„Moderna” armată rusească a ucis la Bucea cu arme de dispersie folosite... în primul război mondial

Flechette. Acestea sunt niște cuie metalice asemănătoare darts-urilor, încorporate în obuze. Asemenea arme antipersonal au fost utilizate la scară largă în timpul primului război mondial - aruncate din avioane ele aveau capacitatea să străpungă căștile soldaților. De fapt, acest gen de armă a fost concepută pentru a pătrunde mai ușor în vegetația densă, astfel lovind un număr cât mai  mare de persoane și nu ar trebui să fie niciodată folosită în zonele urbane civile. E adevărat că, mai târziu, ele au apărut în dotare și pe timpul războiului SUA din Vietnam: erau împachetate câte 12 în fiecare obuz de pușcă și serveau la „curățarea” tunelurilor de către militarii americani.

S-ar presupune că aceste metode barbare de luptă au rămas în istorie. Dar, nu, rușii le-au folosit la greu în Bucea, Hostomel și Borodianka, Irpin! Zeci de civili au fost uciși atunci de „săgețile” metalice lansate de artileria rusă. Medicii legiști au descoperit flechette în corpurile (în special în zona capului și a cutiei toracice) deshumate din gropile comune. Aceste arme, au fost cumva „modernizate” - fiecare carcasă de obuz rusesc poate conține până la... 8.000 de flechette! 

Care e principiul de funcționare a obuzelor umplute cu flechette? Odată trase, obuzele explodează atunci când o fitibilă detonează. Flechettele, de obicei între 3 cm și 4 cm lungime, se eliberează din carcasă și se dispersează într-un arc conic de aproximativ 300 m lățime și 100 m lungime. 

La impactul cu corpul victimei, săgeata, de regulă, se îndoaie într-un cârlig, în timp ce partea din spate a săgeții, formată din patru aripioare, se desprinde, provocând o a doua rană. Cârligele sfârtecă carnea, iar „cozile” o pătrund ca niște gloanțe.

Potrivit unui număr mare de martori din Bucea, artileria rusă a tras cu flechette cu câteva zile înainte ca forțele să se retragă din zonă la sfârșitul lunii martie. Din păcate, aceste muniții cu dispersie nu sunt interzise complet de dreptul internațional, deși sunt prohibite în mare parte a lumii, iar utilizarea armelor letale imprecise în zonele civile dens populate reprezintă o încălcare a dreptului umanitar. Le mai folosesc periodic, arareori, Forțele de Apărare din Israel (IDF) în operațiuni militare din Liban și Fâșia Gaza, ucigând și rănind civili. Mi-e greu să înțeleg cum vine asta din partea unui stat în genomul colectiv al căruia există teroarea lagărelor nazziste de exterminare, dar cert este că în martie 2008, un jurnalist palestinian de la Reuters, Fadel Shana, a fost ucis de flechette dintr-un obuz tras de un tanc israelian. Razele X au arătat mai târziu săgeți metalice încorporate în pieptul, picioarele și jacheta de protecție a lui Shana, care nu era blindată, scrie The Guardian.

Am scris aceste lucruri pentru că e bine să înțelegem că armata rusă nu este nicidecum o armată performantă, modernă, profesionistă, că reputația sa a fost doar un mit umflat de propaganda regimului de la Kremlin, iar, pe de altă parte, satrapii lui putin habar nu au ce înseamnă civilizație și nu trebuie să mizăm pe discuții și tratative cu ei. Nu ai cu cine. 

Nastya a ars de vie... Cu cine și cum luptă armata lui putin

Nastya Tahirova 

Nastya a ars de vie. Ca o torță. Avea doar 19 ani... Era studentă în anul doi și făcea voluntariat, împărțind alimente oamenilor aflați în zonele fierbinți ale războiului din Ucraina și îi ajuta să se evacueze din Cernihiv, oraș aflat atunci temporar sub ocupație.

