Parcurgând zilnic
agenda socio-politică din RM, nu ai cum să nu observi că prăpastia căscată
între guvernare și populație continuă să se mărească și la vederea ei, de
frică, chiar și speranța îngheață în vene... După mai mult de un an de proteste
masive, ea, măria sa, guvernarea, continuă să se comporte ca țoapa din piață,
care își ridică fusta florată, arătând fundul smochinit lumii întregi și
hohotește nonșalant: ”Și nică nu mă doaaaariiii!” Probabil, s-a spus deja de
sute de ori (mai ales pentru a-i convinge pe partenerii externi, extrem de
toleranți până nu demult) că actuala conducere a RM s-a compromis iremediabil,
că ea nu dorește categoric să se reformeze, că ea nu s-a împotmolit din
prostie, ci a distrus intenționat, metodic toate instituțiile statale, că ea
este coruptă de la hipofiză până în glandele suprarenale și mai jos, că ea
niciodată nu se va băga singură în pușcării, decât în cazuri speciale (ca cel
al lui Filat) rezultate din lupta clanurilor mafiote... Că Plahotniuc,
personajul care face istoria groazei în RM, le râde în față, tuturor celor care
i-au dat un deget azi sau altcândva, pomenindu-se ciuntiți nu numai de toată
mâna, ci și de capul, care nu le mai folosește la nimic... Că zeci de
politicieni din RM, România și chiar din alte părți, sunt ostatecii
materialelor compromițătoare stocate în arhivele de aur ale oligarhului
proxenet...
De fapt deja toți știu totul, e o suprasaturație de informație
publicată (terifiantă, despre crime economice și nu numai), scoasă la suprafață
în toate domeniile de activitate, în toate instituțiile statale, unde hoția
mucegăiește ca șampinionul pe gunoiște, iar rubedeniile și pionii cleptocrați
ai împăratului de la Grozești, tremură într-un continuu gudurat pe lângă ”șefu”
și adunat averi pe seama sărmanilor alegători... Să continui? Cred ca e
superfluu, mai ales că m-am împiedicat de noțiunea de alegători și mi-am
amintit de o înțelepciune legată de victimizare și de asumarea
responsabilității pentru ceea ce ți se întâmplă...
Alegătorii sunt de mai multe
categorii: cei care merg la un vot conștient, iar apoi le cer socoteală celor
aleși prin activism civic și proteste nonviolente; cei care intră șovâind în
cabina electorală, iar apoi se plâng că degeaba au făcut efortul; cei care își
bagă piciorul în procesul electoral și habar nu au cine-i președintele țării
(bine, la noi e mai greu să-l identifici), dar pun o ștampilă ”unde trebu”,
daca li se dă un sac de cartofi... Și mai există o categorie de alegători, care
împrumută câte puțin de la toate celelalte categorii: merg la vot și au
suficiente cunoștințe în materie de faună politică, dar sunt șovăitori, nu merg
la proteste și... iau sacul cu cartofi de fiecare dată. De fapt, datorită lor,
prosperitatea plahotniucilor este asigurată pe termen lung la noi în RM.
Acum
câteva zile mi-a scris cineva că multe cunoștințe de-ale lui s-au lăudat că
trăiesc bine nefăcând nimic. Adică, mă rog, făcând ceva insignifiant -
comentarii pe FB și alte site-uri de socializare. Pe bani frumoși – fix o mie
de euro pe lună. Neimpozabili, evident. E vorba de postaci, persoane racolate
și corupte de agenții lui Plahotniuc pentru a distorsiona discuțiile, pentru a
arunca cu gunoaie pestilențiale în cei care, cumva, aparțin primei categorii de
alegători, pentru a manipula mințile credule, pentru a transforma orice
polemică în obstrucție și atac la persoană, pentru a lăuda guvernarea, a duce
ministrele în brațe și a călca la dungă pantalonii parlamentarilor, care au funcția
de a da din deget protestatarilor și a-și ridica salarii și osanale extaziate.
Ceea ce vreau să spun, este că postacii, această categorie de alegători mai nou
apărută, nu sunt persoane din cosmos sau din Guineea Bissau, ci sunt niște
colegi, prieteni, cunoștințe de-ale noastre, care, parcă tot ar vrea să
trăiască într-o țară prosperă, parcă tot ar vrea să fim în Europa, parcă tot se
plâng de corupția nemaivăzută, care strangulează cu mâinile lui Plahotniuc
acest stătuleț, care parcă ar fi mai bine să se unească cu România... Dar... se
vând, chiar dacă banii, cu care sunt plătiți provin din miliardul furat tot de
la ei, de la părinții și copiii lor...
Cel care mi-a scris cu mare tristețe
despre aceste lucruri, era uimit în special, de faptul că prietenii lui postaci
erau siguri că nimeni nu ar fi fost capabil să refuze o asemenea ofertă! ”Hai,
măi, și, tu avei să zici nu?!” Iată... asta-i întrebarea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu