Filip îndeamnă străinii să ne facă presă veridică, căci noi nu avem bani pentru aşa ceva!

De curând premierul Pavel Filip a lansat un îndemn extrem de ciudat la adresa organizaţiilor mass-media internaţionale. Cică, să vină să investească în Republica Moldova "unde eşti binevenit şi poţi fi respectat". Investiţiile respective ar contribui la "dezvoltarea democraţiei" în statul nostru, căci, vezi Doamne, "avem resurse financiare limitate" şi speranţa e doar ca "mass-media occidentală să se implice mai mult". Nimic deosebit în toată această adresare ingenuă venită de la premierul uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa. Şi totuşi...

Pluralismul de opinii în mass-media noastră este bulversat nu din cauza unor presupuse penurii financiare. Să fim serioşi! Piaţa audiovizuală este destul de rodnică din perspectiva numărului de radiodifuzori. Altceva este că majoritatea lor sunt proprietatea unei singure persoane, iar ştirile şi subiectele sunt tirajate fără prea mari menajamente de la un canal la altul. Filip se întreabă ipocrit "ce poate fi făcut pentru ca presa să devină cu adevărat a patra putere în stat şi unul dintre pilonii de consolidare a democraţiei". Răspunsul e simplu: presa trebuie demonopolizată. 

Codul Audiovizual din Republica Moldova a fost amendat abuziv pentru a legifera monopolul pe piaţa audiovizuală. În loc de doi radiodifuzori prevăzuţi a fi proprietatea legitimă a unei singure persoane, cifra a fost modificată la tocmai... cinci! În Republica Moldova, ţară mică, să prevezi aşa ceva este inadmisibil, pur şi simplu! S-a ajuns la paradoxul prin care Plahotniuc deţine legal Prime, Canal 2, Canal 3, Publika, CTC şi posturi de radio, numărul cărora deja îmi scapă. Dacă mai punem la toate astea şi măsurătorul de audienţă, care tot la cheremul lui Plahotniuc este, despre ce fel de pluralism putem vorbi?!

Mă întreb în ce măsură, totuşi, ar fi binevenită investiţia pe care o solicită premierul şi cine s-ar încumeta la o asemenea aventură. Filip argumentează cererea prin "lipsa surselor de informare", care "îi împiedică pe jurnalişti "să spună adevărul". Deci, străinii ar trebui să investească în surse de informare veridice, căci noi nu suntem capabili să informăm obiectiv pentru că nu avem presă. Oare cei din străinătate pot fi minţiţi cu atâta neruşinare? Avem presă şi avem şi bani pentru ea. doar că, repet, ea este monopolizată împreună cu piaţa de publicitate. Şi nimeni nu le poate garanta străinilor că aşa cum a făcut cu ceilalţi radiodifuzori, de i-au încăput lejer pe mânecă, Plahotniuc nu va face acelaşi lucru şi cu investiţiile străine. Căci mintea lui le încape pe toate. spre deosebire de mintea lui Filip, care probabil, chiar crede în ceea ce spune.

Digitalizarea şi monopolizarea nu au nimic în comun? Ba au!

Aseară la Clubul de Presă s-a discutat problema digitalizării audiovizualului autohton. Au venit reprezentanţi ai Ministerului de resort, ai CCA-ului etc. etc. Ei ne-au vorbit despre pregătirea infailibilă a trecerii la digitalizare, despre multiplexurile dornice de a fi "populate" de radiodifuzori, despre convenţii europene, parte a cărora suntem etc. Aparent, totul este gata pentru ca la 31decembrie 2017 să fim în rând cu lumea, să avem un consumator de programe fericit, care recepţionează un semnal super-performant, tocmai HD! În aceeaşi zi vom cânta un recviem televiziunii analoge, care va fi volens-nolens bruiată de semnalul digital şi va dispărea în neantul trecutului patriarhal. Civilizaţia va triumfa prin progesul tehnologic iminent!

Până aici toate bune, dar dincolo de pregătirea inginerească, tehnică a digitalizării, pentru care instituţiile de resort merită toată gratitudinea, există o problemă. Maaare. Pentru cine se face reforma - aceasta e întrebarea. Ea decurge din faptul că nu există nicio strategie a serviciilor de programe, care merită să fie incluse în procesul de digitalizare, pregătit cu mare pompă. Costurile contractuale de includere în primul multiplex sunt exorbitante pentru orice radiodifuzor autohton. Fiecare pretendent trebuie să se angajeze să plătească lunar circa 5600 euro, plus alte cheltuieli adiacente. Cine îşi poate permite asemenea lux?! Corect, cei care au monopolizat piaţa publicitară din Republica Moldova!

Şi cine sunt aceştia?! Corect: Prime, Canal 2, Canal 3, Publika... şi televiziunea lui Dodon. Nimeni altcineva! Comentariile sunt de prisos, cred. Dincolo de discursurile glorioase despre implementarea digitalizării, care, în mod normal, ar presupune un progres extraordinar în ceea ce priveşte recepţionarea deverselor posturi de televiziune la scară naţională, se ascund interesele private ale celor care dispun de suficiente mijloace financiare pentru a acapara definitiv spaţiul informaţional al Republicii Moldova.