„Iată ce fac, canaliile! Ah, aici era și fata aceea, cu dreaduri!” Da, era... Militarii ucraineni care au ajuns la fața locului nu au mai putut să facă nimic - o singură mașină din tot convoiul nu a fost atinsă de foc, restul au ars în clipe numărate...

Rușii au atacat cu mortiere convoiul cu microbuzele voluntarilor. Nastya nu a avut nicio șansă - rezervorul de combustibil a luat foc chiar lângă ea. Tatăl tinerei, Mikola, s-ar putea împăca cu moartea singurului său copil - e război - dar gândul că a ars de vie îl terifiază, îl înnebunește.

Nastya și tatăl său au făcut voluntariat în Cernigiv chiar de la începutul războiului. Dar atunci când orașul a ajuns să fie bombardat masiv din avioanele care nu mai conteneau să survoleze cartierele rezidențiale, părinții au decis să trimită fetița lor în Polonia. Ea le suna de pe un număr de telefon polonez, deci cu siguranță a fost în Polonia - spun ei. Doar că fata s-a reîntors în Cernihiv în secret. Le-a zis înainte să revină în Ucraina că merge la un centru de voluntariat polonez și va fi foarte ocupată – s-ar putea să nu le mai răspundă la telefon. Părinții s-au liniștit pentru un timp. Dar peste câteva zile au tot sunat-o și ea nu mai era de găsit... Nastya a murit în ultima zi de atacuri aeriene intense ale Cernihivului. A doua zi rușii au început retragerea. Doar două zile au despărțit-o de viață.

Mikola Tahirov

A fost singurul copil al familiei Tahirov, acum casa e pustie, sufletele părinților sunt pustii. Dar ei sunt ucraineni, așa cum a fost și Nastya. De aceea, Mikola și Olga au adunat deja tot pachetul de acte pentru adopție: „Avem loc destul în casă, avem și dragoste destulă în suflet – dorim să oferim toate astea unui copil...” În războiul din Ucraina mulți copii au rămas orfani, prea mulți... 

Istorii ca aceasta sunt sute și mii în Ucraina devastată de orgoliul bolnav al unui nebun secundat de cohorte de entități zombificate, care, în demența lor, nu se mai pot opri. Astăzi putin amenință o lume întreagă. Șantajul energetic e pe față. De fapt, legendara bărbăție a „velicanilor” ruși se dovedește a fi un mit, o scornire romantică - s-a văzut clar că armata lor nu este decât o simbioză jalnică de incompetență și rugină, salvată exclusiv de cantități enorme de carne de tun și munți de rămășițe de metal. Sovietice. Arma lui putin nu are nimic comun cu bărbăția și profesinalismul veritabil. Arma lui putin pute a r*hat de hienă: șantaj, propagandă, minciună, manipulare în masă. Nu i-a mers în Cosovo, încearcă în altă parte, pentru a destabiliza Europa. I-a reușit să provoace proteste în Cehia. 

Praga, 3 septembrie 2022,

protest împotriva guvernului, a UE și NATO,

organizat de forțe radicale,

pe care premierul ceh le acuză ca fiind proruse.

Sâmbătă, la Praga, zeci de mii de persoane au manifestat împotriva guvernului ceh, i-au cerut să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie, să încheie contracte directe cu Rusia și și-au proclamat vehement opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO. 

Rusia va continua să alimenteze instabilitatea politică în Europa, asta știe să facă cel mai bine. Așa că, repet, trebuie să fii deștept pentru a-ți continua viața cât de cât decentă în condițiile acestui război total, dar ești, sorry, un prost, dacă consideri pe bune că acest război nu te privește.

Bookfestul meu, Radmila mea... No, și oleacă Ianoș :)

Nu că aș fi dat curs îndemnului de a mai scrie și despre altceva decât despre războiul din Ucraina, dar nu pot să nu zic ceva și despre escapada mea la Bookfest-ul care, după doi ani de pandemie, a revenit la Chișinău. 

M-a scos din casă (anume astăzi!) Radmila Popovici care și-a lansat volumul de poeme „n ceruri odată”, apărut la editura Junimea de la Iași. Și la ediția precedentă a salonului am cumpărat mai multe cărți de la Junimea, care nu obosește să publice autori basarabeni și asta îmi trezește un sentiment de mare respect și chiar părtinire.

