Am avut prea mare încredere în sistemul nostru de sănătate. Dacă ai putea să mă ierți, mama...

Uneori mi se face atât de dor de mama și de tata încât simt că mă sufoc. Mă ia cu dor chiar și în mijlocul străzii și atunci trebuie să-mi înăbuș accesul cu mare dexteritate, deși îmi vine să urlu. Mai ales mă chinuie remușcările. Pentru tata mai puțin, probabil, pentru că a fost un bărbat puternic, totuși, iar responsabilitatea pentru starea sa o împărțeam cu mama. Pentru mama toată responsabilitatea a fost a mea și gândurile că nu am făcut tot ce se putea mă chinue feroce. Da, știu, aceste trăiri sunt firești după ce pierzi un om drag, sunt recunoscute de știința psihoterapeutică și ele trebuie depășite. Dar cum?!

Știu că în timp aceste remușcări se vor toci, vor deveni mai rare și mai puțin dureroase. Îmi vor stărui în fața ochilor tot mai rar imaginile în care mă refeream la of-urile mamei ca la mofturi, în care mă revoltam că mă tot sâcâie că totul trebuie răs-răsfiert ca să fie moale, că nu mai vrea să bea atâtea medicamente sau că o chinui absolut nemotivat pregătind-o pentru colonoscopie. 

Mă terorizează și faptul că după moartea lui tata nu am putut face mai nimic ca să-i ușurez starea din care, e adevărat, nici nu prea dorea să iasă, dar, oricum, îi puteam fi alături mult mai mult. După aproape 60 de ani trăiți împreună mama nu a reușit să-și creeze un mediu suportabil pentru viața de una singură și s-a lăsat convinsă o singură dată să vună la mine, la Chișinău. Oricum, nu a ajutat-o prea mult, chiar am văzut clar că aici i-a fost și mai greu. Am adus-o, totuși, după ce spitalele de la Cornești și Ungheni nu au avut un efect semnificativ în ameliorarea stării ei, care din martie a devenit îngrijorătoare. 

Nu credeam că o pierd, mi-am pus speranța în medici. Dintr-un spital în altul. Investigații peste investigații. Mii și mii de lei. Tocmai de aceea am fost înfuriată atunci când m-am pomenit cu ea acasă fără niciun diagnostic concludent. Deși era clar că are cancer la colon. Nici astăzi nu pot ierta medicii care mi-au pus-o în brațe fără a-i oferi mamei șansa unui sfârșit decent, suportabil. Care, după ce au ținut-o două săptămâni la spitalul oncologic m-au trimis din nou acolo de unde am început supliciul - la medicul gastrolog, fără a nota în foaia de externare măcar o „suspiciune” de cancer. Din cauza asta, atunci când au început durerile infernale cauzate de această boală nu am avut cum să o ajut. Nici eu și nici cei de la ambulanță, care mi-au spus clar: nu avem voie să-i administrăm decât analghin dacă nu scrie că are cancer sau nu este victimă cu răni deschise a unui accident rutier. Punctum! 

Sistemul de sănătate publică din Republica Moldova e o himeră. Le doresc tuturor celor care l-au conceput și le convine să rămâna așa, inuman, să trăiască și ei măcar o noapte de calvar lângă omul cel mai drag din lume ascultîndu-l cum urlă de durere fără a putea interveni cu ceva, fără a fi apt să-i ușureze suferința. Sunt rea? Da, sunt.

Mama mea a fost o Eroină. Ea l-a îngrijit pe tata ani de zile și s-a rugat să nu moară mai devreme decât dânsul ca să nu ne lase nouă, copiilor, această povară. A început să se stingă încetișor după ce am făcut cărare la cimitir pentru el, răcnindu-și într-o singurătate sinistră dorul. A încercat să nu plângă față de mine, a încercat să trăiască, să se bucure de nepoți... A încercat... Dacă ai putea să mă ierți, mama, dacă ai putea...

Există ruși buni în Federația rusă? Cazul actorului Pavel Ustinov

Războiul scoate din oameni esența lor umană, ceea ce au în ei cu prisosință: oamenii plini de bunătate o revarsă peste cei necăjiți și-i ajută să supraviețuiască calvarului, oamenii plini de răutate comit crime, atrocități și-și trădează semenii. Totul e firesc, dar mult mai pronunțat, mai maximizat, dacă pot utiliza aici cuvântul.

Istoria actorului rus de teatru și film Pavel Ustinov este o istorie elocventă în context. 

În 2017 Ustinov a absolvit Școala Superioară de Arte Scenice a lui Konstantin Raikin (atelierul S.V. Shentalinsky) și a fost angajat la Teatrul M. Gorki din Moscova, iar apoi implicat în proiectele Teatrului Nou. Avea tot viitorul frumos în față și se bucura de succes. Dar ceva nu a mers - destinul uneori ne face surprize neașteptate...

Astfel, în 2019, Pavel Ustinov a ajuns să fie un adevărat erou, cazul său fiind puternic mediatizat. Actorul a fost asimilat protestatarilor care manifestau împotriva interzicerii participării candidaților independenți la alegerile pentru Duma Moscovei. În timpul unuia dintre mitinguri, el a fost reținut și apoi condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru „folosirea violenței” împotriva unui polițist, care a pretins o luxare a umărului. 

Atunci a fost lansată o amplă campanie publică în sprijinul lui Ustinov. Personalități culturale și jurnaliști au făcut și un flash mob în sprijinul actorului, au condamnat verdictul inechitabil, au vociferat faptul că în timpul procesului de la Tribunalul Tverskoy din Moscova, nu a fost atașată înregistrarea video a momentului în care a fost reținut Ustinov. De asemenea, în fața clădirii administrației prezidențiale au avut loc și o serie de pichete singulare în sprijinul actorului. Reprezentanții comunității teatrale, în frunte cu directorul artistic al Teatrului Satyricon Konstantin Raikin, au trimis și un apel președintelui Vladimir Putin cu cererea de a prelua controlul asupra revizuirii sentinței lui Ustinov, arătând că acesta a fost reținut în momentul în care mergea pur și simplu pe stradă și se uita în telefon. Pe scurt, drept urmare, actorul a fost mai întâi eliberat din centrul de arest preventiv pe cauțiune, apoi detenția a fost înlocuită cu o pedeapsă de un an cu suspendare. 

Cazul actorului a avut parte, după cum am menționat, de o mediatizare enormă, iar Ustinov ajunsese un adevărat erou al rezistenței. Ce-l costa să rămână așa? Nimic, probabil, după toată această tevatură încheiată cu bine. Dar esența, esența sa nu l-a lăsat! Și s-a manifestat din plin în condițiile războiului barbar declanșat de țara sa în Ucraina. 

Astăzi aflăm că Pavel Ustinov este mobilizat și abia așteaptă să ajungă să lupte pe front, adică să omoare ucraineni. El scrie, argumentându-și decizia: 

„Suntem cetățeni ai țării noastre, care, ca și alte țări, are propriile ei probleme. Integritatea teritoriilor trebuie păstrată, iar dacă țara are nevoie de forțe suplimentare pentru aceasta, atunci nu poate exista altă cale de ieșire. Atunci când războiul va veni în casa noastră, va fi prea târziu. În spatele nostru sunt familii, soții, părinți, copii care pot fi în mare pericol dacă nu facem nimic.”

Jurnalistul Vasili Polonsky, surprins, comentează scurt știrea: „Pavel Ustinov e pe front! Și doar i-am filmat momentul reținerii, am vorbit ca martor la proces și tipul chiar a fost salvat... Și acum s-a dus să omoare ucraineni!..” 

Da, așa stă treaba cu rușii buni din Federația Rusă... Puțini se pot sustrage mentalității imperiale și propagandei fasciste în care s-au format ca cetățeni ai acestui stat... Prea puțini...

O femeie însărcinată a ars de vie aseară la Dnipro. Barbarii nu înțeleg valoarea vieții...

Aseară, târziu, ocupanții au bombardat orașul Dnipro. Amintesc că regiunea Dnipropetrovsk se învecinează cu regiunea Zaporojie, ocupată temporar și cu zonele recent eliberate din regiunea Herson. Ea este bombardată de ruși aproape zilnic - în special, districtele Nikopol și Krivoy Rog. Astfel, aseară, fragmente de obuze au căzut și peste o benzinărie locală din Dnipro care a luat foc. În urma acestui atac, două persoane au fost ucise pe loc și alte patru au fost internate - trei oameni sunt în stare critică.

Inna Odanetz,
victima atacului armatei ruse

Una din persoanele care au murit era o femeie însărcinată. Inna Odanetz avea doar 25 de ani. Ea a ars de vie în automobilul parcat la benzinărie, în timp ce-l aștepta pe soțul său, Maxim. Bărbatul a fost grav rănit și acum este în spital.

După acest atac criminal, Volodimyr Zelensky a spus: „În fiecare zi luptăm cu teroriștii care ucid civili, bombardează orașe, distrug viețile și destinele ucrainenilor. Un alt atac cu rachete a avut loc astăzi. Ca urmare, două persoane au murit în Dnipro. Printre ele și o femeie însărcinată. Trei victime au fost internate la spital. Nu vom ierta niciodată! Răzbunarea va fi justă și inevitabilă”.

Și Olena Zelenska a comentat atacul barbar al rușilor: „O altă tragedie din cauza atacului terorist al Rusiei de la Dnipro. Au ucis și o femeie însărcinată. Barbarii nu înțeleg valoarea vieții. Fiecare moarte a ucrainenilor în acest război se transformă într-un stigmat pe soarta lor. Noi ținem minte tot și ei vor răspunde pentru toate și pentru toți - cei morți, cei rămași în viață și cei nenăscuți.”

De altfel, expertul militar ucrainean Oleg Jdanov spune că în curând Ucraina s-ar putea să se mai confrunte cu atacuri aeriene puternice, masive, ca cel din 10 octombrie. Expertul motivează supoziția sa prin faptul că putin s-ar putea „pregăti” astfel pentru summitul G-20 care urmează a se desfășura la 15 noiembrie în Bali. 

„Până pe 15, ne putem aștepta la alte astfel de atacuri din partea Federației Ruse, dure, sângeroase și puternice... Nu exclud variațiile pe tema că vor mai adună forțe pe ici pe colo pentru a lansa o lovitură masivă cu rachete, să repete, să zicem, un 10 octombrie... După cum vedem, ei fac tot posibilul să ne oblige cumva la negocieri. În același timp, Rusia nici nu vrea să audă despre retragerea trupelor sale de pe teritoriul Ucrainei"- a spus Jdanov.

Mda, cine mai crede că putin este capabil de un dram de maleabilitate și decizii raționale, ar trebui să se trezească la realitate, zic eu. Și, cel puțin, să nu mai sară din ițari, strigând că acest război nu este războiul său. Da, și să economisească la greu energia electrică, mama lui de cap patrat cu mintea-n colțuri...

Asasini de la distanță. Cine sunt cei care direcționează rachetele rusești spre infrastructura civilă a Ucrainei

Direcționând rachete rusești asupra unor ținte concrete din infrastura civilă ucraineană, inginerii militari (inclusiv programatori IT promițători) devin instrumente-cheie, ascunse sub paravanul anonimatului, care îi permit lui Putin să continue războiul său odios. Însă jurnaliştii de investigaţie de la The Insider, Bellingcat şi Der Spiegel au reuşit să afle cine sunt aceste persoane. Este vorba despre o unitate secretă din cadrul Centrului Principal de Calcul (MCC) al Forțelor Armate Ruse, care „desenează” misiunile de zbor pentru rachete de înaltă precizie și apasă butoanele de declanșare a atacurilor.

Amintesc doar că lovind cu rachete de înaltă precizie zonele rezidențiale și infrastructura civilă din Ucraina, doar la 10 octombrie Rusia a ucis 20 de civili și 108 au fost răniți, iar a doua zi, au mai fost efectuate aproximativ 30 de astfel de atacuri. De asemenea, pe 14 iulie la Vinnița o rachetă „Kalibr” a luat viețile a 27 de civili, printre care trei copii... și tot așa.

Despre autorii de la distanță a acestor atacuri nu există nicio informație cu acces liber, evident, precum nu există informații nici despre existența unității secrete în cadrul căreia „inginerii”-asasini activează. Toți acești asasini își ascund identitatea și, probabil, cred că nimeni niciodată nu va afla cu ce se ocupă în realitate. Dar jurnaliștii au reuit să afle că ei sunt înregistrați în calitate de rezidenți și angajați pe o singură adresă (strada Znamenka, 19 din Moscova, adresa oficială a Statului Major al Forțelor Armate Ruse), iar funcțiile lor sunt descrise ca „furnizarea de servicii IT” și „automatizarea forțelor armate ale FR”. Printre acești angajați, sunt și persoane civile: specialiști IT corporativi sau chiar designeri de jocuri.

Nu voi descrie modul în care jurnaliștii au reușit să descurce ghemul investigativ, dar, până la urmă, ei au aflat că respectiva divizie MCC este formată din trei echipe, fiecare dintre ele programând traiectoriile de zbor ale unui tip specific de rachete de înaltă precizie. Iată lista militarilor care le conduc:

ZM-14 („Kalibr", de pe mare) - maiorul Ivan Popov, maiorul Matvey Lyubavin, locotenentul Ekaterina Ciugunova, căpitanul Serghei Ilyin, căpitanul Yuri Nikonov, locotenentul superior Dmitry Tihonov;

9M728 (alias R-500, sisteme de rachete tactice Iskander (de la sol) - maiorul Pavel Obuhov, căpitanul Elvira Obuhova, maiorul Nikita Poplavsky, căpitanul Viktor Yaskelainen, locotenentul Alexandr Grigoryan, locotenentul Vladimir Petrov;

X-101 (aerian) - căpitanul Artem Cernov, căpitanul Alexei Betehtin, maiorul Andrei Ivaniutin, maiorul Nikita Poplavsky.

Și, respectiv, șeful Centrului de calculatoare, generalul Robert Baranov, colonelul Igor Bagniuk și locotenent-colonelul Anton Timașinov.

Cu toții neagă vehement apartenența la această divizie din MCC și, atunci când au fost contactați de jurnaliști, au spus care mai de care că sunt ba „santehnici”, ba lucrători la o crescătorie de porci, ba florari, ba șoferi de autobuz. Dar, fiind confruntați cu pozele în care sunt îmbrăcați în uniforme militare, au fost extrem de consternați. 

Acești asasini știu foarte bine că rachetele pe care le direcționează nu doar spre obiective militare ucrainene, omoară civili - femei și copii. Și, totuși, o fac. Nu există reguli și prevederi internaționale pentru ei în dorința acerbă de a distruge Ucraina și, odată cu ea, tot ce nu face parte din „russkiy mir”. Și dacă „protestatarii” lui Șor cred că într-un potențial acces nebun de a distruge și Moldova, putin i-ar ocoli, iar rachetele direcționate de acest MCC ar lovi pe alături, ei se înșeală. Rusia trebuie oprită odată pentru totdeauna. Nu mai am niciun dubiu că e un stat terorist cu o societate compromisă iremediabil.

Au spânzurat-o chiar lângă tribunal doar pentru că și-a iubit țara

La Skadovsk (un oraș din regiunea Herson), rușii au spânzurat o femeie ucraineană chiar lângă clădirea „instanței de judecată”. Tatiana Mudrenko avea 56 de ani și nu și-a ascuns niciodată apartenența etnică și dragostea pentru poporul său. A păstrat chiar și un mic steag ucrainean atașat de bicicletă și a mers la toate  mitingurile împotriva ocupanților. Nu a renunțat nici atunci când a fost stropită cu gaze lacrimogene în față și i-au fost afectați ochii. Era foarte supărată pe vecinii ei, care, de fapt, optau pentru Ucraina, dar în timpul ocupației și-au schimbat repejor fațetele trecând de partea Rusiei. Asta o revolta enorm!

Tatiana Mudrenko

Tatiana nu a mai fost de găsit, nu a mai putut fi contactată din 7 octombrie. Atunci sora ei geamănă, Natalya, a început s-o caute în disperare, publicând fotografii pe rețelele de socializare, cerând ajutor pentru a-și găsi persoana dragă. Până la urmă niște localnici i-au comunicat Natalyei că „poliția” a oprit mașina Tatianei și a soțului ei Anatoly, iar mai târziu au tăbărât la locuința lor, au făcut percheziție, l-au bătut crunt pe bărbat și le-au luat mașina și bicicleta.

