Filme de văzut şi de trăit...

Politica îmi curge deja prin urechi, aşa că am închis televizorul: nu vreau să ajung să-mi iasă şi pe ochi... Ce linişte! Să vedem şi alte imagini, dincolo de cele spoite cu aurul şi mizeria puterii... Deschid un site de filme on-line... 

Mi-am amintit că în scrisorile către Virgil Ierunca, Nicolae Steinhardt pomenea cu admiraţie de filmul BLOWUP. Uit de mine şi de lume pentru mai mult de o oră...
BLOWUP este un film simbolisitic. Ceea ce văd ochii, adică ceea ce ni se pare evident... nu este decât o iluzie. Un cadavru (atât de real!) poate dispărea peste noapte de pe peluza unui parc urban, punând sub semnul întrebării existenţa crimei ca atare... Iar jocul imaginar al unor mimi, care bat o minge de tenis inexistentă poate deveni la un moment dat atât de real, încât te prinzi alergând să le-o aduci - această "minge"  - de pe acelaşi gazon, unde acum ceva timp zăcea mortul! Michelangelo Antonioni a realizat o capodoperă cinematografică în materie de teorie a relativităţii existenţiale şi, tot odată, extrem de precisă în ceea ce ţine de imagine. Fiecare cadru, mişcare a camerei de filmat e de o acurateţe şi frumuseţe impecabilă... 

Apropo, am mai urmărit zilele acestea un film minunat - un film de Pedro Almodovar. LOS ABRAZOS ROTOS (Broken Embraces). De cât timp ai nevoie pentru a ieşi din plasa pe care trecutul ţi-o întinde cu atâta abilitate? Opt, zece, paisprezece ani?! Eroul filmului (regizor de cinema şi dramaturg) a reuşit să meargă mai departe după un accident de maşină (crimă?), care i-a distrus viaţa (el a orbit, iar iubita lui a decedat) numai după ce a renunţat la identitatea sa de până atunci. Nu mai răspundea la numele său adevărat, pur şi simplu şi l-a schimbat şi a şters cu buretele tot ce a fost. A continuat să creeze sub acest nume nou, dar... nu poţi ascunde sub preş ceea ce trebuie să treci, să accepţi, să depăşeşti în viaţa asta. Şi a venit un moment (întotdeauna vine!) când eroul nostru... a reuşit să-şi accepte adevărata identitate. După paisprezece ani de la prăbuşirea sentimentală şi psihică, atunci când a putut vorbi despre ceea ce i s-a întâmplat cu fiul său. O poveste de dragoste pasională (altfel cum e posibil, dacă joacă Penelope Cruz!), care s-a terminat tragic a rescris viaţa unui om. Dar, concomitent, i-a adus eliberarea... Totuşi, filmul e luminos, căci ce poate fi mai frumos decât eliberarea! Viaţa merge înainte şi drama a fost consumată în momentul în care filmul (la realizarea căruia s-au întâlnit şi s-au îndrăgostit cei doi ) a fost remontat şi dus la bun sfârşit. 

Voi mai scrie, poate şi despre alte filme. Dacă cineva mai e interesat de altceva decât de criza economică mondială şi personală sau de poliitica şi nunţile moldoveneşti... Ce paradox hilar: la nunta socrului deputat cu dosare penale în România vin toţi sus-puşii ca ursulicii la miere! Iar apoi, după ce se şterg pe botişoare, strigă: Jos corupţia! Of, gata, gata, nu mai zic nimic...Mă uit la un film bun...ssst!