 Radmila, blondă, diafană, în rochița ei de culoare bleu - a fost o alegere (in)conștientă această semantică ucraineană? - a fost principesa scenei, chiar dacă a mai fost lansată concomitent o serie de cărți ale aceleiași edituri despre care, poate voi scrie după ce le voi citi. 

Nu fac critică literară niciodată, sunt un simplu cititor și, uneori, fac un exercițiu ezoteric: întreb universul ce vrea să-mi spună astăzi și deschid aleatoriu o carte. Acum am deschis-o pe a Radmilei. Prin versul ei, universul mi-a răspuns: „sânul mamei/ nu va mai avea/ gustul păcii/ niciodată”. Bum! 

La aceeași lansare, Ianoș Țurcanu a amuzat audiența cu spiritul său veșnic neastâmpărat, povestindu-ne cum s-a întâmplat să fie ostatic într-o casă de pe malul mării timp de șapte luni (o, fericire supremăăă!) și, printre alte maniscrise a dat gata și un volum de aforisme. După ce a coborât de pe scenă singura carte pe care o avea mi-a strecurat-o mie. MIE! Nici n-am bănuit câte kilograme de „țanțoșenie” ascundeam în cutia toracică până în acel moment! Iarăși deschid la întâmplare cartea: „Privighetoarea, după ce se mărită, se transformă în ciocănitoare”. No, stai, universule, ce treabă are acest aforism cu mine azi?! Ah, sorry, probabil, cel de mai jos e aforismul zilei mele: „Unii oameni sunt precum pantofii - merită să fie lăsați la ușă.” Ok, mă voi gândi la asta!

De fapt, nu mai obișnuiesc să merg prea des la deschideri de expoziții, lansări de carte, premiere, inaugurări de monumente și tăieri de panglici...

Nu mai obosesc lumea dornică de socializare cu prezența mea. Vin, însă, acolo unde știu că voi întâlni oameni tare dragi. Iar Radmila mi-i dragă. Tare. Altfel, îmi place să hoinăresc singură prin artă și literatură. Așa că, ignorându-i pe cei care m-au ignorat la rândul lor, prefăcându-se că nu mă cunosc, mi-am umplut cu o plăcere tainică, împlinită și promițătoare ghiozdanul: afară plouă și e timp de citit în fotoliul de lângă geamul ce dă spre orizonturi...

Ați obosit de război? Felicitări! Tocmai asta a așteptat putin să facem!

Navigam printre știrile despre războiul din Ucraina și, brusc, am realizat că se întâmplă inevitabilul: șocul începutului a trecut, încep să mă raportez la aceste informații ca la simple statistici. Această „revelație” m-a cutremurat. Măcelarul de la Moskova asta își dorește - să obosim de război, să nu-l mai percepem ca pe un dezastru care ne privește, să ne plictisim și să nu-i mai acordăm o atenție mereu vigilentă.

Asta în timp ce bombardamentele cartierelor rezidențiale din orașele Ucrainei continuă (doar în ultimele 24 de ore în regiunea Donețk au fost uciși patru civili, iar peste zece oameni au fost grav răniți), în timp ce familii întregi trăiesc zilnic coșmarul atacurilor aeriene, pitindu-se prin beciuri, în timp ce deportarea cetățenilor și, mai ales, a copiilor ucraineni, continuă, în timpul ce lagărele de triaj diabolic se înmulțesc, în timp ce instituțiile europene abilitate nu au acces la colonia din Elenovka și la prizonierii din regimentul Azov (nu știm ce e cu ei, cum sunt întreținuți și dacă mai sunt vii), în timp ce pericolul unei catastrofe nucleare persistă, chiar dacă misiunea AIEA a ajuns la centrala din Energodar, în timp ce Lavrov continuă să amenințe Moldova cu „eliberarea” rușilor și găgăuzilor, inventând persecuții inexistente, în timp ce din cauza șantajului cu gaze ne amenință o iarnă grea...

