atunci când se tânguie că aşa zisa doamnă Euforie a murit. Editorialul cu pricina seamănă mai mult a mahmureală. Şi a lamentare ipocrită. De obicei euforia, urmată de regulă de o dezmeticire instantanee ca un duş rece, este o stare proprie tinerilor şi nu face casă prea bună cu înţelepciunea (achiziţie firească a unui formator de opinie înveterat). 

A fi euforic, iar apoi, brusc, dezamagit de formaţiuni politice (altă dată spălate cu cele mai alese geluri de duş), pentru un formator de opinie e ca şi cum ar cădea în mintea copiilor. Na-ţi jucărica, nu-ţi mai dau jucărica...Na-ţi bani, nu-ţi mai dau bani...De ce?! Pentru că s-a terminat campania electorală! Ah, (respectiv!) a murit euforia, oameni buni! S-a bâhlit gelul de duş,..man! Yo, yo!

Pe repede despre ce a zis Băsescu la PRO TV

Comisia privind redobândirea cetăţeniei în cadrul Ministerul Justiţiei român se întruneşte o dată pe săptămână. Analizează cu prioritate dosarele depuse după aprobarea anul trecut a Ordonanţei de Urgenţă cu privire la... Cei care au depus cu ani în urmă dosarele pot spera doar că Agenţia pentru problemele cetăţeniei (care urmează a fi creată) va relua examinarea dosarelor "vechi". 

Acestea, după cum promite preşedintele României la PRO TV, vor fi examinate în termen de jumătate de an. 

În ceea ce priveşte dovada celor 500 de euro necesari pentru a obţine viză lucrurille nu se vor schimba. Doar că România va încerca să obţină pentru cetăţenii Republicii Moldova dreptul de a face o declaraţie pe proprie răspundere că deţine aceşti bani. Dar în acest sens nu există nici o certitudine. 

Foarte pragmatic, trag concluzia că nu voi deveni degrabă cetăţean român, că trebuie să-l rog pe Dan să meargă la notar să ne facă invitaţie - mie şi Paulei - că va trebui să depun cei 500 de euro împrumutaţi la bancă şi că va trebui din nou să fac coadă la consulat ca să merg în vizită la feciorul şi nora mea la Bucureşti. 

Numai mamă să nu fii când ai un hotar tras peste inimă!