„Tatiana nu a tăcut, ea le-a spus așa: „Skadovsk nu va fi niciodată un oraș rusesc. Skadovsk este Ucraina!”- a povestit mai târziu o persoană care a fost martoră la acele evenimente teribile. Tot ea a mai spus că soții au fost tixiți într-o mașină și de atunci mult timp nu a existat nicio informație despre soarta lor. 

Abia mai târziu, s-a aflat de la alți martori oculari că Tatiana Mudrenko a fost spânzurată chiar lângă tribunalul din Skadovsk. Soțul ei a rămas în viață și după ce a fost lăsat să plece din captivitate a putut obține trupul neînsuflețit al soției sale. 

Ororile comise de ocupanți în teritoriile ucrainene temporar ocupate întrec orice imaginație. Ei omoară, torturează, jefuiesc ca și cum nu ar fi oameni, ci mutanți - eșecuri ale unor groaznice experimente genetice. Este clar că ei nu se vor opri în dorința lor monstruoasă de a distruge, de a șterge de pe fața pământului Ucraina, care a îndrăznit să nu li se supună. 

Gândul care mă macină este oare cât timp o lume întreagă va rămâne ostateca unei nimicăciuni scrântite? Acum rușii au minat hidrocentrala de la Kahovsk, pregătindu-se să declanșeze o altă catastrofă de proporții, inundând circa 80 de localități, inclusiv orașul Herson. Știu că există o mulțime de probleme și nu este ușor să oprești acest monstru - imperiul răului, dar totuși nu mă pot abține să nu mă înteb: oare cât timp ne vom mai teme de el? 

Iranul este direct responsabil de moartea civililor ucraineni. Mai tolerăm regimurile dictatoriale?

Mă trezesc dimineața cu gândul la Ucraina și deschid înfricoșată știrile sperând că, totuși, poate, noaptea a fost mai liniștită. Dar nu... lașii continuă să atace orașele ucrainene. Astăzi, iarăși - Zaporojie, Jitomir, Nikolaev, Krivoi Rog, Harkov, Dnipro, Sumy... La Kyiv în urma exploziilor din această dimineață a izbucnit un incendiu de amploare, sunt pene de curent în tot orașul. Peste tot sunt vizate obiecte ale infrastructurii critice: putin vrea să arunce ucrainenii în beznă și frig, să-i lase fără apă acum, când vine iarna.

„Rușii continuă să folosească drone aeriene fără pilot Shahed-136 pentru a crea efecte psihologice asociate cu țintirea zonelor civile, în loc să încerce să creeze un efect operațional asimetric prin lansarea de lovituri concentrate împotriva țintelor militare legitime" - scrie Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) într-un nou raport. Adică tactica rușilor este să omoare civilii și să distrugă infrastructura critică din moment ce pe front sunt incapabili să se manifeste adecvat, ca o forță militară despre care au compus mituri. Mituri ce s-au spart imediat ce s-au cramponat de rezistența și profesionalismul forțelor armate ucrainene.

Iranul, regimul dictatorial al căruia se clatină puternic din cauza protestelor masive din țară, trebuie sancționat de urgență! Este absolut necesară stoparea furnizării de arme iraniene către agresorul rus. Mai ales că iranienii nu se rezumă la aprovizionarea cu arme a rușilor, ci îi și ajută la lansarea dronelor kamikaze Shahed-136 din Crimeea. În special, instructori iranieni sunt localizați pe poligonul Chauda, ​​la aerodromul militar Kirovsky și lângă Capul Tarkhankut.

Mihailo Podolyak, consilier al șefului biroului lui Zelensky, a spus clar: „Iranul este direct responsabil pentru omorul ucrainenilor. O țară care își asuprește propriul popor le furnizează acum rușilor arme monstruoase pentru a comite masacre în centrul Europei. Aceasta este ceea ce înseamnă treburi neterminate și concesii făcute regimurilor totalitariste. Deja e evident că doar aplicarea sancțiunilor nu mai este suficientă.” 