În această dimineață ocupanții au tras asupra grădiniței „Теремок” din Slaveansk. Au distrus-o, la fel cum au făcut cu alte mii de grădinițe, școli și spitale din Ucraina. Imaginați-vă că asta s-a întâmplat azi dimineață cu grădinița la care tocmai vă pregăteați să vă duceți copilașul... Statistică, ziceți?

Nu, nu avem dreptul moral să „obosim”. Consider că războiul din Ucraina trebuie să facă în continuare titlurile zilei, să ne intereseze nu doar pentru „a fi la curent cu evenimentele”, ci pentru că este pus în joc viitorul Moldovei, a Europei, a lumii întregi. Și pentru că este de datoria noastră să nu cădem pradă (din cauza acestei „plictiseli”!) falsurilor scoase pe bandă rulantă de propaganda rusească. Ea nu obosește, ea nu se plictisește, ea își face treaba zombificatoare... 

E primul 1 septembrie în care nu-mi voi suna părinții-pedagogi...

Probabil astăzi internetul va exploda de poze colorate, dar și în alb-negru, cu elevii de azi și de demult, în prag de an școlar. De obicei, în această zi îmi sunam părinții care, deși la pensie, tot pedagogi au rămas mereu. Problema e că nu-i mai am. Au plecat anul ăsta, unul după altul, să-i învețe fizică și literatură română pe îngerii neastâmpărați. Ce se mai bucură, dolofanii, în prezența unor profesori ca mama și tata! 

Oare Cupidonii îvață și ei fizică?! Sau numai poezii de dragoste? No, bine, că mama a avut mereu o memorie fenomenală la așa ceva. Luați de aici, puștilor, și nu mai împușcați aiurea cu săgețile alea, creând drame existențiale! 

So, astăzi, primul 1 septembrie în care nu pun mâna pe telefon pentru a-mi suna părinții, este pentru mine o zi cu lumină tristă. Dar, totodată, plină de amintiri frumoase, amintiri, care mai au mirosul acela de bănci noi și pereți proaspăt vopsiți, de țigăncușe, flori domnești, trandafiri de grădină și vopsea de tipografie. 

Clasa a VII-a B, treceți în cabinetul vostru! Petrică Nicorici, trezește-te, vacanța s-a terminat! Angela, nu te așeza cu Liuda Pascari în bancă! Vei sta cu Alic Străjescu! Eh, dap eu vroiam să stau cu Jenea Gavriliuc... da, cui îi pasă?! Astăzi clasa noastră e împrăștiată prin lume. Liuda e medic la Chișinău, Alic și Jenea - în Italia... Petrică e la cimitir, în deal... 

De astăzi, ziua de 1 septembrie, va fi pentru mine mai mult decât un nou început de an școlar. Va fi ziua mamei, a tatei și a copilăriei mele, care, iată, a început să urce și ea în cer...

Atât timp cât Constituția atestă un neadevăr istoric privind limba oficială a RM, suntem ostaticii unui război hibrid

Limba română pentru noi, basarabenii nu a fost doar limba pe care o vorbim acasă, doar limba în care ne înțelegem între noi de mici copii, nu este doar un mijloc de comunicare. Limba română a fost și rămâne a fi pentru noi, basarabenii, visul identitar pentru care au luptat și s-au sacrificat înaintașii noștri. Pentru care au luptat și părinții noștri și noi. Generația mea.

Limba română a fost dreptul nostru de a fi români pe care ni l-au contestat, ba chiar ni l-au răpit cu brutalitate, așa-zișii frați mai mari și pe care l-am dobândit odată cu renașterea națională din anii 80-90 ai secolului trecut. Din păcate, nici astăzi Constituția Republicii Moldova nu atestă oficial sintagma limba română ca limbă de stat și articolul 13 în continuare așteaptă să fie modificat conform adevărului istoric care nu lasă nicio îndoială: cetățenii Republicii Moldova vorbesc limba română, iar moldovenesc ne este doar dialectul, graiul.