Se presupune a se desfăşura o amplă campanie de informare a populaţiei despre importanţa trecerii la digitalizare şi necesitatea procurării convertoarelor pentru recepţionarea semnalului digital. Gratuit vor fi acordate convertoare celor 72.000 de familii social-vulnerabile. Doar că în această campanie nimeni nu va spune că de semnal digital vor dispune doar canalele lui Plahotniuc şi Dodon, celelalte fiind private din start de acest beneficiu, căci nu au cum să concureze echitabil cu cei care au monopolizat într-un mod ipocrit piaţa publicitară şi dispun de măsurătorile de audienţă după bunul lor plac. Cum ar putea concura cu ele posturile locale, regionale de televiziune, care nu au bugete mari? Dacă nici chiar radiodifuzorii din capitală. cu excepţia celor menţionaţi, nu au cum să onoreze taxele contractuale de digitalizare!

Strategia trecerii la semnalul digital trebuie regândită urgent, altfel, de la 31 decembrie, 2017, nu va exista nici diversitate, nici pluralism şi nici concurenţă în domeniul audiovizual al Republicii Moldova, iar creierii populaţiei "digitalizate" vor fi spălaţi irecuperabil.

La Chişinău se desfăşoară Afacerea Est!

Aseară am vizionat în premieră la Chişinău filmul lui Igor Cobâleanschi "Afacerea Est". Mă bucur enorm pentru înaintarea (anevoiasă, e adevărat) a cinematografiei autohtone, care, iată obţine şi premii internaţionale. După "La limita de jos a cerului" Regizorul şi scenaristul Igor Cobâleanschi face un salt semnificativ în naraţiune şi ritm de desfăşurare a acesteia (la fel de negrabnic, ca să utilizez un arhaism, dar mult mai disciplinat, mai focusat). Un fel de film gen Kin-dza-dza, realizat în anul 1986 de marele Danelia ca şi cardiografie în amalgam cu absurdul caraghios şi realist al filmelor lui Kusturica. Dar dincolo de aceste aproximaţii, încercări de a aplica grade de comparaţie, filmul e cu certitudine marca Igor Cobâleanschi, mai ales dacă stăm să ne amintim şi scurtmetrajele timpurii ale regizorulu, care au stârnit mare vâlvă cel puţin pe internet, serialul "Umbre", documentarele sale etc.

O comedie care nu stârneşte mâncărimi hohotite, dar adesea râsul izbucneşte chiar acolo unde nu te aştepţi şi acţiunea lentă se sparge prin reacţia simultană a sălii - da, e bună asta! Eroii interpretaţi spumos de Ticu Puşcaşu (un intelectual prins în capcana iluziilor) şi Ion Sapdaru (un şmecher prin care curg idei de abureală în loc de sânge) sunt, de fapt eroii zilelor noastre, deşi, se pare, Cobâlenaschi a scris scenariul acum ani buni. Visul profesorului de muzică este să facă nişte bani cu o afacere cu... potcoave. El trebuie să le cumpere de la nişte georogieni (50. 000 de bucăţi!) să le transporte cu trenul de la Leova la Bălţi şi să le vândă acolo unui alt afacerist, care va face din ele... lame. Petro (Ion Sapdaru) pică în proces exact când totul părea pus pe roate şi schimbă odată şi pentru totdeauna soarta afacerii, dar şi a profesorului.

După ce încearcă tot felul de stratageme dincolo de orice imaginaţie (de ex. storpitul contra bani a găinilor cu apă chioară, cică, împotriva gripei aviare sau impunerea profesorului să cânte la chiatară, erijându-l în apropiat al lui Iurii Gagarin, astfel cerşind bani de la trecători) eroul lui Sapdaru iese uscat din toate situaţiile, însuşindu-şi fără scrupule banii profesorului, iar acesta din urmă ajunge în penitenciar, unde este impus să cânte de nişte deţinuţi feroce. Nu intenţionez să povestesc subiectul filmului - acesta va rula de astăzi în cinematografele republicii. Vreau doar să atenţionez asupra unui eveniment fericit care s-a produs nu doar în cinematografia moldovenească, ci şi în cultura noastră în general.

În situaţia când RM este văduvită de cele mai active conştiinţe (din cauza politicului aberant), acestea fiind nevoite să migreze pentru a-şi asigura un mod decent de viaţă, un asemenea eveniment este nu doar binevenit, ci chiar de domeniul fantasticului (pe lângă fenomenul teatral, care mai produce încă opere de artă). Politicul despre care pomeneam, este nelipsit în "Afacerea Est" şi, dacă veţi merge la film, veţi vedea cât de simplu un pişicher gen Pedro, poate să se infiltreze în domeniu şi chiar să aibă şanse să ajungă ales al poporului buimăcit de-a binelea cu o sticlă de votcă.

P.S. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai ambasadelor, dar şi actuala ministră a culturii Monica Babuc, care a anunţat că a reuşit să obţină pentru prima dată în istoria RM opt milioane de lei pentru dezvoltarea cinematografiei moldoveneşti. Vreau să cred că aceşti bani nu vor fi canalizaţi spre "prieteni", ci vor fi investiţi în proiecte merituoase, oricine ar fi autorul. Faptul că i-am zărit la premieră pe cunoscuţii regizori la scară naţională şi dincolo de ea Valeriu Jereghi şi Sergiu Prodan m-a bucurat şi sper ca informaţia adusă public de doamna ministră le-a trezit inspiraţia. Dar sper că şi Anatol Durbală, care nu a fost la premieră, (dar a meritat toată consideraţia din partea diriguitorilor dătători de premii măcar şi pentru lungmetrajul "Ce viaţă minunată!", consacrat evenimentelor din 7 aprilie 2009) va beneficia în condiţii echitabile de alocaţiile amintite. Un talent artistic nu se măsoară după prieteşugul cu guvernarea ci, dimpotrivă, după capacitatea de a-i menţine boala stelară (căreia îi este extrem de susceptibilă) "la limita de jos a cerului".

Nu cedăm! Republica Moldova e a noastră, nu e a lor!

În ce se transfrormă Republica Moldova? Mai întâi i s-a furat bunăstarea, penuria materială afectând grav majoritatea populaţiei. Flămândul e mai uşor de manipulat de către cei sătuli, ghiftuiţi, bolnavi de înavuţire. După asta cei mai activi au fost alungaţi din ţară. Da, e adevărat, nu cu mătura sau prin decrete oficiale. Cu impunerea unor condiţii inumane de trai. Apoi populaţiei i s-a interzis dreptul de a alege. Celor alungaţi în primul rând. Frauda a fost atât de evidentă, încât doar maidanezii nu au putut-o vedea. 

Între timp populaţia a fost lipsită de accesul la informaţie veridică. Au fost construite sau cumpărate pentru redirecţionare fabrici de macaroane, care produc tone de paste. Atât cât să ajungă nu doar pentru a acoperi urechile populaţiei, ci şi gura. Astfel, oamenii au rămas muţi şi surzi, clămpănind doar din ochii speriaţi, repetând în spume albe ceea ce le dictează lucrătorii de la fabricile respective. Cei care nu s-au aruncat asupra macaroanelor, au avut voce şi asta a deranjat, aşa că pentru ei au fost deschise temniţe. Şi nişte cyborgi au început să-i arunce acolo. Ah, da, pe lângă aceşti cyborgi şi lucrători anonimi de la fabricile de paste au fost create şi armate de mercenari. Aceştia laudă, justifică ceea ce fac primii, denigrează sarcastic ceea ce fac ceilalţi, mint cu o neruşinare perversă, denaturând cras adevărul şi iau pentru asta bani buni. 

Totuşi, au rămas prea mulţi din cei care au rezistat tenataţiilor şi s-a recurs la o altă stratagemă - ei sunt ameninţaţi ca să tacă. Să tacă cu orice preţ. Şi, mai ales, să nu îndrăznească să facă investigaţii, să nu afle mai multe despre cei care recurg la acţiunile de desfiinţare a statului RM, descrise mai sus. A început o adevărată "vânătoarea de vrăjitoare", "vrăjitoarele" fiind jurnaliştii şi activiştii civici, care nu s-au vândut, care îşi fac cu demnitate meseria, cărora nu le curg balele după cei treizeci de arginţi oferiţi cu generozitate de Plahotniuc şi acoliţii săi. 

Oricum, oricât de abominabilă ar fi situaţia din Republica Moldova, societatea mai are o şansă. Faptul că ea, atâta cât a mai rămas în stare de veghe, s-a solidarizat cu jurnaliştii şi activiştii persecutaţi, a şubrezit sistemul. Acesta a făsut un pas înapoi - se vede că nu orice îi este permis, căci mai există factori de influenţă  (s-ar putea ca aceştia să vină dinafară). 

Iată că a fost semnată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a jurnalistei Mariana Raţă, care este vizată într-un proces iniţiat în urma sesizării depuse de Vladimir Botnari, ex-comisar al Chişinăului. Vezi, Doamne, acesta s-a plâns că în cadrul investigaţiei efectuate de jurnalistă, i-au fost accesate ilegal datele personale. Prinţesa Botnari, de fapt, este unul din criminalii judecaţi penal pentru neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, fapt care nu i-a împedicat pe mai marii zilei să-l numească mare şef de securitate la Moldtelecom, instituţie controlată de Plahotniuc, se pare.

Tentacolele sinistre ale guvernării se întind pe zi ce trece, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Tentative de a urmări penal oamenii cu verticalitate sunt şi vor mai fi (e în plină desfăşurare urmărirea penală a magistratei Domnica Manole, activistul civic Andrei Donică riscă cinci ani de puşcărie, postul de televiziune Jurnal TV a fost, practic, desfiinţat în situaţia în care Plahotniuc deţine mai toată piaţa publicitară audiovizuală din RM, etc.) Vom avea nevoie de multă putere de solidarizare. E unica noastră şansă.