Potrivit președintelui Volodymyr Zelensky, Rusia a cumpărat deja 2.400 de drone kamikaze din Iran. Mai mult decât atât, Iranul intenționează să mai vândă Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Fateh-110 și rachete Zolfaghar care pot lovi ținte la o distanță de 700 de kilometri. 

Protest la ambasada Iranului din Kyiv

Da, Biden a avertizat public Teheranul să se abțină de la vânzarea UAV-urilor Rusiei, dar Iranul a ignorat bine merci declarațiile SUA și a mințit, negând livrările de drone către Federația Rusă. Politico sugerează că SUA ar putea să impună sancțiuni economice și de export acestei țări asiatice, la fel se gândesc ce să facă și statele UE. Această lentoare în luarea deciziilor stringente în privința Iranului este, evident, ineficientă și chiar malefică. Și nu e vorba de răbdare aici, ci de viețile curmate ale ucrainenilor care stăvilesc astăzi puhoaiele de orci printr-un sacrificiu de care, credeam, oamenii nu mai sunt capabili în zilele noastre.

Șocul mobilizării: ce se întâmplă în Rusia?

La 21 septembrie putin a anunțat mobilizarea parțială în Federația Rusă. Evident, a fost un gest disperat, l-a tot amânat, dar în situația când armata sa este înfrântă rușinos pe majoritatea porțiunilor frontului din Ucraina, el nu a găsit altă soluție decât să sporească cantitatea de carne de tun. Incapacitatea rușilor de a menține linia frontului întinsă pe circa doi kilometri a condus la situația când, dincolo de contractuali, rezerviști, vagneriști și criminali eliberați din pușcării, sunt trimiși la tocat mai toți bărbații capabili să stea în picioare: de la tineri angajați în domeniul IT până la pensionari și bolnavi incurabil. Bunăoară, în satul Malâe Alibukerki, a primit o citație profesorul de chimie Belov, în vârstă de 50 de ani, cu cancer în stadiu terminal și cazuri din astea sunt foarte multe. Bun, situația asta o cunoaștem cu toții și, firesc, am așteptat o revoltă masivă a societății ruse. Într-adevăr, proteste au fost în mai multe orașe mari ale imperiului, dar acestea au fost înăbușite relativ ușor cu o cruzime nemaivăzută. 

Mobilizarea, deci, continuă în Rusia și depășește orice imaginație: sunt avizați toți bărbații de-a valma fără niciun discernământ. Asta, probabil, se întâmplă pentru că comisariatele militare sau administrațiile locale au primit ordin de sus privind cantitatea de mobilizați pe care sunt obligați să o asigure, nu și privind calitatea acestora. Așa că, dacă la început citațiile erau înmânate pe la casele oamenilor, acum procesul a degenerat într-o vânătoare orwelliană a bărbaților oriunde s-ar afla.

La început au fost mobilizați masiv bărbații din regiunile etnice sărace precum e Bureatia. Apoi procesul s-a extins și asupra orașelor mari, inclusiv a capitalei. Reprezentanții comisariatelor și a forțelor de ordine bat la uși de dimineața devreme până seara târziu și, mai nou, vânează oamenii peste tot: la gurile de metrou, în scările blocurilor rezidențiale, pe străzi, în fața magazinelor și bodegilor unde se vinde alcool, în piețe și în aeroporturi. Un caz șocant s-a întâmplat la Ufa: avionul care urma să zboare în Antalya a fost reținut la sol, iar pasagerii - evacuați, pentru că a fost luat la comisariat pentru a fi trimis pe front copilotul. Vorba ceea: уже никто никуда не летит...

În regiunea Novosibirsk, din cauza mobilizării, e o lipsă acută de șoferi de autobuz și de personal tehnic. Acum sunt mult mai puține mașini pe traseu, iar oamenii nu mai pot ajunge acasă de la serviciu și invers. În Podolsk, angajaților la depozitul Valberiz le-au fost blocate cardurile bancare, iar când aceștia au venit la oficiu să rezolve problema, reprezentanții comisariatului militar îi așteptau acolo cu citații. 