Am avut șansa să particip la acea grandioasă mișcare de renaștere națională, fiind jurnalistă la Compania de Stat pe atunci – Teleradio-Moldova. Îmi amintesc timpurile când eram admonestată chiar și pentru faptul că am utilizat cuvântul „deja” într-o emisiune pentru copii, un cuvânt care suna prea românește pentru politrucii sovietici care controlau acest post de televiziune pe timpul URSS. 

Mai târziu, după 1994, când au revenit la putere forțe politice afiliate Moscovei, sintagma „limba română” a fost din nou interzisă la televiziunea de stat. Această sărbătoare – Limba noastră cea Română – s-a transformat peste noapte în Ziua limbii noastre. Atunci când, în cadrul unui maraton televizat dedicat acestei zile, am remarcat în emisie directă că oficialii noștri au „poreclit-o” cum au putut (oficială, de stat, maternă etc) și doar scriitorul Arcadie Suceveanu a numit-o corect – limba română, am fost somată că voi fi disponibilizată. Exemplele pot continua.

Astăzi la Chișinău avem o guvernare proeuropeană și, oarecum, pro-românească. Dar, cred că e important să înțelegem că atât timp cât în Constituția Republicii Moldova rămâne scris un neadevăr istoric, precum că limba oficială la noi este limba moldovenească – o invenție sovietică menită să ne deznaționalizeze - rămânem ostaticii unui război hibrid, care astăzi își arată adevărata față oripilantă, hidoasă, în războiul din Ucraina.  

Așa dar, ne doresc nouă, tuturor basarabenilor, o cât mai grabnică amendare a articolului 13 din Constituția Republcii Moldova, iar tuturor românilor – să fie mândri de limba română, să o protejeze de igerințe nefaste, s-o iubească și s-o prețuiască. Pentru că așa cum se cântă și se simte în limba română, nu se mai poate cânta și simți în nicio altă limbă pământeană.

/discursul meu on-line în cadrul  evenimentului „LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA”, organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni la Biblioteca Metropolitană, București, 31 august 2022/

Un necrolog la moartea lui Gorbi

 A murit Gorbaciov! Nu că l-aș deplânge - avea 91 de ani și suferea deja de insuficiență renală acută, dar, orice am spune, „perestroika” sa a fost un moment istoric de cotitură, valoarea căruia nu avem cum s-o subestimăm.

Generația mea, cel puțin, a trăit din plin efectele destrămării Cortinei de Fier, a „liberalizării” menghinei ideologice sovietice (așa-zisa „Glasnosti”), care a generat un proces ireversibil de renaștere națională nu doar în RSSM. Reformarea socială și economică a URSS, inițiată de Mihail Gorbaciov, a condus, într-un final, la destrămarea celui mai mare imperiu prin proclamarea suveranității majorității republicilor sovietice anexate de o Rusie care s-a erijat într-un „frate mai mare”, impunându-și supremația. 

Amintesc celor care știu despre URSS doar de pe internet, că elementele distinctive ale acestei supremații au fost avansarea limbii ruse la nivel de stat, exportul populației ruse „politruciste” în cele mai favorabile zone periferice (de unde au fost duși în gulaguri intelectualii și gospodarii), deznaționalizarea popoarelor (altele decât poporul rus) marginalizate, impunerea forțată a ideologiei comuniste drept singura valabilă, eradicarea sângeroasă a oricărui gen de opoziție, rescrierea criminală a faptelor istorice, etc.

Orice am spune, Gorbaciov a fost omul care a făcut istorie la nivel global, iar procesele declanșate de el, cu sau fără voia lui, au schimbat întreaga ordine mondială. Nu fac apologie garbaciovistă, dar realitatea nu poate fi ignorată. 

Evident, ca orice rus, Gorbaciov a fost contaminat de șovinism - moștenire genetică colectivă - și o demonstrează reacțiile sale la evenimente legate de setea de expansiune a rușilor. Astfel, în martie 2014, Gorbaciov a numit organizarea referendumului ilegal în Crimeea ocupată drept „corectare a unei greșeli istorice”. De altfel, în mai 2016, Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în țară timp de cinci ani. El a răspuns că nu a mai călătorit în Ucraina de mult timp și că nici nu plănuiește s-o facă.

Pentru confomitate, însă, trebuie să spun că declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022 a fost o mare dezamăgire pentru Gorbaciov. Conform spuselor unui prieten apropiat al său, jurnalistul Alexandr Venediktov, Gorbaciov a fost perfect conștient de dezastrul real provocat de agresiune, considerând că prin acest act Putin i-a distrus toată moștenirea politică. 

Gorbi, așa cum i se spunea în Occident, a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii şi, prin urmare, Războiului Rece. Premiul Nobel pentru Pace a fost o distincție binemeritată și un elogiu de gratitudine pentru aportul său în acest context. Cu toate micilie și marile supărări provocate de activitatea sa, trebuie să recunoaștem că Mihail Gorbaciov a fost un lider unic, care a influențat istoria mondială într-un mod absolut impresionant, uriaș și extrem de benefic pentru noi toți.

R.I.P. Gorbi. Cine știe pe unde eram noi, românii moldoveni, acum, dacă nu ai fi existat...

Eveniment. O insulă de latinitate într-o mare slavă /N.Iorga/

Duminică mi-am amintit cum e să ai în gestiune un program artistic, să aduni artiști frumoși pentru a organiza acest program și să fii moderatorul dispoziției generale, ținând mâna pe microfon și inima conectată la ritmul aplauzelor. A fost fain, m-am revăzut într-o postură care-mi vine mănușă, de care, probabil, mi-a fost dor, dar de care am fost lipsită, mă gândesc, din cauza implicării mele civice mereu active și stătătoare în gâtul multora. Dar, asta e! Îmi asum absolut toată responsabilitatea. 

Aliona DOROȘ și Cristina JITARI

Deci, despre eveniment. „O insulă de latinitate într-o mare slavă”, așa s-a numit și a fost dedicat Zilei Limba Noastră cea Română. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Promovarea valorilor identitar - românești în comunitățile din Republica Moldova” implementat de Centrul Liberal European și realizat cu sprijinul Departamentului Relației cu Republica Moldova al Guvernului din România. Coordonatoarele proiectului Aliona Doroș și Cristina Jitari, au menționat în debutul evenimentului că printre obiectivele acestui proiectul se regăsesc  refacerea deficitului de conținut românesc, referențial, în spațiul comunicațional din Republica Moldova  (spațiu dominat astăzi de narative în limba rusă sau de origine rusă) și evaluarea impactului de participare a comunităților și a administrației publice locale la promovarea culturii românești în comunitățile noastre.

 Geneza Art: 
Iurie GOLOGAN, Nicu ȚURCANU,
Mihai BORDIAN, Cristian PEREPELIUC

Le mulțumesc din toată inima actorilor care au răspuns imediat și fără fițe rugăminții mele de a ne onora cu prezența prin recitaluri de poezie. Nicolae Jelescu, Iurie Gologan, Nicu Țurcanu, Mihai Bordian, Cristian Perepeliuc au venit cu recitaluri de poezie de autori români, fiind aplaudați minute în șir de pubic. 

Mircea Zgherea (o voce autentică, cutremurătoare) a cântat piese cunoscute din repertoriul lui Mircea Vintilă și Tudor Gheorghe, iar picii Maxim Pojoga și Nicoleta Mereacre, ambii de doar 7 ani, au interpretat „cu foc și voie bună” cântece ce glorifică „neamul nostru românesc”. Maxim mi-a amintit de Dănuț al meu la vârsta aceea - frumușel de mama focului, cu pletele-n vânt, neastâmpărat și plin de vino-ncoace, de să-l mănânci, nu alta!