Potrivit publicației „Petersburg News”, Sankt Petersburg nu a îndeplinit „planul” la mobilizare și, de aceea, autoritățile orașului îi bagă în sperieți atât pe angajatori, cât și pe oamenii obișnuiți, apucând tot ce mișcă în pantaloni pe străzile orașului cu ajutorul poliției. În unele cazuri „capturarea” nu se mai deosebește cu nimic de cea aplicată protestatarilor de către mascați.

Să adaug la toate astea că până și teatrele din Moscova au primit „comenzi” privind numărul de oameni care trebuie trimiși pe front - câte 11 persoane per teatru. La discreția administrației rămâne doar să aleagă cine sunt aceștia, nu și câți vor fi. De asemenea, sunt obligați să ajute autoritățile angajații hotelurilor și ai hostelurilor din Moscova. Deputatul Dumei municipale Evgheni Stupin a publicat un document elaborat de  administrația districtului Filevsky Park, în care aceasta solicită hotelurilor să-i ofere informații despre oaspeții cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. În procesul de „mobilizare parțială” au fost implicați și polițiștii rutieri: ei opresc selectiv mașinile cel puțin pe Volgogradsky Prospekt din Moscova pentru a „verifica documentele”.

Evident, unii bărbați ripostează. Așa, la Moscova pe Bulevardul Nagorny un polițist tot aștepta șoferii de taxi care obișnuiau să mănânce la o cafenea. Le înmâna ordinul de mobilizare pe loc și astfel a reușit să racoleze mai mulți taximetriști. Dar acum câteva zile, într-o seară, a fost bătut măr de niște persoane necunoscute în măști. Și în Primorye, un comisar militar a fost găsit spânzurat de un gard.Totuși aceste cazuri nu influențează procesul prea mult. Teroarea se instalează tot mai pregnant, iar societatea zombificată de propagandă nu se poate coagula pentru o ripostă puternică.

Situațiile dezastruoase în care nimeresc bărbații după mobilizare merită o analiză separată - există deja zeci de filmulețe pe net despre debandada totală și lipsa de organizare elementară în acest sens: ei sunt nevoiți să doarmă prin păduri, n-au mâncare, apă, sunt trimiși în prima linie fără niciun fel de pregătire etc. Dar ceea ce mă surprinde nespus este faptul că, deși se plâng cu toții de condițiile inumane în care se trezesc după ce au cântat și băut prin autobuzele care i-au adus la destinație, nimeni, absolut nimeni dintre ei nu blamează războiul și nu se întreabă cum, naiba, se face că îți „aperi” Родина pe teritoriul altui stat!

A mai murit un copil în Ucraina... O postare cu înjurături de Elon Musk - interzis puritanilor!

Băiețelul de 11 ani care a fost salvat ieri din dărâmăturile unui bloc prăbușit în urma atacului aerian al rușilor asupra cartierelor rezidențiale din Nikolaev, a murit în spital. 

Am urmărit cu sufletul la gură momentul când salvatorii îl scot de sub blocurile de beton - băiețelul a fost prins sub ele timp de șase ore. Am văzut cum tatăl, obosit și fericit, strigă de-asupra tărgii: „Сыночек, сынуличка!”, învelindu-l cu ceva peste folia termoizolatoare cu care l-au acoperit salvatorii. Am plâns când am zărit cum băiețelul îl cuprinde pe tatăl său cu o mână și, slavă domnului, este viu... 

Vestea că, totuși, copilul nu a putut fi salvat, a frânt ceva în mine. Nu se poate așa ceva, cum să mai trăiești după ce speranța a renăscut în tine ca apoi să se năruie atât de groaznic, iremediabil?! Băiețelului i-a cedat inima și a murit. Ce e cu inima tatălui său?!

Crimele Rusiei fasciste sunt incalificabile. Războiul ăsta trebuie să se termine cât de curând în condițiile Ucrainei. Pentru mine este cert acest lucru. Și atunci când aud miorlăieli „pragmatice” care justifică lentoarea decizională în orice zonă decisivă pentru stoparea dezastrului, mă înfior, mă enervez, încep să urăsc...