Nicolae JELESCU

La eveniment a avut o prestație remarcabilă - o mare descoperire pentru mine! - și ansamblul de muzică și dans popular „Romanița” (conducător Mihai Siminică), care tocmai a revenit de la Botoșani, unde a participat la Zilele Culturii Tradiționale și Zilele Chișinăului și a evoluat alături de „LUPII” lui Calancea. E un ansamblu creat pe lângă Colegiul de Medicină - studenți. Nu mi-aș fi dat seama că nu sunt profesioniști, dacă nu le aflam „obârșia”.

Maxim POJOGA

În contextul evenimentelor interculturale românești (Reuniunea Teatrelor Românești de la Chișinău, Saloanele de carte  Bookfest și altele)  se înscrie și Festivalul de film Românesc de la Iași. Prietenul și fostul meu coleg de televiziune, regizorul George Andros, care a participat la ediția din acest an cu filmul „Evanghelia după Spiridon Vangheli”, a spus că limba română a fost o cucerire uriașă pentru noi toți și a prezentat un fragment din filmul său în care „tatăl lui Guguță” se referă și la periplul prin care a fost creat primul abecedar în grafie latină. Autoritățile de atunci s-au arătat nemulțumite de faptul că în abecedar au fost incluse noțiunile „munți” și „mare” - cică, RM nu are așa ceva și nu au ce căuta în abecedar.

Ansamblul ROMANIȚA

O explozie de culoare a fost și expoziția pictorilor din lunca Prutului realizată de asociația Europe`s Art, vernisată în incinta Digital Park cu prilejul evenimentului. Expoziția a fost prezentată de Victoria Rocaciuc, artist plastic, cercetător ştiințific superior, conferențiar al Secției ,,Arte Vizuale" a Institutului Patrimoniului Cultural, care a menționat că o parte din banii obținuți din vânzarea lucrărilor va fi destinată ajutorării refugiaților ucraineni. Bravo, am zis și eu și publicul.

A fost frumos, a fost românește, a fost unificator... Ce plăcută e oboseala după asemenea „isprăvi”! 

 

Un nebun i-a dat doar trei zile. Au trecut, însă, 180! Ucraina, la mulți ani!

Astăzi este Ziua Independenței Ucrainei. După șase luni de război, în pofida tuturor, Ucraina e în continuare liberă și chiar mai puternică decât altă dată. Mereu am spus că Ucraina nu poate fi învinsă în acest război pentru că poporul său, de la mic la mare, s-a solidarizat exemplar, cu o crâncenă voință și demnitate sacră, în fața unui agresor perfid și lipsit de orice atingere umană. Până și copiii adună bani pentru armata ucraineană cântând pe străzi, jucând șah (cel care pierde plătește), creând posturi „de control”, vânzându-și obiectele de manufactură etc. 

Aflu că Viktor Karachun și Evhen Yermakov, coproprietari ai ATB Corporations (unul dintre cele mai mari lanțur de supermarketuri din Ucraina) au trimis Forțelor de Apărare ucrainene 90 de camionete AWD. Este vorba de o donație în valoare de peste 95 de milioane UAH (peste 2,5 milioane de dolari)! Și ăsta e doar un singur exemplu, cel mai recent, care demonstrează limpede determinarea businessului ucrainean de a pune capăt războiului. 

De fapt, fiecare ucrainean găsește modul în care poate să ajute armata să țină piept agresorilor. Fiecare! Chiar și curajul și capacitatea de a supraviețui în orașele și satele ocupate temporar de ruși este, la fel, un mod de a înfrânge dușmanul. Nu mai zic de partizanii care acționează din ce în ce mai vizibil în aceste zone, dezasperând la culme dușmanii.

Am scris mult despre acest război, despre oamenii acestui război. Și despre ne-oamenii care l-au declanșat. Astăzi, de Ziua Independenței Ucrainei, mă gândesc că cineva, un nebun dezaxat ascuns într-un buncăr de lux, i-a dat acestei țări demne doar trei zile. Trei zile de la 24 februarie încoace! Au trecut, însă, 180 de zile și Ucraina rezistă, Ucraina își țese consecvent, zi de zi, victoria.

 La mulți ani, Ucraina! Fii puternică pentru tine și pentru noi!