Elon Musk, miliardarul „vizionar” cu tot felul de planuri cosmo-inovatoare, a declarat că nu mai poate finanța sistemul Starlink în Ucraina. S-a supărat pentru că a fost ridicat pe sus după ce și-a anunțat planul „genial” de încheiere a războiului în care Ucraina, practic, satisfăcea toate mofturile expansioniste ale dementului de la Kremlin. Își ia jucăriile, bosumflat, și pleacă din „pesociniță”. Această decizie va îngreuna mult avansarea militarilor ucraineni pe linia frontului. Această decizie favorizează enorm armata rusească. 

Ce m-am săturat să trăiesc într-o lume condusă de psihopați, narcisiaci, criminali... Da, astăzi lumea e condusă de ei, atât timp cât cei „normali” îi cocoloșesc și caută soluții diplomatice pentru a le face față, atât timp cei „normali” reacționează la atrocități și nu le previn, atât timp cât defensiva celor „normali” e mai puternică decât ofensiva pe care o cere Ucraina și realitatea care urlă a catastrofă.

De fapt, intenționam să scriu despre altceva, dar știrea cu Musk m-a dat gata. Fuck Tesla, fuck putin, fuck imbecilii care în loc să îndrepte armele împotriva unui dement, se înghesuie să zdohnească pe pământurile ucrainene! Iaka așa o dispoziție înainte de weekend, fuck me...

Rezoluția Adunării Generale ONU privind nerecunoașterea anexării teritoriilor ucrainene : chiar și talibanii din Afganistan au votat „pro”

Ieri Ucraina a obținut o victorie imensă, iar Federația Rusă a fost de-a dreptul umilită. Rezoluția Adunării Generale a ONU privind nerecunoașterea anexării teritoriilor ucrainene a fost votată neașteptat de solidar și doar cinci state s-au expus împotrivă. Cele patru, pe lângă Rusia însăși, sunt Belarus, Nicaragua, Coreea de Nord, Siria. Atât! Acesta e, de fapt, tot suportul „internațional” al Federației Ruse în acest moment. 

 

Rezoluția Adunării Generale a ONU, titlul căreia induce un mesaj puternic - „Integritatea teritorială a Ucrainei: protejarea principiilor Cartei ONU”, votată de 143 de state din cele 193 care fac parte din organizație (35 s-au abținut) - poate fi calificată pe bună dreptate drept istorică pentru că demonstrează cert că lumea, comunitatea internațională nu mai tolerează matrapazlâcurile lui putin, că Federația Rusă nu mai este o putere credibulă și nici „mare”, că ea poate fi înfruntată, iar încercarea rușilor de a anexa ilegal teritoriile ucrainene este nu este luată în serios și nu va fi niciodată recunoscută de comunitatea internațională. 

Evident, pentru ca acest lucru să se întâmple, a fost nevoie și de o importantă muncă pe terenul diplomației. Potrivit Politico, diplomați din SUA și UE au desfășurat o „campanie intensă de lobby” înaintea votului, în încercarea de a convinge țările care nu erau decise să susțină rezoluția. Reuters scrie că la o zi înainte de exercițiul votării, secretarul de stat american Anthony Blinken a convocat o întâlnire virtuală cu diplomați din peste 100 de țări. Drept urmare, după cum a menționat Politico, documentul a primit mai multe voturi decât au prezis analiștii. Chiar și talibanii din Afganistan au votat „pentru”.

Din 24 februarie, când Rusia a atacat Ucraina, Adunarea Generală a adoptat patru rezoluții care s-au referit la invazie. Ultima rezoluție a primit cel mai puternic sprijin.

Se pare că lumea s-a săturat să mai umble cu mănuși albe pe lângă putin... Unde mai pui că încercările acestuia de a-și demonstra mușchii prin atacuri barbare, masive, asupra orașelor ucrainene nu a înfricoșat pe nimeni. Dimpotrivă: după întâlnirea de ieri a grupului în format Ramstein, secretarul american al Apărării Lloyd Austin și comandantul superior al armatei americane Mark Milley au spus că aliații sunt preocupați acum să fortifice neîntârziat apărarea antiaeriană a Ucrainei și să creeze un sistem de apărare cu mai multe straturi împotriva amenințărilor aeriene.